IZVOARELE DREPTULUI CIVIL - Reglementari internationale

IZVOARELE DREPTULUI CIVIL

Norma de drept civil este regula de conduita, generala si abstracta, care impune subiectelor de drept atitudinea de urmat in raporturile juridice civile.

Izvoarele dreptului civil constituie un subsistem al sistemului izvoarelor dreptului. In acest cadru, notiunea de "izvor al dreptului civil' poate primi doua sensuri. Mai intai, in sens material prin izvor de drept civil se intelege ansamblul conditiilor materiale de existenta ce genereaza normele dreptului civil. Pe de alta parte, in sens formal expresia izvor de drept civil desemneaza formele specifice de exprimare a normelor dreptului civil (actele normative).

Toate actele normative sunt ordonate intr-un ansamblu ierarhic coerent, o adevarata "piramida normativa" care impune suprematia normelor constitutionale in sistem si principiul potrivit caruia fiecare act normativ trebuie sa se conformeze nivelului superior.

Reglementari internationale. In ordinea izvoarelor dreptului civil trebuie incadrate si reglementarile internationale (conventii, pacte, tratate etc.) la care Romania este parte (prin aderare ori ratificare) si care privesc relatii sociale ce intra in obiectul dreptului civil. Pot fi amintite aici: Pactul international privind drepturile civile si politice ale omului adoptat de Adunarea generala a O.N.U la 16 decembrie 1966 si ratificat de Romania prin Decretul nr. 212/1974; Conventia cu privire la drepturile copilului adoptat la New York de Adunarea generala a O.N.U la 20 noiembrie 1989 ratificata prin Legea nr. 18/1990.

Cu privire la forta juridica a reglementarilor internationale in ordinea juridica interna a Romaniei, art. 11 alin. 2 din Constitutie dispune:"Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern", iar art. 20 prevede: "(1) Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte. (2) Daca exista neconcordanta intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile".

Un loc aparte il ocupa aici Conventia europeana a drepturilor omului elaborata in cadrul Consiliului Europei si semnata la Roma la 4 noiembrie 1950. Romania a semnat conventia si protocoalele sale aditionale la 7 octombrie 1993, odata cu depunerea instrumentelor de aderare la statutul Consiliului Europei si a ratificat-o prin Legea nr. 30/1994 (publicata in M.Of. nr. 135/31.05.1994). Conventia a intrat in vigoare pentru Romania la 20 iunie 1994, data depunerii instrumentelor de ratificare la Secretariatul general al Consiliului Europei. Dupa ratificare, Conventia a devenit parte integrata a sistemului roman de drept si a dobandit aplicabilitate directa, dispozitiile sale avand forta "constitutionala si supralegislativa". S-a subliniat ca normele cuprinse in Conventie si in protocoalele sale aditionale trebuie interpretate si aplicate in raport cu jurisprudenta Curtii Europene, alcatuind impreuna un "bloc de conventionalitate", care se opune autoritatilor nationale cu forta juridica a normelor conventionale.

Suprematia Constitutiei. In ordinea juridica interna, constitutia si legile constitutionale (de revizuire a constitutiei) au forta juridica superioara tuturor celorlalte legi.

Suprematia constitutiei este o calitatea ce o situeaza in varful instituitiilor politico-juridice dintr-un stat si face din legea fundamentala sursa tuturor reglementarilor. Ea exprima pozitia supraordonata a constitutiei nu numai in sistemul de drept, ci in intregul sistem social-politc al unei tari, cu importante consecinte:

a) o procedura speciala de adoptare care pune in valoare suprematia constitutiei si deosebirile fata de restul actelor normative;

b) proceduri si forme speciale (rigide) de modificare a constitutiei;

c) conformitatea intregului drept cu constitutia.

Reglementand relatii sociale din toate domeniile vietii economice, politie, sociale si culturale, constitutia stabileste principiile fundamentale pentru intregul drept. Ramurile dreptului dezvolta aceste principii, dar normele lor trebuie sa fie in deplina concordanta cu normele constitutionale, orice abatere, orice incalcare a constitutiei si suprematiei sale, fiind sanctionata.

Constitutia constituie principalul izvor de drept pentru ramura dreptului constitutional, dar constituie, in acelasi timp, un izvor important si pentru dreptul civil, daca avem in vedere ca: a) o parte din drepturile fundamentale ale cetatenilor primesc si considerarea de drepturi subiective civile al caror titular este persoana fizica; b) izvorul primar al principiilor fundamentale ale dreptului civil se gaseste in constitutie; c) unele normele constitutionale reglementeaza organele statului din punct de vedere al regimului persoanelor juridice.

Avand in vedere continutul reglementarii si procedura de adoptare legile pot fi clasificate in legi constitutionale, legi organice si legi ordinare (art. 73 alin. 2 Constitutie). Legile constitutionale sunt cele de revizuire a constitutiei si contin reglementari privind relatiile fundamentale, considerate esentiale pentru instaurarea, mentinerea si exercitarea statala a puterii. Ele se adopta cu votul a cel putin doua treimi din numarul membrilor fiecarei Camere, fiind definitive numai dupa adoptarea lor prin referendum, organizat in cel mult 30 de zile de la data adoptarii proiectului de revizuire.

Legile organice intervin in domeniile expres si limitativ prevazute art. 73 alin. 3 din Constitutie si se adopta cu votul majoritatii membrilor fiecarei Camere.

Legile ordinare reglementeaza relatii sociale de mai mica importanta, iar procedural sunt adoptate cu votul majoritatii membrilor prezenti din fiecare Camera.

S-a aratat ca diferenta intre legile organice si legile ordinare este data de domeniul de reglementare si de procedura de adoptare, dar intre ele nu exista nicio diferenta sub aspectul fortei lor juridice, in sensul ca nu exista o ierarhie. Existenta unei diferente de forta juridica ar implica existenta unui mecanism care sa asigure respectarea superioritatii legii organice in raport cu cea ordinara si sa invalideze legea ordinara in conflict cu cea organica. Insa, singura cenzura la care sunt supuse legile, (organice si ordinare) este controlul de constitutionalitate, care consta in verificarea conformitatii lor cu normele constitutionale.

Suprematia legii. Este important sa retinem aici ideea de suprematie a legii care exprima acea calitate in virtutea careia legea, elaborata in conformitate cu Constitutia, este superioara celorlalte acte emise de organele statului. Din suprematia legii in sistemul normativ rezulta o serie de consecinte juridice, precum: a) o procedura speciala de elaborare a legii; b) o procedura speciala de modificare, suspendare ori abrogare a legii care asigura aplicarea principiului simetriei in drept; c) conformitatea cu legea a celorlalte acte emise de catre organele statului.

Pentru dreptul civil este important de retinut ca potrivit art. 73 alin. 3 lit. m din Constitutie regimul juridic general al proprietatii si al mostenirii se reglementeaza prin lege organica.

Dar principalul izvor al dreptului civil este, bineinteles, Codul civil roman de la 1864, care in decursul timpului a suferit unele abrogari si modificari, insa si-a pastrat principiile si institutiile fundamentale.

Pot fi izvoare de drept civil si alte acte normative care contin dispozitii de drept civil: ordonantele si ordonantele de urgenta ale Guvernului, hotararile de guvern etc. Dar aceste acte normative, cu o forta juridica inferioara legii, trebuie sa respecte ierarhia normelor in sistem, sa nu incalce suprematia legii civile si a normelor constitutionale ce reglementeaza principii de drept civil.

Ivoarele indirecte ale dreptului civil

In doctrina exista discutii daca, alaturi de actele normative, pot avea sau nu calitatea de izvoare distincte ale dreptului civil obiceiul, morala, doctrina sau jurisprudenta.

Obiceiul juridic (cutuma) constituie o practica indelungata, inradacinata si neintrerupta (elementul material), pe care cei care o aplica o considera obligatorie (elementul pshiologic). Se considera ca obiceiul nu constituie, prin el insusi, izvor al dreptului civil, ci numai in masura in care se integreaza in ipotezele si dispozitiile normelor juridice civile, prin trimiterea expresa facuta in cuprinsul legii. De altfel, chiar si in situatia in care legea trimite la obicei, acesta nu poate fi considerat un izvor distinct de al dreptului civil, deoarece, desi regula de conduita este data de cutuma, sanctiunea pentru nerespectarea ei intervine in temeiul dispozitiei legale. Codul civil contine numeroase norme care trimit expres la obicei: art. 607, art. 970 alin. 2, art. 980 etc.

De asemenea, regulile de convietuire sociala (morala) nu constituie izvor de drept distinct, dar in masura in care legea face trimitere la ele, atunci sunt incorporate de actul normativ respectiv. In fine, precedentul judiciar (practica judiciara) si doctrina nu sunt izvoare ale dreptului civil, ele prezinta insa utilitate in interpretarea si aplicarea corecta a normelor cuprinse in actele normative, precum si in perfectionarea legislatiei civile. Art. 4 C. civ. dispune: "Este oprit judecatorului de a se pronunta, in hotararile ce da, pe cale de dispozitii generale si reglementare, asupra cauzelor ce-i sunt supuse". Totusi potrivit art. 147 alin. 4 din Constitutie "deciziile Curtii Constitutionale se publica in Monitorul Oficial. De la data publicarii, deciziile sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor". De asemenea, art. 329 C.proc. civ. reglementeaza "recursul in interesul legii" pentru a se asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii. Deciziile Sectiilor Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie se publica in Monitorul Oficial si nu au efect asupra hotararilor judecatoresti examinate si nici cu privire la situatia partilor din acele procese. Insa "dezlegarea data probelemelor de drept judecate este obligatorie pentru instante".