Universitatea din Bucuresti

Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala

Anul II ID

Referat

Infractiunea

Disciplina: Introducere in probatiune

INFRACTIUNEA - NOTIUNE SI TRASATURI

Infractiunea este o fapta a omului prin care se infrange o norma imperativa, se aduce atingerea unei anumite valori sociale.

Potrivit art. 17 alin. 2 Cod penal, infractiunea constituie singurul temei al raspunderii penale,este acea fapta care reprezinta un pericol social,savarsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala-art.17 alin.1 Cod penal. Notiunea poate fi privita din punct de vedere material, obiectiv, social si juridic.

Din punct de vedere material (obiectiv) infractiunea este o activitate ilicita a omului, cu un grad de pericol social ridicat, datorita urmarilor sale.

In legislatia tarii noastre, nu s-a imbratisat sistemul tripartit contraventii, delicte si crime. Din definitie se desprind cele trei trasaturi esentiale ale acesteia fapta periculoasa pentru societate, vinovatia si fapta sa fie prevazuta de legea penala.

Trasaturile esentiale si generale ale infractiunii

1. Periculozitatea sociala a faptei

Periculozitatea sociala a faptei constituie o insusire, un atribut de semnificatie pentru viata de relatie.

Pericolul social generic sau abstract este apreciat de legiuitor in momentul inscrierii faptei periculoase in legea penala ca infractiune. Aprecierea pericolului social generic are loc pe baza unor date obiective ca: insemnatatea valorii sociale care trebuie ocrotita,gravitatea vatamarii ce i se poate aduce valorii sociale, frecventa faptelor ce se pot savarsii, persoana faptuitorului, imprejurarile in care se pot savarsii astfel de fapte.
Pericolul social concret, este pericolul ce prezinta o fapta concreta savarsita de o persoana si este apreciat de instanta judecatoreasca cu prilejul judecarii faptei el reflectandu-se in sanctiunea penala aplicata.

2. Vinovatia

Al doilea element este acela ca fapta sa fie savarsita cu vinovatie, ceea ce presupune aspectul moral subiectiv. Vinovatia reflecta aspectul subiectiv al infractiunii si cuprinde atitudinea psihica a faptuitorului fata de fapta savarsita si de urmarile ei.

Formele vinovatiei sunt: intentia si culpa, la care se adauga praeterintentia, sau intentia depasita, specifica unor infractiuni, aceasta vinovatie este proprie teoriei psihologice.

Intentia. este o forma principala de vinovatie definita in art. 19 pct. 1 c.p. si reprezinta atitudinea psihica a faptuitorului rezultand din prevederea rezultatului faptei sale si urmarirea acelui rezultat prin savarsirea faptei, ori numai acceptarea acelui rezultat.Intentia este cunoscuta in doctrina si in legislatie sub doua modalitati: directa si indirecta.
Intentia directa se (prevazuta in art. 19 pct. 1 lit. a, c.p.)caracterizeaza prin prevederea rezultatului faptei si urmarirea acelui rezultat prin savarsirea faptei.
Intentia indirecta (art. 19, pct. 1, lit. b, c.p.) se caracterizeaza prin prevederea rezultatului de catre faptuitor, rezultat care nu mai este urmarit ci acceptata eventualitatea producerii lui.

Intentia depasita - praeterintentia este forma mixta de vinovatie si se realizeaza prin savarsirea unei fapte cu intentie si producerea unui rezultat mai grav decat cel urmarit, ori acceptat de faptuitor, prin rezultatul pe care nu l-a prevazut desi putea sa-l prevada.

3. Culpa

In art. 19 alin. 2 Cod penal se arata ca ea consta in atitudinea psihica a faptuitorului, care prevede rezultatul faptei sale si nu-l accepta, socotind fara temei ca acesta nu se va produce, ori nu prevede rezultatul faptei sale, desi putea si trebuia sa-l prevada.

Culpa se produce atunci cand se prevede rezultatul faptei, pe care nu-l urmareste, nu-l accepta si considera fara temei ca nu se va intampla.

Culpa simpla sau culpa fara prevedere,neglijenta, sau greseala faptuitorului, nu prevede rezultatul faptei sale, desi trebuia si putea sa-l prevada si acestea se deduc din actele normative ce reglementeaza anumite activitati.

Intentia depasita - praeterintentia este forma mixta de vinovatie si se realizeaza prin savarsirea unei fapte cu intentie si producerea unui rezultat mai grav decat cel urmarit, ori acceptat de faptuitor, prin rezultatul pe care nu l-a prevazut desi putea sa-l prevada.

4. Prevederea in legea penala

Al treilea element este fapta care trebuie sa fie prevazuta de legea penala si decurge din principiul fundamental al legalitatii din dreptul penal - art. 2 Cod penal.

Pentru existenta oricarei infractiuni sunt necesare cele trei trasaturi esentiale: fapta ce prezinta pericol social, savarsita cu vinovatie si prevazuta de lege, intrunite cumulativ. Lipsa oricareia dintre aceste trei trasaturi esentiale conduce la inlaturarea caracterului penal al faptei. Mai mult, putem observa ca in considerarea unei fapte ca infractiune se cerceteaza mai intai daca fapta este prevazuta de legea penala si daca raspunsul este pozitiv, adica fapta este prevazuta de legea penala si se vor cerceta si celelalte trasaturi esentiale pentru a observa implinirea lor cumulativa si considerarea faptei ca infractiune.
Prin prevederea penala, a faptei periculoase ce se savarseste cu vinovatie se realizeaza diferentierea infractiunii de celelalte forme de ilicit juridic.
Orice infractiune trebuie sa fie prevazuta de legea penala ca atare, dar nu orice fapta prevazuta de legea penala este si infractiune caci prevederea in lege este doar o trasatura a acesteia pe langa celelalte de a prezenta pericol social si de a fi comisa cu vinovatie.

Continutul infractiunii

Continutul infractiunii poate fi:

■ continut legal,

■ continut concret.

Structura continutului infractiunii

Structura infractiunii cuprinde patru elemente: obiect, subiect, latura obiectiva si latura subiectiva.

Obiectul infractiunii ne arata intotdeauna interesul, valoarea lucrurilor, bunurile juridice sau etice prejudiciate prin faptul de pericol social.

Latura obiectiva a infractiunii implica cu necesitate o actiune sau inactiune, un proces material, uneori simplu, alteori complex, care se desfasoara dupa legile cauzalitatii.

Subiectul infractiunii indica pe autorul actiunii sau inactiunii, ori o persoana ce coopereaza la efectuarea acestei actiuni sau inactiuni. Subiectul infractiunii trebuie sa fie o persoana fizica, umana care este responsabila.

Latura subiectiva a infractiunii consta intr-un raport determinat de natura psihica, intre infractor si fapta.

Obiectul infractiunii

In doctrina dreptului penal este unanima opinia ca obiectul infractiunii este valoarea sociala si relatiile sociale care sunt create in jurul acesteia si care sunt periclitate ori vatamate prin infractiune.

Obiectul juridic general este format din valorile sociale prevazute de lege.

Categoriile obiectului juridic sunt:

■ obiectul juridic general (comun)

■ obiectul juridic generic (de grup)

■ obiectul juridic specific

■ obiectul juridic special (nemijlocit)

■ obiectul juridic complex.

Obiectul material sau fizic este lucrul sau fiinta care incorporeaza valorile sociale ocrotite prin legea penala si asupra careia se indreapta actiunea (inactiunea).

Obiectul material constituie criteriul clasificarii infractiunilor in infractiuni de rezultat material, de pericol si formale.

Subiectul infractiunii

Subiect al infractiunii este acea persoana ca indeplinind conditiile legii, realizeaza actiunea, inactiunea, prevazuta de norma de incriminare, sau contribuie la realizarea acesteia si care lezeaza valorile sociale ocrotite de lege, precum si persoana care suporta consecintele actiunii. In literatura de specialitate se face distinctie intre subiectul activ si subiectul pasiv al infractiunii.

Subiectul activ al infractiunii este numai persoana fizica care a implinit varsta de 14 ani si a savarsit actiunea, ori a participat cu vinovatie la savarsirea acesteia si care lezeaza valoarea sociala ocrotita de lege.

Conditiile generale de existenta a subiectului activ sunt: varsta, responsabilitatea,libertatea de vointa si actiunea.

Prin latura subiectiva a infractiunii intelegem ansamblul proceselor psihice ce le inregistram in raportul ce intervine infractorului si fapta sa.

Mobilul sau cauza interna a actului de conduita desemneaza acel sentiment (dorinta, pasiune) ce a condus in mintea faptuitorului la nasterea ideii savarsirii unei anumite fapte.

Scopul sau telul urmarit prin savarsirea faptei intregeste elementul subiectiv al infractiunii si presupune reprezentarea clara a rezultatului faptei de catre faptuitor.

Componentele laturii obiective sunt:

■ elementul material sau actiunea,

■ inactiunea periculoasa

■ urmarea periculoasa

■ legatura de cauzalitate.

FORMELE INFRACTIUNII

Prin formele infractiunii se inteleg acele feluri, sau variante, ale aceleiasi infractiuni care se deosebesc intre ele dupa stadiul in care se afla sau la care s-a oprit activitatea infractionala.

Formele infractiunii dupa fazele de desfasurare sunt:

■ actele pregatitoare preparatorii

■ tentativa

■ fapta consumata

■ fapta epuizata.

Tentativa

In evolutia progresiva a procesului infractional, tentativa se incadreaza intre faza actelor pregatitoare si faza consumarii, intrucat faptuitorul savarseste acte materiale indreptate spre consumarea infractiunii dar nu le finalizeaza, prin producerea rezultatului. Tentativa este acea forma a infractiunii care consta in punerea in executare a hotararii de a savarsii infractiunea, executare care a fost intrerupta sau nu si-a produs efectul. Tentativa este posibila exclusiv in sfera actelor de executare.

Dupa gradul de realizare a executarii actului material si a cauzelor neproducerii urmarilor, tentativa poate fi:

■ tentativa intrerupta neterminata

■ tentativa perfecta sau fara efect

Exista tentativa si in cazul in care consumarea infractiunii nu a fost posibila datorita insuficientei sau defectuozitatii mijloacelor folosite ori datorita imprejurarilor cand s-au savarsit actele de executare obiectul lipsea de la locul in care faptuitorul stia ca se afla.

Infractiunea consumata

Infractiunea consumata reprezinta forma tipica sau perfecta a infractiunii in raport cu fazele desfasurarii activitatii infractionale. Infractiunea consumata marcheaza finalizarea deplina a hotararii infractionale initiale, atingerea scopului urmarit de faptuitor.

Cauze de nepedepsire

In art. 22 Cod penal se arata cauzele de nepedepsire: desistarea si impiedicarea producerii rezultatului.

Pluralitatea de infractori

Participatia constituie una din modalitatile de comitere a infractiunilor.

A. Pluralitatea naturala este o forma a pluralitatii de infractori ce exista in cazul unor infractiuni care prin natura lor nu pot fi savarsite decat de mai multe persoane.

B. Pluralitatea constituita consta in simplul fapt de a alcatui o grupare de persoane pentru a savarsi infractiuni.

C. Pluralitatea ocazionala (penala) exista atunci cand la savarsirea infractiunii participa un numar mai mare de persoane decat cel necesar.

Participatia penala consta in faptul ca o infractiune este savarsita de un numar mai mare de persoane decat cel in raport cu natura ei. Forme ale participatiei penale:coautoratul, instigarea, complicitatea.

Cooperarea materiala sau intelectuala

Participantul trebuie sa realizeze actiunea sau inactiunea incriminata de legea care il indica pe autor, instigator sau complice.

Legatura subiectiva

Pentru a fi in prezenta participatiei trebuie sa constatam o vointa comuna a participantilor la savarsirea infractiunii.

Formele participatiei penale

Autoratul - coautoratul stipulat in art. 24 Cod penal este acea persoana care savarseste in mod nemijlocit fapta prevazuta de legea penala. Daca sunt mai multe persoane care au savarsit fapta ne gasim in prezenta unui coautorat.

Conditiile coautoratului:

- participantii sa savarseasca in mod nemijlocit fapta prevazuta de legea penala.

- activitatea autorilor trebuie indreptata impotriva aceluiasi obiect juridic.

- sa existe legatura subiectiva intre coautori.

- actul trebuie comis impreuna sau in comun.

Instigarea consta in fapta unei persoane care cu intentie determina, prin orice mijloace, o alta persoana sa savarseasca o fapta prevazuta de legea penala.

Complicitatea consta in activitatea persoanei, care cu intentie inlesneste sau ajuta, in orice mod la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala, sau care inainte sau in timpul savarsirii faptei, promite ca va tainui bunurile provenite din aceasta sau ca va favoriza pe infractor, chiar daca ulterior nu se tine de promisiune art. 26 Cod penal.

In participatia improprie persoanele savarsesc prin vointa comuna o fapta prevazuta de legea penala,insa nu toate au aceeasi atitudine psihica, nu actioneaza cu aceeasi forma de vinovatie, unii actioneaza cu intentie, altii din culpa sau fara vinovatie. Participatia improprie este posibila la toate formele de participatie, adica poate fi sub forma coautoratului, a instigarii si a complicitatii.

Circumstantele personale si circumstantele reale

Circumstantele sunt imprejurari, stari, calitati sau situatii care preced, insotesc sau succed activitati infractionale si care privesc fie realizarea faptei prevazute de legea penala fie persoana faptuitorului caracterizand-o sub raportul periculozitatii sociale.

Circumstantele reale se rasfrang asupra participantilor numai in masura in care acestia le-au cunoscut sau le-au prevazut.

Circumstantele personale privesc faptuitorul si sunt in legatura cu starea sa psihica, cu personalitatea faptuitorului, particularitatile acesteia si de aceea sunt subiective.

Unitatea de infractiune

Exista unitate de infractiune in cazul in care fapta sau activitatea desfasurata corespunde continutului unei singure infractiuni, iar pluralitatea, la doua sau mai multe. Felurile unitatii de actiune sunt: unitatea naturala si cea legala.

Unitatea naturala este unitatea actiunii sau inactiunii, care se formeaza datorita starii de fapt sau in mod natural, o activitate unica prin care se formeaza continutul unei singure infractiuni.

Unitatea legala de infractiune este o creatie a legiuitorului si se caracterizeaza prin reunirea in continutul unei singure infractiuni,a doua sau mai multe actiuni, care ar putea constitui fiecare in parte o infractiune de sine statatoare.

Infractiunea continuata

In conformitate cu dispozitiile art. 41 Cod penal infractiunea continuata este acea forma de infractiune ce se realizeaza prin savarsirea de catre aceeasi persoana, la intervale de timp diferite, dar in baza aceleiasi rezolutiuni infractionale a unor actiuni sau inactiuni care prezinta fiecare continutul aceleiasi infractiuni.

Infractiunea complexa

Este atunci cand in continutul ei intra un element, sau ca circumstanta agravanta o actiune sau inactiune, care constituie prin ea insasi o fapta penala.

Infractiunea de obicei

Astfel sunt acele infractiuni care sunt o forma a unitatii naturale de infractiune care consta in repetarea faptei incriminate de un numar de ori atat de mare incat sa releve o obisnuinta a faptuitorului, o indeletnicire a acestuia, in asa fel incat sa se atribuie ansamblul de actiuni, pericolul social specific infractiunii.

Infractiunea progresiva

Este acea infractiune a carei latura obiectiva, dupa ce a atins momentul consumarii corespunzator unei anumite infractiuni, se amplifica progresiv, fara interventia faptuitorului prin agravarea urmarii produse, fie prin producerea de noi urmari vatamatoare corespunzatoare unei infractiuni mai grave.