| CATEGORII DOCUMENTE |
Dispozitiile art. 81 T.C.E. interzice "ca incompatibile cu piata comuna toate acordurile dintre intreprinderi, deciziile asociatiilor de intreprinderi si practicile concertate care pot afecta comertul dintre state si care au ca obiect ori efect impiedicarea, restrangerea ori distorsionarea concurentei in cadrul pietii comune si, in special, acelea care:
a. direct sau indirect fixeaza preturile de vanzare sau de cumparare ori alte conditii comerciale;
b. limiteaza ori controleaza productia, pietele, dezvoltarea tehnica ori investitiile;
c. impart pietele ori sursele de aprovizionare;
d. aplica unele conditii diferite tranzactiilor echivalente cu alti parteneri comerciali, situandu-i prin aceasta intr-un dezavantaj concurential;
e. face incheierea de contracte dependenta de acceptarea de catre celelalte parti a unor obligatii suplimentare, care, prin natura lor, sau potrivit uzantelor comerciale, nu au nici o legatura cu astfel de contracte".
Tratatul declara ca fiind de drept nule orice astfel de acorduri sau decizii interzise.
Totusi, unele acorduri, decizii sau practici concertate pot fi permise. In acest sens, art. 81 par. 3, declara "inaplicabile prevederile par. 1 in cazul:
- oricarui acord sau categorii de acorduri dintre intreprinderi;
- oricarei decizii sau categorii de decizii ale asociatilor de intreprinderi;
- oricarei practici concertate ori categorii de practici concertate, care contribuie la perfectionarea productiei si distribuirii de marfuri ori la promovarea progresului tehnic si economic, cat timp urmeaza sa se aloce consumatorilor o parte echitabila a beneficiilor ce rezulta si care:
a. nu impun intreprinderilor in cauza restrictii care nu sunt indispensabile pentru realizarea acestor obiective;
b. nu dau unor astfel de intreprinderi posibilitatea de a elimina concurenta in ce priveste o parte substantiala a produselor in discutie".
Asadar, prin art. 81 este instituita o regula prohibitiva a carei nerespectare este sanctionata cu nulitatea.
Dar, regula este aceea a desfasurarii unor relatii juridice corecte in cadrul circuitului comercial, iar marea majoritate a acordurilor, deciziilor sau practicilor nu tind sa restranga concurenta, nefiind necesara nici chiar aplicarea exceptiilor de la par. 3 mentionat .
Acordurile, deciziile sau practicile concertate interzise sunt incheiate si executate de intreprinderi sau asociatii de intreprinderi.
Curtea a decis ca dispozitiile art. 85 (81) nu privesc acordurile sau practicile concertate intre intreprinderile apartinand aceluiasi concern si avand statut de societate-mama si de filiala, daca intreprinderile formeaza o unitate economica in cadrul careia filiala nu are vreo libertate economica reala de a determina sensul actiunii pe piata si daca acordurile sau practicile au in vedere numai o repartizare interna de sarcini ca intre intreprinderi.
In aplicarea art. 81 esential este criteriul independentei subiectilor acordurilor in cauza sau al inexistentei unor raporturi de subordonare, urmare carora o parte sa determine conduita celeilalte parti prin exercitarea efectiva a unei puteri de control. In scopul aplicarii regulilor concurentei, unitatea de conduita a subiectilor - societate-mama si filiala - pe piata este precumpanitoare fata de separarea formala intre aceste societati ce rezulta din personalitatea juridica distincta a lor.
Reglementandu-se unele domenii in care acordurile, deciziile si practicile concertate pot sa afecteze comertul dintre state, impiedicand, restrangand ori denaturand concurenta, fara a se da o definitie a acestor acorduri, decizii si practici, prin art. 81 s-a prevazut orice asemenea acte care constituie bariere ori restrictii la comertul comunitar. Pot fi situate, de aceea, in categoria acestor acte: acordurile comerciale colective exclusive intre producatorii nationali si cumparatori; acordurile de adaptare a preturilor de import la nivelul preturilor nationale; acordurile de impartire a pietelor si a surselor de aprovizionare; practicile de reducere colectiva a cifrei de afaceri a producatorilor dintr-un stat, cresterile simultane de preturi, restrictii privind importurile, interdictii ori restrictii privind exporturile (fixare de cote de export), etc.
Practicile concertate inseamna o forma de coordonare intre intreprinderi, care inlocuiesc cu buna stiinta riscurile concurentei cu o cooperare practica intre ele conducand la conditii de concurenta care nu corespund conditiilor normale de piata .
Conceptul de practica concertata a fost determinat in jurisprudenta Curtii de justitie. In primul rand, s-a aratat ca art. 85 (81) traseaza o distinctie intre acest concept si conceptele de "acorduri intre intreprinderi" si "decizii ale asociatiilor de intreprinderi". Scopul acesteia este de a aduce in cadrul interdictiei acestui articol " o forma de coordonare intre intreprinderi care, fara a fi ajuns in stadiul in care un acord propriu-zis sa fi fost incheiat, inlocuiesc constient riscurile concurentei cu o cooperare practica intre ele".
Practicile concertate presupun coordonarea actiunilor intreprinderilor prin contracte directe care sa duca la inlocuirea riscurilor concurentei prin apropierea pozitiilor lor pe piata in privinta beneficiarilor de produse ce fac obiectul cererilor si ofertelor, volumului si zonelor teritoriale ale afacerilor. Nu sunt excluse nici simple contracte de informare reciproca sau ocazionale, fara a se disimula intentiile, dar care in realitate ar echivala cu o concertare subinteleasa. Dar chiar si simple comportamente paralele pot sa constituie probe in identificarea unei practici concertate, daca ele conduc la conditii de concurenta care nu corespund cadrului obisnuit al pietii dependent de natura marfurilor, de marimea si numarul intreprinderilor si de dimensiunile pietii respective.
Dispozitiile art. 85 (81), care instituie o interdictie direct aplicabila, au in vedere indeplinirea unor conditii:
- aceste acorduri, decizii sau practici trebuie sa aiba ca obiect sau efect al lor impiedicarea, restrangerea sau distorsionarea (denaturarea) concurentei in cadrul pietii comune,
- sa tinda sa aiba un efect daunator asupra comertului dintre statele membre, aceasta fiind, intr-o opinie, ordinea logica a criteriilor, intrucat natura sau efectul daunator asupra comertului nu poate fi privit independent de faptul daca un acord restrange sau nu concurenta si
- cand din examinarea acordului nu rezulta ca s-a intentionat o restrangere a concurentei, trebuie sa se cerceteze, totusi efectele acordului, daca in mod real concurenta nu este impiedicata, restransa sau distorsionata apreciabil, facandu-se comparatie cu starea concurentei in situatia in care acordul nu ar fi existat.
Acordurile, deciziile sau practicile concertate vor impiedica, restrange ori distorsiona concurenta in cadrul pietei comune daca ele vor influenta comportamentul liber pe piata al uneia sau mai multor intreprinderi praticipante ori au sau pot avea un impact apreciabil asupra conditiilor pietei prin modificarea pozitiei intreprinderilor terte ori a beneficiarilor.
Instituirea unei piete comune si functionarea unei piete interne, caracterizata, intre altele, de libera circulatie a marfurilor, nu pot fi garantate daca actele sau faptele de comert sunt supuse unor practici restrictive sau limitative care altereaza sensul relatiilor intracomunitare ce trebuie stabilite potrivit cu obiectivele promovarii si dezvoltarii armonioase si echilibrate a activitatilor economice in ansamblul Comunitatii.
Intelesul notiunii de "afectare" a comertului dintre statele membre este acela dat de scopul edictarii regulilor de la art. 85 (81), de a se interzice orice acorduri care pot sa aiba o asemenea consecinta . Afectarea ar putea consta intr-o influenta directa sau indirecta, reala sau potentiala, asupra sistemelor de comert dintre statele membre prin diverse modalitati, cum ar fi impartirea pietelor privind anumite produse intre unele state membre, cresterea sau scaderea volumului comertului dintre state, practicarea unor preturi ridicate pe plan intern in scopul finantarii exportului catre alte state membre. Nu se impune, fata de formularea existenta in text, ca afectarea sa fie reala, sa se fi produs in practica. Aplicabilitatea regulii nu este dependenta de producerea consecintelor negative, ci este suficient ca acordurile, deciziile sau practicile in cauza sa poata determina un efect daunator asupra comertului dintre state.
Nu exista nici un impediment in aplicarea art. 85 (81) cand una dintre partile participante la acord, decizie ori practica concertata este stabilita intr-un stat tert, daca se produc efecte in statele membre. Chiar cazurile in care sunt implicate numai intreprinderi din tari terte pot sa intre in domeniul interdictiei stabilite in art. 85 (81) par. 1, daca ele produc la o restrangere a concurentei in spatiul Comunitatii, care este susceptibila de a afecta comertul dintre statele membre, nefiind relevant daca acordul s-a incheiat in cadrul sau in afara Comunitatii.
Curtea de justitie a validat aceasta solutie (regula locului producerii efectului) atunci cand a decis ca, daca producatorii stabiliti in afara Comunitatii vand direct cumparatorilor stabiliti in Comunitate si se angajeaza in concurenta preturilor in scopul de a castiga comenzi de la acesti clienti, incat aceasta constituie concurenta in cadrul pietii comune, inseamna ca, atunci cand acei producatori convin asupra preturilor pretinse clientilor lor din Comunitate si dau urmare acestei concertari prin vanzari care sunt real coordonate, ei participa la intelegerea care are obiectul restrangerii concurentei in cadrul pietii comune in intelesul art. 85 (81) al Tratatului.
Comisia a adoptat Regulamentul nr. 2790/1999 din 22 decembrie 1999 privind aplicarea art. 81 par. 3 CE categoriilor de acorduri si de practici concertate verticale, relative la toate sectoarele de distributie, service, marfuri semifabricate.
Regulamentul (art. 2 par. 1) prevede ca art. 81 par. 1 CE nu se va aplica acordurilor sau practicilor concertate convenite intre doua sau mai multe intreprinderi care, fiecare, opereaza pentru scopurile acordului la un nivel diferit al canalului de productie sau de distributie si privitoare la conditiile potrivit carora partile pot sa cumpere, sa vanda ori sa revanda anumite marfuri sau servicii ("acorduri verticale").
Beneficiul exceptarii de grup astfel instituit trebuie sa fie limitat la acordurile verticale pentru care poate fi presupus cu suficienta certitudine ca ele satisfac conditiile art. 81 par. 3 CE.
Exceptarea este inaplicabila acordurilor verticale incheiate intre intreprinderi concurente. Acestea sunt furnizorii reali sau potentiali pe piata aceluiasi produs, iar piata produsului include marfuri sau servicii care sunt considerate de catre cumparator ca interschimbabile cu marfurile ori serviciile contractuale in virtutea caracteristicilor produselor, a pretului lor si a folosintei ce le este destinata.
Exceptarea instituita in temeiul art. 2 din Regulament nu se va aplica, conform art. 4, acordurilor verticale care, direct sau indirect, in mod separat sau in combinatie cu alti factori aflati sub controlul lor, au ca obiect anumite restrictii (echivalente unor black clauses), reluate din text, care sunt:
"a. restrangerea posibilitatii cumparatorilor de a stabili preturile de vanzare, sub rezerva posibilitatii pentru furnizori de a impune un pret maxim de vanzare sau a recomandarii unui pret de vanzare, cu conditia sa nu se ajunga la preturi de vanzare fixe sau minime ca rezultat al presiunii din partea oricareia dintre parti sau al stimulentelor oferite de ea;
b. restrangerea teritoriului in care cumparatorul poate sa vanda marfurile ori serviciile contractuale sau a clientilor carora el le poate vinde;
c. restrangerea vanzarilor active sau pasive catre utilizatorii finali din partea membrilor unui sistem de distribuire selectiva care opereaza la nivel de comert cu amanuntul, sub rezerva posibilitatii de a interzice unui membru al sistemului sa opereze dintr-un loc de stabilire neautorizat;
d. restrangerea furnizarilor incrucisate intre distribuitorii din cadrul unui sistem de distribuire selectiva, inclusiv intre distribuitorii care opereaza la nivel diferit al comertului;
e. restrangerea convenita intre un furnizor de componente si un cumparator care incorporeaza aceste componente, care il limiteaza pe furnizor sa vanda componente precum piese de schimb, catre utilizatorii finali sau reparatorilor ori furnizorilor de servicii carora cumparatorul nu le-a incredintat repararea sau service-ul marfurilor sale".
In scopul facilitarii cooperarii intre intreprinderi, fara a prezenta dificultati din perspectiva politicii concurentei, mai ales intre intreprinderile mici si mijlocii, Comisia a publicat "Comunicarea din 3 septembrie 1986 privind acordurile de importanta minora care nu intra sub incidenta art. 85 (81) par. 1 al Tratatului instituind Comunitatea Europeana, inlocuita prin Comunicarea din 9 decembrie 1997 a Comisiei avand acelasi obiect, care constituie un demers suplimentar in definirea domeniului de aplicare a art. 81 par. 1, pentru a facilita cooperarea intre intreprinderile mici si mijlocii.
Potrivit Comunicarii, acordurile dintre intreprinderile angajate in productia ori distribuirea de marfuri ori in furnizarea de servicii nu intra sub interdictia prevazuta in art. 81 par. 1, fiind considerate minore, daca platile din piata intreaga detinuta de toate intreprinderile participante nu depasesc, in oricare dintre pietele relevante:
a. limita de 5%, cand acordul este incheiat intre intreprinderi care opereaza la acelasi nivel de productie sau de comercializare (acorduri "orizontale");
b. limita de 10%, cand acordul este incheiat intre intreprinderi care opereaza la niveluri economice diferite.
In cazul acordurilor mixte orizontale/verticale sau chiar cand este dificil sa se clasifice acordul ca fiind orizontal sau vertical, este aplicabila limita de 5%.
Categoriile de acorduri de cercetare si dezvoltare fac obiectul unui nou Regulament al Comisiei - nr. 2659/2000 din 29 noiembrie 2000 - cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2001. Art. 81 par. 1 din Tratat este declarat, prin art. 1 par. 1, ca fiind inaplicabil acordurilor convenite intre doua sau mai multe intreprinderi care se raporteaza la conditiile potrivit carora aceste intreprinderi urmaresc:
a. cercetarea si dezvoltarea in comun de produse sau procedee, precum si exploatarea in comun a rezultatelor acestei cercetari si dezvoltari;
b. exploatarea in comun a rezultatelor cercetarii si dezvoltarii de produse sau de procedee realizate in comun potrivit unui acord incheiat anterior intre aceleasi parti; ori
c. cercetarea si dezvoltarea in comun de produse si de procedee, cu excluderea exploatarii in comun a rezultatelor.
Prin cercetare si dezvoltare se intelege dobandirea de know-how privind produsele sau procedeele si realizarea de analize teoretice, de studii sistematice ori de experimentari, inclusiv productia experimentala, incercarile tehnice de produse si de procedee, realizarea instalatiilor necesare si obtinerea de drepturi de proprietate intelectuala aferente acestor rezultate (art. 2 par. 4).
Acest beneficiu al exceptarii de grup se aplica, conform art. 3 din Regulament, daca sunt indeplinite anumite conditii.
Prin Regulamentul nr. 240/96 din 30 ianuarie 1996 al Comisiei, privind aplicarea art. 85 (81) par. 3, unor categorii de acorduri de transfer de tehnologie, art. 85 (81) par. 1 din Tratat a fost declarat inaplicabil acordurilor pure de licenta de brevete si de know-how, inclusiv acelor acorduri care contin prevederi accesorii privind drepturile de proprietate intelectuala altele decat brevetele, la care sunt parte numai doua intreprinderi si care cuprind una sau mai multe din obligatiile strict determinate in sarcina titularului de brevet si a beneficiarului licentei.
Regulamentul fixeaza unele conditii generale in legatura cu aceste acorduri (art. 3 par. 1 si art. 5).
Dispozitii specifice sunt prevazute si relativ la acordurile pure de licenta de brevete si ale acordurilor mixte de licenta de brevete si de know-how (art. 1 par. 1 si 4).
Exceptarea de grup poate fi restransa in conditiile art. 7 din Regulament intr-o serie de cazuri mentionate doar enuntiativ, atunci cand Comisia considera ca un acord exceptat are, totusi, unele efecte care sunt incompatibile cu conditiile prevazute de art. 85 (81) par. 3, in special cand produsele nu sunt confruntate cu concurenta reala in teritoriul concedat si cand beneficiarul are o pozitie puternica pe piata.
Politica comerciala comuna este, alaturi de PAC sau Politica transporturilor, una din marile politici comune originare, puternic influentata de Uniunea Vamala a Comunitatii Europene. Din momentul in care statele membre au renuntat in favoarea Comunitatii la stabilirea libera a taxelor vamale fata de tarile terte si tinand cont de locul primordial ocupat de taxa vamala in politica comerciala externa, ansamblul relatiilor comerciale ale statelor membre se gasesc 'comunitarizate' de facto.
In preambulul Tratatului de la Roma se arata ca va contribui, printr-o politica comerciale comuna, la eliminarea progresiva a restrictiilor din comertul international.
Notiunea de acord de comert imbraca un caracter functional, chiar institutional, datorita procedurilor specifice de incheiere. Art. 113 (noul art. 133) determina cadrul aproximativ al domeniului competentei comerciale comunitare.
Dispozitiile art. 113 (noul art. 133).1 prevad ca 'politica comerciala comuna europeana este bazata pe principii uniforme', ceea ce inseamna recunoasterea caracterului exclusiv al competentei comunitare in materie comerciala. In calitate de Uniune vamala, Comunitatea Europeana a privat statele membre de esentialul competentelor lor in materie comerciala, iar Curtea de Justitie a confirmat acest monopol comunitar .
Art. 113.1 reglementeaza domeniul de aplicare al politicii comerciale si o concentreaza in jurul a 5 mari teme.
In sensul art. 113 (noul art. 133), se pot distinge in mod traditional masurile referitoare la importuri si cele referitoare la exporturi.
a. Masuri referitoare la importuri
Modificarile tarifare mentionate in art. 113 (noul art. 133) se diferentiaza de 'modificarile sau suspendarile autonome ale taxelor tarifului vamal comun'.
Distinctia facuta de art. 113 (noul art. 133) intre acorduri tarifare si acorduri comerciale, ca al doilea titlu de competenta comunitara, nu este dintre cele mai convingatoare, datorita stransei legaturi dintre cele 2 categorii.
Notiunea de acord comercial poate sa includa celelalte masuri de politica comerciala mentionate in art. 113 (noul art. 133), cum este 'uniformizarea masurilor de liberalizare'.
In prezent, ca urmare a instituirii OMC, 'regimul comun aplicat importurilor' rezulta dintr-un Regulament al Consiliului din 22 decembrie 1994 , care confirma libertatea importurilor fara sa excluda, insa, orice restrictie cantitativa.
b. Masuri referitoare la exporturi
Dispozitiile art. 113 (noul art. 133).1 prevad 'politica de export' intre componentele politicii comerciale comune.
'Regimul comun al exporturilor' consta, in principal, in afirmarea principiului libertatii exporturilor, sub rezerva anumitor produse si sub rezerva unei proceduri de informare si de consultare, in caz de dificultate pentru piata europeana.
In legatura cu dispozitia din art. 113 (noul art. 133), textul art. 112 (noul art. 132) reglementeaza concret 'ajutoarele la export', care pot consta in ajutoare directe (credite, subventii) sau indirecte (exonerare a sarcinilor sociale sau fiscale, promovarea produselor exportate).
Consiliul, la propunerea Comisiei, a adoptat directivele de armonizare, intre care se numara instituirea unei polite comune de asigurare de credit pe termen mediu si lung sau pe termen scurt, ori liniile directoare pentru acordarea anumitor credite la export .
Curtea a admis de-a lungul jurisprudentei o extindere progresiva a domeniului politicii comerciale. Astfel, in Avizul sau 1/75 din 22 noiembrie 1975 , ea nu a acceptat un regim de finantare de ajutoare locale la export in politica de export in sensul Tratatului. Curtea se va pronunta, totusi, in favoarea extinderii la politica comerciala comuna, plecand de la principiul conform caruia competentele comunitare nu ar putea ramane definitiv stabilite si nu ar putea sa se limiteze la simplele probleme de taxe vamale si restrictii cantitative.
Totusi, CJCE nu a mai ezitat sa includa in politica comerciala comuna acordarea de Comunitate a unui sistem de preferinte generalizate in favoarea tarilor terte mai putin dezvoltate .
Datorita intensitatii schimburilor comerciale intre Statele sale membre, Comunitatea a ajuns foarte repede - chiar de la Europa celor 6 - la rangul de prima putere comerciala a lumii, fiind pe primul loc in ce priveste exporturile (aproximativ 20,2% fata de 15 % Statele Unite si 12% Japonia) si pe al doilea loc in ce priveste importurile (18,5%) dupa Statele Unite (20%), dar inaintea Japoniei (8,7%) .
Relatiile comerciale cu restul lumii sunt numeroase, dovada fiind cele 165 de state straine reprezentate oficial pe langa Comunitate, ca si cele 122 misiuni diplomatice trimise de Comisie pe langa tarile terte.
Relatiile Uniunii Europene cu tarile bogate au drept cadru principal GATT/OMC si au un caracter multilateral. Ele se concretizeaza in numeroase acorduri multilaterale comerciale, cum ar fi cele de la Marrakech care au pus capat rundei Uruguay.
Acordurile bilaterale cu Statele Unite se situeaza oarecum intr-o perspectiva conflictuala, mai ales in materie agricola, cu Acordul privind substantele oleaginoase sau cele incheiate dupa largirile succesive ale Comunitatii, care permit Statelor Unite sa-si mentina exporturile agroalimentare privilegiate sau in domeniul siderurgic sau aeronautic.
Deosebit este, insa, proiectul de acord de liber schimb transatlantic (NTM) dintre Comisia Europeana si Statele Unite, avand ca obiect instituirea intre parti a unei zone de liber schimb, in care, cea mai mare parte a taxelor vamale si a altor restrictii ar fi eliminata progresiv. La 27 aprilie 1998, Consiliul, insa, a considerat acest proiect ca pe un simplu 'parteneriat economic transatlantic'.
Acest tip de acorduri sunt incheiate cel mai adesea cu organizatii internationale terte sau cu Statele lor membre grupate si iau, in general, forma zonelor de liber schimb sau de uniune vamala, care, insa, trebuie sa respecte disciplina impusa de GATT/OMC, si, mai ales, regula de baza a schimburilor comerciale.
Comunitatea a fost, insa, in dezacord cu GATT, deoarece Acordurile de asociere incheiate cu terte tari, mai ales in curs de dezvoltare, aduceau atingere regulilor comertului international, atat in privinta principiului reciprocitatii in eliminarea barierelor vamale, cat si datorita excluderii agriculturii si a altor sectoare de la liberalizarea schimburilor.
Spatiul Economic European a intrat in vigoare la 1 ianuarie 1994, obiectivul sau vizand numai realizarea unei zone vaste de liber schimb, dar si asocierea la piata unica a celor 7 membri AELE, deja foarte legati economic de Comunitate.
Acest Acord reproduce o mare parte de reguli fundamentale care formeaza piata comuna: libera circulatie a marfurilor, a persoanelor, a serviciilor si a capitalurilor.
In realitate, SEE nu a avut succesul scontat. El se voia un regularizator al procesului de largire a Comunitatii, servind ca anticamera pentru statele care impartaseau conceptiile economice, dar care nu impartaseau inca viziunile politice. Dar lucrurile au evoluat diferit. De la 1 ianuarie 1995, trei dintre participanti au aderat la Uniunea Europeana iar Elvetia a iesit prin referendum din EEE. Spatiul Economic European exista azi, dar este redus la un ansamblu format, in afara celor 15, din Norvegia, Islanda si Liechtenstein.
Aceste acorduri confirma caracterul multilateral al comertului international intrucat au vocatia de a lega ansamblul statelor membre ale GATT si ale OMC ultimele fiind constituite de Acordurile de la Marrakech din 15 aprilie 1994.
Ele au fost semnate initial de 119 State si au intrat in vigoare la 1 ianuarie 1995.
a. Acordurile multilaterale
Acordul asupra marfurilor (Anexa 1A a OMC) reprezinta partea cea mai detaliata a acordurilor de la Marrakech si se integreaza 'dreptului general' al GATT asa cum a fost elaborat din 1947.
Pe langa regulile generale, acordul asupra marfurilor include o serie de reguli specifice care se inscriu in cuprinsul celor 12 acorduri particulare: cinci dintre ele fusesera deja adoptate la capatul Rundei de la Tokyo din 1979, mai ales acordurile privind obstacolele tehnice la comert, acordul asupra valorii taxei vamale, sau acordul privind subventiile si cel privitor la masurile antidumping. Alte sapte acorduri constituie noi angajamente rezultand din acordurile de la Marrakech si un caracter sectorial cu privire la agricultura, la masurile sanitare si fitosanitare sau cu privire la textile.
Acordul general asupra comertului serviciilor (GATS) constituie un prim pas catre liberalizarea schimburilor mondiale in lume in acest domeniu. Este vorba de un text cadru care stabileste regulile generale privind schimburile de servicii, dar care cuprinde, de asemenea, si dispozitii specifice pentru sectoare determinat, ca si liste nationale precizand serviciile si activitatile pe care statele sunt pregatite sa le deschida concurentei. In aceasta privinta, Franta a obtinut inlaturarea sectorului audiovizual datorita 'exceptiei nationale culturale' si aceasta cu toate ca presiunea ramane puternica, mai ales din partea Statelor Unite si a anumitor membri ai Comisiei pentru ca acest sector sa fie integrat regulilor comertului international.
In sfarsit, acordul cu privire la drepturile de proprietate intelectuala (TRIPS) priveste mai ales brevetele, drepturile de autor si drepturile conexe, desenele si modelele ca si indicatiile geografice. El prevede o protectie intarita a programelor de calculator, a marcilor de fabrica sau de comert ca si a desenelor si brevetelor.
b. Acordurile plurilaterale
Cele patru acorduri plurilaterale formeaza anexa 4 a acordului OMC si constituie prelungirea acordurilor incheiate in 1979, in runda Tokyo.
Acordul privind aeronavele civile il prelungeste pe cel din 1979 prevazand reguli specifice cu privire la subventii si masuri compensatorii in domeniul aeronauticii civile, impunand reguli de proba mai stricte pentru statele care se plang din cauza subventiilor acordate aeronauticii de adversarii lor. Totusi, esential ramane conflictul americano-european prin intermediul societatilor Airbus si Boeing cu privire la natura si intinderea ajutoarelor directe si indirecte pe care le acorda cele 2 entitati constructorilor respectivi.
Cel mai important acord plurilateral se dovedeste, insa, cel cu privire la pietele publice, la care participa Comunitatea, Statele Unite, Japonia, ca si un anumit numar de alte tari si inspirat din regulile comunitare cu privire la pietele publice. Acest acord privind pietele publice prevede deschiderea catre concurenta internationala a pietelor publice purtand asupra unor volume financiare mai mari de 300 milioane de euro.
Grupul NPI este foarte eterogen si intocmirea unei liste, chiar aproximative, pare dificila. Pe ea figureaza un numar de tari din sud-estul asiatic, dintre care cei 4 dragoni: Hong Kong, Singapore, Coreea de Sud si Taiwan, dar si tari ca Thailanda, Filipine, Malaezia. Ca si in alte tari din lume, observam grupari in piete comune sau organizatii economice regionale. Asociatia Natiunilor din Sud-Estul Asiei (ANASE sau ASEAN) care reuneste 7 tari din subregiune, joaca un rol de federator economic din ce in ce mai important .
Comunitatea Europeana a incheiat cu NPI un mare numar de acorduri, care sunt considerate ca acorduri bilaterale de 'comert' si 'cooperare', dar unele sunt interregionale, mai ales cu ANASE si MERCOSUR. Aceasta ultima organizatie, instituita in 1991, grupeaza Brazilia, Argentina, Uruguay, Paraguay si Chile, in calitate de asociat, din 1996, Mercosur fiind elementul de legatura al dezvoltarii economice in America Latina.
Acordurile cu NPI, care se bazeaza, de regula, pe art. 113 (noul art. 133) sau pe art. 228 (noul art. 300) si 235 (noul art. 308) contin o latura comerciala si o latura de cooperare, care justifica recursul la art. 235 (noul art. 308). Relatiile comerciale se bazeaza pe un tratament nepreferential, atunci cand nivelul economic al partenerului o permite, sau preferential, atunci cand este apropiat de subdezvoltare (ex. Malaezia, Bangladesh).
Cea mai mare parte din aceste acorduri contine o clauza 'politica' vizand dezvoltarea 'dialogului politic' dintre Uniunea Europeana si partenerii sai. Prin acest ansamblu, Uniunea contribuie la reglementarea pasnica a diferendelor in regiunile adesea tulburate de conflicte frontaliere sau de instabilitate politica cronica, care fac ravagii intr-un numar de State ale subregiunii. Dialogul politic permite, de asemenea, purtarea unei actiuni pozitive in favoarea stabilizarii democratice si a respectarii drepturilor omului.
Legaturile cu Europa de Est au un caracter specific pentru a nu spune sui generis, care pune in aplicare ansamblul instrumentelor politice, economice, juridice si altele ale relatiilor exterioare ale Comunitatii.
Aceste relatii au cunoscut in ultimii 10 ani o evolutie spectaculoasa, ceea ce a dus la a recunoaste oficial Comunitatea Europeana si la o pozitie de pre-aderare la UE. In prezent, relatiile dintre Uniunea Europeana si PECO se desfasoara pe doua directii cadre juridice distincte: un cadru multilateral orientat spre o sustinere economica generala a PECO si un cadru bilateral destinat sa serveasca ca trambulina in vederea viitoarei aderari.
Lansat cu ocazia Reuniunii la Varf a sapte tari industrializate la Paris in iulie 1989, Programul PHARE (Polonia, Ungaria, asistenta la restructurarea economiilor) grupeaza, pe langa donatori, 24 de tari si institutii internationale. Acesta are ca obiect acordarea de ajutoare de urgenta beneficiarilor in 5 domenii considerate prioritare: ajutor alimentar si restructurare agricola, ameliorarea accesului la piata, incurajarea investitorilor, formarea profesionala si cooperarea in domeniul mediului.
La 19 martie 1997, Comisia a procedat la o importanta reorientare a programului, in cadrul strategiei de preaderare, ea a decis o divizare a creditelor in 2 parti: 30 % pentru dezvoltarea institutionala, adica un fel de "punere la punct" democratica si 70 % pentru finantarea investitiilor, in special in domeniul mediului, transporturilor, calitatii vietii.
Comunitatea a lansat in 1991 programul TACIS, program de asistenta tehnica pentru noile state independente rezultate din fosta URSS. Acest program se adreseaza si celor 13 tari PECO si vizeaza realizarea proiectelor in sectoare ca resursele umane (formare, sistem social), energia, transporturile, restructurarea intreprinderilor ca si distributia de produse agro-alimentare.
Initial comerciale, apoi de cooperare, acordurile cu tarile PECO au imbracat, incepand cu anul 1993-1994, forma asocierii. Ele au fost chiar rebotezate incepand cu 1995 ca acorduri europene vizand permiterea unui 'dialog structurat' intre cei mai inalti responsabili politici ai Comunitatii, ai Statelor membre si ai PECO. Pe plan economic, aceste acorduri vizeaza intarirea schimburilor comerciale intre parti, care raman la ora actuala destul de limitate (intre 7 si 8% din totalul importurilor si exporturilor UE).
Perspectiva aderarii tarilor PECO la UE primeaza, dupa ce Consiliul European de la Essen din decembrie 1994 a luat decizia de principiu favorabila largirii la tarile din PECO si a definit cu aceasta ocazie 'o strategie de preaderare', procesul a cunoscut o puternica accelerare dupa Tratatul de la Amsterdam, iar Comisia a publicat un document de lucru si de reflectie intitulat Agenda 2000 destinata, in principal, pregatirii importantei reforme PAC si coeziunii economice si sociale, in perspectiva largirii.
R.H. Folsom, M.W. Gordon, J.A. Spanogle Jr., International business transactions, West Publicshibg Company, St. Paul, Minn, pag. 358.
A se vedea, pentru detalii, O. Manolache, Regimul juridic al concurentei in dreptul comunitar, Ed. ALL, Bucuresti, pag. 23-25.
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 1207
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
