Receptia senzoriala a evenimentului judiciar

Receptia senzoriala a evenimentului judiciar

S-a apreciat ca forta probanta a marturiei, veridicitatea declaratiilor unui martor nu pot fi apreciate la reala lor valoare daca cei care realizeaza si conduc cercetarile nu cunosc mecanismele psihologice care stau la baza marturiei.

Din perspectiva psihologiei judiciare, marturia este rezultatul unui proces de observare si memorare involuntara a unui fapt juridic urmat de reproducerea acestuia intr-o forma orala sau scrisa, in fata organelor de urmarire penala sau a instantelor de judecata.

Marturia este un proces de cunoastere a realitatii obiective structurat pe patru faze, si anume:

- receptia (perceptia) informatiilor;

- prelucrarea lor logica;

- memorarea;

- reproducerea/recunoasterea/reactivarea.

Marturia - proces sau act de cunoastere a realitatii - depinde de capacitatea fiecarei persoane de a recepta faptele, de a le prelucra in functie de subiectivismul si selectivitatea sa psihica, de a le memora, de

capacitatea sa de a retine si memora doar acele elemente necesare si importante, deci esentialul si, nu in ultimul rand, aptitudinea sa de a le reda.

Martorul vine in contact cu obiectele si fenomenele lumii exterioare prin intermediul simturilor sale, iar acestea actionand asupra organelor de simt dau nastere la procese psihice cunoscute sub numele de senzatii si perceptii . Receptia senzoriala a unor evenimente este prima etapa a formarii marturiei, fiind un proces psihic de cunoastere.

Aprecierea marturiei se va face in functie de existenta senzatiilor care pot fi: cutanate (tactile, termice, algice), olfactive si gustative, de receptia auditiva, 327 senzatiile vizuale. Perceperea timpului, localizarea in timp a infractiunii, a faptei savarsite reprezinta o cerinta a principiului aflarii adevarului.

Decodificarea evenimentului judiciar. Interpretare. Atribuire de sens

Intre momentul perceptiv al marturiei si cel al reproducerii in fata organelor judiciare a faptelor percepute, se interpune momentul conservarii, al pastrarii pentru o anumita perioada a informatiilor dobandite - deci memorarea - forma de reflectare a experientei acumulate si functie a creierului. Din momentul perceptiei - a existentei informatiei - si pana la reactualizarea lor exista un alt moment si anume decodarea sau prelucrarea

informatiilor. Informatiile emise, receptionate integral sau partial sunt decodate, se structureaza logic/semantic, dobandind un sens. Sensul este fixat in cuvant si este purtator de cuvant. Decodarea informatiilor efectuata,

gasirea si selectarea cuvantului potrivit nu constituie punctul final al procesului de prelucrare. Fiecare cuvant este purtator de sens, acest sens este apropiat la toti cunoscatorii acelui limbaj - un anume dialect.

Cunoasterea conotatiilor de catre ofiterul de politie este importanta in descifrarea cuvintelor, in sesizarea momentelor pe care le exprima un martor in depozitiile sale. In procesul de decodare se constientizeaza calitatile spatio-temporale si se estimeaza valoarea lucrurilor, fiintelor, deplasarea lor. In acest moment apar o serie de distorsiuni involuntare, deoarece reflectarea timpului, a spatiului si a vitezei se efectueaza prin interactiunea mai multor organe de simt, fapt care potenteaza relativitatea lor. Insa, alaturi de informatiile receptate senzorial, timpul si spatiul se reflecta in psihicul nostru si prin procesele gandirii, deoarece la om participa la orice fenomen de reflectare intr-o mai mica sau mai mare masura.

Memorarea evenimentului judiciar - Stocarea informatiei in raport cu dinamica uitarii - Marturia - actul final - implica trei momente, si anume: perceptia, memoria si reproducerea.

Privit din perspectiva practicii judiciare, acest proces psihic care nu se identifica cu marturia, este relevant in masura in care cel care a perceput nemijlocit si involuntar, de regula, fapte si imprejurari legate de comiterea unei infractiuni este capabil sa le    reproduca fara a le denatura.

Pentru organul judiciar un interes deosebit il are fidelitatea marturiei care poate fi apreciata prin cunoasterea mecanismelor fiziologice si 328 legitatilor generale care guverneaza memoria voluntara, dar mai ales pe cea involuntara. Totodata, organul judiciar trebuie sa aiba in vedere ca memorarea este influentata de diversi factori - starea emotionala, interesul, ocupatia, gradul de intelegere a fenomenului perceput, si altele, care se exprima diferential in raport cu varsta persoanei ascultate in calitate de martor.

Din perspectiva psihologica, memorarea reprezinta ansamblul procedeelor de intiparire (memorare), pastrare, recunoastere si reproducere a experientei dobandite anterior.

Procesul de memorare cuprinde trei faze:

a) de achizitie (memorare);

b) de retinere, de pastrare;

c) de reactivare, reactualizare

si se caracterizeaza prin:

Selectivitate, adica ceea ce o persoana umana memoreaza mai repede, va fi mai durabil, uitat mai greu, insemnand ca acele evenimente au o anumita semnificatie.

Caracter activ - ilustreaza legatura dintre memorie, continut si conditiile activitatilor omului si mijloacele utilizate pentru realizarea finalitatii dorite.

Caracter inteligibil - evidentiaza legatura dintre procesele de intiparire, conservare, evocare si gandire.

Intre memorare (intiparire) si pastrare (conservare) nu va exista o identificare a insusirilor de a intipari si conserva faptele percepute care sunt variabile, diferind de la o persoana la alta.

Totodata, memorarea poate fi voluntara sau involuntara potrivit atitudinii interesului manifestat de martor in retinerea aspectelor percepute.

Memorarea voluntara presupune prelucrarea si ordonarea informatiilor, martorul deliberat evoca, repeta pentru sine sau pentru altii fapte percepute, supune unui examen critic impresiile dobandite, face insemnari, noteaza anumite date, si toate acestea pentru a face marturia cat mai exacta si completa.

Memorarea involuntara nu presupune existenta scopului, ci intentia de a memora, dar nu prezinta nici o activitate pasiva, mecanica a informatiilor dobandite. Ea atribuie marturiei un caracter lacunar, deformat si imprecis, iar eficienta acesteia este data de doua legitati, si anume:

Semnificatia pe care o prezinta faptele percepte in raport cu experienta anterioara a subiectului.

Eficienta marturiei involuntare este conditionata de factori emotionali ce stau la baza ei, interese, aptitudini, stari emotionale.

Memorarea plastic-intuitiva presupune capacitatea subiectului de a-si intipari si conserva in memorie reprezentarile concrete ale faptelor si obiectelor percepute anterior. Doua din formele acestea, si anume memorarea vizuala si auditiva prezinta importanta pentru ca marea majoritate a aspectelor legate de o infractiune, care sunt mai bine percepute, este formata din imagini, sunete, zgomote percepute prin intermediul analizatorilor vizuali si auditivi.

In functie de durata stocarii se poate vorbi de memorie de scurta durata, de durata medie si de lunga durata.

In cazul in care continutul memorial este de minima importanta putem vorbi de memorie de scurta durata (short term memory) sau memorie primara intalnita la retinerea unui numar de telefon nesemnificativ sau sumele partiale la o adunare.

Asupra memoriei actioneaza "uitarea", ce constituie reversul pastrarii si se manifesta sub forma neputintei reconstituirii unor date    memorate, ori in imposibilitatea recunoasterii unor evenimente traite la o noua confruntare cu acestea ori reproducerea sau recunoasterea lor eronata. Uitarea atrage dupa sine pierderea detaliilor, amanuntelor, nuantelor a caror reactivare devine anevoioasa si chiar imposibila. Uitarea - conditie a memoriei - elimina tot ceea ce este secundar, ce ingreuneaza capacitatea de retinere, lasand loc arhitecturii generale, structurii intregului. Caracterul de completare dupa o prima relatare, ameliorarea reproducerii amanata in raport cu reproducerea imediata este cunoscuta sub numele de reminiscenþa. Factorii care pot influenta reminiscenta sunt: atitudinea, interesul subiectilor in raport cu materialul memorat, varsta acestora.

Redarea - reactualizarea evenimentului judiciar. Elementul testimonial Redarea - reactualizarea - reproducerea reprezinta ultimul moment al formarii marturiei. Este momentul in care, cel care a perceput desfasurarea faptelor compare in fata organelor judiciare in calitate de martor.

In marturie, modalitatea principala de transmitere a informatiilor, modul comun de obtinere a depozitiilor il constituie reproducerea orala, care in procesul judiciar imbraca forma relatarii (evocarii, nararii) libere, spontane a faptelor percepute, precum si forma raspunsurilor la intrebarile adresate de organul judiciar - interogatoriul.

Reproducerea poate imbraca forma depozitiei scrise personal de catre martor. Reproducerea fidela a faptelor este conditionata atat de fidelitatea perceptiei si a memoriei, dar si de capacitatea de verbalizare, de modalitatea de exprimare a informatiilor. Momentul reproducerii este puternic marcat de emotivitatea sporita a martorului provocata de mediu, de ambianta in care are loc comunicarea faptelor, ce se va repercuta in mod inhibitor asupra capacitatii de exprimare. Martorul animat de dorinta de a ajuta organul judiciar la solutionarea cauzei, ar fi tentat sa atribuie marturiei sale o imagine supradimensionala.

Un alt element perturbator al depozitiilor martorilor fie ca sunt obtinute sub forma relatarii libere, fie ca sunt sub forma interogatoriului, este sugestia, de aceasta data venita din partea organului judiciar. Influenta ei este puternic resimtita daca perceptia evenimentului a fost lacunara, faptele au fost slab memorate sau martorul este supus unor influente exterioare.

Reproducerea este influentata de mai multi factori ca imaginatia,

gandirea, limbajul, atentia. Ca si in celelalte etape ale formarii marturiei, unde se pot intalni diferiti factori perturbatori si reproducerea este supusa unor asemenea factori printre care se numara eroarea, alte denaturari, distorsiuni datorate situatiilor ce preced momentului comunicarii, avand ca efect o degradare, o deviere de la forma initiala a informatiilor. Denaturarile, deci erorile, cuprind toate posibilitatile umane bazate pe simturi de a inregistra

informatiile. O alta distorsionare este data de "fenomenul repetitiei".

Reproducerea poate aparea fie sub forma relatarii spontane a faptelor si prezinta avantajul ca martorul va evoca numai acele fapte sau imprejurari care s-au conservat nealterat in memorie, pe care si le aminteste cu usurinta, dar prezinta si dezavantajul ca intinderea informatiilor este redusa, lucru care se poate datora atat unor reale dificultati de reamintire, cat si ignorarii martorului a unor aspecte importante. Dar si sub forma Interogatori lui, care va succeda relatarea libera. Se constata o extensie a marturiei datorita interogatoriului care are un efect stimulator asupra memoriei, facand posibila evocarea unor imprejurari care pareau uitate. Interogatoriul impinge martorul pana la limita extrema a amintirii sale. In subsidiar, reproducerea poate aparea sub forma scrisa - declaratia consemnata personal de martor, la care se va apela numai in conditii improprii in care se va desfasura reproducerea, ce pot afecta capacitatea de reproducerea orala a martorului. Ca si celelalte etape ale marturiei si reproducerea este supusa erorilor ce se pot datora diferitelor cauze: denaturari prin auditie, prin omisiune, prin substituire, prin transformare. Pericolul acestor denaturari consta in faptul ca pot fi intalnite si in depozitiile martorului de buna credinta, care in mod involuntar denatureaza realitatea, convins fiind ca depozitia sa este conforma adevarului. (Vezi efectul iluziilor).

Reproducerea faptelor, imprejurarilor poate fi influentata in mare masura si de atitudinea martorului fata de anchetator. Reactivarea - sub cele doua forme reproducerea si recunoasterea - are loc in conditiile fortarii memoriei. La toate acestea se mai poate adauga schimbarea de rol ce contribuie la distorsionari regretabile precum si presiunile din partea publicului.

Cea de-a doua etapa a reactualizarii - recunoasterea - reprezinta o modalitate secundara de comunicare a informatiilor. Recunoasterea este realizata de organele de urmarire penala in cadrul careia persoanele si obiectele avand o identitate necunoscuta sunt infatisate martorului cu scopul de a le identifica. Fiind un procedeu tactic, se incearca reactualizarea acelor informatii mai slab consolidate sau temporar retinute sau pierdute in neant. In cadrul marturiei, recunoasterea se va face in conditiile contactului repetat cu persoanele si obiectele care se infatiseaza in confruntarea cu imaginea perceputa si stocata de catre persoanele care au venit in legatura cu aceste obiect sau de persoane in conditiile savarsirii infractiunii sau anterior acesteia.

Recunoasterea este precisa, cand impresiile percepute de la persoane, privind obiectele cu care martorul vine in contact se identifica, se suprapun sau coincid in mare parte cu cele anterioare. Este imprecisa cand se constata diferite deosebiri.

Toate aceste etape in care marturia se formeaza cu avantajele si dezavantajele lor, prezinta interes si constituie o importanta sursa de descoperire a infractorului si poate pana la descoperirea altor metode, raman totusi singurele modalitati, chiar daca pot crea si o falsa recunoastere, de descoperire a celor care incalca legea.