INDIVIZIUNEA SUCCESORALA

INDIVIZIUNEA SUCCESORALA

Sectiunea a I-a. Notiunea de indiviziune succesorala si subiectii ei.

1. Notiune

Decesul unei persoane antreneaza transmiterea patrimoniului sau catre unul sau mai multi mostenitori. Daca de cujus a lasat mai multi succesori fiecare dintre ei are dreptul la o fractiune din mostenire, coexistenta drepturilor lor reprezentand situatia juridica cunoscuta sub denumirea de indiviziune, o forma a proprietatii comune.

Indiviziunea este acea forma de proprietate care se caracterizeaza prin faptul ca o masa de bunuri apartine, in diferite cote, mai multor persoane care isi pot exercita impreuna, simultan si concurent, drepturile recunoscute de lege proprietarilor, fara ca bunul sa fie fractionat in materialitatea lui.

Cand proprietatea comuna pe cote-parti nu are ca obiect o universalitate ci doar unul sau mai multe bunuri individual determinate, suntem in prezenta coproprietatii si nu a indiviziunii. Deosebirea dintre cele doua notiuni este doar cantitativa si nu calitativa. Desi diferite sub aspectul aratat, cele doua notiuni sunt folosite uneori in practica judiciara si chiar si in doctrina ca si cand ar fi sinonime. S-a aratat chiar ca distinctia nu trebuie absolutizata deoarece "proprietatea comuna pe cote-parti este o proprietate indiviza, tot asa cum indiviziunea este o proprietatea comuna pe cote-parti"

2. Succesorii intre care ia nastere indiviziunea

Indiviziunea poate lua nastere nu numai intre mostenitorii legali ci si intre acestia si legatarii cu vocatie la o cota din mostenire, precum si intre legatarii cu titlu universal. Legatarul cu titlu particular nu se afla in indiviziune cu ceilalti mostenitori deoarece el dobandeste un drept exclusiv asupra bunului sau bunurilor determinate care i-au fost testate. Totusi, daca valoarea bunului respectiv depaseste cotitatea disponibila si intervine reductiunea se poate concepe existenta proprietatii comune pe cote parti si in raport de legatarul cu titlu particular. Vocatia universala la bunurile succesorale nu este, deci, absolut necesara pentru a lua nastere starea de indiviziune , iar vocatia cu titlu universal nu duce totdeauna la nasterea indiviziunii. De exemplu legatarul tuturor bunurilor mobile dintr-o succesiune poate dobandi proprietatea exclusiva a acestor bunuri, cu excluderea starii de indiviziune.

Nu exista indiviziune intre uzufructuari si succesorii care dobandesc nuda- proprietate, dar poate exista indiviziune intre couzufructuari sau intre titularii dreptului de nuda proprietate.

Sectiunea a II-a. Regimul juridic al indiviziunii succesorale. Drepturile conidivizarilor.

Legislatia romaneasca nu cuprinde norme juridice speciale referitoare la regimul juridic al indiviziunii. Ca urmare acest regim juridic este determinat pe baza normelor juridice aplicabile proprietatii, dar si a altor dispozitii legale ce pot avea incidenta in aceasta materie.

1.Dreptul de dispozitie.

Intinderea dreptului de dispozitie al fiecarui coindivizar depinde de situatia daca coindivizarul este sau nu titular exclusiv al dreptului cu privire la care urmeaza a incheia acte de dispozitie. Sub acest aspect este de metionat, pe de o parte, ca fiecare coindivizar are un drept individual, exclusiv si absolut asupra cotei-parti ideale din bunurile indivize, si, pe de alta parte, ca nici unul dintre acestia nu este titular exclusiv asupra bunurilor din indiviziune privite in materialitatea lor.

2.Dreptul de dispozitie asupra cotei-parti ideale. Fiecare coindivizar are dreptul, daca doreste, sa cesioneze in tot sau in parte, cu titlu gratuit sau cu titlu oneros, cota sa indiviza din bunurile succesorale. Dreptul de dispozitie se exercita fara consimtamantul celorlalti coindivizari. Dobanditorul cotei instrainate dobandeste calitatea de coindivizar, preluand drepturile si obligatiile instrainatorului. El poate, la randul sau, sa instraineze cota respectiva, sa ceara partajul bunurilor indivize sau sa ramana o perioada in indiviziune.

3.Dreptul de dispozitie asupra bunului sau bunurilor indivize. Regula unanimitatii. Cind este vorba de unul sau mai multe bunuri indivize, coindivizarul nu mai are un drept exclusiv asupra acestora, astfel incat dreptul de dispozitie se exercita in mod valabil numai cu acordul unanim al tuturor coindivizarilor . Este vorba de asa-numita regula a unanimitatii in baza careia actele de dispozitie si de administrare cu privire la bunurile indivize privite in materialitatea lor se incheie doar cu acordul unanim al coindivizarilor.

Daca unul dintre coindivizari incheie un act de dispozitie cu privire la unul sau mai multe bunuri indivize, actul respectiv este inopozabil celorlalti coindivizari. El nu este anulabil, ci este considerat valabil dar soarta sa depinde de rezultatul partajului. Daca cu ocazia partajului bunul instrainat cade in lotul coindivizarului instrainator, datorita efectului declarativ al partajului, instrainarea se consolideaza cu efect retroactiv. Daca, dimpotriva, bunul revine altui coindivizar decit cel care a incheieat actul de instrainare, vanzarea se desfiinteaza cu efect retroactiv. Pana in momentul partajului ceilati coindivizari care nu au participat la incheierea actului de instrainare nu pot fi deposedati de bunul indiviz. Daca bunul a fost predat dobanditorului si coindivizarii nu pot formula o actiune in revendicare intrucat si aceasta este supusa regulii unanimitatii, situatia litigioasa intervenita se poate rezolva doar prin sistarea indiviziunii.

Este inopozabila celorlalti coindivizari nu numai cesionarea cu titlu oneros sau gratuit a unui bun de catre un coindivizar cu incalcarea regulii unanimitatii ci si constituirea unei garantii asupra intregului bun, cum este cazul unei ipoteci. Soarta acesteia depinde si ea de rezultatul partajului, cum s-a aratat mai sus.

4.Dreptul de administrare si conservare.

Tinand cont de drepturile coindivizarilor referitoare la indiviziune, in mod logic ar trebui admis ca si actele de administrare si cele de conservare a bunurilor sa fie supuse fara exceptie principiului unanimitatii. Totusi, desi regula unanimitatii este aplicabila in principiu si acestor acte, pentru a se facilita gestionarea indiviziunii si a se atenua inconvenientele rezultate din regula mentionata, se admite valabilitatea unor asemenea acte, in special a celor de conservare, facute de un singur coindivizar, pe temeiul unui mandat tacit sau al gestiunii de afaceri, dupa caz, daca actul este util indiviziunii si daca niciunul dintre coindivizari nu s-au opus efectuarii acestuia.

5.Dreptul de a se folosi de bunurile indivize si dreptul la fructele acestora.

Fiecare coindivizar se poate folosi de bunurile indivize, fara acordul celorlalti coindivizari, cu respectarea urmatoarelor conditii:

- sa nu se aduca atingere drepturilor egale si concurente ale acestora;

- sa nu se schimbe destinatia bunurilor sau modul de folosinta al acestora fara acordul celorlalti coiindivizari;

- sa fie respectate actele valabil incheiate cu privire la bunuri de catre coindivizari sau de catre de cujus;

- sa nu existe un drept de uzufruct asupra bunurilor pentru ca in caz contrar folosinta bunurilor apartine doar uzufructuarului.

In situatia in care un coindivizar este impiedicat de catre ceilalti sa exercite folosinta asupra bunurilor indivize, acesta se poate adresa instantei de judecata pentru realizarea dreptului sau. Exercitarea concurenta a folosintei asupra bunurilor succesorale se realizeaza doar atunci cand natura bunului permite acest lucru. Cand natura bunului nu permite decat exercitarea folosintei de catre un singur coindivizar, acesta trebuie sa-i despagubeasca pe cei care nu-si pot exercita dreptul respectiv.

In ceea ce priveste fructele bunurilor indivize, acestea se cuvin coindivizarilor proportional cu cota-parte ce le revine din bunurile succesorale. Fructele se adauga masei indivize (fructus augent hereditatem) si se vor imparti odata cu acestea.

6.Dreptul de a cere partajul

Desi indiviziunea poate lua sfarsit si prin alte moduri care ar putea duce la concentrarea tuturor drepturilor indivize in mainile unei singure persoane, partajul constituie maniera cea mai frecventa prin care se pune capat proprietatii comune. Dreptul de a provoca partajul constituie o prerogativa fundamentala a oricarui coindivizar. El este un drept care prezinta mai multe caractere, dintre care cele mai importante sunt caracterul imprescriptibil si cel absolut.

7.Caracterul imprescriptibil al actiunii. Dispunand, prin art.728 C. civ., ca "nimeni nu poate fi obligat sa ramana in indiviziune", legiuitorul de la 1865 a avut in vedere ca aceasta stare nu poate fi decat inconvenabila pentru titularii respectivelor drepturi de proprietate si ca urmare, in mod logic, temporara. Nascuta ca urmare a caracterului universal al transmisiunii succesorale, indiviziunea pune pe titularii ei in fata imperativului de a nu incheia acte juridice de dispozitie, cu privire la bunurile ce o compun, fara acordul unanim si le creeaza dificultati in exercitarea folosintei acestor bunuri. Fie si numai din aceste motive, se poate desprinde logica instituirii principiului imprescriptibilitatii dreptului de a cere partajul, principiu necesar ce s-a impus prin formularea "Un coerede poate oricand cere imparteala succesiunii, chiar cand ar exista conventii sau prohibitii contrare".

Asadar, indiferent de intervalul scurs de la data nasterii starii de indiviziune, se poate cere incetarea acesteia, cererea fiind imprescriptibila sub aspect extinctiv. Se poate spune, dupa o formula atat de larg raspandita incat paternitatea ei nu este sigura, ca dreptul la partaj dureaza tot atat cat starea de indiviziune.