Infractiunea progresiva

Infractiunea progresiva

In doctrina penala, infractiunea progresiva este definita ca fiind acea infractiune a carei latura obiectiva, dupa ce a atins momentul consumarii corespunzator unei anumite infractiuni, se amplifica progresiv, fara interventia faptuitorului, fie prin agravarea urmarii produse, fie prin producerea de noi urmari vatamatoare, corespunzatoare unei infractiuni mai grave.

Infractiunea de loviri sau vatamari cauzatoare de moarte (art. 183 C. pen.), prin natura sa este o infractiune progresiva, deoarece mai intai se comite o fapta mai usoara, ca de exemplu lovire sau alte violente (art. 180 C. pen.) ori de vatamare corporala (art. 181 C. pen.), fapte cu o anumita urmare specifica, dar pe parcurs aceasta urmare se amplifica fara nici o interventie din partea faptuitorului.

Infractiunile mai grave, produse ca urmare a amplificarii rezultatului, absorb in continutul lor infractiunile mai usoare.

Fiind o infractiune care se prelungeste in timp pana la aparitia rezultatului mai grav, si in cazul acestei infractiuni se pune problema determinarii datei sale de savarsire.

Privitor la acest aspect, instanta suprema, intr-o decizie de indrumare, a adoptat un punct de vedere pe care il consideram intemeiat, stabilind ca data de savarsire a acestei infractiuni trebuie considerata aceea a comiterii actiunii initiale, si nu a momentului cand s-a produs rezultatul mai grav.

Aprecierea savarsirii faptei la data comiterii actiunii este rationala, interesand conditia persoanei in momentul savarsirii faptei, si nu al producerii rezultatului.

In consecinta, in cazul infractiunilor progresive, data savarsirii actiunii este aceea care trebuie luata in considerare in raport cu anumite efecte juridice, si nu data epuizarii infractiunii.