PREZUMTIA - PROCEDEU AL TEHNICII LEGISLATIVE

PrezumTia - procedeu al tehnicii legislative

Ca procedeu special al tehnicii legislative, esenta prezumtiilor consta in transformarea unei probabilitati in certitudine. Acesta ar fi totodata si hotarul dintre prezumtii si fictiuni (de asemenea procedee de tehnica legislativa) caci, daca in cazul prezumtiilor se tinde la stabilirea, pe baze stiintifice, a unei probabilitati ce urmeaza sa stea la baza unor reglementari legale, urmarindu-se deci o justa reflectare a ceea ce se intampla in majoritatea cazurilor, in cazul fictiunilor se admite, in mod deliberat, o deformare a faptelor reale.

Probabilitatea, in sens larg, exprima o sansa, posibilitate, contingenta, credibilitate, etc. Probabilitatea e susceptibila de diferite interpretari . De exemplu

1. in interpretare semantica - probabilitate inseamna verosimilitatea unei propozitii;

2. in interpretare statica -probabilitatea exprima frecventa relativa a unui anumit eveniment in cadrul unui colectiv;

3. in interpretare logica - probabilitatea exprima gradul de incredere intr-o judecata sau in certitudinea ei. In teoria actuala a determinismului, probabilitatea este un concept de baza si exprima cantitativ frecventa transformarii posibilitatii in realitate.

Prezumtiile au, de asemenea, la baza adevaruri constituite ca medie statistica a componentelor individuale dintr-un ansamblu, aceasta medie nefiind altceva decat frecventa realizata la nivelul ansamblului, adica raportul dintre numarul cazurilor care se realizeaza si numarul cazurilor posibile.

Starea de posibilitate este proprie in mod obiectiv unor procese evolutive. Spre deosebire de descrierea probabilistica a unor fenomene ce contin in mod obiectiv factori aleatori, probabilitatea gnoseologica se refera la caracterul cunostintelor noastre, la caracterul probabil al adevarului unei propozitii sau teorii. Un astfel de caracter au, in general, ipotezele.

Examinate din aceasta perspectiva, a ipotezelor, prezumtiile reprezinta anticipari de adevaruri deduse din generalizarea faptelor si fenomenelor acumulate. In dezvoltarea sa logica, ipoteza ia forma unui rationament complex, in care mersul gandirii este o miscare , care pleaca de la fapte cunoscute si se ridica, prin explicarea lor anticipata la rangul generalului, iar de aici, din nou, prin verificarea cunostintelor deduse, la particularul concret. Elaborarea ipotezei se poate baza pe fapte observabile pe cale directa, pe fapte observabile in cursul experientelor, precum si pe cunostinte obtinute pe calea rationamentului (prin analogie, deductie, inductie sau prin toate la un loc utilizate conjugat ori separat in diferitele faze ale elaborarii ipotezei). Ipoteza nu este lipsita de adevar, si prin transformarea ei ulterioara in alte ipoteze se ajunge la o reflectare a adevarului cu tot mai mare probabilitate pana cand, in cele din urma, de la ipoteza stiintifica se ajunge la teoria stiintifica.