DREPT CONSTITUTIONAL

DREPT CONSTITUTIONAL

Disciplina de studiu de drept constitutional si institutii politice isi propune sa analizeze ramura dreptului unitar roman alcatuita din normele juridice cu forta juridica suprema prin care sunt reglementate relatiile sociale fundamentale ce apar in stansa legatura cu fenomenul puterii de stat, precum si actiunea acestor norme in viata institutiilor si autoritatilor publice.

NOTIUNEA DE DREPT CONSTITUTIONAL SI NOTIUNEA DE INSTITUTII POLITICE.

Dreptul este definit ca ansamblul regulilor de conduita, instituite sau sanctionate de stat, reguli ce exprima vointa poporului ridicata la rangul de lege,a caror aplicare este realizata de buna voie si,in ultima instanta,prin forta coercitiva a statului.

Dreptul romanesc se prezinta ca un ansamblu sistematizat de norme juridice, cuprinzand mai multe ramuri de drept, precum dreptul constitutional, dreptul administrativ, dreptul civil, dreptul penal etc. Ramura principala a dreptului romanesc este dreptul constitutional prin care normele sale consacra si ocroteste cele mai importante valori economice, sociale si politice.

In procesul aparitiei si dezvoltarii dreptului, ca unul din principalele mijloace de realizare a intereselor si vointei guvernantilor, ramura dreptului constitutional se cristalizeaza mult mai tarziu si anume o data cu aparitia primelor constitutii scrise din lume . Este stiut ca inaintea sfarsitului secolului al XVIII - lea nu existau constitutii, iar guvernantii se supuneau foarte rar unor reguli de drept. Dreptul constitutional este deci o prezenta mai tarzie in sistemul de drept, neavand vechimea dreptului civil, dreptului penal etc. De aceea si conceptul clasic de drept constitutional se formeaza mult mai tarziu, el fiind de origine italiana, dar format sub impulsul ideilor franceze.

Prima catedra expres denumita " drept constitutional" s-a creat la Ferrara in 1797, fiind incredintata lui Giseppe Campagnoni di Luzo. In Franta,prima catedra de drept constitutional s-a creat in 1834, la Paris, iar cel care preda dreptul constitutional era Pellegrino Rossi, tot un italian. Notiunea de drept constitutional se raspandeste cu timpul si in alte tari. In unele state precum Austria, Germania si Rusia acesta disciplina( si implicit ramura de drept) este raspandita si cunoscuta sub denumirea de drept de stat.

In tara noastra, dreptul constitutional s-a predat initial impreuna cu dreptul administrativ, sub denumirea de drept public,dar la 1864 A. Codrescu isi intituleaza cursul publicat "Dreptul constitutional", iar la 1881 la Braila apar " Elemente de drept constitutional" de Christ I. Suliotis. Concepul de drept constitutional se considera incetatenit prin predarea (si publicarea) la Facultatea de Drept din Iasi a cursului de Drept constitutional al profesorului Constantin Stere (1910) si la facultatea de Drept din Bucuresti a cursului de Drept constitutional al profesorului Constantin Dissescu (1915).

Trebuie sa observam ca exista o diversitate de pareri cu privire la definirea dreptului constitutional ca ramura a unui sistem normativ statal.

Dreptul constitutional este definit ca fiind alcatuit din norme juridice care reglementeaza forma statului, organizarea, functionarea si raporturile dintre puterile publice, limitele puterilor publice, organizarea politica a statului etc. Definitiile date au elemente comune dar si unele nuante specifice . In acest sens trebuie sa observam ca unele definitii includ drepturile si libertatile omului si cetateanului, altele nu.

Apoi,asemenea nuantari rezulta din intelesul diferit ce se da unor notiuni, aceasta avand ca efect restrangerea sau, dimpotriva, extinderea sferei dreptului constitutional. Retinem in acest sens ca unii considera ca dreptul constitutional reglementeaza relatiile sociale ce apar in procesul organizarii si exercitarii puterii, alti ca organizarea puterii se cuprinde in exercitarea puterii, in timp ce altii sustin ca relatiile sociale reglementate de dreptul constitutional sunt cele care apar in infaptuirea puterii.

Daca unele definitii se marginesc la prezentarea elementelor definitorii general, altele cuprind si enumerari de institutii ale dreptului constitutional. De asemenea, unele definitii exprima ideea ca anumite norme ale dreptului constitutional nu ar fi veritabile norme juridice deoarece nu ar cuprinde sanctiuni pentru incalcarea lor. Mentionam ca aceasta din urma opinie este contrazisa de realitatea juridica din zile noastre.

Vom defini astfel dreptul constitutional ca acea ramura a dreptului unitar roman formata din normele juridice care reglementeaza relatile sociale fundamentale ce apar in procesul instaurarii, mentinerii si exercitarii statale a puterii.

Trebuie sa adaugam ca notiunea dreptului constitutional nu trebuie confundata cu notiunea de constitutie. Constitutia este o parte a dreptului constitutional, e drept cea mai importanta, dar drept constitutional exista chiar si acolo unde nu exista o constitutie, sfera sa normativa fiind, in mod firesc, mult mai larga decat cea a constitutiei.

Expresia institutii politice cunoaste multe acceptiuni si sensuri.In sens restrans, in drept, prin institutie se intelege un grup de norme juridice, unite pe criteriul unui obiect comun de reglementare, obiect care ii asigura unitatea si permanenta. Astfel, institutia denumita si juridica este o parte a unei ramuri de drept si vorbim, de exemplu, de institutia casatoriei, institutia proprietatii,etc.

Pentru disciplina noastra prezinta interes institutiile referitoare la putere. Astfel determinate, instutiile politice cuprind organele insarcinate sa realizeze puterea politica si normele privitoare la aceasta realizare, precum Presedintele Romaniei, Primul Ministru, Parlamentul etc.

Indentificarea raporturilor de drept constitutional

Relatiile sociale specifice dreptului constitutional sunt cele care apar in procesul instaurarii, mentinerii si exercitarii puterii de stat. Prin urmare, elementul comun si propriu doar relatiilor sociale care formeaza obiectul de reglementare al dreptului constitutional este faptul ca ele apar in procesul instaurarii, mentinerii si exercitarii statale a puterii.

S-a considerat ca normele din constitutie care privesc sistemul economic, relatiile de proprietate, sistemul social, nu reglementeaza relatii sociale, ci consfintesc esenta statului, bazele acestuia (economica si sociala), ele fiind reglementate de alte ramuri ale dreptului. Costitutia oferra doar o definitie pentru aceste concepte, scotand in evidenta ceea ce este fundamental pentru insasi existenta puterii de stat. Se ajunge astfel la concluzia ca toate dispozitiile constitutionale in discutie au doar un caracter de consacrare a unor fenomene sociale obiective, care stau la temelia puterii statale; prin urmare, aceste dispozitii nu pot fii cuprinse, in totalitatea lor, decat in acea ramura a dreptului care reglementeaza organizarea si exercitarea puterii de stat, adica dreptul constitutional.

Obiectul de reglementare al dreptului constitutional cuprinde doua categorii de relatii sociale:

a) relatii cu o dubla natura juridica, adica acele relatii care fiind reglementate si de alte ramuri de drept sunt reglementate in acelasi timp si de catre constitutie, devenind implicit si raporturi de drept constitutional;

b) relatii specifice de drept constitutional, care formeaza obiectul de reglementare numai pentru normele de drept constitutional.

Comun tuturor acestor relatii este faptul ca se nasc in procesul complex de instaurare, mentinere si exercitare a puteri. Exercitarea puterii de stat este o activitate specifica desfasurata de organele reprezentative, fiind o activitate de conducere, dar o conducere de nivel superior tuturor activitatilor de conducere desfasurate de alte organe ale statului (vezi art. 2 din Constitutie)

Specificul normelor de drept constitutional

In explicarea specificului normelor dreptului constitutional trebuie sa se plece de la teoria clasica a normei juridice, urmand ca apoi sa regasim elementele generale in norma de drept constitutional si, totodata, sa observam ce anume trasaturi proprii are aceasta din urma. Norma juridica este definita in teoria dreptului ca fiind o regula sociala de conduita, generala si obligatorie, instituita sau sanctionata de puterea de stat in diferite forme, menita sa asigure consolidarea si dezvoltarea relatiilor sociale in conformitate cu interesele si vointa guvernantilor, determinata, in ultima instanta, de conditiile vietii materiale din societate si a carei respectare este impusa, la nevoie, prin forta coercitiva a statului.

Orice norma juridica este, in ultima instanta, un comandament impus de puterea publica, formulat uneori chiar sub forma supletiva sau de recomandare. Normele constitutionale, pe langa dispozitii care reglementeaza nemijlocit unele relatii sociale, au si prevederi care contin formularea unor principii, consfintesc bazele puteri, definesc unele institutii. Prevederile care contin formularea unor principii sau definitii 'nu pot fi excluse din sfera notiunii normei juridice', deoarece 'si ele au un caracter normativ'.

In dreptul constitutional pot fi identificate mai multe particularitati ale sanctiunilor normelor acestei ramuri. In primul rand, pentru mai multe dispozitii este prevazuta o singura sanctiune. Apoi sanctiunile in dreptul constitutional sunt sanctiuni specifice, precum revocarea mandatului parlamentar, revocarea unui organ de stat, declararea ca neconstitutional a unui act normativ etc. Credem ca pot fi regasite sanctiuni, chiar in normele constitutionale, pentru incalcarea oricarei dispozitii, cu conditia de a fi indentificata exact obligatia sau indrituirea, cu alte cuvinte conduita subiectelor de drept.

In fine, credem ca aprecierea structuri logico-formale a unor norme din constitutie trebuie facuta prin raportarea lor la intregul sistem de drept. Aceasta duce la concluzia ca pentru reglementarile de principiu, de larga generalitate cuprinse in constitutie, unele sanctiuni se regasesc in alte ramuri de drept cum ar fi dreptul civil, dreptul penal, dreptul admistrativ.

Subiectele raporturilor de drept constitutional

Subiecte ale raporturilor de drept constitutional sunt oamenii luati individual sau grupati pe colective.

Cu privire la subiectele raporturilor de drept constitutional trebuie sa subliniem inca de la inceput doua trasaturi specifice si anume ca unul din subiecte este totdeauna fie detinatorul puterii, fie statul, fie un organ reprezentativ (legiuitor) si ca aceste subiecte actioneaza in mod necesar intr-un raport juridic aparut in activitatea de instaurare, mentinere si exercitarea a puterii.

Unitatile administrativ-teritoriale sunt sau nu subiecte ale acestor raporturi ?

Unitatile administrativ-teritoriale ar putea fi subiecte ale raporturilor de drept constitutional, dar nu intelese ca parti de teritoriu, ci ca grupuri de populatie organizate pe teritoriu.

Poporul

Impartasind opinia ca poporul este subiectul al raporturilor juridice de drept constitutional, vom observa ca ea isi gaseste fundamentul in chiar dispozitiile Constitutiei potrivit carora suveranitatea nationala apartine poporului roman, care incredinteaza exercitiul ei unor organe alese prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat

Apare deci evident ca poporul roman concentreaza in mainile sale intreaga putere si, singur, are dreptul sa decida asupra sortii sale, lucru ce-l face cu prisosinta in procesul de instaurare, mentinere si exercitare a puterii.Poporul isi exprima, in multe probleme, vointa sa in mod direct, nu prin intermediul altor organe. El poate aparea mai direct ca subiect al raporturilor de drept constitutional cu ocazia stabilirii formei de guvernamant, a structurii de stat, cu ocazia referendumului. Unitatea de interese ale poporului si statului nu exclude ca poporul si statul sa fie subiecte de sine statatoare in raporturilor de drept constitutional, cu atat mai mult cu cat poporul este detinatorul puterii politice, iar statul capata plenitudinea imputernicirilor sale conform vointei poporului

Statul

Un alt subiect al raporturilor de drept constitutional este statul. El poate aparea ca subiect fie direct, fie reprezentat prin organele sale. Statul ca intreg, apare direct ca subiect al raporturilor juridice privitoare la cetatenie si in raporturilor privind federatia

Organele statului (autoritatile publice)

Acestea pot fi subiecte ale raporturilor de drept constitutional cu indeplinirea conditiilor cerute subiectelor raporturilor de drept constitutional. Organele legiuitoare apar intotdeauna ca subiecte ale raporturilor de drept constitutional, cu conditia ca raportul juridic la care participa sa fie de drept constitutional.

Celelalte autoritati ale statului (executive, judecatoresti), pot fi subiecte ale raporturilor de drept constitutional numai daca participa la un raport juridic in care celalalt subiect este poporul, statul sau organele legiuitoare si daca raportul se naste in procesul instaurarii, mentinerii si exercitarii puterii.

Organele interne ale organelor legiuitoare pot fi si ele subiecte ale raporturilor de drept constitutional. Asemenea organe interne sunt comisiile parlamentare care desi nu pot emite acte de conducere obligatorii, indeplinesc unele atributii de propunere, avizare si control. Tot aici pot fi mentionate birourile permanente si grupurile parlamentare.

Partidele, formatiunile politice, alte organizatii

Ca forme organizatorice prin care cetatenii participa la guvernare, partidele politice si organizatiile pot fii subiecte ale raporturilor de drept constitutional.

De altfel, Constitutia si unele legi (izvoare de drept constitutional) stabilesc expres posibilitatea acestora de a fii participante la raporturile ce privesc instaurarea, mentinerea si exercitatea puterii. Astfel, partidele si formatiunile politice au dreptul de a propune candidati in alegeri.

Totodata, pentru conducerea alegerilor de deputati si senatori se constituie birourile electorale, care sunt subiecte ale raporturilor de drept constitutional.

Cetatenii

Pot aparea ca subiecte ale unora din raporturile de drept constitutional. Ei pot aparea distinct ca persoane fizice, ca persoane investite cu anumite demnitati sau functii intr-un organ de stat (deputat, senator) sau organizati pe circumscriptii electorale. In primul caz ei intra ca subiecte ale raporturilor de drept constitutional,pentru realizarea drepturilor lor fundamentale,in al doilea apar ca subiecte ale raportului de reprezentare, care este un raport de drept constitutional, iar in ultima situatie apar ca subiecte cu ocazia alegerilor de deputati, senatori sau a sefului de stat.

Strainii si apatrizii

Se considera ca si aceastia pot aparea ca subiecte ale raporturilor de drept constitutional in raporturile ce se nasc cu privire la acordarea cetateniei romane, a azilului politc etc.

Izvoarele formale ale dreptului constitutional roman

Cel putin doua criterii sunt in masura sa ajute la identificarea izvoarelor formale ale dreptului constitutional roman si aceastea sunt :autoritatea publica emitenta si continutul normativ al actului.

In principiu, sunt izvoare ale dreptului constitutional roman numai actele normative care sunt adoptate de autoritatile publice reprezentative. In al doilea rand, aceste acte normative trebuie sa indeplineasca cumulativ si conditia de a contine norme juridice care se reglementeze relatii sociale fundamentale ce apar in procesul instaurarii, mentinerii si exercitarii puterii.

Obiectul juridic (cutuma), trebuie sa aratam ca el a fost si este unul din izvoarele principale ale dreptului si implicit deci este considerat in unele sisteme constitutionale ca fiind si izvor al dreptului constitutional.

Cutuma constitutionala este laudata deoarece supletea sa permite corijarea rigiditatii textelor scrise si adaptarea la circumstantele momentului, deoarece modul sau de formare garanteaza oportunitatea sa intr-un domeniu unde experienta este adesea mai fecunda decat dogmatismul, deoarece ea este actuala, in timp ce textul contrazis este vechi.

Constitutia actuala a Romaniei repune obiceiul in randul izvoarelor dreptului, valorificand rolul si importanta sa aparte in reglementarea relatiilor sociale.Aceasta rezulta din nominalizarea obiceiului in art. 44 (protectia proprietatii private) atunci cand se arata ca dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protectia mediului si asigurarea bunei vecinatati, precum si la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului

Teoretic, este greu de admis obiceiul in randul izvoarelor dreptului constitutional.

In ce priveste hotararile guvernului, in aprecierea lor ca izvoare de drept trebuie sa se plece de la pozitia guvernului in sistemul autoritatilor publice. Guvernul este o autoritate a administratiei publice centrale, investita cu menirea de a executa sau de a organiza executarea legilor. Fata de cerinta ca relatiile sociale importante sa fie reglementate prin lege nu se poate admite ca guvernul ar putea adopta acte normative care sa fie izvoare ale dreptului constitutional. O alta solutie ar fi de natura sa duca la concluzia ca prin actele sale, guvernul ar putea adauga la lege, ceea ce nu intra in activitatea de executare a legii.

Cat priveste regulamentele de organizare si functionare ale camerelor Parlamentului, dispozitiile constitutionale actuale duc la concluzia ca regulamentele parlamentului sunt acte distincte, de natura juridica proprie si ca atare trebuie nominalizate distinct in ierarhia izvoarelor dreptului constitutional.

Vom adauga ca frecvent apar ca izvoare de drept constitutional si actele cu putere de lege (legislatia delegata) in statele in care asemenea acte se edicteaza. In sistemul nostru constitutional asemenea acte sunt ordonantele Guvernului, care, in masura in care ar reglementa relatii sociale de natura constitutionala, evident trebuie considerate izvoare ale dreptului constitutional.

Ar putea fi avute in vedere si conventiile colective reglementate prin art. 41 din Constitutie, conventii ce au un caracter obligatoriu si sunt garantate.

Constitutia si legile de modificare a Constitutiei

Constitutia este izvorul principal al dreptului constitutional. Asa cum am mai precizat, deoarece toate normele cuprinse in Constitutie sunt norme de drept constitutional, Constitutia este in totalitate izvor al dreptului constitutional. Aceleasi constatari sunt valabile si pentru legile de modificare a Constitutiei.

Legea ca act juridic al Parlamentului

Imediat dupa constitutie, izvor al dreptului constitutional este legea, inteleasa in acceptiunea sa restransa de act juridic al Parlamentului. Nu toate legile sunt izvoare ale dreptului constitutional, ci numai unele dintre ele, in timp ce celelalte sunt izvoare ale altor ramuri de drept.

Legile, atat cele organice cat si cele ordinare, sunt izvoare ale dreptului constitutional cu conditia sa reglementeze relatii sociale fundamentale ce apar in procesul instaurarii, mentinerii si exercitarii puterii. Sunt izvoare ale dreptului constitutional, printe altele, legea privind cetatenia romana, legile electorale etc.

Regulamentele parlamentare

Regulamentele de organizare si functionare ale camerelor Parlamentului sunt izvoare de drept constitutional pentru ca sunt emise de principala autoritate reprezentativa a statului si reglementeaza relatii sociale fundamentale ce apar in procesul instaurarii, mentinarii si exercitarii puterii. In sistemul nostru parlamentar exista trei categorii de regulamente si anume: Regulamentul Camerei Deputatilor, Regulamentul Senatului si Regulamentul sedintelor comune ale Camerei Deputatilor si Senatului.

Ordonantele Guvernului

Temeiul constitutional al legislatiei delegate in tara noastra este art.115 din Constitutie. Ele pot fi izvoare ale dreptului constitutional daca indeplinesc conditia de a reglementa relatii sociale fundamentale privind instaurarea, mentinerea si exercitatrea puterii. Cat priveste cealalta conditie ea se considera indeplinita ca urmare a delegarii legislative date de Parlament

Tratatul international

Un alt izvor de drept constitutional este tratatul international. Pentru ca un tratat international sa fie izvor al dreptului constitutional trebuie sa fie de aplicatie directa, nemijlocita, sa fie ratificat conform dispozitiilor constitutionale si a cuprinda reglementari ale relatiilor specifice dreptului constitutional. De asemenea, tratatul trebuie sa licit caci numai tratatele licite sunt izvoare de drept. Pot fi date ca exemple conventiile incheiate cu alte state privind reglementarea cetateniei, precum si tratatele in domeniu drepturilor si libertatilor cetatenesti (pactele si conventiile privitoare la drepturile omului).

Constitutia acuala a Romaniei acorda tratatelor internationale o atentie sporita. Din examinarea dispozitiilor constitutionale urmeaza a fi retinute cinci reguli importante si anume :

a) tratatele ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern;

b) statul roman se obliga sa respecte intocmai si cu buna-credinta obligatiile ce ii revin din tratatele la care este parte;

c) in cazul in care un tratat la care Romania urmeaza sa devina parte cuprinde dispozitii contrare Costitutiei ratificarea lui poate avea loc numai revizuirea legii fundamentale;

d) interpretarea si aplicarea dispozitiilor constitutionale privind libertatile publice se va face in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si celelalte tratate;

e) se acorda prioritate reglementarilor internationale in cazul unor neconcordante intre acestea si reglementarile interne, cu exceptia cazului in care legile interne contin dispozitii mai favorabile.

Merita subliniat in acest context ca prioritatea reglementarilor internationale se limiteaza doar la domeniul drepturilor si libertatilor fundamentale si opereaza doar cu privirea la legislatia interna, fara a aduce atingere principiul suprematiei Constitutiei.

Controlul constitutionalitatii legilor

Garantie juridica a suprematiei constitutiei specifica legii fundamentale, control constitutionalitatii legilor este activitatea organizata de verificare a conformitatii legii cu constitutia, iar ca insitutie a dreptului constitutional, el cuprinde regulilele privitoare la organele competente a face aceasta verificare, procedura de urmat precum si masurile ce pot fi luate dupa realiazarea acestei proceduri. In general, controlul constitutionalitatii legilor este considerat o garantie a suprematiei constitutiei, folosindu-se desigur formulari diferite precum sanctiunea suprematiei (Georges Burdeau), garantia caracterului de suprematie a constitutiei (Andre Hauriou), sanctiunea violarilor regulilor constitutionale (Marcel Prelot) etc.

Una din problemele cele mai importante, cu profunde implicatii teoretice si practice, referitoare la suprematia constitutiei este controlul constitutionalitatii legilor. Este necesara existenta unui sistem de garantii, in masura sa permita ca intr-adevar constitutia sa se manifeste ca actul normativ cu forta juridica suprema. In acest sistem de garantii trebuie sa existe si un sistem de sanctiuni aplicabile in cazurile in care constitutia este incalcata. Existenta sanctiunilor pentru incalcarile constitutiei este de majora importanta caci aceste, alaturi de alte elemente, bineinteles, dau dispozitiilor constitutionale caracterul de norme juridice.