Introducere in studiul dreptului

1.1 Organizarea stiintelor juridice in sistemul stiintelor

Relatiile in care intra oamenii sunt constituite in sistem si anume, in ceea ce literatura filosofica denumeste ca fiind sistemul social - global.

Existenta materiala si spirituala a omului, viata sociala insasi nu pot fi concepute decat in contextul unui sir infinit si neintrerupt de relatii de natura variata, in functie de planurile si laturile vietii in care se inscriu.

Privite in unitatea si in diversitatea lor, relatiile in care intra oamenii asigura atat continutul cat si legaturile intre structurile (componentele) unui intreg cu fizionomie proprie - sistemul unitar al vietii sociale al unei etape istorice - sistem care se alcatuieste din subsisteme precum: relatiile dintre om si natura, relatiile de productie, relatiile bazate pe raporturile de familie, de comunitate, de categorie socio-profesionala etc, sau in legatura cu aceste raporturi si, in sfarsit sistemul institutional

La randul lor, aceste subsisteme, potrivit teoriei sistemice, sunt considerate sisteme in raport cu propriile lor componente.

Cadrul relational se infaptuieste pe diferite planuri. Relatiile in care intra oamenii intervin si se pot desfasura potrivit unor reguli cu continut corespunzator. Cele mai importante reguli din aceste domenii sunt in concordanta cu interesele generale si fundamentale ale statului, motiv pentru care sunt preluate de drept, si bineinteles, analizate de stiinta dreptului si sunt transformate in norme juridice prin adaugarea elementului punitiv. Acest element constituie trasatura definitorie si distinctiva prin care regulile de drept se deosebesc si individualizeaza fata de regulile din celelalte domenii.

Ca si dreptul, stiinta in general extrage din toate componentele sistemului social - global, pentru o mai profunda analiza, spre a ajunge la anumite concluzii, idei, concepte, categorii, principii.

Astfel considerata, stiinta este un sistem cu subsistemele precizate si anume: subsistemul stiintelor naturii, subsistemul stiintelor despre societate si subsistemul stiintelor despre gandire.

Fiecare din aceste subsisteme pot fi considerate ca sistem in raport de propriile lor componente.

Astfel, subsistemul stiintelor sociale poate fi considerat sistem in raport cu componentele sale: stiintele de tip nomotetic, stiintele istorice, stiintele juridice impreuna cu cele ce se refera la aspectele normative ale actiunii umane si cercetarea epistemologica a stiintei.

Stiintele juridice, subsisteme al stiintelor sociale, pot fi considerate sistem in raport cu componentele sale: stiintele juridice istorice, stiintele de ramura, stiintele ajutatoare si teoria generala a dreptului.

Organizarea stiintelor juridice intr-un sistem cladit pe componentele precizate mai sus este sustinut de urmatoarele argumente:

- dreptul insusi este un sistem complex alcatuit dintr-un ansamblu de norme juridice care intervin in toate domeniile vietii economico - sociale, politice si de alta natura;

- stiinta dreptului analizeaza normele juridice din aceste diverse domenii in stransa legatura cu relatiile sociale care le guverneaza;

- complexitatea fenomenului social - juridic obliga la cercetari in domenii multiple si variate, dar si cu privire la punerea in valoare a laturilor corelate ale acestui fenomen;

- organizarea in sistem a stiintelor juridice se impune si datorita nevoii studierii dreptului din perspectiva istorica, precum si pentru necesitatea clarificarii perspectivei reglementarilor juridice

1.2 Stiintele juridice istorice

Stiintele juridice istorice abordeaza fenomenul juridic din doua perspective:

- studierea istoriei dreptului dintr-o anumita tara (ex. istoria dreptului romanesc);

- cercetarea dezvoltarii in plan general a fenomenului juridic de care se ocupa istoria generala a dreptului;

In acelasi timp prin intermediul stiintelor juridice istorice poate fi observata aparitia, devenirea si disparitia unor forme de drept.

1.3 Stiintele juridice de ramura

Obiectul acestor stiinte il constituie studierea fenomenelor sociale particulare guvernate de reguli juridice apartinand diverselor ramuri de drept.

Ramurile dreptului se alcatuiesc potrivit criteriului fundamental (obiectiv),constand in domeniul social ce cad sub incidenta de reglementare

Acest criteriu este insotit de altele auxiliare, precum: metoda de reglementare, calitatea subiectelor, caracterul normelor, natura sanctiunilor si principiile specifice fiecarei ramuri de drept.

Elementul de baza al sistemului stiintelor juridice il constituie subsistemul stiintelor de ramura, componente ale primului.

Fiecare stiinta juridica de ramura studiaza normele juridice apartinand ramurii de drept corespunzatoare in stransa legatura cu relatiile sociale ce formeaza obiectul de reglementare juridica, propriu ramurii respective.

De pilda, stiinta dreptului constitutional analizeaza normele juridice de drept constitutional in stransa legatura cu relatiile sociale reglementate de aceste norme, dupa cum stiinta dreptului civil analizeaza normele apartinatoare ramurii dreptului civil in stransa legatura cu relatiile sociale ce formeaza obiectul de reglementare juridica, propriu ramurii respective.

In sistemul dreptului contemporan distingem ca ramuri de drept ramurile corespunzatoare diviziunii dreptului public si privat. Principala diviziune a dreptului obiectiv este in drept public si privat. Deosebirea dintre dreptul public si cel privat se caracterizeaza prin principiile diferite care guverneaza dreptul aplicabil statului, de acele ale dreptului aplicabil particularilor.

In cadrul dreptului public, care contine totalitatea principiilor si regulilor aplicabile in raporturile dintre stat si supusii sai, sau in raporturile dintre state, sunt cuprinse: dreptul constitutional, dreptul administrativ, dreptul financiar, dreptul penal, dreptul procesual - penal, dreptul procesual civil, dreptul international public; iar dreptul privat, care contine regulile aplicabile particularilor, cuprinde: dreptul civil, dreptul comercial, dreptul international privat, dreptul comertului international etc

In ceea ce priveste sistemul dreptului romanesc actual, distingem urmatoarele ramuri de drept: constitutional, administrativ, financiar, al familiei, penal, procesual civil si penal, comercial (intern si international), al muncii, international (public si privat).

In prezent, se constata tendinta de reasezare a acestora, cat si de aparitie a unor noi ramuri juridice, de exemplu, dreptul mediului, dreptul institutional comunitar.

1.4 Stiintele juridice ajutatoare (auxiliare)

Disciplinele ajutatoare sau participative nu fac parte din sistemul propriu-zis al stiintelor juridice, dar, cel mai adesea ajuta la cunoasterea fenomenului juridic si la corecta interpretare si aplicare a normelor juridice. In categoria disciplinelor ajutatoare intra: criminalistica, medicina legala, statistica judiciara, sociologia juridica, logica juridica etc

1.5 Teoria generala a dreptului (Enciclopedia dreptului)

Teoria generala a dreptului sau enciclopedia dreptului dobandeste fundamentare in secolul XIX cand autori precum Adolf Merkel, Victor Cousin, Edmond Picard au propus sa se inlocuiasca filosofia dreptului si dreptul natural care orientasera gandirea juridica de pana atunci pe o cale pur speculativa.

Teoria generala a dreptului este considerata ca fiind stiinta globala, cu caracter sintetic ce cuprinde principii fundamentale, valabile pentru toate celelalte ramuri de drept, formuland definitia dreptului, concepte si categorii (norma juridica, izvor de drept, raspundere juridica etc) cu care opereaza toate ramurile de drept.

1.6 Originea, definirea si acceptiunile notiunii de drept

Omul nu poate trai decat in societate, fiind sortit, prin natura fapturii sale, sa-si impleteasca propriile sale puteri cu cele ale semenilor sai. Urmare a acestui fapt societatea ii pretinde omului respectarea anumitor principii; respectarea acestor principii constituie izvorul dreptului si ratiunea sa de a fi.

Deprinderea cu anumite reguli de conduita a facut sa se nasca in sufletul oamenilor sentimentul de dreptate. Acest sentiment ii determina pe oameni sa caute intotdeauna o justificare a actiunilor lor, sa legitimeze actul lor, sa-l incadreze in regulile dreptului.

Istoria dreptului, a dezvoltarii si evolutiei sale, este o netagaduita marturie a luptei pe care au dat-o juristii si filosofii tuturor timpurilor, spre a se ajunge la o notiune clara a acestui termen si la o definitie care sa dobandeasca valoare generala si sa se poata impune tuturor.

Prin drept intelegem ansamblul normelor juridice care reglementeaza relatiile sociale instituite de organele abilitate si garantate in aplicarea lor prin forta de constrangere a statului.

Termenul 'drept' a fost si este intrebuintat cu doua intelesuri diferite

a) intr-un prim sens el desemneaza totalitatea regulilor si a legilor edictate de-a lungul timpului care oranduiesc societatea, delimiteaza sfera de activitate a fiecarui individ, asa incat fiecare individ urmarind realizarea intereselor sale sa nu impiedice realizarea intereselor celorlalti.

Regulile de drept sunt considerate indispensabile vietii sociale, nerespectarea lor fiind o atingere adusa societatii. De aceea orice societate civilizata conlucreaza, prin toate mijloacele de care dispune, la restabilirea ordinii de drept incalcate si la respectare, la nevoie, prin forta de constrangere a statului, a regulii de drept. Juristii moderni il numesc il denumesc drept obiectiv, intrucat el este creat general si impersonal, atunci cand se face referire doar la ansamblul normelor juridice in vigoare la un moment dat vorbim despre dreptul pozitiv.

b) Intr-un al doilea inteles, cuvantul 'drept' desemneaza posibilitatea de a face un anumit lucru stabilit de mai inainte, de pilda de a dobandi un drept de proprietate sau de a incheia un contract - in aceasta acceptiune el mai este cunoscut sub denumirea de drept subiectiv.