PLANIFICAREA URMARIRII PENALE ȘI A JUDECAȚII

PLANIFICAREA URMARIRII PENALE ȘI A JUDECAȚII

Notiunea si importanta planificarii activitatii de urmarire penala si a cercetarii judecatoresti

O cerinta importanta, pentru a avea eficienta in lupta impotriva faptelor ilicite, este aceea a organizarii, a desfasurarii planificate a activitatilor criminalistice care se deruleaza in cadrul investigatiei pe parcursul procesului penal, in asa fel incat sa fie descoperite faptele comise si faptuitorii, iar judecarea acestora sa se faca mai aproape de momentul incalcarii legii penale. Prin planificarea urmaririi penale si a judecatii se intelege organizarea desfasurarii acestora pe baza unui plan, care sa se raporteze la fapte reale, care sa cuprinda analize obiective, conforme cu principiile tacticii criminalistice, in realizarea unui singur obiectiv - stabilirea adevarului in cauza.

Desigur ca aceasta planificare a cercetarii, a investigarii, este diferita in cele doua faze ale procesului penal: daca in faza urmaririi penale inca nu exista probe administrate, ori numarul acestora este redus, poate inca nu este cunoscut faptuitorul (sau faptuitorii), in faza cercetarii judecatoresti deja sunt o suma de probe, faptuitorul este prezentat, a fost audiat (de regula), exista o anumita pozitie a acestuia in raport cu fapta imputata. Totusi, in aceasta a doua faza a procesului penal, opereaza prezumtia de nevinovatie, probele trebuie readministrate, ori administrate probe noi la solicitarea acuzarii sau a apararii, pot apare situatii noi, alibiuri, probe care sa contrazica probele din faza de urmarire penala sau sa le dea o alta valoare, asa incat necesitatea planificarii este de netagaduit.

Prin urmare, fiind vorba de o activitate de stabilire a adevarului, desfasurarea acesteia trebuie facuta organizat si nu poate fi lasata la jocul hazardului ori a inspiratiei de moment.

In notiunea de planificare a urmaririi penale si a cercetarii judecatoresti se cuprind analiza si aprecierea datelor privitoare la fapta comisa, elaborarea versiunilor si ordonarea activitatilor care trebuie intreprinse in procesul administrarii probelor, precum si eventualelor termene pana la care trebuie indeplinite.

Principiile tactice criminalistice care opereaza in activitatea de planificare a urmaririi penale si a judecatii sunt urmatoarele:

principiul individualitatii, ceea ce presupune ca pentru cercetarea, respectiv judecarea, fiecarei fapte penale sa se stabileasca un plan distinct, un drum concret de cercetare in functie de natura faptei, de imprejurarile in care s-a comis, de persoana faptuitorului etc.

principiul dinamismului (sau mobilitatii), ceea ce inseamna ca planul initial nu este imuabil, el poate fi schimbat, modificat, completat in raport de noile situatii sau probe care apar in timpul cercetarii , deci organul de cercetare trebuie sa aiba aptitudinea de a adapta planul noilor imprejurari.

Intreaga activitate de planificare nu trebuie sa porneasca de la idei preconcepute, de la ambitii ale organului judiciar de a se remarca ori de a obtine un succes rasunator. In practica sunt adeseori intalniti politisti, procurori, chiar si judecatori, care, de la inceput, fara a avea probe, suspecteaza in mod subiectiv pe cineva, dupa care banuielile sunt sustinute de imaginatie, de dorinta de a i se confirma opinia si de a se remarca, situatie in care acestia nu mai au nevoie de probe, iar vanitatea lor poate duce la erori judiciare ireparabile.

La faptele flagrante nu este necesara o planificare a cercetarii sau o elaborare a versiunilor ori o verificare ulterioara a acestora, intrucat cel care a comis fapta este prins in timp ce o comitea. Singura activitate de planificare, in aceste cazuri, este pentru a lamuri circumstantele care il caracterizeaza pe faptuitor si a eventualului mobil al faptei.

Elaborarea si verificarea versiunilor

Versiunile sunt presupuneri logice ale organului de cercetare cu privire la fapta in totalitatea ei, la modalitatea de comitere, la persoana care a comis-o, sau doar la unele aspecte ale acesteia.

In faza de urmarire penala, o data ce aceste versiuni au fost elaborate, ele devin o pista de urmarit si de verificat pana la obtinerea confirmarii ori neconfirmarii acestora. Daca in aceasta faza elaborarea versiunilor apartine doar organului de cercetare, in faza de judecata, toti participantii la proces isi pot elabora versiuni, respectiv judecatorul, procurorul, aparatorul inculpatului sau celorlalte parti, precum si personal inculpatul, partea vatamata, partea civila ori partea responsabila civilmente, fiecare dintre acestia putand urmari sa probeze propria versiune sau sa inlature versiunea celuilalt. Acestea insa nu sunt versiuni dintre cele care sa oblige organul de cercetare sa le verifice, insa potrivit principiului dinamismului planificarii cercetarii, pot fi luate in considerare si verificate pentru a nu constitui motiv de posibila eroare judiciara, daca ulterior se vor confirma.

Versiunile organului de cercetare pot privi aspecte legate de latura obiectiva a infractiunii presupus a fi fost comisa, respectiv la modul in care s-a comis fapta, la mijloacele folosite, la legatura de cauzalitate dintre actiunea presupusa si rezultatul produs; pot exista versiuni cu privire la autorul comiterii faptei si daca acea persoana (sau alta) a desfasurat actiunea; pot exista versiuni si cu privire la latura subiectiva, respectiv daca fapta s-a comis intentionat ori din greseala, care a putut fi mobilul si scopul urmarit de faptuitor.

Elaborarea versiunilor nu se face in abstract, doar prin folosirea unui proces de gandire, ci trebuie sa aiba la baza declaratii ale persoanelor care pot avea, sau au, cunostinte despre fapta, eventuale urme gasite la locul faptei, declaratii ale victimei etc., deci unele date concrete care pot fi punctul de pornire a unor presupuneri in care se foloseste logica, in mod cat mai obiectiv. Este recomandabil ca, de la inceput, sa se elaboreze mai multe versiuni, care apoi sa fie verificate in paralel, prin analiza comparativa a probelor, a faptelor rezultate din probele existente. O verificare succesiva a versiunilor este mai putin eficienta intrucat s-ar pierde din eventualele probe, iar reluarea verificarii de versiuni care s-au aflat in asteptare, ar indeparta verificarea de momentul in care probele ar fi prezente, iar memoria celor care ar putea da relatii s-ar putea altera datorita trecerii timpului.

La terminarea procesului de verificare a versiunilor se va putea concluziona care din ele se confirma, care este cea adevarata, deci versiunea devine adevar.

De regula, din mai multe versiuni se retine cea care se confirma prin probe, iar celelalte sunt inlaturate, insa uneori se pot confirma chiar doua sau mai multe versiuni, fiecare exprimand un adevar (de ex. se poate confirma versiunea ca X a lovit victima aducand-o in stare de inconstienta, dar aceasta nu a sustras bunurile, acestea fiind sustrase de catre Y care trecea dupa un anumit timp pe langa locul unde cazuse victima si, fara sa stie ce s-a intamplat mai inainte, a profitat de starea in care se gasea victima - initial atat X cat si Y fusesera banuiti a fi comis o talharie intrucat au fost vazuti de martori in apropierea locului faptei, fara a fi impreuna).

Planul activitatii de cercetare

Ultima etapa a activitatii de planificare a urmaririi penale sau de cercetare judecatoreasca o constituie intocmirea unui plan concret sau a unei fise de lucru.

Pentru organele de urmarire penala, astfel de planuri sunt aproape obligatorii si se intocmesc dupa modele generalizate in baza experientei obsinute de aceste organe in decursul timpului si prin ordin ierarhic, fiind considerate deosebit de eficiente, dar si o posibilitate de verificare a activitatii desfasurate.

Aceste planuri au fost consacrate chiar ca si documente, fise, avand un continut rubricat pe probleme de lamurit, activitati de intreprins, termene de executare, persoana nominalizata a le executa.

De regula, un plan al activitatii de urmarire penala cuprinde notarea activitatilor operative care trebuie efectuate, elaborarea si verificarea versiunilor, stabilirea imprejurarilor care urmeaza a fi dovedite si a activitatilor prin care se vor administra probele necesare, modul de desfasurare, mijloacele, locul, termenul de realizare, ordinea de efectuare a anumitor activitati.

In faza de cercetare judecatoreasca nu este cunoscuta o formularistica ori o obligativitate a intocmirii unui plan de desfasurare a activitatii, aici predominand respectarea cadrului legal stabilit prin normele procesuale penale. Ca orice activitate insa, daca ea va fi organizata, reusita va fi cu atat mai posibila. Prin urmare, desi nu se impune obligatoriu o anume planificare, consideram ca ar fi recomandabil ca atat judecatorul, cat si ceilalti participanti la judecata sa aiba o activitate organizata dupa cerintele concrete, sa-si intocmeasca fiecare un plan propriu, materializat in fisele de studiu, pe care sa se noteze problemele de urmarit, probele necesare, problemele de elucidat, verificarea inadvertentelor etc, in mod propriu si potrivit a ceea ce fiecare considera important.

In ambele faze ale procesului penal, pana la elucidarea completa a cauzei si la stabilirea adevarului, planul initial va putea fi completat sau chiar schimbat, in mod dinamic, in functie de elementele noi care pot aparea.

Cercetarea locului faptei[6]

Notiune si importanta

Cercetarea locului faptei este in primul rand o activitate procedurala prevazuta in art. 129 C.pr.pen., insa si o importanta activitate de tactica criminalistica, desfasurata de organele de cercetare judiciara mai ales in faptele de o gravitate sporita cum sunt omuciderile, accidente de circulatie sau din domeniul minier, violuri, talharii, sustrageri, distrugeri etc.

Aceasta activitate se realizeaza de obicei la inceputul cercetarii, avand ca scop cunoasterea nemijlocita a locului faptei, descoperirea, fixarea si ridicarea urmelor care s-au creat cu ocazia savarsirii faptei, cunoastere care se realizeaza imediat , direct si, de regula, in mod complet, uneori realizandu-se chiar si ascultarea martorilor, a victimei sau a faptuitorului. Suma datelor obtinute prin aceasta activitate este baza activitatilor tactice ce se vor desfasura in continuare in vederea elucidarii faptei si a stabilirii adevarului.

Potrivit art. 129 C.pr.pen. o asemenea activitate procedurala se efectueaza in situatia in care este necesara constatarea situatiei locului savarsirii faptei, descoperirea si fixarea urmelor infractiunii, stabilirea pozitiei si starii mijloacelor materiale de proba si a imprejurarilor in care s-a comis fapta.

Din punct de vedere criminalistic, prin locul faptei se intelege locul propriu zis al savarsirii faptei, dar si zonele apropiate, precum si alte locuri importante cercetarii, cum ar fi locul in care fapta a fost pregatita, locul in care s-au produs urmarile faptei, caile de acces sau de retragere a faptuitorului, respectiv intregul perimetru in care se afla probele materiale create cu ocazia savarsirii acelei fapte.

Procedural, prin locul savarsirii infractiunii, potrivit art. 30 alin. 4 C.pr.pen., se intelege locul unde s-a desfasurat activitatea infractionala, in totul sau in parte, ori unde s-a produs rezultatul acesteia.

Cercetarea locului faptei poate fi dispusa de catre organul judiciar, motivat, atunci cand se apreciaza ca este necesar a se efectua aceasta activitate.

In faza de urmarire penala dispunerea cercetarii se face prin rezolutie motivata, iar in faza de judecata prin incheiere, de asemenea motivata, in sensul aratarii necesitatii efectuarii cercetarii locului faptei.

Pregatirea cercetarii locului faptei

Aceasta activitate se face in doua etape:

a)      Pregatirea cercetarii locului faptei la sediul organului judiciar presupune mai mult masuri organizatorice luate in vederea unei activitati de cercetare a locului faptei in cele mai bune conditii.

In primul rand, imediat dupa ce a fost sesizat despre comiterea unei fapte care constituie o anumita (sau anumite) infractiuni, organul de urmarire penala, chiar fara sa isi verifice competenta, are indatorirea de a lua urmatoarele masuri:

sa identifice persoana care a facut plangerea sau denuntul (daca sesizarea s-a facut telefonic, verificarea este obligatorie pentru a se preveni o eventuala dezinformare[7] si deplasarea inutila a echipei de cercetare).

sa se obtina date despre locul faptei, natura si gravitatea acesteia

sa se dispuna masuri urgente cu privire la conservarea locului faptei, la paza acestuia, pana la sosirea echipei de cercetare, prin intermediul organelor de politie locale (sau cele mai apropiate), cu privire la salvarea victimei (sau victimelor), la identificarea martorilor, la identificarea faptuitorilor.

Urmatoarea etapa consta in verificarea competentei, in situatia in care se va considera competent organul de urmarire penala va trece la celelalte etape, iar atunci cand va constata ca nu este competent, va informa de urgenta organul de urmarire penala competent.

Constatand ca este competent sa efectueze urmarirea penala, organul sesizat va trece la constituirea echipei de cercetare din care fac parte procurorul, care conduce activitatea de cercetare, lucratori din cadrul compartimentului judiciar si de cercetari penale, lucratori din cadrul organului de politie in sectorul de activitate a carora s-a comis fapta, ofiterul criminalist, lucratori specializati in domeniul tehnic (pentru eventuale constatari tehnico-stiintifice), daca este cazul, medicul legist si lucratorul care conduce cainele de urmarire.

Trebuie totodata, daca sunt cunoscuti, incunostintati de activitatea care se va desfasura, partile vatamate, victimele, partile responsabile, faptuitorii, iar in masura in care acestia doresc, pot participa la cercetarea locului faptei.

O alta masura ce trebuie luata este alegerea mijloacelor tehnico-stiintifice care se considera a fi necesare, respectiv truse criminalistice, mijloace pentru efectuarea fotografiei judiciar- operative, pentru filmat, mijloace de iluminat artificial, substante, materiale pentru efectuarea de mulaje, aparate de inregistrat audio, detectoare, miniaspiratorul pentru ridicarea microurmelor, mijloace de ridicare, ambalare si transport a urmelor.[8] Apoi echipa constituita se deplaseaza, cat mai urgent la locul unde se va face cercetarea.

b)      Pregatirea cercetarii locului faptei la locul acesteia

In momentul ajungerii, organul judiciar trebuie sa verifice cum s-a asigurat paza locului faptei, daca urmele din perimetru au fost conservate si daca s-au produs eventuale modificari in zona. Toate aceste constatari trebuie consemnate in scris si fixate prin fotografii judiciare sau filmare.

Imediat, daca sunt victime ranite si care au nevoie de ajutor medical, dupa acordarea primului ajutor , sunt trimise urgent, insotite de lucratori de politie, la cea mai apropiata unitate sanitara, pentru investigatii si tratament. In situatia in care aceasta masura s-a luat de organele de politie locale, sosite inainte la locul faptei, ori de alte persoane, se va consemna aceasta si se va fixa locul in care s-a aflat victima sau victimele, cu cat mai multa fidelitate.

Echipa de cercetare se va interesa daca au fost identificati martori ai evenimentului, daca a fost identificat si, eventual, retinut faptuitorul.

Urmeaza selectionarea si numirea martorilor asistenti, persoane capabile de a confirma ulterior daca activitatea de cercetare a locului faptei s-a desfasurat in conformitate cu dispozitiile legale. Evident ca acestia nu trebuie alesi din randurile persoanelor care vor fi martori in cauza, intrucat ei nu vor putea avea in proces ambele calitati. Martorilor asistenti li se va explica in ce consta activitatea la care ei asista, ce scop are aceasta, drepturile pe care le au.

Dupa obtinerea de informatii generale cu privire la fapta de la lucratorii de politie sositi primii la locul faptei, de la victime, de la martori, de la faptuitor (cand acestia se mai afla in acel loc), date care trebuie notate sau inregistrate audio, procurorul (sau in lipsa acestuia, la cauze la care participarea procurorului nu este obligatorie) ori lucratorul de politie desemnat conducator al echipei de cercetare, va repartiza sarcinile pentru fiecare membru al echipei de cercetare, potrivit competentei si specialitatii acestora.

Efectuarea cercetarii locului faptei

Potrivit sarcinilor stabilite, se trece apoi la cercetarea locului faptei cu respectarea normelor de procedura penala si a regulilor de tactica criminalistica.

Dintre aceste reguli de tactica criminalistica, cele mai importante si cu aplicabilitate generala, indiferent de natura infractiunii, amintim urmatoarele:

a)           efectuarea cercetarii cu celeritate, aceasta insemnand ca pentru a se preveni pierderea, distrugerea sau degradarea urmelor, activitatea de cercetare trebuie efectuata neintarziat, cat mai aproape de momentul comiterii faptei si de sosirea echipei de cercetare intrucat urmele, care pot avea importanta in cauza, pot dispare sau sa fie deteriorate prin aparitia unor fenomene meteorologice (ploaie, vant, ninsoare, instalarea noptii etc) , prin interventia unor persoane interesate (faptuitorul se poate intoarce sa-si ia un obiect pierdut, care l-ar incrimina etc), ori prin trecerea timpului (martorii pot uita unele detalii importante) sau prin interventia altor persoane (curiosi care intra in perimetru distrugand, fara intentie, urmele).

b)          efectuarea cercetarii sa se faca cu obiectivitate, respectiv indiferent de versiunile stabilite, toate urmele, fie ca ele confirma, fie ca infirma aceste versiuni, trebuie cautate, ridicate si fixate, deci ele trebuie sa aiba aceeasi valoare pentru organul de cercetare.

c)           cercetarea locului faptei trebuie sa fie deosebit de temeinica, adica sa se faca in amanunt, toate probele trebuie cautate cu insistenta si, chiar daca ar parea neinteresante in cauza, sa fie ridicate, urmand ca doar dupa ridicarea tuturor probelor, in coroborare si cu alte probe sa se stabileasca importanta lor sau lipsa lor de importanta. Superficilitatea, increderea organului judiciar in experienta sa, poate duce la trecerea cu vederea peste anumite urme, considerate neimportante in acel moment, dar, ulterior, sa rezulte necesitatea aprecierii si a acestora in ansamblul cauzei, cand ele nu mai pot fi identificate. Consemnarea tuturor aspectelor cercetarii, dar mai ales fixarea prin fotografiere sau filmare a tuturor zonelor cercetate, poate fi utila, datorita obiectivitatii imaginii, si atunci cand au aparut aspecte de superficialitate sau neglijenta.

d)          efectuarea cercetarii cu respectarea demnitatii persoanelor. Fiecare membru al echipei de cercetare trebuie sa desfasoare activitatea cu bun simt, fara infatuare, cu respectarea demnitatii victimei, a celor implicati sau a celor care asista. Este de neadmis ca, in raport de tragismul a ceea ce s-a intamplat, sa se faca glume pe seama situatiei, a starii sau imbracamintii victimei, a aspectelor de intimitate, sa se zambeasca, sa se vorbeasca trivial, sa se prezinte cetatenilor sau presei aspecte care ar leza demnitatea celor implicati in fapta.

e)           Cercetarea locului faptei trebuie efectuata planificat, in baza unei organizari intocmite in raport de fapta banuita ca s-ar fi produs, de locul faptei, de elementele importante in cercetare, stabilindu-se concret ce se va cauta, prin ce procedee si de catre cine din membrii echipei de cercetare.

Modalitatea de efectuare a cercetarii locului faptei poate fi din exterior spre interior sau invers, alegerea ei fiind determinata de locul de examinat si de natura infractiunii, de locul in care aparent sunt concentrate urmele infractiunii si de interesul de a se ajunge mai repede la ele si a nu fi distruse aceste urme.

Cand locul infractiunii este un spatiu vast (curti, gradini, terenuri agricole etc) acesta se imparte pe zone si se efectueaza o cercetare simultana ori succesiva, in functie de numarul persoanelor folosite in echipa de cercetare.

In spatii restranse, limitate (interiorul unei incaperi, un garaj etc) cercetarea se face printr-o examinare generala a locului, dupa care urmeaza o cercetare de amanunt a fiecarui obiect de la marginea incaperii spre centrul acesteia.[9]

Pentru o desfasurare sistematica a cercetarii locului faptei se parcurg doua faze: statica si dinamica, ambele fiind insa parti componente ale cercetarii, care se interpatrund, constituind un proces unic, complex al acestei activitati.

In faza statica se desfasoara o activitate de examinare atenta a locului faptei, in care se stabileste starea si pozitia mijloacelor materiale de proba, in nemiscare, deci fara a i se schimba pozitia vreuneia dintre ele[10]; se efectueaza fotografii judiciare (de orientare, schita, ale obiectelor principale), se inregistreaza video, se fac masuratori a distantei dintre obiectele principale, dintre acestea si diferite urme sau locuri de acces, se ridica urme.

In faza dinamica se trece la examinarea urmelor, a obiectelor din perimetru, a corpului victimei, de aceasta data fiind permisa atingerea acestora, ridicarea lor, schimbarea pozitiei, se ridica obiectele considerate corpuri delicte, se iau mulajele urmelor de adancime, se ridica urmele de maini etc, toate acestea fiind ulterior cercetate in conditii de laborator (cand aceasta se impune). Toate aceste activitati, este recomandabil, a fi fixate prin fotografiere sau filmare, dar mai ales se vor consemna in procesul verbal.

Solutionarea "imprejurarilor controversate" de la fata locului este o alta activitate importanta in aceasta cercetare. Se poate intampla ca in timpul cercetarii sa apara imprejurari negative, controversate, determinate de anumite neconcordante intre situatia din teren si evenimentul presupus a se fi comis. Aceasta pentru ca, uneori, faptuitorul incearca simularea savarsirii unei alte fapte, de catre alte persoane, in ideea de a scapa de raspunderea penala, astfel ca incearca sa lase la fata locului urme care ar induce ideea ca s-a savarsit o alta infractiune si de catre o alta persoana. Simularea perfecta a savarsirii unei alte fapte este insa un lucru deosebit de rar si aproape imposibil, faptuitorul gresind adeseori si creind o discordanta intre urme sau probe, ceea ce unui lucrator cu experienta sau fler ii ridica imediat semne de intrebare. Spre exemplu, dupa comiterea unui omor, faptuitorul incearca sa creeze ideea unei sinucideri prin spanzurare, victima fiind gasita atarnata de o sfoara, insa cei care efectueaza cercetarea nu gasesc in apropiere nici un scaun sau alt obiect pe care victima sa se fi putut urca spre a se spanzura; ori, gestionarul constata ca prejudiciul cauzat din luarea de bunuri nu mai poate fi acoperit si insceneaza un furt spargand o fereastra, deformand gratiile, insa cu prilejul cercetarii se poate constata ca bunurile care lipsesc nu puteau fi scoase prin acea fereastra fiind mai mari decat orificiul creat.

Prin urmare, organele de cercetare vor trebui sa identifice, sa ridice si sa fixeze toate probele de la fata locului, sa verifice apoi atat versiunea comiterii faptei aparente, cat si versiunea comiterii altor fapte banuite a se fi comis, efectuand chiar cu acel prilej reconstituiri care sa certifice care din versiuni este cea reala.

Reluarea si repetarea cercetarii locului faptei

Cu prilejul efectuarii cercetarii locului faptei pot ramane zone neinvestigate si chiar urme importante nedescoperite, fie datorita unor cauze obiective, de neinlaturat, fie datorita insuficientei, superficialitatii, unor greseli, necunoasterii in acel moment a intinderii locului faptei, astfel ca se vadeste necesara o recercetare a acestui loc.

Reluarea cercetarii locului faptei este o activitate tactica de continuare a unei cercetari efectuate anterior si care nu s-a putut finaliza datorita interventiei unor factori obiectivi si care se va relua imediat ce cauzele care au determinat intreruperea au disparut.

Astfel de cauze care determina intreruperea pot fi lasarea intunericului, iar urme importante nu ar putea fi luate decat la lumina zilei, aparitia unor pericole de explozii, contaminari, incendiu, alunecari de teren, aparitia unor manifestari ostile din partea unor cetateni etc, necesitatea aducerii unui expert, a unor utilaje absolut necesare s.a.

Constatand aparitia unora dintre aceste cauze, conducatorul echipei de cercetare dispune intreruperea cercetarii, stabileste concret, prin consemnare in proces verbal in ce stadiu s-a oprit cercetarea si ia masuri pentru paza locului faptei pana la reluarea cercetarii, dispunand si asupra masurilor de conservare a locului respectiv.

Aceeasi echipa de cercetare (completata in situatiile in care se impune) va relua cercetarea, cu stabilirea precisa si consemnarea in procesul verbal a stadiului din care s-a reluat, a eventualelor modificari care s-au produs, a felului in care s-a realizat paza locului faptei, in continuare desfasurandu-se activitatea pana la finalizarea ei.

Repetarea cercetarii locului faptei este o activitate mai rar intalnita, care se efectueaza in situatiile in care cercetarea initiala s-a desfasurat ineficient, neglijent ori in conditii improprii, nefiind descoperite urme care in mod logic ori pentru verificarea unor versiuni aparute trebuiau sa fie gasite si valorificate. O repetare a cercetarii locului faptei poate fi considerata si deplasarea instantei si a partilor din proces la locul faptei, efectuata uneori in faza de cercetare judecatoreasca, interesul acestei "cercetari locale" fiind mai mult de a lua cunostinta in mod direct si de a intelege mecanismul comiterii faptei, in conditiile concrete din teren, de a verifica daca fapta se putea comite in acel loc si in modul in care s-a stabilit prin actul de sesizare al instantei.

Eficienta repetarii cercetarii este mult redusa pentru ca, de regula, multe urme de la locul faptei au disparut sau s-au degradat, au putut interveni modificari ale locului faptei etc.

Mijloace tehnice folosite pentru cautarea

unor obiecte neaparente.

Cu ocazia cercetarii locului faptei, in afara de obiectele vizibile, care pot constitui urme ce intereseaza cercetarea criminalistica, precum si urmele latente, care se identifica prin folosirea mijloacelor tehnice pentru relevarea acestor urme, exista interes pentru descoperirea unor obiecte ascunse de faptuitor sau a cadavrelor.

Cautarea obiectelor ascunse in pamant sau in constructii ori in interiorul altor obiecte se folosesc detectoare de metale, detectoare de cadavre, sonde metalice simple, sonde electromagnetice, sonde stetoscopice, aparate Roentgen portabile etc, precum si caini de urmarire special dresati pentru depistarea de cadavre, de substante narcotice, toxice etc.

Fixarea rezultatelor cercetarii locului faptei

Intreaga activitate de cercetare a locului faptei va fi fixata prin procesul verbal de cercetare, schita locului faptei, fotografiile judiciare, inregistrarea video, precum si mulajele urmelor de adancime (atunci cand acestea se gasesc).

Procesul verbal constituie mijlocul principal de fixare a rezultatelor cercetarii si in acesta se descrie intreaga activitate desfasurata, in amanunt, cu aratarea persoanelor care au constituit echipa de cercetare, calitatea acestora, ce s-a descoperit cu prilejul cercetarii, cum s-a procedat pentru fixarea, ridicarea si conservarea probelor etc.

Acest proces verbal cuprinde o parte introductiva, in care se consemneaza fapta cercetata, data comiterii ei, locul, ora la care a inceput cercetarea, limitele in care s-a efectuat cercetarea, starea atmosferica, ce persoane au facut parte din echipa de cercetare, date despre presupusul faptuitor, ce persoane au participat, martorii asistenti.

Urmatoarea parte a procesului verbal o constituie partea descriptiva in care se consemneaza in detaliu situatia locului faptei, prin prezentarea orientativa in spatiu, particularitatile topografice, caile de acces, apoi descrierea amanuntita a obiectelor, urmelor, probelor materiale descoperite, locul in care s-au gasit, mijloacele tehnico-stiintifice care s-au folosit, eventualele particularitati ale cercetarii, observatiile celor prezenti la cercetare in calitate de martori asistenti, experti s.a., iar daca se ivesc imprejurari controversate si acestea vor fi mentionate, ordinea consemnarii fiind aceea a desfasurarii activitatii si a descoperirii urmelor. In partea finala se trec apoi ce obiecte sau urme au fost ridicate de la locul faptei, metodele folosite, ce fotografii au fost efectuate, ce s-a inregistrat audio sau video, ce masuratori fotografice s-au efectuat, ce schite, la ce scara, fiind apoi trecute persoanele care au fost de fata la efectuarea cercetarii, care vor semna procesul verbal.

Pe langa procesul verbal, ca mijloace secundare de fixare a rezultatelor cercetarii, sunt fotografia judiciara (fotografia de orientare, fotografia schita, fotografia obiectelor principale, fotografia de detalii, masuratorile fotografice), inregistrarea video, schita locului faptei, mulajele urmelor de adancime.