OBIECTUL SI METODA TEORIEI GENERALE A DREPTULUI

OBIECTUL SI METODA

TEORIEI GENERALE A DREPTULUI

Sectiunea a I-a - Stiinta - consideratii generale. Sistemul stiintelor sociale

1. Consideratii generale

Stiinta este un sistem de cunostinte despre natura, societate si gandire, cunostinte obtinute prin metode corespunzatoare si exprimate in concepte, categorii, principii si notiuni.

Stiinta nu trebuie privita doar ca un sistem de idei, reprezentari, teorii - adica o imagine statica - ea reprezinta si un sistem care se dezvolta, produce continuu noi cunostinte, valori spirituale - imagine dinamica.

In genere, se accepta astazi o clasificare triunghiulara a sistemului stiintelor in:

stiinte ale naturii;

stiinte despre societate;

stiinte despre gandire.

Stiintele despre societate sau sociale ajuta la cunoasterea legilor generale ale existentei si ale dezvoltarii societatii, studiaza formele de organizare sociala si sistemele politice, juridice, morale, etc.

Legile generale ale societatii au anumite trasaturi care le deosebesc de legile naturii, deoarece se manifesta intre fiinte umane, adica "subiecti" dotati cu constiinta si ratiune.

Stiinta dreptului apartine prin continutul obiectului sau stiintelor sociale.

Sistemul stiintelor sociale ni se infatiseaza, dupa cele mai multe opinii, in urmatoarea structura:

a) stiinte de tip nomoetic - ce stabilesc legile si relatiile functionale corespunzatoare: economia, politologia, sociologia, psihologia, demografia, etc.,

b) stiinte istorice - ce-si propun reconstituirea si interpretarea trecutului;

c) stiinte ce delimiteaza lumea dominata de norme, obligatii si atributii - stiintele juridice, etica, etc.;

d) cercetarea epistemologica a stiintei ca disciplina socio-umana.

2. Stiintele juridice, element constitutiv al sistemului stiintelor

In raport cu celelalte stiinte despre societate, stiintele juridice abordeaza factorii obiectivi care au condus la aparitia si manifestarea dreptului si a statului ca fenomene sociale, precum si constituirea, actiunea normelor juridice ca reguli de conduita umana si consecintele incalcarii lor.

Stiintele juridice sunt preocupate de cunoasterea si perfectionarea dreptului si statului in acord cu exigentele democratice ale societatii civile. Ele ilustreaza si promoveaza revolutia stiintifica contemporana si cunosc astazi o dezvoltare prestigioasa.

In clasificarea stiintelor juridice distingem urmatoarele grupe principale:

a) stiinte juridice ce descifreaza aspecte generale ale statului si dreptului ca fenomene sociale: teoria generala a dreptului si teoria generala a statului;

b) stiinte juridice care cerceteaza statul si dreptul din perspectiva evolutiei lor istorice, concomitent cu evolutia doctrinelor juridice corespunzatoare: stiintele juridice istorice si doctrinele politico-juridice;

c) stiinte juridice de ramura;

d) stiinte juridice auxiliare.

Intrebari evaluatoare

Ce este o stiinta ?

2. Clasificati sistemul stiintelor ?

3. Ce sunt stiintele sociale ?

4. Clasificati stiintele juridice.

Sectiunea a II-a - Notiunea de teorie generala a dreptului.

1. Notiune

Teoria generala a dreptului reprezinta materia didactica ce este necesara fiind ca de cunostintele fundamentelor dreptului depinde intelegerea tuturor celorlalte materii de specialitate ale dreptului.

Studiul dreptului trebuie facut din mai multe puncte de vedere pentru ca reprezinta o necesitate obiectiva si o cerinta sociala, cetatenii constientizand pe zi ce trece statutul de zoon politikon, adica fiinta sociala, titulara de drepturi si obligatii statuate de norme juridice.

2. Specificul Teoriei generale a dreptului

Teoria generala a dreptului vizeaza fenomenul juridic la nivel de maxima generalitate, deosebindu-se prin aceasta de abordarile cu caracter aplicat specific celorlalte stiinte juridice.

Teoria generala a dreptului surprinde aparitia, dezvoltarea si evolutia dreptului, normele si raporturile juridice, elaborarea, sistematizarea, interpretarea si aplicarea dreptului, sistemul dreptului si dimensiunile sale, respectarea normei de drept si raspunderea juridica.

Teoria generala a dreptului este o stiinta sociala, deoarece studiaza un fenomen eminamente social. Ea se alatura astfel celorlalte stiinte despre societate ca sociologia, istoria, economia si politologia.

Teoria generala a dreptului are o abordare sintetic-generala a dreptului, ceea ce nu este neaparat o abordare filosofica. Se are in vedere in permanenta stabilirea unui echilibru intre "ceea ce este" si "ceea ce trebuie sa fie".

Teoria generala a dreptului, cu toate ca formuleaza enunturi de valoare, ramane ancorata in fenomenul juridic, fenomen pe care-l priveste sintetic si nu "cadru cu cadru", precum celelalte stiinte juridice.

Asadar, teoria generala a dreptului este o stiinta juridica cu un caracter general, ce consacra o seama de principii generale care privesc si celelate stiinte juridice. De aici deriva si caracterul introductiv al teoriei generale a dreptului - ea ofera premisele conceptuale si metodologice ale initierii in celelalte domenii ale juridicului.

3. Relatia teoriei generale a dreptului cu stiintele juridice

Teoria generala a dreptului se poate defini ca stiinta ce studiaza din perspectiva maximei generalizari teoretice in raport cu celelate stiinte ale dreptului fenomenul juridic in ansamblul sau, fenomen pe care-l transpune in concepte de insemnatate generala si principala, teoretico-metodologica pentru intreaga cunoastere juridica.

Intre teoria generala a dreptului si stiintele de ramura se manifesta o relatie reciproca benefica, astfel incat concepte general-abstracte, precum norma juridica, raportul juridic, actul juridic si faptul juridic se regasesc nuantate cu particularizari corespunzatoare la nivelul ramurilor de drept, surprinzandu-se institutii specifice dreptului civil, dreptului penal, norme de drept international.

Teoria generala a dreptului ca ramura de sine statatoare a stiintelor juridice reprezinta o noutate adusa de secolul XX. Acum se contureaza o disciplina stiintifica distincta, contributii in acest sens regasindu-se in Europa si America, purtand semnaturile unor teoreticieni precum Kelsen, Jellinek, Ihering.

In Romania, Mircea Djuvara isi asuma acest rol de pionerat si publica, in 1930, Teoria generala a dreptului, o lucrare in trei volume, sinteza a principiilor si fundamentelor acestei stiinte juridice.

Intrebari evaluatoare

Definiti Teoria generala a dreptului ca disciplina de studiu.

2. Care este specificul Teoriei generale a dreptului ?

3. Definiti Teoria generala a dreptului.

4. Care este relatia Teoriei generale a dreptului cu celelalte stiinte juridice ?

Sectiunea a III-a - Metoda cercetarii stiintifice a dreptului

1. Consideratii generale cu privire la metoda de cercetare

Orice cercetare stiintifica presupune utilizarea unei anumite metodologii, adica un ansamblu de proceduri, reguli, uzante cu ajutorul carora sa se descifreze sensurile incriptate ale stiintei.

In cazul stiintelor sociale avem de a face cu un specific aparte - ele se intrepatrund, se gasesc intr-un permanent proces de interdependenta, astfel incat metodele folosite pentru studierea uneia sau alteia devin aproape identice. Putem deci defini sintetic metoda, ca element al cercetarii stiintifice, ca un "ansamblu coerent de operatiuni, reguli, mijloace folosite pentru cunoasterea fenomenului de studiat."

Studiul metodelor de cercetare in domeniul stiintelor juridice revine teoriei generale a dreptului.

Metodologia juridica este acel sistem ce reuneste un numar important de metode si factori ce au ca obiect raporturile, legaturile, relatiile ce se stabilesc intre diverse tehnici in procesul cunoasterii fenomenului juridic.

Raporturile, legaturile, relatiile care se stabilesc intre diferite metode alcatuiesc obiectul metodologiei juridice.

In analiza sistemului metodelor de cercetare a fenomenului juridic nu vom crea un "clasament valoric", in sensul ca nu poate fi absolutizata valoarea uneia in raport cu alta.

Concluzia este ca se impune o combinare inteligenta a metodelor de cercetare, intrucat fiecare are vocatia de a sesiza atat particularul, cat si universalul.

2. Metodele cercetarii juridice

A. Metoda logica.

Prin utilizarea acestei metode, cercetarea face abstractie de ceea ce este neesential, intamplator in existenta dreptului si cauta ceea ce este esential si caracteristic pentru drept.

Stiintele juridice sunt strans legate de logica - privita ca stiinta - din aceasta imbinare nascandu-se chiar o disciplina didactica noua - logica juridica. Aceasta disciplina studiaza dreptul prin prisma unor reguli de logica, silogisme, concluzii, etc.

Utilizarea instrumentelor logice priveste nu numai analiza constructiei tehnice a dreptului, ci si finalitatile pe care le urmareste si valorile pe care le ocroteste.

B. Metoda istorica.

Presupune analiza diferitelor categorii si tipuri de drept si stat in evolutia lor istorica, avand in vedere esenta, forma, functiile dreptului si ale statului.

Norma juridica daca nu corespunde unei situatii reale ale vietii, nu se respecta si duce la o afectare a ordinii juridice interne. De aceea, prin metoda cercetarii istorice se ajunge la cunoasterea reglementarilor si formelor de drept existente la un moment dat.

Dreptul nu poate fi "rupt" de societate, el este un proces eminamente social, o radiografie a unei anumite comunitati organizate. Pe masura ce viata sociala in plan cultural, economic, militar sau religios a evoluat si dreptul a trebuit sa se supuna acestei evolutii.

Apeland la istorie, dreptul isi afla conditiile care ii pot descifra ascendenta; cunoscand fenomenul de drept, istoria isi procura modalitatile de atestare documentara.

Teoria generala a dreptului abordeaza dimensiunea istorica a conceptelor si categoriilor cu care opereaza. Plecand de la datele pe care le ofera istoria in cercetarea marilor institutii juridice, stiinta dreptului le urmareste evolutia, configuratia, functiile, etc.

Teoria generala opereaza, de asemenea, cu categoria de tip al dreptului, cu cea de bazin de civilizatie juridica, plecand de la datele oferite de istorie.

Originea si evolutia statului si dreptului nu pot fi studiate fara sa se porneasca de la punctele de vedere afirmate de istorie.

C. Metoda comparativa.

Logica numeste comparatia ca fiind acea operatie prin care se realizeaza constatarea unor elemente identice sau divergente la doua fenomene. In ceea ce priveste sistemele de drept ale diferitelor state, caracteristicile ramurilor de drept, ale normelor si institutiilor juridice, compararea a ceea ce este comun sau diferit de la un stat la altul, este extrem de importanta pentru fenomenul juridic.

Unele institutii de invatamant superior juridic au introdus chiar in programa disciplina intitulata drept comparat.

Ideea necesitatii studiului dreptului comparat a aparut recent, in secolul XX, cand apar primele tratate referitoare la dreptul national al diferitelor state, legaturile comune sau diferentele dintre sistemele de drept.

Prin metoda comparatiei in drept se stabilesc legaturile existente intre diferitele institutii sau norme juridice, clasificari, definitii.

Aceasta metoda se bazeaza insa pe utilizarea anumitor reguli:

nu putem compara decat ceea ce este comparabil;

cand comparatia se face intre sisteme de drept ce apartin unor tipuri istorice diferite, nu pot fi evidentiate decat diferentele;

termenii supusi comparatiei trebuie sa fie coroborati cu situatia sociala, politica sau culturala din care au rezultat, ceea ce implica o buna cunoastere a principiilor de drept;

la baza tuturor comparatiilor trebuie sa stea descoperirea unui anumit sir de indici comuni a caror existenta sa permita discutia despre o identitate de fenomene.

D. Metoda sociologica.

Cercetarea sociologica juridica a aparut la inceputul secolului XX, atunci cand s-a observat o anumita ramanere in urma a reglementarilor juridice.

Observatia, sondajul de opinie, ancheta sociologica, chestionarul, interviul dau o noua perspectiva studiului realitatii juridice ca o realitate sociala. Astfel, se verifica modul in care societatea influenteaza dreptul si primeste la randul ei influenta dreptului.

Prin intermediul sociologiei, exista posibilitatea de a intelege si cunoaste mai bine ce trebuie reglementat, intre ce limite, care este reactia societatii fata de anumite reglementari existente, etc.

E. Metodele cantitative.

Metodele cantitative capata o pondere tot mai mare, cu largi aplicatii in practica dreptului.

Necesitatea introducerii unor metode cantitative in cercetarea stiintifica juridica a izvorat din nevoia de a conferi noi valente acestei cercetari, in stransa legatura cu utilitatile practice.

In planul evidentei legislative, calculatorul ofera datele necesare in vederea aprecierii exacte a corelatiilor dintre reglementari, realizeaza recensamantul normelor ce pot intra in conflict, incompatibilitatile si distorsiunile posibile.

Este evident insa faptul ca, in nici un caz nu se pune problema utilizarii calculatorului pentru a inlocui judecatorul in pronuntarea unei sentinte.

Hotararea judecatoreasca nu inseamna aplicarea pur mecanica a legii la o cauza determinata pentru faptul ca nu exista doua cazuri de viata identice.

Dar, pe masa judecatorului trebuie sa existe un terminal din care se obtine rapid o cantitate de informatie legislativa, de doctrina si de practica, informatie ce aduce un plus de siguranta si accelereaza considerabil stabilirea si motivarea sentintei.

Informatica juridica demonstreaza faptul ca dreptul este un proces complex de comunicatii si ca sunt necesare atat informatica juridica de documentare, cat si informatica juridica de cercetare.

Intrebari evaluatoare

1. Ce este metodologia juridica ?

2. Care sunt metodele cercetarii juridice ?

BIBLIOGRAFIE

1. Albici Mihail, Despre drept si stiinta dreptului, Ed. All Beck, Bucuresti, 2005, p. 69-80;

2. Ceterchi Ioan, Craiovan Ion, Introducere in teoria generala a dreptului, Ed. All, Bucuresti, 1998, p. 1-15;

3. Corbeanu Ion, Corbeanu Maria, Teoria generala a dreptului, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2002, p. 3-19;

4. Dvoracek V. Maria, Lupu Gheorghe, Teoria generala a dreptului, Ed. Fundatiei Chemarea, Iasi, 1996, p. 17-30;

5. Djuvara Mircea, Teoria generala a dreptului. Drept rational, izvoare si drept pozitiv, Ed. All Beck, Bucuresti, 1999, p. 21-32;

6. Huma Ioan, Teoria generala a dreptului, Ed. Fundatiei Academice Danubius, Galati, 2000, p.5-11;

7. Mazilu Dumitru, Teoria generala a dreptului, Ed. All Beck, Bucuresti, 2000, p. 5-25;

8. Popa Nicolae, Teoria generala a dreptului, Ed. All Beck, Bucuresti, 2002, p. 1-34;

9. Popescu Sofia, Teoria generala a dreptului, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2000, p. 13-43;