PUTEREA EXECUTIVA

PUTEREA EXECUTIVA

Sectiunea 1. Notiunea de putere executiva

1. Preliminarii. Una din cele trei puteri ale statului este denumita putere executiva, puterea administrativa sau administratie. Constitutia Romaniei reglementand Autoritatile publice in Titlul III identifica in afara autoritatii legiuitoare, Parlamentul mai multe autoritati publice chemate sa execute Constitutia si legile nominalizand Presedintele Romaniei, Guvernul, Administratia Publica pentru ca intr-un alt capitol, ultimul afectat autoritatilor publice, din Titlul III sa prezinte autoritatea judecatoreasca. In art. 1 alin. 4, referindu-se la organizarea statului pe principiul separatiei si echilibrului puterilor, sunt enumerate intre aceste trei puteri, si cea executiva. Mai trebuie amintit ca nu este prevazut in Constitutie un capitol sau mai multe in care sa fie prezentate autoritatile puterii executive ci sunt nominalizate sau analizate principial o serie de autoritati si institutii publice administrative. Ceea ce este specific puterii executive este faptul ca aceasta este chemata sa execute legea, altfel spus desfasoara o activitate subsumata Constitutiei si legilor, o activitate continua.

2. Organizarea puterii executive. In doctrina se afirma des ca in sfera activitatii executive se identifica autoritati ale puterii executive si autoritati ale administratiei publice. Uneori se face o departajare intre administratia de stat (centrala) si administratia locala ca si cand ar exista 4 puteri in stat .

Este adevarat ca avem doua categorii de autoritati publice: centrale si locale, iar in cadrul celor centrale pot fi identificate autoritati publice de decizie maxima precum Presedintele Romaniei sau Guvernul care prin competentele ce le sunt atribuite prin Constitutie in cazul sefului statului sau prin Constitutie si legi in cazul Guvernului stabilesc liniile generale ale politicii statului roman, pot emite sau adopta acte normative obligatorii pentru intreaga natiune, iau decizii majore. Cu toate aceste realitati, nu se poate face o separare evidenta intre aceasta categorie de autoritati si celelalte autoritati pentru ca toate se subordoneaza legii. Autoritatile care realizeaza puterea executiva pot fi alese sau numite, cu competenta generala sau speciala, cu competenta teritoriala nationala sau competenta teritoriala locala.

Astfel de autoritati poarta denumiri diferite si au competente diferite, dar toate aceste atributii ale lor sunt subsumate legilor si Constitutiei, indiferent de nivelul ierarhic in care se gasesc, de puterea de decizie ce-i este incredintata fiecareia. Ca urmare, credem ca orice separare a lor este lipsita de temeinicie si logica, nesocotindu-se prin aceasta problema competentei materiale si a competentei teritoriale a fiecarei autoritati statale. In realitate, din continutul acestor competente se naste sistemul organelor (autoritatilor statului) ierarhia acestuia si functionalitatea lui" .

3. Structura autoritatilor executive (administrative)

Putem vorbi de o structura exterioara, a sistemului administratiei publice pentru ca in domeniul executivului sau administratiei, numarul autoritatilor si al institutiilor publice participante la realizarea acestei puteri a statului este asa de mare incat ele sunt constituite intr-un sistem. Avem in vedere includerea in structura puterii executive (administrative) a urmatoarelor autoritati:

a) Seful statului ce poate fi o autoritate uninominala, de regula, dar si una colegiala. In majoritatea Constitutiilor se prevede ca seful statului apartine puterii executive, fie ca este autoritate uninominala, Rege, presedinte, conducator etc., sau autoritate colegiala precum Prezidiul Republicii, Consiliu de Stat etc.

b) Guvernul cunoscut sub diverse denumiri ca: Guvern, Consiliu de ministri, Cabinet, Consiliu de Stat (ex. China), iar seful Guvernului poate fi denumit Prim-ministru, Presedinte al Consiliului de ministri, Premier, Sef de cabinet, Presedinte, Cancelar etc.

Seful Guvernulu,i in raport cu atributiile ce-i sunt incredintate, de pozitia sefului statului in ierarhica autoritatilor publice etc., poate sa se prezinte ca sef al Guvernului sau ca Prim-ministru al Tarii si sef al Guvernului, ceea ce il face sa aiba o pozitie superioara unui sef de Guvern. Spre exemplu, in sistemul nostru constitutional, primul-ministru este, potrivit Constitutiei, sef al Guvernului si nu al Romaniei, ceea ce face ca atributiile acestuia sa fie mai restranse.

Guvernul indiferent de denumirea atribuita poate fi format din seful guvernului, din ministri, vice prim-ministri, secretari de stat etc., potrivit reglementarii din Constitutie sau din legea de organizare a Guvernului. La noi au existat: vice prim-ministri, ministrii de stat, secretari de stat alaturi de primul ministru si de ministrii ca membri ai Guvernului.

c) Ministerele se organizeaza intotdeauna in subordinea Guvernului si sunt conduse de ministri.

d) Autoritatile administrative autonome centrale sunt structuri administrative, cu competente specializate intr-un domeniu sau altul, care prin importanta lor isi desfasoara activitatea autonom fata de Guvern, dar sub control parlamentar.

e) Autoritatile administrative autonome locale alese ce functioneaza in vederea realizarii autonomiei locale si a descentralizarii, formate din consiliile locale, consiliile judetene, primari si presedintii consiliilor judetene.

f) Autoritatile administrative centrale aflate in subordonarea Guvernului sau a ministerelor - Consilii, Oficii, Inspectii de Stat, Departamente independente, Curti, Inspectorate etc., conduse de cele mai multe ori de persoane cu rang de ministru, ori de secretar de stat sau subsecretar de stat, dar cu denumiri ca: seful inspectoratului, Presedintele, Directorul general etc.

In plan teritorial, la nivelul judetelor se organizeaza servicii publice de concentrare ale ministerelor si celorlalte organe centrale precum si prefectii ca reprezentanti ai Guvernului.

Sectiunea 2. Raportul dintre puterea executiva si puterea legislativa

Legile fundamentale, in general nu recunosc existenta unui raport de subordonare ierarhica intre executiv si legislativ. Unele legi fundamentale acorda puterii legislative, reprezentata de Parlament, competenta de alegere a sefului statului si, pe cale de simetrie, si pe cea de a-l putea destitui .

In alte Constitutii, puterii legislative i se atribuie o serie de alte competente decat cea de baza, de legiferare, respectiv:

Parlamentul desemneaza pe seful guvernului si pe membrii acestuia.

Parlamentul acorda vot de incredere unei persoane desemnate de seful statului, pentru a forma Guvernul precum si persoanele propuse de cel desemnat pentru a forma Guvernul. Numirea efectiva a Guvernului apartine celui care a propus persoana pentru formarea acestuia, adica seful statului (cazul Romaniei).

Parlamentul poate retrage votul de incredere acordat Guvernului care in acest mod este demis, fiind singura autoritate in fata careia raspunde politic Guvernul.

Parlamentul aproba sau accepta programul de guvernare[4].

Delegarea legislativa. Constitutia Romaniei da drept Parlamentului sa abiliteze Guvernul pentru a putea adopta ordonante in domenii de reglementare rezervat legilor ordinare.

Exista un controlul al legislativului asupra Guvernului si a celorlalte autoritati publice care se exercita prin sistemul intrebarilor, interpelarilor, anchetelor.

Participarea sefului statului la procesul legislativ prin promulgarea legilor etc.

In diferite etape istorice pot exista situatii cand intre cele doua puteri - legislativa si executiva - sa apara schimbari radicale ale raporturilor prin cresterea puternica a rolului Parlamentului in detrimentul Guvernului, al puterii executive in general sau invers prin ascendenta actiunilor executivului asupra legislativului .

Mentinerea unui echilibru constant intre Parlament si Guvern, poate fi facuta de seful statului si realizata prin cresterea calitatii membrilor Parlamentului, a profesionalizarii intr-o mare masura a Parlamentului, fara insa a-si pierde caracterul politic, dar si prin aceea ca teoria separatiei puterilor naste o obligatie de limitare a puterii din partea fiecarei autoritati sau institutii publice.