Forme de cooperare internationala in materie penala

Forme de cooperare internationala in materie penala

In termeni generali, cooperarea judiciara internationala in materie penala  cuprinde: extradarea, predarea in baza unui mandat european de arestare, transferul de proceduri in materie penala, recunoasterea si executarea hotararilor, transferarea persoanelor condamnate, asistenta judiciara in materie penala.

1. Tipuri de cooperare internationala in materie penala

In literatura de specialitate au fost retinute urmatoarele tipuri sau forme de cooperare internationala in materie penala:

1. dupa modul de infaptuire sunt:

forme de cooperare realizate prin mijloace de drept penal. Principalele mijloace de drept penal sunt:

* aplicarea legii penale romane pentru infractiuni comise in afara teritoriului tarii de catre cetateni straini sau apatrizi fara domociliul in Romania, in temeiul universalitatii legii penale;

* incriminarea si santionarea ca infractiuni, prin dispozitii din Codul Penal sau din legi speciale, a unor fapte periculoase pe care Romania s-a angajat, prin conventii internationale, sa le incrimineze si sa le sanctioneze - asa numitele delicta juris gentium;

* recunoasterea prin normele dreptului penal a unor efecte ale hotararilor judecatoresti pronuntate de instante a altor state, asa-numita recidiva internationala (art. 37 alin. 3 C. Pen.);

* asistenta juridica internationala in materie penala,

* institutia extradarii ca forma de baza a cooperarii intre state,

* recunoasterea, potrivit art. 89 C. Pen., a efectelor hotararilor judecateresti pronuntate in strainatate, prin scaderea din durata pedepsei aplicate de instantele romane a perioadei de retinere, arestare preventiva ori partii din pedeapsa executate in afara teriroriului,

* transmiterea, in temeiul reciprocitatii, intre state de informatii si date privitoare la antecedentele penale ale unor infractori, copii sau extrase de pe hotararile penale, cazierul judiciar sau orice alte date care intereseaza statele in lupta lor comuna impotriva criminalitatii.

forme de cooperare internationala in materie penala realizate prin mijloace de drept procesual penal. Principalele mijloace de drept procesual sunt:

*comisia rogatorie internationala ,

*recunoasterea hotararilor penale sau a altor acte judiciare straine,

* inmanarea de citatii si transmiterea de piese judiciare,

* cooperarea organelor de politie judiciara (Interpol).

2. dupa sursa de reglementare sunt:

forme de cooperare care isi gasesc temeiul in conventii si tratate internationale si

forme care functioneaza in baza declaratiilor de reciprocitate intre state sau pe baza legilor interne.

forme de cooperare internationala in materie penala realizate prin Legea 302/2004: extradarea, predarea in baza unui mandat european de arestare, transferul de proceduri in materie penala, recunoasterea si executarea hotararilor, transferarea persoanelor condamnate, asistenta judiciara in materie penala.

3. dupa criteriul transmiterii prerogativelor de suveranitate sunt :

forme de cooperare primara (ce consta in transmiterea competentei in ceea ce priveste urmarirea penala a unor persoane sau a executarii pedepsei - atribute ale suveranitatii de stat - extradarea ) si

forme de cooperare secundara (care nu presupun o astfel de transmitere - cazierul judiciar).

2. "Delicta juris gentium" in dreptul nostru penal

Colaborarea statelor in lupta impotriva criminalitatii se realizeaza in primul rand prin semnarea si aderarea la unele conventii internationale care au ca principal scop reprimarea unor anumite categorii de infractiuni, incriminarea si sanctionarea lor in dreptul nostru penal. Acestea sunt numite in literatura de specialitate "delicta juris gentium" Astfel de conventii sunt:

Conventia internationala asupra falsificarilor de moneda, semnata la Geneva la 20 aprilie 1929 si ratificata de Romania in 1930. Astfel, in legislatia interna a fost incriminata infractiunea de falsificare de monede, timbre sau valori straine (art. 284 C. pen.).

Conventia pentru prevenirea si reprimarea terorismului international, adoptata la Geneva in 1937. Ca urmare a semnarii acestei Conventii a fost incriminata in Codul penal infractiunea de la art. 171 C. pen. - infractiuni contra reprezentantului unui stat strain.

Conventia pentru reprimarea si abolirea traficului de fiinte umane si a exploatarii prostituirii altuia incheiata in 1949 la initiativa O.N.U. Ca urmare a semnarii acestei Conventii a fost incriminata in Codul penal infractiunea de proxenetism - art. 329 C. pen.

Conventia de la Haga din 1954 pentru protectia bunurilor culturale in caz de conflict armat, ratificata de tara nostra in 1958. Ca urmare a semnarii acestei Conventii a fost incriminata in Codul penal infractiunea de la art. 360 C. pen.- distrugerea, jefiurea sau insusirea unor valori culturale.

Conventia suplimentara pentru desfiintarea sclaviei, a traficului de sclavi si a institutiilor similare sclavajului, semnata la Geneva in 1956, in cadrul conferintei O.N.U. Ca urmare a semnarii acestei Conventii a fost incriminata in Codul penal infractiunea de la art. 190 C. pen - sclavia.

Conventia de la Geneva asupra marii libere din 1958, care impune statelor semnatare obligatia de a lua masuri legislative pentru incriminarea si sanctionarea faptei de rupere sau deterioare a unui cablu sau a unei conducte in marea libera, de natura sa intrerupa sau sa impiedice comunicatiile. Ca urmare a semnarii acestei Conventii a fost incriminata in Codul penal la infractiunea de distrugere din art. 217 alin. 3 agravanta acestei infractiuni precum si in art. 219 alin. 2. tot prin aceasta Conventie se incrimineaza in legea penala romana si infractiunea de piraterie - art. 211 C. pen.

Conventia unica asupra stupefiantelor din 1961 a O.N.U., ratificata prin Decretul 626/1973. Astfel, s-a introdus in C. pen. roman infractiunea de la art. 312.

Conventia asupra substantelor psihotrope, adoptata la Viena la 21 februarie 1971 si Conventia contra traficului ilicit de stupefiante, de substante psihotrope, adoptata la Viena la 2 decembrie 1988 , prin care s-a urmarit inbunatatirea cooperarii internationale in reprimarea traficului ilicit de droguri pe uscat si pe mare.

Conventia europeana pentru reprimarea terorismului, adoptata la Strasburg la 27 ianuarie 1977 , prin care statele membre ale Consiliului Europei au stabilit masuri pentru ca autorii unor astfel de acte sa nu se poata sustrage tragerii la raspundere penala.

Conventia internationala asupra luarii de astateci, adoptata la New York la 17 decembrie 1979 . Ca urmare a semnarii acestei Conventii a fost modificat art. 189 din Codul penal, introducandu-se dispozitii ioncriminatoare corespunzatoare obligatiilor asumate in Conventie.

Conventia impotriva torturii si altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, adoptata la New York la 10 decembrie 1984 . Astfel, s-a introdus in C. pen. roman infractiunea de tortura de la art. 267¹ si s-a adaugat nu nou alineat art. 117 privitor la neexpulzarea cetateanului strain daca acesta risca sa fie supus torturii in tara in care urmeaza a fi expulzat.

Conventia europeana privind spalarea, sechestrarea si confiscarea produselor infractiuni, incheiata la Strasburg la 9 noiembrie 1990 prin care partile semnatare se obliga la incriminarea faptelor de spalare a banilor, precum si sprijinul reciproc in faza de urmarire penala.

Protocolul aditional al Conventiei Europene in domeniul informatiei asupra dreptului strain, incheiat la Strasburg la 15 martie 1978, ratificat de Romania prin H.G. nr. 153/0703 1991.

Conventia privind statutul refugiatilor, adoptata la Geneva la 28 iulie 1951, ratificata de Romania prin legea nr.46 din 4 iulie 1991.

Conventia asupra traficului ilicit de stupefiante si substante psihotrope din 1988, ratificata de Romania prin legea nr. 118/112.11992.

Conventia Europeana asupra transferarii persoanelor condamnate, incheiata la Strasburg la 21-03.1983, ratificata de Romania prin legea nr 76/12.07.1996.

Acordul de cooperare pentru prevenirea si combaterea infractionalitatii trasfrontaliere, semnata la Bucuresti la 26 mai 1999 , in baza caruia s-a constituit Centrul Regional al Initiativei de cooperare in Sud-Estul Europei - S.E.C.I., cu sediul la Bucuresti.

Conventia penala privind coruptia, adoptata la Strasburg la 27 ianuarie 1999, in scopul aplicarii rapide a Programului de actiune impotriva coruptiei.

Conventia europeana privind transferul de proceduri in materie penala, incheiata la Strasbourg la 101972, ratificata de Romania prin Ordonanta de urgenta nr.77/30.01999.

Conventia europeana privind imprescriptibilitatea crimelor impotriva umanitatii si a crimelor de razboi, incheiata la Strasbourg la 210.1974, ratificata de Romania prin Ordonanta de urgenta nr.91/30.08.1999.

Conventia Natiunilor Unite impotriva criminalitatii transnationale organizate, adoptata la New York la 15 noiembrie 2000 , ce a avut ca obiect promovarea cooperarii in scopul prevenirii si combaterii eficiente a criminalitatii transnationale organizate.

Conventia Europeana de asistenta judiciara in materie penala, incheiata la Strasourg la 20.04.1959 si Protocolul aditional incheiat la Strasbourg la 17.03.1978, ratificate de Romania prin legea nr. 236/09.12.1998. ca urmare a ratificarii, pe plan intern s-a adoptat legea nr. 704/03.12.2001, privind asistenta judiciara internationala in materie penala.

Conventia Europeana de extradare, incheiata la Paris la 13.12.1957, si cele doua protocoale aditionale, incheiate la Strasbourg la 110.1975 si 17.03.1978, ratificate de Romania prin legea nr.80/09.01997. In virtutea acestei conventii, Romania a adoptat legea nr. 296/07.2001 privind extradarea.

Statutul Curtii Penale Internationale, adoptat la Roma la 17.07.1998 si ratificat de Romania prin legea nr. 111/13.03.2002.

Protocolul nr.13 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale privind abolirea pedepsei cu moartea, incheiat la Vilnius la 03.02002, ratificat de Romania prin legea nr 7din 09.10.2003.

Legislatia penala romana ramane, din acest punct de vedere, dechisa la noi modificari in vederea perfectionarii si imbunatatirii permanente a cuprinsului sau. Lista acestor conventii ramane deschisa pe masura ce Romania adera la altele noi, in vederea reprimarii faptelor periculoase pentru ordinea interna si internationala.

Dupa cum se poate observa, Romania a ratificat numeroase Conventii, prin care legislatia noastra s-a armonizat cu cea europeana si cu cea mondiala in domeniul reprimarii infractiunilor grave. De aceea, putem vorbi despre existenta unui drept penal al cooperarii internationale intre statele europene si, in viitor de ce nu, sa punem bazele unui drept penal mondial, care sa asigure o ordime penala mondiala.

Unii autori vorbesc deja despre existenta unui drept penal european (care a aparut si se dezvolta odata cu dezvoltarea relatiilor dintre membrii Uniunii Europene) si au curajul de a sustine ideea unui Cod Penal European, asa cum vom avea, in viitorul apropiat o Constitutie Europeana.

Altii autori, mai indrazneti, vorbesc despre existenta unui drept penal mondial , aparut ca urmare a infiintarii jurisdictiilor internationale de catre Organizatia Natiunilor Unite. Aparitia acestuia se justifica prin conturarea tot mai pregnanta a unei comunitati internationale, care apara interesele mondiale. Astfel au existat:

- Tribunalul de la Nurenberg (infiintat prin Acordul de la Londra din 8.08.1945), care in perioada noiembrie 1945, 01.10.1946 a condamnat 12 persoane la pedeapsa cu moartea, 3 persoane la munca silnica pe viata, 4 persoane la pedeapsa inchisorii pe termen limitat, iar alte 3 persoane au fost achitate.

- Tribunalul international cu sediul la Tokio (infiintat prin Declaratia de la Postdam de la 26.07.1945). Acesta a functionat pana in anul 1948 si a condamnat la moarte 7 persoane, 7 la detentiune pe viata si 11 persoane la inchisoare pe timp nedeterminat.

- Tribunalul de la Haga (infiintat prin Decizia ONU din 22.02.1993), pentru a sanctiona faptele grave comise pe teritoriul fostei Yugoslavii. Acest tribunal a fost adesea criticat pentru infiintarea, organizarera si functionarea sa.

- Tribunalul international penal pentru Ruanda (infiintat prin Rezolutia nr. 955/08.11.1994 a Consiliului de Securitate ONU.)

In literatura de specialitate se mai utilizeaza doi termeni, care nu de putie ori au dat nastere la confuzii, si anume: drept penal international si drept international penal. Au aceste doua discipline ceva in comun cu dreptul penal al cooperarii internationale? Desigur. Dreptul international penal este format din delicta juris gentium, prin care se incrimineaza infractiunile care lezeaza ordinea internationala, iar dreptul penal international cuprinde formele de cooperare internationala in materie penala si nu are ca atributii incriminarea infractiunilor la nivel mondial.

Date fiind aceste realitati, nu este greu de anticipat ca in viitor cum de la un drept penal intern se ajunge la un drept penal regional (pe continente) si in final la un drept penal mondial, cu reguli recunoscute si acceptate de catre toate statele lumii.

3. Prezentare generala a formelor de cooperare internationala in materie penala

1. Extradarea

Definitie si caracterizare

Extradarea reprezinta o forma de cooperare judiciara internationala in materie penala, un important si eficient act de solidaritate si intrajutorare a statelor in lupta impotriva fenomenului infractional. Extradarea este considerata ca fiind un instrument eficient de aplicare a legii penale a fiecarui stat in vederea administrarii in cele mai bune conditii a justitiei proprii.

Trebuie mentionat ca o definitie a extradarii nu gasim in nici un act legislativ referitor la extradare. Prima lege din Romania care a avut la obiect reglementarea pe larg a extradarii, Legea nr. 4/1972, apoi Legea 296/2001 si in prezent Legea 302/2004, nu definesc actul de extradare, ci mentioneaza conditiile de acordare sau respingere, conditii, procedura, etc. Nici in Codul Penal sau in Constitutie nu se precizeaza conceptul de extradare.

In cazul savarsirii unor infractiuni pe teritoriul unui stat de catre infractori care au reusit apoi sa paraseasca acel teritoriu, refugiindu-se in alte state sau in cazul infractiunilor savarsite in strainatate, aplicarea legii penale nu este posibila fara cooperarea dintre state, cooperare care sa asigure remiterea infractorilor statului solicitant pentru a fi judecati.

Savarsirea de infractiuni in afara teritoriului unui stat, dar care intereseaza ordinea de drept a acelui stat, fiind indreptate contra intereselor sale sau ale cetatenilor sai, constituie situatii pe care efectul strict teritorial al legii penale nu le acopera. Pe de alta parte, in cazul unor infractiuni savarsite pe teritoriul national, urmate de refugierea infractorilor in strainatate, efectul teritorial al legii penale ar ramane partial.

In dreptul penal a dominat multa vreme principiul teritorialitatii absolute, potrivit caruia legea penala a unui stat trebuie sa se aplice numai faptelor savarsite sau persoanelor aflate pe teritoriul sau, nu si faptelor savarsite sau persoanelor aflate in strainatate. Absolutizarea acestui principiu ar avea consecinte negative, impiedicand insasi realizarea principiului teritorialitatii, deoarece legea penala nu s-ar putea aplica infractorilor care, dupa ce au savarsit infractiuni in tara lor de origine, au reusit sa se refugieze in strainatate, sau celor care au comis infractiuni in strainatate si au fugit pe teritoriul altui stat, pe care l-ar putea transforma intr-un loc de refugiu. Dar principalul neajuns al absolutizarii principiului teritorialitatii legii penale ar fi excluderea colaborarii dintre state in lupta impotriva criminalitatii.

Cele patru principii care guverneaza aplicarea legii penale in spatiu, principiul teritorialitatii, personalitatii, realitatii si universalitatii, rezolva in general problemele care apar la impactul dintre legea penala si teritoriul pe care se exercita putera lor de incidenta.

Astfel, extradarea este o institutie de drept penal substantial, care face posibila aplicarea legii penale si in acelasi timp reprezinta un mijloc de realizare a acelei legi penale care este cea mai indreptatita a interveni. Scopul sau finalitatea extradarii il reprezinta realizarea justitiei in statul solicitant cu concursul statului solicitat.

Notiunea de extradare a fost folosita pentru prima data in mod oficial in Franta -extradition- la 19.02.1791, cand Adunarea Constituanta a decretat o reuniune a Comitetului Constitutiei si Comitetului diplomatic pentru introducerea unui proiect de lege cu privire la extradare.

Termenul "extradition" este de origine latina si provine din complementul circumstantial de loc ex - in afara, in exterior, urmat de verbul traditio - actiunea de a livra, de a preda.

Potrivit dictionarului francez Le Petit Larrouse, extradarea este definita ca fiind actiunea de a preda pe autorul unei infractiuni statului strain care il solicita, pentru ca el sa poata fi judecat sau sa isi execute pedeapsa.

O definitie asemanatoare este data de Dictionarul Explicativ al Limbii romane: "predarea de catre un stat unui alt stat a unui infractor care se gaseste pe teritoriul sau spre a fi judecat sau spre a-si executa pedeapsa." Dictionarul juridic penal defineste extradarea ca fiind "actul prin care un stat, pe teritoriul caruia s-a refugiat un infractor, remite, la cererea altui stat, pe acel infractor in vederea urmaririi sau judecarii intr-o cauza penala ori in vederea executarii pedepsei."

In literatura juridica de specialitate s-au formulat diferite definitii ale extradarii, deosebirile dintre ele izvorand din faptul ca la formularea lor nu au fost luate in considerare ca trasaturi esentiale determinante aceleasi elemente, incluzand sau excluzand pe unele din ele.

In tratatul intitulat "Explicatii teoretice ale Codului penal" extradarea este definita ca fiind "actul prin care statul pe teritoriul caruia s-a refugiat o persoana urmarita sau condamnata intr-un alt stat remite, la cererea statului interesat, pe acea persoana, pentru a fi judecata sau pentru a executa o pedeapsa la care a fost condamnata" , aceeasi definitie a notiunii de extradare intalnindu-se si in Codul penal al R.S.R., comentat si adnotat

D-na Rodica Mihaela Stanoiu defineste extradarea ca fiind "actul prin care statul pe teritoriul caruia s-a refugiat o persoana urmarita penal sau condamnata intr-un alt stat remite, la cererea statului interesat, pe acea persoana pentru a fi judecata sau pentru a executa pedeapsa la care a fost condamnata."

Referindu-se la formele de asistenta juridica internationala in materie penala, dl. prof. univ.dr. Costica Bulai defineste notiunea de extradare ca fiind actul prin care un stat, pe teritoriul caruia s-a refugiat un infractor, preda la cererea altui stat pe acel infractor pentru a fi judecat sau pus sa execute pedeapsa la care fusese condamnat de instantele judecatoresti ale acelui stat. Extradarea apare astfel, ca un act ce se desfasoara intre doua state: unul pe al carui teritoriu se afla infractorul si caruia i se adreseaza cererea de extradare (statul solicitat) si altul care este interesat in judecarea si pedepsirea infractorului si care adreseaza, in acest scop, cererea de extradare (statul solicitant).

In Dictionarul de Drept Penal , extradarea este definita din mai multe puncte de vedere:

- ca o importanta institutie juridica, care reglementeaza relatile sociale referitoare la conditiile in care Romania acorda sau solicita extradarea,

- dar si ca o manifestare de vointa intre doua state, sau un stat si o instanta internationala, prin care un stat, pe al carui teritoriu se afla un infractor, il preda altui stat sau unei instante internationale, la cererea acestora.

Astfel, putem definii extradarea ca fiind acea forma de cooperare judiciara internationala in materie penala, prin care un stat preda, la cerere, cu respectarea conditilor stabilite prin conventii internationale sau in declaratii de reciprocitate, infractorii care se afla pe teritoriul sau si care sunt urmariti sau condamnati pentru savarsirea unor infractiuni pe teritoriul statului strain care ii solicita, in vederea judecarii sau obligarii acestora la executarea pedepselor ori masurilor dispuse de autoritatile competente, in scopul restabilirii ordinii de drept incalcate.

Din definitiile de mai sus putem desprinde urmatoarele caracteristici ale extradarii:

a)      este o forma de cooperare judiciara internationala in materie penala;

b)     reprezinta un act bilateral, deoarece implica intotdeauna cooperarea a cel putin doua state - unul solicitant si altul solicitat;

c)     cuprinde intotdeauna un element de extraneitate, fiind asadar un act juridic international; 1

d)     extradarea are un puternic continut politic, deoarece se realizeaza pe baza vointei liber exprimate a statelor;

e)     extradarea are un pronuntat caracter juridic, intrucat este reglementata prin norme de drept si este dispusa de organele judiciare;

f)      desi are o importanta deosebita, extradarea nu este definita expres in nici un text de lege care o reglementeaza (intern sau extern);

g)     este o institutie ce functioneaza direct in interesul statului care o solicita;

h)     extradarea este un act de suveranitate intervenit in relatiile dintre doua state si poate fi acceptata sau refuzata, exceptie facand infractiunile grave cum sunt crimele contra pacii si omenirii;

i)       scopul ei consta in realizarea justitiei penale, persoana extradabila fiind un inculpat sau condamnat ;

j)       dupa cum Romania cere sau acorda extradarea aceasta poate fi activa (Romania stat solicitant) sau pasiva (Romania stat solicitat),

k)     extradarea poate acea caracter obligatoriu sau facultativ, dupa cum sunt prevederile conventiilor internationale la care Romania este parte sau alte legi mentionate,

l)       extradarea nu vizeaza infractiuni minore, de o gravitate minima, lucru ce reiese din conditia privind pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea ce formeaza obiectul extradarii (cel putin un an inchisoare).