LIBERA CIRCULATIE A MARFURILOR

LIBERA CIRCULATIE A MARFURILOR

Regulile esentiale privind aceasta libertate sunt prevazute la art. 23-24 CE din Tratat, fiind dezvoltate, in dispozitiile urmatoare - art. 25-31 CE. Libera circulatie a marfurilor presupune realizarea unei uniuni vamale care sa priveasca toate categoriile de marfuri si sa implice interzicerea intre statele membre a taxelor vamale asupra importurilor si exporturilor ori a altor taxe avand efect echivalent, adoptarea unui tarif vamal comun in relatiile cu tarile terte si eliminarea restrictiilor cantitative sau a masurilor cu efect echivalent intre statele membre. Instituirea uniunii vamale intre statele membre permite conditii egale de concurenta intre participantii la circuitul comercial si productiv, facand posibila stimularea productiei si a varietatii sortimentale a marfurilor, impunerea pe piata a celor mai competitive produse, tinandu-se seama si de costul lor de productie, concentrarea si specializarea productiei si a intreprinderilor, ca si implantarea acestora in zonele cele mai indicate economic si productiv.

1. Uniunea vamala si barierele fiscale

Uniunea vamala a implicat, initial (fostul art. 12 CEE si CE, devenit art. 25 prin modificarea introdusa prin Tratatul de la Amsterdam), intr-un prim sens, abolirea si, deci, interzicerea in comertul intre statele membre, de la o anumita data a taxelor vamale si a altor taxe cu efect echivalent. Ea a fost realizata odata cu expirarea perioadei de tranzitie pentru noile tari care au devenit membre ale Comunitatilor - Spania si Portugalia - prevazuta pana la sfarsitul anului 1992. Potrivit reglementarii actuale (art. 25 CE), taxele vamale la importuri si la exporturi si taxele cu efect echivalent sunt interzise intre statele membre, interdictia aplicandu-se si taxelor vamale de natura fiscala. Interzicerea taxelor vamale are o sfera mai larga, aplicandu-se potrivit art. 24 par. 1, nu numai marfurilor care sunt originare dintr-un stat membru, ci si celor care provin dintr-o tara terta, care se vor afla in libera circulatie intre statele membre odata intrate in circuitul comercial comunitar[1].

In cursul perioadei de tranzitie taxele asupra importurilor au fost progresiv desfiintate conform unui program strict (prevazut la art. 14-15, abrogate prin Tratatul de la Amsterdam). Taxele avand efect echivalent taxelor vamale asupra importurilor au fost inlaturate progresiv pana la sfarsitul acestei perioade, potrivit unui program stabilit prin directive de catre Comisie. Taxele vamale asupra exporturilor si taxele avand efect echivalent au fost desfiintate mai devreme, adica pana la sfarsitul primei perioade de patru ani pentru stabilirea pietii comune, potrivit art. 16 (abrogat prin Tratatul de la Amsterdam). De la aceasta data dispozitiile legale respective erau direct aplicabile.

Uniunea vamala mai presupune, pe de alta parte, un tarif vamal comun in relatiile cu tarile terte, care este impus la granitele comunitare. Orice marfa care urmeaza sa intre pe teritoriul comunitar va fi supusa acestui tarif, indiferent de tara de intrare.

Tariful vamal comun nu se aplica de o autoritate comunitara distincta, de sine statatoare, ci de catre autoritatile nationale ale statelor pe teritoriul carora intra marfurile, actionand, deci, in numele Comunitatilor atunci cand ele fac incadrarile sau clasificarile tarifare respective.

Potrivit art. 28 CE, taxele din Tariful vamal comun sunt stabilite de Consiliu, care statueaza cu majoritate calificata, la propunerea Comisiei.

Avand in vedre ca un produs, odata intrat pe teritoriul comunitar, va dobandi, din punct de vedere al impunerii de taxe, regimul unui bun ca si cum ar fi fost fabricat intr-unul dintre statele membre, fiind, deci, in libera circulatie, principiul nediscriminarii va fi aplicabil.

Taxa pe valoare adaugata pe care un stat membru o impune asupra importurilor de produse dintr-un alt stat membru, efectuate de o persoana fizica, daca nici o astfel de taxa nu este impusa asupra aprovizionarii cu produse similare efectuate de catre o persoana fizica in cadrul teritoriului statului membru de import, nu constituie o taxa avand efect echivalent unei taxe vamale in intelesul art. 12 (25) si art. 13 par. 2 (abrogat prin Tratatul de la Amsterdam). Dar, ea trebuie considerata ca o parte a sistemului general de impunere interna de taxe si compatibilitatea ei cu dreptul comunitar trebuie sa fie privita in contextul art. 95 (90).

2. Interzicerea restrictiilor cantitative si a

masurilor cu efect echivalent

Libera circulatie a marfurilor ar putea fi afectata, ca regula generala, nu numai prin impunerea de taxe vamale sau a taxelor cu efect echivalent, ci si prin restrictii cantitative sau alte masuri cu efect echivalent ori prin controlul schimburilor comerciale.

Prin art. 29 CE sunt interzise, intre statele membre, restrictiile cantitative la export, precum si toate masurile cu efect echivalent. Statele membre au trebuit sa suprime, cel mai tarziu pana la sfarsitul primei etape de tranzitie, asemenea restrictii si masuri existente la intrarea in vigoare a Tratatului CEE (conform par. 2 - abrogat prin Tratatul de la Amsterdam - din acest articol).

In principiu, s-a stabilit prin directive ca prevederile si practicile administrative care restrang importul sau exportul, afectand, prin urmare, aceste activitati, au valoarea unor masuri cu efect echivalent al unei restrictii cantitative, dar nu si al masurilor care se aplica in mod egal importurilor si exporturilor de produse indigene.

O reglementare nationala care are ca efect facilitarea exploatarii abuzive a unei pozitii dominante susceptibila sa afecteze comertul dintre state, a fost considerata ca fiind normal incompatibila cu art. 30 (28) care interzice masurile echivalente restrictiilor cantitative in masura in care aceasta reglementare are consecinta de a face mai oneroase importurile de marfuri provenind din celelalte state membre.

In concluzie, in sensul art. 30 (28) si urmatoarele, termenul "masuri" (cu efect echivalent) inseamna legi, regulamente, prevederi administrative, practici administrative si toate instrumentele emanand de la o autoritate publica, inclusiv recomandari. Practicile administrative inseamna, asa cum este prevazut in Directiva nr. 70/50 a Comisiei, orice standard sau procedura folosita in mod obisnuit de o autoritate publica, iar "recomandari" semnifica orice instrument care emana de la o autoritate publica si care, desi nu obliga legal pe cei carora li se adreseaza, ii determina sa aiba o anumita conduita.

Intre cele mai importante prevederi, actiuni sau practici administrative pot fi mentionate :

- restrictiile asupra productiei si investitiilor daca vor conduce la o reducere a posibilitatilor de export;

- stabilirea de preturi maxime sau minime, chiar temporar;

- legislatia privind originea sau denumirea marfurilor ori compozitia ambalajelor;

- masuri nationale privind cumpararea;

- verificari si inspectii duble;

- practici administrative dezavantajand importul si (sau) exportul;

- legislatia privind anumite marfuri: margarina, produsele alcoolice;

- practicile privind inventiile, marcile, indicatiile de provenienta sau denumirea de origine;

- legislatia nationala agricola si privind pescuitul si legislatia mediului afectand unele marfuri.

3. Regula ratiunii

Prin introducerea unei reguli de ratiune - "cerinta obligatorie" - s-a incercat atenuarea efectului principiului de baza stabilit in practica prin care masurile susceptibile sa impiedice, direct sau indirect, real sau potential, comertul international sunt considerate masuri avand un efect echivalent. Dar s-a accentuat ca aceste reguli trebuie sa fie proportionale cu scopul avut in vedere, asa incat daca un stat membru poate sa opteze intre diferite masuri spre a realiza acelasi obiectiv, el trebuie sa aleaga mijloacele care restrang cel mai putin libera circulatie a marfurilor in Comunitate.

Prin Regulamentul nr. 3052/95 din 13 decembrie 1995 al Parlamentului si Consiliul, s-a stabilit o procedura de informare privind masurile nationale ce deroga de la principiul liberei circulatii a marfurilor in interiorul Comunitatii, fiind in cauza sectoarele nearmonizate. Sub incidenta acestor proceduri se afla cazurile in care un stat membru impune obstacole, pentru neconformitate cu propria sa reglementare nationala, la libera circulatie sau la punerea pe piata a marfurilor fabricate sau comercializate intr-un alt stat membru.

Regula ratiunii nu poate fi, totusi, asemanata cu conditiile negative prevazute la art. 81 CE privind concurenta, intrucat art. 28 si 29 nu cuprind posibilitati de exceptare asa cum poate fi acordata conform art. 81.

Asadar, regula ratiunii, ca si celelalte prevederi derogatorii de la principiul de baza, pot fi acceptate, evident, numai in lipsa unor reguli comune privind productia si desfacerea marfurilor, astfel ca, in caz contrar, va reveni statelor membre datoria de a reglementa toate problemele privind acea productie si acea desfacere a marfurilor.

O exceptie importanta de la principiul de baza mentionat este prevazuta la art. 30, in sensul ca "prevederile art. 28 si 29 nu vor impiedica prohibitii asupra importurilor, exporturilor sau marfurilor in tranzit justificate pe motive de moralitate publica, ordine publica sau securitate publica; protectia sanatatii si vietii oamenilor, animalelor si plantelor; protectia tezaurelor nationale posedand valoare arheologica, istorica sau artistica; ori protectia proprietatii comerciale si industriale" .

In cazul proprietatii industriale si comerciale, exceptiile sau derogarile sunt admise numai daca ele sunt justificate in scopul salvgardarii dreptului care constituie obiectul specific al acestei proprietati.

Restrictiile sau prohibitiile astfel justificate nu se vor putea constituie ele insele, potrivit art. 30, teza a doua, in mijloacele de discriminare arbitrara sau restrictii disimulate in comertul dintre statele membre. Se impune, prin urmare, observarea unei cerinte de nediscriminare arbitrara ori a principiului bunei credinte atunci cand asemenea restrictii sau prohibitii vor fi impuse.

4. Clauze de protectie

Prin Actul Unic European a fost introdus in Tratatul CE un nou text - art. 100 A (95) par. 4 prin care, la motivele justificate din art. 36 (30) care permite restrictii sau prohibitii la import, export sau marfuri in tranzit, se adauga alte doua motive. Astfel, daca dupa o masura de armonizare luata de Consiliu sau Comisie actionand cu majoritate calificata, un stat membru considera ca este necesar sa mentina prevederile nationale pe motive de nevoi majore avute in vedere la art. 30 ori privind protectia mediului inconjurator ori a mediului de lucru, va notifica aceste prevederi Comisiei.

Noua dispozitie este considerata ca o clauza generala de protectie, care poate fi invocata in situatii deosebite, extreme, care impun un regim derogatoriu provizoriu. De altfel, art. 95 par. 10 dispune ca masurile de armonizare avute in vedere mai sus vor include, in situatii specifice, o clauza de salvgardare autorizand statele membre, pentru unul sau mai multe dintre motivele neeconomice enuntate la art. 30, sa ia masuri provizorii supuse unei proceduri de control comunitar.

Art. 296 CE prevede si alte clauze de protectie care pot sa afecteze libera circulatie a marfurilor. Astfel, nici un stat membru nu va fi obligat sa furnizeze informatii a caror dezvaluire ar fi contrara intereselor esentiale ale securitatii sale. Este, evident, vorba de secrete de stat, mai ales de natura economica. De asemenea, oricare stat membru poate sa ia astfel de masuri pe care el le considera necesare pentru protejarea acestor interese care sunt in legatura cu productia ori comertul cu arme, munitii si material de razboi, dar aceste masuri nu trebuie sa afecteze conditiile de concurenta pe piata comuna privind produsele care nu sunt destinate expres scopurilor militare.

Uneori functionarea pietii comune ar putea fi afectata de masuri ale unui stat membru care pot fi luate in cazul unor serioase tulburari interne afectand legea si ordinea, in caz de razboi, tensiune internationala serioasa constituind o amenintare de razboi ori in scopul indeplinirii obligatiilor pe care el le-a acceptat pentru mentinerea pacii si securitatii internationale.

O clauza de protectie, poate fi aplicabila si atunci cand survine o criza neasteptata in balanta de plati a unui stat membru. Masurile luate in acest scop, conform art. 120 sunt cu titlu conservatoriu si nu trebuie sa fie excesiv de prohibitive sau de restrictive pentru remedierea dificultatilor neasteptate care s-au manifestat.

5. Monopolurile de stat comerciale

Restrictii si discriminari afectand libera circulatie a marfurilor pot surveni si ca urmare a activitatii monopolurilor cu caracter comercial. Monopolurile de stat pot sa fie numai cu caracter comercial sau mixte - de productie si comerciale.

Prin reglementarile nationale drepturile de monopol pot fi acordate unei intreprinderi de stat sau unei institutii de stat care va supraveghea ori determina sau influenta apreciabil comertul dintre statele membre ori unei intreprinderi private pe calea concesionarii unor activitati importante, precum producerea si desfacerea alcoolului si tutunului (monopoluri delegate).

Art. 37 par. 1 CE (in formularea si cu numerotarea dinaintea Tratatului de la Amsterdam - in prezent art. 31 par. 1) a impus statelor membre obligatia de a adapta aceste monopoluri astfel incat sa se garanteze ca, atunci cand perioada de tranzitie a luat sfarsit, nici o discriminare privind conditiile potrivit carora marfurile sunt dobandite si desfacute nu va exista intre nationalii statelor membre. Obligatia astfel prevazuta s-a conturat ca o obligatie de a face, denumita si "activa".

Statele membre se vor abtine, conform art. 31 par. 2, de a introduce orice noua masura care este contrara principiului stabilit la par. 1 sau care restrange domeniul de aplicare al articolelor care privesc interzicerea taxelor vamale si restrictiile cantitative intre statele membre. Aceasta obligatie este de a nu face, denumita si "pasiva".

Daca monopolurile in cauza s-au transformat in intreprinderi publice, fara a detine drepturi comerciale exclusive, va fi aplicabil art. 86, care dispune, la par. 1, ca in cazul intreprinderilor publice si al intreprinderilor carora statele le acorda drepturi exclusive sau speciale, statele membre nu vor adopta, nici nu vor mentine in vigoare vreo masura contrara regulilor stabilite prin Tratat.