Falsificarea inscrisurilor

Falsificarea inscrisurilor

Notiunea de fals in acte nu este precizata intr-o definitie legala. in majoritatea legislatiilor se face insa o enumerare a diferitelor feluri de fals in acte, dar fara a se da o definitie generala si completa, care sa delimiteze caracteristicile acestei infractiuni. Principalele forme de manifestare a falsului in inscrisuri prevazute in Codul penal roman (art. 288, 289, 290) sunt: falsul material in inscrisuri oficiale, falsul intelectual si falsul in inscrisuri sub semnatura private.

Literatura juridica si jurisprudenta au relevat elementele esentiale a infractiunii de fals in acte, aratand ca aceasta prezinta trei caracteristici principale, si anume:

alterarea adevarului;

producerea sau posibilitatea producerii unor consecinte juridice;

savarsirea faptei cu intentie;

Acceptiunea data falsului in acte este in general comuna pentru toate formele de manifestare a acestuia. De asemenea, nici elementele infractiunii nu difera cu mult intre ele, de la o forma la alta a falsului. Unele nuante mai insemnate apar doar in privinta subiectului infractiunii si a laturii ei obiective. De exemplu, la falsul in acte sub semnatura privata, imputabilitatea este conditionata si de intrebuintarea sau incredintarea actului altei persoane spre folosire. Cu referire la aspectele generale ale acestor infractiuni privind raportul intre expresia penala si cea tehnica a falsului, adica la falsul material, in acte oficiale si neoficiale, la elementul obiectiv al infractiunii si in special la modul de actiune, la procedeele concrete de alterare a actelor in legatura cu care se solicita aportul stiintei si tehnicii, respectiv interventia expertului criminalist acestora si s-a aratat o atentie sporita in ultimul timp.

Alterarea adevarului cuprins intr-un act are loc, in principal, prin actiune (in facienda), fiind posibil insa ca ea sa se produca si prin inactiune (omisiune) dupa cum se arata expres in articolul 289 C. pen. Actiunea de falsificare cunoaste o descriere analitica in norma penala: prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui in orice mod; prin atestarea unor fapte sau imprejurari necorespunzatoare adevarului. Unele legislatii penale prevad si alte modalitati de alterare a adevarului in acte.

Trebuie mentionat insa, ca oricare ar fi enumerarea acestor moduri de alterare a adevarului, ele se reduc la doua forme principale, si anume: falsul intelectual si falsul material.

Prezentarea unui inscris (act, document) victimei, constituie una din cele mai frecvente escrocherii, cum ar fi, de exemplu[1]:

a. Transportatorul care falsifica o factura in beneficiul sau, ori reprezentantul care stabileste bonurile de comanda false pentru care poate sa primeasca, pe nedrept, comisioane.

Prin intermediul informaticii pot fi manipulate fraudulos calculatoarele, inscriindu-se astfel credite artificiale.

b. La vanzarea unui fond de comert, cumparatorului i se prezinta bilanturi false sau o contabilitate "remaniata".

c. Oferirea unei cambii de complezenta, prin care da un credit imaginar pentru care banca a admis scontul, mai mult chiar, a aprobat cheltuielile, presupune adesea avaluri false sau pseudoacceptari.

d. Folosirea de cecuri in modalitati de genul: predarea unui cec fara acoperire sau, a unui cec post-datat, da aparenta de credit beneficiarului; exista utilizarea de cecuri trase din conturi lichidate sau fals garantate, cecuri furate sau pierdute. De asemenea, mai pot fi folosite alte documente justificative la plata, (dispozitii de plata, carti de credit furate sau false) oferirea unui numar de cont al altei persoane pentru cumpararea unor produse prin tehnicile de "teleshopping" sau "minitel" (intalnite mai ales in tarile in care acest tip de vanzari este raspandit) etc.