Izvoarele dreptului comunitar

1. Prevederile Tratatelor comunitare si ale altor acte fundamentale (Legislatia primara)

In regula generala, se disting doua categorii esentiale de izvoare ale dreptului comunitar: izvoare primare si izvoare secundare. in prima categorie - izvoare primara - sunt incluse actele juridice fundamentale ale dreptului comunitar[1] constituite de:

- Tratatele de instituire a celor trei Comunitati europene;

- cele doua tratate bugetare asupra carora ne vom referi;

- deciziile privind resursele proprii ale Comunitatilor;

- Actul unic european si Tratatul de fuziune din 1967;

- decizia si Actul privind alegerile directe in Parlamentul european (1976);

- deciziile si tratatele de aderare;

- Tratatul de modificare a tratatelor de instituire a Comunitatilor europene privind Groenlanda (17 martie 1984);

- Tratatul de la Maastricht;

- Tratatul de la Amsterdam;

- Tratatul de la Nisa.

Unele dintre aceste acte comunitare cuprind si protocoale anexe. Ele fac parte integranta din aceste acte, asa cum se precizeaza in chiar cuprinsul lor (art. 311 CE, art. 84 CECO, art. 207 Euratom).

Pe de alta parte, faptul ca, de regula, in partea de inceput a tratatelor comunitare sunt prevazute dispozitii generale introductive care sunt dezvoltate ulterior, nu justifica interpretarea ca ele ar fi lipsite de efecte juridice, asa cum s-a incercat sa se argumenteze in legatura, de exemplu, cu prevederile art. 3, li. f), C,E [g], care precizeaza ca urmarirea obiectivelor pe care acest Tratat le stabileste este indispensabila pentru realizarea sarcinilor comunitare; instituind un sistem asigurand nedistorsionarea concurentei, art. 3, li. f) [g] pretinde a fortiori ca nu trebuie sa fie eliminata concurenta.[2]

Toate actele comunitare mentionate pot fi socotite ca un adevarat "corpus' constitutional, ele avand prioritate asupra altor acte comunitare de nivel inferior si beneficiind de o prezumtie absoluta de legalitate. Astfel, o Directiva a Consiliului (Nr.75/117) prin care guvernele italian si francez au fost obligate sa puna capat discriminarii intre resortisantii aceluiasi stat membru pana la o alta data decat aceea stabilita prin Tratate, nu afecteaza efectul direct al art. 119 [141} si termenul stabilit in Tratatul CE ori in Tratatul de aderare.[3]

in literatura juridica[4] s-a aratat ca scopurile integratoare ale Tratatului originar CEE au fost facilitate de caracterul de "self-executing'' al Tratatului, aceasta insemnand ca, in baza ratificarii, el a devenit lege in cadrul statelor membre si trebuie sa fie aplicat in mod direct de catre tribunalele nationale, neimpunandu-se vreo conditie, ca in cazul unui tratat "non-self-executing" (care numai creeaza obligatii de natura contractuala ce se impun semnatarilor din dreptul international), pentru ca Tratatul sa fie incorporat in dreptul national al statelor membre prin legislatia de implementare spre a avea efect la nivel intern, daca se are in vedere doctrina monista preponderenta (cu situatia speciala a Marii Britanii unde este acceptat sistemul dualist, al existentei sistemului de drept international separat de dreptul national, fiind .necesara transformarea normelor inter-nationale in norme interne printr-o lege speciala - ca in cazul Tratatelor comunitare -European Comunities Act, 1972). S-a mai precizat ca Tratatul, dobandind caracterul de "self-executing' din forma sa legislativa si din conturarea sa constitutionala, punerea sa in aplicare a fost incredintata in primul rand institutiilor comunitare in temeiul art. 4 [7], iar drepturile si obligatiile pe care el le stabileste nu exista pur si simplu intre statele membre pe o baza internationala reciproca, ci pe baza unui set complex de relatii intre statele membre, cetatenii lor si institutiile comunitare.

intrucat prin Tratatele incheiate nu s-a prevazut si posibilitatea elaborarii de noi dispozitii legislative prin crearea unei structuri cu functiuni legislative bine determinate in acest scop, totusi, statele membre au capacitatea de a incheia conventii intre ele. Astfel, conform art. 293 CE, statele membre, in masura in care este necesar, se pot angaja in negocieri in scopul de a asigura in beneficiul resortisantilor lor:

- protectia persoanelor si satisfacerea si protectia drepturilor in aceleasi conditii ca in cazul drepturilor acordate de fiecare stat propriilor sai resortisanti;

- eliminarea dublei impuneri in cadrul Comunitatii;

- recunoasterea reciproca a societatilor comerciale si firmelor in intelesul par. 2 al art. 48, pastrarea personalitatii juridice in cazul transferului sediului lor dintr-o tara in alta si posibilitatea fuziunii intre societati si firme carmuite de legile diferitelor tari;

- simplificarea formalitatilor reglementand recunoasterea reciproca si executarea hotararilor curtilor ori tribunalelor si a sentintelor arbitrale.[5]

Dependent sau nu de art. 220 [293], au fost adoptate mai multe asemenea conventii, precum: Conventia din 1968 privind recunoasterea reciproca a societatilor, Conventia de la Bruxelles din 1968 privind competenta judiciara si executarea hotararilor in materie civila si comerciala, Conventia de la Roma din 1980 asupra legii aplicabile obligatiilor contractuale[6], Conventiile de la Mnchen din 1973 si de la Luxemburg din 1989 relative la brevetele europene, respectiv comunitare, Conventia din 1990 privind eliminarea dublei impuneri in caz de corectare a beneficiilor intreprinderilor asociate. ⁵

Pe de alta parte, in cazul in care o materie nu este reglementata prin legislatia fundamentala, statele membre au inlaturat aceasta lacuna, creand noi reguli originale pe calea conventiilor sau pregatind asemenea reguli, precum in domeniile energiei, proprietatii industriale, falimentului (proiectul de Conventie privind falimentul, lichidarea, aranjamentele, concordatul si alte proceduri similare, stabilit de Consiliu in 1995, dar care, totusi, nu a fost semnat niciodata de vreunul dintre statele membre; un regulament - 1346/2000 - adoptat de Consiliu la 29 mai 2000 privind procedurile de insolvabilitate retine elementele esentiale ale acestui proiect¹). in asemenea situatii se poate recurge si la art. 308 CE prin care se dispune ca, daca actiunea Comunitatii s-ar dovedi necesara spre a se atinge, in cursul functionarii pietei comune, unul dintre obiectivele Comunitatii si Tratatul nu a prevazut competentele necesare, Consiliul, actionand unanim la propunerea Comisiei si dupa consultarea Parlamentului, va lua masurile necesare.

2. Actele juridice adoptate de institutiile comunitare (Legislatia secundara)

Cea de-a doua categorie - izvoarele secundare - cuprinde, in mod obisnuit, actele adoptate de institutiile comunitare in scopul aplicarii prevederilor Tratatului: regulamente, directive, decizii. Ele au un caracter juridic obligatoriu, nu sunt simple rezolutii sau recomandari care sunt folosite de regula in dreptul international .² Termenul "act comunitar' inseamna orice instrument legislativ sau administrativ adoptat de autoritatile administrative, astfel ca actul denumit "comfort letter" adoptat de Comisie potrivit dreptului comunitar al concurentei este la fel de valid precum un regulament de baza³. Avand caracter derivat, dreptul secundar nu poate contraveni dreptului primar, ale carui izvoare le-am mentionat. in caz contrar, el va fi lipsit de efecte juridice, in acelasi timp, dreptul secundar trebuie sa fie conform obiectivelor fundamentale, generale, ale Comunitatilor si obiectivelor cu caracter mai specific, care sunt infaptuite prin intermediul diverselor politici comunitare si, chiar daca Tratatul nu enunta expres obiective specifice ale unei anumite activitati, aceste obiective pot fi normal deduse prin interpretare. Nu mai putin, ele trebuie sa fie conform principiilor generale ale dreptului . comunitar, care inseamna, spre exemplu, ca aplicarile diferentiate trebuie sa respecte principiul nediscriminarii, inclusiv atunci cand regulile de aplicare acorda unui stat membru o perioada mare de implementare, precum si prohibitiile specifice enuntata⁴' de Tratat in diverse domenii (art. 9, 48, 52 si 59 CE [23. 39, 43,'49])⁴ .

0 categorie aparte de izvoare ale dreptului comunitar care pot fi considerate ca izvoare tertiare poate include acele regulamente, directive si decizii care dobandesc forta juridica din regulile de drept comunitar secundar. Este cazul, de exemplu, al regimului juridic al acestor acte atunci cand reguli fundamentale de drept comunitar sunt anulate sau retrase. Urmeaza, deci, ca toate referirile la aceste reguli sa fie interpretate ca fiind, facute la noua legislatie (evident, daca a fost adoptata).

¹ Pentru o prezentare a acestui Regulament, a se vedea I. Turcu, Creatia dreptului european al falimentului, in RDC, nr. 4, 2001, p. 13-21.

² L. Cartou, op. cit., p. 117. A se vedea si infra, Cap. VII. in literatura juridica romana s-a' exprimat opinia ca actele normative ale institutiilor comunitare constituie " sursa cea mai importanta a dreptului comunitar' - V. Marcu, op. c/(., p. 91. Atunci ne putem pune intrebarea:

ce importanta are legislatia primara asa cum s-a evidentiat in literatura juridica de specialitate? Pana in prezent nici o ierarhie distincta nu a fost stabilita intre izvoarele dreptului comunitar" (mentionate deja sau care vor fi precizate in continuare), desi este general admis ca legislatia, are prioritate asupra tuturor celorlalte - in acest sens,W.Cairns,op.c/t.,p.61. i;

in acest sens, W. Cairns, op. c/(p. 61. Termenul "act' nu trebuie sa fie confundat nici cu termenul identic cu semnificatia din common law, ca un instrument legislativ adoptat de organele legislative constitutionale din Marea Britanie si S.U.A.

⁴ C.D. Ehlerman, How flexible is Community law? An unusual approach to the concept of" two"speeds', in MLR, vol. 82, Nr. 5-6, 1984, p. 1288-1290.

Dar, alte reguli, apreciate a fi pseudo-legislatie, nu pot avea forta juridica obligatorie, desi nu se poate tagadui importanta lor practica, ca in cazul notelor explicative publicate de Comisie privind Tariful vamal comun al Comunitatilor europene sau al unor comunicari.¹

3. Principiile generale ale dreptului

3.1. Consideratii generale

Recurgerea la principiile generale ale dreptului ca izvoare juridice se impune in mod deosebit datorita caracterului de noutate a dreptului comunitar care se afla inca in etapa consolidarii sale, spre deosebire de ordinea interna a fiecarui stat care cunoaste o lunga perioada in care ea s-a sedimentat.

S-ar putea distinge trei categorii de principii:²

- principii juridice obligatorii care sunt o mostenire juridica ce este comuna vestului Europei ca o forma a dreptului natural; ele sunt mai greu de definit, dar daca sunt incorporate in reglementarile comunitare, caracterul lor obligatoriu este de netagaduit;

- reguli de reglementare comune legislatiei statelor membre, cu sau fara elemente de echitate si impartialitate; ele isi au originea in apropierea sistemelor lor juridice, produsa de-a lungul anilor si in nivelul lor de dezvoltare economica, sociala si culturala sensibil egal (o astfel de situatie este, in fapt, o conditie a dobandirii calitatii de membru al Uniunii europene);

- reguli generale inerente ordinii juridice comunitare care sunt promovate independent de ordinea juridica nationala; ele sunt o creatie a institutiilor comunitare (inclusiv a Curtii de justitie) ca urmare a interpretarilor si motivarilor legale, care sunt repetabile, pot lua conturul unor principii generale.³

In aprecierea importantei si eficientei acestor principii, trebuie observat ca prima categorie de principii este prioritara, daca tratatele comunitare nu cuprind prevederi exprese in sensul dorit. Oricum, un asemenea principiu se regaseste in reguli de reglementare comune, distinctia fata de acestea nu mai poate fi deosebit de clara,

Aplicarea principiilor se poate face prin referire expresa in tratatele comunitare. Astfel, in ce priveste raspunderea contractuala a institutiilor si angajatilor Comunitatii in executarea obligatiilor, conform art. 288 alin. 2 CE, Comunitatea va compensa orice dauna cauzata in acest mod, potrivit principiilor generale comune legislatiilor statelor membre⁴, care includ atat principiile juridice obligatorii, cat si regulile de reglementare comune legislatiilor. Relativ la alegerile pentru Parlamentul european, art. 190 CE prevede ca acesta urmeaza sa elaboreze o propunere pentru alegeri prin vot universal direct potrivit cu o procedura uniforma in toate statele membre sau conform unor principii comune tuturor statelor membre. Tot astfel, atunci cand se stabileste competenta Curtii de justitie prin art.173 [230] alin. (2) CE, se face referire la actiuni introduse pe temeiul incalcarii unei reguli de drept privitoare la aplicarea Tratatului, notiunea de "reguli de drept' putand sa includa si principiile generale ale dreptului, asa cum au fost formulate mai sus.

¹ A se vedea H.G. Schermers, D. Waelbroeck, Judicial protection in the European Communities, 5-th ed., KluwerLawand Taxation Publishers, Deventer-Boston, 1992, p. 10.

² Ibidem, p. 27-29. A se mai vedea, pentru intreaga materie a principiilor, R.E. Papadopoulou, Principes genaraux du droit et droit communautaire, Bruylant/Sakkoulas, Bruxelles/Athenes, 1996.

³ Unii autori au distins principii inerente oricaror sisteme de drept organizat, principii generale comune dreptului statelor membre si principii deduse din natura Comunitatilor -J. Boulouis, op. cit., p. 222-225 si G. Arr. (I), p. 80 - sau principiile generale ce deriva din natura dreptului comunitar, principiile comune ordinilor juridice ale unuia sau mai multor state membre, drepturile fundamentale ale omului, principiile generale ale dreptului international - W. Cairns, op. cit., p. 73.

Pentru o aplicare in practica in materia Euratom, a se vedea, de ex., C. 308/87, A. Grifoni, C. Euratom, hot. din 3 febr. 1994, in ECR, 1994-2, 341-369.

S-a subliniat ca, intrucat Tratatul nu cuprinde nici o regula in mod expres si specific care sa carmuiasca consecintele incalcarii dreptu-lui comunitar de catre statele membre, incumba Curtii, in realizarea sarcinii ce ii este atribuita prin art. 164 [220 alin. 2] CE, de a asigura ca, in interpretarea si aplicarea Tratatului, legea este respectata, de a decide asupra unei astfel de probleme potrivit metodelor de interpretare general acceptate, in special prin referire la principiile fundamentale ale sistemului juridic comunitar si, daca este necesar, la principiile general comune sistemelor juridice ale statelor membre¹.

Daca in tratatele comunitare nu se face referire expresa la principii de drept obligatorii, ele se vor putea aplica fara retinere atunci cand nu sunt in contradictie cu vreo prevedere a Tratatelor.

Daca exista, insa, divergente, vor fi aplicabile prevederile cuprinse in Tratate.²

Atunci cand nici o prevedere contrara nu este cuprinsa in Tratate, evident, se vor aplica principiile generale ca parte a ordinii juridice comunitare. Astfel vor fi inlaturate lacunele din dreptul comunitar. Aceeasi evidenta o vor avea si referirile din Tratate privind aplicarea regulilor comune sau regulilor de drept.

Principiile general obligatorii trebuie sa fie general acceptate in ordinea juridica nationala a statelor membre in scopul de a constitui principii generale de drept comunitar.³ Nu este necesar, insa, ca ele sa fie expres enuntate, ci numai sa fie acceptate chiar in diverse forme, precum in cazul incorporarii in legea fundamentala nationala, in legi ordinare, in practica jurisdictionala etc. Desigur, un principiu care este propriu unui sistem national de drept si, deci, nu are extensiunea necesara, astfel incat sa se regaseasca sub o forma sau alta in sistemele din alte state membre, nu va putea fi invocat in fata Curtii de justitie ca fiind un principiu de drept comunitar.

Daca un principiu de drept obligatoriu trebuie sa indeplineasca o conditie de generalitate prin raportare la statele membre, o regula de reglementare comuna nu trebuie ca, in mod necesar, sa priveasca toate statele, fiind suficient ca ea sa fie intalnita doar in cateva dintre ele, unde exista un interes deosebit in rezolvarea unor situatii bine definite. Pera cantrano, daca solutiile oferite, spre exemplu, de doua sisteme sunt vadit diferite, fara vreo posibilitate de apropiere, nu mai intra in discutie o reglementare comuna.

Principiile generale de drept pot fi invocate atunci cand organele comunitare de jurisdictie vor face un control de legalitate a actelor emise de institutiile comunitare.⁴ In cazurile de competenta instantelor comunitare s-a facut referire la o serie de astfel de principii⁵.

3.2. Protectia drepturilor fundamentale ale omului

In fata Curtii de justitie au fost puse in discutie probleme privind protectia drepturilor fundamentale ale omului in legatura cu care nici unul dintre tratatele comunitare de baza adoptate nu a cuprins prevederi exprese sau cu caracter general. Numai TMs. prevede in art. 6 ca Uniunea Europeana se intemeiaza pe principiile libertatii, democratiei, respectarii drepturilor omului si libertatilor fundamentale (subl. ns.), precum si al statului de drept, principii care sunt comune statelor membre, si respecta drepturile fundamentale asa cum sunt ele garantate prin Conventia europeana pentru protectia drepturilor omului si a libertatilor fundamentale semnata la Roma, la 4 noiembrie 1950, si asa cum ele rezulta din traditiile constitutionale comune statelor membre.

'' C. 46 si 48/93, Brasserie du Pacheur and Queen c. Secretary of State for Transporti ex

parte Factorame, hot. prelim. din 5 martie 1996, c&nsid. 27, in ECR, 1996 - 3 (I), 1144.

² C. 46/64, Sgarlata, hot. din 1 aprilie 1965, in CML Rep., 1965, 324. , :

'H.G. Schermers, D. Waelbroeck, op. cit., p. 33.

j ⁴ A se vedea si J. Mertens de Wilmars, J. Steenbergen, The Court of justice of UE

European Communities and governance in an economic crisis, in MLR, vol. 82, nr. 5-6, 1984,

p. 1388-1389.

⁸ Pentru referire la teoria "puterilor implicite' a se vedea Infra, Partea a treia, pct. 1,2.2

Prin TA au fost introduse in TMs. noi dispozitii in aceasta materie - art. F1, devenit art. 7 si modificat prin Tratatul de la Nisa, in urmatorul sens: "Pe baza unei propuneri motivate din partea unei treimi dintre statele membre, a Parlamentului european sau a Comisiei, Consiliul, actionand cu o majoritate de patru cincimi dintre membrii sai dupa obtinerea avizului conform al Parlamentului european, poate sa constate ca exista un risc clar al unei incalcari grave de catre un stat membru a principiilor mentionate in art. 6 (1) 'si sa adreseze recomandari corespunzatoare acestui stat. Inainte de a face o asemenea constatare, Consiliul audiaza statul membru in cauza si, actionand cu aceeasi procedura, poate sa apeleze la persoane independente pentru a prezenta intr-un termen rezonabil un raport asupra situatiei statului membru in cauza' (par. 1); "Consiliul, intrunit la nivelul sefilor de stat sau de guvern si actionand in unanimitate pe baza unei propuneri din partea unei treimi dintre statele membre sau din partea Comisiei si dupa ce se va fi obtinut avizul conform al Parlamentului European, poate sa constate existenta unei incalcari grave si persistente de catre un stat membru a principiilor mentionate in art. 6 (1), dupa ce se va fi invitat guvernul statului membru in cauza sa-si prezinte observatiile sale' (par. 2); "Atunci cand este facuta o asemenea constatare, Consiliul, statuand cu majoritate calificata, poate sa decida suspendarea unora dintre drepturile ce decurg din aplicarea acestui Tratat statului membru in cauza, inclusiv drepturile de vot ale reprezentantilor acestui stat membru in Consiliu. Procedand in acest mod, Consiliul urmeaza sa ia in-considerare consecintele posibile ale unei asemenea suspendari asupra drepturilor si obligatiilor persoanelor fizice si juridice. Obligatiile statului membru respectiv, asumate in virtutea acestui Tratat, continua in orice caz sa ii incumbe acestui stat' (par. 3)².

Aceasta problema a fost amplificata in lumina regulilor mai stricte prevazute in legislatia Germaniei privind protectia drepturilor omului. Astfel, in unele cazuri aflate atat in fata Curtii de justitie, cat si in fata tribunalelor nationale germane s-a pretins ca unele acte comunitare erau nule avand in vedere prevederile lor fundamentale care incalcau Legea fundamentala germana. Curtea de justitie a precizat, insa, ca validitatea masurilor adoptate de institutiile comunitare poate fi apreciata numai in lumina dreptului comunitar si ea nu poate fi pusa in discutie prin afirmatiile ca masurile contravin, fie drepturilor fundamentale asa cum sunt formulate de constitutia acelui stat, fie principiilor sale constitutionale.

¹ In Preambulul AUE s-a facut referire numai la promovarea democratiei pe baza drepturilor fundamentale recunoscute in constitutia si legile statelor membre, in Conventia europeana si in Carta sociala europeana.

Pentru o aplicare a art. F (2) [6 (2)] din TMs., a se vedea Avizul Curtii de justitie din 28 martie 1996, in ECR, 1996 - 3 (I), 1763.

² .Proceduri specifice de adoptare a deciziilor de domeniul par. 1-3 mentionate, sunt prevazute in par. 4-5 din acelasi art, 7. Conform art. 309 CE, atunci cand s-a decis suspendarea drepturilor de vot ale reprezentantului guvernului statului membru, conform art. 7 par. 3 din TMs., aceste drepturi de vot sunt, de asemenea, suspendate in ceea ce priveste si Tratatul CE. in plus, atunci cand existenta unei incalcari grave si persistente de catre un stat membru a principiilor mentionate in art. 6 par. 1 din TMs. a fost constatata in conformitate cu art. 7 par. 2 din TMs., Consiliul, hotarand cu majoritate calificata, poate sa decida suspendarea unora dintre drepturile ce decurg din aplicarea Tratatului CE statului in cauza. Procedand astfel, Consiliul ia in considerare consecintele posibile ale unei asemenea suspendari asupra drepturilor si obligatiilor persoanelor fizice si juridice. Obligatiile statului membru respectiv, asumate in virtutea acestui Tratat (CE) continua in orice caz sa ii incurnbe acestui stat. Pentru aplicarea dispozitiilor astfel relevate ale art. 309 CE sunt prevazute proceduri identice de . adoptare a deciziilor ca in cazul art. 7 paragrafele 4 si 5 din TMs.

Respectarea acestor drepturi formeaza o parte integranta a principiilor generale de drept protejate de Curtea de justitie. Pana in 1974, Curtea de justitie a evitat sa faca referire la vreun instrument international pentru protectia drepturilor fundamentale ale omului.

Insa, incepand din acest an, ea a admis¹ ca tratatele internationale privind drepturile omului pot sa ofere orientari care sa fie urmate in cadrul dreptului comunitar, recunoscand, astfel, Conventia de la Roma ca principala sursa a drepturilor omului legal protejate si, de asemenea, a hotarat ca masurile care sunt incompatibile cu respectarea drepturilor omului astfel recunoscute si garantate nu pot fi acceptate de catre Comunitate. Protectia acestor drepturi, cat timp sunt inspirate de traditii constitutionale comune statelor membre, trebuie sa fie asigurata in cadrul structurii si obiectivelor Comunitatii.² Drepturile fundamentale constituie o parte integranta a principiilor de drept a caror respectare o asigura organele comunitare de jurisdictie si, in acest sens, Curtea de justitie si Curtea de prima instanta se inspira din traditiile mentionate si din orientarile oferite de tratatele internationale pentru protectia drepturilor omului la care statele membre au colaborat sau pe care le-au semnat, Conventia Europeana a Drepturilor Omului avand o semnificatie speciala in acest sens³.

La Consiliul european de la Nisa din 7-11 decembrie 2000, Parlamentul, Consiliul Uniunii europene si Comisia au prodamat solemn Carta drepturilor fundamentale ale omului care a fost elaborata de o conventie compusa din 30 reprezentanti ai parlamentelor nationale, 16 reprezentanti ai Parlamentului european, 15 reprezentanti personali ai sefilor de stat sau de guvern si un comisar reprezentand Comisia. S-a relevat ca, prin aceasta proclamare, protectia drepturilor fundamentale la nivelul Uniunii va fi mai vizibila si mai transparenta pentru cetatean si ca, in viitor, Curtea de justitie va putea, de asemenea, sa se refere la Carta cand se va examina compatibilitatea unui act specific cu drepturile fundamentale, astfel atribuind Cartei rangul unei interpretari autentice a principiilor juridice mentionate in art. 6 din Tratatul privind Uniunea europeana, cu atat mai mult cu cat ea a fost aprobata de toate guvernele si parlamentele. Carta este insotita de explicatii care ar trebui sa ajute la interpretarea unui text elaborat sintetic. Ea nu a fost avuta in vedere, sub aspectul continutului, in Tratatul de la Nisa.

¹ Prin C. 4/73, Nold c. Comisiei, hot. din 14 mai 1974, in ECR, 1974, 491. A se vedea si W. Cairns, op. cit., p. 78; J. Tillotson, op. cit., p. 208-210; M. Dispersyn, La cohasion sociale apres /a Traite d'Amsterdam, in Union europeene et coh6sion sociale (sous la direction de Ph. Auvergnon), Maison des Sciences Sociales d'Aquitaine, Bordeaux, 1998, p. 38-39.

² C.11/70, Internationale Handelsgesselschaft c. Einfuhr-und Vorratssteele unde Futtermittel, hot. din 17 dec. 1970; consid. 3-4, ifl CML Rep. 1972, 232 si C. 1/58, Storck, hot. din 4.febr. 1959, in ECR, 1959, 26. A se vedea si M. Lagrange, Du cohflit entre lois et traites en droit cominunautaire et err droit intQrne, in RTDE, Nr. 1, 1975, p. 45-46, J. Mertens De Wilmar, Les enseignements communautaires ctes juhsprudences nationales, in RTDE, nr. 3, 1970, p.. 45-46; R. Dehousse, The European Court of Justice, MacMillan Press Ltd., Houndmills, Basingstoke, Hamshire and London, 1998, p. 63-66. Drepturile fundamentale ale persoanelor sunt considerate de unii autori - I.P. Filipescu, A. Fuerea, op. cit., p. 32 - ca ar constitui "o superegalitate comunitara al earei respect il impune astazi Curtea de justitie institutiilor si care poseda p autoritate superioara celei din dreptul derivat.'; R.E. Papadopoulou, op. clt., p. 137-165^ 1n practica recenta s-a facut urmatoarea nuantare: cerintele decurgand din protectia drepturilor fundamentale in ordinea juridica a Comunitatii sunt, de asemenea obligatorii in. privinta statelor membre cand ele implementeaza regulile comunitare, cu rezultatul ca statele membre trebuie, in masura posibilului, sa aptice regulile conform cu acele cerinte - C. 2/92, The Queen c. 'Ministry of Agriculture, Fisheries and Food exparte D.CIifford Bostock, hot;

prelim. din 24 martie 1994, consid. 16, in ECR, 1994-3, 893. Asupra acestei probleme, in materie de concurenta, a se vedea 0. Manolache, Regimul juridic al concurentei 'in dreptul comunitar, Ed. ALL, Bucuresti, 1997, p. 38-39.

³ CPt-C 348/94, Enso Espanol SA c. Comisiei, hot. din 14 mai 1998, in ECfi, 1998, 5/6 (B) (II), 1877, CPI - C - 347/94, Mayr-Melnhof Kartorigesellshaft mbh c. Comisiei, hot. din 14 mai' 1998, tn ECR, 1998, 5/6 (B) (II), 1753.

¹Se face numai o trimitere la ea in Declaratia privind viitorul Uniunii adoptata de comun acord de Conferinta reprezentantilor guvernelor statelor membre intrunita pentru modificarea Tratatelor (TMs., CE, Euratom si CECO) si a unor acte conexe (ce a dus la adoptarea Tratatului de la Nisa si a altor documente), in sensul includerii Cartei respective in procesul de dezbatere ce ar urma sa fie declansat in legatura cu viitorul Uniunii.

Nu s-a putut stabili o demarcatie neta intre drepturile fundamentale ale omului si alte principii de drept. Ele pot fi aplicate pana la confuziune. O serie de astfel de principii au fost recunoscute de Curtea de justitie, dar ele pot intra si in categoria drepturilor omului. Astfel, s-a acceptat dreptul fundamental la inviolabilitatea domiciliului ca un principiu comun tuturor sistemelor juridice ale statelor membre, dar protectia activitatilor private ale oricarei persoane, fizice sau juridice, trebuie sa fie recunoscuta si ca un principiu general de drept comunitar, deoarece in toate aceste sisteme orice interventie din partea autoritatilor publice trebuie sa aiba o baza legala si sa fie justificata pe motivele stabilite prin lege si, in consecinta, sistemele in cauza prevad, desi in forme diferite, protectia contra interventiei arbitrare si disproportionate.

De asemenea, a fost afirmat dreptul de a forma sindicate, nici un fel de restrictii in interesul securitatii si sigurantei publice, altele decat cele care sunt necesare pentru protejarea acelor interese intr-o societate democratica, neputand sa afecteze drepturile asigurate prin Conventia europeana a drepturilor omului din 1950, de la Roma, si prin Protocoalele sale.³

Curtea a mai statuat in sensul ca atunci cand un stat membru invoca dispozitiile combinate ale art. 56 si art. 66 [46 si 55] din Tratat pentru a justifica, prin ratiuni de ordine publica, de securitate publica ori sanatate publica, o reglementare care este de natura sa impiedice exercitarea liberei prestari a serviciilor, aceasta justificare, prevazuta de dreptul comunitar, trebuie sa fie interpretata in lumina principiilor generale de drept si, in special, a drepturilor fundamentale. Reglementarea respectiva nu va putea, astfel, sa beneficieze de exceptiile prevazute in acele dispozitii decat daca ea este conforma drepturilor fundamentale a caror respectare o asigura Curtea.⁴

Principiul democratiei a fost luat in considerare atunci cand s-a decis ca trebuie sa fie satisfacuta cerinta consultarii Parlamentului, impusa de art. 43 [37] alin. (2) CE, ca un mijloc prin care acesta ia parte la procesul legislativ comunitar si ca un factor esential in echilibrul institutional urmarit de Tratat, fiind astfel reflectata necesitatea participarii cetatenilor la exercitarea puterii prin intermediul adunarii reprezentative.

¹ W. Dix, Charte des droits fondamentaux et convention. De nouvelles voies pour raformer I'UE?, m RMCUE, nr. 448, 2001, p. 306. A se mai vedea si Jacqueline Dutheil de la Rochare, La Convention sur la charte des droits fondamentaux et le processus de construction europ6enne, in RMCUE, nr. 437, 2001, p. 223-227, precum si Idem, La Charte des droits fondamentaux de l'Union europeenne: quelle valeur ajoutae, quel avenir?, in RMCUE, nr 443, 2000, p. 674-680.

² C. 46/87 si 227/88, HoechstAG c. Comisiei, hot. din 21 sept. 1989, consid. 17-19 in ECR 1989,2859.

³ C. 36/75, Roland Rutili c. Minister for Interior, hot. prelim, din 28 oct. 1975, in ECR, 1975, 1232. Pentru principiul libertatii de asociere in general, a se mai vedea C. 415/93, Union Royale des Societes de Football Associatiori and others c. Bosman and others, hot. prelim. din 15 dec 1995, in ECR, 1995 - 12 (I), 4921. ,

⁴ C. 260/89, hot. din 18 iunie 1991, cit. de P. Marchal in Chronique de jurispudence, in RDIDC, 1993, p. 148-149. In cauza fiind vorba de o reglementare in materie de televiziune, aceasta implica a fi apreciata in raport de libertatea de expresie consacrata de art. 10 din Conventia de la Roma din 1950 ca principiu general de drept.

Neobservarea unei astfel de formalitati esentiale va putea sa atraga nulitatea eventualei masuri luate de organul in cauza (in speta, Consiliul).¹

O aplicatie a principiului democratiei in planul legislatiei comunitare a fost con-sacrata prin modificarile introduse de TMs. in Tratatul CE (noua Parte a doua intitulata "Cetatenia Uniunii')². Instituindu-se cetatenia Uniunii pentru orice persoana care are nationalitatea unui stat membru (ea completand, dar neinlocuind cetatenia nationala), cetatenii in cauza beneficiaza, potrivit art. 8 [17} CE, de drepturi si accepta obligatiile prevazute prin Tratat. Unul dintre aceste drepturi astfel asigurate, este dreptul oricarui cetatean care isi are resedinta intr-un stat membru de a alege si de a fi ales in alegerile locale din acest stat, chiar daca nu este resortisantul sau, in aceleasi conditii ca resortisantii acestui stat. Acest drept urmeaza sa fie exercitat, conform art. 8 B [19] par. 1, sub rezerva modalitatilor ce trebuie hotarate de catre Consiliu, care va statua in unanimitate la propunerea Comisiei si dupa consultarea Parlamentului. Aceste modalitati pot sa includa dispozitii derogatorii cand probleme specifice unui stat membru justifica acest lucru. In acest sens a fost adoptata Directiva Nr. 94/80 din 19 decembrie 1994³.

Sub rezerva art. 138 [190} par. 4 si a dispozitiilor de aplicare a sa, dreptul de a alege si de a fi ales la alegerile pentru Parlamentul european va putea fi exercitat in conditii identice celor de mai sus, modalitatile de exercitare urmand sa fie hotarate de catre Consiliu (art. 8 [17] par. 2).⁴

In legatura cu dreptul la respectarea vietii private, care este cuprins in art. 8 al Conventiei europene asupra drepturilor omului si care deriva din traditiile constitutionale comune ale statelor membre, Curtea a precizat ca acesta este unul dintre drepturile fundamentale protejate de ordinea juridica comunitara, el incluzand in special, dreptul persoanei de a se pastra secreta starea sa de sanatate. Asupra acestor drepturi astfel protejate pot fi impuse restrictii cu conditia ca ele in fapt sa corespunda obiectivelor de interes public general si sa nu constituie cu privire la scopul urmarit, o interferenta disproportionata si intolerabila prin care se incalca insasi esenta dreptului protejat.⁵ Drepturile fundamentale care sunt o parte a principiilor generale ale dreptului comunitar - a mai aratat Curtea - nu sunt absolute, ci trebuie sa fie avute in vedere in relatie cu functia lor sociala si, in consecinta, exercitarea dreptului de proprietate si a libertatii de a desfasura un comert sau o profesie poate fi restrans, in special in con-textul unei organizari comune a pietii, cu conditia ca aceste restrangeri in fapt sa corespunda obiectivelor de interes general urmarite de Comunitate si sa nu constituie in relatie cu scopul urmarit o interferenta disproportionata si intolerabila, care sa afecteze substanta drepturilor astfel garantate.

¹ C. 139/79, Maizena GmbH c. Consiliului, hot. din 29 oct. 1980, consid. 33-34, in ECR, 1980,3393-3394.

² A se vedea P. Dollat, Libre circulation des personnes et citoyenneta europeenne: enjeux et perspectives, Bruylant, Bruxelles, 1998, p. 422-437.

³ J Of. L 368 din 31 decembrie 1994. A se vedea si P. Dollat, op. cit, p. 495-506.

⁴ in reglementarea precedenta TA, s-a avut in vedere faptul ca urmatoarele alegeri pentru Parlamentul european erau programate sa aiba loc in 1994. A se vedea si Infra, Cap. V, pct;

2.1. in virtutea art. 8 C [20] CE, prin Decizia nr. 95/553 din 19 decembrie 1995 a reprezentantilor guvernelor statelor membre reuniti in Consiliu s-a creat pentru oricare cetatean al Uniunii beneficiul protectiei consulare pe langa reprezentanta diplomatica sau consulara a unui stat membru daca, pe teritoriul unde se afla, nu exista nici reprezentanta permanenta accesibila, nici consul onorific accesibil si competent al propriului sau stat membru sau al unui alt stat care reprezinta intr-un mod permanent - J. Of. L. 314/73 din 28 dec. 1995. Pentru unele detalii in legatura cu aceasta protectie, a se vedea P. Dollat, op. c/(. p. 443-448.

'C. 404/92 P, X c. Comisiei, hot. din 5 oct. 1994, consid. 17-18, in ECR, 1994 - 10, 4789-4790. in aceasta cauza s-a subliniat ca dreptul la respectarea vietii private impune respectarea In totalitate a refuzului celui interesat de a se supune unui test de depistare (SIDA), dar acest refuz poate sa justifice un refuz de angajare daca testul este realmente necesar pentru a se evalua aptitudinea angajatului.

⁶ C. 44/94, The Queen c. Minister of Agriculture, Fisheries and food, ex parte National ; Federation of Fishermen's Organisation and others, hot. prelim. din 17 oct. 1995, (consid. 55, 60-1), in ECR, 1995 - 9/10 (I), 3152-3153. in cauza a fost in discutie limitarea de catre Marea Britanie, conform unei decizii a Comisiei, a numarului de ore petrecute pe mare pentru pescuit de catre navele de pescuit britanice mai lungi de 10 m.

A se vedea si C. 84/95, Bosphorus Hava Yollari Turizm Ve Ticaret As c. Minrter fbr

3.3. Principiul respectarii dreptului la aparare

Un alt principiu care trebuie sa fie observat in procesul aplicarii dreptului comunitar este principiul dreptului la aparare sub multiplele sale aspecte.¹ Astfel, sub aspectul dreptului de a fi audiat, trebuie subliniat ca respectarea principiului se impune atat in privinta audierii in procedurile in care pot fi impuse sanctiuni, chiar in procedurile administrative, cat si in problema audierii martorilor asupra unor probleme determinate, cand aceasta a fost ceruta. in prima situatie, masura impusa cu ignorarea principiului, poate fi anulata sau atenuata precum in cauzele privind personalul Comunitatii si concurenta (art. 85-86 [81-82] CE), in acest din urma caz observarea principiului cerand ca intre-prinderilor in cauza sa li se permita posibilitatea de a-si face cunoscute punctele lor de vedere asupra adevarului si relevantei faptelor si imprejurarilor invocate si asupra documentelor folosite de Comisie in sprijinul afirmatiei ei, ca exista o incalcare a legii.² In a doua situatie, nu trebuie refuzata cererea de audiere a martorilor care au fost solicitati sau sa fie impiedicata asistarea la audierea lor.

S-a mai decis in sensul ca trebuie sa fie anulata, pentru incalcarea principiului audi alteram partem, o decizie a Comisiei bazata pe rezultatul unei anchete rezumata intr-un raport al unei vizite de inspectie prin care se refuza definitiv punerea in sarcina FEOGA a unor cheltuieli facute de un stat membru, cand raportul in cauza a ajuns la autoritatile statului membru respectiv (care nu a avut cunostinta de raport inainte de a fi distribuit) numai dupa ce decizia contestata a fost adoptata, astfel incat statul membru nu a avut posibilitatea de a discuta rezultatul investigarii inainte de decizia finala.

Transport, Energy and Communications, Ireland and Attorney General, hot. prelim. din 30 iulie 1996, consid. 21-23, in ECR. 1996-7 (I) 3953, 3985-6, precum si C. 206/96, Metronom Musik GmbH c. Music Point Hokamp GmbH, hot. prelim. din 28 aprilie 1998, consid., 21, 23-24, 26, in ECR, 1998, 4 (I), 1978-1980 (privind includerea producatorilor de fonograme intre beneficiarii dreptului exclusiv de renta).

¹ A se vedea G. Arr. (I), p. 81., precum si R.E. Papadopoulou, op. cit., p. 166-192 si J. Tilloston, op. cit. p. 212-213.

²C. 85/76, Hoffmann-La Roche and Co. AG c. Comisiei, hot. din 13 febr. 1979, consid. 9-11, in ECR, 1979, 461, C. 322/81, NV Nederlandsche Banden-lndustrie Michelin c. Comisiei, hot. din 9 noiem, 1983, consid. 17-21, ECR, 1983, 3500-3501. Respectarea dreptului de a fi audiat este, in toate procedurile initiate contra unei persoane susceptibile de a duce la o masura ce afecteaza aceasta persoana, un principiu fundamental de drept comunitar care trebuie sa fie garantat chiar in absenta oricaror reguli carmuind procedurile in cauza - C. 135/92, Fiskano AB c. Comisiei, hot. din 29 ian. 1994, in ECR,~ 1994-6, 2885-2911. Garantarea drepturilor de catre ordinea juridica comunitara, in procedurile administrative, include, in special, obligatia institutiei competente de a examina cu grija si impartial toate aspectele relevante ale cazului individual si dreptul persoanei in cauza de a face cunoscute punctele sale de vedere si de a obtine o decizie corespunzator motivata (atunci cand institutiile comunitare au o larga putere de apreciere) - CPI -C.167/94, Detlef NBIIe c. Consiliului si Comisiei, hot. din 18 sept. 1995, consid. 62-63, in ECR, 1995/9-10 (II), 2592, 2615. Principiul impune ca persoana in cauza sa aiba si posibilitatea de a evalua cazul sau pe baza documentelor luate in considerare de catre Comisie sau, atunci cand aceasta este acuzata de a fi comis serioase incalcari ale obligatiilor ei, sa poata avea acces la toate documentele oficiale neconfidentiale privind decizia in cauza - CPI-C. 42/96, Eyckeler and MaltAGc. Comisiei, hot. din 19februa'rie 1998, consid. 76, 78-81, in ECR, 1998, 1/2 (II), 424-425.

Asupra acestui principiu, in materie de concurenta si concentrari, a se vedea mai detaliat in O. Manolache, op. cit., p, 38-39, 45, 53, 268 si C. 61/95, Grecia c. Comisiei, hot. din 29 tnufi 1998, corrid. 36-40, tn ECR, 1998.1 [I]. 254-250.

¹In conexiune cu dreptul de a fi audiat se afla si dreptul de a obtine informatii, de exemplu despre documente care determina Comisia sa hotarasca asupra faptului daca un acord a incalcat art. 85 [81], cu respectarea confidentialitatii in cazul secretului profesional, fata de tertii interesati.²

Sub un alt aspect, dreptul la aparare trebuie sa fie asigurat si in privinta dreptului de asistenta din partea autoritatilor nationale si a dreptului de asistenta si reprezentare legala in legatura cu care exista privilegiul profesional legal.³ Acest privilegiu se intemeiaza pe eliminarea riscului ca scrisorile ce emana de la persoanele care au nevoie de un sprijin juridic de la un jurist sa nu fie urmarite si folosite impotriva lor cat timp se afla in mainile acestuia, iar daca se afla si in mainile acelor persoane, numai daca sunt indeplinite conditiile in sensul ca privilegiul nu se extinde dincolo de corespondenta privind dreptul de aparare al clientului si ca el sa se limiteze la corespondenta cu juristi independenti.⁴

Nu mai putin, principiul dreptului la aparare trebuie sa calauzeasca procedura in fata organelor comunitare de justitie.

3.4. Principiul autoritatii de lucru judecat

Principiul autoritatii de lucru judecat - un principiu larg acceptat - inseamna ca o actiune nu poate fi judecata decat o singura data - non bis in idem. In practica, insa, daca o sanctiune este aplicata de doua ori pentru acelasi act, intr-o procedura diferita, dar potrivit unor reguli avand in intregime scopuri diferite, se considera ca principiul este respectat.

Intrebarea care s-a formulat pentru darea unei hotarari preliminare in sensul daca

pot sa fie acceptate doua proceduri paralele, una a Comunitatii si alta nationala, astfel ca sa se impuna o dubla sanctiune in materie de carteluri, a primit raspuns pozitiv.

. Astfel, s-a aratat ca posibilitatea sanctiunilor concurente nu inseamna in mod necesar ca posibilitatea a doua proceduri paralele urmarind scopuri diferite este inacceptabila. Acceptabilitatea unei proceduri duale de acest fel reiese din sistemul special de impartire a jurisdictiei intre Comunitate si statele membre cu privire la carteluri. Daca, totusi, posibilitatea a doua proceduri care sa fie urmate separat ar duce la impunerea de sanctiuni consecutive, o cerinta generala de justitie naturala, precum cea prevazuta la sfarsitul par. 2 at art. 90 CECO, reclama ca orice decizie anterioara sanctionatoare sa fie luata in calcul in determinarea oricarei sanctiuni care urmeaza sa fie impusa. In orice caz, in masura in care nu a fost elaborat vreun regulament potrivit art. 87 [83] alin. (2) li. e) CE, nici un mijloc de evitare a unei astfel de posibilitati nu urmeaza a fi aflat in principiile generale de drept comunitar.⁵

¹ C. 61/95, Greda c. Comisiei, hot. din 29 ian. 1998, consid. 36-40, in ECR, 1998,1 (I), 254-250.

² C. 56 si 58/64, Etablissements Consten SARL and Grundig-Verkaufs GmbH c. Comisiei, hot. din 13 iulie 1966, in CMLRep., 1966, 469. In cazul aplicarii art. 90 [86] a se vedea C.66/90, Olanda si PTT c. Comisiei, hot. din 12 febr. 1990, cu nota de M.A. Hermitte, Chronique de juhsprudence, in JDI, Nr. 2, 1993 p. 437-440, si E-L. Petersmann, Constitutional principlQS governing the EEC's Commercial policy in The European Community's commercial policy after 1992: the legal dimension (Ed. by, M. Maresceau), Martinus Nijhoff Publishers, Dordrecht/Boston, London, 1993, p. 54-55.

³ H.G.Schermers, D.Waelbroeck/op. cit, p. 48-49. ;

⁴C. 155/79, AM and S, hot. din 18 mai 1982, in CMLR, 1982(2), p. 322-323. ⁸ C. ,14/68, Walt Wilhelm and others c. Bundeskartellamt, hot. prelim. din 13 febr. 1968, feOOntid. 11.ECR, 1969, 15.

Rezulta din acest caz ca este necesar ca faptele incriminate sa se fi produs pe teritoriul comunitar si procedurile respective sa fie introduse in fata instantelor aflate in cadrul acestuia.

3.5. Principiul certitudinii juridice

Principiul certitudinii juridice, care este un principiu fundamental al oricarui sistem juridic, are un rol important in dreptul comunitar. Potrivit lui, aplicarea legii la o situatie specifica trebuie sa fie previzibila. Principiul poate fi descris ca obligatia ce revine autoritatilor publice de a asigura ca legea sa fie usor de stabilit de catre aceia carora li se aplica si ca acestia sa poata, nu fara temei, sa prevada existenta ei, ca si modul in care ea va fi aplicata si interpretata.¹

In multe situatii organele comunitare de justitie au facut referire la acest principiu, modelul de inspiratie fiind cel german.

In concret, s-a considerat ca, de exemplu, in materie de concurenta faptul ca un acord, o decizie sau o practica concertata poate intra in sfera art. 85 [81] alin. 1, nu este suficient pentru o imediata apreciere in sensul interzicerii ei si al nulitatii ei automate, potrivit art. 85 alin. 2. "O astfel de concluzie ar fi contrara principiului certitudinii juridice, care, cum a mai considerat Curtea in hotararea sa in 6 aprilie 1962, este o regula de drept care trebuie sa fie sustinuta in aplicarea Tratatului, deoarece ea (concluzia - n. ns.) ar avea efectul de a interzice si a face imediat nule unele acorduri, chiar inainte sa se constate daca art. 85 [81] ca un intreg, este aplicabil acelor acorduri.²

In aceeasi materie, in legatura cu aplicarea Regulamentului Nr. 17 din 6 februarie 1962 - primul regulament de aplicare a art. 85 [81] si 86 [82] ale Tratatului - s-a decis ca "ar fi contrar principiului general al certitudinii juridice de a deduce ca, deoarece acordurile notificate nu sunt in ultima instanta valabile in masura in care Comisia nu a luat nici o decizie asupra lor conform art. 85 [81] alin. (3), ele nu ar fi complet eficace. Desi faptul ca astfel de acorduri sunt pe deplin valabile poate sa dea nastere unor dezavantaje practice, dificultatile care s-ar putea ivi din incertitudinea in relatia juridica bazata pe acordul notificat ar fi inca mai daunatoare'.³

Dar s-a considerat ca nu se incalca acest principiu atunci cand Comisia adopta o decizie in domeniul concurentei dand aceeasi interpretare unui regulament privind exceptarile de grup precum aceea stabilita intr-o comunicare care a fost publicata in acelasi moment ca al regulamentului si al carei inteles si domeniu de aplicare ea le-a explicat intr-o scrisoare trimisa intreprinderilor in cauza anterior acelei decizii⁴.

Principiul ca o masura nu poate fi modificata o data ce ea a fost adoptata de autoritatile competente constituie - a aratat Curtea⁵ - un factor esential care contribuie la certitudinea juridica si la stabilitatea situatiilor juridice in ordinea juridica comunitara, atat pentru institutiile comunitare, cat si pentru persoanele a caror situatie juridica si de fapt este afectata printr-o decizie adoptata de aceste institutii. Numai respectarea riguroasa si absoluta a acestui principiu poate sa garanteze ca, ulterior adoptarii sale, o masura poate fi modificata numai in conformitate cu regulile privind competenta si procedura si, in consecinta, ca masura notificata si publicata constituie o copie exacta a masurii adoptate, reflectand astfel cu fidelitate intentia autoritatii competente.

¹ in acest sens, A. Charlesworth, H. Cullen, European Community Law, Pitman-Blackstone, London, 1994, apud. W. Cairns, op. cit., p. 75.

² C. 209-213/84 (conexate), Lucas Asjes and others, hot. prelim. din 30 aprilie 1986, consid. 63-64, ECR, 1984, 1425.

ⁱ C. 10/69, Portelange, hot. din 9 iulie 1969, in CML Rep., 1969, 418. A se mai vedea si C. 322/93 P, Peugeot c. Comisiei, hot. din 16 iunie 1994, consid. 13-15, in ECR, 1994-6, 2748-2749.

⁴ C. 323/93 P, Automobile Peugeot SA and Peugeot SA c. Comisiei, hot. din 16 aprilie 1994, consid. 13-15, in ECR, 1994-6, p. 2727-2755.

⁵ CPI - C. 80/89 eto., BASF AG and others c. Comisiei, hot. din 6 aprilie 1995, in ECR, 1995 - 3/4 (I), 730. A se vedea si CPI - C. 229/94, Deutsche Bahn c. Comisiei, hot. din 21 oct. 1997, tn ECR, 1997-9/10 (I), 1693.

In domeniul aplicarii art. 119 [141] CE, Curtea s-a pronuntat in sensul ca importante consideratii de certitudine juridica afectand toate interesele implicate, atat publice cat si private, fac, in principiu, imposibila redeschiderea problemei platii pentru trecut, efectul direct al art. 119 [141], neputand sa fie invocat in scopul sustinerii reclamatiilor privind perioadele de plata anterioare datei hotararii Curtii, cu exceptia acelor lucratori care au introdus deja actiuni ori au facut o cerere echivalenta.¹

Caracterul obligatoriu al acestui principiu a fost, insa, atenuat in conceptia Curtii, (care il priveste mai curand ca un scop dezirabil, potrivit precizarilor sale in sensul ca atat timp cat Comisia nu a luat o decizie asupra noilor acorduri notificate, acestea pot fi puse in aplicare pe riscul partilor, de unde rezulta ca notificarea facuta conform art. 14 alin. (1) din Regulamentul mentionat nu are efect suspensiv, iar protectia certitudinii juridice nu ar fi aplicabila acestor acorduri incheiate dupa intrarea in vigoare a Regulamentului.²

Domeniile in care este necesar ca principiul certitudinii juridice sa se impuna cu deosebire, privesc termenele si durata prescriptiei, protectia drepturilor dobandite, neretroactivitatea si imediata aplicare a legii, legitima aparare tata de masurile legislative, folosirea unei limbi inteligibile, ca si aplicarea principiului "patere legem quam tapse fecistr, care inseamna ca fiecare autoritate trebuie sa se supuna propriilor sale reguli (a se arata clar regulile in masura in care au fost elaborate).

3.6. Principiul egalitatii

Acest principiu considerat ca derivand din natura dreptului comunitar presupune, in primul rand, excluderea discriminarii, adica un tratament egal al partilor in situatii identice si comparabile. El este prevazut, prin aplicatii, in chiar textele tratatelor comunitare. Astfel, art. 141 CE interzice discriminarea intre sexe prin aplicarea principiului ca femeile si barbatii trebuie sa primeasca plata egala pentru munca egala, iar art. 12 CE interzice expres discriminarea pe motive de nationalitate (par. 1), Consiliul putand sa adopte conform procedurii prevazute de art. 251 CE reguli in scopul interzicerii unei astfel de discriminari (par. 2) si, conform art. 13 CE, sub rezerva dispozitiilor Tratatului si, in limitele competentelor conferite de acesta Comunitatii, sa ia masuri corespunzatoare, statuand in unanimitate pe baza unei propuneri din partea Comisiei si dupa consultarea Parlamentului, pentru combaterea discriminarii bazate pe sex, origine etnica ori rasiala, religie ori credinta, handicap, varsta sau orientarea sexuala⁴. Art. 40 [34] alin. (3) fraza a doua CE exclude orice discriminare intre producatori si consumatori in cadrul Comunitatii in organizarea comuna a pietelor agricole⁵.

¹ C. 43/75, Gabrielle Defrenne, cit. Supra, consid. 74 sl C. 61/79, Amministrazione delle Finanze dello Stato c. Denkavit Italiana S.r.l., hot. prelim. din 27 martie 1980, in ECR, 1980, 1205. A se vedea si C. 415/93, Bosman, cit. supra.

² C. 48/72, Brasserie de Haecht c. Spouses Wilkin-Jansen, hot. prelim. din 6 febr. 1973, in ECR, 1973, 77.

³ A se vedea H.G. Schermers, D. Waelbroeck, op. cit., p. 53-69. B. Goldman, A. Lyon-Caen, op. cit., p. 294-311, E.L Petersmann, op. cit, p. 45^6, R.E. Papadopoulou, op. cit., p. 197-242; W. Cairns, op. cit., p. 75-76; J. Tillotson, op. cit., p. 215-219.

⁴ in aplicarea art. 13 CE, Consiliul a adoptat Directiva Nr. 200Q/43 din 29 iunie 2000 pentru Implementarea principiului tratamentului egal intre persoane, indiferent de originea rasiala sau etnica - J. Of. L. 180/22 din 19 iulie 2000 si Directiva Nr. 2000/78 din 27 noiembrie 2000 privind stabilirea unui cadru general pentru tratamentul egal in folosirea si ocuparea fortei de munca -J. Of. L. 303/1 din 2 decembrie 2000, Decizia din 27 noiembrie 2000 privind stabilirea unui program de actiune comunitara pentru combaterea discriminarii (2001-2006) - in Idem, p. 23.

A se vedea CPI - C. 571/93, Lefebvre Frares et Soeurs and other c. Comisiei, hot. din 14 Mpt. 1995, consid. 78-79, in ECR, 1995-9/10 (II).

Alte dispozitii interzic discriminarea in materia liberei circulatii a marfurilor, persoanelor si capitalului.¹ In practica s-a statuat ca posibilele divergente intre legislatiile nationale, pot crea obstacole la libera circulatie a produselor, dar acestea trebuie acceptate numai in masura in care sunt recunoscute a fi necesare in scopul satisfacerii cerintelor obligatorii privind, in special, eficacitatea supravegherii fiscale, protectia sanatatii publice, corectitudinea tranzactiilor comerciale si apararea consumatorului, adica trebuie sa existe un interes general.² Discriminarea trebuie sa fie justificata suficient si obiectiv, si nu arbitrar. Pe de alta parte, diferentele in situatie, care sunt datorate fenomenelor naturale nu pot sa fie descrise ca fiind discriminare in intelesul Tratatului. "Aceasta din urma priveste doar diferentele in tratament care apar in activitatea umana si, in special, din masurile luate de autoritatile publice, ca discriminare. Comunitatea nu are nici o obligatie de a lua masuri de inlaturare a diferente-lor care sunt consecinta inegalitatilor naturale'.³

Conceptul de discriminare nu acopera (ea fiind interzisa prin art, 7, ulterior art. 6 [12] CE) acele situatii in care tratamentul inegal al nationalilor diferitelor state este datorat diferentelor intre legislatiile statelor membre. El ar deveni aplicabil numai daca acest tratament poate sa fie imputat unui subiect de drept - institutii comunitare, state, organele lor, intreprinderi etc. In masura in care aceste diferente afecteaza toate persoanele supuse lor, potrivit unui criteriu obiectiv si fara a avea in vedere nationalitatea lor, astfel ca, spre exemplu, nu se pot aduce obiectii privind taxele diferite pe venit stabilite potrivit legilor nationale.⁴

¹ A se vedea in aceasta privinta C.M. Schmitt.hoff, The doctrine of proportionality and non-dischmination, in ELR, Nr. 2, 1977, p. 332 - 333, M. Herdegen, The relation between the phnciples of equality and proportionality, in CML Rev., vol. 22, 1985 si LJ. Constantinesco, La constitution aconomique de la CEE, in RTDE, Nr. II, 1977, p; 274-275, precum si G.Arr. (l), p. 98, R.E. Papadopoulou, op. cit., p. 76-77, J. Tillotson, op. cit., p. 211-212, M. Dispersyn, op. cit., in Union europeenne et cohesion sociale (sous la direction de Ph. Auvergnon), p. 40-43, F. Belaich, La repetion de l'indu en droit communautaire dans la jurisprudence de la Cour de justice des Communautas europaennes, in RMCUE, Nr. 435, 2000, p. 109-116. Pentru o' aplicare a principiului (anulare a unei decizii a Comisiei pentru incalcarea acestuia) - CPI - C. 478/93; Wafer Zoo Srl. c. Comisiei, hot. din 18 mai 1995, consid. 41, in ECR, 1995-5/6 (II), 1480, 1497:

Pentru aplicarea art. 48 [39] CE, a se vedea C. 179/90, Merci Convenzionali Porto di Genova SpA c. Siderurgica Gabrielli SpA., hot. din 10 dec. 1991, in ETL, Nr. 1, 1992, p. 57.

^{2 In} speta, s-a cerut excluderea accesului pe piata nationala germana a bauturilor alcoolice care nu au un grad minim de continut in alcool. Discriminarea a fost considerata ca obstacol la comert incompatibil cu art. 30 [28] CE - C. 120/78, Rewe-Zentral AG c. Bundesmonopol-verwaltung fur Branntwein, hot. prelim. din 20 februarie 1979, in ECR, 1979, 649. Diferentele in tratament pot sa fie permise, de exemplu in cazul in care este necesara cunoasterea limbii nationale pentru exercitarea anumitor profesiuni. A se vedea A. Bleckman, Considerations sur l'interpretation de l'arficle 7 du Trait6 CEE, in RTDE, Nr. 3, 1976, p. 476-477 si B. Goldman, A. Lyon-Caen, op. cit., p. 270-271.

'³ in speta au fost in cauza diferentele intre factorii naturali si tehnici in ce priveste semnalele de televiziune si receptorii de televiziune, discriminarea fiind presupusa a fi creata prin regulile nationale interzicand transmiterea de reclame prin televiziunea prin cablu fata de statiile de emisiune straine datorita faptului ca situarea lor geografica le permite sa emita semnalele lor numai in cadrul zonei naturale de receptie. A se vedea, in acest sens, C. 52/79, J. V. C. Debauve and others c. Procureur du Roi, hot. prel'im. din 18 martie 1980, in ECR, 1980, 833.

Pentru alte exemple a se vedea J. Basedow, Le marche unique, programme de dereglementation, in RIDC, Nr. 3, 1993, p. 631-632, A. Bleckman, op. cit., p. 471-474, precum si C. 14/68, Walt Wilhelm, cit. Supra, consid. 12-13. Aplicarea legislatiei nationale nu poate' fi considerata contrara principiului nediscriminarii doar pentru ca alte state membre aplica reguli pretins mai stricte - C. 44/94, Minister of Agriculture, Fisheries and Food, ex parte Fishermen's Organisations and Others, cit. Supra (consid. 45, p. 3149). A &e vedea intr-un sens asemanatorsi J. J. Catalina Ayora, Nota privind art. 7 CEE, in REDI, nr. 2/1990, p. ''

Tot astfel, s-a apreciat ca acordarea dreptului exclusiv de a transmite semnale de televiziune nu constituie o incalcare a obligatiei de nediscriminare mentionata, dar discriminarea din partea intreprinderilor care beneficiaza de astfel de drepturi exclusive fata de nationalii statelor membre pe motiv de nationalitate este incompatibila cu prevederile art.'7 (ulterior art. 6 [12])

Principiul nediscriminarii se aplica tuturor relatiilor juridice care pot fi statornicite in cadrul teritoriului comunitar in virtutea locului unde au fost convenite sau a locului unde isi produc efectele.² O regula de procedura civila interna a unui stat membru cerand nationalilor si persoanelor juridice dintr-un alt stat membru, chiar nerezidente, de a furniza o garantie pentru cheltuieli cand ele doresc sa introduca proceduri legale, contra unui national al primului stat mentionat ori unei companii stabilita aici - a aratat Curtea de justitie³ - intra in domeniul de aplicare a Tratatului CE, in intelesul primului paragraf al art. 6 [12] al acestuia, si este supusa principiului general al nediscriminarii de domeniul acestui articol, in masura in care ea are un efect, chiar daca indirect, asupra comertului cu marfuri si servicii intre statele membre, care este susceptibil sa se produca in special daca garantia pentru cheltuieli este ceruta cand sunt introduse proceduri in vederea obtinerii platii pentru furnizarea de marfuri. Primul paragraf al art. 6 [12] impiedica un stat membru sa ceara unei-persoane juridice stabilite intr-un alt stat membru, care a introdus inaintea unuia dintre tribunalele sale proprii o actiune contra unuia dintre proprii sai nationali sau unei companii stabilite pe propriul sau teritoriu, sa depuna o garantie pentru cheltuielile acelor proceduri cand nici o astfel de cerinta nu poate fi impusa persoanelor juridice stabilite in cel dintai stat mentionat si daca actiunea este privitoare la libertatile fundamentale garantate de dreptul comunitar.

In aceeasi directie s-a mai statuat ca dreptul comunitar impiedica un stat membru sa solicite nationalilor altor state membre, autorizati sa-si aiba resedinta pe teritoriul lui prezentarea unui permis de sedere emis de autoritatile nationale, in scopul de a primi o alocatie de crestere a copiilor, in timp ce propriilor resortisanti ai statului membru le este pretins sa fie rezidenti in mod permanent sau obisnuit in acest stat. Asa fiind, in scopul acordarii beneficiului in cauza, posedarea unui permis de sedere nu poate fi constitutiv de drept la beneficiu cand, in scopul recunoasterii dreptului de sedere, el are numai forta dedarativa si probanta.⁴

Poate exista, insa, si o discriminare inversa, in sensul ca un stat comunitar acorda un statut privilegiat, mai favorabil resortisantilor altor state comunitare decat propriilor sai resortisanti si, in consecinta, un tratament discriminatoriu fata de acestia din urma. Curtea de Justitie nu a obiectat asupra acestei categorii de discriminari, dar nu a exclus si posibilitatea interzicerii acestora. Astfel, s-a decis ca regulile Tratatului nu ar putea sa fie pe deplin infaptuite daca statul membru ar fi in pozitia de a refuza sa acorde beneficiul prevederilor dreptului comunitar acelora dintre resortisantii sai care au profitat de facilitatile existente in materie de libertate de circulatie si de stabili-re si care au dobandit, in virtutea unor asemenea facilitati, calificarile comerciale avute in vedere de Directiva Nr. 64/427 din 7 iulie 1964 a Consiliului, privind activitatile independente in industriile de productie si de prelucrare intr-un alt stat membru decat cel a carui nationalitate oposeda.⁵

¹ C. 79/72, Comisia c. Italiei, hot. din 21 iunie 1973, consid. 19-20, in ECR, 1973, 667.

² C. 36/74, B.N.O. Walrave and L.J.N.Koch c. Association Union Cycliste International and others, hot. prelim. din 24 oct. 1974, consid. 26-29, in ECR, 1974,1465.

³ C. 43/95, Data Delecta Aktiebolag and Ronny Forsberg c. MSL Dynamics Ltd, hot. prelim. din 26 sept. 1996, consid. 15, in ECR, 1996 8/9 (I), 4662, 4676-7.

⁴ C. 85/96, Maria Martinez Sala c. Freistaat Bayern, hot. Prelim. din 12 mai 1998, consid. 53-55, 65, in ECR, 1998, 5 (I), 2724, 2726. i, ' ln cauza respectiva - C. 115/78, J. Knoors c. Secretary of State 'for Foreign Affaire, hot.

3.7. Principiul proportionalitatii

Inainte de a fi incorporat in alin. (3) din art.3 B [5] CE, acest principiu a fost deja recunoscut prin jurisprudenta. El este afirmat in diverse sisteme juridice, cu deosebire in cel german. El presupune ca legalitatea regulilor comunitare sa fie supusa conditiei ca mijloacele folosite sa fie corespunzatoare obiectivului legitim urmarit de aceste reguli si nu trebuie sa depaseasca, sa mearga mai departe decat este necesar sa il atinga si, cand exista o posibilitate de alegere intre masuri corespunzatoare, in principiu, trebuie sa fie aleasa cea mai putin oneroasa¹. Totusi, s-a accentuat ca, intr-un domeniu in care organele legislative comunitare au o larga libertate de actiune care corespunde responsabilitatilor politice ce le revin prin Tratat, numai daca masura este necorespunzatoare avand in vedere obiectivul care ii este cerut institutiei competente sa il urmareasca, legalitatea ei este afectata.

In concret, anterior acestei incorporari in art. 3 B [5] CE mentionat, principiul in cauza a cunoscut aplicatii in materie de agricultura - organizarea comuna de piata (art. 34 par. 2) - si de concurenta - exceptari de la interdictie a acordurilor (art. 81 par. 3) si ajutoare de stat compatibile cu piata comuna (art. 87 par. 2 si 3).

Potrivit acestui principiu, mijloacele folosite de autoritati trebuie sa fie proportionale cu scopul lor. Unul din domeniile in care principiul se impune este cel al aplicarii unor masuri administrative sau penale. In acest sens s-a stabilit ca orice asemenea masura care depaseste ceea ce este strict necesar pentru scopul de a da posibilitatea statului membru importator de a obtine in mod rezonabil informatii complete si exacte asupra circulatiei marfurilor care apartin cadrului specific al masurilor de politica comerciala trebuie sa fie privita ca o masura avand efect echivalent unei restrictii cantitative interzisa de Tratat. Importatorului in cauza i s-a cerut sa declare orice altceva, cu privire la originea marfii, decat cunostea el sau la care se astepta in mod rezonabil sa cunoasca, putand ca, prin omisiunea sau neclaritatea declaratiei sale sa fie atrase penalizari disproportionate fata de natura contraventiei de un caracter pur administrativ.²

In materie de concurenta - in contextul aplicarii art. 3 din Regulamentul nr. 17 - s-a stabilit semnificatia principiului in sensul ca obligatiile impuse intreprinderilor in scopul de a pune capat incalcarilor dreptului concurentei nu trebuie sa depaseasca ceea ce este corespunzator si necesar spre a se atinge obiectivul pretins, si anume restabilirea respectarii regulilor incalcate.

Din 7 febr. 1979, in ECR, 1979, 399 - a fost vorba de un rezident olandez, care a lucrat in activitatea de instalatii in Belgia, ca angajat, apoi ca sef intr-o afacere independenta si care a cerut autoritatilor olandeze o autorizare de a realiza acelasi gen de afaceri in tara sa de origine, fapt ce a fost refuzat. In mod asemanator s-a rezolvat plangerea unui medic olandez, care a obtinut in Belgia o diploma mentionata in art. 3 al Directivei Nr. 75/362 din 16 iunie 1975 a Consiliului, privind recunoasterea reciproca a diplomelor, certificatelor si a altor probe de calificari formale in medicina si a cerut dreptul de practicant general in tara sa, dar autoritatile nationale au refuzat sub motiv ca ar fi fost necesara realizarea conditiei unei pregatiri suplimentare in tara sa de origine - C, 246/80, C. Broekmeulen c. Huisarts Registratie Commissie, hot. prelim. din 6 oct. 1981, in ECR, 1981, 2311.

¹ CPI / C. 162/94, NMB France Sarl and others c. Comisiei, hot. din 5 rn'ai 1996, consid. 69-72, in ECR, 1996-4/5/6 (II), 428, 455-456. A se vedea si C. 426/93, Germania c. Consifiulm, hot. din 9 nov. 1995, consid. 42, in ECR, 1995-11(1), 3723 si C. 84/94, Marea Britanie c. Consiliului hot. din

12 nov. 1996, consid. 57, in ECR, 1996-11(1), 5811. Pentru detalii a se. vedea si R.E. Papadopoulou, op. cit., p. 243-265.

² C. 41/76, Susanne Criel-Donckerwolcke and Henrischou c. Procureur de la Republique and Director General of Customs, hot. prelim. din 15 dec. 1976, in ECR, 1976, 1921. A se mai vedea asupra principiului in cauza si G.Arr. (I), p. 98-99, E.- L. Petersmann, op. cit., p. 47-49S'i J. Tillotson, op. cit., p. 213-214.

Pentru aplicarea tui in materie sociala - Nadia Hantali, L'harmonisafion des legislations au service de la cohesion sociale?, in Union europ6enne et coh6sion sociale (sous la direction de

Ph. Auvergnon), p. 58-61, Marise Badel, Droit de la protection sociale et cohesion sociale, tntolff,R.11&-114.

Cand legislatia comunitara face o distinctie intre o obligatie primara, a carei indeplinire este necesara in scopul atingerii obiectivului cerut, si o obligatie secundara, in mod esential de natura administrativa, nu se poate, fara ca sa se incalce principiul proportionalitatii, sa se penalizeze neindeplinirea obligatiei secundare la fel de sever precum neindeplinirea obligatiei primare².

In mod asemanator, s-a precizat ca, in absenta unor reguli comune privind vanzarea si cumpararea unor produse, obstacolele la libera circulatie a marfurilor in cadru comunitar rezultand din disparitatile dintre legislatiile nationale trebuie sa fie acceptate in masura in care astfel de reguli, aplicabile produselor nationale ori importate, fara distinctie, pot fi recunoscute ca fiind necesare in scopul satisfacerii cerintelor obligatorii privind protectia consumatorilor, dar, in acelasi timp, ele trebuie sa fie proportionale cu scopul avut in vedere.³

Nu s-a considerat ca o incalcare de catre Comisie a principiului proportionalitatii alegerea sanctiunii de retragere a ajutorului acordat, dintre sanctiunile prevazute de art. 44 (1) din Regulamentul Nr. 4028/86 privind masurile comunitare de perfectionare si adaptare a structurilor din sectorul pescuitului si acvaculturii, intreprinderile , beneficiare declarand in cererile lor pentru plata ajutorului o suma nereflectand adevarata pozitie si neindeplinindu-se conditiile impuse primitorului de ajutor financiar⁴.

3.8. Principiul loialitatii

Acest principiu, consacrat de Tratat si promovat, de asemenea, de Curtea de justitie, denumit si principiul solidantatii, este prevazut la art. 10 CE, care dispune ca statele membre vor lua toate masurile corespunzatoare, indiferent ca sunt generale sau speciale, de a asigura indeplinirea obligatiilor ce rezulta din Tratat ori din actiunea intreprinsa de institutiile Comunitatii si ca ele faciliteaza acesteia indeplinirea misiunilor ei. Ele se vor abtine de la orice masura care ar periclita realizarea obiectivelor Tratatului.

Principiul in cauza a fost cel mai clar exprimat intr-o cauza in care Curtea a considerat ca, prin ruperea legaturii dintre avantaje si obligatiile ce rezulta din calitatea de membru CE, un stat membru a primejduit egalitatea dintre statele membre si cetatenii lor si nu a respectat solidaritatea care era ceruta statelor membre⁵.

In analiza acestui principiu, considerat si el ca derivand din natura dreptului comunitar, se poate constata ca sunt dispuse trei obligatii in sarcina statelor membre, doua pozitive si una negativa. Obligatiile pozitive nu au o forma concreta, ci mai curand, una generala. O forma concreta a lor va putea fi dobandita, cu toate acestea, in conjunctie cu obligatiile si obiectivele specificate oriunde in Tratat ori care se intemeiaza pe acesta.

Prima obligatie pozitiva este precizata in partea l a art. 10 alin. (1), in sarcina statelor membre, in sensul de a lua toate masurile corespunzatoare, indiferent ca sunt generale sau speciale, spre a asigura indeplinirea obligatiilor ce rezulta din Tratat ori din actiunea intreprinsa de institutiile Comunitatii^.

¹ C. 241-242/91 P (conexate), RTE and ITP c. Comisiei, hot. din 6 aprilie 1995, in ECR, 1995, 3/4(1), 746.

C. 161/96, Sudzucker Mannheim/Ochsenfrut AG c. Hauptzollamt Mannheim, hot. prelim. din 6 noiembrie 1997, consid. 31 si 43, in ECR, 1998, 1 (I), 311, 314.

³ C. 178/84, Comisia c. Germaniei, hot. din 12 martie 1987, in ECR, 1987, 1227. ' ⁴ CPI - C. 551/93, 231-234/94, Industrias Pesqueras Campos and others c. Comisiei, hot. din 24 aprilie 1996, in ECR, 1996, 4/5/6 (II), 249.

⁵ C. 39/72, Comisia c. Italiei, hot. din 7 februarie 1973, in ECR, 1973, 101. . 'AsevedeaP.J.Kapteyn, P. ver Loren van Themaat, op. cit., p. 86 slJgBntru detalil-.(y6.,PBM?A9'l9u, oaAo. 101-112.

¹In mod concret, o astfel de obligatie a fost dedusa din art. 10 alin. (1), spre exemplu, de Curtea de justitie, pe seama judecatorului national, astfel incat sistemul juridic al unui stat membru sa asigure protectia juridica pe care persoanele o obtin din efectul direct al dreptului comunitar. Ca atare, revine acestui sistem juridic rolul de a desemna tribunalele care sunt competente si de a determina conditiile procedurale care carmuiesc actiunile juridice destinate sa salvgardeze drepturile pe care subiectii le dobandesc din efectul direct al dreptului comunitar, fiind inteles ca astfel de conditii nu pot sa fie mai putin favorabile decat cele pentru actiuni similare de natura nationala, interna, si ca sub nici o imprejurare ele nu pot sa fie astfel adaptate incat sa se faca imposibila, in practica, exercitarea drepturilor pe care tribunalele sunt obligate sa le protejeze.²

O obligatie speciala de actiune si de abtinere a fost impusa, de asemenea, statelor membre, in materie de pescuit intr-o situatie in care Comisia, in scopul de a satisface nevoile urgente de conservare a resurselor piscicole, a supus Consiliului propuneri care, desi nu au fost adoptate de acesta, reprezinta, totusi, punctul de plecare pentru actiunea comunitara concertata. Astfel, in acea situatie caracterizata prin inactiunea Consiliului si prin mentinerea, in principiu, a masurilor de conservare in vigoare la expirarea perioadei stabilite in art. 102 al Actului de aderare a Marii Britanii, Decizia din 25 iunie 1979 a Consiliului privind activitatile de pescuit in apele aflate sub suveranitatea ori jurisdictia statelor membre, luata pana la adoptarea masurilor comunitare permanente, si deciziile paralele, precum si cerintele inerente in salvgardarea de catre Comunitate a interesului comun si a integritatii puterilor sale proprii, au impus statelor membre nu numai o obligatie de a intreprinde consultari detaliate cu Comisia si de a solicita aprobarea sa cu buna credinta, dar si o obligatie de a nu stabili masuri nationale de conservare in pofida obiectiilor, rezervelor ori conditiilor care ar putea sa fie formulate de Comisie.³

Tot astfel, s-a decis ca, in timp ce un stat membru poate sa invoce absoluta imposibilitate de implementare a unei decizii in mod corespunzator, el va trebui in orice caz sa prezinte problemele legate de aceasta implementare, la timpul potrivit, institutiei corespunzatoare pentru luarea in considerare, astfel ca, in asemenea cazuri, institutia si statele membre trebuie, in virtutea regulii ce impune statelor membre si institutiilor comunitare o obligatie de cooperare sincera, care isi are fundamentul in special in art. 5 [10], sa actioneze impreuna cu buna credinta in scopul depasirii dificultatilor pentru realizarea deplina a dispozitiilor Tratatului^.

¹ in Declaratia privind art. 10 CE, adoptata de Conferinta reprezentantilor statelor membre intrunita la Bruxelles, in vederea adoptarii de comun acord o amendamentelor la tratatele comunitare (TMs., CE, Euratom si CECO) si a unor acte conexe (ce a dus la adoptarea Tratatului de la Nisa si a altor documente) s-a reamintit ca obligatia de cooperare loiala, care rezulta din acest articol si care carmuieste relatiile dintre statele membre si institutiile comunitare, carmuieste, de asemenea, relatiile dintre insesi institutiile comunitare. In relatiile dintre aceste institutii, cand se dovedeste necesar, in contextul acestei obligatii de cooperare loiala, spre a se facilita aplicarea prevederilor Tratatului CE, Parlamentul european, Consiliul si Comisia pot sa incheie acorduri interinstitutionale. Asemenea acorduri nu pot nici sa modifice si nici sa completeze dispozitiile Tratatului si nu pot fi incheiate decat cu consimtamantul acestor trei institutii.

² C. 811/79, Ammirtistrazione della Finanze dello Stato c. Ariete S.p.A., hot. din 10 iulie 1980 in ECR, 1980, 2545-2554.

'C. 804/79, Comisia c. Marii Britanii, hot. din 5 mai 1981, in ECR, 1981, 1045. in cauza, prin aplicarea de masuri unilaterale in materia pescuitului oceanic cuprinzand cinci instrumente juridice privind capturarea cu plase si marimea lor minima pentru unele specii de peste si, pe de alta parte, un sistem de licente pentru pescuit in Marea Irlandei si Insulele Man, Marea Britanie nu si-a indeplinit obligatiile potrivit Tratatului, in special de a intreprinde consultari corespunzatoare cu Comisia ori de a cere autorizarea necesara, nerespectand astfel principiul loialitatii sau al solidaritatii comunitare.

¹Cea de-a doua obligatie pozitiva - prevazuta in partea a doua din alin. (1) al art. 10 - privind facilitarea realizarii sarcinilor comunitare ar putea avea in vedere, de exemplu, indatorirea statelor membre de a furniza Comisiei informatiile cerute spre a se verifica daca masurile pe care ele le-au luat sunt conform dreptului comunitar, adica legislatiei primare sau secundare.²

Cea de-a treia obligatie - negativa - inseamna, potrivit art. 10 alin. (2), ca statele membre trebuie sa se abtina de la orice masura care ar primejdui realizarea obiectivelor comunitare. Aceste obiective sunt prevazute la art. 2 CE, dar, acest articol contine si mijloacele de realizare a obiectivelor, prin care, la randul lor, se face trimitere la activitatile implicate in acest proces, mentionate la art. 3 si 4.

In acest sens s-a decis ca, desi este adevarat ca regulile privind concurenta stabilite in art. 85 [81] par. 1, privesc conduita intreprinderilor si nu legislatia nationala, statele membre nu sunt cu nimic mai putin obligate, conform alin. (2) al art. 5 [10], de a nu se abate, prin intermediul legislatiei nationale, de la deplina si uniforma aplicare a dreptului comunitar sau de la eficacitatea masurilor de aplicare a lui. De asemenea, ele nici nu pot sa introduca, nici sa mentina in vigoare masuri, chiar de natura legislativa, care pot face fara efect regulile de concurenta aplicabile intreprinderilor.³

In domeniul relatiilor externe Comunitatea are capacitatea de a stabili relatii contractuale cu terte tari, fara a deosebi in legatura cu obiectivele definite de Tratat. Aceasta concluzie - a aratat Curtea - se poate deduce nu numai din prevederile exprese ale acestuia, ci si din alte prevederi ale sale si din masurile adoptate, in cadrul acelor prevederi, de institutiile comunitare. insa, de fiecare data cand Comunitatea, in vederea aplicarii unei politici comune prevazute de Tratat, stabileste reguli comune indiferent de forma lor, statele membre nu mai au dreptul ca, actionand individual sau chiar colectiv, sa-si asume obligatii cu tarile terte care afecteaza acele reguli ori modifica domeniul lor de aplicare. Astfel, in privinta negocierilor, statele membre sunt obligate permanent sa actioneze impreuna in interesele si in numele Comunitatii potrivit obligatiilor prevazute la art. 5 [10} din Tratat.⁴

Curtea de justitie are competenta, in virtutea art. 164 [220] CE, de a examina, la sesizarea unei instante nationale, faptul daca invocarea de catre institutiile comunitare a Protocolului privind privilegiile si imunitatile Comunitatilor europene pentru a refuza co-operarea cu instantele nationale ce actioneaza pentru sanctionarea nerespectarilor unei reglementari comunitare, este justificata in privinta necesitatii de a evita obstacolele la functionarea si independenta Comunitatilor europene.⁵ Institutiile comunitare sunt tinute, asadar, de o obligatie de cooperare loiala in temeiul art. 5 [10 din Tratat.⁶

¹ C. 50/94, Grecia c. Comisiei, hot. din 4 iulie 1996, consid. 39, in ECR, 1996-7 (I), 3351. A se vedea si C. 348/93, Comisia c. Italiei, hot. din 4 aprilie 1995, consid. 17, in ECR, 1995 -3/4(1), 694 (in cauza au fost dificultati neprevazute sau imprevizibile in a da urmare unei decizii a Comisiei prin care se declara incompabilitatea ajutoarelor cu piata comuna).

² A se vedea C. 137/91 si C. 65/91, Comisia c. Greciei, hot. din 24 iunie 1992, respectiv din , 14 oct. 1992, apud D. Simon, Chronique de juhsprudence du Tribunal et de la Cour de justice ^s ctes Communautes europeennes, in JDI, Nr. 2, 1993, p. 396-397.

S³ C.229/83, Association des Centres distributeurs Ed. Leclerc and others c. Sarl "Au bl6 vert' and others, hot. prelim. din 10 ian. 1985, in ECR, 1985, 1.

⁴ C. 22/70, Comisia c. Consiliului, hot. din 31 martie 1971, in ECR, 1971, 263. 'C. 2/88, Imm, Ordonanta din 13 iulie 1990, in RDIDC, Nr. 1, 1993, p. 143-144. ^e A se vedea si C.61/79, Amministrazione delle Flnanze dello Stato c. Djigkavit Italiana l.r.t., hot, prolim. din 27 mttt1MO, consid. 25-26, In ECR, 1980,1205.

4. Jurisprudenta Curtilor comunitare de justitie

In general jurisprudenta nu este acceptata ca izvor de drept in sistemul juridic continental.¹ Hotararile judecatoresti nu sunt obligatorii pentru cazurile ce ar surveni in viitor. In principiu, ele nu au efecte erga omnes. Cu toate acestea, se considera ca fiecare aplicare a dreptului necesita interpretare, care inseamna ca, intr-un fel sau altul, regulile sunt perfectionate si suplimentate, astfel ca sunt impuse noi reguli, care, desi teoretic ele obliga numai partile in litigiu, in practica au o valabilitate generala de lege, intrucat justitia nu se va guverna ea insasi daca nu sunt prezente motive ratio-nale². Interpretarea dreptului ar urma sa fie cu atat mai necesara cu cat legea este mai generala si lacunele mai prezente. In acelasi sens, se considera ca jurisprudenta Curtii este un izvor esential de drept intrucat in numeroase probleme Curtea de Justitie completeaza si precizeaza dispozitiile Tratatului, concomitent cu asigurarea respectarii lor³. S-a mai aratat ca Tratatul de la Roma are in fapt caracteristicile unui tratat-cadru in sensul ca el stabileste in mod foarte general un anumit numar de obiective si precizeaza un cadru in care politicile destinate sa realizeze aceste obiective urmeaza sa fie puse in aplicare, astfel ca frecvent el recurge la concepte cu un con-tur neclar, cum ar fi art. 28 care nu precizeaza exact ce inseamna "masuri cu efect echivalent' restrictiilor cantitative sau art. 39 care' nu specifica domeniul de aplicare a exceptiilor de "ordine publica' la libera circulatie a lucratorilor⁴.

In concret, in unele domenii ale dreptului comunitar jurisprudenta Curtii a putut fi considerata ca un important izvor de drept, avand in vedere lipsa reglementarii sau reglementarea lacunara, precum in materia concurentei relativ la validitatea noilor acorduri incheiate dupa intrarea in vigoare a Regulamentului Nr. 17/62. Astfel, Curtea de justitie s-a pronuntat⁵ in sensul ca "deoarece Regulamentul presupune ca atat timp cat Comisia nu a luat o decizie, acordul poate sa fie implementat pe riscul propriu al partilor, urmeaza ca notificarea conform art. 4 alin. (1) din Regulament nu are efect suspensiv'. Tot astfel, relativ la art. 30 [28] CE, mentionat deja, prin care se interzic restrictiile cantitative la importuri, precum si orice masuri cu efect echivalent, Curtea a ex-tiris semnificatia acestei dispozitii dand interpretarea in sensul ca sub incidenta ei se afla nu numai masurile discriminatorii, ci si toate masurile comerciale care pot sa afecteze direct sau indirect, real sau potential comertul intracomunitar⁶. In legatura cu art. 114 [141] privind obligatia statelor membre de a asigura ca barbatii si femeile sa primeasca plata egala la munca egala, Curtea a apreciat ca dispozitia respectiva nu poate fi privita ca numai impunand obligatii statelor membre, ci si in sensul de a conferi un drept persoanelor afectate, care poate fi invocat in mod direct in fata tribunalelor nationale⁷, indiferent daca un stat membru nu a luat masurile prevazute de Tratat.

In alte cazuri Curtea face referire in mod expres la propriile hotarari anterioare pentru fundamentarea noilor hofarari.⁸ In alte situatii ea a decis, insa, ca nu este obli gata de hotararile sale precedente si ca tribunalele nationale sunt indreptatite sa ceara o noua hotarare preliminara daca ele nu vor sa urmeze o decizie data asupra unei probleme asemanatoare intr-o cauza anterioara, aceste tribunale fiind libere sa foloseasca hotararile preliminare fara consultarea Curtii, chiar daca ele sunt tribunale de ultima instanta si care sunt obligate in mod normal sa ceara darea unei hotarari preliminare asupra tuturor problemelor de drept comunitar.

¹ Unii autori sunt de parere ca jurisprudenta ocupa un loc considerabil intre izvoarele dreptului comunitar, fara argumentarea necesara ori facandu-se afirmatii de genul "aptitudinii Curtii de a crea dreptul'- I.P. Filipescu, A. Fuerea, op. cit., p. 31.

ⁱ H.G. Schermers, D. Waelbroeck, op. cit., p. 168, J. Boulouis, op. cit, p. 220-221, R. Dehousse, op. c'it., p. 72. Acest din urma autor a subliniat ca, in timp ce autoritatea unei hotarari judecatoresti este limitata la partile la litigiul respectiv, totusi ele au un efect indirect creator de drept: in justificarea deciziilor lor judecatorii indica modul in care ei vor rezolva litigii similare.

³ A se vedea L. Cartou, op. cit., p. 120.

⁴ R. Dehousse, op. c/(., p. 72.

⁵ C. 48/72, Brasserie de Haecht, cit. Supra, consid. 10.

⁶ A se vedea /nfra^Partea a doua, Cap. I, pct. 2.3.

⁷ Ibidem, precum si R. Dehousse, op. c/(., p. 74.

⁶ C. 61/79, Denkavit Italiana S.r.l., cit. Supra, C. 88-90/75, Societa SADAM and others c. Comitato Interministeriale dei Prezzi and others, hot. prelim. din 26 februarie 1976, In ECR

¹Mai mentionam ca o serie de concepte de drept comunitar precum "efectul direct', "prioritatea dreptului comunitar', "autonomia' ori "suprematia dreptului comunitar', "aplicabilitatea directa', sunt opera Curtii de justitie sau au fost perfectionate de catre aceasta si, strans legate de aceste concepte, Curtea a recunoscut si dezvoltat principiile generale de drept comunitar, realizand un act creativ de legislatie judiciara, unele dintre ele aflandu-se incluse in tratatele comunitare (principiul solidaritatii si principiul nediscriminarii pe motiv de nationalitate), iar altele fiind preluate din traditiile juridice nationale ale statelor membre si adaptate complexului comunitar (principiul egalitatii ca principiu general, drepturile fundamentale ale omului, principiul proportionalitatii')²,

5. Cutuma

Pana in prezent cutuma nu a fost luata in considerare ca un posibil izvor de drept comunitar. Spre exemplu, nu a fost acceptat ca fiind o cutuma faptul ca un stat nu si-a indeplinit obligatia impusa, de a realiza un rezultat determinat in cadrul unei perioade fixe de timp, iar institutiile comune nu au reactionat suficient de energic contra acestei inactiuni. Cu alte cuvinte, conduita neglijenta nu poate sa fie insusita ca o practica obisnuita, iar faptul contrar, ca s-a aplicat o linie de conduita anume intr-o perioada de timp data, nu indrituieste la pastrarea ei. Este necesar, deci, sa fie inde-plinita, pe langa conditia unei practici indelungate, relativ continua si repetata, si conditia unei convingeri ca este exprimata o regula de conduita cu putere juridica obligatorie - opiniojuris sive necesitatis. Astfel, s-a considerat ca practica Parlamentului, fara aprobarea statelor membre de a tine pana la jumatate din sesiunile sale la Luxemburg, nu poate fi privita ca a fi creat o cutuma care sa adauge la decizia statelor in materie si sa impuna Parlamentului ca unele dintre sedintele sale sa aiba loc la Luxemburg.⁴ ,

6. Dreptul international

Deoarece o mare parte din regulile de drept international nu au o natura obligatorie, ele sunt aplicate ca reguli de drept cutumiar sau ca principii generale de drept. Curtea de Justitie a aplicat dreptul international ca izvor al dreptului comunitar, in materie vamala, desi nu era obligata, intrucat nu este stricto sensu parte a ordinii juridice comunitare. In acest sens, interpretarea regulilor de clasificare aplicabile Tarifului vamal comun poate sa fie bazata pe principiile ce fundamenteaza acordurile incheiate de comunitate in cadrul GATT. Ca atare, aceste principii concureaza la interpretarea dreptului comunitar.

1976, 323 si C. 48/75, Jean Noel Royer, hot. prelim. din 8 aprilie 1976, in ECR, 1976, 497.

¹ C. 28-30/62, Da Costa, hot. din 27 martie 1963, in CML Rep., 1963, 237-238 si C. 178/84, Comisia c. Germaniei, cit. Supra.

²A se vedea J.Tillotson,op.c/(.,p.74-75.

³ in cauza a fost in discutie eficacitatea art. 119 [141] din Tratat privind nediscriminarea pe baza de sex in legatura cu plata muncii, care nu a fost realizata in prima etapa - C. 43/75, "Gabrielle Defrenne, cit. Supra.

[ ^C. 230/81, First Seat of the Parliament (Luxemburg c. Parlamentului), hot. din 10 februarie 11983, tn ECR, 1983, 288.

¹ In mod asemanator, au fost avute in vedere activitatile din cadrul unor organisme internationale, precum Codex Alimentarius Commitee (din cadrul FAO) si Organizatia Mondiala a Sanatatii, atunci cand Curtea de Justitie a hotarat cu privire la impunerea de catre un stat membru a unor restrictii cantitative la import pentru motivul ca marfurile in cauza ar constitui un risc pentru sanatatea publica.²

Alteori, Curtea a facut numai trimitere la principiile dreptului international.³

In alte ipoteze distincte, spre a se aplica jurisdictia Comunitatii in materie de concurenta, s-a avut in vedere principiul teritorialitatii ca un principiu universal recunoscut in dreptul international public, factorul decisiv fiind mai curand locul unde acordul, decizia sau practicile concertate sunt aplicate, decat locul unde sunt elaborate (adoptate - n. ns.). In acelasi context s-a subliniat ca este fara importanta daca producatorii au recurs la filiale, agenti secundari ori sucursale in cadrul Comunitatii in scopul de a face afacerile lor cu cumparatorii de aici.⁴ Concomitent, s-a afirmat necesitatea aplicarii principiului de drept international public al neinterventiei atunci cand nu exista nici un conflict privind exercitarea jurisdictiei nationale concurente, intrucat nu exista nici o contradictie intre conduita ceruta unei intreprinderi dintr-o tara membra, operand in piata comuna prin regulile de concurenta comunitare, si aceea ceruta de legislatia unui stat ne-membru care autorizeaza cartelurile de export, dar nu pretinde sa fie incheiate.

In privinta drepturilor si, obligatiilor ce decurg din acordurile (tratatele) incheiate intre statele membre si statele terte, inainte de 1 ianuarie 1958 sau, pentru noii membri, inainte de data aderarii lor, art. 307 aln. (1) CE dispune ca ele nu vor fi afectate de prevederile Tratatului CE, aceasta inseamna ca este exclusa considerarea tratatelor in cauza ca facand parte din ordinea juridica a Comunitatilor, dar ele pot afecta dreptul comunitar.⁵ De aceea, acelasi art. 307, la alin. (2), prevede ca in masura in care astfel de acorduri nu sunt compatibile cu Tratatul, statele membre in cauza vor lua toate masurile corespunzatoare spre a elimina incompatibilitatile stabilite.

Rezulta ca, pera contrario, acordurile internationale incheiate de Comunitati, ulterior, in numele lor propriu, se integreaza, ca orice act al acestora in ordinea juridica respectiva a Comunitatilor, dar fara a fi supuse acesteia in ansamblul ei. Dar tratatele comunitare, in special Euratom (art. 103), si practica - Regulamentul Nr. 954/79 din 15 mai 1979 al Consiliului, privind ratificarea de catre statele membre a Conventiei Natiunilor Unite asupra unui Cod de conduita a conferintelor maritime - comporta garantii contra unor eventuale incompatibilitati. Curtea de justitie, subliniind ca un acord incheiat de Consiliu conform cu prevederile Tratatului, constituie, in masura in care priveste Comunitatea, un act al institutiilor comunitare si ca dispozitiile lui sunt parte integranta a dreptului comunitar, s-a pronuntat⁶ prin urmare in sensul ca, daca un regulament comunitar, ce suspenda aplicarea unui acord de cooperare, ar urma sa fie declarat ne-valabil in virtutea naturii sale contrare dreptului international cutumiar, concesiile acordate prin prevederile acestui acord ar ramane aplicabile in dreptul comunitar pana ce Comunitatea a pus capat acordului in conformitate cu regulile pertinente de drept international.

¹ C. 92/71, Interfoods GmbH c. Hauptzollamt Hamburg-Ericus, hot. prelim. din 26 aprilie 1972, in ECR, 1972, 231. A se vedea si C. 38/75, Douane-agent der NV Nederlandse Spoorwegen c. Inspecteur der invoerrechten en accijnzen, hot. prelim. din 19 nov. 1975, in CMLRep., 1976, 179.

² Fiind vorba de aditivi alimentari neautorizati in statul importator, dar care au fost considerati a nu prezenta un asemenea risc si satisfacand o necesitate reala, in special tehnica - C. 178/84, Comisia c. Germaniei ("purity requirement for beer'), cit. Supra.

³ A se vedea C. 244/80, Pasquale Foglia c. Mariella Novello, hot. prelim. din 16 dec. 1981, inECR, 1981,3045.

⁴ C. 89, 104, 114, 116, 117, 125-129/85 (conexate), A. Ahlstrom Osakeyhtio and others c. Comisiei, hot. din 27 sept. 1988, in ECR, 1988, 5193.

'AsevedeaH.G.Schermers.D.Waelbroeck.op.cA.p. 103, J. Groux, L'invocabilita en justice des accords intemationaux des Communaittes Europeennes, in RTDE, nr. 2, 1983, p. 202-232 si V. Constantinesco, D. Simon, Quelques prdblemes des r6lations exterieures des Communautas Eurup6ennes, in RTDE, nr. 3,1975, p. 443-451.

⁶ C. 162/96, A. Racke Gmbh and Ko. C. Hauptzollamt Mainz, hot. prelim..din 16 iunjr 1898, in ECR, 1998, 6 (I), 3656-3657.

Mai mult, Comunitatea europeana trebuie sa respecte dreptul international in exercitarea competentelor sale, fiind necesar, asadar, sa se conformeze regulilor cutumiare internationale cand adopta un regulament ce suspenda concesiile acordate de sau in virtutea unui acord care a fost incheiat cu o tara ne-membra, de unde rezulta ca dreptul international cutumiar privind incetarea si suspendarea tratatelor in virtutea unei schimbari fundamentale a imprejurarilor este obligatoriu pentru institutiile comunitare si constituie parte a ordinii juridice comunitare.

In rest, pentru orice alte tratate care nu implica aspecte comunitare nu pot surveni discutii.¹

In privinta unor acorduri internationale multilaterale² la care statele comunitare erau deja participante - precum GATT - problema a fost reglementata intr-un context mai larg, considerandu-se ca obligatiile potrivit acestui acord au fost in general, transferate Comunitatii, care inlocuieste, astfel, statele membre incat ea este obligata prin acel acord.

7. Dreptul national

Uneori, dreptul national poate constitui izvor al dreptului comunitar prin referiri fie exprese, fie implicite.³

Referirile exprese sunt, evident, prevazute in chiar actele comunitare. Mentionam, cu titlu de exemplu, art. 48 CE, care priveste constituirea societatilor si firmelor in conformitate cu legea statului membru, art. 256 CE, privind executarea unei decizii, a Consiliului sau a Comisiei, impunand obligatii pecuniare, executare care trebuie sa fie carmuita de regulile de procedura civila in vigoare in statul pe teritoriul caruia ea este realizata ori art. 288 alin. (1) CE, privind raspunderea contractuala a Comunitatii care urmeaza a fi carmuita de legea aplicabila contractului in cauza, fiind, evident, implicate legi nationale diferite, in functie de statele in discutie.

Referirile implicite sunt facute in special de curtile comunitare de justitie in cazurile ce le sunt deduse. Ele au aplicat notiuni juridice din dreptul national. in acest sens s-a sustinut ca sistemul juridic national din fiecare stat membru, urmeaza, in absenta unor reguli comunitare, sa desemneze tribunalele avand competenta si sa determine conditiile procedurale care sa carmuiasca actiunile in procesele destinate sa asigure protectia (drepturilor pe care cetatenii le au ca rezultat al efectului direct al dreptului comunitar, fiind inteles ca astfel de conditii nu pot sa fie mai putin favorabile decat cele privitoare la actiuni similare de natura interna (principiul echivalentei) si sa nu faca virtual imposibila ori excesiv de dificila exercitarea drepturilor conferite de dreptul comunitar (principiul |eficacitatii). Fiind stabilite, de exemplu, termene de prescriptie rezonabile, este posibil, in practica, sa se exercite drepturile pe care tribunalele nationale sunt obligate sa le protejeze. S-a mai evidentiat² ca un stat membru are obligatia de a repara daunele cauzate unei persoane prin refuzul de a emite o licenta de export in incalcarea art. 34 [29] CE cand regula de drept comunitar incalcata este destinata sa confere drepturi persoanelor, incalcarea este destul de serioasa si exista o legatura cauzala directa intre incalcare si dauna suferita de persoane.

¹ A se vedea si W. Cairns, op. cit., p. 72-73. Potrivit unor autori, problema acestor acorduri incheiate de statele membre ar ramane deschisa -I.P. Filipescu, A. Fuerea, op. cit., p. 29. 'A se vedea, de exemplu, C. 21-24/72, International Fruit Company NV and others, hot. din |2 dec. 1972, in ECR, 1972, 1227 si G.Arr. (I), p. 63-68, C.38/75, Douane-agent der NV tderlandse Spoorwegens, cit. Supra.

Asupra materiilor acordurilor internationale a se vedea, in general, P. ver Loren van lemaat, The impact ofcase-law ofthe Court of Justice ofthe European Communities on the mnqmic world order, in MLR, vol. 82, nr. 5-6, 1984, p. 1430-1433, V. Constantinescd, D. Imon, op. cit., p. 440-443, J. Boulouis, op. cit., p. 220-233 si I.P. Filipescu, A. Fuerea, cit., p. 28. Acesti doi din urma autori fac referire la "regimul concluzionarii' acordurilor , care, probabil, inseamna incheiere.

¹Sub aceasta rezerva, statul trebuie sa repare consecintele pierderii sau daunei cauzate prin incalcarea dreptului comunitar ce ii poate fi atribuita, in conformitate cu dreptul intern privind raspunderea, dar conditiile stabilite prin legile interne aplicabile nu trebuie sa fie mai putin favorabile decat cele privind reclamatiuni interne similare ori sa fie redactate in asa fel incat in practica sa faca imposibila sau excesiv de dificila obtinerea reparatiunii.

Tot astfel, nimic nu impiedica tribunalele nationale, din punct de vedere al dreptului comunitar, de a tine seama, potrivit dreptului lor national, de faptul ca, spre exemplu, era posibil pentru taxele necuvenit percepute sa fie incorporate in preturile intreprinderii raspunzatoare pentru taxasi sa fie trecute asupra cumparatorilor.³

Cu toate acestea, legea nationala nu se aplica discretionar. Astfel, procedurile nationale care sunt mai putin favorabile, asa cum s-a aratat, nu pot fi aplicate.

S-a pus intrebarea daca intr-o cauza in care sunt implicate numai persoane, litigiul fiind de competenta unui tribunal al unui stat membru, si survenind o controversa in legatura cu compatibilitatea cu dreptul comunitar a legislatiei unui alt stat membru decat cel unde este situat tribunalul respectiv, ar exista, in cadrul ordinii juridice comunitare, un principiu general care pretinde sau permite tribunalelor nationale - inaintea carora a fost introdusa actiunea si unde au aparut probleme de interpretare a dreptului comunitar implicand prevederi nationale, care pot apartine altor sisteme juridice decat cel al tribunalului in discutie - sa fie introduse in acea cauza autoritatile altui stat membru, a carui legislatie este evocata. Curtea s-a pronuntat ca, in absenta prevederilor de drept comunitar, aceasta posibilitate depinde atat de legislatia acestui din urma stat, cat si de principiile dreptului international.⁴

Pe de alta parte, unele concepte juridice comunitare au o sfera de aplicare proprie, care nu face necesara recurgerea la concepte juridice din dreptul national, care, nu de putine ori, pot fi diferite de la un stat la altul sau au elemente specifice care nu fac posibila uniformizarea. Este cazul, spre exemplu, al notiunii de "mijloace de productie' (capital goods), care apare in art. 17 al celei de-a doua Directive, din 11 aprilie 1967, a Consiliului, asupra armonizarii legislatiei statelor membre privind taxa pe cifra de afaceri, cu semnificatia bunurilor folosite pentru scopurile unei anumite activitati comerciale si care se pot diferentia prin natura lor durabila si, astfel, costurile lor de achizitie nu sunt normal considerate ca o cheltuiala obisnuita, ci sunt recuperabile peste mai multi ani. Statele membre beneficiaza de o anumita limita de apreciere in ceea ce priveste conditiile care trebuie sa fie satisfacute in legatura cu durabilitatea si valoarea bunurilor, impreuna cu regulile aplicabile privind amortizarea.⁵ Orice alta apreciere ar depasi cadrul legal comunitar.

¹ Fiind vorba de o actiune de natura fiscala, stabilirea de termene de prescriptie este o aplicare a principiului fundamental al certitudinii juridice prezentat mai sus, protejand atat pe platitor, cat si administratia. A se vedea C. 33/76, Rewe Zentralfinanz and Rewe Zentral AG c. Landwirtschaftskammer fur das Saarland, hot. prelim. din 16 dec. 1976, in ECR, 1976, .1989, C. 231/96, Edis c. Ministero delle Finanze, hot. din 15 sept. 1998, consid. 19, 34, 36, in ECR, 1998, 8/9 (I), 4986, 4990-4991; D, Wyatt, National pehods oflimitation as a barto Community rights, in ELR, Nr. 2, 1977, p. 122-125.

² C. 5/94, The Queen c. MAFF, ex parte Hedley Lomas, hot. prelim. din 20 iunie 1995, consid. 24-25, 32, 'in ECR, 1996, 4/5 (I), 2612, 2614.

'C. 61/79, Denkavit Italiana S.r.L, cit. Supra.

'C. 244/80, Pasquale Foglia, cit. Supra.

⁵ C. 51/76, Verbond van Nederlandse Ondernemingen ("Capital goods'), hot. din 1 febr. 1977, consid. 18, in ECR, 1977, 125, CML Rep. 1, 1977, 427.

Tot astfel, "intreprinderi publice' inseamna orice intreprindere asupra careia autoritatile publice pot exercita direct sau indirect o influenta dominanta in virtutea dreptului lor de proprietate asupra ei, a participarii lor financiare in cadrul ei ori a regulilor care o guverneaza, asa cum se precizeaza in Directiva Comisiei Nr. 80/723, privind transparenta relatiilor financiare intre statele membre si intreprinderile publica.¹

Rezulta ca, in aceste situatii, dreptul intern, national, nu va putea sa fie aplicat cand exista in cadrul dispozitiilor tratatelor comunitare concepte care sunt esentiale in realizarea scopului pentru care ele au fost stabilite, in toate celelalte cazuri Curtile comunitare avand latitudinea de a utiliza sau nu dreptul national. Dar, ordinea juridica comunitara nu vizeaza, in principiu, sa defineasca conceptele pe baza unuia sau mai multor sisteme juridice nationale, afara daca exista prevedere expresa in acest sens. Atunci cand dreptul comunitar va fi hotarat prin compararea diferitelor reguli nationale, se va (utiliza, evident, dreptul national.² Dar s-a afirmat ca dreptul comunitar nu poate fi invocat pentru scopuri abuzive sau frauduloase. In consecinta, a subliniat Curtea de justitie, dreptul comunitar nu impiedica aplicarea de catre tribunalele nationale a unei prevederi de drept national in scopul de a aprecia daca un drept ce se naste dintr-o prevedere de drept comunitar este exercitat abuziv. Totusi, aplicarea unei astfel de reguli (nationale nu trebuie sa prejudicieze efectul deplin si aplicarea uniforma a dreptului comunitar in statele membre si, in special, nu este posibil pentru un tribunal national, cand evalueaza exercitarea dreptului ce se naste dintr-o prevedere de drept comunitar, sa modifice scopul acestei prevederi ori sa compromita obiectivele urmarite de el.

'A se vedea Infra, Partea a doua.Cap. II pct. 7.

² A se vedea P. Pescatore, Le recours dans la jurisprudence de la Cour de Justice des Communautes Europeennes a des normes deduiies de la comparaison des droits des Etats membres, in RIDC, nr. 3, 1980, p. 337-359.

I ³ C. 367/96, Alexandros Kefalas and others c. Greciei sl OAE, hot. prelim. din 12 mai 1998, [oorrld. 20-22. in ECR, 1998,511). 2869.