Natura dreptului international public

Natura dreptului international public

1. Care sunt principalele trasaturi ale dreptului international public fata de alte ramuri de drept? D.I.P. reprezinta un ansamblu de norme juridice interne specifice fiecarui stat, care reglementeaza raporturile dintre persoane fizice sau juridice continand elemente de extraneitate. Statele, care in calitate de principale subiecte ale D.I.P.participa la raporturile juridice internationale, sunt purtatoare de suveranitate si, in virtutrea acesteia, ele nu pot fi decat subiecte egale, dpdv juridic, indiferent de marimea teritoriului, a populatiei, de nivelul de dezvoltare, resurse, otential militar .a)Elaborarea normelor - la procesele de creare a normelor dreptului international iau parte aceleasi state sau organizatii internationale care devin apoi destinatarele normelor pe care ele le-a elaborate. Functiunea legislativa nu este exercitata de o institutie cu puteri legislative, distincta si superioara statelor. Acestea sunt autoarele cat si subiectele destinatare normei de drept. b)Aplicarea normelor - In ordine juridical internationala nu exista autoritati ale administratiei publice, constituite pt urmarirea exercitarii normelor. Structurile in cadrul carora se elaboreaza normele sunt cele care au atributii de a urmai aplicarea acestora. Prin anumite tratate pot fi atribuite organelor unor organizatii internationale sau altor structuri special constituite unele competene de urmarire a aplicarii dispozitiilor respectivelor tratate.c)Controlul respectarii normelor - In D.I.P nu exista ca in dreptul intern un system de organe judecatoresti cu competenta generala si obligatoru care sa decida "ceea ce este just" si sa aplice sanctiuni atunci cand legea nu este respectata. In D.I.P exista anumite organisme cu atributii de tip jurisdictional cu trasaturi specifice dintre care cea mai importanta consta in caracterul lor facultativ, procedura in fata unor asemenea instante nu poate fi declansata decat cu acordul expres al fiecaruia din statele implicate. d)Specificul sanctiunilor - Caracterul obligatoriu al normelor de drept international rezida in hotararea autorilor lor dintre care in prim plan se situeaza statele, de a le respecta si de a le atibui forta obligatore. Incalcarea normelor dreptului international poate fi urmata de sanctiuni, impunerea normelor nu se bazeaza in principal pe iminenta aplicarii unor sanctiuni. Intre state, subiecte suverane si egale dpdv juridic, constrangerea si aplicarea unor eventuale sanctiuni se realizeaza prin modalitati diferite, in cadrul unui sistem organizat "pe orizontala".

2. Temeiul fortei obligatorii a dreptului international public. In procsul de aplicare a normeor de drept international, mijloacele de constrangere pt impunerea acestora nu sunt identice cu cele din dreptul intern. Functia principala a dreptului international este aceea de a prescrie reguli de conduita, absolute necesare functionarii ordonate a unei anumite societati, interna sau internationala. In cadrul dreptului international aceste reguli sunt elaborate de state, ca entitati sociale competente in acest domeniu. Caracterul obligatoriu al regulilor dreptului international este acceptat de entitatile care le-au elaborate. In ceea ce priveste acordul de vointa al statelor, ca temei al fortei obligatorii a dr international, distingem multipla manifestare a acestuia: a)statele member ale societatilor internationale, datorita intereselor commune, rezultate din raporturile de interdependenta, accepta in principiu faptul ca un corp de reguli obligatorii este absolute indispensabil pentru a le ordona conduita; b)statele sunt apoi de accord sa elaboreze in comun si sa adopte norme concrete de comportament in cele mai diverse domenii ale relatiilor dintre ele; c)rolul "fondator"al acordului de vointa in dr international nu se limiteaza insa la adoptarea normelor ci se extinde si la interpretarea si aplicarea acestora.

3. Ce se intelege prin natura consensuala a dreptului international? Natura consensuala a dreptului international. Ideea de consens a opiniilor statelor referitor la ceea ce este considerat ca norma de drept international apare ca un mod de a descrie indicele de autoritate a regulilor de drept international. Aceasta are in vedere acceptarea prezumata a statelor membre ale societatii internationale a ansamblului de reguli care formeaza dreptul international al acelei societati. Astfel, noilor state care apar in societatea internationala le este in principiu opozabil dreptul international in vigoare la momentul aparitiei lor. Cu toate acestea se admite ca noilor state care si-au cucerit independenta in procesul de de decolonizare, nu le puteau fii opozabile anumite norme rezultate din tratatele incheiate de fostele metropole. Ideea de consens a opiniilor statelor referitor la ceea ce este considerat ca norma de drept international apare ca un mod de a adescrie indicele de autoritate a regulilor de drept international.

4. Enumerati si comentati factorii de configurare ai acordului de vointa al statelor.Realizarea acordului de vointa al statelor asupra dierselor norme de drept international este un process complex. Identificarea factorilor care contribuie la modelarea acordului de de vointa al statelor in procesul de formare a dreptului international presupune luarea in considerare a cercetarilor si concluziilor altor ramuri ale stiintei cum ar fii filozofia dreptului, teoria relatiilor internationale,sociologia relatiilor internationale care evidentiaza cadrul social-politic,interesele specifice, imprejurarile istorice sau traditiile entice care au anumita legatra cu continutul diverselor norme precum si rolul conceptiilor filozofiice sau politice in impuneea acestora. Evocam astfel succinct relatia dintre dreptul international si politica internationala prin prisma interesului national al statelor si a raporturilor de putere dintre state, considerate individual sau intre diverse grupuri de state. In dreptul international si politica de elaborate a unei norme de drept international, de stabilire a consensului statelor asupra unor reglementari asupra conduitei lor, statele mai puternice vor incerca sa orienteze acest process in directia convenabila interselor lor. Ar parea astfel ca dreptul international nu este altceva decat o simpla transpunere intr-o pretinsa ordine juridical internationala, a raporturilor de putere, si in ultima instanta a fortei ecnomice si militare a unui stat sau grup de state, care isi exercita influenta asupra vointei, doar apparent autonoma, a statelor care dispun de o asemenea forta intr-un grad inferior O regula de drept o data adoptata, castiga treptat o existenta proprie, care dpdv politic este greu de ignorat chiar de catre statele ale caror interese imediate nu sunt reflectate in aplicarea acestei norme. Dreptul international nu este numai un instrument al politicii internationale, o modalitate de formalizare, la scara internationala a politicii externe a unor tari, dar si un factor determinant al comportarii lor, din mometul in care o anumita regula de drept necesara a fost convenita. Dupa primele razboaie mondiale s-au manifestat orientari positive in vederea asigurarii pacii, protectiei drepturilor omului, dreptul la dezvoltare al statelor dezavantajate economic reflectate in Carta ONU si in alte documente internationale. Aceste orientari actioneaza in favoarea unei noi configuratii a dreptului international, in care 2 elemente sunt fundamentale: a)universalizarea participarii subiectelor de drept international la formarea normelor de drept; b)universalizarea interdependentelor dintre natiuni, ca urmare a progreselor stiintei si tehnologiei. Astfel, statele se vad obligate sa coopereze in elaborarea de norme de drept international privind coordonarea schimburilor lor economice, sprijinirea procesului de crestere in statele mai putin avansate, protejarea mediului inconjurator, combaterea terorismului.In aceste conditii dreptul international reflecta pe de-o parte interesele comune care urasc subiectele societati internationale si pe de alta parte contradictiile si antagonismele care se manifesta in ansamblul societati internationale. Dreptul international, conceput traditional ca un simplu instrument de armonizare a intereselor unui nr redus de state puternice tinde astfel sa fie pus in tot mai mare masura in serviciul intereselor perene ale comunitatiii internationale, in ansamblul sau, cum sunt pacea si securitatea, dezvoltarea, drepturile omului, combaterea terorismlui si a traficului de droguri.

5. Comentati evolutia conceptului de 'domeniu rezervat' in lumina art. 2.7 din Carta ONU? Privit in perspective istorica, in perioada dreptului international classic acordul de vointa al statelor se referea cu precadere la anumite interdictii de comportament. Desi domeniile supuse reglementarii dreptului international s-au multiplicat continuu, se pastreaza totusi anumite zone in care, prin dreptul international, se acorda statelor o larga libertate de actiune. Acestea, considerate ca apartinand competentei nationale esentiale a fiecarui stat, se refera la: stabilirea formei de stat, organizarea politica interna, organizarea adm-teritoriala, apararea si securitatea nationala. Existenta unui anumit "domeniu rezervat" exclusive copetentei statului este recunoscut in art 2.7 din Carta ONU care prevede ca: "nici o dispozitie din prezenta Carta nu va autoriza Natiunile Unite sa intervina in chestiuni care apartin esential competentei nationale a unui stat si nu va obliga pe Membrii ei sa supuna asemenea chestiuni spre rezolvare pe baza prevederilor acestei Carte".Nici in dreptul international si nici in doctrina nu s-a oferit insa o definitie a "domeniului reverzat", ceea ce conduce la concluzia, confirmata si de o serie de evolutii ale raporturilor din societatea international contemporana ca limitele exercitului competentelor exclusive ale statelor sunt fluctuante si conjuncturale, avand mai degraba un caract politic decat unul juridic.

6. Identificati domenii ale relatiilor internationale in care se inregistreaza o anumita superioritate a dreptului international asupra dreptului intern. Dreptul international public pe de-o parte si dreptul intern pe de alta parte, sunt 2 norme si 2 tipuri distincte de drept care actioneaza in planuri si prin mijloace diferite. Desi distincte intre cele 2 sisteme exista importante interferente prin intermediul statelor, in jurul carora sunt organizate si prin care actioneaza. Aceste interferente au ridicat problema raportului dintre ele, in sensul de a se stabili daca si care dintre acestea are ascendenta asupra celuilalt. In decursul timpului s-au cristalizat, in legatura cu acest raport, mai multe curente de gandire si anumite constructii teoretice: a)Dualismul s-a dezvoltat in sec al XIX-lea si inceputul sec XX, sub influenta doctrinelor pozitiviste care care scoteau in evidenta importanta "vointei suzerane a statului" ca celei al dreptului, in general, cat si ca urmare a perfectionarilor aduse sistemelor parlamentare si, mai ales, functiilor lor legislative. Astfel, dreptul intern si international ar reprezenta 2 sisteme juridice distincte, care actioneata pe planuri diferite, cu domenii diferite de aplicare si fara comunicare intre ele, avand izvoare disincte si destinatari deosebiti: indivizii in dreptul intern si statele in dreptul international; b)Monismul, autorii acestuia considera dreptul ca pe o structura unitara, compusa din norme obligatorii, indifferent daca acestea sunt adresate indivizilor, statelor sau altor entitati asimilate acestora. O parte din doctrina (H.Kelsen, scoala normativista) sustin primatul dreptului international asupra dreptului intern, sustinandu-se ca ar exista o ordine juridical universala, care ar fii superioara oridinilor juridice interne ale diverselor state. Semnificativa dpdv al acestei orientari ar fii considerarea suveranitatii statelor ca o suma de asemenea competente, ce le revin fiecaruia, in plan universal, in cadrul unui adevarat "stat mondial". O alta orientare doctrinara monista, dominanta mai ales in sec al XIX-lea, a sustinut un punct de vedere diametral opus, in sensul ca ar putea fii demonstrate un primat al dreptului intern asupra dreptului international. Printre sustinatori amintim: M.Wenzel, E.Kauffman, A.Zorn, scoala de la Bonn. Dreptul international era considerat doar ca o "proiectare", in sfera raporturilor dintre state, a unor norme din drepul intern, respective ca o suma a normelor de drept intern ale diverselor state care reglementeaza relatiile lor externe.

7. Solutiile referite de Constitutia Romaniei la raporturile dintre dreptul international si dreptul intern. Solutiile oferite de Constitutia Romaniei la raporturile dintre dreptul international si dreptul intern se gasesc in art.11 si art 20. Alin(2) al art.11 stabileste o modalitate directa de incorporare a dreptului international in dreptul intern, prin chiar legea de ratificare a unui tratat, textul acestuia devenind "lege interna". Textul trebuie interpretat extensuiv, in sensul ca si actele legislative ale guvernului, prin care aproba/accepta anumite acorduri internationale, indeplinesc aceeasi functie integratoare. Alin(3) trebuie interpretat ca exprimand o pozitie dualista, de vreme ce tratatele a caror dispozitii sunt in conflict cu noremle constitutionale nu pot fi modificate implicit prin legea de ratificare. Numai in urma modificarii Constitutiei, in accord cu tratatul, acesta poate fii incorporate in dreptul intern. Art 20 in schimb afirma clar primatul dreptului international asupra dreptului intern atunci cand obiectul eventualului "conflict de legi" se refera la drepturile omului. In domeniul drepturilor mului, solutia constitutionala este deci una monista, cu primatul dreptului international asupre dreptului intern; pentru a se reveni la un monism opus-primatul dreptului intern in cazul in care "Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile".