Initiatorii orientarii psihologice. Teorii premergatoare

Initiatorii orientarii psihologice. Teorii premergatoare

Studiul psihologic asupra infractorului "normal" a luat avant in primele decenii ale secolului XX, o data cu trecerea treptata in planul secund a scolii antropologic - criminologice.1

In istoria criminologiei, Lombroso si altii din vremea aceea, au sustinut teza cu privire la criminal, potrivit careia acesta este un tip aparte si, in plus criminalii constituie o categorie deosebita de oameni, care se deosebesc prin natura lor de noncriminali. Treptat - treptat, in masura in care au avansat cercetarile antropologice, psihologice si sociologice, sustinerile lui Lombroso n-au ramas in esenta lor in picioare. Cercetarile lui Goring, Hooton si altii au aratat ca multe din trasaturile criminalului se regasesc si la populatia noncriminala.

Dovezi cu privire la existenta unor trasaturi specifice criminalilor provin si din partea lui Garofalo, care, la data aceea, a sustinut existenta unei periculozitati ("temibilita") criminale speciale la unii criminali. Aceasta provenea, pe de o parte, de la anumite trasaturi psihice si morale care inspirau neincredere si teama in conduita acestuia(comportari brutale, lipsa de mila, indisciplina grava) si, pe de alta parte, de la felul de viata care il duceau dupa liberare(parazitism, lipsa de munca, conflicte cu alti oameni). Dupa aceste criterii, criminalul este o persoana care prezinta trasaturi criminale, care arata o personalitate criminala, deosebita de personalitatea noncriminala. Este adevarat ca, de data aceasta nu mai este o deosebire de natura, ci o deosebire cantitativa, o deosebire de grad. Asa s-a ajuns la teoria personalitatii criminale, reprezentata de criminologul francez J. Pinatel.

Garofalo a acceptat ca munca sa de cercetare sa fie incadrata in scoala de antropologie, desi nu s-a identificat cu Lombroso in numeroase randuri criticand ideile acestuia ; cu conditia ca in lucrarile sale "ii este garantat ca stiinta psihologiei criminale este cel mai important capitol"1

Pinatel a tinut seama in elaborarea teoriei sale de teoriile biologice, psihologice si sociologice din criminologia contemporana, mai ales datele retinute de criminologia clinica, unde teoria este verificata de practica. In acest domeniu, cercetarile lui Kretschmer Kinberg, De Greef, Di Tulio , care au examinat in mod riguros procesul de criminogeneza si procesul de criminodinamica, au relevat trasaturi de baza ale criminalului.

Ernest Kretschmer(1888 - 1964), psihiatru german, a observat existenta unei relatii precise intre unele tipuri morfologice si anumite tulburari psihice; pornind de la aceasta observatie, el a creat un sistem caracterologic complet. Principala lucrare a lui Kretschmer ce intereseaza criminologia, a fost "Structura corpului si caracterul"

Kretschmer considera ca, in functie de constitutia corporala, se pot distinge patru tipuri de indivizi, fiecare categorie avand o inclinatie mai puternica spre comiterea unor infractiuni specifice :

tipul picnicoform(sau picnic)

tipul leptomorf(sau astenic)

tipul atletomorf(sau atletic)

tipul displastic

Olof Kinberg a formulat teoria inadaptarii bio - psihice, teorie ce se regaseste in doctrina criminologica fie sub denumirea "Teoria inadaptarii"(J. Pinatel), fie sub denumirea "Teoria inadaptarii biologice"(R. Gassin).

Pentru Kinberg, omul este o fiinta doar biologica ci si psihologica si sociala, caracterizata prin "plasticitate", adica prin facultatea da a-si modifica reactia nu numai in functie de influentele fizice si chimice, dar si in functie de factorii psihologici si sociali. Daca plasticitatea nu se coreleaza cu influentele mediului, se creeaza o stare de inadaptare intre organism si mediu. Inadaptarea poate avea surse si forme diferite. Toate aceste forme de inadaptare pot, pe cai diferite, sa ajunga la o inadaptare sociala si, cu sau fara alte simptome, la delict.1

Manifestarea inadaptarii sub forma unei incalcari a legii reprezinta deci o reactie a individului la diversi stimuli ai mediului. Dar cum individul reactioneaza in general, in opinia lui Kinberg, in functie de propria sa structura bio - psihica, rezulta ca, pentru a stabili cauzele crimei, este necesar a se realiza structura bio - psihica a individului sau, altfel spus personalitatea acestuia.

O alta teorie care a influentat orientarea psihologica in criminologie este teoria constitutiei criminale a lui Benigno di Tulio. Prin constitutie criminala autorul intelege o stare de predispozitie specifica spre crima, altfel spus capacitatea care exista in anumiti indivizi de a comite acte criminale, in general grave, in urma unor instigari exterioare ce raman sub pragul ce opereaza asupra generalitatii oamenilor.

Pentru Di Tulio, studiul crimei nu poate fi exclusiv biologic ori exclusiv sociologic, ci totdeauna biosociologic. In acelasi timp biologicul nu poate fi desprins de psihic, deoarece in realitatea organica a corpului uman nu exista nici o functie, afara de cele pur vegetative, care sa se poata detasa de activitatea psihica. Rezulta ca personalitatea individului nu poate fi corect apreciata decat dupa criterii biopsihologice.

Psihiatria ocupa un loc important in dezvoltarea si evolutia teorii psihanalitice a lui Freud, putand astfel fi considerata un punct de plecare al orientarii psihologice.

Psihiatria, ca stiinta a venit si a imbunatatit metodele medicale in tratarea problemelor de baza ale bolilor mentale. Controlul comportamentului periculos al mentalului si emotionalului a constituit a preocupare inca din cele mai vechi timpuri. In societatile timpurii, cand deontologia reprezenta un sistem de gandire, acesta a dat o explicatie adecvata atat pentru crima facuta, cat si pentru starea de nesanatate a celui care a comis-o : influenta spiritelor rele sau a Diavolului1.

Si trebuie recunoscut ca aceasta era chiar un obiectiv al scolii naturaliste de gandire medicala din Grecia antica a anului 600 i.e.n.

Gandirea respectiva se baza pe teoriile lui Pythagoras (580-510 i.e.n.), Alcmaeon (550-500 i.e.n.), Empedocles din Agrigentum (490-430 i.e.n.) si     Hippocrates, parintele medicinei, al carui Juramant este solemn asumat de toti cei care practica aceasta meserie.

Pythagoras si elevul sau Alcmaeon au identificat creierul ca fiind organul mintii si, plecand de aici, au precizat ca bolile mintale sunt disfunctii ale acestui organ.

Empedocles a introdus anumite principii explicative ale personalitatii, care au fost folosite sute de ani si care, de exemplu, explicau ca delirul si alte boli mentale sunt aspecte ale functiilor speciale ale creierului. Isteria, nebunia si melancolia erau descrise stiintific si lor le erau asociate moduri de tratament ca pentru orice alta afectiune umana.

Am facut aceste precizari si pentru a sublinia ca psihiatria a constituit o diviziune importanta a stiintelor medicale, inca de la inceputul acesteia.

Odata cu dezvoltarea stiintei, si medicina a facut pasi enormi, inclusiv in domeniul identificarii si tratarii bolilor mentale.

O importanta deosebita pentru studiul psihologiei criminale au avut operele maestrilor clasici ai literaturii universale, intre care amintim pe Shakespeare, Schiller, Dostoevski, Balzac, Hugo, Dickens, Stendhal, Gorki, Thomas Mann si multi altii.

Cercetari stiintifice in domeniul psihologiei criminale au fost realizate de avocatul francez F. G. Pitaval care a publicat "Causes celebres et interessantes", una dintre editiile acesteia fiind prefatata de scriitorul Friedrich Schiller, cunoscut pentru preocuparile sale in planul psihologiei. Orientarea psihologica a fost intens stimulata de aparitia lucrarilor lui Sigismund Freud si ale succesorilor sai, lucrari cu un impact remarcabil in domeniul studiului psihologic al infractorului normal.