Notiune. Principii. Natura juridica - Drepturi fundamentale

Notiune. Principii. Natura juridica - Drepturi fundamentale

1. Notiunea de drepturi fundamentale

Multe din drepturile si libertatile considerate azi ca fundamentale s-au bucurat de o atentie deosebita chiar anterior consacrarii lor pe o pozitie determinanta la nivel international sau national. Aceste drepturi au evoluat in substanta si importanta lor, iar cu timpul au crescut ca numar.

Originile drepturilor omului sunt controversate, dar o preocupare speciala pentru acestea se remarca o data cu afirmarea conceptului de constitutie in forma scrisa care le va consacra si uneori chiar garanta.

Drepturile omului s-au extins foarte mult atat ca arie geografica cat si in calitate de concept. Ele au darul de a crea premisele protectiei individului in fata colectivitatii, pentru limitarea puterii politice si pentru a da posibilitate de libera si deplina manifestare a fiintei umane . Dar orice discutie stiintifica, teoretica ramane la nivel de deziderat daca nu-si gaseste o incadrare practica in Legea fundamentala si o dezvoltare fireasca in legislatia primara. De aici, necesitatea de a recunoaste drepturilor fundamentale caracterul de drepturi subiective, aptitudini ale oamenilor in cadrul raporturilor juridice de orice fel. Drepturile subiective sunt multiple pentru ca insasi viata individului in cadrul colectivitatii este complexa, dar drepturile fundamentale sunt esentiale pentru cetateni. In istoria drepturilor fundamentale nu putini au fost aceia care s-au preocupat de definirea drepturilor fundamentale ale omului tocmai pentru a le spori valoarea, dar si pentru a le diferentia fata de celelalte drepturi subiective. Astfel, Jean Jack Rousseau in "Discurs asupra originii si fundamentelor inegalitatii dintre oameni" sustinea ca drepturile omului sunt domenii esentiale ale naturii, de care nimeni nu se poate atinge in nici un fel. In special, dupa primele Declaratii asupra drepturilor omului care au trecut granitele nationale ale unui stat , oamenii au inceput din ce in ce mai mult sa constientizeze existenta acestor drepturi, fapt ce a generat uneori chiar ridicari la lupta pasnica sau nu, pentru recunoasterea si consacrarea lor juridica, dar si pentru respectarea si garantarea lor. Asa se si explica faptul ca, in timp in noile constitutii ale statelor au fost inscrise in mod constant mai multe drepturi decat in constitutiile precedente ceea ce denota o mondializare a drepturilor omului care devin drepturi fundamentale universale consacrate atat in documente internationale cat si in Constitutiile nationale. In acest sens este de remarcat art. 20 din Constitutia Romaniei, intitulat "alin. (1) Tratatele internationale privind drepturile omului" urmatorul continut "Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte alin.(2). Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile omului, la care Romania este parte si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile". In reglementarile interne si internationale notiunea de drept este asociata cu cea de libertate. Din analiza unor reglementari care poarta titulatura de "dreptul la " si a altora ce se intituleaza "libertatea de " vom observa ca din punct de vedere juridic, care reprezinta aspectul cel mai important, in toate situatiile suntem in prezenta unor drepturi fundamentale, altfel spus toate reprezinta, in ultima analiza, o singura notiune juridica.

Definitie. Drepturile fundamentale reprezinta acele drepturi subiective esentiale pentru viata, libertatea si demnitatea cetatenilor, de neconceput pentru dezvoltarea libera a personalitatii umane, reglementate si garantate prin Constitutie, legile nationale, Tratatele si pactele internationale semnate de Romania sau la care acesta a aderat.

2. Sfera drepturilor si libertatilor fundamentale.

In doctrina juridica s-au facut clasificari ale drepturilor omului dupa evolutia acestora in timp identificandu-se trei categorii .

a) Drepturile din prima generatie din care fac parte drepturile civile si politice (libertatea individuala, libertatea constiintei, libertatea de exprimare etc.) apreciate ca fiind cele mai importante pentru afirmarea individului in raport cu puterea de stat. Sunt drepturile care s-au impus in lupta oamenilor impotriva statului abuziv, a tiraniei. Asemenea drepturi au un element comun - libertatea individului, afirmarea acestuia in societate, preeminenta individului asupra Statului. Aceste drepturi se mai caracterizeaza si printr-o delimitare a individului, crearea unei anumite autonomii individuale pe care o impun si o exercita in raporturile sale cu puterea. Asemenea drepturi fundamentale (libertati) au creat drumul nu tocmai simplu spre realizarea actualelor multiple drepturi fundamentale pentru ca numai oamenii liberi se pot manifesta deplin in cadrul societatii si al raporturilor juridice individuale, numai acestia pot sa se impuna pas cu pas in fata autoritatii statale. Drepturile din prima generatie sunt portdrapelul realizarii si impunerii in plan juridic si a celorlalte drepturi fundamentale consacrate pe plan international. Drepturile din prima generatie sunt definite si "drepturi negative" pentru ca presupun o abtinere din partea statului, ele fiind apreciate ca drepturi naturale pentru individ, statului revenindu-i doar obligatia de a se abtine si evident de a le reglementa fara a ingradi comportamentul individului mai mult decat este necesar.

b) Drepturile fundamentale din a doua generatie

In aceasta categorie, "generatie" sunt incluse: dreptul la munca, dreptul la educatie, dreptul la protectie sociala etc. Sunt drepturi sociale, economice, pe care statul trebuie sa le reglementeze, sa le ocroteasca si sa asigure punerea lor in aplicare. Aceste drepturi sunt recunoscute tuturor membrilor societatii (cetatenilor) dupa anumite considerente de ordin profesional, social etc. Spre exemplu, dreptul la protectie sociala priveste numai anumite categorii de cetateni, pe cand dreptul la un trai decent ii priveste pe toti membrii societatii etc.Au inceput sa se afirme si consacre in plan legislativ in a doua jumatate a sec. al - XIX-lea

c) Drepturile fundamentale din generatia a treia

Aceasta categorie de drepturi a fost recunoscuta mai tarziu, ea creeaza o anumita solidaritate umana pe plan intern si international. Pot fi cuprinse in aceasta categorie de drepturi; dreptul la pace, dreptul la dezvoltare, dreptul la un mediu inconjurator sanatos etc. S-au afirmat cu precadere dupa primul Razboi mondial, iar dupa 1945 i-au gasit o consacrare expresa, interna si internationala.

3. Definitia indatoririlor fundamentale

Este cunoscut faptul ca drepturile fundamentale sunt drepturi subiective care genereaza raporturi juridice fie cu statul fie cu alte persoane titulare ale unor asemenea drepturi. De aici concluzia ca fiecarui drept ii corespund si indatoriri (obligatii) corelative, pentru ca numai in acest mod se mentine echilibrul vietii sociale. Cat priveste drepturile si libertatile fundamentale ele se reglementeaza si se studiaza concomitent cu indatoririle fundamentale ale omului.

Indatorirea fundamentala este deci o obligatie nu o facultate a individului. Aceasta obligatie se raporteaza la stat pentru ca individul cere statului sa-i recunoasca anumite drepturi fundamentale, sa i le garanteze si ia masuri constrangatoare fata de cel care-i nesocoteste drepturile fundamentale. Ca atare si statul poate sa-i ceara cetateanului, omului sa indeplineasca ceva pentru el, pentru interesul general pe care il ocroteste si-l reprezinta. Putem spune ca indatoririle fundamentale sunt obligatii esentiale ale cetatenilor in vederea realizarii intereselor generale ale natiunii, care sunt inscrise in Constitutie si a caror realizare este asigurata prin convingerea generata de constiinta civica si juridica a individului, iar la nevoie, prin interventia fortei de constrangere a statului.

Indatoririle fundamentale sunt inscrise in Constitutie, ele se bucura de o realizare (indeplinire) din oficiu si se nasc intr-un raport dintre cetatean si stat.

4. Natura juridica a drepturilor fundamentale

Asupra naturii juridice a drepturilor fundamentale in literatura juridica si politica s-au exprimat puncte de vedere diferite: unii autori le considera pur si simplu drepturi subiective pe cand altii le deosebesc de drepturile subiective comune al caror izvor nu se regaseste in legea fundamentala .

Analizand aceste teorii putem afirma ca drepturile fundamentale sunt drepturi subiective ca si celelalte drepturi subiective care nu sunt considerate fundamentale. Ca o concluzie pertinenta, putem spune ca drepturile fundamentale impreuna cu celelalte drepturi recunoscute individului in societate, sunt drepturi subiective ce contureaza statutul juridic al cetateanului. De aici si imprejurarea ca desi sunt universale, drepturile fundamentale difera de la un stat la altul.

5. Principiile ce guverneaza drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale

Importanta deosebita pe care o acorda statul tuturor drepturilor, libertatilor si indatoririlor fundamentale se poate constata din analiza intregului continut al acestor drepturi de unde pot fi extrase anumite principii:

a. Principiul universalitatii. Acest principiu scoate in evidenta faptul ca atat drepturile si libertatile fundamentale, ca drepturi subiective, cat si celelalte drepturi subiective reglementate prin lege sunt recunoscute tuturor cetatenilor ca o vocatie a fiintei umane in interiorul tarii, ca toti cetatenii se bucura de aceste drepturi si libertati si au aceleasi indatoriri ca membri ai colectivitatii nationale. Acest principiu este expres inserat in textul art. 15 alin. 1 din Constitutia Romaniei. Deoarece unui drept subiectiv ii revine o obligatie corelativa, precizam ca principiul universalitatii priveste in egala masura drepturile, libertatile si indatoririle. In privinta indatoririlor, dupa cum vom vedea, uneori legea aplica un tratament juridic diferentiat, dar echilibrat si echitabil prin stabilirea unor alternative de obligatii pentru situatii deosebite cum ar fi: cetatenii romani aflati in strainatate nu sunt obligati la anumite activitati, servicii, contributii, stabilite de lege pentru cetatenii romani care domiciliaza in tara. Sau serviciul militar alternativ pentru cei carora religia le interzice serviciul militar sub arma etc.

b. Neretroactivitatea legii. Legea fundamentala stabileste un principiu deosebit de important, si anume ca legea nu poate reglementa pentru trecut (art. 15 alin. 2). Acest principiu este o garantie contra abuzurilor la care sunt tentate autoritatile statului care, avand monopolul puterii la un anumit moment dat, au tendinta sa complineasca lipsa de eficienta in plan legislativ si sa reglementeze pentru trecut . Legea, prin natura sa, este obligatorie si poate genera aplicarea unor sanctiuni celui care o incalca, ceea ce presupune ca legea sa fi fost intrata in vigoare si cu posibilitati reale de a fi cunoscuta de toti subiectii pentru a putea reprezenta temei al raspunderii juridice .

Constitutia Romaniei, manifestand un umanism deplin, reglementeaza doua exceptii de la principiul neretroactivitatii legii si anume in cazul legilor penale si al legilor contraventionale mai favorabile individului si nu statului. In acest fel, celui care a savarsit o fapta ilicita, i se aplica legea penala sau contraventionala mai blanda.

c. Egalitatea in drepturi a cetatenilor. Legea fundamentala instituie, cu valoare de principiu, egalitatea in drepturi a tuturor cetatenilor, fara deosebire de sex, rasa, religie, varsta, nivel de instruire, avere, limba etc., stabilind ca nimeni nu este mai presus de lege, ca se acorda tuturor sanse egale de a accede la functii si demnitati publice in conditiile stricte prevazute de lege.

Acest principiu trebuie inteles in toata complexitatea lui, in sensul ca este nevoie de o egalitate reala, competitionala de cele mai multe ori, interzicand orice fel de ingradiri pe criterii de rasa, sex, religie, limba, culoare a pielii etc., fara ca prin aceasta sa se elimine pregatirea profesionala, aptitudinile individuale, varsta etc., pentru anumite profesii ori meserii. Discriminarea poate fi negativa sau pozitiva. Este negativa cand se realizeaza o restrangere a unor drepturi si libertati individuale pentru o persoana sau o categorie de persoane pe diferite considerente, fata de drepturile recunoscute marii majoritati si o discriminare pozitiva cand unei persoane sau grup de persoane le sunt recunoscute privilegii care conduc la o inegalitate vadita de sanse pentru majoritatea celorlalte persoane.

d. Cetatenii romani in strainatate

Cetatenii romani stabiliti sau aflati temporar in strainatate se bucura de protectie din partea statului roman, cu respectarea legilor statului in care se afla cei in cauza si cu observarea normelor dreptului international.

e. Strainii si apatrizii in Romania

Aceste doua categorii de persoane se bucura de protectia generala a persoanelor si a averilor garantate de Constitutie si lege pentru cetatenii romani. In conditiile legilor romane si tratatelor internationale semnate, statul roman acorda drept de azil si il poate retrage.

Strainii si apatrizii pot fi extradati numai in conditii de reciprocitate sau pe baza unor conventii internationale. Atat expulzarea cat si extradarea sunt atribute ale justitiei.

f. Cetatenii romani nu pot fi extradati sau expulzati din Romania

Statul roman isi apara proprii cetateni, care au dobandit cetatenia in mod legal, exercitandu-si astfel puterea de comanda si decizie pe teritoriul national. Pentru motive temeinice si in mod exceptional pe baza unei conventii internationale, cetateanul roman poate fi extradat. Trebuie precizat ca in asemenea cazuri statul roman nu renunta la puterea sa suverana ci este un participant activ si responsabil la circuitul de valori juridice universale.

Textul art. 19 alin. 2 din Constitutie care face aceasta derogare a plecat de la o realitate, de la un echilibru al vietii internationale si pentru respectarea normelor dreptului public international si ale dreptului penal international. Sunt avute in vedere fapte de crime impotriva umanitatii, genocid etc., pentru care exista instante internationale, sau in alte cazuri similare.

Extradarea, este o institutie juridica in temeiul careia un stat poate sa ceara altui stat pe teritoriul caruia s-a refugiat unul din cetatenii sai ca sa i-l predea. In fapt, cererea de extradare este un act de asistenta judiciara interstatala in materie penala, si nu trebuie vazuta ca o sanctiune.

Expulzarea, permite autoritatilor publice dintr-un stat sa oblige o persoana (cetatean strain sau apatrid) sa paraseasca tara. Priveste exclusiv pe cei care nu sunt cetateni romani. Este o masura de siguranta si intra in competenta de solutionare a autoritatii judecatoresti. Expulzarea colectiva sau individuala nu poate fi motivata de religia, rasa, culoarea sau alte elemente individuale ale celor in cauza, ci de motivele de oportunitate pe care judecatorul nu le poate cenzura fiind apanajul autoritatii executive. Subliniem inainte de 1 ianuarie 2007 - data integrarii, ca migratia ilegala a unor cetateni romani in tarile Uniunii Europene a determinat autoritatile romane sa incheie la nivel guvernamental acorduri de readmisie cu mai multe state europene, in baza carora autoritatile statului pe teritoriul caruia sunt stationati ilegal cetateni romani sau care au savarsit anumite fapte reprobabile sa-i poata trimite in Romania.

g. Prioritatea reglementarilor internationale

Art. 20 din Constitutie statueaza, asa cum am aratat, ca intreaga legislatie in domeniul drepturilor si libertatilor cetatenilor trebuie interpretata si aplicata in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si celelalte tratate la care Romania este parte. Reglementarile internationale au prioritate, cu exceptia cazurilor cand legislatia interna este mai favorabila.

h. Accesul liber la justitie

Nici o lege nu poate, constitutional, sa interzica accesul liber la justitie al persoanelor fizice si juridice carora li se recunoaste dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil. Asadar, statul de drept si democratia in general nu pot fi concepute fara asigurarea libera si neingradita a fiecarui cetatean de a se adresa autoritatii judecatoresti ori de cate ori considera ca i-a fost incalcat un drept sau un interes legitim de catre alti cetateni sau de catre autoritatile si institutiile publice. Justitia se realizeaza in numele legii, ceea ce inseamna ca este asigurata independenta magistratilor si nesupunerea lor decat legii. Misiunea justitiei, a autoritatilor judecatoresti se circumscrie activitatilor de interpretare si de aplicare a legilor la cazuri concrete (cauze, spete) de a judeca si stabili sanctiuni penale, contraventionale, civile si altele impotriva celor gasiti vinovati de nesocotirea legilor.

Implinirea dezideratelor justitiei este asigurata prin stabilirea unor norme imperative cu privire la procedura premergatoare si la cea in fata autoritatilor judecatoresti, publicitatea, oralitatea, contradictorialitatea dezbaterilor, motivarea obligatorie a hotararilor judecatoresti, existenta, in toate cazurile, a posibilitatii de exercitare a unor cai de atac.

Constitutia ocroteste numai interesele legitime ceea ce inseamna ca in conceptia legiuitorului constituant exista mai multe categorii de interese, dar ocrotite sunt numai cele legitime, fara sa le exemplifice sau enumere. Interesele oamenilor sunt tot mai ample, mai pronuntate, dar ele trebuie sa fie legitime, adica sa porneasca de la anumite reguli cutumiare sau reglementare, existente in societate. Faptul ca norma constitutionala accentueaza ideea de interese legitime nu poate conduce la crearea unui "fine de neprimire", adica o selectare administrativa din partea judecatorului care primeste o cerere a unui justitiabil adresata instantei judecatoresti in care reclama incalcarea unui interes. In aceste situatii, legitimitatea interesului va rezulta din dezbaterile in contradictoriu in fata instantei de judecata, singura in masura sa interpreteze legea, aplicand-o la cazul cu care a fost sesizata si investita si sa aprecieze daca exista un interes legitim al petentului si daca acest interes a fost incalcat. Este necesar sa evidentiem ca dinamica vietii sociale creeaza interese legitime in mod continuu pe care numai instanta de judecata le poate selecta si aprecia ca atare.

Urmare a revizuirii Constitutiei Romaniei, art. 21 ce reglementeaza "accesul liber la justitie" a fost imbunatati in sensul art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului care prevede ca "orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, in mod public si intr-un termen rezonabil a cauzei sale de catre o instanta independenta si impartiala, instituita prin lege care va hotari fie asupra contestatiilor privind drepturile si obligatiile cu caracter civil". Tot cu ocazia revizuirii s-a stabilit ca jurisdictiile administrative sunt facultative si gratuite, ceea ce inseamna ca in orice domeniu ar exista o astfel de jurisdictie - in materie de fond funciar, fiscal, disciplinar etc. - daca persoana s-a adresat acesteia, ulterior fiind totusi nemultumita, se poate adresa intotdeauna instantelor judecatoresti.