Marca in dreptul comunitar

Marca in dreptul comunitar

Directiva 89/104/CEE a Consiliului armonizeaza legislatiile nationale ale statelor membre in materie de marci dobandite prin inregistrare (directiva nu ia dreptul statelor de a proteja marcile dobandite prin folosire).

Marca comunitara a fost instituita prin regulamentul Consiliului la 20 decembrie 1993. Ea este un titlu de protectie autonom care confera, printr-o procedura unica de inregistrare, o protectie uniforma in ansamblul tarilor din Comunitatea europeana.

Protectia rezultand din inregistrarea ca marca comunitara a capatat efect incepand cu 1 aprilie 1996.

1. Dobandirea titlului   

1.1 Definitia marcii in dreptul comunitar

A. Semne putand constitui o marca comunitara

Pot constitui marci nationale sau comunitare orice semne susceptibile de o reprezentare grafica, in special cuvintele, inclusiv numele de persoana, desenele, literele, cifrele, forma produsului sau modul sau de prezentare, cu conditia ca astfel de semne sa poata distinge produsele sau serviciile unei intreprinderi de cele ale altor intreprinderi (articolul 4 din regulamentul (CE) 40/94 si articolul 2 din directiva 89/104/CEE).

Se disting in principal marcile verbale (ex: Coca-Cola), marcile figurative, marcile complexe compuse dintr-unul sau mai multa cuvinte si/sau din vizuale, marcile tridimensionale.

Marca est un semn care trebuie:

- sa permita sa se distinga produsele sau serviciile unei intreprinderi de cele ale altor

intreprinderi

- sa poata fi reprezentata grafic.

Exigenta legala a reprezentarii grafice se justifica mai ales prin necesitatea de a putea inregistra si publica marca si de a permite cautari in registru. CJCE a stabilit conditiile pentru notiunea de reprezentare grafica: ea trebuie sa fie clara, precisa, completa in ea insasi, usor accesibila, inteligibila, durabila si obiectiva.

Cazurile particulare ale marcilor tridimensionale

Protectia unei forme sau a modului de prezentare printr-o inregistrare de marca este posibila: marca este atunci o marca tridimensionala.

Marca tridimensionala nu este o forma creata cu un scop estetic. Ea are drept obiectiv sa ralieze o clientela in jurul unui produs semnalat prin forma lui (de exemplu, forma sticlei Perrier pentru a desemna ape minerale), Aceasta protectie raspunde unor conditii:

1/ Forma produsului trebuie sa fie distinctiva, adica forma trebuie sa fie suficient de arbitrara si sa prezinte un caracter de fantezie astfel incat sa nu fie impusa de natura sau de functia produsului. Acelasi lucru este valabil si pentru modul de prezentare a produsului care nu trebuie sa fie nici uzual, nici impus de o functie tehnica pentru a putea deveni protejabil. De exemplu: un semn constituit de forma unui aparat de ras cu trei capete nu poate fi inregistrat ca marca pentru ca este vorba de un semn impus de forma pur functionala a produsului (CJCE, 18/06/02, Philips, C-299/99).

2/ Forma nu trebuie sa confere o valoare substantiala produsului. Asadar, daca numai forma produsului este cea care ii acorda valoarea sau identitatea proprie, atunci aceasta forma nu poate fi protejata de o marca. Aceasta interdictie isi propune sa impiedice ca, prin dreptul de marca, sa fie vizata nu protectia semnului distinctiv, ci cea a unei creatii sau a unei inovatii industriale care tin de alte drepturi de proprietate industriala. De exemplu: indosarul unei creatii, o fabrica de cristaluri nu ar putea inregistra ca marca modelul unei carafe pentru a desemna carafe. Intr-adevar, cumparatorul va cumpara carafa pentru forma ei caracteristica care ii acorda "valoarea ei substantiala" (inregistrarea potrivita este in acestdosar inregistrarea de desen si model).

Semnele olfactive, gustative si sonore pot face obiectul unei inregistrari de marca?

Semnele olfactive, gustative si sonore nu pot scapa nici ele obligatiei de a fi reprezentate grafic, conditie care, azi, pare foarte dificil de realizat din punct de vedere tehnic deoarece reprezentarea grafica trebuie sa permita determinarea exacta a semnului pentru ca tertii sa poata sa-i determine obiectul si intinderea.

Reprezentarea grafica a marcii trebuie sa fie obiectiva pentru a putea fi interpretata in acelasi fel de catre terti, ceea ce exclude, de exemplu, reprezentarea grafica printr-o formula chimica, printr-o descriere de cuvinte, printr-o onomatopee sau prin transmiterea unui esantion (CJCE, 12/12/02,dosar C-273/00, Sieckmann).

Atunci cand este vorba despre un semn sonor, jurisprudenta CJCE lasa sa se inteleaga ca un portativ despartit in masuri si pe care figureaza o cheie, note si pauze poate raspunde exigentelor reprezentarii grafice (CJCE, 27/11/2003,dosar C-283/01, Shield Mark).

Cum stau lucrurile indosarul marcilor de culoare, adica constituite numai dintr-o culoare?

Problema reprezentarii grafice a unei culori a fost abordata de CJCE. Dupa parerea Curtii, simpla indicare a cuvantului desemnand culoarea sau reprezentarea unui esantion pe un suport, in special pe hartie, nu va fi intotdeauna o indicatie care sa permita identificarea "cu certitudine" a marcii (CJCE, 6/05/2003, dosar C-104/01, Libertel Groep vs. Benelux Merkenbureau. Era vorba in speta de o marca de culoare oranj pentru produse si servicii de telecomunicatii). Problema alterarii culorii in timp nu ar trebui sa se puna indosarul marcilor comunitare pentru ca registrul marcilor comunitare este tinut in forma electronica. OAPI recomanda totusi sa se precizeze codul de identificare pentru culori in momentul inregistrarii.

B. Semne care nu pot constitui o marca in dreptul comunitar

Regulamentul exclude de la inregistrare unele semne (articolul 7 din regulamentul (CE) 40/94, articolul 3 din directiva 89/104/CEE). Pentru a fi protejata, marca trebuie sa fie un semn arbitrar si nu trebuie:

- sa fie lipsita de caracter distinctiv(1) ;

- sa fie compusa din provenienta geografica a produsului sau a serviciului;

- sa fie contrara ordinii publice sau bunelor moravuri;

- sa fie inselatoare (2);

- sa comporte elemente interzise de articolul 6 ter CUP (3).

Caracter distinctiv

Marca trebuie sa-i permita consumatorului sa identifice originea produsului sau a serviciului pentru a permite consumatorului care achizitioneaza produsul sau serviciul sa faca, cu ocazia unei achizitii ulterioare, aceeasi alegere daca experienta se dovedeste pozitiva sau sa faca o alta alegere daca ea se dovedeste negativa (TPI, 27/02/2002, Rewe-Zentral, T-79/00).

Astfel, semnul ales nu trebuie sa desemneze numai o caracteristica a produsului sau a serviciului (ex: "transparent" pentru sticla). Marca nu trebuie sa reia un caracter generic, uzual sau necesar, adica cuvinte care, in limbajul curent sau profesional, servesc pentru a desemna produsul sau serviciul in cauza (ex: "mobila" pentru un fotoliu).

(2) Caracter inselator

Marca nu trebuie sa comporte elemente inselatoare, adica nu trebuie sa induca consumatorul in eroare asupra naturii, caracteristicilor sau a provenientei produsului sau a serviciului.

(3) Articolul 6 ter CUP

Marca nu trebuie sa comporte vreo reproducere sau vreo imitatie a unor steme, embleme, drapele sau stampile oficiale ale unor tari sau organizatii inter-guvernamentale.

C. Marca trebuie sa fie disponibila   

Marca trebuie sa fie disponibila pentru a fi valabila. Nici un semn identic sau similar nu trebuie sa fi facut obiectul unei aproprieri anterioare de catre un tert pentru a desemna produse sau servicii identice sau similare.

1.2 Procedura de inregistrare

Procedurile nationale de inregsitrare sunt proprii fiecarui stat membru, ele nu sunt armonizate printr-o directiva. Asa incat nu vom prezenta decat procedura de inregistrare a marcii comunitare.

A.    Procedura de examinare a cererii de inregistrare a unei marci comunitare

- Atribuirea unei date de inregistrare de catre OAPI

- Examinarea conditiilor de inregistrare

- Examinarea privitoare la motivele absolute de refuz

Absenta caracterului distinctiv

Caracter inselator (asupra compozitiei, a originii)

Semn contrar ordinii publice, bunelor moravuri

Excludere din articolul 6 ter(CUP): drapele, insigne si embleme de tari, OGI .

- Efectuarea unui raport de cautare comunitara de catre OAPI

Sunt mentionate marcile comunitare si cererile de    marci comunitare anterioare

Se efectueaza in fisierele marcilor nationale prin intermediul oficiilor nationale, cu exceptia Frantei, Germaniei si Italiei

Publicarea in Buletinul Marcilor Comunitare in limbile comunitatii.

Vechimea

Vechimea unei marci nationale poate fi invocata in fata OAPI in momentul inregistrarii unei marci comunitare.

Titularul unei marci deja inregistrate intr-un stat al UE poate sa se prevaleze pentru marca comunitara de vechimea acestei marci anterioare. In acest scop, titularul trebuie sa inregistreze o marca comunitara identica pentru produse sau servicii identice cu cele ale marcii sale nationale anterioare sau cuprinse in aceasta marca.

Aceasta revendicare de vechime poate fi prezentata cu ocazia inregistrarii marcii comunitare sau dupa inregistrarea ei. Ea va permite pastrarea vechimii marcilor nationale fara obligatia de a le innoi.

B. Observatii ale tertilor

Orice persoana fizica sau juridica, ca si gruparile care reprezenta fabricanti, producatori, prestatori de servicii, negustori sau consumatori pot, dupa publicarea cererii comunitare, sa adreseze OAPI observatii in scris pentru a prezenta motive pentru care marca ar trebui refuzata la inregistrare.

C. Procedura de opozitie la inregistrarea unei marci comunitare

Transformarea

In cazul in care se refuza inregistrarea marcii comunitare sau daca marca comunitara inceteaza sa mai produca efect, titularul ei poate cere transformarea in marca nationala, care va beneficia de data de inregistrare a marcii comunitare.

Cererea de transformare trebuie prezentata OAPI si sa comporte indicarea statelor membre fata de care este ceruta transformarea.

Conditiile acestei transformari sunt urmatoarele:

Cel care cere sau titularul unei marci comunitare poate cere transformarea cererii sale sau a marcii sale comunitare in cerere de marca nationala:

- in masura in care cererea de marca comunitara este respinsa, retrasa sau considerata

retrasa

- in masura in care marca comunitara inceteaza sa-si mai produca efectele.

In schimb, transformarea nu are loc:

atunci cand titularul marcii comunitare a fost decazut din drepturile sale pentru lipsa de folosire a marcii, cu exceptia cazului in care in statul membru pentru care transformarea a fost ceruta marca comunitara nu a fost utilizata in conditii care constituie o folosire serioasa in sensul legislatiei acestui stat membru;

in scopul protectiei intr-un stat membru in care, in conformitate cu hotararile Oficiului sau ale jurisdictiei nationale, cererea sau marca comunitara este lovita de un motiv de refuz de inregistrare, de revocare sau de nulitate.

Durata titlului

Efecte ale inregistrarii

Titularul marcii inregistrate beneficiaza de un drept exclusiv de exploatare pentru o durata de 10 ani incepand de la data inregistrarii cererii, care poate fi innoita de un numar nelimitat de ori pentru perioade de 10 ani.

Marca comunitara nu poate fi inca extinsa la tari din afara UE.

Inregistrarea confera dreptul de a interzice folosirea si de a se opune la inregistrarea ca marca a unui semn identic sau similar pentru produse si servicii identice sau similare.

Totusi, in conformitate cu principiul epuizarii dreptului, proprietarul marcii comunitare nu se poate opune utilizarii marcii sale in legatura cu produse care au fost puse pe piata europeana de catre el insusi sau cu consimtamantul lui. (cf. definitia principiului de epuizare in partea referitoare la desene si modele comunitare).

Folosirea marcii comunitare

O marca comunitara trebuie sa fie exploatata. Daca nu este exploatata timp de 5 ani consecutivi incepand de la data inregistrarii (articolul 15 din regulamentul (CE) 40/94 si articolul 10 din directiva 89/104/CEE), titularul risca sa fie decazut in urma unei cereri prezentate de orice persoana fizica sau juridica Oficiului sau pe baza unei cereri reconventionale in cazul unei actiuni in contrafacere.

Exploatarea marcii in dreptul comunitar

Titularul marcii poate sa-si cedeze drepturile unui tert sau sa-i acorde o licenta de exploatare (articolele 17 si 22 din regulamentul (CE) 40/94; articolul 8 din directiva 89/104/CEE).

Cesiunea opereaza un transfer de proprietate; cesionarul devine astfel titularul drepturilor asupra marcii.

Concesionarea de licenta este un contract prin care titularul il autorizeaza pe detinatorul licentei sa-i utilizeze marca pe un teritoriu sau pe o zona geografica data.

Contractul de cesiune sau de licenta referitor la o marca comunitara trebuie inscris in Registrul comunitar al marcilor pentru a fi opozabil tertilor (articolul 23 din regulamentul (CE) 40/84).

Contenciosul in materie de marca comunitara

In caz de litigiu, importanta dreptului unitar este de netagaduit deoarece este posibil sa obtii, intr-o singura procedura, o hotarare asupra validitatii si asupra contrafacerii marcii comunitare pentru ansamblul Comunitatii Europene. Fiind vorba de marci nationale, motivele de pierdere a dreptului asupra marcii au fost armonizate prin directiva (decadere pentru ne-exploatare sau degenerescenta marcii), ceea ce nu este cazul actiunii in nulitate.

A. Actiunea in nulitate

O marca comunitara inregistrata poate face obiectul unei cereri in nulitate de catre un tert in fata OAPI (articolul 55 din regulamentul (CE) 40/94) sau al unei cereri reconventionale in nulitate in fata tribunalelor pentru marci comunitare in cadrul unei actiuni in contrafacere (articolul 96 din regulamentul (CE) 40/94).

In fata OAPI, cererea este prezentata in scris si motivata. Ea nu este recunoscuta ca prezentata decat dupa plata unei taxe de 700 de euro. Diviziunea de anulari a OAPI organizeaza procedura intre parti. De indata ce observatiile si probele prezentate au fost considerate suficiente, divizia pronunta o hotarare. Aceasta hotarare poate face obiectul unui recurs in fata camerelor de recurs ale Oficiului. Recursul trebuie formulat in scris intr-un termen de doua luni incepand din ziua in care s-a facut notificarea hotararii atacate; recursul impune plata unei taxe de 800 de euro. Un recurs judiciar este posibil in fata CJCE.

Cererea in nulitate poate fi partiala, adica sa nu se refere decat la o parte a produselor si serviciilor si poate fi fundamentata pe cauze absolute sau relative de nulitate (articolele 51 si 52 din regulamentul (CE) 40/94).

Cauze de nulitate absoluta:

- inregistrarea unui semn care nu poate constitui o marca comunitara

- rea-credinta a solicitantului in momentul inregistrarii cererii de marca

Cauze de nulitate relativa:

- existenta unei marci anterioare identica sau similara cu marca comunitara (marca nationala sau internationala vizand un stat membru, marca comunitara sau marca notorie)

- existenta unui alt drept anterior si in special al unui drept la nume, un drept la imagine, un drept de autor, un drept de proprietate industriala in conformitate cu dreptul national care ii reglementeaza protectia.

Titularul unor drepturi anterioare nu poate cere nulitatea marcii comunitare daca si-a dat in mod expres consimtamantul la inregistrarea acesteia din urma sau daca a tolerat folosirea ei timp de 3 ani consecutivi (articolele 52 si 53 din regulamentul (CE) 40/94).

Declaratia de nulitate a unei marci comunitare produce efect in ansamblul Comunitatii Europene.

B. Actiunea in decadere

Mentinerea dreptului asupra marcii este subordonat exploatarii lui de catre titular.

O marca nationala poate face obiectul unei cereri in decadere (articolul 12 din directiva 89/94/CEE) conform procedurilor nationale.

O marca comunitara inregistrata poate face obiectul unei cereri in decadere adresata OAPI    privind drepturilor titularului (articolul 55 din regulamentul (CE) 40/94) sau al unei cereri reconventionale in decadere in fata tribunalelor pentru marci comunitare in cadrul unei actiuni in contrafacere (articolul 96 din regulamentul (CE) 40/94).

Dupa o perioada neintrerupta de 5 ani, un tert poate actiona facand o cerere in decadere daca marca nu a fost serios folosita in statul membru vizat de marca nationala sau in Comunitate in cazul marcii comunitare.

Folosirea marcii comunitare, fie si numai intr-o singura tara a Uniunii, permite indepartarea decaderii. Titularul marcii trebuie sa fie capabil sa furnizeze in orice moment dovezi de folosire a marcii sale (cataloage, facturi din ani diferiti care sa identifice clar produsele si sa aiba o data certa ).

Titularul poate sa riste o actiune in decadere si daca marca sa a devenit o denumire uzuala in comertul cu produsul sau serviciul. Intr-adevar, atunci cand un produs este nou, exista obiceiul ca el sa fie denumit prin marca sa . (Ex: in Franta, termenul "termos" este folosit pentru a desemna o sticla izotermica desi el reprezinta o marca). Proprietarul marcii este cel care trebuie sa vegheze ca aceasta sa nu devina denumirea uzuala a produsului sau serviciului (de exemplu, avertizand mass media despre inregistrarea marcii si cerandu-le sa foloseasca un alt termen sau, atunci cand il utilizeaza, cerandu-le sa precizeze ca este vorba despre o marca ).

Titularul poate sa riste o actiune in decadere si daca marca sa a devenit, o data cu trecerea timpului, o denumire inselatoare pentru consumatori.

Declaratia de decadere a unei marci comunitare produce efect in ansamblul Comunitatii Europene.

C. Actiunea in contrafacere

1. Actul de contrafacere

Actul de contrafacere este o violare a dreptului de proprietate al titularului marcii prin care o persoana efectueaza, fara acordul titularului, un act care ii este rezervat.

Contrafacerea se defineste ca reproducerea sau utilizarea totala sau partiala a marcii, fara autorizatie din partea titularului ei, pentru produse identice sau similare cu cele desemnate in inregistrare.

Diferitele forme de contrafacere sunt:

- reproducerea marcii pentru produse sau servicii similare

- folosirea marcii reproduse

- aplicarea marcii

- folosirea marcii fara reproducere ilicita prealabila

- imitarea marcii pentru produse si servicii identice sau similare

- folosirea unei marci imitate

- inlaturarea sau modificarea unei marci legal aplicata

- detinerea unor produse purtand o marca contrafacuta

- vanzarea, importul si exportul de produse sau servicii sub o marca contrafacuta.

Contrafacerea se apreciaza in functie de doua elemente:

1/ identitatea sau similitudinea semnelor

Notiunea de marca "identica"

Conform CJCE, articolul 5 1 lit. a) din prima directiva 89/104/CE a Consiliului trebuie sa fie interpretat in sensul ca un semn este identic cu marca atunci cand reproduce, fara nici o modificare sau adaugire, toate elementele constitutive ale marcii sau atunci cand, considerat in ansamblul lui, el contine diferente atat de nesemnificative incat ele pot trece neobservate de catre consumatorul obisnuit (Dosarul Arthur et Felice, CJCE, 20 martie 2003, dosar C-291/00, LTJ Diffusion Sa et SADAS Vert Baudet).

Notiunea de marca similara

Contrafacerea se apreciaza luand in considerare asemanarile dintre semne si nu diferentele.

Exista contrafacere de indata ce exista un risc pentru consumatorul cu o atentie medie de a asocia semnul cu marca anterioara.

In cadrul a doua dosare privitoare la aprecierea riscului de confuzie in sensul articolului 5 1 lit. b) din Directiva, CJCE aminteste ca aprecierea globala a riscului de confuzie trebuie, in ceea ce priveste similitudinea vizuala, auditiva sau conceptuala a marcilor in cauza, sa fie fondata pe impresia de ansamblu produsa de acestea tinand cont in special de elementele lor distinctive si dominante (Dosar C-251/95 - Sabel din 11 noiembrie 1997 si Dosarul C-342/97 - Lloyd Schuhfabrik Meyer din 22 iunie 1999).

2/ identitatea sau similitudinea produselor si serviciilor

In principiu, contrafacerea nu poate fi realizata decat in cadrul specialitatii marcii.

Contrafacerea este caracterizata daca marca este utilizata pentru produse identice cu cele pentru care    marca a fost inregistrata sau pentru produse si servicii similare.

Criteriul principal de apreciere a similitudinii produselor si serviciilor este riscul de confuzie in mintea publicului; conform CJCE, exista un risc de confuzie daca publicul poate crede ca produsele sau serviciile in cauza provin din aceeasi intreprindere sau, la nevoie, din intreprinderi legate economic intre ele (Hotararea CJCE, 29 septembrie 1998, Dosarul C-39/97, Canon vs Metro-Goldwyn-Mayer Inc).

Prin exceptie de la principiul specialitatii, titularul unei marci de renume isi poate apara marca si atunci cand este folosita pentru produse si servicii ne-similare daca exista un risc de asociere in mintea consumatorului (Dosar prejudicial Adidas, CJCE, 23 octombrie 2003, dosarul C-408/01 care confirma hotararea Davidoff II, CJCE, 9 ianuarie 2003, dosarul C-292/00, Davidoff II).

2. Sistemul jurisdictional

Sanctionarea violarilor aduse drepturilor titularului marcii este de competenta jurisdictiilor nationale (Titlul X din Regulamentul (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitara). Intr-adevar, contrar dispozitiilor privind brevetul comunitar, nu exista jurisdictie centralizata.

Statele membre ale Uniunii Europene trebuie prin urmare sa desemneze jurisdictiile de primul si de al doilea nivel, numite tribunale pentru marci comunitare. Competenta teritoriala a acestor tribunale este determinata conform dispozitiilor Regulamentului Consiliului din 22 decembrie 2000 in combinatie cu articolele 92 si urmatoarele din Regulamentul nr. 40/94/CE din 20 decembrie 1993.

Titularul marcii poate introduce o actiune judiciara in fata unui singur tribunal.

Tribunalul competent este cel al domiciliului sau al intreprinderii paratului, in lipsa, cel al domiciliului sau al sediului reclamantului, in lipsa, un tribunal spaniol. Actiunea poate fi introdusa si in fata tribunalului din statul membru pe teritoriul caruia a fost comisa contrafacerea. Hotararea acestui tribunal este valabila in toate tarile membre ale Uniunii Europene.

Ea poate fi atacata cu recurs in fata tribunalelor comunitare de a doua instanta.

In absenta unei jurisdictii centralizate si, prin urmare, a unui organ regulator, conflictele rezultand din actiuni simultane si succesive pe baza unor marci comunitare si nationale sunt reglementate de articolul 105 din Regulamentul din 20 decembrie 1993:

- incazul actiunilor simultane:

daca marcile in cauza sunt identice si valabile pentru produse si servicii identice: jurisdictia sesizata in al doilea rand trebuie sa se desisteze in favoarea jurisdictiei sesizate.

daca marcile in cauza sunt identice sau similare si valabile pentru produse si servicii similare: jurisdictia sesizata in al doilea rand poate sa amane pronuntarea unei hotarari.

- in caul unor actiuni succesive pe baza unor marci comunitare si nationale:

jurisdictia sesizata cu o actiune in contrafacere pe baza unei marci nationale

respinge actiunea daca o hotarare definitiva a fost data pe fond intre aceleasi

parti pe baza unei marci comunitare identice, pentru produse si servicii

identice.

jurisdictia sesizata cu o actiune in contrafacere pe baza unei marci comunitare

respinge actiunea daca o hotarare definitiva a fost data pe fond intre aceleasi

parti pe baza unei marci nationale identice, pentru produse si servicii identice.

3. Lupta impotriva contrafacerii

Disparitatile nationale in ceea ce priveste mijloacele prin care se impune respectarea drepturilor proprietatii intelectuale sunt daunatoare bunei functionari a pietei interne si fac ca lupta impotriva pirateriei si a contrafacerilor sa fie dificila.

Pentru acest motiv si pentru ca pare greu de conceput ca respectarea drepturilor de proprietate sa fie asigurata in mod diferit in functie de stat, Comunitate face eforturi pentru a armoniza legislatiile nationale.

In acest context, retinem doua texte importante:

- regulamentul Consiliului din 22 decembrie 1994 privind lupta impotriva contrafacerii

- propunerea de Directiva a Parlamentului European si a Consiliului din ianuarie 2003 vizand intarirea luptei impotriva contrafacerii si a pirateriei.

Reglementarea comunitara in materie de lupta impotriva contrafacerii este determinata de regulamentul CE nr. 3295/94 din 22 decembrie 1994, modificat de regulamentul CE nr. 241/1999din 25 ianuarie 1999.

In mai 2003, Consiliul de ministri al UE a adoptat un nou regulament care contribuie la lupta impotriva contrafacerii si a pirateriei. Acest regulament, care determina conditiile si modalitatile de interventie ale autoritatilor vamale fata de marfurile banuite ca aduc atingere unor drepturi de proprietate intelectuala, va intra in vigoare la 1 iulie 2004 si va inlocui regulamentul din 22 decembrie 1994.

Propunandu-si sa intareasca lupta impotriva contrafacerii si sa delimiteze mai bine fenomenele de frauda, noul regulament:

- extinde aria de interventie a autoritatilor vamale la noile drepturi de proprietate intelectuala ( obtineri vegetale si indicatii geografice).

- faciliteaza accesul la reglementare titularilor de drepturi (facilitand si armonizand conditiile de cerere de interventie ale autoritatilor vamale).

faciliteaza si accelereaza procedura de distrugere a produselor fraudei.

Comisia s-a preocupat si de problema armonizarii in scopul de a asigura respectarea dreptului material al proprietatii intelectuale, dar si de a facilita libera circulatie si de a asigura o concurenta loiala si echitabila pe piata interna.

Comisia a prezentat, la 15 octombrie 1998, o Carte verde asupra luptei impotriva contrafacerii si a pirateriei pe piata interna apoi a initiat un plan de actiune pentru a imbunatati si intari lupta impotriva contrafacerii si a pirateriei.

In acest cadru, Comisia a prezentat, la 30 ianuarie 2003, o propunere de Directiva (Propunere de Directiva a Parlamentului si a Consiliului din 30 ianuarie 2003, 2003/0024) care isi propune sa armonizeze dispozitiile legislative, reglementare si administrative ale statelor membre referitoare la mijloacele prin care se poate asigura respectarea drepturilor de proprietate intelectuala si sa garanteze faptul ca drepturile beneficiaza de un nivel de protectie echivalent pe piata interna.

Dupa adoptarea Directivei de catre Parlamentul European, la 19 martie 2004, Consiliul a adoptat-o definitiv saptamana trecuta (la 27 aprilie 2004).

Data limita pentru punerea ei in aplicare este fixata la doi ani; toate statele membre vor dispune atunci de un ansamblu de masuri, de proceduri si de remedii comparabile care vor fi la dispozitia titularilor de drept pentru a le permite sa-si apere drepturile de proprietate intelectuala (fie ca este vorba de drepturi de autor sau de drepturi conexe, de marci comerciale, de brevete, de desene etc.) in caz de infractiune.