Masurile procesuale

Masurile procesuale

Sectiunea I-a

Notiunea de masuri procesuale

Masurile procesuale sunt mijloacele prevazute de lege, de constrangere a unor drepturi fundamentale ale cetatenilor, prin care organele judiciare asigura desfasurarea normala a procesului penal, executarea sanctiunilor aplicate si repararea pagubei produse prin infractiune sau previn savarsirea de fapte antisociale.

Masurile procesuale se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi:

urmaresc realizarea scopului procesului penal si desfasurarea sa in bune conditii;

se dispun numai atunci cand din probele administrate rezulta ca s-a comis o infractiune si faptuitorul urmeaza a fi tras la raspundere penala;

presupun exercitarea unei anumite constrangeri constand in privarea sau limitarea libertatilor si drepturilor garantate prin lege;

au o durata limitata in timp, in sensul ca subzista doar atata timp cat dureaza situatiile de fapt ce au impus luarea lor;

au un caracter exceptional, neputand fi luate decat in anumite conditii prevazute de lege.

Luarea masurilor procesuale, chiar daca sunt indeplinite conditiile impuse de lege, este facultativa. In unele cazuri, apreciate ca reprezentand importanta deosebita pentru realizarea tragerii la raspundere penala sau civila a celor care au savarsit infractiuni, legea prevede obligativitatea luarii unei masuri procesuale (in cazul infractiunilor flagrante este obligatorie luarea masurii retinerii invinuitului - art.468 al.1).

Notiunea de masuri procesuale este distincta de cea de masuri procedurale. Masurile procedurale sunt masurile de constrangere care aduc atingere unor drepturi procesuale si care au drept scop asigurarea indeplinirii unor obligatii procesuale (de exemplu, aducerea silita in caz de neprezentare in fata organelor judiciare).

Codul de procedura penala reglementeaza clasifica masurile procesuale dupa importanta lor in procesul penal in masuri preventive si alte masuri procesuale.

Sectiunea a II-a

Masurile preventive

Masurile preventive sunt masurile procesuale ce pot fi luate de organele judiciare penale pentru a se asigura buna desfasurare a procesului penal sau pentru a se impiedica sustragerea invinuitului sau inculpatului de la urmarirea penala, de la judecata ori de la executarea pedepsei (art.136 al.1).

Codul de procedura penala prevede patru masuri preventive ce pot fi luate intr-o cauza penala: retinerea, obligarea de a nu parasi localitatea, obligarea de a nu parasi tara si arestarea preventiva. Fiecare dintre aceste masuri prezinta un grad diferentiat de constrangere, organul judiciar avand posibilitatea de a alege, in functie de elementele cauzei, pe cea care poate conduce la realizarea scopului in vederea caruia au fost instituite masurile preventive. Scopul masurilor preventive poate fi realizat si prin adoptarea unor altor masuri decat cele preventive, dar reglementate in stransa legatura cu acestea si anume, liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cautiune.

Masurile preventive pot fi impartite, in functie de constrangerea pe care o exercita, in doua categorii: masuri privative de libertate (retinerea si arestarea preventiva) si masuri restrictive de libertate (obligarea de a nu parasi localitatea si obligarea de a nu parasi tara).

Luarea masurilor preventive

Pentru a putea fi luata o masura preventiva impotriva invinuitului sau inculpatului, legea cere, in principal, indeplinirea a doua conditii:

Ø      sa existe probe sau indicii temeinice ca s-a savarsit o fapta prevazuta de legea penala. Conform art.68¹, sunt indicii temeinice atunci cand din datele existente in cauza rezulta presupunerea rezonabila ca persoana fata de care se efectueaza acte premergatoare sau acte de urmarire penala a savarsit fapta.

Ø      infractiunea urmarita sau judecata sa fie sanctionata de lege cu pedeapsa detentiunii pe viata sau a inchisorii. Conditia este indeplinita si atunci cand legea prevede pedeapsa inchisorii alternativ cu pedeapsa amenzii, mai putin in cazul arestarii preventive. Arestarea preventiva poate fi dispusa doar in cazul infractiunilor sanctionate numai cu pedepse privative de libertate.

Pentru luarea masurilor preventive privative de libertate, trebuie sa fie indeplinita si o a treia conditie si anume: sa existe un caz din cele prevazute de art.148:

a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns in scopul de a se sustrage de la urmarire sau de la judecata, ori exista date ca va incerca sa fuga sau sa se sustraga in orice mod de la urmarirea penala, de la judecata ori de la executarea pedepsei.

a¹) inculpatul a incalcat, cu rea credinta, masura obligarii de a nu parasi localitatea sau tara sau obligatiile care ii revin pe durata acestor masuri.

b)      exista date ca inculpatul incearca sa zadarniceasca, in mod direct sau indirect, aflarea adevarului prin influentarea unei parti, a unui martor sau expert, ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de proba.

c)      exista date ca inculpatul pregateste savarsirea unei noi infractiuni.

d)      inculpatul a savarsit cu intentie o noua infractiune.

e)      exista date ca inculpatul exercita presiuni asupra persoanei vatamate sau ca incearca o intelegere frauduloasa cu acesta.

f)        inculpatul a savarsit o infractiune pentru care legea prevede pedeapsa detentiunii pe viata alternativ sau pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani si exista probe ca lasarea sa in libertate prezinta un pericol concret pentru ordinea publica.

Daca sunt indeplinite conditiile impuse de lege, organele judiciare prevazute de lege au facultatea de a hotari daca se impune sau nu luarea unei masuri preventive si care dintre masurile instituite de cod poate conduce la asigurarea bunei desfasurari a cauzei sau la impiedicarea sustragerii invinuitului sau inculpatului de la proces. Alegerea masurii ce urmeaza a fi luata se face tinandu-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infractiunii, de sanatatea, varsta, antecedentele si alte situatii privind persoana fata de care se ia masura (art.136 al.8).

Organul judiciar competent sa dispuna luarea unei masuri preventive e diferit de la o masura la alta. Astfel,

retinerea poate fi luata de organul de cercetare penala sau de procuror;

obligarea de a nu parasi localitatea, respectiv obligarea de a nu parasi tara se dispun de procuror sau de judecator, in faza de urmarire penala, si de instanta de judecata in faza de judecata.

arestarea preventiva poate fi dispusa numai de judecator.

Luarea masurilor preventive se dispune prin ordonanta, de catre organul de cercetare penala sau de procuror, si prin hotarare (incheiere, sentinta sau decizie), de catre instanta de judecata sau de judecator. Indiferent care este actul prin care se ia masura preventiva, acesta trebuie sa cuprinda urmatoarele mentiuni (art.137):

fapta care face obiectul invinuirii sau inculparii;

textul de lege in care aceasta se incadreaza;

pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita;

temeiurile concrete care au determinat luarea masurii preventive.

Inlocuirea si revocarea masurilor preventive

Potrivit art.139 al.1, masura preventiva se inlocuieste cu o alta masura atunci cand s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea masurii. Inlocuirea masurii preventive nu este lasata la aprecierea organului judiciar, ci este obligatorie ori de cate ori s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea unei masuri preventive, iar in raport de noile temeiuri se impune luarea unei alte masuri.

Masurile preventive pot fi inlocuite unele cu altele, in functie de temeiurile existente in cauza, indiferent daca constrangerea adusa de noua masura este mai mica sau mai mare decat cea pe care o exercita masura ce a fost inlocuita. Exista o singura restrictie in aceasta privinta si anume, arestarea preventiva nu poate fi inlocuita cu masura retinerii ci doar cu obligarea de a nu parasi localitatea si cu obligarea de a nu parasi tara.

Revocarea unei masuri preventive se dispune, din oficiu sau la cerere, atunci cand nu mai exista vreun temei care sa justifice mentinerea ei, precum si atunci cand se constata ca a fost luata cu incalcarea prevederilor legale (art.139 al.2).

Inlocuirea si revocarea se dispun, de regula, de organul judiciar care a dispus luarea masurii preventive. Astfel, cand masura preventiva a fost luata in faza de urmarire penala de catre procuror sau de catre instanta, organul de cercetare penala are obligatia de a-l informa de indata pe procuror despre schimbarea sau incetarea temeiurilor care au motivat luarea masurii preventive. Daca procurorul apreciaza ca informatiile primite justifica inlocuirea sau revocarea masurii preventive, dispune aceasta sau sesizeaza instanta. Sesizarea instantei se face si din oficiu de catre procuror cand acesta constata ca s-au schimbat sau au incetat temeiurile care au justificat luarea masurii.

Inlocuirea si revocarea masurilor preventive este obligatorie pentru organul judiciar sesizat cu urmarirea sau judecarea cauzei, chiar daca el urmeaza sa isi decline competenta (art.139 al.4).

Impotriva incheierii instantei prin care s-a dispus inlocuirea sau revocarea unei masuri preventive se poate face recurs in termen de 24 de ore de la pronuntare pentru cei prezenti, si de la comunicare pentru cei lipsa. Incheierea prin care judecatorul respinge, in timpul urmaririi penale, revocarea sau inlocuirea masurii preventive nu este supusa niciunei cai de atac.

Incetarea de drept a masurilor preventive

Spre deosebire de revocare, care implica o apreciere din partea organului judiciar asupra inexistentei vreunui temei care sa justifice mentinerea masurii preventive, incetarea de drept constituie un obstacol legal in mentinerea ei, organul judiciar fiind obligat sa puna de indata in libertate pe cel retinut sau arestat sau sa ridice obligatia de a nu parasi localitatea sau tara impusa invinuitului sau inculpatului.

Conform art.140 al.1, toate masurile preventive inceteaza de drept in urmatoarele cazuri:

Ø      la expirarea termenelor prevazute de lege sau stabilite de organele judiciare, inclusiv la expirarea termenului in care instanta trebuie sa se pronunte cu privire la mentinerea arestarii preventive, in caz ca si-a nesocotit aceasta obligatie;

Ø      in caz de scoatere de sub urmarire penala, de incetare a urmaririi penale sau a procesului penal sau de achitare;

In plus fata de aceste cazuri, arestarea preventiva inceteaza de drept si in urmatoarele situatii:

cand inainte de pronuntarea unei hotarari de condamnare in prima instanta, durata arestarii a atins jumatatea maximului pedepsei prevazute de lege pentru infractiunea care face obiectul invinuirii, fara a se depasi in faza de urmarire penala durata maxima prevazuta de lege;

cand inculpatul a fost condamnat la pedeapsa inchisorii cu o durata egala cu cea a arestarii preventive sau la pedeapsa inchisorii cu suspendare a executarii sau cu executare la locul de munca;

cand inculpatul a fost condamnat la pedeapsa amenzii.

In cazul in care masura preventiva a incetat de drept, procurorul, in cazul retinerii, din oficiu sau in urma informarii organului de cercetare penala, respectiv instanta, in cazul arestarii preventive, din oficiu sau la sesizarea procurorului, au obligatia de a dispune punerea de indata in libertate a celui retinut sau arestat, trimitand administratiei locului de detinere o copie de pe ordonanta sau de pe dispozitivul hotararii ori un extras cuprinzand urmatoarele mentiuni (art.140 al.3):

datele necesare pentru identificarea invinuitului sau inculpatului;

numarul mandatului de arestare;

numarul si data ordonantei sau hotararii prin care s-a dispus liberarea;

temeiul legal al liberarii.

Impotriva incheierii instantei prin care s-a dispus incetarea de drept a unei masuri preventive se poate face recurs in termen de 24 de ore de la pronuntare pentru cei prezenti, si de la comunicare pentru cei lipsa. Incheierea prin care judecatorul respinge, in timpul urmaririi penale, incetarea de drept a masurii preventive nu este supusa niciunei cai de atac.

Tratamentul medical sub paza permanenta

In cazul in care, pe baza actelor medicale, se constata ca cel arestat preventiv sufera de o boala care nu poate fi tratata in reteaua medicala a Administratiei Nationale a Penitenciarelor, administratia locului de detinere dispune efectuarea tratamentului sub paza permanenta in reteaua medicala a Ministerului Sanatatii Publice. Motivele care au determinat luarea acestei masuri sunt comunicate de indata procurorului, in cursul urmaririi penale, sau instantei de judecata, in cursul judecatii.

Reglementarea masurilor preventive

Retinerea (art.143-144)

Retinerea este o masura preventiva privativa de libertate ce poate fi luata doar in cursul urmaririi penale si numai fata de invinuit, daca exista probe sau indicii temeinice ca acesta a savarsit o infractiune ce este sanctionata de lege cu pedeapsa detentiunii pe viata sau a inchisorii si exista vreunul din cazurile prevazute de art.148 oricare ar fi limitele pedepsei cu inchisoarea prevazute pentru fapta savarsita.

Luarea masurii retinerii este, in principiu, facultativa. Ea devine obligatorie doar in cazul savarsirii unei infractiuni flagrante careia i se aplica procedura speciala de urmarire si judecare. Masura poate fi dispusa numai dupa ascultarea invinuitului sau a inculpatului in prezenta aparatorului.

Retinerea poate fi luata atat de organul de cercetare penala cat si de procuror, printr-o ordonanta in care se mentioneaza ziua si ora la care retinerea a inceput. Odata dispusa luarea acestei masuri, organul de urmarire penala are urmatoarele obligatii:

de a incunostinta, de indata de luarea masurii, pe procurorul care supravegheaza urmarirea penala, respectiv pe conducatorul parchetului;

de a-i aduce la cunostinta celui retinut motivele retinerii (art.137¹ al.1) dreptul de a-si angaja un aparator, precum si dreptul de a nu face declaratii, atragandu-i-se atentia ca ceea ce declara poate fi folosit si impotriva sa;

de a intocmi la expirarea masurii o ordonanta de punere in libertate in care sa arate ziua si ora la care retinerea a incetat.

La cererea celui retinut, organul de urmarire penala va incunostinta despre luarea masurii retinerii, in termen de 24 de ore, un membru al familiei acestuia sau o alta persoana indicata de acesta (art.137¹ al.2 si 3). Atat cererea celui retinut cat si incunostintarea se consemneaza intr-un proces verbal. Daca organul de cercetare penala apreciaza ca incunostintarea despre retinerea invinuitului ar afecta urmarirea penala, il va informa pe procuror, iar acesta va hotari cu privire la cererea facuta.

Masura retinerii poate dura cel mult 24 de ore. Din aceasta durata se deduce timpul cat persoana a fost privata de libertate ca urmare a masurii administrative a conducerii la sediul politiei prevazuta de art.31 lit.b din Legea nr.218/2002 privind organizarea si functionarea Politiei Romane. Conform dispozitiilor acestei legi, masura administrativa a conducerii la sediul politiei nu poate depasi 24 de ore.

In situatia in care retinerea se dispune dupa audierea invinuitului citat de catre organul de urmarire penala, termenul de 24 de ore se calculeaza de la ora emiterii ordonantei.

Retinerea nu poate fi prelungita. Daca organul de cercetare penala care a luat masura retinerii considera ca este necesar a se lua masura arestarii preventive, va inainta procurorului, in termen de 10 ore de la luarea masurii, odata cu incunostintarea ceruta de lege, un referat motivat in acest sens. Daca procurorul este de acord cu propunerea, dupa ascultarea invinuitului in prezenta aparatorului, va prezenta dosarul cauzei judecatorului competent. In cazul in care retinerea a fost dispusa de procuror si acesta apreciaza ca e necesara luarea masurii arestarii preventive, va proceda la prezentarea dosarului judecatorului, in termen de 10 ore de la luarea masurii.

Impotriva ordonantei prin care s-a dispus retinerea se poate face plangere, in termen de maxim 24 de ore de la luarea masurii. Plangerea se adreseaza procurorului care supravegheaza urmarirea penala, daca retinerea a fost dispusa de organul de cercetare penala, si procurorului ierarhic superior, daca a fost dispusa de procuror. Procurorul competent trebuie sa se pronunte asupra plangerii inainte de expirarea masurii, prin ordonanta, iar daca apreciaza ca masura retinerii este ilegala sau nu este justificata, dispune revocarea ei (art.140¹).

Obligarea de a nu parasi localitatea (art.145)

Obligarea de a nu parasi localitatea este o masura preventiva restrictiva de libertate prin care organul judiciar obliga invinuitul sau inculpatul sa nu paraseasca localitatea in care locuieste fara incuviintarea sa. Masura poate fi luata doar daca exista probe sau indicii temeinice ca invinuitul sau inculpatul a savarsit o fapta prevazuta de legea penala si sanctionata cu pedeapsa detentiunii pe viata sau a inchisorii.

Pe durata masurii obligarii de a nu parasi localitatea, invinuitul sau inculpat este obligat sa respecte urmatoarele obligatii:

a)       sa se prezinte la organul de urmarire penala sau, dupa caz, la instanta de judecata, ori de cate ori este chemat;

b)      sa se prezinte la organul de politie desemnat cu supravegherea de organul judiciar care a dispus masura, conform programului de supraveghere intocmit de organul de politie sau ori de cate ori este chemat;

c)       sa nu isi schimbe locuinta fara incuviintarea organului judiciar care a dispus masura;

d)      sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte nici o categorie de arme.

La aceste obligatii pot fi adaugate de organele judiciare si una sau mai multe din urmatoarele obligatii:

a)      sa poarte permanent un sistem electronic de supraveghere[1];

b)      sa nu se deplaseze la anumite spectacole sportive ori culturale sau in orice alte locuri stabilite;

c)      sa nu se apropie de persoana vatamata, membrii familiei acesteia, persoana impreuna cu care a comis fapta, martori, experti ori alte persoane stabilite de organul judiciar, si sa nu comunice cu acestea direct sau indirect;

d)      sa nu conduca nici un vehicul sau anumite vehicule stabilite;

e)      sa nu se afle in locuinta persoanei vatamate;

f)        sa nu exercite profesia, meseria sau sa nu desfasoare activitatea in exercitarea careia a savarsit fapta.

In faza de urmarire penala, obligarea de a nu parasi localitatea se dispune de catre procuror, printr-o ordonanta, sau de judecator, printr-o incheiere, iar in cursul judecatii de catre instanta investita cu solutionarea fondului, tot printr-o incheiere. Daca organul de cercetare penala considera ca este cazul sa se ia masura obligarii de a nu parasi localitatea, inainteaza in acest sens un referat motivat procurorului, acesta fiind obligat sa se pronunte in termen de 24 de ore (art.138 al.1si 2).

O copie de pe ordonanta sau de pe incheierea prin care s-a luat masura se comunica atat invinuitului sau inculpatului, cat si sectiei de politie in a carei circumscriptie locuieste acesta, politiei comunitare, jandarmeriei, organelor competente sa elibereze pasaportul, organelor de frontiera, precum si altor institutii, in vederea asigurarii respectarii obligatiilor care ii revin invinuitului sau inculpatului. In cuprinsul ordonantei sunt mentionate expres obligatiile pe care invinuitul sau inculpatul trebuie sa le respecte si se atrage atentia ca, in caz de incalcare cu rea credinta a acestor obligatii, se va lua masura arestarii preventive.

Impotriva ordonantei prin care s-a dispus obligarea de a nu parasi localitatea, invinuitul sau inculpatul poate face plangere, in termen de 3 zile de la luarea masurii, la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in prima instanta. Plangerea nu este suspensiva de executare. Dosarul se inainteaza instantei in termen de 24 de ore de la depunerea plangerii, iar plangerea se solutioneaza in termen de 3 zile. Solutionarea plangerii se face in camera de consiliu, in prezenta obligatorie a procurorului si cu citarea celui ce a facut plangerea. Neprezentarea acestuia nu impiedica judecarea plangerii.

Instanta se pronunta asupra plangerii, in aceeasi zi, prin incheiere, dispunand fie respingerea plangerii, fie revocarea masurii preventive luate. Dupa solutionarea plangerii, dosarul cauzei se restituie procurorului in termen de 24 de ore.

Impotriva incheierii prin care instanta a dispus luarea masurii obligarii de a nu parasi localitatea, se poate face recurs in termen de 24 de ore. Termenul curge de la pronuntare, pentru cei prezenti si de la comunicare, pentru cei lipsa la sedinta de judecata.

Dosarul va fi inaintat instantei de recurs in termen de 24 de ore, iar plangerea se solutioneaza in termen de 3 zile, prin incheiere. Dosarul se restituie procurorului in termen de 24 de ore de la solutionarea plangerii. O copie a incheierii ramasa definitiva se comunica atat invinuitului sau inculpatului, cat si sectiei de politie in a carei circumscriptie locuieste acesta (art.141).

In cursul urmaririi penale, durata masurii obligarii de a nu parasi localitatea nu poate depasi 30 de zile, afara de cazul cand ea este prelungita in conditiile legii. Masura poate fi prelungita in cursul urmaririi penale, in caz de necesitate si numai motivat, de catre procurorul care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala, fiecare prelungire neputand sa depaseasca 30 de zile. Durata maxima a masurii, in cursul urmaririi penale, este de un an. In mod exceptional, cand pedeapsa prevazuta de lege este detentiunea pe viata sau inchisoarea de 10 ani ori mai mare, durata maxima a obligarii de a nu parasi localitatea este de 2 ani.

Daca, pe durata obligarii de a nu parasi localitatea au intervenit motive care justifica fie impunerea unor noi obligatii, fie inlocuirea sau incetarea celor existente, procurorul sau instanta dispune aceasta prin ordonanta sau incheiere motivata.

In cazul in care invinuitul sau inculpatul nu respecta, cu rea credinta, obligatiile impuse pe timpul obligarii de a nu parasi localitatea, masura va fi inlocuita cu arestarea preventiva. Organul de politie desemnat de organul judiciar care a dispus masura, verifica periodic respectarea masurii si a obligatiilor de catre invinuit sau inculpat, iar in cazul in care constata incalcari ale acestora, sesizeaza de indata procurorul, in cursul urmaririi penale, sau instanta, in cursul judecatii.

Obligarea de a nu parasi tara (art.145¹)

Obligarea de a nu parasi tara este o masura preventiva restrictiva de libertate prin care organul judiciar impune invinuitului sau inculpatului indatorirea de a nu parasi tara fara incuviintarea sa.

Dispozitiile prevazute de cod cu privire la luarea, durata si obligatiile impuse pe timpul masurii obligarii de a nu parasi localitatea se aplica in mod corespunzator si in ceea ce priveste obligarea de a nu parasi tara.

Arestarea preventiva

Arestarea preventiva este o masura preventiva privativa de libertate prin care judecatorul dispune detinerea invinuitului sau inculpatului in locuri special destinate acestui scop, in interesul bunei desfasurari a procesului penal.

Luarea masurii arestarii preventive poate fi dispusa numai dupa ascultarea invinuitului sau inculpatului in prezenta aparatorului sau, afara de cazul cand invinuitul sau inculpatul este disparut, se afla in strainatate ori se sustrage de le urmarire sau de la judecata sau daca se afla in stare de retinere sau de arestare si din cauza starii de sanatate sau din cauza de forta majora, nu poate fi adus. Invinuitul sau inculpatul trebuie ascultat atat de procuror, inainte de a prezenta instantei propunerea de arestare preventiva, cat si de instanta, inainte de a se pronunta asupra acesteia. Arestarea preventiva se poate dispune, in tot cursul procesului penal, numai de judecator.

Conform art.23 al.8 din Constitutie si art.137¹, celui arestat i se aduc, de indata, la cunostinta, in limba pe care o intelege, motivele arestarii, iar invinuirea in cel mai scurt termen in prezenta unui avocat.

De asemenea, judecatorul este obligat sa incunostinteze despre luarea masurii arestarii, in 24 de ore, un membru al familiei sau o alta persoana desemnata de invinuit sau de inculpat, consemnandu-se indeplinirea obligatiei de incunostintare intr-un proces verbal.

Arestarea preventiva se dispune printr-o hotarare judecatoreasca pe baza careia se emite, de indata dupa luarea masurii, mandat de arestare. Daca in cauza, prin aceeasi hotarare, masura arestarii a fost luata fata de mai multi invinuiti sau inculpati, se emite mandat de arestare separat pentru fiecare persoana in parte.

Mandatul de arestare (art.151) trebuie sa cuprinda urmatoarele date:

instanta care a dispus luarea masurii arestarii;

data si locul emiterii mandatului;

numele, prenumele si calitatea persoanei care a emis mandatul de arestare;

date privitoare la persoana arestata - nume, prenume, porecla, data si locul nasterii, numele parintilor, cetatenie, adresa, ocupatie, situatia militara, antecedente penale, precum si codul numeric personal al acesteia;

aratarea faptei ce formeaza obiectul inculparii si denumirea infractiunii;

incadrarea juridica a faptei si pedeapsa prevazuta de lege;

temeiurile concrete ce determina arestarea;

ordinul de a fi arestat invinuitul sau inculpatul;

indicarea locului unde urmeaza a fi detinut cel arestat;

semnatura judecatorului.

Mandatul de arestare se intocmeste in trei exemplare. Daca mandatul a fost emis dupa ascultarea invinuitului sau inculpatului, judecatorul care a emis mandatul inmaneaza un exemplar persoanei arestate, iar un alt exemplar il trimite organului de politie pentru a fi predat la locul de detinere odata cu arestatul. Cand masura arestarii a fost dispusa in lipsa invinuitului sau a inculpatului, mandatul se inainteaza in dublu exemplar organului de politie, pentru executare.

Organul de politie va proceda la arestarea persoanei aratate in mandat, inmanandu-i totodata un exemplar de pe mandatul de arestare, si la conducerea acesteia in fata judecatorului care a emis mandatul spre a fi ascultata.

Daca cel arestat ridica obiectii in contra executarii mandatului numai in ceea ce priveste identitatea, va fi condus in fata instantei locului unde a fost gasit. Aceasta se va pronunta asupra obiectiilor ridicate prin incheiere, cerand, daca socoteste necesar, relatii judecatorului care a emis mandatul. Instanta poate dispune, pana la rezolvarea obiectiilor, punerea in libertate a persoanei impotriva careia s-a executat mandatul daca apreciaza ca nu exista pericol de disparitie. In situatia in care instanta constata ca persoana adusa nu este cea prevazuta in mandat, o pune imediat in libertate; cand constata ca obiectiile sunt nefondate, va dispune executarea mandatului (art.153).

Cand persoana prevazuta in mandat nu a fost gasita, organul de politie incheie un proces verbal prin care constata aceasta si instiinteaza pe judecatorul care a emis mandatul, precum si organele competente pentru darea in urmarire.

Codul de procedura penala reglementeaza arestarea preventiva in doua modalitati, in functie de calitatea pe care o are in procesul penal persoana arestata.

Arestarea preventiva a invinuitului (art.146-147)

Arestarea preventiva a invinuitului consta in privarea de libertate a invinuitului pentru o perioada de cel mult 10 zile atunci cand interesul urmaririi penale o impune si daca sunt indeplinite conditiile impuse de lege (exista probe sau indicii temeinice ca s-a savarsit o infractiune sanctionata de lege cu pedeapsa inchisorii sau a detentiunii pe viata si din probele existente rezulta vreunul din cazurile prevazute de art.148).

In cursul urmaririi penale, arestarea preventiva se poate dispune doar la propunerea procurorului. Astfel, cand procurorul, din oficiu sau la sesizarea organului de cercetare penala, considera ca este necesara privarea de libertate a invinuitului va proceda la ascultarea invinuitului in prezenta aparatorului sau, dupa care va prezenta dosarul cauzei cu propunerea motivata de luare a masurii arestarii preventive, judecatorului.

Competenta de a se pronunta asupra propunerii de arestare preventiva a invinuitului ii revine presedintelui instantei ori judecatorului delegat de acesta de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in fond sau de la instanta in a carei circumscriptie se afla locul de detinere, locul unde s-a constatat savarsirea faptei penale ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectueaza sau supravegheaza urmarirea.

La prezentarea dosarului de catre procuror, presedintele instantei sau judecatorul delegat de acesta fixeaza ziua si ora de solutionare a propunerii de arestare preventiva, pana la expirarea celor 24 de ore de retinere, in cazul in care invinuitul este retinut. Ziua si ora se comunica atat aparatorului ales sau numit din oficiu, cat si procurorului, acesta din urma fiind obligat sa asigure prezenta in fata judecatorului a invinuitului retinut.

Propunerea de arestare preventiva se solutioneaza in camera de consiliu de un singur judecator, indiferent de natura infractiunii.

Participarea procurorului este obligatorie. Invinuitul este adus in fata judecatorului si va fi asistat de aparator pentru a fi ascultat. In cazul in care invinuitul se afla in stare de retinere si din cauza starii sanatatii ori din cauza de forta majora sau stare de necesitate nu poate fi adus in fata judecatorului, propunerea de arestare va fi examinata in lipsa sa, dar in prezenta aparatorului, caruia i se da cuvantul pentru a formula concluzii.

Judecatorul se pronunta asupra propunerii de arestare preventiva, de indata dupa ascultarea invinuitului sau a concluziilor aparatorului, prin incheiere motivata supusa recursului in 24 de ore. Daca sunt intrunite conditiile impuse de lege, judecatorul dispune, prin incheiere, arestarea preventiva a invinuitului, aratand in concret temeiurile care justifica luarea masurii arestarii preventive, fixeaza durata acesteia, dupa care emite, de urgenta, mandatul de arestare a invinuitului.

Arestarea preventiva a invinuitului nu poate depasi 10 zile.

Impotriva incheierii prin care s-a dispus arestarea sau s-a respins propunerea de arestare se poate declara recurs de invinuit si de procuror, in termen de 24 de ore de la pronuntarea instantei, respectiv de la comunicarea incheierii. Recursul declarat impotriva incheierii prin care s-a dispus luarea arestarii nu este suspensiv de executare.

Dosarul se inainteaza instantei in termen de 24 de ore de la depunerea plangerii, iar recursul se solutioneaza in termen de 48 de ore.

Invinuitul arestat va fi adus in fata instantei si va fi ascultat in prezenta aparatorului sau. Recursul poate fi examinat si in lipsa celui arestat, daca acesta se afla internat in spital sau daca deplasarea sa nu este posibila, dar numai in prezenta aparatorului acestuia, caruia i se da cuvantul pentru a pune concluzii. Prezenta procurorului este obligatorie. Instanta se pronunta, in aceeasi zi, prin incheiere. Dosarul cauzei se va restitui instantei a carei incheiere a fost atacata in termen de 24 de ore de la solutionarea recursului.

Arestarea preventiva este o masura specifica fazei de urmarire penala, intrucat in aceasta faza este posibila desfasurarea activitatii judiciare care realizeaza continutul procesului penal fara punerea in miscare a actiunii penale. Arestarea preventiva a invinuitului in faza de judecata este totusi posibila in cazul savarsirii unei infractiuni de audienta (art.299). In aceasta situatie, arestarea dispune de catre instanta de judecata, iar mandatul de arestare se emite de catre presedintele completului de judecata. Invinuitul arestat este apoi trimis de indata procurorului impreuna cu mandatul de arestare.

Arestarea preventiva a invinuitului nu se poate prelungi. Daca procurorul apreciaza ca se impune privarea de libertate a invinuitului si dupa expirarea termenului maxim de 10 zile prevazut pentru luarea masurii, el va trebui sa puna in miscare actiunea penala si sa propuna apoi instantei arestarea preventiva a inculpatului.

Arestarea preventiva a inculpatului (art.148 - 160^b)

Masura arestarii preventive se poate lua fata de inculpat atat in cursul urmaririi penale cat si in cursul judecatii daca sunt probe sau indicii temeinice ca inculpatul a savarsit o infractiune sanctionata de lege cu pedeapsa inchisorii sau a detentiunii pe viata si din probele existente rezulta vreunul din cazurile prevazute de art.148.

Procedura de luare a masurii si durata sa este diferita in functie de faza in care se afla procesul penal.

In cursul urmaririi penale, arestarea preventiva a inculpatului se dispune numai de catre judecator la propunerea motivata a procurorului. Procedura dispunerii arestarii inculpatului este aceeasi cu cea a arestarii invinuitului. Durata arestarii inculpatului in aceasta faza nu poate depasi 30 de zile, afara de cazul cand ea este prelungita in conditiile legii. Termenul curge de la data emiterii mandatului, cand arestarea a fost dispusa dupa ascultarea inculpatului, iar in cazul cand arestarea a fost dispusa in lipsa acestuia, termenul curge de la data punerii in executare a mandatului de arestare. Cand o cauza este trecuta pentru continuarea urmaririi penale de la un organ de urmarire la altul, mandatul de arestare emis anterior ramane valabil.

Daca inculpatul a fost anterior arestat ca invinuit sau a fost retinut, arestarea preventiva nu poate fi dispusa decat pentru zilele care au ramas dupa scaderea din 30 de zile a perioadei in care acesta a fost anterior arestat sau retinut.

Impotriva incheierii prin care s-a dispus arestarea preventiva sau respingerea propunerii procurorului se poate uza de recurs in termen de 24 de ore de la pronuntarea instantei, respectiv de la comunicarea incheierii. Procedura judecarii recursului este aceeasi cu cea a recursului ce priveste arestarea invinuitului, cu deosebirea ca recursul va trebui sa fie solutionat in termen de 3 zile.

In faza de judecata, arestarea preventiva a inculpatului se dispune de catre instanta sesizata cu judecarea fondului cauzei, pe termen nelimitat, prin incheiere motivata, susceptibila de recurs. Termenul de recurs este de 24 de ore si curge de la pronuntare, pentru cei prezenti, si de la comunicare, pentru cei lipsa. Dosarul va fi inaintat instantei de recurs in termen de 24 de ore, iar recursul se judeca in 3 zile. Recursul declarat impotriva incheierii prin care s-a dispus arestarea nu este suspensiv de executare.

Fata de inculpatul care a mai fost anterior arestat in aceeasi cauza, in cursul urmaririi penale sau al judecatii, se poate dispune din nou aceasta masura, daca au intervenit clemente noi care fac necesara privarea sa de libertate.

Desi nu prevede o durata a arestarii preventive a inculpatului in faza de judecata, codul impune instantei sa verifice periodic, dar nu mai tarziu de 60 de zile, legalitatea si temeinicia arestarii preventive. Daca instanta constata ca temeiurile care au determinat arestarea preventiva au incetat sau ca nu exista temeiuri noi care sa justifice privarea de libertate, dispune, prin incheiere, revocarea arestarii preventive si punerea de indata in libertate a inculpatului. Cand instanta constata ca temeiurile care au determinat arestarea impun in continuare privarea de libertate sau ca exista temeiuri noi care justifica privarea de libertate, instanta dispune, prin incheiere motivata, mentinerea arestarii preventive.

Incheierea poate fi atacata cu recurs in termen de 24 de ore, aplicandu-se aceeasi procedura ca in cazul recursului declarat impotriva incheierii prin care instanta a dispus arestarea preventiva a inculpatului in cursul judecatii.

In cazul in care la data trimiterii in judecata, inculpatul este arestat, procurorul este obligat sa sesizeze instanta cu cel putin 5 zile inainte de expirarea mandatului de arestare sau a duratei pentru care a fost dispusa prelungirea arestarii preventive. Instanta este datoare, la primirea dosarului, sa verifice, din oficiu, in camera de consiliu, legalitatea si temeinicia arestarii preventive inainte de expirarea duratei ei. Daca instanta constata ca temeiurile care au determinat arestarea preventiva au incetat sau ca nu exista temeiuri noi care sa justifice privarea de libertate, dispune, prin incheiere, revocarea arestarii preventive si punerea de indata in libertate a inculpatului. Cand instanta constata ca temeiurile care au determinat arestarea impun in continuare privarea de libertate sau ca exista temeiuri noi care justifica privarea de libertate, instanta mentine, prin incheiere motivata, arestarea preventiva.

Prelungirea arestarii preventive a inculpatului

Arestarea inculpatului poate fi prelungita, in cursul urmaririi penale, motivat, daca temeiurile care au determinat arestarea initiala impun in continuare privarea de libertate sau exista temeiuri noi in acest sens. Prelungirea arestarii preventive este de competenta instantei careia i-ar reveni spre judecare fondul cauzei sau a instantei corespunzatoare in a carei circumscriptie se afla locul de detinere, locul unde s-a constatat savarsirea faptei penale ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectueaza sau supravegheaza urmarirea.

Prelungirea duratei arestarii inculpatului se dispune pe baza propunerii motivate procurorului care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala, ce trebuie inaintata instantei impreuna cu adresa de sesizare a instantei si cu dosarul cauzei, cu cel putin 5 zile inainte de expirarea duratei arestarii. Cand in aceeasi cauza se gasesc mai multi inculpati arestati pentru care durata arestarii expira la date diferite, procurorul va sesiza instanta cu privire la toti inculpatii.

Propunerea de prelungire se solutioneaza in camera de consiliu, cu participarea obligatorie a procurorului. Inculpatul este adus in fata instantei, afara de cazul cand deplasarea sa nu este posibila, si va fi asistat de catre aparator, careia i se acorda dreptul de a studia dosarul.

Instanta solutioneaza propunerea si se pronunta asupra prelungirii arestarii preventive, in termen de 24 de ore de la primirea dosarului si comunica incheierea celor lipsa de la judecata in acelasi termen. Masura dispusa de instanta se comunica administratiei locului de detinere care este obligata sa o aduca la cunostinta inculpatului. Incheierea instantei este susceptibila de recurs in termen de 24 de ore de la pronuntare pentru cei prezenti si de la comunicare pentru cei lipsa. Recursul declarat impotriva incheierii prin care s-a dispus prelungirea arestarii preventive nu este suspensiv de executare. Recursul se solutioneaza inainte de expirarea duratei arestarii preventive, iar inculpatul este adus la judecarea lui.    Daca incheierea nu a fost atacata cu recurs, instanta este obligata sa restituie dosarul procurorului in termen de 24 de ore de la expirarea termenului de recurs.

Arestarea preventiva a inculpatului poate fi prelungita de instanta cu cel mult 30 de zile. In cauza pot fi acordate mai multe prelungiri, fiecare neputand depasi 30 de zile. Durata totala a arestarii inculpatului in faza de urmarire penala nu poate depasi insa un termen rezonabil si oricum, nu mai mult de 180 de zile.

Dispozitii speciale pentru minori

Masurile preventive se pot lua in cadrul procesului penal si fata de invinuitii si inculpatii minori, aplicandu-se, in principiu, aceleasi reguli ca si pentru majori. Exista insa si unele dispozitii cu caracter special in ceea ce priveste retinerea si arestarea preventiva a minorilor. Dispozitiile speciale prevazute de cod au in vedere varsta invinuitului sau inculpatului minor da la data cand se dispune asupra masurii.

Durata si conditiile in care poate fi luata o masura preventiva privativa de libertate sunt diferite pentru minorii intre 14 si 16 ani, respectiv cei intre 16 si 18 ani.

Retinerea

minorii cu varsta intre 14 si 16 ani. Retinerea acestor invinuiti minori care raspund penal, poate fi dispusa numai in mod exceptional, cu instiintarea si sub controlul procurorului, daca exista date certe ca minorul a comis o infractiune pedepsita de lege cu detentiunea pe viata sau inchisoare de 10 ani ori mai mare. Retinerea invinuitului minor poate dura cel mult 10 ore, cu posibilitatea de a fi prelungita numai daca se impune, prin ordonanta motivata, de procuror, pentru o durata de cel mult 10 ore. Dispozitia este derogatorie de la regula conform careia retinerea nu poate fi prelungita.

minorii peste 16 ani. Pentru retinerea invinuitului minor cu varsta intre 16 si 18 ani, se aplica dispozitiile prevazute de cod pentru retinerea invinuitilor majori (art.143-144), ne fiind instituite dispozitii speciale.

Masura retinerii luata fata de un invinuit minor trebuie adusa, imediat, la cunostinta parintilor, tutorelui, persoanei in ingrijirea sau supravegherea careia se afla minorul sau altei persoane pe care minorul retinut a desemnat-o.

Arestarea preventiva

minorii cu varsta intre 14 si 16 ani. Arestarea acestei categorii de minori poate fi dispusa doar daca pedeapsa prevazuta de lege pentru fapta de care este invinuit este detentiunea pe viata sau inchisoarea de 10 ani ori mai mare si o alta masura preventiva nu este suficienta.

Daca minorul are calitatea de invinuit, arestarea preventiva dureaza cel mult 3 zile.

Daca minorul are calitatea de inculpat, arestarea preventiva dureaza, in cursul urmaririi penale, cel mult 15 zile. Durata masurii poate fi prelungita in cursul urmaririi penale, numai in mod exceptional, fiecare prelungire neputand depasi 15 zile. Durata totala a arestarii in cursul urmaririi penale nu poate sa depaseasca, in total, un termen rezonabil si nu mai mult de 60 de zile. In mod exceptional, cand pedeapsa prevazuta de lege este detentiunea pe viata sau inchisoarea de 20 de ani sau mai mare, arestarea preventiva in cursul urmaririi penale poate fi prelungita pana la 180 de zile.

In cursul judecatii, arestarea preventiva a inculpatului minor intre 14 si 16 ani se dispune pe perioada nedeterminata, dar instanta este obligata sa verifice legalitatea si temeinicia masurii luate periodic, dar nu mai tarziu de 30 de zile.

minorii cu varsta peste 16 ani. Acesti minori pot fi arestati preventiv daca sunt indeplinite conditiile generale impuse de lege pentru arestarea preventiva.

Daca minorul are calitatea de invinuit, arestarea preventiva dureaza cel mult 3 zile.

Daca minorul are calitatea de inculpat, arestarea preventiva dureaza, in cursul urmaririi penale, cel mult 20 de zile, cu posibilitatea de prelungire a acestei durate, de fiecare data cu 20 de zile. Arestarea preventiva a inculpatului minor in cursul urmaririi penale nu poate sa depaseasca, in total, un termen rezonabil si nu mai mult de 90 de zile. In mod exceptional, cand pedeapsa prevazuta de lege este detentiunea pe viata sau inchisoarea de 10 ani ori mai mare, arestarea preventiva a inculpatului minor in cursul urmaririi penale poate fi prelungita pana la 180 de zile.

Verificarea legalitatii si temeiniciei arestarii preventive a inculpatului minor mai mare de 16 ani in cursul judecatii se efectueaza periodic, dar nu mai tarziu de 40 de zile.

Arestarea preventiva a invinuitului sau inculpatului minor trebuie adusa, in termen de 24 de ore, la cunostinta parintilor, a tutorelui, persoanei in ingrijirea sau supravegherea careia se afla minorul sau altei persoane pe care minorul retinut a desemnat-o precum si a serviciului de reintegrare sociala a infractorilor si de supraveghere a executarii sanctiunilor neprivative de libertate de pe langa instanta careia i-ar reveni sa judece in prima instanta cauza, consemnandu-se aceasta intr-un proces-verbal.

Minorilor retinuti sau arestati preventiv li se asigura, pe langa drepturile prevazute de lege pentru detinutii preventiv ce au depasit 18 ani, drepturi proprii si un regim special de detentie preventiva, in raport cu particularitatile varstei lor, astfel incat masurile privative de libertate sa nu prejudicieze dezvoltarea fizica, psihica sau morala a minorului. In timpul retinerii sau arestarii preventive, minorii se tin in locuri anume destinate, separat de majori.

Invinuitilor sau inculpatilor minori, retinuti ori arestati preventiv, li se asigura in toate cazurile asistenta juridica obligatorie, organele judiciare fiind obligate sa ia masuri pentru desemnarea unui aparator din oficiu daca minorul nu si-a ales unul si pentru ca acesta sa poata lua contact direct cu minorul arestat si sa comunice cu el.

Respectarea drepturilor si a regimului special prevazute de lege pentru minorii retinuti sau arestati preventiv este asigurata prin controlul unui judecator anume desemnat de presedintele instantei, prin vizitarea locurilor de detinere preventiva de catre procuror, precum si prin controlul altor organisme abilitate de lege sa viziteze detinutii preventiv.

Sectiunea a III-a

Liberarea provizorie (art.160¹ - 160¹⁰)

1. Notiune si modalitati

Liberarea provizorie este o masura procesuala cu un caracter accesoriu fata de masura arestarii preventive, care consta in punerea in libertate provizorie a invinuitului sau a inculpatului arestat preventiv sub conditia respectarii anumitor obligatii impuse de lege sau stabilite de instanta. Masura se dispune de instanta de judecata atat in cursul urmaririi penale, cat si in cursul judecatii (art.160^2a).

Codul de procedura penala reglementeaza liberarea provizorie in doua modalitati: sub control judiciar si pe cautiune.

Liberarea provizorie sub control judiciar consta in conditionarea ca pe toata perioada de liberare, invinuitul, respectiv inculpatul sa respecte mai multe obligatii impuse la acordarea liberarii, urmata de verificarea modului de indeplinire a acestor obligatii. Obligatiile ce ii sunt impuse, in mod obligatoriu, invinuitului sau inculpatului sunt prevazute de art.160² al.3:

sa nu depaseasca limita teritoriala fixata decat in conditiile stabilite de instanta;

sa se prezinte la organul de urmarire penala sau la instanta ori de cate ori este chemat;

sa se prezinte la organul de politie desemnat cu supravegherea de instanta, conform programului de supraveghere intocmit de organul de politie sau ori de cate ori este chemat;

sa nu isi schimbe locuinta fara incuviintarea instantei care a dispus masura;

sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte nicio categorie de arme.

La aceste obligatii pot fi adaugate de instanta si una sau mai multe din urmatoarele obligatii:

a)      sa poarte permanent un sistem electronic de supraveghere;

b)      sa nu se deplaseze la anumite spectacole sportive ori culturale sau in orice alte locuri stabilite;

c)      sa nu se apropie de persoana vatamata, membrii familiei acesteia, persoana impreuna cu care a comis fapta, martori, experti ori alte persoane stabilite de organul judiciar, si sa nu comunice cu acestea direct sau indirect;

d)      sa nu conduca nici un vehicul sau anumite vehicule stabilite;

e)      sa nu se afle in locuinta persoanei vatamate;

f)        sa nu exercite profesia, meseria sau sa nu desfasoare activitatea in exercitarea careia a savarsit fapta.

In cuprinsul incheierii sunt mentionate expres obligatiile pe care invinuitul sau inculpatul trebuie sa le respecte si se atrage atentia acestuia ca, in caz de incalcare cu rea-credinta a obligatiilor care ii revin, se va lua fata de acesta masura arestarii preventive. O copie de pe incheiere se comunica atat invinuitului sau inculpatului, cat si sectiei de politie in a carei circumscriptie locuieste acesta, politiei comunitare, jandarmeriei, organelor competente sa elibereze pasaportul, organelor de frontiera, precum si altor institutii, in vederea asigurarii respectarii obligatiilor care ii revin invinuitului sau inculpatului

Controlul judiciar consta, asadar, in impunerea respectarii unor obligatii alese dintre cele prevazute de lege in functie de infractiunea savarsita de inculpat. Verificarea modului in care invinuitul sau inculpatul respecta obligatiile stabilite de instanta revine judecatorului delegat cu executarea, precum si procurorului si organului de politie(art.160^2b).

Controlul judiciar instituit poate fi oricand modificat sau ridicat de catre instanta, in tot sau in parte, pentru motive temeinice. Incheierea instantei este susceptibila de recurs in termen de 24 de ore.

Liberarea provizorie pe cautiune presupune conditionarea invinuitului sau a inculpatului de a respecta anumite obligatii pe timpul liberarii, precum si plata unei sume de bani, numita cautiune, ca o garantie a respectarii obligatiilor impuse(art.160⁴). .

Cuantumul cautiunii este stabilit de instanta si nu poate fi mai mic de 1000 lei. Consemnarea cautiunii se face pe numele invinuitului sau inculpatului si la dispozitia instantei inainte ca instanta sa aprecieze daca sunt sau nu indeplinite conditiile pentru acordarea liberarii. Consemnarea se poate face fie prin depunerea sumei de bani stabilita de catre instanta, fie prin constituirea unei garantii reale imobiliare la dispozitia instantei care a stabilit cautiunea.

Cautiunea depusa se restituie in urmatoarele situatii (art.160⁵ al.4):

a)      cand se descopera fapte sau imprejurari care nu au fost cunoscute la data admiterii cererii de liberare provizorie si care justifica arestarea inculpatului;

b)      se constata de instanta, prin incheiere, ca nu mai exista temeiurile care au justificat masura arestarii preventive;

c)      se dispune scoaterea de sub urmarire penala, incetarea urmaririi penale, achitarea sau incetarea procesului penal;

d)      se pronunta pedeapsa amenzii sau pedeapsa inchisorii cu suspendarea conditionata sau sub supraveghere a pedepsei sau cu executare la locul de munca;

e)      se dispune condamnarea la pedeapsa inchisorii;

f)        se respinge cererea de liberare provizorie.

Cautiunea nu se restituie in cazul condamnarii la pedeapsa inchisorii cand liberarea provizorie a fost revocata ca urmare a    nerespectarii de catre inculpat a obligatiilor ce i-au fost impuse sau a incercarii de zadarnicire a aflarii adevarului sau a savarsirii unei noi infractiuni cu intentie.

Obligatiile impuse invinuitului sau inculpatului pe timpul liberarii provizorii pe cautiune sunt aceleasi cu cele ce formeaza continutul controlului judiciar in cazul liberarii provizorii sub control judiciar.

2. Procedura liberarii provizorii

Conditiile liberarii (art.160² al.1 si 2)

Pentru acordarea liberarii provizorii, in oricare din cele doua modalitati, se impune indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii:

invinuitul sau inculpatul sa fi fost arestat preventiv si sa se mentina temeiurile care au stat la baza arestarii preventive;

invinuitul sau inculpatul sa fi savarsit o infractiune din culpa sau o infractiune intentionata pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii care nu depaseste 18 ani;

din datele existente in cauza sa nu rezulte necesitatea de a-l impiedica pe cel arestat preventiv sa savarseasca alte infractiuni sau sa zadarniceasca aflarea adevarului prin influentarea unor martori sau experti, alterarea ori distrugerea mijloacelor materiale de proba sau prin alte asemenea fapte;

sa se aprecieze ca, desi temeiurile pentru luarea arestarii preventive subzista, totusi, din cauza unor imprejurari legate, in special, de persoana invinuitului sau a inculpatului si comportarea sa in proces, nu mai este necesara privarea de libertate.

In cazul liberarii provizorii pe cautiune, se cere a fi indeplinita si conditia de a se fi depus cautiunea stabilita de instanta.

Cererea de liberare provizorie (art.160⁶ al.1-3)

Liberarea provizorie, in oricare dintre modalitatile sale, se dispune de catre instanta de judecata la cerere. Cererea de liberare provizorie poate fi facuta, atat in cursul urmaririi penale, cat si in cursul judecatii, de catre invinuit sau de inculpat, de sotul si rudele apropiate ale acestuia.

Cererea trebuie sa cuprinda numele, prenumele, domiciliul si calitatea persoanei care o face, precum si mentiunea cunoasterii dispozitiilor legii privitoare la cazurile de revocare a liberarii provizorii. In cazul liberarii provizorii pe cautiune, cererea trebuie sa cuprinda si obligatia depunerii cautiunii si mentinerea cunoasterii dispozitiilor legii privitoare la cazurile de nerestituire a cautiunii.

Cererea se solutioneaza de catre instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in fond, in faza de urmarire penala, si instantei sesizate cu judecarea cauzei, in faza de judecata. Cererea poate fi depusa la instanta, la organul de urmarire penala sau la administratia locului de detinere, acestia din urma avand obligatia de a o inainta, in termen de 24 de ore, instantei competente.

Procedura de solutionare a cererii de liberare (art.160⁷ - 160⁹)

Procedura de solutionare a cererii de liberare provizorie parcurge trei etape: verificarea prealabila a mentiunilor cuprinse in cerere, examinarea admisibilitatii in principiu a cererii si solutionarea cererii.

In prima etapa, instanta verifica daca cererea de liberare provizorie cuprinde toate datele cerute de lege si, daca este cazul ia masuri pentru completarea ei. In cazul in care cererea este facuta de o alta persoana decat inculpatul, instanta trebuie sa-l intrebe pe inculpat daca isi insuseste cererea, iar raspunsul se consemneaza pe cerere.

In cea de a doua etapa, instanta examineaza, de urgenta, cererea, verificand daca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege pentru admisibilitatea in principiu a acesteia. In cazul liberarii provizorii pe cautiune, daca aceste conditii sunt indeplinite, instanta stabileste cuantumul cautiunii si termenul pana la care cautiunea trebuie depusa, incunostintand despre aceasta persoana care a facut cererea.

Dupa depunerea dovezii de consemnare a cautiunii, respectiv dupa aprecierea indeplinirii unanime a conditiilor impuse de lege, instanta admite in principiu cererea si fixeaza termenul pentru solutionarea ei.

In situatia in care nu sunt indeplinite cerintele legii pentru acordarea liberarii provizorii sau nu s-a depus cautiunea, cererea se respinge.

Etapa care urmeaza admiterii in principiu a cererii este cea a solutionarii ei. Instanta procedeaza la solutionarea cererii dupa ascultarea concluziilor inculpatului, a aparatorului acestuia si a procurorului.

Cererea de liberare provizorie se respinge atunci cand:

nu sunt indeplinite conditiile prevazute de lege;

cererea este neintemeiata;

cererea a fost facuta de o alta persoana decat inculpatul si acesta nu si-a insusit-o.

Daca sunt indeplinite conditiile legii si cererea este intemeiata, instanta va dispune, prin incheiere, admiterea cererii si punerea in libertate provizorie a inculpatului, stabilind si obligatiile pe care acesta trebuie sa le respecte.

Incheierea instantei este supusa recursului in termen de 24 de ore de la pronuntare, pentru cei prezenti, si de la comunicare, pentru cei lipsa la pronuntare. Daca procurorul sau inculpatul uzeaza de dreptul de a face recurs, dosarul va fi inaintat instantei de recurs in termen de 24 de ore, iar aceasta trebuie sa se pronunte asupra recursului in termen de 2 zile. Recursul impotriva incheierii prin care s-a respins cererea de liberare provizorie nu este suspensiv de executare.

Recursul se solutioneaza cu participarea obligatorie a procurorului si a inculpatului ce trebuie adus. Instanta se pronunta in aceeasi zi asupra admiterii sau respingerii recursului si restituie dosarul in termen de 24 de ore.

O copie de pe dispozitivul hotararii definitive de punere in libertate provizorie a inculpatului sau un extras de pe aceasta se trimite administratiei locului de detinere si organului de politie in a carui raza teritoriala locuieste inculpatul. Totodata sunt incunostintate si persoanele interesate.

Revocarea liberarii provizorii (art.160¹⁰)

Revocarea liberarii provizorii se poate dispune in cazul in care se constata, in cursul liberarii provizorii, ca aceasta a fost dispusa fara temei sau ca cel liberat nu respecta obligatiile ce i-au fost impuse. Codul prevede patru cazuri in care poate fi revocata liberarea provizorie:

cand se descopera fapte sau imprejurari care nu au fost cunoscute la data admiterii cererii de liberare provizorie si care justifica arestarea inculpatului;

cand invinuitul sau inculpatul nu indeplineste cu rea-credinta, obligatiile impuse de instanta;

cand invinuitul sau inculpatul incearca sa zadarniceasca aflarea adevarului;

cand invinuitul sau inculpatul a savarsit, cu intentie, o noua infractiune pentru care este urmarit sau judecat.

Revocarea liberarii provizorii este de competenta instantei ce a admis cererea de liberare provizorie. Revocarea se dispune prin incheiere dupa ascultarea invinuitului sau inculpatului asistat de aparator. Daca acesta nu se prezinta la chemarea facuta, fara motive temeinice, revocarea se poate dispune si in lipsa. Odata cu revocarea liberarii provizorii, instanta va dispune si arestarea invinuitului sau a inculpatului, emitandu-se un nou mandat de arestare. Incheierea instantei poate fi atacata cu recurs in termen de 24 de ore. Procedura judecarii recursului este aceeasi cu cea a recursului indreptat impotriva incheierii prin care s-a admis sau s-a respins cererea de liberarea provizorie.

Incetarea liberarii provizorii

Incetarea liberarii provizorii se dispune de instanta, prin incheiere, in urmatoarele situatii:

- cand instanta constata ca nu mai exista temeiurile care au justificat masura arestarii preventive;

- cand se dispune scoaterea de sub urmarire penala, incetarea urmaririi penale, achitarea sau incetarea procesului penal;

- cand se pronunta pedeapsa amenzii sau pedeapsa inchisorii cu suspendarea conditionata sau sub supraveghere a pedepsei sau cu executare la locul de munca;

- cand se dispune condamnarea la pedeapsa inchisorii.

Sectiunea a IV-a

Masurile de ocrotire si masurile de siguranta

Masurile de ocrotire (art.161)

Masurile de ocrotire sunt acele masuri procesuale care se iau in procesul penal in vederea ocrotirii persoanelor ce ar avea de suferit in urma luarii impotriva invinuitului sau inculpatului a unor masuri preventive privative de libertate sau a unor masuri de siguranta ce implica restrangerea libertatii. Pot fi luate masuri de ocrotire fata de urmatoarele categorii de persoane: minori, persoane puse sub interdictie, persoane carora li s-a instituit curatela sau persoane care, datorita varstei, bolii sau altor cauze au nevoie de ajutor.

Pentru luarea masurilor de ocrotire, este necesar sa fie indeplinite trei conditii:

invinuitul sau inculpatul sa fi fost retinuti sau arestati preventiv;

in ingrijirea invinuitului sau inculpatului sa se afle una din persoanele aratate;

in lipsa invinuitului sau a inculpatului, aceste persoane sa ramana fara ocrotire.

In vederea luarii masurilor de ocrotire, organul judiciar care a dispus luarea masurii preventive privative de libertate sau a masurii de siguranta a internarii medicale, este obligat sa incunostinteze autoritatea competenta.

Masurile de siguranta (art.162)

Masurile de siguranta sunt acele masuri procesuale care pot fi luate, in mod provizoriu, in cursul procesului penal in scopul combaterii anumitor stari de pericol social care au contribuit la savarsirea unor infractiuni si care ar putea conduce la savarsirea unor fapte penale si in viitor.

Masurile de siguranta ca masuri penale sunt prevazute de Codul penal, dar numai doua dintre acestea (internarea medicala si obligarea la tratament medical) pot deveni masuri procesuale.

Daca procurorul care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala constata, in cursul urmaririi penale, ca invinuitul sau inculpatul trebuie obligat la tratament medical sau trebuie internat medical, sesizeaza instanta pentru luarea, in mod corespunzator, a masurii de siguranta corespunzatoare.

Inainte de luarea masurii, instanta este obligata sa procedeze la ascultarea invinuitului sau a inculpatului in prezenta aparatorului si a procurorului.

Masura obligarii la tratament medical dureaza pana la insanatosire, ea continuand si dupa condamnare inculpatului, atata timp cat exista starea de pericol.

In cazul internarii medicale, instanta trebuie sa ia masuri pentru aducerea la indeplinire a internarii medicale provizorii si, totodata, sa sesizeze comisia medicala competenta sa avizeze internarea bolnavilor mintali si a toxicomanilor periculosi.

Masura internarii medicale provizorii dureaza pana la confirmarea acesteia de catre instanta pe baza avizului comisiei medicale. Comisia medicala trebuie sa se comunice instantei avizul sau in termen de 45 de zile.

Hotararea instantei prin care s-a confirmat masura internarii medicale poate fi atacata separat cu recurs, fara ca recursul declarat sa suspende executarea.

Sectiunea a V-a

Masurile asiguratorii (art.163 - 170)

1. Notiunea si scopul masurilor asiguratorii

Masurile asiguratorii sunt masurile procesuale cu caracter real ce pot fi luate in cursul procesului penal de catre procuror si de catre instanta si constau in indisponibilizarea prin instituirea unui sechestru a bunurilor mobile si imobile apartinand invinuitului, inculpatului sau partii responsabile civilmente, in vederea confiscarii speciale, a repararii pagubei produse prin infractiune, precum si pentru garantarea executarii pedepsei amenzii.

Bunurile care au fost indisponibilizate prin aplicarea unei masuri asiguratorii nu mai pot fi instrainate sau grevate, sub sanctiunea raspunderii penale pentru savarsirea infractiunii de sustragere de sub sechestru (art.244 C.p.) si a nulitatii actului de instrainare.

In functie de scopul pentru realizarea caruia se aplica masura, se determina si bunurile ce pot fi indisponibilizate si anume:

daca masura se ia in vederea repararii pagubei, ea poate viza atat bunurile invinuitului sau inculpatului cat si bunurile partii responsabile civilmente, pana la concurenta valorii probabile a pagubei;

daca masura se ia in vederea garantarii executarii pedepsei amenzii, ea poate viza doar bunurile invinuitului sau inculpatului.

Exista si unele categorii de bunuri care sunt exceptate de la aplicarea masurilor asiguratorii. Din aceasta categorie fac parte bunurile apartinand unitatilor la care se refera art.145 C.p. si bunurile necesare uzului personal sau casnic ori exercitarii profesiei, precum si alte bunuri considerate de stricta necesitate.

In functie de bunul asupra caruia se aplica sechestrul, masurile asiguratorii sunt de trei feluri : sechestrul propriu-zis (care priveste bunurile mobile), inscriptia ipotecara (bunurile imobile) si poprirea (sumele de bani).

2. Procedura luarii masurilor asiguratorii

Luarea masurilor asiguratorii este, in principiu, facultativa si se poate dispune atat la cererea partii civile cat si din oficiu. In conditiile in care cel vatamat este o persoana lipsita de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa, luarea masurilor asiguratorii este, prin derogare de la regula, obligatorie.

In faza de urmarire penala, masurile asiguratorii se dispun de procuror, prin ordonanta, si se aduc la indeplinire de catre acesta sau de secretarul parchetului (atunci cand procurorul este cel ce efectueaza urmarirea penala).

In cursul judecatii, luarea unei masuri asiguratorii se dispune de catre instanta, prin incheiere, si se aduce la indeplinire prin executorul judecatoresc.

Masurile asiguratorii dispuse de procuror sau de instanta pot fi aduse la indeplinire si de catre organele proprii de executare ale unitatii pagubite in cazul in care aceasta este una din cele la care se refera art.145 C.p.

Procedura de luare a masurilor asiguratorii este reglementata diferentiat, in functie de felurile sechestrului penal.

Sechestrul propriu-zis (art.165)

Sechestrul propriu-zis este masura asiguratorie prin care se indisponibilizeaza bunurile mobile apartinand invinuitului, inculpatului sau partii responsabile civilmente. In vederea indisponibilizarii bunurilor, organul care aplica sechestrul procedeaza mai intai la identificarea si evaluarea bunurilor persoanei impotriva careia s-a luat masura, iar apoi la inventarierea acestora intr-un proces verbal. Pentru evaluarea bunurilor, se poate recurge, in caz de necesitate, si la experti.

Bunurile sechestrate pot fi ridicate sau lasate in pastrare. Vor fi ridicate in mod obligatoriu urmatoarele bunuri, daca fac obiectul sechestrului:

bunurile perisabile,

obiectele din metale sau pietre pretioase,

mijloacele de plata straine si titlurile de valoare interna,

obiectele de arta si de muzeu,

colectiile de valoare,

sumele de bani.

Bunurile perisabile se predau unitatilor comerciale de profil in vederea valorificarii lor. Celelalte bunuri mentionate se predau unitatilor bancare sau institutiilor de specialitate in termen de 48 de ore de la ridicare. Daca sunt strict necesare urmaririi penale, depunerea se face ulterior, dar nu mai tarziu de 48 de ore de la rezolvarea cauzei de catre procuror, dupa terminarea urmaririi penale. Sumele de bani ridicate se consemneaza pe numele invinuitului, inculpatului sau partii responsabile civilmente si la dispozitia organului care a dispus instituirea sechestrului, caruia i se preda recipisa de consemnare a sumei in termen de cel mult 3 zile.

In ceea ce priveste celelalte bunuri mobile sechestrate care nu trebuie ridicate obligatoriu, vor fi lasate in pastrare, iar daca exista pericol de instrainare, se vor aplica sigilii sau vor fi ridicate, putandu-se numi si un custode. Obiectele sechestrate se pastreaza pana la ridicarea sechestrului.

Procesul verbal de sechestru trebuie sa cuprinda (art.166 al.1) urmatoarele mentiuni:

descrierea amanuntita a bunurilor sechestrate, aratandu-se daca au fost ridicate sau au fost predate unui custode;

indicarea valorii acestora;

aratarea bunurilor exceptate de lege de la urmarire gasite la persoana careia i s-a aplicat sechestru;

obiectiile partilor sau ale altor persoane interesate.

Un exemplar de pe procesul verbal se lasa persoanei careia i s-a aplicat sechestrul, iar in lipsa celor cu care locuieste, administratorului, portarului ori celui care in mod obisnuit il inlocuieste sau unui vecin. In cazul in care s-a numit un custode, i se lasa si acestuia o copie de pe procesul verbal. Un exemplar se inainteaza si organului care a dispus luarea masurii asiguratorii in termen de 24 de ore de la incheierea procesului verbal.

Inscriptia ipotecara (art.166 al.3)

In cazul in care sechestrul priveste bunuri imobile, indisponibilizarea acestor bunuri se realizeaza prin luarea inscriptiei ipotecare. In acest sens, organul care a dispus instituirea sechestrului cere organului competent luarea inscriptiei ipotecare asupra bunurilor sechestrate, anexand copii de pe actul prin care s-a dispus sechestrul si un exemplar al procesului verbal de sechestru.

Poprirea (art.167)

Poprirea consta in indisponibilizarea sumelor de bani datorate invinuitului, inculpatului sau partii responsabile civilmente, cu orice titlu, de catre cel pagubit sau de un tert. Sumele datorate sunt poprite in mainile debitorilor de la data primirii actului prin care se infiinteaza sechestrul pana la scadenta. In termen de 5 zile de la scadenta, debitorii vor trebui sa consemneze aceste sume la dispozitia organului care a dispus poprirea sau a organului de executare si sa predea recipisa de consemnare acestora in termen de 24 de ore de la consemnare.

3. Contestarea masurilor asiguratorii

Invinuitul, inculpatul, partea responsabila civilmente, precum si orice alta persoana interesata pot face plangere impotriva masurii asiguratorii dispuse sau impotriva modului de indeplinire a acesteia. Plangerea se adreseaza procurorului in faza de urmarire penala si instantei in faza de judecata.

Plangerea adresata procurorului este supusa dispozitiilor prevazute de art.275-278 fiind o plangere impotriva unei masuri de urmarire penala.

Incheierea instantei prin care s-a solutionat plangerea poate fi atacata separat cu recurs, fara ca declararea recursului sa conduca la suspendarea executarii.

Dupa solutionarea definitiva a procesului penal, daca nu s-a uzat de dreptul de a face plangere impotriva aducerii la indeplinire a masurii asiguratorii, se poate face contestatie potrivit legii civile.

Sectiunea a VI-a

Restituirea lucrurilor si restabilirea situatiei anterioare

Restituirea lucrurilor (art.169)

Restituirea lucrurilor se dispune de catre procuror sau de instanta, in conditiile in care se constata ca bunurile ridicate de la invinuit sau inculpat sau de la orice persoana care le-a primit de la acestia pentru a le pastra, sunt proprietatea persoanei vatamate sau au fost luate pe nedrept din posesia sau detinerea sa. Orice persoana care pretinde un drept asupra bunurilor ridicate poate cere stabilirea acestui drept si restituirea, pe calea plangerii impotriva masurii asiguratorii luate.

Restituirea lucrurilor are loc numai daca prin aceasta nu se stinghereste aflarea adevarului si justa solutionare a cauzei. Persoana careia i s-au restituit lucrurile este obligata sa le pastreze pana la ramanerea definitiva a hotararii.

Restabilirea situatiei anterioare (art.170)

Restabilirea situatiei anterioare se dispune atunci cand, in urma savarsirii infractiunii, s-a produs, in mod vadit, o schimbare a situatiei de fapt sau de drept. Procurorul si instanta pot lua masuri prin care sa restabileasca situatia anterioara savarsirii infractiunii, daca restabilirea este posibila.