Limitele libertatii de exprimare, ca interdictii constitutionale

Limitele libertatii de exprimare, ca interdictii constitutionale

Libertatea de exprimare nu poate fi absoluta ci este supusa unor coordonate juridice, prevazute expres de lege.

Art.10 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului in alin.2 stabileste ca exercitarea acestor libertati comporta indatoriri si responsabilitati si poate fi supusa unor formalitati, conditii, restrangeri sau sanctiuni prevazute de lege, care constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru securitatea nationala, integritatea teritoriala sau siguranta publica, apararea ordinii si prevenirea infractiunilor, protectia sanatatii sau a moralei, protectia reputatiei sau a drepturilor altora, pentru impiedicarea divulgarii de informatii confidentiale sau pentru a garanta autoritatea si impartialitatea puterii judecatoresti.

Pactul international privitor la drepturile civile si politice, prin art.19,alin.3 stabileste ca exercitiul libertatii de exprimare comporta indatoriri speciale si responsabilitati speciale si ca aceasta poate fi supusa unor anumitor restrictii care trebuie sa fie expres stabilite prin lege. Cateva exemple de restrictii: respectul drepturilor sau reputatiei, salvgardarii sigurantei nationale, ordinii publice, sanatatii si moralitatii publice. Iar in art.20 al    aceluiasi Pact se stabileste ca legile trebuie sa interzica propaganda in favoarea razboiului, apelarea la ura nationala, rasiala, religioasa, incitarea la discriminare, la ostilitate si violenta.

In acest context, legile romanesti interzic: prejudicierea demnitatii, onoarei, vietii particulare a persoanei, a dreptului acesteia la propria imagine, ( o notiune juridica introdusa pentru prima data in dreptul romanesc in 1991, inspirata din constitutia spaniola), defaimarea tarii si a natiunii, indemnul la razboi de agresiune, la ura nationala, rasiala, de clasa, religioasa, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenta publica; manifestarile obscene, contrare bunelor moravuri.

Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea sau viata particulara a persoanei.

Demnitatea omului reprezinta potrivit art.1 din Constitutie valoare suprema si trebuie respectata.

Autoritatile publice au dreptul de a respecta viata intima, familiala si privata a cetateanului.

In alte constitutii se face o distinctie clara intre cetatean si persoana publica-presedintele tarii sau o vedeta, un om de afaceri filantrop. Legile americane sunt mult mai severe in ce priveste prejudiciul onoarei cetateanului de rand decat personalitatilor.

Dreptul al propria imagine se inscrie in dimensiunile vietii intime, familiale si private. El este inseparabil de dreptul la respectul intimitatii persoanei.

O alta interdictie priveste indemnul la ura nationala, rasiala, de clasa, religioasa, incitarea la discriminare, la separatism teritorial.

Separatism teritorial a suscitat numeroase discutii din partea creatorilor constitutiei romanesti, dar toti s-au pronuntat asupra unor principii clare: teritoriul este considerat unul dintre elementele constitutive ale statului, suveranitatea exercitandu-se pe intreg teritoriul, in limita granitelor nationale prin forma suprematiei puterii de stat. Sintagma acopera si tendintele de exclusivism si separatism national, etnic, lingvistic, in sensul ca nu permite ca pe un teritoriu din interiorul tarii sa aiba loc asemenea fenomene.

De altfel, constitutia romaneasca valorifica art.20 alin 2 din Pactul drepturilor civile si politice potrivit carora sunt interzise" orice indemn la ura nationala, rasiala, religioasa care constituie o incitare la discriminare, la ostilitate, la violenta."[1]