PROCEDURA DE CAUTARE SI INTEROGARE A BANUITULUI SI INVINUITULUI

Procedura de cautare si interogare a banuitului si invinuitului

Principalul subiect al raporturilor de drept ce ia nastere cu prilejul declansarii unui proces penal este autorul actului prevazut de legea penala.

Masurile ce se iau, paralel cu cercetarea la fata locului, pentru urmarirea si prinderea infractorului prezinta unele particularitati in cazul infractiunilor de omor. Acestea vor fi luate pe baza 'urmelor fierbinti' ce se efectueaza de organele de politie. Masurile operative de urmarire se vor lua numai in situatia cind deplasarea la fata locului s-a efectuat imediat dupa comiterea faptei, daca martorii de la care se culeg primele informatii pot furniza date privind semnalmentele infractorului, modul cum a parasit locul faptei, precum si daca se descopera urme care pot fi valorificate in acest scop. Cind este necesar poate fi folosit si ciinele de urmarire.[1]

Activitatea organelor de cercetare penala in vederea cautarii ucigasului reprezinta o activitate complicata si multilaterala, operatiunile, procedurile careia in mare parte sunt identice cu procedeele efectuate in cadrul cercetarii diferitor genuri de infractiuni. In cadrul cercetarii omorurilor la etapa efectuarii urmatoarelor procedee operative: urmarirea, incercuirea, capcanele si masurile de baraj.

Alegerea procedeelor pentru cautarea ucigasului, hotarirea in privinta componentei grupului de cautare pentru indeplinirea acestei sarcini se determina reiesind din versiunea de ancheta despre penalitatea infractorului, locul presupus unde el poate sa se afle, posibila folosire de el a transportului si existenta la el a armei. Astfel de versiuni se bazeaza pe informatia preliminara despre timpul savirsirii infractiunii, semnalmentele, imbracamintea ucigasului, directia plecarii lui dupa savirsirea omorului.

Daca datele initiale dau temei pentru diferite versiuni, cautarea se infaptuieste simultan in diferite directii folosind diferite procedee tactice.

Cautarea ucigasului este o activitate de raspundere si deseori periculoasa. Minat de tendinta eschivarii de la raspundere penala ucigasul este in stare de a savirsi noi infractiuni grave.

La cautarea ucigasului, mai ales a unui inarmat, este nevoie de combinatia curajului si indraznelei cu prudenta rationala. Ca conducator al grupului operativ de cautare a ucigasului este numit un lucrator cu experienta, ce are aptitudinea de a solutiona intrebarea, fara a risca cu vietile omenesti ale lucratorilor operativi cit si ai altor cetateni si a infractorului.

Membrii grupului operativ trebuie sa fie inarmati si facuti cunostinta cu semnalmentele celui cautat. Dupa posibilitate in cadrul grupului operativ este inclus si lucratorul cu ciinele operativ folosit nu numai pentru cautarea urmelor ci si pentru retinerea si dezarmarea ucigasului. In multe cazuri este eficienta includerea in acest grup si a martorilor carora li este cunoscute semnalmentele, exteriorul ucigasului.

Procedeele efectuate de grupul operativ pentru cautarea infractorului:

Urmarirea - aceasta masura se intreprinde cind sunt temeiuri de a presupune ca de la momentul savirsirii omorului infractorul n-a avut posibilitate sa fuga departe. Directia urmarii se determina tinind cont de datele initiale. Se ia in vedere la fel si existenta si starea drumurilor si mijloacelor de transport, felul autovehiculului de ajutorul caruia s-a folosit infractorul, variantele rutelor pe care el le putea alege. In cadrul urmaririi calea parcursa de ucigas se concretizeaza dupa urmele lasate de el, obiectele pierdute sau aruncate, in cadrul chestionarii pietonilor si soferilor masinilor care posibil l-au putut fi vazut.

Daca datele despre directia plecarii infractorului nu sunt bine determinate si este imposibil de a exclude una sau alta directie, la fel daca se presupune ca participantii la savirsirea omorului s-au dispersat in diferite directii, atunci urmarirea se efectueaza de citeva grupuri operative.

In unele cazuri este posibila si interceptarea oportuna - trimiterea grupului operativ in intimpinarea sau de a se pune in calea miscarii infractorului.

Incercuirea - daca sunt date ca ucigasul se ascunde in un anumit loc concret (lan, cimp, padure, cartier in oras etc.), acest sector este supus incercuirii. Colaboratorii politiei inarmati se aliniaza in jurul acestui sector in asa fel ca sa nu sa se scape din vedere si apoi toti simultan in ordine de lant se misca spre mijloc, pas cu pas incercuind locul. Pentru cazul, daca infractorul va iasi din incercuire, la hotarele sectorului, marginile lanului, padurii se lasa puncte de santinela.

Capcana - reiesind din datele despre faptul ca ucigasii sau alte persoane ce au favorizat la savirsirea infractiunii, pot aparea intr-un loc anumit, cu scopul retinerii lor se organizeaza capcana adica crearea in acest loc a unui post de observatie secret.

In dependenta de circumstante capcane se creeaza:

a) la locul savirsirii infractiunii sau descoperii cadavrului - contind pe faptul ca ucigasul se va intoarce in scopul cautarii anumitor obiecte pierdute de el sau pentru a nimici urmele, tainuire a cadavrului etc.,

b) la locul unde sunt ascunse obiectele de pret sustrase de la victima, urmele;

c) la locul vizei de resedinta a rudelor si a altor persoane cunoscute ale infractorului;

d) la locul de trai a infractorului.

In cazul aparitiei la locul capcanelor a unor persoane necunoscute se iau masuri in vederea identificarii lor, lamuririi legaturilor cu cel cautat si apartenenta la omor.

Actiunile de baraj - esenta acestor masuri consta in supravegherea rutelor de care se poate folosi infractorul. Masurile de baraj include folosirea si crearea posturilor si grupurilor de patrula la toate garile (feroviare, auto, aero) acelei localitati in care a fost savirsit omorul. In rind cu lucratorii politiei judiciare aceste masuri sunt infaptuite de colaboratorii politiei rutiere, posturile militare etc. Ei primesc informatia despre semnalmentele, daca e posibil si fotoportretul persoanei cautate si retin persoanele suspecte.[2]

Despre vinovatia sau nevinovatia unei persoane concrete la cercetarea omorurilor o informatie mai adevarata, insasi aceasta persoana. De aceea interogarea banuitului este elementul de importanta exclusiva la verificarea versiunilor despre vinovat. Banuitul nu numai dispune de informatii ci si este cointeresat in rezultatele procesului penal si reprezentarea despre interesele sale - corecta sau gresita - in mare masura conditioneaza alegerea de el a anumite pozitii concrete. La interogatoriu banuitul poate sa se recunoasca vinovat de savirsirea omorului sau partial ori poate sa nege complet vinovatia sa.

In cazul recunoasterii complete a vinovatiei continutul depozitiilor coincide cu versiunea invinuirii. Cel ce se recunoaste vinovat, deseori, partial neaga circumstantele agravante ale omorului, spune ca a savirsit omorul intr-o stare de afect ce a fost conditionata de comportamentul huliganic al victimei, sau depasind limitele legitimei aparari sau din imprudenta.

Persoanele ce-si ascund vinovatia sa in comiterea omorului deseori neaga faptul ca este informat despre soarta patimasului, despre caracterul violent al mortii ori indica ca cauza mortii a fost sinucidere sau accident ori ca omorul a fost savirsit de o alta persoana. In dosarele intentate in temeiul dispozitiei unei persoane concrete sau in legatura cu descoperirea unui cadavru neidentificat, uneori ei afirma ca persoana recunoscuta patimas in realitate este viu.[3]

Uneori banuitul da depozitii false din cauza ca nu stie de ce fel de proba dispune anchetatorul, ce ar adeveri vinovatia atunci poate fi absolvit de raspundere penala. Interogarea in calitate de invinuit nemijlocit premerge inaintarea ordonantei de punere sub invinuire in care sunt indicate locul, timpul, metoda, forma vinovatiei si motivele omorului, datele despre patimas si alte circumstante ce dau temei pentru calificarea anumitor acte conform acelui articol din codul penal care este indicat in ordonanta. Dificultate specifica in dosarele de omor o prezinta solutionarea intrebarii, in ce masura trebuie concretizat in invinuirea formulata timpul si locul savirsirii infractiunii.[4]

Conform art. 105 al C.P.P. al RM banuitului trebuie i se spuna inainte de interogare, ce infractiune i se imputa. Versiunea despre vinovatia unei persoane concrete in savirsirea omorului poate aparea inca in momentul cind materialul dosarului nu dau temeiuri pentru retinerea ei sau atragerii ei in calitate de invinuit. In aceste conditii este posibila interogarea persoanei date in calitate de martor. In cadrul interogatoriului anchetatorul afla daca cel interogat cunoaste victima, ce legaturi au avut, ce stie despre circumstantele omorului, cind si unde l-a vazut ultima data pe patimas, unde se afla in momentul savirsirii omorului. Intrebarile pot atinge datele faptice ce au servit temei pentru versiunile in privinta vinovatiei celui interogat, la fel si contradictiile in depozitiile sale si contradictiile dintre depozitiile lui cu alte materiale ale dosarului.

Interogarea invinuitului si banuitului se efectueaza conform art. 132 C.P.P. al RM.

Invinuitul sau banuitul fata de invinuirea adusa poate sa aiba atitudinea diferita:

a) sa nege vinovatia sa;

b) sa recunoasca vinovatia;

c) sa recunoasca partial vinovatia;

d) sa recunoasca vinovatia si sa faca declaratii nesincere.[5]

Particularitatile interogarii si verificarii depozitiilor in cazul negarii vinovatiei

Negarea vinovatiei este pozitia legala a persoanei care este gresit banuita sau invinuita de comiterea infractiunii. Insa o astfel de pozitie o iau si cei vinovati, ce doresc sa se sustraga de la raspundere.

Interogarea banuitului este una din mijloacele de stabilire a datelor, imprejurarilor de fapt pe dosarul dat. Deseori pentru a demasca o persoana ca fiind vinovata de comiterea omorului, trebuie mai multe interogari, insotite de alte actiuni de ancheta pentru verificare depozitiilor date. In afara de aceasta, pentru a indemna persoana vinovata de a da depozitii adevarate este oportun includerea banuitului la examinarea probelor. La interogarea banuitului anchetatorului ii arata consecutiv probele ce dovedesc vinovatia lui, ii explica esenta si insemnatatea lor, asculta si fixeaza depozitiile date de banuit in privinta acestor probe, efectueaza confruntari, asigura banuitului prezenta la petrecerea actiunilor de ancheta in vederea verificarii depozitiilor.

In cazul cind banuitul face trimitere la alibi este nevoie de al interoga pe intrebarile, cind, cu ce scop el se gasea in acel loc, in ce perioada de timp, pe cine el a intilnit acolo, cu ce se ocupa el acolo, de cine a fost insotit el plecind in acea localitate. Verificarea acestor depozitii in mod detaliat permite de a adeveri sau respinge alibiul.

Uneori pentru a confirma alibiul, banuitii fac trimitere la unii martori sau documente. Astfel de trimitere necesita o verificare minutioasa, deoarece este posibila o intelegere intre cel banuit cu martorii, ca ei sa dea depozitii mincinoase.[6]

Daca, de exemplu, banuitul afirma, ca in momentul savirsirii omorului, el juca in carti cu prietenii, si ei vor confirma acest lucru, atunci fiecare din ei trebuie sa fie interogati, izolati unii de altii, pe intrebarile ce tin de unde se efectua jocul, cind si in ce consecutivitate s-au adunat ei acolo, iar daca au venit impreuna atunci in ce loc s-au intilnit inainte de aceasta; cine si in ce era imbracat; cui ii apartineau cartile etc. In cazul trimiterii la alibi fals in depozitiile diferitor persoane se intilnesc contraziceri esentiale si aceste persoane pot demasca in minciuni la confruntarile petrecute de anchetator. Uneori poate face trimitere la alibi si persoana nevinovata, care pur si simplu s-a memorizat unde a fost si cu s-a ocupat in timpul corespunzator.

In asa fel pentru confirmarea versiunii de invinuire nu este de ajuns numai respingerea trimiterii la alibi ca fiind neconfirmata. In rind cu aceasta trebuie dovedit ca vinovatul real s-a aflat la locul savirsirii omorului.

Uneori persoana vinovata de omor, la interogatoriu afirma ca omorul a fost savirsit in prezenta lui de alta persoana. Astfel de depozitii este o versiune ce este supusa unei verificari minutioase.

Daca este vorba despre o persoana cunoscuta, e nevoie inainte de toate de a verifica, se afla ea oare in timpul corespunzator la locul faptei. Daca persoana data invoca alibiul atunci anchetatorul le verifica. Daca prezenta lui se adevereste, trebuie de concretizat care este rolul lui in acest caz. Este necesar de a colecta datele faptice ce ating urmatoarele intrebari: corespund oare depozitiile banuitorului despre mecanismul savirsirii omorului cu urmele de la fata locului; ce fel de relatii erau intre persoana banuita si patimas; daca imbracamintea acestei persoane contine anumite urme de singe etc.

La fel se verifica depozitiile in privinta comiterii omorului de persoana necunoscuta. Prin intermediul efectuarii cercetarii la fata locului, ascultari martorilor, expertizelor, anchetatorul releva cine, in afara de banuit putea sa se afle la locul faptei in timpul corespunzator, cine anume putea fi cointeresat in comiterea acestui omor etc.[7]

Particularitatile interogarii si verificarii depozitiilor in cazul recunoasterii vinovatii

In recunoasterea invinuitului unii anchetatori vad rezultatul de succes al cercetarii, ce permite de a indrepta dosarul in judecata. Insa acest lucru nu este corect si poate duce la survenirea unor greseli serioase in practica de ancheta.

Recunoasterea, ce contine date noi pentru dosar, sunt supuse unei verificari critice minutioase, ca si depozitiile invinuitului ce neaga vinovatia sa. Astfel, anchetatorul lasind recunoasterea vinovatiei neverificate risca foarte mult. Recunoasterea neverificata poate duce la autoinvinuire nedreapta.[8]

Pentru ca recunoasterea vinovatiei sa devina proba, ce cu adevarat confirma versiunea invinuirii, ea trebuie sa corespunda cel putin la doua conditii: in primul rind, de a contine informatii care puteau fi cunoscute celui interogat numai in legatura cu savirsirea infractiunii (dar nu din materialele dosarului care i-au fost aratate), si in al doilea rind de a primi confirmarile datelor si din alte izvoare.

Respectarea primei conditii se atinge prin interogarea minutioasa, in mersul careia anchetatorul lamureste intrebarile ce priveste toate circumstantele dosarului inclusiv si in privinta:

aparitiei motivelor si intentiilor comiterii omorului;

specificul si semnele armei comiterii infractiunii, localizarea ei dupa omor;

locului, timpului si altor circumstante atacarii patimasului;

urmelor de pe imbracaminte, incaltaminte si pe corpul celui interogat aparut in legatura cu omorul;

masurilor intreprinse de el pentru nimicirea acestor urme si despre alte actiuni cu scopul ascunderii apartenentei lui la omor.

Fiecare intrebare este detaliata in asa fel ca raspunsurile la ele sa contina indicarile directe sau indirecte la metodele si sursele verificarii lor.

Persoanele numite de invinuit trebuiesc interogate, gasite obiectele indicate de el si cercetate prin numirea expertizei.

Informarea banuitului despre toate detaliile ce se refera la omor, poate servi ca dovada a vinovatiei lui numai cu conditia ca este stabilit, ca neparticipind la omor, el nu putea sa aiba cunostinta despre aceste circumstante.[9]

Interogarea invinuitului ce si-a recunoscut vinovatia sa este indreptata la relevarea datelor obiective care ar putea ajuta la verificarea depozitiilor date. Invinuitului i se propune de a marturisi minutios in privinta partii faptice a cazului, motivele si scopurile infractiunii savirsite, actiunile lui in vederea ascunderii urmelor infractiunii.

Prin formularea intrebarilor adaugatoare de concretizare anchetatorul obtine depozitii detaliate pentru a urma verificarea lor. Pentru acordarea ajutorului invinuitului in vederea reamintirii unor fapte uitate de el, anchetatorul pune in fata lui anumite intrebari adaugatoare de ajutorare, ii prezinta probe materiale, planuri, scheme, fotografii si alte materiale ale dosarului, ce ar intensifica activitatea legaturilor asociative.

La interogarea invinuitului, care complet sau partial isi recunoaste vinovatia, trebuie de clarificat cauza darii acestor marturii. Deseori invinuitii dau depozitii false, pentru a atenua raspunderea penala pentru fapta comisa. Insa pot fi si alte pricini ale falsitatii depozitiilor. La ele se refera: dorinta de a ascunde complicii infractiunii din cauza fricii de ei sau din alte motive.

Daca invinuirea este inaintata in legatura cu savirsirea de invinuit a mai multor epizode atunci el da depozitii pe fiecare epizod in parte. Intrebarile puse invinuitului trebuie sa fie puse corect, clar si bine intelese, sa nu contina expuneri neprobante, mai ales amenintari.[10]

Conform art. 133 C.P.P. al RM - roi de cite ori anchetatorul il interogheaza pe invinuit se intocmeste proces-verbal, care trebuie sa cuprinda - datele referitoare la persoana invinuitului (numele de familie, prenumele si numele dupa tata; anul si locul nasterii); (iar pentru minori - ziua, luna si anul nasterii); cetatenia, studiile, nationalitatea, situatia familiala, locul de munca, functia sau ocupatia, domiciliul, daca a mai fost condamnat precum si alte date care se vor dovedi necesare in legatura cu imprejurarile pricinii. Declaratiile invinuitului se expun in procesul-verbal la persoana intiia si pe cit e posibil, cuvint cu cuvint daca e necesar, se consemneaza intrebarile pure invinuitului si raspunsurile lui.VII

Dupa terminarea interogatorului procesul-verbal se da invinuitului ca sa-l citeasca sau la cererea lui, i se citeste de catre anchetator personal, facindu-se despre aceasta mentiune in procesul-verbal. Dupa citirea procesului-verbal invinuitul confirma ca declaratiile au fost scrise just si apoi semneaza fiecare pagina.