PREGATIREA ASCULTaRII INCULPATULUI

Orice activitate umana, cu cat este mai bine pregatita inainte de a se trece la desfasurarea ei, cu atat mai mult va duce la finalitatea dorita. Si in cazul ascultarii inculpatului, o buna pregatire a acesteia va duce in mod negresit la obtinerea unor declaratii care sa contribuie hotarator la aflarea adevarului.

Necesitatea unei bune pregatiri a ascultarii inculpatului este de esenta reusitei in aceasta activitate. Atentia indreptata spre studierea detaliata a faptei savarsite, sub toate aspectele ei, trebuie corelata cu cunoasterea infractorului, a personalitatii acestuia, a mobilurilor care l-au determinat sa comita o asemenea fapta, a eventualelor situatii conflictuale anterioare, a contributiei victimei infractiunii, a conditiilor concrete in care s-a desfasurat activitatea infractionala.

In raport de toate aceste aspecte, se va putea stabili si tactica de pregatire in vederea ascultarii, modalitatea in care vor fi studiate probele administrate in faza de urmarire penala, stabilirea importantei dovezilor cauzei, aspectele de natura psihologica care vor trebui avute in vedere in derularea acestei activitati.

Pregatirea ascultarii inculpatului are o sfera ampla si este necesar a fi desfasurata sub mai multe aspecte:

a)      Studierea dosarului cauzei

Momentul sesizarii prin rechizitoriu a instantei cu judecarea unei cauze presupune un ansamblu de probe administrate deja, ascultari ale inculpatului, martorilor, partilor vatamate, partilor civile realizate in faza de urmarire penala (cazul sesizarii instantei prin plangere prealabila il vom analiza intr-un capitol urmator). Studierea temeinica a tuturor actelor si probelor din dosar constituie o indatorire de prima importanta pentru magistrat. Prin acest studiu, cel care va efectua ascultarea poate sa obtina suficiente date cu privire la fapta (sau faptele) pentru care inculpatul este trimis in judecata, precum si cu privire la persoana inculpatului. In aceasta faza, studiul aprofundat, atent, trebuie sa duca in mod necesar la aflarea modalitatii de comitere a faptei, a imprejurarilor concrete in care s-a comis, la contributia activitatii inculpatului in conexitate cu imprejurarile favorizatoare care au facilitat savarsirea ei, iar in cazul cand exista mai multi inculpati contributia fiecaruia dintre acestia. Acest studiu trebuie facut cu obiectivitate, atat a probelor in acuzare, cat si a celor administrate in aparare, precum si asupra circumstantelor atenuante sau agravante ale raspunderii inculpatului

In timpul studierii probelor se impune a fi notate pe fisa de ascultare toate elementele importante cu privire la cauza si la persoana inculpatului, aspectele neprobate ori cu un probatoriu insuficient, eventualele alibiuri invocate, intrebarile ce se impun a fi puse, aspectele de lamurit, neconcordantele dintre declaratiile luate inculpatului in timpul urmaririi penale ori intre declaratiile acestuia si alte probe.

Deosebit de importanta in aceasta faza este si consultarea literaturii juridice si a practicii judiciare cu referire la infractiunea pentru care inculpatul este trimis in judecata, intrucat cu prilejul ascultarii vor trebui lamurite aspecte ale continutului infractiunii, mai ales privitoare la latura obiectiva si la latura subiectiva, de multe ori stabilirea corecta prin intrebari si raspunsuri a actiunii inculpatului in concret si a intentiei sau culpei ori a lipsei de vinovatie cu care a actionat, determinand reusita activitatii de infaptuire a justitiei.

In situatiile cand ascultarea urmeaza a se face cu privire la o infractiune intr-un anumit domeniu cu un aspect special, spre exemplu o infractiune economica, comisa intr-un anumit sector productiv, pregatirea ascultarii presupune studierea actelor normative si a reglementarilor speciale referitoare la acel sector, cunoasterea sferei atributiilor de serviciu ale inculpatului.

In activitatea practica de pregatire a ascultarii regula este realizarea temeinica a acestei activitati, studiul aprofundat, atent. Nu putem insa sa nu aratam ca, uneori, aceasta pregatire se face superficial ori nu se face deloc, ajungandu-se ca direct, in sala de sedinta, fara a fi studiata cauza, sa se procedeze la ascultare. Situatiile in care ascultarea nu este pregatita se pot datora increderii celui ce va efectua aceasta activitate in experienta sa, in capacitatea sa de a sesiza rapid aspectele cauzei, lipsei de interes si de respect pentru activitatea ce o desfasoara, lipsei de timp pentru a studia dosarele in situatiile unui rol deosebit de incarcat. Indiferent de motivatie, consideram ca este de neacceptat o asemenea atitudine care duce la o activitate de ascultare desfasurata la intamplare, fara eficienta, la prelungirea in timp a ascultarii, care nu rareori trebuie repetata, nu ca regula tactica, ci ca rezultat al felului defectuos in care a fost pregatita.

Magistratul care conduce ascultarea este necesar sa pregateasa cu minutiozitate aceasta ascultare.

In pregatirea ascultarii mai trebuie retinut si faptul ca judecatorii trebuie sa stie sa se pregateasca si in raport de cei care participa la ascultare, si care, in realizarea indatoririi pe care o au sau a interesului in proces, vor pregati si ei ascultarea si vor incerca sa releve doar aspectele care le sunt favorabile . Astfel, procurorul va pregati ascultarea pentru a mentine invinuirea si a demonstra ca aceasta este de netagaduit, iar inculpatul si aparatorul sau vor cauta sa acrediteze ideea nevinovatiei inculpatului ori unei vinovatii cat mai reduse a acestuia.

Prin urmare, fiecare proba administrata trebuie bine studiata pentru ca se poate incerca folosirea ei doar in parte, respectiv exploatarea doar a unui anumit aspect care confirma acuzarea ori o infirma, iar prin anumite intrebari care se vor pune in timpul ascultarii, daca studiul a fost superficial, se poate ajunge la absolutizarea si dezvoltarea exagerata a acelui aspect, in realizarea interesului aratat. Cunoasterea de la inceput a oricarei probe in amanuntime si in conexiune cu toate probele din dosar fac ineficiente incercarile trunchierii adevarului, pentru ca, dupa fiecare intrebare cu privire la un aspect rupt din context, se va putea continua - de cel ce conduce ascultarea - cu intrebari complementare care sa reconstituie intregul probei.

Am putea exemplifica sub acest aspect situatia in care, in declaratiile de la urmarire penala, inculpatul arata ca "am primit de la coinculpat bunurile despre care stiam ca sunt sustrase, le-am valorificat si i-am remis coinculpatului contravaloarea pentru ca bunurile erau ale acestuia, eu neretinand nici o suma'. La instanta inculpatul isi schimba declaratia aratand ca "am primit de la coinculpat bunurile, le-am valorificat si i-am remis coinculpatului contravaloarea pentru ca bunurile erau ale acestuia, eu neretinand nici o suma". Consemnarea doar a acestei declaratii la instanta transforma recunoasterea infractiunii de tainuire in faza de urmarire penala intr-o fapta care nu mai intruneste elementele constitutive ale infractiunii, lipsindu-i sub aspectul laturii subiective cerinta esentiala subiectiva, respectiv cunoasterea de catre faptuitor ca bunurile primite pentru valorificare provin din savarsirea unei fapte prevazute de legea penala . Faptul insa ca declaratia de la urmarire a fost bine studiata, trebuie sa declanseze imediat intrebarea cu privire la faptul daca cel ascultat a cunoscut provenienta bunurilor ce le-a primit. In cazul in care inculpatul va arata ca stia ca aceste bunuri au fost sustrase, nu se mai pun alte intrebari, iar daca va arata ca nu stia ori ca erau ale coinculpatului, se va intreba pentru ce motiv la urmarire a declarat altfel, putandu-i-se citi si acea declaratie.

Daca insa presedintele completului de judecata nu sesizeaza schimbarea esentiala din declaratie, aceasta ar trebui sesizata de catre reprezenantul Parchetului pentru ca aparatorul inculpatului, chiar sesizand, nu are interesul relevarii acestui aspect, ci, dimpotriva, va constui intreaga aparare pe acest aspect.

Observam, deci, ca o pregatire minutioasa a ascultarii trebuie sa fie facuta si de catre procuror, precum si de catre avocat. Fiecare dintre ei isi pot intocmi fise de ascultare in care sa-si noteze aspectele importante ce trebuie elucidate.

Actul de trimitere in judecata - rechizitoriul - aseaza intr-o anumita ordine inculpatii (atunci cand sunt mai multi coinculpati), precum si martorii care se propun a fi audiati. (Regula in actele de trimitere in judecata este ordonarea inculpatilor dupa gravitatea faptei retinute in sarcina lor, dupa vinovatie, dupa antecedentele acestora, dupa faptul ca recunosc fapta, iar a martorilor de la cei care confirma invinuirea pana la cei care au fost propusi in aparare). Atunci cand se face pregatirea ascultarii, apreciem ca fiind de o deosebita importanta faptul ca atat inculpatii, cat si martorii sa fie asezati in ordine tactica necesara aflarii adevarului in cauza si sa nu se respecte intotdeauna ordinea propusa in rechizitoriu. Astfel, dupa studiul declaratiilor inculpatilor, a antecedentelor lor (atunci cand exista) judecatorul isi poate ordona succesiunea ascultarii acestora si altfel decat s-a propus de organul de urmarire penala. Este recomandabil sa se inceapa cu cei fara antecedente penale, si dintre acestia cu cei care declara in concordanta cu concluzia generala ce se poate trage din ansamblul probelor administrate in faza de urmarire penala, apoi cu inculpatii recidivisti care declara in acelasi sens, si, doar in final, cu cei care au declaratii ce nu se coroboreaza cu probele administrate, indiferent ca ansamblul probatiunii duce la confirmarea unei fapte sau la infirmarea comiterii ei, intrucat sarcina judecatorului este aflarea adevarului si nicidecum confirmarea unei invinuiri.

Se poate intampla ca, in cazuri exceptionale, in timpul urmaririi penale inculpatul sa refuze a face declaratii ori sa declare doar ca isi va face apararea in fata instantei de judecata, asa incat sa nu existe la dosar nici o pozitie a inculpatului de confirmare ori de infirmare a vinovatiei sale. In aceste situatii, pregatirea ascultarii trebuie sa se faca cu multa atentie, in amanuntime, cu prevederea oricarora din pozitiile pe care le-ar adopta inculpatul.

Chiar in situatiile in care la urmarirea penala inculpatul a recunoscut fapta ce i se imputa, aceasta nu trebuie sa duca la un studiu superficial al declaratiilor sale ori al probatoriului administrat, pentru ca nu rareaori in instanta acesta revine la cele declarate, aducand o noua versiune, prezinta un alibi credibil, iar studiul insuficient al probelor, necunoasterea temeinica a dosarului pot duce la o ascultare ineficienta, cu greseli tactice, la indepartarea de adevar.

Ordinea studierii materialului de urmarire penala apartine, de asemenea, alegerii fiecaruia dintre cei care vor participa la ascultare, legea nestabilind vreo anumita prioritate. In practica, din pacate, de multe ori se citeste rechizitoriul, apoi eventual cateva declaratii de martori care sunt indicati a confirma invinuirea, considerandu-se, in acest fel, ca suficienta studierea dosarului. Nici in ce priveste aceasta ordine de studiu nu se pot da "retete", personalitatea fiecaruia, precum si experienta profesionala, determinand alegerea ordinii proprii.

Consideram totusi ca este indicat ca studiul sa inceapa cu citirea si analizarea declaratiilor martorilor, a partii vatamate, a inculpatului, cu analiza probelor stiintifice adminstrate in cauza (cand acestea exista) si doar apoi, dupa ce deja magistratul si-a format o concluzie, sa se studieze referatul de terminare a urmaririi penale si rechizitoriul pentru a se compara concluzia reiesita din probe cu actul de sesizare a instantei.Aceasta ordine de studiere are si avantajul inlaturarii pericolului plecarii in studiu cu o parere preconceputa privind vinovatia inculpatului, asa cum este relevata in rechizitoriu, si lasarii libere a posibilitatii de apreciere a probelor de catre magistrat.

O data cu studierea fiecarei probe din dosar, a fiecarui act procedural intocmit, este recomandabil ca pe fisa de ascultare sa se noteze problemele ce trebuie clarificate (mai ales ca unele dintre ele pot fi clarificate numai cu ajutorul inculpatului), aceasta ajutand in mare masura la intocmirea planului de ascultare. Atunci cand problemele pentru care va fi ascultat inculpatul au legatura cu alte dosare, este recomandabil ca studiul sa fie extins si asupra acestora.

b) Cunoasterea inculpatului

Intr-o activitate de ascultare bine pregatita, un rol hotarator pentru obtinerea unor declaratii corespunzatoare adevarului revine cunoasterii personalitatii inculpatului si a trasaturilor psihice specifice acestuia, evident alaturi de cunoasterea in concret a faptei savarsite. De multe ori insa, preocuparea judecatorilor se opreste la studiul probelor privind fapta imputata inculpatului, considerandu-se in mod gresit ca ascultarea fiecarui inculpat nu ridica probleme deosebite, toti fiind persoane care sunt in conflict cu legea penala si prin urmare nu se prea deosebesc.

Realitatea insa este cu totul alta: fiecare inculpat este o persoana unica, irepetabila, cu trairi psihice specifice, cu conduite sau manifestari personale, tributar mai mult sau mai putin mediului in care s-a dezvoltat si in care traieste, mai mult sau mai putin labil psihic.

Cunoasterea componentelor psihologice ale personalitatii -temperamentul, caracterul, aptitudinile- este deosebit de necesara, pentru ca activitatea de ascultare, asa cum s-a aratat, constituie o lupta pe taram psihologic in care se incearca aflarea adevarului de catre instanta de judecata, iar inculpatul, de cele mai multe ori, este preocupat sa ascunda, ori cel putin sa diminueze participarea sa la savarsirea faptei.

In legatura cu personalitatea inculpatului trebuie sa se cunoasca, cel putin in linii generale, pregatirea lui profesionala, locul de munca, situatia familiala, preocuparile extraprofesionale, prieteniile sale, gradul de cultura, temperamentul si caracterul sau, mobilul care l-a determinat sa comita fapta pentru care este trimis in judecata , starea sanatatii, viciile, antecedentele penale (atunci cand exista), felul in care inculpatul a conceput si a savarsit fapta penala etc.

Toate aceste date se pot obtine de organul de urmarire penala si doar o mica parte pot fi obtinute de instanta de judecata.

Din dosarul cauzei, instanta poate afla date in acest sens din extrasul de cazier judiciar (cu privire la eventualele condamnari anterioare, pentru ce fapte, persistenta in comiterea acestora), din unele declaratii de martori, din declaratiile inculpatului (ori coinculpatilor cand acestia exista), din procesul - verbal de cercetare la fata locului (intr-o masura mai redusa), din ancheta sociala, care se efectueaza doar pentru inculpatii minori, din 'notele de cunoastere' intocmite de catre lucratorul de politie in unele dosare in mod cu totul exceptional.

Aceste relatii pe care lucratorul de politie le prezinta in 'nota de cunoastere' ar trebui sa fie deplin obiective, insa nu arareori ele contin aprecierea personala a politistului, influentata de eventualele situatii anterioare in care inculpatul a fost in relatii mai bune sau mai rele cu respectivul lucrator.

La dosar mai sunt atasate si 'caracterizari' ale inculpatului emise de conducerea locului de munca in care inculpatul si-a desfasurat activitatea, acesta fiind prezentat ca o persoana plina de calitati, cu o buna comportare, muncitor sarguincios si corect, chiar si in situatii in care inculpatul este trimis in judecata pentru unele sustrageri de la acest loc de munca.

Consideram ca o lacuna in efectuarea urmaririi penale faptul ca nu exista preocupare pentru a oferi instantei date cat mai complete cu privire la persoana inculpatilor.

In lucrari de data recenta, cu caracter teoretic si indrumator mai ales pentru organele de urmarire penala , se specifica activitatile pe care organele de urmarire penala le pot desfasura, cu posibilitatile lor multiple, pentru a se realiza cunoasterea invinuitului sau inculpatului in faza de pregatire a ascultarii la urmarirea penala.

Astfel organul de urmarire penala poate obtine date despre invinuit pe cale indirecta, cat si in mod direct. Activitatile indirecte prin care se pot obtine date privind temperamentul, caracterul si aptitudinile persoanei cercetate constau in investigatii cu privire la persoana invinuitului, cercetarea la fata locului, studierea unor inscrisuri emanate de la invinuit, investigatii privind comportarea in familie, la locul de munca, comportamentul dupa savarsirea infractiunii. Apoi activitatile directe ale organului de urmarire penala prin care se pot obtine date despre personalitatea invinuitului sau inculpatului constau in efectuarea perchezitiei (corporale, domiciliare), constatarea atitudinii in timpul aplicarii sechestrului, in momentul retinerii ori arestarii. In toate aceste activitati organul de urmarire penala observa si constata o multitudine de atitudini, de trairi ale inculpatului, poate obtine date de la orice persoana, iar in momentul in care face ascultarea va folosi cele mai potrivite reguli tactice.

Din pacate insa, toate aceste constatari ale organului de urmarire penala nu reies din actele intocmite. Spre exemplu, daca in timpul perchezitiei corporale efectuate la o surprindere in flagrant a comiterii unei infractiuni lucratorul de politie il observa pe faptuitor ca tremura, transpira, plange etc. ori sta imperturbabil, iar apoi la efectuarea ascultarii deja stie cum sa procedeze tactic, toate aceste manifestari de atitudini nu apar niciodata in procesul-verbal de consemnare a efectuarii perchezitiei, cum, de altfel, niciodata nu rezulta din dosar cum a decurs arestarea, unde s-a efectuat, mandatul de arestare neexprimand nimic in acest sens. De asemenea, la cercetarea locului faptei, organul de urmarire penala poate observa manifestarile faptuitorului (cand acesta este prezent), poate lua relatii despre el de la orice persoana cu care vine in contact direct, insa nu vom gasi nicicand in procesul-verbal vreo mentiune despre aceste stari ale inculpatului si, cu totul intamplator, se va administra vreo proba cu martori pentru a se dovedi comportamentul faptuitorului.

Stiut fiind ca in faza cercetarii judecatoresti prima activitate a instantei consta in ascultarea inculpatului, dupa care se administreaza apoi toate celelalte probe, singura care poate oferi date folositoare pentru pregatirea ascultarii este activitatea din faza de urmarire penala, pentru ca obtinerea unor probe in acest domeniu, dupa ascultare, devin ineficiente cu privire la tactica ce se putea adopta cu prilejul ascultarii.

c) Stabilirea modului de desfasurare a ascultarii si elaborarea planului de ascultare

In timpul studierii dosarului penal cu care instanta a fost investita si pentru judecarea caruia s-a fixat un termen la care se va proceda la ascultarea inculpatului (sau a inculpatilor), aceasta activitate de ascultare este necesar a fi pregatita si organizata. Pregatirea in vederea ascultarii inculpatilor se va face de catre fiecare dintre cei ce vor participa la ascultare (judecatori, procurori, aparatori, parti in proces) , insa organizarea modului de desfasurare a ascultarii este in atributul judecatorului membru al completului de judecata.

Ascultarea nu se va face la intamplare, dupa inspiratia de moment a presedintelui completului de judecata, ci ea trebuie anterior organizata, respectiv dupa studiul aprofundat al declaratiilor inculpatului date in faza de urmarire penala si a altor probe administrate in acea faza, se vor stabili din punct de vedere tactic cateva aspecte de urmarit, respectiv problemele neclare ce trebuie lamurite (spre exemplu: inadvertentele privind momentul exact al comiterii faptei rezultate din declaratiile succesive din faza de urmarire penala ale inculpatului si ale unora dintre martori, date ce nu concorda etc.), ce mijloace de proba pot sau trebuie folosite in timpul ascultarii (inscrisuri, declaratii de martori, procese-verbale de reconstituire, fotografii judiciare etc.), ordinea de ascultare in situatia existentei mai multor inculpati, daca vor fi ascultati separat sau nu.

Fata de faza urmaririi penale in care cel ce organizeaza ascultarea poate asculta anterior martori, administra probe cu inscrisuri, ori efectua cercetari la fata locului, reconstituiri, iar abia apoi sa treaca la ascultarea invinuitului sau inculpatului, si aici avand posibilitatea citarii la date si ore diferite a eventualilor coinculpati, la ascultarea lor chiar si la locul comiterii faptei (pentru crearea unui eventual soc psihic care sa-i determine sa recunoasca mai usor fapta) ori la locul de munca sau la domiciliul inculpatului (in conditiile sale de viata obisnuite acesta fiind predispus la un contact psihologic mai usor), in faza de cercetare judecatoreasca aceste posibilitati sunt ori limitate ori excluse.

In aceasta faza ordinea de efectuare a actelor de cercetare judecatoreasca este legal stabilita prin normele procedurale , prima activitate ce urmeaza a se desfasura fiind ascultarea inculpatului ori inculpatilor, apoi se asculta celelalte parti, dupa care se procedeaza la ascultarea martorilor, expertului ori interpretului, la administrarea altor probe. Instanta poate dispune unele schimbari ale ordinii doar dupa ascultarea inculpatului (art. 321 alin.3 C.pr.pen.), astfel ca organizarea acestei ascultari trebuie facuta anterior, cu mare atentie, pentru a-si releva eficacitatea, fiind obligatoriu, deci, ca inculpatul sa fie ascultat inainte de administrarea oricarei probe.

In cadrul unei bune organizari tactice a acestei activitati, in situatiile in care inculpatul, prin declaratile sale in faza de urmarire penala, a refuzat cooperarea ori a avut o cooperare redusa in cele declarate cu privire la fapta ce i se imputa ori a negat comiterea ei, desi ansamblul probelor administrate in acea faza anterioara confirma savarsirea faptei de catre el, la ascultarea sa in fata instantei este bine sa nu se insiste in mod deosebit, sa nu se incerce decat obtinerea unei declaratii sumare, pentru ca din punct de vedere tactic nu s-ar obtine rezultate, ci ar fi mai potrivit sa se procedeze la ascultarea celorlalte parti, apoi a martorilor (eventual a expertilor si interpretilor cand acestia sunt necesari in cauza) si, dupa ce toate probele s-au administrat in prezenta inculpatului, sa se procedeze la reascultarea inculpatului (conform art. 323 alin.4 C.pr.pen.), de aceasta data impunandu-se o ascultare amanuntita cu invocarea aspectelor relevate in fata sa, aceasta reascultare avand si avantajul ca, se va face dupa ce inculpatul a putut fi studiat de instanta in timpul administrarii probelor, s-au putut obtine date despre persoana sa, date care anterior primei ascultari nu era posibil a fi obtinute.

Tot in cadrul organizarii si pregatirii ascultarii inculpatului, un loc important il ocupa planificarea felului in care urmeaza a se face ascultarea, aceasta urmand a se materializa in scris intr-un "plan de ascultare", "schita de ascultare" sau "fisa de ascultare". Indiferent de denumirea ce i se poate da, acest plan de ascultare trebuie sa fie dinamic, flexibil si sa se acomodeze cu realitatea faptelor , sa contina problemele de clarificat si succesiunea de abordare a lor, intrebarile de fond sau de amanunt la care va trebui sa raspunda cel audiat . In ce priveste cerinta flexibilitatii planului de ascultare, trebuie precizat ca , in nici o situatie, acest plan nu trebuie considerat ca este imuabil, ci intotdeauna trebuie sa existe disponibilitatea de a fi modificat in functie de desfasurarea ascultarii, de relatarile celui ascultat.

Planul de ascultare reprezinta pentru fiecare dintre cei care participa la aceasta activitate (judecator, procuror, avocati, chiar si parti fara pregatire juridica) o expresie a personalitatii fiecaruia. In cele mai multe cazuri este o schita cu diferite semne, notatii, sublinieri, care uneori poate fi inteleasa doar de cel care a intocmit-o. Consideram ca nu se pot da "retete" pentru intocmirea unui plan de ascultare, importanta fiind doar utilitatea acestuia. Sunt cazuri cand persoana care va efectua ascultarea nu-si intocmeste scris nici macar aceasta schita, bazandu-se pe o memorie deosebita, cu rezultate cel putin la fel de bune ca si cele obtinute de alte persoane cu un plan intocmit in amanunt. Asemenea cazuri, insa, le consideram de exceptie si de aceea regula trebuie sa fie intocmirea unui plan de ascultare in care problemele de lamurit sa fie concret stabilite, mai ales in situatiile complexe, cu varietate mare de probe, cu mai multi inculpati, cand s-au savarsit mai multe infractiuni in concurs etc. .

Planul de ascultare trebuie intocmit indiferent daca in faza de urmarire penala inculpatul a recunoscut sau nu fapta, pentru ca nu arareori in fata instantei inculpatul revine partial sau total asupra acestei recunoasteri cu cele mai diverse motivatii (nu a inteles ce i se imputa, nu a declarat cum s-a consemnat, a recunoscut pentru ca a fost violentat etc.). Mai ales pentru situatiile in care inculpatul nu a recunoscut fapta (desi aceasta reiese din ansamblul probelor administrate) planul de ascultare trebuie sa fie intocmit in amanunt; pentru situatiile in care se considera ca tactic este mai potrivit sa nu se faca de la inceput o interogare in amanunt, se vor intocmi doua planuri, cel pentru prima ascultare in mod mai sumar, si cel pentru reascultarea acestuia in detaliu (putand fi completat si dezvoltat dupa administrarea in fata instantei a tuturor probelor cauzei).

In cauzele cu mai multi inculpati se vor intocmi planuri de ascultare distincte pentru fiecare inculpat, cu abordarea specificului fiecarei ascultari in raport de contributia inculpatului in comiterea faptei, momentul in care si-a inceput activitatea infractionala, recunoasterea sau nu a faptei, aspectele de personalitate ale inculpatului.

d) Alte activitati auxiliare de pregatire a ascultarii

Pentru realizarea ascultarii inculpatului la termenul de judecata stabilit, acesta trebuie incunostiintat prin citarea sa (citare care trebuie efectuata si fata de celelalte parti din proces), stiut fiind ca, potrivit art. 291 alin.1 C.pr.pen., judecata poate avea loc numai daca partile sunt legal citate si procedura este indeplinita (neprezentarea acestora nu impiedica insa judecata - art. 291 alin.2 C.pr.pen.).

Nu vom insista aici pe aspectele procedurale privind citarea inculpatului aflat in diferite situatii (arestat, in stare de libertate, minor, militar etc.), retinand doar ca, spre deosebire de faza de urmarire penala in care citarea se poate face pentru inculpat, coinculpati, parti vatamate, martori, la date diferite, pentru a fi ascultati in locuri diferite, realizandu-se astfel cerinta tactica de a nu le lasa timp sa se pregateasca, sa ia legatura, sa se puna de acord etc., in faza de cercetare judecatoreasca citarea tuturor trebuie facuta pentru acelasi termen si, doar daca procedura este indeplinita, se poate proceda la ascultare.

Si locul ascultarii in aceasta faza este, de regula, sediul instantei, in sala de dezbateri, loc accesibil oricarei persoane in realizarea principiului publicitatii care guverneaza intreaga activitate de judecata. Prin exceptie, ascultarea sau mai ales reascultarea inculpatului se poate realiza la locul faptei (cu prilejul efectuarii unei reconstituiri) ori la un alt loc (localitatea in care domiciliaza ori la locul sau de munca,cu prilejul judecarii cauzei cu publicitate largita).

De asemenea, instanta este datoare, in cazuri expres prevazute de lege, sa asigure prezenta unui avocat pentru apararea inculpatului (in cazurile prevazute de art. 171 alin.2 C.pr.pen., precum si in cauzele pentru care legea prevede pentru infractiunea imputata inculpatului pedeapsa inchisorii de 5 ani ori mai mare sau cand instanta apreciaza ca inculpatul nu si-ar putea face singur apararea art.171 alin.3 C.pr.pen. ). In situatiile in care inculpatul nu cunoaste limba romana sau nu se poate exprima, instanta trebuie sa ia masuri de a i se asigura un interpret. Daca inculpatul este minor care nu a implinit 16 ani, pentru audiere se va asigura prezenta reprezentantului Autoritatii tutelare, a parintelui, a tutorelui sau curatorului ori a persoanei in a carei ingrijire sau supraveghere se afla. Prezenta acestor persoane este indicata si din punct de vedere tactic pentru crearea unui cadru de siguranta a celui ascultat si pentru a se evita dificultatile ce pot apare pe parcursul ascultarii datorate , eventual, unui sentiment de frustrare, de insecuritate care prejudiciaza contactul psihologic.