CONTRACTUL DE IMPRUMUT DE CONSUMATIE (MUTUUM)

CONTRACTUL DE IMPRUMUT DE CONSUMATIE (MUTUUM)

1. Notiunea si caracterele juridice ale contractului de imprumut de consumatie (propriu-zis)

Contractul de imprumut de consumatie (imprumutul propriu‑zis sau mutuum), este acel act juridic in temeiul caruia o parte, numita imprumutator, transmite unei alte parti, numita imprumutat, proprietatea asupra unei catimi de bunuri consumptibile si fungibile, pentru a le utiliza (consuma), cu obligatia pentru aceasta din urma de a restitui la termenul fixat bunuri echivalente ca natura, cantitate si calitate (art. 1576 C. civ.).

Contractul de imprumut de consumatie are urmatoarele caractere juridice:

a.          Imprumutul de consumatie este un contract real.

b.          Imprumutul propriu-zis este un contract unilateral, caracter care se mentine si in cazul in care imprumutul este cu dobanda, deoarece cel care se obliga este tot debitorul obligatiei de restituire a bunului imprumutat.

c.          Contractul de imprumut de consumatie poate fi atat cu titlu gratuit, cat si cu titlu oneros, intrucat imprumutatorul poate sa obtina un contraechivalent (dobanda), in schimbul acordarii imprumutului (art. 1587 C. civ.).Caracterul oneros trebuie sa rezulte neindoielnic din contract.

d.          Contractul de imprumut de consumatie este translativ de proprietate (art. 1577 C. civ.). In consecinta, imprumutatul devine proprietarul bunurilor fungibile si consumptibile imprumutate si va suporta riscul pieirii acestora in caz de forta majora sau caz fortuit.

2. Conditiile de validitate ale contractului de imprumut de consumatie

A.     Capacitatea partilor

Intrucat imprumutul de consumatie este un contract translativ de proprietate, imprumutatorul trebuie sa fie proprietarul bunului pe care il imprumuta si sa aiba capacitatea de a face acte de dispozitie.

Imprumutatul trebuie sa aiba si el capacitatea de a dispune, respectiv capacitate de exercitiu deplina, deoarece la scadenta el trebuie sa restituie bunuri asemanatoare celor pe care le‑a imprumutat de la cealalta parte.

B. Consimtamantul partilor trebuie sa fie valabil exprimat, sa nu fie viciat prin eroare, dol sau violenta, in caz contrar, contractul fiind lovit de nulitate relativa.

C. Obiectul contractului il constituie bunuri mobile fungibile si consumptibile.

D. Cauza imprumutului de consumatie trebuie sa existe, sa fie licita si morala.

E. Durata contractului

Contractul de imprumut de consumatie poate fi incheiat pe durata determinata sau

pe durata nedeterminata.

In cazul in care nu s‑a stipulat nici un termen in contract, instanta de judecata, la cererea oricareia dintre parti, va putea stabili un termen potrivit imprejurarilor (art. 1582 C. civ.). La fel va proceda instanta si in cazul in care in contract partile au stipulat o clauza potrivit careia imprumutatul va restitui suma "cand va putea sau cand va avea mezii" (mijloace) ‑ art. 1583 C. civ.

F. Dovada contractului

In cazul unui contract care are un obiect cu o valoare mai mare de 250 lei, este necesar un inscris pentru a se putea dovedi consimtamantul partilor. In ceea ce priveste remiterea bunului, aceasta fiind un fapt material se poate dovedi prin orice mijloc de proba.

Inscrisul trebuie sa fie scris in intregime de imprumutat sau, cel putin, sa fie semnat de acesta si sa contina formula bun si aprobat pentru, cu aratarea in litere a sumei sau a catimii lucrurilor imprumutate.

3. Efectele contractului de imprumut de consumatie

A. Obligatiile imprumutatului

Principala obligatie care revine imprumutatului este aceea de restituire a bunului imprumutat. Potrivit art. 1584 C. civ., "imprumutatul este dator sa restituie lucrurile imprumutate in aceeasi cantitate si calitate, si la timpul stipulat", indiferent de fluctuatia valorii bunurilor fata de momentul incheierii contractului sau cel al restituirii acestora.

Bunurile care urmeaza sa fie restituite trebuie sa fie de aceeasi natura si in aceeasi cantitate, intrucat, in caz contrar, se schimba natura juridica a contractului.

Potrivit art. 1581 C. civ., restituirea imprumutului nu poate fi ceruta de imprumutator mai inainte de implinirea termenului. Cu toate acestea, nimic nu se opune ca partile sa convina ca restituirea sa aiba loc si inainte de scadenta.

Locul restituirii bunurilor imprumutate va fi cel convenit de parti in contract. Cand partile n‑au convenit nimic cu privire la locul restituirii, acesta va fi cel al incheierii contractului (art. 1585 alin. 2 C. civ.).

In cazul in care imprumutatul se afla in imposibilitate de a‑si executa obligatia de restituire in natura, el va face plata in bani, in raport cu valoarea bunurilor din momentul in care obligatia sa a devenit exigibila (art. 1585 alin. 1 C. civ.), iar daca nu s‑a stipulat un termen, plata prin echivalent se face in raport cu valoarea bunurilor din momentul incheierii contractului (art. 1585 alin. 2 C. civ.).

Daca imprumutatul nu‑si executa obligatia de restituire, imprumutatorul sau succesorii sai in drepturi au un drept la actiune in justitie.

B. Obligatiile imprumutatorului

In principiu, imprumutatorul nu are nici o obligatie, contractul fiind unilateral.

Art. 1580 C. civ. dispune ca imprumutatorul este raspunzator de daunele cauzate prin viciile lucrului, la fel ca si comodantul. Acest text este lipsit de importanta practica, intrucat imprumutul de folosinta, are ca obiect doar bunuri fungibile si consumptibile in acelasi timp, si numai in mod exceptional ar putea produce daune.

4. Imprumutul cu dobanda

Potrivit art. 1587 C. civ., imprumutul cu dobanda este un contract de imprumut de consumatie cu titlu oneros, in care imprumutatului ii revine obligatia restituirii la scadenta a unor bunuri echivalente ca natura, cantitate si calitate cu cele imprumutate, precum si obligatia de a plati imprumutatorului o suma de bani, numita dobanda, pentru

folosinta temporara a lucrului imprumutat.

Contractul de imprumut cu dobanda are un obiect dublu: lucrul imprumutat (capital) si dobanda.

A. Lucrul imprumutat (capitalul)

La scadenta, imprumutatul trebuie sa restituie catimea sumei aratate in contract, indiferent de cresterea sau scaderea valorii reale a monedei, de la data acordarii imprumutului si pana la scadenta (art. 1578 C. civ.).

Dispozitiile art. 1578 C. civ. nu sunt aplicabile in cazul in care schimbarea cursului monedei a avut loc dupa expirarea termenului imprumutului si dupa ce debitorul a fost pus

in intarziere. In acest caz, se va restitui adevarata valoare a sumei imprumutate.

Obligatia de restituire trebuie efectuata in moneda care are putere circulatorie la acel moment, chiar daca imprumutul s-a facut intr-o alta moneda.

B. Dobanda

Dobanda reprezinta suma de bani pe care o plateste imprumutatul drept contraprestatie a folosirii capitalului imprumutat. De asemenea, dobanda poate consta si in alte prestatii la care debitorul se obliga drept echivalent al folosirii capitalului.

Cuantumul dobanzii se stabileste de catre parti in contract (art. 1587 C. civ.), cu respectarea prevederilor O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobanzii legale in obligatiile banesti . Daca partile au convenit sa se plateasca dobanda, dar au omis sa stabileasca cuantumul acesteia, atunci se va datora dobanda legala. Dobanda trebuie sa fie prevazuta expres si prin act scris de catre parti (art. 2 si art. 5 alin. 2 din O.G. nr. 9/2000).

Potrivit O.G. nr. 9/2000, dobanda stabilita de parti in conventiile civile "nu poate depasi dobanda legala cu mai mult de 50% pe an". Conform art. 3 alin. 3 din O.G. nr. 9/2000, astfel cum aceasta a fost modificata ulterior, dobanda legala in conventiile civile se stabileste "la nivelul dobanzii de referinta a Bancii Nationale a Romaniei, diminuat cu 20%".

Dobanda se calculeaza numai asupra sumei imprumutate (capitalului). Dobanda la dobanda (numita si anatocism sau dobanda compusa) este, in principiu, interzisa (art. 8

alin. 1 din O.G. nr. 9/2000). Totusi, legea admite anatocismul cu indeplinirea cumulativa a doua conditii (art. 8 alin. 2):

a. sa existe o conventie speciala in acest sens, incheiata intre parti;

b. sa fie dobanzi datorate pentru cel putin un an si ele sa fie scadente.

O.G. nr. 9/2000 permite plata anticipata a dobanzilor, dar numai pentru o perioada de cel mult 6 luni. In aceasta situatie, dobanda incasata de creditor va ramane neschimbata, chiar daca, ulterior, ea va creste sau va scadea (art. 7).

In cazul imprumutului de bani cu dobanda ‑ legala sau conventionala ‑, aceasta se acorda nu numai de la data chemarii in judecata, ci si pentru trecut, deoarece reprezinta fructe civile, iar nu daune‑interese pentru neexecutarea unei obligatii banesti.

Dovada platii dobanzilor se face conform regulilor generale. In plus, art. 1590 C. civ. prevede ca, daca imprumutatorul elibereaza imprumutatului o adeverinta de primire a sumei imprumutate, fara a se face mentiune in privinta platii si a dobanzilor, opereaza o prezumtie absoluta ca acestea au fost platite.

5. Incetarea contractului de imprumut de consumatie

Contractul de imprumut de consumatie inceteaza, de regula, la data prevazuta in contract, prin restituirea bunului imprumutat, iar daca imprumutul este cu dobanda, si a dobanzilor aferente.

Plata poate fi facuta in mod valabil si inainte de scadenta, intrucat termenul este

stabilit, de regula, in favoarea debitorului.

Daca termenul a fost stabilit in favoarea ambelor parti, imprumutatul va putea face plata inainte de scadenta numai cu consimtamantul imprumutatorului.

Contractul de imprumut de consumatie se poate stinge si potrivit dreptului comun, de exemplu, prin reziliere, remitere de datorie, compensatie, dare in plata, confuziune.