NOTIUNEA DE REGIM CONSTITUTIONAL

NOTIUNEA DE REGIM CONSTITUTIONAL

Regimul constitutional se refera la modul in care au fost reglementate in Legea Fundamentala organizarea puterilor si relatiile dintre ele, cu accent pe raporturile dintre Parlament si institutiile guvernamentale, cum se acomodeaza si se limiteaza reciproc in actiunea lor.

Regimurile constitutionale sunt de fapt modalitatea prin care regimurile politice se exprima pe plan juridic si al organizarii constitutionale. Ca Lege Fundamentala a statului, Constitutia va consacra ideile politice si modalitatile de organizare ce se reflecta in sistemul politic respectiv.

In literatura de specialitate , in legatura cu regimul constitutional sunt facute referiri la stratageme constitutionale, ca masuri de precautie, destinate sa complice procesul de guvernare, astfel incat sa nu fie posibil ca, o singura persoana, un singur partid, sa obtina controlul asupra intregului mecanism al puterii si sa-l foloseasca in scopuri private. Aceste stratageme constitutionale intervin in procesul de modificare, de elaborare, de interpretare si aplicare a dreptului, avand scopul sa mentina domnia legii si sa apere dreptul de uzurpari tiranice.

Componentele sistemului constitutional sunt tocmai organismele de suveranitate nationala, adica Parlamentul, Seful Statului (presedinte sau monarh) si Guvernul. Un rol important in constituirea si functionarea sistemului ca atare, il au instantele judecatoresti si intr-o anumita masura, organismul special insarcinat cu controlul constitutionalitatii legilor.

Componenetele sistemului si mai ales functiile acestuia sunt determinate de factori nationali de natura politica, economica, sociala, dar si de conditii concret istorice ale societatii date[2].

Exprimarea pe plan juridic este data de rigoarea juridica, ce asigura interpretarea textului constitutional in mod just, si de clarificarea unor prevederi neechivoce ce nu sunt suficient de concret relatate, astfel incat textul constitutiei sa serveasca intereselor statului de drept.

In functie de regimul politic al unui stat, dar si de forma de guvernamant, dispozitiile constitutionale consacra diferite principii pe baza carora sunt delimitate notiunile de putere executiva, facand referire aici la atributiile Presedintelui, la rolul sau de mediator, ori la atributiile Guvernului, ponderea prerogativelor Presedintelui sau Guvernului, variind in functie de tipul de regim constitutional.

Orice sistem constitutional are capacitatea de a se autoregla si adapta la noile cerinte sociale. Aceasta capacitatea este posibila datorita stipularii in Constitutie a unor norme si proceduri de revizuire a acesteia si datorita perfectionarii legislatiei generale sau a celei care reglementeaza direct, diferite aspecte ale constituirii, organizarii sau functionarii unor institutii guvernante.

In afara de capacitatea de autoreglare, orice sistem constitutional are si o capacitate de autoaparare fata de factorii social-politici, perturbatori, care ar intentiona sa deregleze echilibrul constitutional, sa contravina literei si spiritului Constitutiei . Activitatea de autoaparare este asigurata fie de un organism special, cum ar fi Consiliul Constitutional, Curtea Constitutionala, Tribunalul Constitutional, fie de instantele de judecata pe calea controlului constitutionalitatii legilor.

Notiunea de "regim constitutional" este definit dintr-o dubla perspectiva:

a) o perspectiva materiala;

b) o perspectiva formala.

Din punct de vedere material, regimul constitutional exprima ansamblul regulilor care reglementeaza organizarea si conducerea unui stat intr-o anumita etapa de dezvoltare a sa, de aici desprinzandu-se ideea ca orice stat are o organizare, o Constitutie. Expresia institutionala a regimului constitutional s-ar concretiza astfel, in existenta organismelor de guvernare, indiferent care ar fi continutul si amploarea activitatii desfasurate de acestea . Regimul constitutional in sens material corespunde unei epoci istorice in care statele nu erau guvernate potrivit Constitutiilor scrise.

Din punct de vedere formal, regimul constitutional exprima exteriorizarea sau obiectivarea ansamblului de reguli care reglementeaza organizarea si conducerea unui stat intr-un document politico-juridic (Constitutie) . Regimul constitutional in sens formal corespunde statelor moderne care sunt guvernate pe baza Constitutiei scrise.

Prin urmare, ceea ce ii da valoare regimului constitutional sunt regulile de organizare si de conducere ale statului, indiferent care ar fi forma lor: cutumiara sau scrisa.

Un sistem constitutional poate fi privit din mai multe puncte de vedere:

a)             al conceptiilor poltitice care stau la baza lor. Din acest punct de vedere distingem sisteme    cosntitutionale bazate pe conceptii liberale si pe marile idei umaniste despre drepturile si libertatile cetatenesti, pe principiile pluralismului politic si sisteme constitutionale a caror doctrina politica si economica se bazeaza pe conceptia partidului unic, pe restrangerea drepturilor cetatenesti sau pe favorizarea anumitor clase sau grupuri sociale si respectiv pe excluderea principiilor pietei libere si centralizarea intregii economii nationale;

b)            al raporturilor existente intre puterea legislativa si executiva, indeosebi intre Parlament si Seful Statului. In functie de acest criteriu, distingem sisteme constitutionale prezidentiale (SUA, aproape toate statele din America Latina si unele state din Africa), sisteme constitutionale semi-prezidentiale (Franta, Finlanda, Austria, Portugalia, Polonia, Romania, Bulgaria), sisteme constitutionale parlamentare (Italia, Grecia, Elvetia, Suedia etc.);

c)             al doctrinei ideologice, distingem sisteme constitutionale intemeiate pe o ideologie oficiala si dominanta (sisteme constitutionale socialiste) si sisteme in care pluralismul ideologic este o componenta definitorie a societatii civile (Franta, SUA, Marea Britanie, Spania, Elvetia, Italia, etc. );

d)            al metodelor de guvernare (al regimului politic). In functie de acest criteriu distingem sisteme constitutionale democratice si sisteme constitutionale totalitare[6].

Cel mai important criteriu de clasificare al sistemelor constitutionale este din punct de vedere al raporturilor existente intre puterea legislativa si executiva, indeosebi intre Parlament si Seful Statului.

1.1.) Regimul prezidential

Este primul dintre regimurile politice si se remarca prin faptul ca acest regim confera un mare numar de atributii presedintelui. Aceste atributii pot fi neutralizate printr-o procedura care confera transparenta si totodata permite controlul opiniei publice, precum si tragerea la raspundere a Sefului de Stat pentru abateri de la mandatul ce i s-a oferit[7].

Puterile largi ce ii sunt oferite Presedintelui nu afecteza cu nimic realizarea intregului mecanism al institutiilor democratice intrucat insusi Presedintele se afla sub controlul Constitutiei.

Alegerea Presedintelui se face pe baza unui proceduri democratice de consultare a poporului, fapt ce asigura Pressedintelui un grad de reprezentativitate identic cu cel al Parlamentului. Prin urmare, adoptarea sau aplicarea regimului prezidential nu este influentata atat de mult de prerogativele Presedintelui, de ponderea si tipul ce ii apartin acestuia, ci de modul in care se incadreaza aceasta putere in mecanismele de control democratic si de verificare a felului in care Presedintele isi exercita prerogativele[8].

O alta trasatura a acestui regim o reprezinta inexistenta mijloacelor de presiune reciproca a puterilor.

Aceasta caracteristica este esentiala pentru particularizarea acestui tip de regim, prima putand fi intalnita si in alte tipuri de regim decat cel prezidential. Ea se concretizeaza in faptul ca Parlamentul nu poate rasturna Executivul care, avandu-l ca sef pe Presedinte, isi sprijina legitimitatea direct pe popor, fara intermedierea reprezentantei nationale. Executivul are un singur pol de decizie, datorita absentei functiei primului-ministru.
Esential este ca, in acest tip de regim, nu exista institutia raspunderii ministeriale. Membrii Executivului sunt numiti si demisi in mod voluntar de Presedinte, fara interventia Congresului. Secretarii de stat (ministrii) sunt responsabili doar in fata Presedintelui, care exercita asupra lor o veritabila putere ierarhica. Ca o contrapondere la inexistenta responsabilitatii ministeriale, Executivul nu poate dizolva legislativul, fapt care face ca Executivul si Legislativul sa se echilibreze. De altfel, responsabilitatea ministeriala se prezinta "ca un complement si ca o contrapondere a dreptului de disolutie" . Existenta separata a celor doua institutii, care nu au sens decat impreuna, ar distruge echilibrul constitutional.

Acest tip de regim este cel mai bine ilustrat de Constitutia si practica S.U.A.

1.2.) Regimul semi-prezidential

Constitutia Republicii a V-a franceze a inaugurat un regim semiprezidential, al carui caracteristici au fost accentuate prin reforma constitutionala din 1962.
Se caracterizeaza prin doua trasaturi esentiale:
a. Presedintele este ales prin vot universal;
b. Prim-Ministru si Guvernul sunt responsabili in fata Parlamentului.

Se pot intalni, in functie de pozitia Presedintelui fata de majoritatea parlamentara mai multe situatii:
A. Majoritatea este de aceeasi parte cu Presedintele si il cunoaste drept sef. Raportul de forte intre Seful Statului si prim-ministru inclina in favoarea primului. De principiu, primul-ministru este responsabil doar in fata Parlamentului. In fapt insa, in situatia unui conflict intre Presedinte si primul-ministru, Presedintele va reusi sa-si impuna punctul de vedere, caci are de partea sa majoritatea parlamentara careia ii este sef. In acelasi timp, desi teoretic Presedintele nu poate revoca ministri, in fapt acest lucru se intampla, Presedintele dominand Parlamentul, fiind seful majoritatii si prin intermediul acesteia, Guvernul.
B. Presedintele este membru al majoritatii, dar nu ii este sef. In aceasta situatie, primul-ministru este seful majoritatii, ceea ce face ca rolul Presedintelui sa scada proportional cu cresterea rolului primului-ministru, care domina politica statului fara a fi insa la fel de puternic ca Presedintele in situatia anterioara.
C. Majoritatea parlamentara este opusa Presedintelui. Primul-ministru, sef al majoritatii parlamentare este foarte puternic, fapt care atrage consecinte pe planul raspunderii politice a Guvernului, in sensul ca practic ea nu va fi pusa niciodata in discutie.
Sintetizand, problema raspunderii politice a Guvernului in fata Parlamentului nu se pune in sistemele prezidentiale, ci doar in cele parlamentare si semiprezidentiale.

Regimul semi-prezidential imagineaza o cale de mijloc intre sistemul prezidential in care Presedintelui i se acorda prerogative foarte largi si sistemul parlamentar in care Presedintelui nu i se acorda nimic[10].

Ca elemente comune intre cele doua regimuri mentionate mai sus, regimul prezidential si cel semi-prezidential, remarcam posibilitatea de punere sub acuzatie a Presedintelui in anumite situatii grave, pentru abaterea de la mandatul ce i s-a incredintat.

De remarcat este faptul ca, atat in sistemul prezidential, cat si in cel semi-prezidential, Presedintele nu are initiativa legislativa, dar el poate opri adoptarea unor proiecte de legi si dispune trimiterea lor pentru o noua discutare Camerei (sau Camerelor), in scopul reexaminarii pentru proiectul pe care nu il accepta .

In cadrul sistemului semi-prezidential, Presedintelui ii revine rolul de arbitru intre puterile statului, fiind ales de intregul popor, de fapt puterea executiva apartinand Guvernului. Totodata, in sistemurile semi-prezidentiale, Presedintele poate dizolva Parlamentul, in anumite situatii specifice prevazute in Constitutie, in timp ce in sistemul prezidential, Presedintele nu poate face acest lucru. Aceasta reprezentand cea mai importanta deosebire intre regimul prezidential si cel semi-prezedintial.

In sistemul anumitor Constitutii, Presedintele are aceleasi atributii privind functiile militare si cele de politica externa.

1.3.) Regimul Parlamentar.

Regimul Parlamentar acorda importanta deosebita Parlamentului, acesta devenind adevaratul forum politic de guvernare.

In cadrul acestui regim, Guvernul este condus de un prim-ministru ce este tinut sa raspunda pentru actiunile sale in fata Parlamentului, atat individual, cat si colectiv. Acesta din urma in conditiile in care apreciaza ca nu isi indeplineste mandatul, ii poate retrage increderea acordata.

Guvernul sau Cabinetul este in acest regim elementul cheie al constructiei institutionale. Numit de Seful Statului, isi stabileste el singur politica pentru care este responsabil in fata Parlamentului.
Ministrii nu mai sunt, ca in regimul prezidential, simpli executanti ai politicii Sefului Statului, Cabinetul fiind un centru de impuls politic.

Responsabilitatea in fata Parlamentului poate fi angajata fie la initiativa acestuia, si atunci vorbim de interpelare (a treia Republica Franceza), motiune de cenzura (Anglia), motiune de neincredere (Italia), fie la initiativa Executivului insusi si atunci procedura se numeste vot de incredere. In oricare dintre variante, un vot care arata neincrederea in Guvern atrage dupa sine obligativitatea demisiei daca Seful Statului nu dizolva Parlamentul.
Regimul parlamentar poate fi la randul sau monist sau dualist, in functie de rolul Sefului Statului in cadrul Executivului.

Regimul parlamentar dualist, dezvoltat sub domnia dinastiei de Orleans (1830-1848) se caracterizeaza prin interventia activa a Sefului Statului in viata politica. In acest regim, ministrii sunt alesi liber de Seful Statului, ceea ce face ca acestia sa raspunda politic atat fata de Sefului Statului, cat si fata de legislativ.
In regimul parlamentar monist Seful Statului joaca un rol mult mai putin important in raport cu Guvernul. In acest regim, Guvernul raspunde doar in fata Parlamentului.
Regimul parlamentar monist poate sa evolueze fie spre preponderenta Executivului, fie spre cea a Legislativului.
In primul caz, responsabilitatea guvernamentala este doar teoretica, avand in vedere ca prin dreptul pe care primul-ministru il are de a dizolva Camera secunda, majoritatea este totdeauna de partea Guvernului.
Regimul parlamentar monist, cu preponderenta Legislativului, presupune un climat politic diferit, in care incapacitatea constituirii unei majoritati nete face ca Executivul sa fie instabil si subordonat Parlamentului, in timp ce responsabilitatea ministeriala se agraveaza . Acest regim este cunoscut si sub numele de "regim de adunare". Reactia la acest model a aparut in doctrina prin formularea teoriei "parlamentului rationalizat", care urmareste rationalizarea atributiilor forului legislativ si restabilirea echilibrului intre acesta si Executiv.

Presedintelui republicii ii revin atributii de reprezentare si protocol, acesta avand un rol politic minor in raport cu pozitia proeminenta a primului ministru, totusi in situatii de criza Presedintele poate actiona cu succes.

Ca trasaturi principale ale regimului Parlamentar enumeram urmatoarele: regula ca Seful Statului nu raspunde din punct de vedere politic; cea potrivit careia Seful Statului poate dizolva Parlamentul; regula ca Guvernul raspunde din punct de vedere politic in fata Parlamentului, atat pentru propriile sale acte, cat si pentru cele ale Sefului Statului; regula potrivit careia Guvernul trebuie sa se bucure de increderea Parlamentului, urmand sa demisioneze atunci cand o pierde etc.

Referitor la relatia dintre republica si monarhie, trebuie precizat ca in actualele conditii istorice monarhia poate exista numai sub forma celei constitutionale[13], in timp ce republicile pot fi atat prezidentiale, semi-prezidentiale, cat si parlamentare.

In concluzie, in tarile in care la acest moment exista un regim monarhic, in realitate acesta este unul monarhic constitutional guvernat de principiul fundamental potrivit caruia regele nu se amesteca in politica, ci ramane doar un simbol al statului, pastrand atributiile Presedintelui de republica in cadrul sistemelor parlamentare.