UNIVERSITATEA CRESTINA "DIMITRIE CANTEMIR"

- Facultatea de Stiinte Juridice si Administrative -

IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA

A ARMELOR DE FOC

PLANUL LUCRARII

INTRODUCERE

CAP. I Notiuni generale privind armele de foc si infractiunile la regimul armelor si munitiilor

Sectiunea I Clasificarea armelor de foc

Sectiunea a-II-a Examinarea tehnica generala a armelor de foc

Sectiunea a-III-a Infractiuni ce se pot savarsi la regimul armelor si munitiilor

CAP. II Examinarea urmelor produse de armele de foc

Sectiunea I Examinarea urmelor principale ale tragerii

Sectiunea a-II-a Examinarea urmelor secundare ale tragerii

CAP. III Identificarea armelor de foc dupa urmele ramase pe glont si pe tubul cartusului

Sectiunea I Identificarea generica a armelor de foc cu teava

ghintuita

Sectiunea a-II-a Identificarea generica a armelor de foc cu teava lisa

Sectiunea a-III-a Obtinerea modelelor de comparatie

Sectiunea a-IV-a Identificarea individuala a armelor de foc

CAP. IV Alte probleme rezolvate de expertiza criminalistica a armelor de foc

Sectiunea I Refacerea inscriptiilor stantate pe armele de foc

Sectiunea a-II-a Examinarea armelor de foc atipice

ANEXE:

Rapoarte de constatare tehnico stiintifica si expertiza balistica, avand ca obiect identificarea armelor de foc si alte probleme.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

INTRODUCERE

Balistica reprezinta o ramura a mecanicii teoretice care studiaza legile miscarii unui corp greu aruncat sub un anumit unghi fata de orizont, precum si miscarea proiectilului in interiorul tevii si pe curba balistica.

Balistica judiciara este acea ramura distincta a Criminalisticii destinata examinarii armelor de foc si urmelor acestora, prin metode si mijloace tehnico-stiintifice specializate, in scopul determinarii imprejurarilor in care a fost folosita o arma la comiterea unei infractiuni si al identificarii sale[1].

V. Macelaru defineste balistica judiciara ca ramura a tehnicii criminalistice care studiaza constructia si functionarea armelor de foc, fenomenele legate de tragere si urmele determinate de acestea in scopul rezolvarii problemelor ridicate de urmarirea penala[2].

In viziunea lui C. Suciu balistica judiciara este o ramura a Criminalisticii care studiaza constructia si functionarea armelor de foc, precum si toate fenomenele legate de tragere si urmele acesteia, aceasta disciplina stabilind metode de cercetare criminalistica a urmelor lasate de folosirea armelor de foc in cadrul infractiunilor[3].

Diferitele practici sau metode folosite in activitatea organelor de urmarire penala la descoperirea, ridicarea si examinarea urmelor infractiunii, precum si metodele folosite de experti in diferite ramuri de activitate stiintifica, au fost intrunite intr-o singura disciplina doar in a doua jumatate a secolului trecut, stabilindu-se metode proprii de cercetare si de delimitare precisa a obiectului.

Pentru aceasta stiinta se incetateneste termenul de "criminalistica" in anul 1893, odata cu lucrarea judecatorului de instructie austriac Hans Gross. Lucrarea sa numita "Manualul judecatorului de instructie" prin modul in care a fost conceputa si structurata este destinata si pregatirii studentilor juristi.

Istoria balisticii judiciare este strans legata de perfectionarea si dezvoltarea tehnicii privind constructia armelor de foc, de raspandirea acestora pe toate teritoriile lumii, de folosirea armelor de foc la comiterea diferitelor infractiuni.

Prima incercare de a gasi prin glont calea spre arma incriminata si descoperirea astfel a infractorului a fost facuta de catre Henry Goddard in anul 1835. H. Goddard din politia judiciara londoneza a urmarit si a prins un infractor care comisese un omor cu ajutorul unei arme de foc. Pe glont el a descoperit excrescenta care s-a potrivit cu o adancitura din tiparul pentru gloante gasit la banuit. Rezultatul obtinut de H. Goddard a fost in baza inspiratiei de moment si el nu s-a gandit ca din descoperirea sa sa faca o metoda sau sa elaboreze un sistem.

Fara sa stie a devenit predecesorul multor criminalisti, armurieri si politisti, care in decursul mai multor generatii au creat o noua metoda numita "balistica judiciara" sau "stiinta despre arma de foc si proiectil".

In anul 1889 este evidentiaza valoarea criminalistica a striatiilor, dar nu de catre criminalisti, ci de catre medicii legisti care au descoperit ca profilul interior al tevii armei de foc lasa pe gloantele trase anumite dungi ce pot folosi la identificarea armelor de foc.

In anul 1898 chimistul judiciar din Berlin Paul Jeserich fiind chemat in fata tribunalului pentru a stabili daca un glont extras dintr-un cadavru a fost tras sau nu cu arma banuita, a folosit o metoda noua pentru criminalistica, efectuand o tragere experimentala cu arma banuita, obtinand ceea ce astazi numim model tip de comparatie. Glontul corp delict si glontul experimental Jeserich le-a fotografiat la microscop, observand pe ambele gloante aceleasi striatii produse de profilul interior al tevii, respectiv de plinurile dintre ghinturi.

Dupa primul razboi mondial in America Charles E. Waite, obsedat de condamnarea la moarte a unui nevinovat, pe baza unei expertize balistice a cautat sa gaseasca calea stiintifica de a ajunge de la glontul corp delict la arma cu care s-a tras. Timp de 5 ani (1919-1923) a colindat fabricile si uzinele de armament din America si Europa, strangand date precise in legatura cu toate modelele de arme fabricate dupa anul 1850, colectionand un numar de 1500 de modele diferite de arme de foc, model de ajutorul carora putea compara gloantele corpuri delicte.

In Europa Otto Metzger, directorul biroului de cercetare chimica orasului Stuttgart si colaboratorii sai Hess si Kasalacher au pasit, incepand din anul 1923 pe aceeasi cale pe care o urmase si Waite cu patru ani in urma. Ei au strans toate modele de arme de foc si munitii si au masurat si catalogat semnele caracteristice ale acestora. Ei au creat un "Atlas pentru pistoale" care cuprindea 100 de arme.

Dezvoltarea balisticii judiciare este strans legata de inventarea, perfectionarea si folosirea microscopului de comparare, aparat optic de stricta necesitate in expertiza balistica.

Realizarile tehnicii moderne in balistica judiciara au intrat in Europa pe o cale ocolita, prin Egipt, unde microscopul de comparare a dus la rezolvarea diferitelor cauze foarte delicate.

In sfera cercetarii balisticii judiciare nu intra toate tipurile de arme de foc, ci numai cele portabile, care sunt cel mai frecvent folosite de infractori. Dintre acestea fac parte: pistoalele, revolverele, pustile, carabinele, armele de foc si armele de constructie proprie.

CAPITOLUL I

NOTIUNI GENERALE PRIVIND ARMELE DE FOC SI INFRACTIUNILE LA REGIMUL ARMELOR SI MUNITIILOR

Sectiunea I Clasificarea armelor

In intelesul Legii 17/96 prin arme de foc se inteleg acele arme a caror functionare determina aruncarea unuia sau mai multor proiectile, substante aprinse sau luminoase ori imprastierea de gaze nocive, iritante sau de neutralizare.

Principiul de functionare are la baza forta de expansiune a gazelor provenite din detonarea unei capse ori prin explozia unei incarcaturi.

Armele de foc sunt:

a)     arme militare, confectionate pentru dotarea fortelor armate, folosite in actiuni de neutralizare sau nimicire a personalului si tehnicii de lupta ale inamicului, precum si orice alte instrumente, piese sau dispozitive destinate a imobiliza, a rani, a ucide ori a distruge, daca prezinta caracteristicile unei arme militare;

b)    armele de tir, cu glont sau cu alice, special fabricate sau confectionate pentru practicarea firului sportiv, omologate sau recunoscute ca atare de catre Federatia Romana de Tir;

c)     armele de vanatoare cu glont, cu alice sau mixte destinate practicarii vanatorii;

d)    armele confectionate special pentru a imprastia gaze nocive, iritante sau de neutralizare;

e)     armele ascunse, astfel fabricate sau confectionate incat existenta lor sa nu fie vizibila ori banuita;

f)      armele de panoplie, facute inofensive, daca prin valoarea lor istorica, stiintifica sau care constituie daruri, recompense ori amintiri, sunt destinate a fi pastrate in institutii de cultura si arta, asociatii cultural artistice si sportive sau in panoplii personale. In aceasta categorie se include si acele arme de foc, in stare de functionare care constituie raritati sau prezinta valoare istorica, documentara, stiintifica ori artistica deosebita, recunoscute ca atare de institutii de specialitate;

g)     armele de recuzita, facute inofensive, destinate a fi folosite in activitatea artistica sau de productie cinematografica, a teatrelor, circurilor, studiourilor de film ori a altor asemenea institutii cultural-artistice.

Sunt considerate arme de foc si ansamblurile, subansamblurile si dispozitivele care se pot constitui si pot functiona ca arme de foc.

Foto 1.

Arma cu glont calibru 9 mm.

Foto 2.

Pistol de constructie speciala (alarma si autoaparare cu gaze).

Foto 3.

Foto 4.

Foto 5.

FOTO 4-5. Arme confectionate artizanale.

Sectiunea a-II-a

Examinarea tehnica generala a armelor de foc

Examinarea tehnico-criminalistica a armelor de foc urmareste obtinerea raspunsurilor la o serie de intrebari cum ar fi:

care este modelul, seria si calibrul armei ?

care este starea tehnica a armei si daca poate declansa tragerea fara actionarea tragaciului ?

care este tipul de munitie folosita ?

daca arma prezinta urmele specifice unor trageri recente ?

daca tuburile si proiectilele ridicate de la fata locului au fost    trase cu arma supusa examinarii ?

1. Determinarea tipului, modelului si calibrului armei

Stabilirea tipului, modelului si calibrului armei este posibila in multe dintre situatiile intalnite in practica prin simpla studiere a inscriptiilor existente pe piesele armei. Exista si situatii in care inscriptiile lipsesc, fie datorita vechimii armei, fie datorita inlaturarii acestora de catre infractor. In aceste cazuri se studiaza caracteristicile de constructie ale armei, ca de exemplu greutatea, lungimea tevii, lungimea totala a armei, sistemele de functionare, de blocare, de montare a mecanismelor, de tragere etc. Datele obtinute sunt confruntate cu tabele sau cataloage in care sunt inregistrate caracteristicile armelor.

Tabelul nr.1 reproduce pagina unui catalog cu caracteristicile armelor de foc.

La stabilirea tipului, modelului si calibrului armei se ivesc de obicei greutati atunci cand pentru expertiza a fost prezentata o arma de foc al carui model este putin cunoscut.

Tabelul nr. 1. Caracteristicile unor pistoale si revolvere.

In aceste cazuri este necesar sa se cerceteze marcajul de pe piesele armei si anume: inscriptiile de pe arma, marca fabricii, semnele firmei care a confectionat arma si alte semne. De exemplu: pistoalele de fabricatie straina mai au, in afara de cifrele ce compun seria armei, diferite inscriptii care indica, de obicei, denumirea pistolului, firma si calibrul canalului tevii.

In lipsa de asemenea indicatii, se procedeaza la stabilirea datelor tehnice si a particularitatilor de constructie ale armei cercetate, iar apoi, cu ajutorul tabelelor se determina modelul armei.

In tabelul nr.2 prezentam un fragment din catalogul cu caracteristicile constructive a armelor de foc[4].

Tabelul nr.2. Caracteristici constructive ale armelor de foc

Datele tehnice ale unei arme de foc cuprind: lungimea totala, greutatea (cu si fara cartuse), calibrul, lungimea canalului tevii, grosimea peretelui tevii, numarul, directia si latimea ghinturilor.

Particularitatile de constructie ale unei arme de foc se refera la: constructia tevii, sistemul de functionare (de dare a focului), schema de montare a tevii si a inchizatorului, felul piedicii de siguranta si directia de aruncare a tuburilor arse.

In ipoteza in care arma nu a fost gasita, este posibila stabilirea tipului, modului si calibrului pe baza datelor desprinse din examinarea tuburilor si proiectilelor care au fost gasite la locul infractiunii.

Caracteristicile specifice ale tubului de cartus, cum ar fi prezenta sau absenta marginii iesite din afara de pe fundul tubului sau santul din jurul fundului tubului, prezenta sau absenta urmelor lasate de tub de diferite piese ale armei cum sunt: gheara extractoare, dintele opritor, capul inchizator sau furca inchizatorului, constituie o baza suficienta pentru stabilirea tipului de arma.

Piesele pistolului care lasa urme pe tubul cartusului in timpul tragerii unui foc sunt: incarcatorul, planul inclinat de alunecare in camera de explozie, marginea de la intrare in camera de explozie, gheara extractoare, dintele opritor, varful percutorului si capul inchizatorului.

Exista cazuri cand examinarea starii tehnice a armei se realizeaza asupra armelor ce au fost gasite si scoase din fantani, rauri, WC-uri, unde au stat un timp mai mult sau mai putin indelungat. Daca arma nu poate fi demontata se va proceda la fotografierea ei cu raze gamma, ceea ce permite sa se stabileasca particularitatile de constructie ale armei respective.

2. Verificarea starii de functionare a armei

Stabilirea starii de functionare a unei armei se impune mai ales atunci cand se cerceteaza impuscatura din lipsa de prevedere, invocandu-se defecte ale armei. Asemenea cazuri sunt rare, dar presupun si cele mai dificile expertize sau constatari tehnico-stiintifice.

Operatiile de examinare se fac intr-o anumita ordine. Pentru cercetarea armelor se recomanda folosirea instructiunilor fiecareia in parte.

Examinarea armei se face in stare montata si apoi in stare demontata.

Examinarea armei montate. Se face cu scopul de a stabili stare de pastrare a pieselor si modul lor de functionare. Se recomanda ca inainte de a demonta arma sa se faca roentgenografia sau gammagrafia acesteia pentru evitarea unor accidente, in cazul cand este blocata sau incarcata. Fotografia obtinuta indica starea si modul in care se imbina piesele armei. Este necesar sa se stabileasca gradul de efort ce trebuie aplicat pe tragaci pentru a determina declansarea inchizatorului. Acesta se stabileste cu ajutorul unui dinamometru sau unei greutati atarnate de tragaciul armei. Gradul de efort cel mai mic obtinut de la o arma in stare de functionare trebuie sa nu fie sub valoarea minimala aratata in tabele sau indicata de constructor.

La verificarea armei montata se va observa daca:

pe suprafata pistolului exista rugina, zgarieturi si daca piesele componente au crapaturi;

splintul extractorului si capul percutorului sunt deplasate;

arcul dispozitivului de oprire al inchizatorului se mentine pe pozitia "montat";

dispozitivul de oprire retine inchizatorul in stare deschisa la introducerea incarcatorului fara cartuse (pentru verificare se introduce in maneri incarcatorul fara cartuse, se trage i

inchizatorul inapoi si imediat I se da drumul;

clama de sustinere a incarcatorului tine in manerul pistolului si daca sub presiunea arcului depresantului (servantului) si prin greutatea sa de apasare pe butonul clamei de sustinere a incarcatorului, acesta iese usor din maner;

cartusul este impins din incarcator in camera cartusului. Pentru aceasta, incarcatorul se incarca cu cartuse de exercitii si se introduce in manerul pistolului, se trage inchizatorul inapoi si i se da drumul. Se verifica daca inchizatorul a revenit in pozitia anterioara si daca a fost impins cartusul in camera sa.

Cand cocosul este blocat cu piedica de siguranta si se apasa pe tragaci, trebuie ca tragaciul sa nu se miste inapoi si nici inchizatorul sa nu    se deplaseze.

Se verifica daca cocosul pus in pozitia "armat" este tinut bine in aceasta pozitie. La pistolul in buna stare de functionare, cocosul pus in pozitia "armat" nu se va declansa la o usoara apasare din spate.

Ultima verificare urmareste sa stabileasca daca mecanismele de tragere functioneaza bine. In acest scop se verifica daca la apasarea pe tragaci, cocosul scapa usor de pe pozitia "armat".

La incetarea apasarii pe tragaci, mecanismul de tragere revine in pozitia anterioara.

Foto 6

Foto 6 b.

FOTO 6. Partile laterale ale unui pistol marca MAUSER.

Examinarea armei demontate . Se va examina fiecare piesa in parte (inchizator, teava, partea stanga a cadrului, cutia mecanismului de tragere si capul incarcatorului) pentru a se stabili daca poarta aceeasi serie.

Dupa ce se va sterge teava cu calti sau carpe curate, vor fi constatate defectele canalului tevii, printre care se pot enumera:

pete mici, formate de oxizi ferici, care au aspectul unor puncte mici situate pe canalul tevii;

urme de oxizi ferici - pete de culoare inchisa - superficiale, ramase dupa scoaterea ruginii;

zgarieturi cu aspect de liniute, avand uneori metalul atacat pe margini;

stirbituri, pori, ciocanituri mai mari sau mai mici, coroziuni ale metalului;

rotunjiri ale colturilor campurilor ghinturilor, vizibile in special pe muchiile acestora;

dilatari transversale de culoare inchisa, observate sub forma unui inel continuu sau cu intreruperi.

La verificarea inchizatorului se va constata: daca splinturile inchizatorului si ale capului percutorului sunt sau nu miscate din loc, uzura dispozitivului de blocare a inchizatorului; usurinta cu care percutorul se misca in canalul inchizatorului, uzura varfului percutorului si proeminenta lui in canalul de ghidaj (varful percutorului va iesi din canal cu 1,3 - 1,7 mm); daca varful percutorului este impins de catre arc spre inapoi si intra dupa peretele anterior al inchizatorului, daca capatul exterior al extractorului este impins de catre arc spre centru.

La examinarea blocului armei si a mecanismului de percutie se verifica: starea arcurilor, daca proeminenta ejectorului nu este uzata, uzura orificiilor pentru axul cocosului si pintenul opritor, precum si cea a splintului de sprijin al arcului pragului de armare. La cocos se cauta uzura orificiului pentru axul sau, eventuala turtire a metalului si rotunjirea crestaturilor piedicii de siguranta.

La cercetarea dintelui opritor se va constata uzura muchiilor proeminentei sale, a varfului si arcului sau, daca acesta se mentine strans in locasul sau.

Foto 7.

FOTO 3 - Pistol MAUSER demontat partial.

3. Stabilirea posibilitatile de tragere cu o arma defecta.

Impuscaturile fara apasare pe tragaci au loc, de obicei, datorita uzurii unor piese, si anume:

uzura generala a suprafetei exterioare a inchizatorului si cea concomitenta a suprafetei interioare a locasului sau;

uzura arcului sustinator al tragaciului;

curbarea arcului tragaciului;

slabirea arcului tragaciului;

uzura pieselor care mentin percutorul in pozitia "armat";

slabirea arcului percutorului;

o oarecare largire a lacasului inchizatorului fata de detunator, stiut fiind faptul ca dimensiunile cutiei tevii trebuie sa fie aceleasi pe toata intinderea ei.

Posibilitatea degradarii armei se mareste odata cu uzura suprafetelor inchizatorului si a locasului sau, care duce la marirea jocului dintre ele, ceea ce creeaza posibilitatea inchizatorului sub presiunea pintenului opritor, sa se ridice putin in sus.

Slabirea arcului de armare a percutorului ca si existenta unsorii, micsoreaza forta de frecare intre pragul de armare si pintenul opritor si, prin aceasta, usureaza declansarea lui.

Impuscaturi accidentale se produc in majoritatea cazurilor in care exista mai multe defecte, aparute dupa o indelungata si neglijenta folosire a armei.

In cazul defectarii armei, fapt ce se poate constata cand inchizatorul cu cocosul lasat in jos are posibilitatea de a se deplasa cu cutia tevii 1,6 - 2 mm, impuscatura este posibila in urma unor lovituri puternice in patul sau manerul armei.

In cazul loviturilor in capul patului armei, cartusul, in baza inertiei, se deplaseaza din detunator spre varful percutorului. Sistemul percutor-cocos tinde, de asemenea, sa se deplaseze prin actiunea fortei de inertie, la care se opune arcul de armare, care deplaseaza percutorul in pozitia initiala, ajunge la capsa si, daca forta de lovire este suficienta, produce impuscatura.

La declansarea impuscaturii fara apasare pe tragaci poate sa duca si o montare gresita a inchizatorului armei (cocosul nu este suficient insurubat pe percutor).

4. Stabilirea producerii unei impuscaturi din intamplare, cu o arma in stare buna de funtcionare.

Impuscaturile din intamplare, cu o arma in buna stare de functionare se produc, in general, ca urmare a folosirii imprudente sau neglijente a acesteia.

Expertiza balistica trebuie sa evidentieze particularitatile de constructie ale armei, care permit posibilitatea unei impuscaturi din intamplare. De exemplu, atunci cand automatul incarcat nu are siguranta pusa si este lovit cu patul de pamant, inchizatorul aluneca inapoi, in virtutea greutatii sale, pana la peretele din spate al locasului si introduce cartusul in detunator, revine si loveste capsa, producand impuscatura.

O impuscatura accidentala se poate produce fara a apasa degetul mainii pe tragaci, prin agatarea tragaciului de proeminenta unui obiect oarecare, de exemplu, la vanatoare, prin agatarea tragaciului de o crenguta din padure.

Unele pistoale, daca nu au siguranta pusa, iar cartusul se gaseste in detunator, se poate declansa prin lovirea cocosului. La alte pistoale, printr-o lovitura puternica, poate sari siguranta, din care cauza se elibereaza percutorul, iar daca sunt incarcate, se produce impuscatura.

O alta situatie o constituie aceea in care apasarea asupra tragaciului se face in mod intentionat, dar exista convingerea ca impuscatura nu se va produce intrucat tragatorul este convins ca arma nu este incarcata, acest lucru impunand controlul armamentului dupa fiecare tragere. Rolul expertului in asemenea cazuri se reduce la stabilirea imprejurarilor in care a fost introdus cartusul in detunator si daca acest lucru se putea produce in conditiile relatate de persoana care a efectuat impuscatura.

Stabilirea posibilitatii unei impuscaturi din intamplare, cu o arma in stare buna de functionare, se face prin efectuarea de trageri experimentale.

5. Examinarea munitiei

Investigarea criminalistica a munitiei are rolul de a stabili tipul, modelul si anul de fabricatie al cartuselor pe baza caracteristicilor, a inscriptiilor fabricilor producatoare, existente pe rozeta tubului.

FOTO 8. Munitie de diferite tipuri si calibre.

Examinarea de laborator a tuburilor si gloantelor trase poate conduce la urmatoarele constatari:

starea cartuselor si daca pot fi utilizate pentru tragere;

modelul cartusului caruia ii apartine glontul;

daca cartusele fac parte din aceeasi serie de fabricatie;

daca bucata de metal este un glont deformat sau o parte din el; daca metalul prezentat este un glont, se va preciza felul si modelul glontului;

care este cauza deformarii glontului;

felul si modelul glontului;

daca anumite cartuse sau alice se aseamana cu cele prezentate pentru comparatie;

daca materialele folosite pentru incarcarea anumitor cartuse de vanatoare (tuburi, capse, alice, bure, pulberi), se aseamana cu cele prezentate pentru comparatie;

daca pentru fixarea capsei intr-un anumit tub a fost folosit vreun aparat special;

daca bucatile de plumb sunt confectionate manual;

daca alicele artizanale au fost confectionate cu un anumit instrument;

daca anumite alice, modelul de fabricatie si compozitia chimica a celor pentru comparatie sunt asemanatoare;

caracteristicile burelor extrase dintr-o plaga, in timpul operatiei chirurgicale sal la autopsia medico-legala a cadavrului, ori gasite la locul savarsirii infractiunii;

rondelele (discurile de carton) destinate sa tina alicele in cartuse pana la producerea impuscaturii (de regula, in timpul impuscaturii sunt faramitate de alice si, rareori, constituie obiectul unei expertize);

mecanismul formarii urmelor pieselor armei pe tuburile arse, caracteristicile si semnificatia lor;

modelul si tipul armei din care s-a tras;

daca cartusul in litigiu a fost tras din arma examinata;

mecanismul formarii pe glont a urmelor canalului tevii;

daca un glont tras si un tub ars au format acelasi cartus, necesitatea acestui gen de expertiza se iveste indeosebi atunci cand glontul gasit nu are pe el urmele canalului tevii pentru a se putea identifica arma cu care s-a tras;

care din tuburi sau gloante a fost tras primul;

daca tuburile sau gloantele sunt standardizate sau inlocuite pentru arma respectiva.

Examinarea fizico-chimica a pulberii, produselor de ardere ale impuscaturii, produselor de descompunere exploziva si ale compozitiei de percutie din capsa.[5] Astfel, trebuie cercetate si rezolvate urmatoarele probleme:

carui fel de pulberi ii apartine cea prezentata pentru expertiza (pulberi negre - cu fum - si pulberi coloidale - fara fum);

daca din teava armei respective s-a tras vreun foc;

felul si compozitia pulberii cu care s-a efectuat tragerea cu arma respectiva: acest lucru se poate stabili dupa resturile pulberii nearse din canalul tevii, dupa resturile de ardere ale pulberii explozive depuse pe canalul tevii, pe gloante, pe bure si obstacole aflate in apropierea armei;

daca incarcatura de pulbere din cartusele cu alicele respective nu este excesiva, daca acestea sunt incarcate regulamentar si daca se poate trage cu ele, fara teama ca teava armei va fi deteriorata. Pentru rezolvarea acestei probleme este necesar a se stabili marca pulberii si cantitatea ce o contine fiecare cartus, de asemenea, corelatia intre greutatea pulberii si a alicelor, iar daca incarcatura este facuta cu pulbere fara fum, se va stabili si gradul de apasare a pulberii de catre bura;

cat timp a trecut de la efectuarea impuscaturii prin teava armei respective.

Sectiunea a-III-a

INFRACTIUNI CE SE POT SAVARSI LA REGIMUL ARMELOR SI MUNITIILOR

Acestea se regasesc in Codul Penal art. 279 precum si in Legea 17/96, unde sunt cuprinse mai mult contraventiile, problema in cauza fiind rezolvata de art. 279 C.P.

Astfel in Codul Penal se arata ca:

"Detinerea, portul, confectionarea, transportul, precum si orice operatie privind circulatia armelor si munitiilor sau functionarea atelierelor de reparat arme, fara drept, se pedepsesc cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani.

Cu aceiasi pedeapsa se sanctioneaza si nedepunerea armei sau a munitiei in termenul fixat de lege la organul competent, de catre cel caruia I s-a respins cererea pentru prelungirea valabilitatii permisului.

Se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani:

a)     detinerea, instrainarea sau portul, fara drept, de arme ascunse ori de arme militare, precum si a munitiei pentru astfel de arme;

b)    detinerea, instrainarea sau portul, fara drept, a mai multor arme cu exceptia celor prevazute la lit. a, precum si a armelor de panoplie, ori a munitiei respective in cantitati mari;

c)     portul de arme, fara drept, in localul organizatiilor de stat sau publice, la intruniri publice ori in localuri de alegeri.

Tentativa se pedepseste.

CAPITOLUL II

EXAMINAREA URMELOR PRODUSE DE

ARMELE DE FOC

Sectiunea I

Examinarea urmelor principale ale tragerii

Expertiza criminalistica a urmelor principale ale unei trageri consta din examinarea orificiilor de intrare si de iesire atat pe corpul uman, cat si pe obiectele cu care glontul a venit in contact. Totodata sunt supuse examinarii si urmele de ricoseu.

Expertul in constatarea balistica judiciara trebuie sa elucideze unele probleme ce se pot ivi intr-o cauza penala astfel:

daca deteriorarea este cauzata de o arma de foc, iar daca nu este provocata de o arma de foc, atunci ea poate proveni de la schija unui explozibil ?

de la ce distanta a fost tras focul in obiectivul care a fost dat pentru cercetare ?

care este directia canalului glontului in obstacolul respectiv ?

stabilirea felului si modelului armei din care s-a tras glontul care a cauzat deteriorarea respectiva si care a fost prezentat pentru cercetare;

stabilirea numarului de gloante care au lovit obstacolul respectiv;

ordinea deteriorarilor ce au fost produse si care dintre orificiile de intrare s-a format primul;

stabilirea pozitiei care a avut-o arma si obstacolul, in momentul producerii    focului;

stabilirea capacitatii de perforatie a glontului tras din arma incriminata ca model de comparatie si care poate ajuta la clarificarea unor probleme puse constatarii balistice judiciare.

Orificiile de intrare si cele de iesire. Mecanismul de formare a perforarilor in corpul uman este conditionat de forta de izbire a glontului si de diferenta de elasticitate dintre epiderma si derma, care fac ca, sub actiunea contondenta a glontului, prima, mai dura, sa fie contuzionata, eronata, distrusa si antrenata odata cu acesta pe traiect, iar a doua, mai elastica, sa se destinda inainte de a fi despicata.

Proiectilul actioneaza prin perforare si produce un orificiu rotund al carui diametru este, de regula, ceva mai mic decat al glontului. Marginile orificiului sunt netede sau fin dintate. Gloantele ascutite formeaza, de obicei, orificii cu margini netede, iar cele bombate sau tronconice, margini dintate. Daca orificiul este intr-o zona in care pielea este situata direct pe os (cutia craniana), diametrul lui este egal cu cel al glontului.

Daca proiectilul patrunde in corp intr-un unghi ascutit, forma orificiului va fi ovala, dimensiunile lui depinzand de directia fibrelor din piele.

In general, orificiul de intrare este usor de identificat.[6] Canalul ranii impuscate reprezinta traiectoria parcursa de proiectil in corp. El poate fi real (are un lumen), atunci cand intereseaza un organ parenchimatos sau virtual, atunci cand proiectilul strabate organe cavitare.

In majoritatea cazurilor, canalul se prezinta sub forma unui tunel, ce uneste cele doua orificii, a carui directie nu este insa intotdeauna rectilinie.[7]

Directia, dimensiunile si continutul canalului prezinta interes deosebit pentru rezolvarea unor probleme de baza ale expertizei (directia din care a fost descarcata arma, felul ei, calibrul, felul munitiei), astfel ca examinarea lui trebuie facuta cu deosebita atentie, prin disecarea, strat cu strat (nu prin sondare a organelor inainte de scoaterea lor din cavitati).

La iesirea din corp, proiectilul apasa asupra pielii ca o pana, o despica si formeaza un orificiu in forma de fanta, in cruce, stelat sau neregulat. Marginile sunt neregulate, cu sau fara fisuri, rasfirate in afara, dar se pot apropia, fara efort, orificiul refacandu-se fara pierdere de substanta. Dimensiunile orificiului de iesire este, de obicei, mai mare decat a celui de intrare.

Mecanismul de formare a perforarilor in obiecte tari este urmatorul: sub actiunea izbirii glontului, obiectul este supus unei mari apasari si ca atare, se indoaie in directia de zbor a glontului. Din cauza acestei izbituri, obstacolul se distruge, in sensul ca particulele de material din obstacol sunt aruncate in afara sau rupte in directia de zbor a glontului.

Daca glontul perforeaza un obiect de o grosime mai mare se disting urmatoarele elemente ale urmei: orificiul de intrare, canalul si orificiul de iesire. In cazul obiectelor subtiri, canalul de patrundere lipseste, iar orificiul de intrare si cel de iesire se confunda intr-unul singur. Cu cat obstacolul traversat de un proiectil este mai mare cu atat orificiul de intrare se va deosebi de orificiul de iesire. Daca obiectul este suficient de elastic, asupra lui se va forma numai un orificiu de patrundere, destul de apropiat de diametrul proiectilului. Daca obiectul este friabil, rupturile cauzate de lovire vor crea un orificiu mult mai mare. Asa de exemplu, in caramida, beton, portelan etc. se vor crea rupturi pronuntate si chiar spargerea obiectului.

In obiectele de metal, cum ar fi cele confectionate din tabla, glontul produce o simpla infundatura, in situatia ca nu-l poate penetra ori diametrul orificiului format este foarte apropiat de calibrul glontului. Marginile interioare ale orificiului raman orientate si ondulate in directia de patrundere a glontului, iar orificiul de intrare este mai mic decat cel de iesire.

In lemn, orificiul de intrare se formeaza aproximativ circular, iar cel de iesire cuprinde zdrente orientate in sensul de deplasare a glontului. Cand perforarea se produce transversal pe fibre, orificiul de iesire capata aspect de aschiere in prelungirea fibrelor.

Orificiul creat in sticla, oglinda, geam etc. prezinta, in zonele orientate spre exterior, o serie de crapaturi radiale, asemanatoare unor raze, dispuse intre multiple fisuri concentrice, aflate de jur imprejurul lui, la distante diferite.[8]

In cazul unei sparturi intr-un geam mai gros, orificiul de intrare este mai mic decat cel de iesire, formand un con cu baza in directia de inaintare a glontului.

In situatia in care geamul este lovit de proiectil cu o forta cinetica mai slaba, urmele de spargere dupa o zona mai mare, datorita faptului ca pe langa orificiile de intrare si de iesire si crapaturile concentrice se creeaza si cele radiale pe partea opusa.

Daca in geam se constata o spartura foarte mare, iar pe rama acestuia sau pe alte obiecte din vecinatate se pun in evidenta factori suplimentari si impuscaturi, tragerea a avut loc de la mica distanta (cativa zeci de metri), spargerea datorandu-se nu impactului ci presiunii gazelor.

Orificiile de intrare si de iesire in obiecte de imbracaminte din material textil sunt diferite, cele de intrare fiind ceva mai mici. Identificarea celor doua orificii se face si dupa pozitia imbracamintei pe corp, precum si dupa felul transportarii fibrelor textile dintr-un strat de imbracaminte in celalalt.

Diferentierea orificiului de intrare fata de cel de iesire se face si in cazul obiectelor de imbracaminte, ca si in cazul altor obiecte, si dupa inelul de frecare, prin care proiectilul depune la locul de intrare materialele pe care le are asupra sa.

Numarul orificiilor de intrare si de iesire poate fi mai mare decat al proiectilelor care au strabatut imbracamintea, in cazurile cand imbracamintea formand cute, acestea au fost strabatute de acelasi proiectil.

In cazurile de trageri de la foarte mica distanta (de sub 40 cm) orificiile de intrare capata forma de cruce sau stea, datorita vitezei mari a glontului si jetului de gaze.

In cazul in care s-a tras cu o arma de foc cu alice, in afara actiunii mecanice produsa de catre ele din cauza energiei pe care o poseda, un element valoros pentru determinarea distantei de tragere este gradul de imprastiere a alicelor. Dupa ce ies din teava armei, alicele zboara un timp grupate si apoi incep sa se imprastie, formand un con cu baza catre corpul lovit.

Aceste urme principale ale impuscaturii ajuta pe expert in determinarea directiei si unghiului de tragere. La orice arma, glontul sau alicele au putere maxima de patrundere imediat ce au parasit teava armei. Pe masura ce strabat aerul parcurgand o distanta mai mare, energia lor scade, producand un efect diferit fata de cazul de trageri de la mica distanta.

Canalele oarbe. Sunt perforarile infundate fara iesire. Ele se formeaza atunci cand glontul a pierdut o mare parte din viteza initiala in aer, cand glontul a trecut prin cateva obstacole intermediare pana a ajuns la tinta, iar tinta este foarte groasa si glontul nu poate invinge rezistenta acesteia.

Elementele componente ale canalelor oarbe sunt orificiul de intrare si canalul. Canalele oarbe nu au orificiu de iesire, iar din aceasta cauza glontul poate fi gasit undeva in grosimea materialului.

Urmele de suprafata ale ricoseurilor. Urmele de ricoseu se prezinta sub forma unor zgarieturi sau uneori santulete mai lungi sau mai scurte in functie de unghiul de incidenta, natura obstacolului si marimea sa. Trasatura caracteristica a urmelor de ricoseu consta in aceea ca glontul atunci cand ricoseaza se indeparteaza de obiectul lovit, pierde in acelasi timp din viteza si isi schimba directia initiala de zbor.

Cu cat unghiul de incidenta este mai mic, iar duritatea obstacolului este, de asemenea, mai mica, lungimea urme de ricoseu este mai mare. La unghiurile de incidenta mari, in cazul obstacolelor dure, urma de ricoseu este scurta, iar glontul poate fi gasit chiar la baza obiectului de care s-a lovit ori in apropierea sa.

In interiorul urmei de ricoseu se creeaza striatii, mai usor vizibile daca aceasta este creata pe obiectele compacte si dure, ele fiind orientate pe aceeasi directie. Urmele de ricoseu pe proiectil apar sub forma de zgarieturi sau turtiri ale varfului.

Foarte apropiate de urmele de ricoseu pot sa apara si urmele schijelor provenite din glont, schije care fiind proiectate cu putere se pot izbi de diferite obiecte si provoaca urme de suprafata. In aceste urme pot ramane particule metalice de pe glont cat si particule din obiecte prin care glontul a patruns anterior.

2.2. Expertiza urmelor secundare ale tragerii

Cercetarea criminalistica a acestor categorii de urme este destinata descoperirii si examinarii urmelor apartinand factorilor secundari ai tragerii cu o arma de foc, formati in jurul sau in interiorul orificiului de intrare a proiectilului, ca si a urmelor specifice de tragere formate pe mana persoanei care s-a folosit de arma.

Urmele secundare formate indiferent de distanta de tragere sunt: inelul de frecare si inelul de metalizare.[9]

Inelul de frecare sau de stergere se formeaza la orificiul de intrare a proiectilului si uneori, pe o mica portiune, chiar de-a lungul canalului de patrunderea. Aceasta urma suplimentara a tragerii se creeaza prin depunerea pe marginea orificiului de intrare a unor particule de unsoare, praf, rugina sau oricare alta substanta aflata pe suprafata proiectilului. Analiza substantelor depuse in inelul de frecare ajuta la stabilirea ordinii in care au fost facute tragerile cu o anumita arma.

Inelul de metalizare il intalnim atat la gura orificiului de intrare a proiectilului, facand corp comun cu inelul de frecare, cat si independent de acesta, cand partea mai densa a obiectului perforat se gaseste mai spre interior sau cand proiectilul a strabatut succesiv mai multe obiecte. Consta in principal, din depuneri de particule metalice desprinse de pe suprafata proiectilului, in momentul perforarii unor obiecte cu un anumit grad de densitate, intalnit, de exemplu, la strabaterea unor oase plate ale corpului uman.

In afara acestor doua urme secundare, la tragerile cu teava armei lipita de corp sau de la mica distanta putem gasi: rupturi provocate de gaze, urmele gurii tevii,    arsurile, urmele de funingine, tatuajul si urmele de unsoare.

Rupturile provocate de gaze apar la tragerile efectuate de la distante mai mici de 10 cm, forma lor depinzand de distanta de la care s-a tras, de felul armei, de felul incarcaturii si de materialul in care s-a tras. Rupturile provocate de actiunea mecanica a gazelor, pe marginile orificiului de intrare a proiectilului au forma stelara, forma unei cruci, mergand pana la forma unei lipse de material.

Imprimarea tevii armei pe obiectul in care s-a tras se intalneste destul de rar si se datoreaza apasarii varfului armei pe obiectul in care s-a tras. Urmele gurii tevii formate prin lipirea acesteia de corp au un aspect apropiat de cel al inelului de contuzie.

Arsurile pot fi provocate atat de gazele incinse, cat si de flacara de la gura tevii ce ia nastere din contactul gazelor supraincalzite cu oxigenul din aer (flacara din interiorul tevii este formata din arderea pulberii si a resturilor din capsa).

Arsurile se instaleaza in jurul orificiului de intrare si ele sunt tipice pentru tragerile de la foarte mica distanta, mai ales in cazul armelor automate.

Urmele de afumare rezulta din combinatia incarcaturii de pulbere si depind de calitatea substantei explozive, particularitatile de constructie a armei si de distanta de tragere. Aceste urme se formeaza prin depunerile de funingine a pulberii de fum si numai a unor cantitati foarte mici din alte materiale, in cazul folosirii pulberii negre si a depunerilor din reziduurile capsei, reziduurile de pulbere ramase din tragerile anterioare, a unor resturi metalice luate de pe proiectil sau teava armei, in cazul folosirii pulberii coloidale. In unele cazuri, urmele de funingine se depun si pe alte straturi decat cele de la suprafata, cum este cazul obiectelor de imbracaminte.

Tatuajul este consecinta patrunderii in piele a resturilor de pulbere nearsa sau in stare de incandescenta. Efectul perforant al granulelor de pulbere nearsa este diferit, uneori creeaza perforari in imbracaminte sau patrunde sub piele (se imprima in derma), alteori lasa numai adancituri punctiforme sau pot strabate grosimea unui placaj. Aceasta urma se formeaza in jurul orificiului de intrare a proiectilului, pe un diametru mai mare sau mai mic, in functie de distanta de tragere, de natura si forma pulberii, de lungimea tevii armei etc.

Urmele de unsoare se formeaza ca stropi aruncati in jurul orificiului de intrare a proiectilului la tragerile din apropiere. Apar mai ales la primele focuri trase.

Urmele secundare ale tragerii sunt deosebit de valoroase pentru determinarea distantei de la care s-a tras, clarificandu-se pe plan juridic, anumite aspecte referitoare la accidente, sinucideri, la    existenta unor conditii ale legitimei aparari, precum si la determinarea distantei si raportului de pozitie dintre victima si agresor.

2.2.1. Examinarea cu ajutorul tehnicii detectarii urmelor de metal

Partile metalice ale armelor lasa urme pe pielea umana si pe suprafata imbracamintei, proportionale ca intensitate, cu interactiunea dintre greutatea, gradul de frecare si durata de contact cu o arma. Asemenea urme pot fi scoase in evidenta prin tratarea cu o solutie de testare, examinarea si fotografierea sub incidenta razelor ultraviolete. Sub actiunea razelor ultraviolete, urmele ramase pe mana tragatorului prezinta fluorescenta.

Examinarea se face in felul urmator: pe maini sau pe acele portiuni din imbracaminte care au putut veni in contact cu arma se aplica o solutie de testare "T.M.D.T." (TRACE METAL DETECTION TEHNIQUE), cu un pulverizator de tip spray. Regiunea de examinat se lasa sa se usuce 2-3 minute. Portiunile de pe imbracaminte sau alte materiale, dupa tratare cu solutie, trebuie lasate sa se usuce bine. Examinarea sub raze ultraviolete a suprafetei cercetate evidentiaza forma si dimensiunile urmei, iar prin culoarea produsa de fluorescenta poate identifica metalul din care este confectionata arma.[10]

2.2.2. Examinarea stereomicroscopica

Pe aceasta cale se examineaza marginile perforarii, forma acestora (rotunjita sau zdrentuita), precum si daca fibrele ce alcatuiesc materialul in cauza au fost retezate ori arse. Prin intermediul stereomicroscopului se urmareste relevarea optica a particulelor de pulbere si funingine. Particulele de pulbere nearsa, daca sunt decelate, se preleva cu ajutorul unei pensete spre a fi examinate din punct de vedere chimic.

Obiectele purtatoare de urme suplimentare se examineaza separat, de jur imprejurul perforatiei, pe ambele parti. Uneori, se constata prezenta funinginei si pe cel de-al doilea ori al treilea vesmant cu care era imbracata victima.

2.2.3. Examinarea chimica

Procedeele chimice se aplica in vederea identificarii urmelor suplimentare ale impuscaturii, pe baza evidentierii prin reactii chimice a existentei substantelor componente ale pulberii. Deoarece cantitatea de urma, in general, este redusa, sunt rare cazurile in care exista posibilitatea identificarii tuturor acestor componente.

Prin aplicarea procedeelor chimice complexe se poate stabili gradul de imprastiere a particulelor, deci, indirect, si distanta aproximativa de la care s-a tras. Particulele de pulbere, in procesul tragerii, sufera modificari. Aceste modificari nu influenteaza evidentierea urmelor suplimentare prin procedee chimice. Din contra, chiar cand aceste urme au dimensiuni foarte mici, care nu se pot observa cu lupa sau cand ele se afla pe suporturi de culoare inchisa si cercetarea lor este dificila, procedeele chimice complexe devin cele mai adecvate pentru evidentierea lor.

Intrucat, in afara nitritilor exista si alte substante ce prezinta caracter oxidant (hipocloriti, bromati, iodati etc.), la interpretarea rezultatelor reactiilor efectuate pentru identificarea lor, se tine seama si de constatarile examinarilor optice, stereomicroscopice, efectuate anterior, iar cand este posibil, de existenta si a altor substante ce intra in compozitia pulberii, cum sunt: sulfuri, potasiu, bariu, crom, plumb etc.

Se cauta identificarea nitratilor din urmele recoltate de pe peretii interiori ai tevii unei arme si din jurul orificiilor existente pe imbracamintea cadavrului sau pe diverse obiecte cu ajutorul reactivilor speciali, asa cum ar fi cei pe baza de difenilamina sau trecina.[11]

Reziduul sau particulele suspecte recoltate se introduc intr-o capsula de portelan si le se adauga 1-2 picaturi din reactiv. La reactia cu difenilamina, in jurul particulelor punctiforme de pulbere apare o coloratie albastra, care in timp, se intensifica si apoi dispare. La reactia cu breina, in prezenta urmelor suplimentare ale tragerii apare o coloratie rosie, care in timp, se schimba in galbui-roscat.

Un procedeu pentru identificarea nitratilor este reactia cu acid sulfanilic si alfa-naftalina. Peste reziduul recoltat, introdus intr-o capsula de portelan, se pune cate o picatura din solutia de acid sulfanilic si alfa-naftalina. In prezenta nitritilor apare o coloratie rosie, a carei intensitate se mareste in timp.

Identificarea nitritilor se poate efectua si direct asupra urmelor existente pe un anumit suport (de exemplu imbracaminte). Pentru aceasta trebuie pregatita mai intai o hartie fotografica. Pentru a deveni neimpresionabila, hartia fotografica se mentine cateva minute intr-o solutie de fixare, dupa care se spala de mai multe ori cu apa potabila, apoi cu apa distilata si se usuca la temperatura camerei.

Hartia uscata se mentine aproximativ 10 minute in cuva ce contine solutia de acid sulfanilic, se scoate si se usuca la un curent de aer si apoi se introduce in solutia de afla-naftalina. Dupa 10 minute se scoate si se usuca la aer liber.

Hartia impregnata se aseaza pe o suprafata plana cu partea sensibilizata in sus. Peste ea se aplica materialul in care s-a tras in asa fel incat zona care poarta urmele impuscaturii sa vina in contact direct cu suprafata impregnata. Deoarece reactia se produce in mediu acid, suprafata respectiva se acopera cu o panza (tifon) impregnata cu acid acetic si apoi se calca cu un fie caldut, aproximativ 2 minute. Dupa detasare de materialul textil, hartia se mentine cateva minute in alcool metilic si apoi se spala cu apa distilata.

Prezenta nitritilor este marcata de aparitia pe hartie a unor puncte de culoare rosie. Daca se schimba ordinea de asezare, tinandu-se hartia deasupra materialului textil, acesta se coloreaza in roz, iar urmele produse de nitriti in alb.

Metoda asa-numitului "test cu parafina" este mai putin recomandabila datorita rezultatelor insuficient de concludente, dand aceleasi reactii si cu alte substante, ca de exemplu: scrumul de tigara, resturi alimentare etc. Acest text consta in prelevarea reziduurilor de tragere depuse pe mana persoanei sau pe alt suport, Dupa aceea, se recurge la un reactiv pe baza de difenilamina, in acid sulfuric diluat. La colocviul de politie stiintifica al I.N.T.E.R.P.O.L.-lui (Paris, 1983), acest test cu parafina a fost apreciat ca lipsit de valoare stiintifica, recomandandu-se sa nu se mai recurga la el.

2.2.4. Determinarea prin microanaliza spectrala

In urma examinarii prin microanaliza spectrala a urmelor-materie rezultate ca urmare a impuscaturii, se pun in evidenta linii spectrale ale elementelor chimice ce intra in compozitia acestora: cupru, plumb, stibiu etc.

Abordarea prin acest procedeu a urmelor suplimentare lasate de armele de foc, impune o prealabila examinare microscopica si stereomicroscopica a obiectelor purtatoare. Odata gasite, microurmele suspectate de a fi create prin trageri cu arme de foc, se recolteaza separat in scopul examinarii prin acest procedeu.

Microproba se aseaza pe masuta port-proba care se centreaza pana cand mostra (proba) apare in campul microscopului. Apoi se realizeaza o descarcare electrica la parametrii impusi de geometria electrozilor si de posibilele elemente chimice care pot fi prezente, pentru a se obtine transferul microprobei pe electrozi, iar dupa aceea circuitul electric se intrerupe si este actionat cel corespunzator realizarii fasciculului laser. Acesta, cazand pe microproba, aduce atomii intr-o stare excitanta, iar fasciculul de lumina emis cu aceasta ocazie cade pe fanta de intrare a unui spectrograf. Similar, sistemul dispersiv (o prisma sau o retea) conduce la realizarea pe placa spectrala a spectrului microprobei in cauza.

Prin studierea la stereoproiector, cu ajutorul atlasului de linii spectrale, a spectrului obtinut, se pun in evidenta linii spectrale ale elementelor chimice ce intra in compozitia probei. Prin aceasta metoda este posibila punerea in evidenta a elementelor specifice inelului de metalizare si, de aici, determinare naturii proiectilului.

2.2.5. Examinarea prin spectrofotometrie de absorbtie atomica

In acest gen de expertiza criminalistica se foloseste spectrofotometrul de absorbtie atomica cu sistem de atomizare fara flacara. Prin acest procedeu se poate pune in evidenta pe mana celui cercetat urme suplimentare ale impuscaturii, prin determinarea prezentei elementelor: plumb, stibiu, bariu si cupru.

Urmele se recolteaza prin tamponare cu vata inmuiata in acid clorhidric diluat. Recoltarea probei trebuie executata cu precautie sub microscop (cu un ac sau o spatula) pentru a se antrena cat mai putine impuritati din suport.

Identificarea elementelor consta in esenta in analiza efectului produs de trecerea unui fascicol de radiatii prin mostra cercetata. Curba specifica de absorbtie este masurata cu un fascicul relativ monocromatic. Fascicolul are o mare putere spectrala si este obtinut cu un monocromator caracterizat printr-o deosebita putere de rezolutie.

Cu ajutorul acestei metode se poate stabili existenta sau absenta inelului de metalizare. Natura elementelor din microcompozitia probei ofera indicatii despre compozitia glontului.

2.2.6. Examinarea in radiatii infrarosii.

Alte tehnici de descoperire sau delimitare a suprafetei in care se afla factori suplimentari ai tragerii, se bazeaza pe examinarea in radiatii infrarosii, rezultatele fiind observate cu ajutorul transformatorului electronooptic sau fixate prin fotografiere. Hartia fotografica se introduce sub obiectul presupus purtator de urma de funingine (de exemplu o haina), dupa care va fi expusa la radiatii infrarosii. Acestea vor strabate obiectul, cu exceptia locului in care sunt particulele de funingine impresionand hartia in functie de gradul de penetrare.

2.2.7. Metode de certitudine.

In prezent, aplicarea unor tehnici moderne de varf, in examinarile criminalistice a facut posibila, printre altele, si stabilirea cu certitudine a existentei urmelor specifice tragerii, mai ales a celor de pulbere, inclusiv pe mana tragatorului. Dintre tehnicile de varf intrate in uzul laboratoarelor de criminalistica, mentionam urmatoarele:

a)         Microscopia electronica cu baleiaj (M.E.B.), conjugata cu microscopia spectrala in radiatii X, efectuata cu microsonda electronica de radiatii roentgen cu dispersie de energie (E.D.X.). Acest gen de examinare permite o analiza punctuala a particulelor de pulbere descoperite pe mana tragatorului, prin microscopie urmata de analiza spectro-chimica propriu-zisa.[12]

b)        Microspectrofotometria in radiatii infrarosii efectuata cu aparate de tip "NANOSPEC", permite analiza unei particule de pulbere cu diametrul de 20 mm, stabilind cu certitudine natura lor, fara ca metoda sa aiba un caracter distructiv. Aparatul se compune dintr-un microscop cu detector in radiatii infrarosii, un inregistrator spectral si un ordinator pentru interpretarea datelor.

Foto 11.    Foto 12.

FOTO 11 si 12

Orificiul de intrare si iesire a unui proiectil de calibru 7,65 mm.

Foto 13. Foto 14.

FOTO 13 si 14.

Orificiul de intrare si iesire a unui proiectil de cal. 9 mm.

Foto 15.

Foto 16.

FOTO 15 si 16

Orificiul de intrare si iesire a unui proiectil de cal. 5,6 mm. Se poate observa inelul de stergere.

Foto 17.

Foto 18.

Foto 17.

FOTO 17 si 18.

Orificiul de intrare si iesire a unui proiectil de calibru 7,65 mm. Se poate observa inelul de stergere.

CAPITOLUL III

IDENTIFICAREA ARMELOR DE FOC DUPA

URMELE FORMATE PE GLONT SI PE TUBUL CARTUSULUI

Identificarea armei cu care s-a savarsit o infractiune reprezinta scopul final al oricarei expertize balistice judiciare. Procesul de identificare consta in examinarea comparativa a gloantelor, a tuburilor descoperite in corpul victimei sau la fata locului, cu gloantele sau tuburile trase experimental cu arma gasita in campul infractional ori ridicate de la persoana suspecta.

Procesul de identificare a unei arme de foc parcurge doua faze:

a)     in prima faza se determina grupul sau categoria careia ii apartine arma, in baza caracteristicilor generale reflectate de urmele formate pe proiectil si pe tub, referitoare la modelul, tipul, calibrul armei etc.;

b)    in a doua faza are loc identificarea propriu-zisa prin examenul comparativ al caracteristicilor individuale, specifice fiecarei tevi ghintuite si fiecarui ansamblu al mecanismelor de tragere.

3.1. Identificarea generala a armei de foc cu teava ghintuita.

Necesitatea de a stabili tipul si sistemul unei arme de foc pe baza unui glont tras, a unui tub ars sau a altor urme balistice se impune in cazul comiterii unei infractiuni la care infractorul a folosit o arma de foc, acestea constituind un indiciu deosebit de valoros pentru formarea cercului de banuiti. Daca infractiunea a fost comisa cu o arma cu teava ghintuita, elementele de identificare generale se bazeaza in principal pe studierea macroscopica a glontului si a tuburilor arse.

Studierea glontului indica tipul si sistemul armei din care a fost tras, tinand cont de forma, dimensiunea si greutatea glontului care pot indica felul armei: pusca, pistol sau revolver.

Forma alungita, ascutita la capat a glontului in greutate de cca 30 g si lungimea 28 mm, indica o arma cu teava lunga. Glontul de revolver este cilindric si are varful bont, iar cel de pistol are varful rotunjit.

Diametrul (calibrul) glontului masurat cu micrometrul in partea cea mai groasa indica, in general, calibrul armei. Glontul destinat pentru o anumita arma nu poate fi insa introdus nici inainte, nici dupa tragere, intr-o arma prin gura tevii, deoarece in primul caz, calibrul propriu-zis al glontului este cu 0,2-0,5 mm mai mare decat calibrul tevii, iar dupa tragere parasind teava, revine la dimensiunile initiale sau capata unele deformari longitudinale.

Urmele ghinturilor si ale plinurilor pe glontul tras indica cu precizie constructia interioara a tevii armei cu care a fost tras. Glontul trecand prin teava este supus actiunii acesteia si reprezinta negativul suprafetei interioare a tevii. Suprafetele proeminente dintre ghinturile tevii apar pe langa camasa glontului sub forma de santuri, iar ghinturile sub forma de proeminente.

Sensul ghinturilor este de obicei dextrogir, iar unele arme au ghinturile sinistrogire.

Latimea urmelor campurilor de pe glont este egala cu latimea campurilor din teava armei cu care s-a tras. Latimea campului se masoara, de obicei, intre marginile de jos ale acestuia.

Lungimea pasului care este unghiul de rasucire a ghinturilor in raport cu axa longitudinala, indica tipul armei.

Cand nu se gasesc pe glont, striatiunile oblice produse de plinurile dintre ghinturi, toata camasa fiind acoperita cu striatii longitudinale, criminalistul trebuie sa se gandeasca la doua posibilitati:

a)     glontul a fost tras dintr-o arma a carei teava a fost puternic atacata de oxizi, iar datorita acestui fapt, glontul nu are imprimata miscarea helicoidala, caracteristica armelor cu teava ghintuita, glontul trecand prin teava fara a mai fi insurubat intre ghinturi;

b)    la comiterea infractiunii autorul s-a folosit de cartuse care nu au fost destinate pentru sistemul sau, chiar tipul de arma respectiv.

Un alt elemente care poate ajuta la identificarea generala a armei de foc este semnul fabricii din care se poate deduce provenienta munitiei. Acest semn se afla pe partea posterioara a glontului.

Tubul ars gasit la cercetarea locului infractiunii va fi studiat din urmatoarele puncte de vedere:

a)     marimea, forma si greutatea lui, care indica tipul armei cu care s-a tras: pusca, pistol sau revolver. Forma tubului si particularitatile formei lui limiteaza mult posibilitatile de a se folosi un cartus de un anumit calibru la diferite alte sisteme de arme, care au acelasi calibru si aceasta datorita constructiei camerei de explozie a armelor;

b)    modul de sertizare: glontul este fixat in partea de sus, ingustata a tubului, numita gatul tubului. Modul de sertizare poate indica locul de fabricatie a munitiei.

Inscriptiile de pe fundul tubului indica provenienta si locul fabricatiei munitiei.

Daca la cercetarea locului infractiunii, pe baza directiei tragerii s-a stabilit locul de unde s-a tras si daca in acel loc s-au descoperit tuburi arse, se poate deduce sistemul armei. De exemplu: T.T. cal. 7,62 mm si BROWNING cal. 7,65 mm arunca tubul la dreapta; FARABELLUM mod. 1908 cal. 9 mm si BERETTA mod. 1941 cal. 9 mm arunca tubul in spate pe directia tragerii; WALTHER model 1938 cal. 9 mm arunca tubul la stanga.

Cand se cunoaste sistemul de arma cu care s-a comis infractiunea, in cazul unei sinucideri cu aspect de omor sau omor cu aspect de sinucidere, locul unde se afla tubul ars, face posibila stabilirea locului de unde s-a tras, fapt ce permite tragerea unor concluzii juste in ceea ce priveste calificarea faptei.

Cand la locul infractiunii nu se gasesc tuburi arse, acest lucru indica urmatoarele aspecte:

infractiunea a fost comisa cu o arma care nu arunca tuburile arse (revolver);

infractorul, foarte precaut, dupa comiterea infractiunii a adunat corpurile delicte, cunoscand importanta acestora in identificarea armelor de foc.

3.2. Identificarea generala a armelor de foc cu teava lisa

Focul tras dintr-o arma cu teava lisa, de vanatoare, porneste din gura tevii ca o masa compacta cu rondela si bura.

Elementele generale de identificare pe baza burelor sunt:

a)     diametrul burelor indica cu aproximatie calibrul armei. O concluzie asupra calibrului armei se poate trage de catre expert, numai dupa ce s-a consultat un specialist in aceasta materie;

b)    materialul din care sunt confectionate burele arata daca cartusul a fost procurat din comert sau infractorul s-a folosit de un tub vechi pe care l-a incarcat singur.

Numarul si greutatea alicelor permit stabilirea calibrului armei numai in cazul cand acestea au fost gasite grupat. Modul de confectionare si felul materialului indica daca alicele provin din cartuse cumparate din comert sau sunt de constructie proprie.

La armele cu teava lisa dupa fiecare tragere, tuburile se extrag manual din camera de ardere, motiv pentru care tuburile arse se gasesc foarte rar la fata locului.

Tubul ars, folosit de o arma cu teava lisa, prezinta urmatoarele elemente de identificare generala:

a)     dimensiunea care indica calibrul armei este stabilita conventional;

b)    inscriptiile imprimate pe corpul tubului, care este confectionat din carton presat si pe rozeta lui indica provenienta si locul de fabricatie;

c)     gradul de uzura indica daca cartusul este nou sau a mai fost folosit si reincarcat.

3.3. Obtinerea modelelor tip de comparatie

Obtinerea modelelor tip de comparatie se impune expertului balistician, atunci cand i se cere sa constate daca tuburile arse descoperite la locul faptei si glontul extras cu ocazia autopsiei din cadavrul victimei au fost sau nu trase cu arma care este supusa expertizei.

Pentru ca modele tip sa fie bune pentru comparatie, tuburile trebuie sa indeplineasca doua conditii principale:

siguranta ca ele provin de la obiectul care se identifica;

aptitudinea lor de a fi comparate cu celelalte obiecte cu care se identifica.

Obtinerea modelelor tip de comparatie se face prin trageri experimentale. In vederea efectuarii acestor trageri, expertul trebuie sa pregateasca materialul si arma cu care se executa tragerea. Prin pregatirea materialului se intelege activitatea expertului balistician de a asigura cartusele necesare tragerilor experimentale, in raport cu tipul si modelul armei corp delict, cat si celelalte materiale necesare.

In acest scop, este necesar ca expertul sa procure, sa aleaga cartuse de acelasi calibru, de aceeasi fabricatie, care au acelasi marcaj pe rozeta, acelasi fel de capsa, iar tuburile si gloantele sa fie confectionate din acelasi material din care sunt facute tuburile arse si gloantele trase, care urmeaza a fi comparate.[13]

Inainte de fiecare tragere experimentala proiectilul si tubul sunt examinate pentru a nu avea zgarieturi sau urme de lovire, iar daca acestea exista, vor fi descrise sau fotografiate, inainte de a le folosi la tragere.

Pentru buna reusita a examenului comparativ, expertul trebuie sa aibe la dispozitie mai multe modele tip de comparatie. In acest scop, el va procura pentru fiecare arma examinata 3-5 cartuse, care vor fi folosite la tragerile experimentale. Exista doua opinii in legatura cu un numar mare de cartuse pentru tragerea experimentala:

a)     se pot stabili precis urmele produse de mecanismul si interiorul tevii armei corp delict, ceea ce necesita un numar mare de tuburi arse si de gloante trase;

b)    repetarea tragerii cu aceeasi arma, cu un numar mai mare de cartuse, poate duce la diminuare sau la alterarea proeminentelor care creeaza urmele caracteristice existente pe tuburile si gloantele incriminate, facand posibila crearea unor alte urme suplimentare ce pot deruta expertul.

Dupa ce au fost efectuate examinarile preliminare, stabilindu-se eventualele defectiuni ale armei incriminate (prin gamma-grafiere), daca se poate trage cu ea, daca nu se descarca accidental etc., dupa ce s-au colectat reziduuri in vederea analizelor chimice, in scopul de a stabili daca s-a tras sau nu cu acea arma, criminalistul va proceda la pregatirea armei in vederea tragerilor experimentale.

In acest scop expertul va executa urmatoarele:

teava armei va fi curatata de rugina si reziduurile depuse cu ocazia ultimei impuscaturi, va indeparta unsoarea si toate impuritatile existente pe teava;

va curata mecanismul de darea focului, astfel ca arma sa fie in conditii optime de tragere.

Dupa aceste pregatiri, expertul va proceda la efectuarea tragerilor experimentale.

In toate cazurile, in mod obligatoriu, atunci cand organul de politie nu are o camera de experienta cu poligon redus autorizat, tragerea experimentala se va efectua la poligonul garnizoanei. Aceasta pentru a se evita unele accidente ce s-ar putea produce prin ricosarea sau devierea gloantelor.

Obtinerea tuburilor arse drept modele de comparatie pot fi captate intr-un saculet asezat in dreptul orificiului de evacuare a tuburilor la armele automate sau semiautomate, sau pot fi extrase cu grija cu ajutorul inchizatorului in cazul diferitelor pusti, pentru ca tuburile sa fie ferite de lovituri ce pot crea urme suplimentare atunci cand tubul ars ia contact cu pamantul.

Gloantele modele tip de comparatie trebuie sa indeplineasca anumite conditii:

sa poarte pe camasa protectoare numai urmele provocate de interiorul tevii armei din care au fost trase;

sa nu fie diforme (lovite sau turtite);

sa fie ferite de formarea unor striatii suplimentare;

toate gloantele trase sa intre in posesia expertului.

Pentru captarea gloantelor sunt intrebuintate mai multe feluri de dispozitive.

Unul dintre dispozitive este format dintr-un tub de otel sau de beton de 2 m avand diametrul de 20 cm si fixat in pozitie verticala. In tub se toarna apa, aproximativ din volumul acestuia. In interiorul tubului, pe fund, se afla o plasa de otel inoxidabil, ce serveste la scoaterea gloantelor din tub, care se poate ridica cu ajutorul unui cordon, fara a varsa apa (fig. 19).