DOBANDIREA, CONSERVAREA SI PIERDEREA POSESIEI

:Dobandirea posesiei

Posesia se dobandeste prin intrunirea laolalta a elementelor ei constitutive, animus si corpus .

In cazul aplicarii Legii fondului funciar[1], punerea in posesie efectiva, cu toate ca apare ca un act material impus, elementul animus exista ( ope legis ).    

Fiind un element de ordin psihologic, cu greu putem admite ca animus se poate dobandi prin alta persoana. Regula generala este deci ca existenta lui animus este ceruta insasi persoanei care se pretinde posesor. Exceptia priveste persoanele lipsite de capacitate ( minorii si interzisii) si persoanele juridice ce pot avea animus prin reprezentantii lor legali.

Dobandirea lui corpus poate avea loc nu numai prin persoana care vrea sa dobandeasca posesia, ci si prin intermediul unui reprezentant legal sau conventional sau chiar printr-un simplu "negotiorum gestor' ( corpore alieno). Nu intram in diferitele nuantari facute de doctrina in privinta mandatului si gestiunii de afaceri.

Intr-o dezvoltare mai larga a ideilor de mai sus, se pot face si urmatoarele precizari :

a) dobandirea posesiei prin stapanirea materiala poate rezulta dintr-un fapt unilateral al posesorului, cand acesta exercita din proprie initiativa acte materiale de detinere si folosinta sau din stramutarea lucrului vandut de catre fostul posesor in puterea si posesia cumparatorului (art 1314 Cod civil roman[2] ) ori dintr-o transmitere de la vechiul posesor pentru cauza de moarte, animus-ul fiind implicat in insasi aceasta stapanire de fapt creata in situatiile aratate. Este vorba, in acest caz, de o posesie derivata;

b) exista insa si o posesie originara, in cazul in care lucrul nu a apartinut nimanui si care este luat in stapanire printr-o activitate din care rezulta intentia celui in cauza de a se comporta ca stapan al lucrului;

c) in cazul posesiei derivate se vorbeste in doctrina de dobandirea brevi manu, care rezulta din intervertirea detentiei in posesie ( depozitarul poseda cu titlu de proprietar ca urmare a unui nou contract, desigur de instrainare ) sau constituit posesoriu, in cazul in care, in urma unei clauze inserate in contractul de vanzare sau de donatie, instrainatorul continua sa detina lucrul in numele si pe seama dobanditorului, care devine posesor , sub conditia ca sa nu fie primit din eroare acel lucru , conditie contestata in dreptul modern pe nedrept , deoarece aici se aplica principiile din materia nulitatilor.[4]

2: Conservarea posesiei

Conservarea posesiei se poate face prin altii si prin simpla detentie, tot astfel cum se poate dobandi.

Conservarea posesiei prin altul are loc, de exemplu, in cazul contractelor de locatiune, in categoria carora intra si contractul de arendare. In aceste cazuri, locatarii sau arendasii ( in cazul terenurilor agricole si al altor bunuri agricole ), care sunt numai detinatori cu titlu precar, conserva posesia pentru cel ce le-a inchiriat sau arendat.

Aceasta rezulta in mod clar din art 1853 din Codul civil, care prevede ca "actele ce exercitam asupra unui lucru al altuia sub nume precar, adica in calitate de locatori, depozitari, uzufructuari etc, nu constituie o posesie sub nume de proprietar', iar pentru bunurile agricole si din Legea arendarii.

Conservarea posesiei prin simpla intentie are loc numai prin persistenta lui animus, atata timp cat un tert nu a dobandit posesia sau nu a fost abandonata de buna voie. Dar actele de posesie trebuie sa fie continuue. Adica, chiar daca, de exemplu, in cazul terenurilor agricole, posesia nu se exercita in fiecare moment, pentru ca posesia sa se conserve, trebuie ca posesorul sa aiba posibilitatea de a o exercita oricand si in conformitate cu natura posesiei.[5]

3: Pierderea posesiei

Posesia se pierde prin disparitia simultana a celor doua elemente. Aceasta se intampla :

a) in caz de deplasare a posesiei catre un nou posesor, prin act juridic;

b) in caz de abandon, cand posesorul paraseste lucrul ( terenul ) cu intentia de a renunta la posesia lui;

c) prin pierderea involuntara a posesiei - aceasta are loc atunci cand apare imposibilitatea materiala de a pastra lucrul, fie din cauza ca un tert a pus stapanire de fapt pe el cu intentia de a exercita el posesia, fie din cauza ca lucrul scapa posibilitatilorde stapanire datorita unor imprejurari diferite (ex. : a pierdut un lucru neansufletit sau un animal a fugit de sub paza, si, in general, s-a produs un abandon "derelictio' ori bunul a fost distrus sau expropriat).

d) un caz special este pierderea elementului intentional, care nu poate fi decat voluntara si rezulta de obicei din acte juridice care opereaza intervertirea detentiei in posesie ( art 1858 C.civ. ). Este si cazul lui "traditio brevi manu', in urma unei conventii ( ex.: proprietarul vinde chiriasului sau casa sau arendasului sau terenul agricol ), sau constitutului posesoriu, tot gratie unei conventii ( ex.: proprietarul unui imobil in care locuieste ramane in acesta in calitate de chirias sau de uzufructuar, daca si-a rezervat acest drept).[6]

e) in cazul bunurilor imobile, simplul fapt de a nu exercita corpus nu atrage pierderea posesiei, intrucat este posibil a poseda un imobil animo solo. Dar pentru a poseda animo solo trebuie indeplinite trei conditii[7] :

- posesorul sa fi avut la origine atat corpus cat si animus ;

faptul de a nu exercita corpus sa nu constituie o discontinuitate a posesiei, fiindca atunci posesia este viciata prin viciul discontinuitatii;

este necesar ca nici o terta persoana sa nu fi indeplinit asupra imobilului acte de stapanire timp de un an, fiindca dupa trecerea acestui termen vechiul posesor pierde dreptul de a mai introduce actiunile posesorii, iar noul posesor va beneficia, dupa expirarea termenului, de aceste actiuni.

Consideram ca aceasta opinie nu are o fundamentare convingatoare fie si numai pentru faptul ca prin enumerarea conditiilor in care se aplica se restrange esentialmente aria de aplicare a solutiei propuse.