Ordinea juridica internationala. Raportul dintre dreptul international si dreptul intern

1. Ordinea juridica internationala (Sistemul dreptului international)

1.1. Diviziunile traditionale ale dreptului international

dupa natura problemelor (obiectelor) reglementat(e):

dreptul tratatelor

dreptul marii

dreptul fluvial

dreptul aerian

dreptul spatiului cosmic

dreptul international umanitar

dreptul international penal

dreptul international economic

dreptul international al mediului

protectia internationala a drepturilor omului si a drepturilor persoanelor apartinand minoritatilor nationale

dreptul international al dezvoltarii

1.2. Diviziuni geografice

Dreptul international american - format din norme care, fara a exclude aplicarea regulilor de drept international general, au ca obiect reglementarea problemelor si situatiilor specifice statelor americane. De exemplu: arbitraj, regimul fluviilor, dreptul de azil etc. Se considera ca evolutia Organizatiei Statelor Americane, prin primirea de state fara legatura cu gandirea juridica latino-americana (fostele posesiuni britanice si olandeze) e de natura sa atenueze particularismul dreptului international american.

Dreptul european:

reguli conventionale elaborate in cadrul Consiliului Europei (azi 41 de membri);

reguli de drept comunitar (originar si derivat), care este un drept de subordonare spre deosebire de dreptul international care este un drept de coordonare.

Dreptul african - decolonizarea a dus la cresterea numarului de state independente si a condus la aparitia de reguli particulare (privind succesiunea, frontierele) si la repunerea in discutie a unor regimuri juridice internationale (de exemplu, cu privire la Niger). Cauza: aceste state au manifestat o anumita retinere in aplicarea unor reguli la a caror elaborare nu au participat, dreptul international clasic fiind acuzat de europocentrism. Au fost elaborate norme scrise bazate pe extrapolari si anticipari plecand de la interese politice; acceptare selectiva a dreptului international, conform intereselor lor politice.

1.3. Noile orientari

Dreptul international economic

Definitie: O ramura a dreptului international care reglementeaza pe de o parte dreptul de stabilire si investitile internationale iar, pe de alta, circulatia internationala a marfurilor, serviciilor si platilor.

Originalitatea consta in:

elaborare - cu contributia organelor neguvernamentale (banci centrale, firme multinationale);

continut - se caracterizeaza printr-o mare flexibilitate;

sanctiune - rolul important al presiunii psihologice si economice (beneficierea sau nu de avantajele economice preconizate).

Dreptul international al dezvoltarii - daca dreptul international clasic este un drept care are la baza 'egalitatea suverana', din punct de vedere economic exista inegalitati flagrante.

Caractere:

non-reciprocitatea,

diversificarea naturii normelor:

importanta rezolutiilor Adundrii Generale ONU, in special a rezolutiei privind Carta drepturilor si datoriilor economice ale Statelor (1974)

dualitatea de norme: - unele norme reglementeaza raporturile intre statele dezvoltate, altele, raporturile intre statele dezvoltate si cele in curs de dezvoltare, respectiv intre acestea din urma;

Definitie: dreptul a carui finalitate o reprezinta lupta contra subdezvoltarii si obtinerea unei veritabile independente economice pentru tarile subdezvoltate.

Notiunea de egalitate suverana este inlocuita de inegalitate compensatorie.

Se pun in functiune mecanisme specifice: sistemul ONU, sistemul comunitar (Conventiile de la Lome), banci regionale de dezvoltare, organe de dialog Nord-Sud;

Are loc reglementarea internationala a ajutorului financiar si a transferului de tehnologie;

Are loc modificarea regulilor GATT in favoarea statelor in curs de dezvoltare;

Are loc crearea legaturilor intre dreptul international economic si dreptul international al dezvoltarii - noua ordine economica internationala.

2 Raporturile dintre dreptul international si dreptul intern

2.1. Deosebirile intre dreptul international si dreptul intern:

obiectul de reglementare: relatiile internationale, si nu raporturi sociale intre persoane;

modul de elaborare a normelor;

subiectele de drept;

sistemul de aplicare si sanctiune.

2.2. Doctrine si teorii ale raportului:

a)     Dualismul: dreptul international si dreptul intern sunt doua sisteme juridice egale, independente si separate. Pentru a se putea aplica in dreptul intern, norma internationala trebuie transformata intr-o norma interna, trebuie reproduse de legea interna, putand fi astfel modificata / abrogata de o lege ulterioara. Autori: Triepel, Anzilotti, Strup.

b)    Monismul cu primatul dreptului intern: dreptul international este derivat din dreptul intern, este un 'drept de stat extern'. Autori: Scoala de la Bonn (Zom, Kaufmann, Wenzel), Decenciere - Ferrandiere, K. Schmitt.

c)     Monismul cu primatul dreptului international: pozitia superioara o are dreptul international, dreptul intern find o derivatie a acestuia. Autori: Scoala de la Viena (H. Kelsen, Kunz, Verdross), Guggenheim, Politis, Delbez etc. Practica internationala consacra, in general, primatul dreptului international. CIJ l-a consacrat la nivel de principiu, in avizul consultativ din 26 aprilie 1998 privind speta compatibilitatii legii SUA antiteroriste cu acordul de sediu cu ONU, in privinta biroului OEP de la New York.

d)    Doctrina socialista critica in egala masura dualismul, primatul dreptului intern sau al dreptului international; se vorbea despre 'corelatia dialectica intre dreptul international si dreptul intern', recunoscand 'infuentele reciproce dintre ele', desi sunt considerate ca 'ordini distincte de drept, nesubordonate una celeilalte' (Gr. Geamanu). Cauza: exacerbarea principiului suveranitatii si neamestecului in treburile inteme.

e)     Teoria 'practicista' (pragmatica) - in realitate, totul se reduce la rsspunderea internationala a statului, care ar indica limitele raportului intre cele doua ordini juridice: in constructia monista, normele interne ar fi abrogate automat de cele ale dreptului international, in cea dualista, ele ar ramane valabile, dar raspunderea statului ar fi angajata in plan international.

2.3. Solutia oferita de Constitutia Romaniei este o solutie combinata:

conform art. 11 alin. (2), tratatele ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern, deci obtin aceeasi valoare juridica cu cea a legilor;

conform art. 20, 'Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privind drepturile omului la care Romania este parte si legile interne, au prioritate reglementarile internationale'.

2. Cu toate acestea, in practica sa curenta, diplomatia romana a inteles sa aplice in mod constant conceptia primatului dreptului international (tratatelor) indiferent de materia la care se refera. Aceasta practica a fost recent confirmata in legislatia romana prin prevederile art. 20 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislative pentru elaborarea actelor normative si ale art. 2 lit. c) din anexa Hotararii Guvernului nr. 400/2000 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile pentru pregatirea, elaborarea, avizarea si prezentarea proiectelor de acte normative care se inainteaza Guvernului, precum si procedurile de supunere spre adoptare a acestora (Anexa 2 si Anexa 3 la acest Curs).

2.5. Dreptul comunitar, dreptul international si dreptul intern

a) Dreptul comunitar si dreptul international

Dreptul comunitar este 'o ordine juridica derivata din dreptul international' (G.Sperduti). Comunitatile europene sunt rezultatul incheierii unor tratate intre statele suverane (tratatele constitutive sau institutive).

ANEXA 3

Hotararea Guvernului nr. iunie pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului

privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului

Articolul 2.

(2) Actul normativ trebuie sa se integreze organic in sistemul legislatiei, scop in

care

a) proiectul de act normativ trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de acelasi nivel, cu care se afla in conexiune, precum si cu reglementarile comunitare si cu tratatele internationale la care Romdnia este parte.

b) proiectul de act normativ, intocmit pe baza unui act normativ de nivel superior, nu poate depasi limitele competentei instituite prin acel act si nici nu poate contraveni principhlor si dispozitiilor acestuia;

ANEXA 4

Aviz consultativ din 26 aprilie al Curtii Internationale de Justitie,

"Aplicabilitatea obligatiei de arbitraj in temeiul sectiunii 21 Acordului din iunie privind sediul Natiunilor Unite.'

Curtea a dat un aviz consultativ asupra chestiunii privind aplicabilitatea obligatiei de arbitraj in conformitate cu sectiunea 21 a acordului din 26 iunie 1947 referitoare la sediul Organizatiei Natiunilor Unite. Dupa ce a parcurs o procedura de urgenta, Curtea a dat acest aviz consultativ ca raspuns la o cerere prezentata de Adunarea generala a Natiunilor Unite in rezolutia sa 421229B, adoptata la data de 2 martie 1988.

Prin decizia sa, Curtea si-a exprimat opinia ca Statele Unite ale Americii au obligatia, conform sectiunii 21 a Acordului relativ la sediul Organizatiei Natiunilor Unite, sa recurga la arbitraj pentru reglementarea unui diferend ce opune Statele Unite Organizatiei Natiunilor Unite.

Cererea Adundrii generate a fost prezentata avand in vedere situatia creata prin promulgarea legii contra terorismului, adoptata de Congresul Statelor Unite in decembrie 1987, vizand in mod expres Organizatia pentru Eliberarea Palestinei (OEP); aceasta lege declara ilegala in special stabilirea sau mentinerea unui birou al OEP in limitele jurisdictiei Statelor Unite. Aceasta lege priveste in special biroul misiunii de observare al OEP de pe langa ONU, stabilit la New York, dupa ce Adunarea generala ii conferise in 1974 statutul de observator OEP. Secretarul general al Organizaliei Najiunilor Unite a apreciat ca problema mentinerii acestui birou tine de acordul asupra sediului incheiat la data de 26 iunie 1947 cu Statele Unite.

Dupa ce s-au mentionat rapoartele prezentate de Secretarul general asupra contactelor si discutiilor purtate cu Guvernul Statelor Unite in vederea inchiderii biroului, Adunarea generala a pus urmatoarea intrebare Curtii:

"Date fiind faptele consemnate in raporturile Secretarului general, Statele Unite ale Americii, ca parte a acordului intre Organizatia Natiunilor Unite ,si Statele Unite ale Americii, relativ la sediul Organizatiei Natiunilor Unite, sunt obligate sa recurga la arbitraj conform sectiunii 21 a Acordului?'

Curtea trebuie sa conchida deci ca Statele Unite trebuie sa respecte oblgatia de a recurge la arbitraj. Aceasta decizie n-ar putea fi modificata, chiar daca declaratia - conform careia masurile impotriva misiunii au fost adoptate "oricare ar fi obligatiile' ce incumba Statelor Unite in conformitate cu acordul asupra sediului - ar trebui sa fie interpretata ca referindu-se nu numai la obligatiile exprese prevazute in sectiunile 11 si 13, ci, in egala mdsura, la obligalia de a recurge la arbitraj, prevazuta de sectiunea 21. E suficient sa se aminteasca principiul fundamental din dreptul international al preeminentei acestui drept fata de dreptul intern, preeminenta consacrata de multa vreme in jurisprudenta.

Din aceste motive, in unanimitate, Curtea este de parere ca "Statele Unite ale Americii, ca parte a acordului dintre Organizatia Natiunilor Unite si Statele Unite ale Americii, referitor la sediul ONU, din data de 26 iunie 1947, sunt obligate, in conformitate cu sectiunea 21 a acestui acord, sd recurga la arbitraj pentru reglementarea diferendului ce le opun ONU. '