PERSONALUL DIN ADMINISTRATIA PUBLICA

PERSONALUL DIN ADMINISTRATIA PUBLICA

1. Functia publica

Nevoia sociala a condus la aparitia functiei publice si a functiilor care s-o indeplineasca. Comunitatea umana n-ar fi avut acces la progres daca nu si-ar fi creat un intreg organism social, care a capatat viabilitate prin personalul investit in diversitatea de functii necesare functionarii sistemului administratiei publice.

Diversitatea sarcinilor pe care le are de indeplinit administratia publica fac necesara o multitudine de activitati de prestatie ce trebuie realizate prin serviciile publice si, pe cale de consecinta, un personal cu pregatire profesionala adecvata. Privita din punct de vedere sociologic, administratia publica nu reprezinta altceva decat o suma de colectivitati umane care organizeaza anumite actiuni in favoarea altor oameni. Din acest punct de vedere, problema oamenilor care lucreaza in administratie capata o importanta considerabila. Oricat de perfecta ar fi organizarea unui sistem social si oricat de bune legi ar fi, totul ar ramane doar o simpla fictiune, fara viabilitate, daca nu exista oameni competenti, activi si devotati pentru realizarea scopului stabilit.

Functia publica este constituita din competente stabilite de lege ce cuprind atributiile necesare satisfacerii intereselor generale si scopurilor de interes public pentru care a fost creata, neputandu-se admite ca ea sa fie utilizata in scopuri personale . Ca definitie legala, Legea 188/1999 privind statutul functionarilor publici, enunta in cuprinsul art. 2, alin. 1: Functia publica reprezinta ansamblul atributiilor si responsabilitatilor, stabilite in temeiul legii, in scopul realizarii prerogativelor de putere publica de catre administratia publica centrala si locala.

Fiecare functie publica se caracterizeaza prin anumite trasaturi particulare, insa tuturor functiilor publice le sunt comune urmatoarele caracteristici.

o functia publica cuprinde un complex de drepturi si obligatii, stabilite prin lege, care nu sunt facultative, ci obligatorii pentru persoana investita;

o functia publica este creata prin lege sau alte acte normative emise in baza si in executarea legii;

o functia publica are caracter de continuitate ce decurge din permanenta nevoilor comunitatii si din continuitatea existentei sistemului administratiei publice;

o functia publica nu poate face obiectul unei intelegeri sau conventii intre parti; ea este rezultatul unui act universal de vointa prin investirea legala cu competenta a persoanei care exercita functia pentru a realiza sarcinile conferite administratiei publice;

o functia publica este accesibila tuturor cetatenilor, in conditiile legii;

o finantarea functiilor publice se asigura de la bugetul central de stat ori de la bugetele locale;

o functia publica da dreptul celor care o indeplinesc sa faca acte juridice, operatiuni administrative sau materiale in baza si in executarea legii.

Asupra functiei publice exista mai multe tipuri de conceptii pe care le au, in general, functionarii. Astfel, functia publica este perceputa ca:

o meserie de contact cu publicul (functiile de ghiseu, functiile prin care se realizeaza anumite prestatii in favoarea cetatenilor, functiile prin care se exercita controlul vamal, controlul biletelor in mijloacele de transport in comun, etc.);

o meserie tehnica, dificila si, adesea, periculoasa - functionarul nefiind intr-un raport direct cu publicul (functionarul din dispeceratul unui nod de cale ferata ce dirijeaza circulatia trenurilor, din capitania unui port, din centrul de dirijare al zborurilor, al interventiilor de urgenta, etc.);

mijloc de exprimare a autoritatii, functie ce le confera functionarilor anumite satisfactii in plan temperamental ori al orgoliului.

Functia publica este considerata, prin natura sa, ca o functie sociala - aceasta presupune, de la inceput, ca acela care o exercita sa aiba o veritabila vocatie de a se preocupa de cauza publica.

Desi continutul notiunii de functie este foarte variat, este utila acceptarea unei clasificari in doua mari categorii: functii de conducere (ministru si adjunctii sau asimilatii acestuia, director si director general, sef birou si sef de serviciu, prefect, subprefect, primar, etc.) si functii de executie (cu o sfera foarte larga de cuprindere in raport cu pregatirea de specialitate si experienta profesionala a celor ce detin aceste functii, care nu au dreptul de decizie, ci, doar, trebuie sa aplice deciziile).

In conformitate cu prevederile art. 3 din Legea 188/1999, privind Statutul functionarilor publici, principiile care stau la baza exercitarii functiei publice sunt:

a) legalitate, impartialitate si obiectivitate;

b) transparenta;

c) eficienta si eficacitate;

d) responsabilitate, in conformitate cu prevederile legale;

e) orientare catre cetatean;

f) stabilitate in exercitarea functiei publice;

g) subordonare ierarhica.

2. Functionarul public

Legiuitorul roman da o definitie legala notiunii de functionar public in cuprinsul art. 2, alin. 2 din Legea 188/1999, dupa cum urmeaza: Functionarul public este persoana numita, in conditiile prezentei legi, intr-o functie publica - persoana careia i-a incetat raportul de serviciu din motive neimputabile ei isi pastreaza calitatea de functionar public, continuand sa faca parte din corpul de rezerva al functionarilor publici. Pentru mai multa precizie trebuie observat ca functionari publici sunt si cei alesi, precum primarii, consilierii locali sau judeteni.

Functionarul public este, deci, persoana fizica investita cu o functie publica cu caracter de permanenta in serviciile autoritatii centrale sau locale, ori in institutiile publice care apartin acestora. Ocuparea functiei de catre functionar, in mod legal, se face prin simpla investire sau prin investirea urmata de incheierea unui contract de munca, sau prin simpla incheiere a unui contract de munca.

Investirea este un act unilateral de putere, iar contractul de munca este un acord de vointa - de aceea investirea legala a celor care exercita diferite functii in organele administratiei publice este valabila independent de contractul de munca.

In legatura cu notiunea de functionar public, este de subliniat faptul ca exista deosebiri intre functionarii publici si salariatii serviciilor publice. Salariatii isi desfasoara activitatea pe baza unui contract individual de munca, cu durata determinata ori nedeterminata, fiind supusi unui regim juridic specific dreptului muncii.

Functionarii publici au ca element caracteristic fundamental faptul ca exercita prerogative de putere publica. Activitatile desfasurate de functionarii publici, care implica exercitarea prerogativelor de putere publica, sunt urmatoarele

punerea in executare a legilor si a celorlalte acte normative;

elaborarea proiectelor de acte normative si a altor reglementari specifice autoritatii sau institutiei publice, precum si asigurarea avizarii acestora;

elaborarea proiectelor politicilor si strategiilor, a programelor, a studiilor, analizelor si statisticilor, precum si a documentatiei privind aplicarea si executarea legilor, necesare pentru realizarea competentei autoritatii sau institutiei publice;

consilierea, controlul si auditul public intern;

gestionarea resurselor umane si a resurselor financiare;

colectarea creantelor bugetare;

reprezentarea intereselor autoritatii sau institutiei publice in raporturile acesteia cu persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, din tara si strainatate, in limita competentelor stabilite de conducatorul autoritatii sau institutiei publice, precum si reprezentarea in justitie a autoritatii sau institutiei publice in care isi desfasoara activitatea;

realizarea de activitati in conformitate cu strategia de informatizare a administratiei publice.

In afara de functionarul public ce a dobandit un post in administratie prin concurs sau numire, in conformitate cu prevederile legii, exista si pot exista in realitate si functionari de fapt. Spre deosebire de functionarul de drept ce este investit legal cu exercitarea functiei publice, functionarul de fapt nu a avut de la inceput ori nu mai are o investitura legala, insa reprezinta o realitate juridica. In doctrina se face referire la doua categorii de cauze care ar genera aceasta realitate juridica

⇒ cauzele concomitente - stabilirii raportului de serviciu al functionarului public privesc numirile si delegarile. Legea admite ca actele intocmite de catre functionarul de fapt sunt legale atata timp cat au fost efectuate intr-un mediu al administratiei publice iar persoana a fost de buna credinta. Exercitarea functiei pe baza unei delegari poate conduce la aprecierea situatiei ca fiind o stare de functionar de fapt, situatia fiind asemanatoare si in cazul suplinirii in functie.

⇒ cauzele posterioare - caracterizeaza situatii in care un functionar, desi investit in mod legal cu exercitiul functiei sale, din cauza unor imprejurari ulterioare, titlul de investitura isi inceteaza efectele juridice determinand incetarea raporturilor de drept administrativ specifice functiei. Daca unui asemenea functionar i se permite sa continue exercitarea functiei, acesta o va face in calitate de functionar de fapt. O situatie asemanatoare o au functionarii pe termen, numite pentru o perioada determinata, si functionarii demisionari ce continua exercitarea functiei. La fel stau lucrurile in situatia in care o persoana a fost numita intr-o functie publica, cu respectarea procedurilor legale, insa ulterior se constata o incompatibilitate, ascunsa sau descoperita tardiv, pana la anularea numirii persoana respectiva a fost functionar de fapt cu toate consecintele juridice ce decurg din aceasta situatie atat pentru ea cat si pentru autoritatea administrativa.

Accesul la aceste functii si statutul juridic al functionarului public, in legatura cu detinerea si exercitarea functiilor respective, trebuie sa fie prevazute intr-o lege care sa aiba ca obiect statutul functionarului public. In Romania a existat un astfel de statut al functionarilor publici inca din anul 1923.

Accesul la functia publica trebuie sa prevada anumite conditii de baza pe care sa le indeplineasca cei ce vor ocupa functia. Astfel poate ocupa o functie publica persoana care indeplineste urmatoarele conditii

♦ are cetatenia romana si domiciliul in Romania;

♦ cunoaste limba romana, scris si vorbit;

♦ are varsta de minimum 18 ani impliniti;

♦ are capacitate deplina de exercitiu;

♦ are o stare de sanatate corespunzatoare functiei publice pentru care candideaza, atestata pe baza de examen medical de specialitate;

♦ indeplineste conditiile de studii prevazute de lege pentru functia publica;

♦ indeplineste conditiile specifice pentru ocuparea functiei publice;

♦ nu a fost condamnata pentru savarsirea unei infractiuni contra umanitatii, contra statului sau contra autoritatii, de serviciu sau in legatura cu serviciul, care impiedica infaptuirea justitiei, de fals ori a unor fapte de coruptie sau a unei infractiuni savarsite cu intentie, care ar face-o incompatibila cu exercitarea functiei publice, cu exceptia situatiei in care a intervenit reabilitarea;

♦ nu a fost destituita dintr-o functie publica in ultimii 7 ani;

♦ nu a desfasurat activitate de politie politica, astfel cum este definita prin lege.

Ocuparea functiilor publice vacante se poate face prin promovare, transfer, redistribuire si concurs . Datorita importantei voi detalia, in continuare, unele aspecte privind recrutarea personalului prin concurs.

Concursul are la baza principiul competitiei deschise, transparentei, meritelor profesionale si competentei, precum si cel al egalitatii accesului la functiile publice pentru fiecare cetatean care indeplineste conditiile legale. Persoanele care participa la concursul organizat potrivit dispozitiilor legale trebuie sa indeplineasca conditiile de vechime in specialitatea functiilor publice, prevazute de prezenta lege.

Concursul, ca modalitate de selectie, este larg raspandit in lume. Prin concurs este posibila realizarea unui control din partea mediului social asupra felului in care se face recrutarea personalului din administratia publica. De asemenea, prin implicarea unei comisii de specialitate se realizeaza o apreciere obiectiva a candidatilor si, prin urmare, garantia recrutarii celor mai buni

Ca modalitati de organizare a concursului sunt cunoscute concursul de dosare si promovarea unor probe. Cele doua modalitati pot fi folosite si ca etape ale unui concurs pentru ocuparea unui post. Important este ca desfasurarea concursului sa excluda orice posibilitate de subiectivitate in legatura cu alegerea persoanei ce va ocupa functia.

3. Drepturile si obligatiile functionarilor administratiei publice

Functionarii publici au, in considerarea calitatii lor de angajati, drepturi specifice - la salariu, concedii de odihna, medicale sau de studii, asistenta medicala, pensie, etc. - dreptului muncii.

In cadrul raportului juridic de drept administrativ in care functionarul public este parte, acesta are o serie de drepturi si obligatii, indatoriri si, chiar, interdictii. Drepturile si obligatiile nu exista independent unele de altele ci intr-o interdependenta, fiecarui drept corespunzandu-i corelativ o obligatie³⁶. Functionarul public actioneaza in vederea realizarii vointei publice obiectualizata in norme juridice, actele pe care le intocmeste avand un caracter obligatoriu pentru cei carora li se adreseaza.

Drepturile functionarilor publici, in context, pot fi impartite in doua categorii:

⇒ drepturi pe care le au functionarii in legatura cu functia pe care o exercita;

⇒ drepturi pe care le au functionarii in legatura cu profesia.

Odata cu numirea pe functie si investirea cu competenta, functionarul are dreptul la exercitarea functiei sale - trebuie sa fie respectat ca persoana, sa i se respecte dispozitiile, sa i se inlesneasca realizarea functiei. Organele administratiei publice trebuie sa sprijine, sa asigure realizarea atributiilor de serviciu pe care le au functionarii acestor organe - ori de cate ori functionarul are probleme, este impiedicat sa sa-si exercite drepturile specifice functiei, administratia este obligata sa intervina si sa asigure realizarea functiei publice folosind mijloace de convingere sau, chiar, de constrangere.

In ceea ce priveste drepturile functionarilor in legatura cu profesia trebuie observat ca toate functiile publice au caracter profesional, pentru fiecare in parte este necesara indeplinirea unor conditii de studii. De asemenea stabilitatea si continuitatea in functie sunt garantate, insa nu cu un caracter absolut, cariera unui functionar public parcurgand diferite trepte ierarhice. Mai mult, este posibila si adoptarea unei strategii de rotire a cadrelor pentru prevenirea rutinei administrative ori care sa prevada delegari sau detasari in interesul serviciului. Tot un drept al functionarilor, unul deosebit de important si de sensibil, este si dreptul de a se adresa autoritatilor ierarhice in cazul unor abuzuri care ar privi statutul lor, mergandu-se pana la promovarea unei actiuni in contencios administrativ.

Legea 188/1999, privind Statutul functionarilor publici, detaliaza pe parcursul unei intregi sectiuni - sectiunea 1 din Capitolul 5 - drepturile functionarilor publici, dupa cum urmeaza:

→ Dreptul la opinie;

→ Dreptul de a fi ocrotit fata de orice forma de discriminare intre functionarii publici pe criterii politice, de apartenenta sindicala, convingeri religioase, etnice, de sex, orientare sexuala, stare materiala, origine sociala sau de orice alta asemenea natura;

→ Dreptul de a fi informat cu privire la deciziile care se iau in aplicarea legii si care il vizeaza in mod direct;

→ Dreptul de asociere sindicala, cu exceptia celor care sunt numiti in categoria inaltilor functionari publici, functionarilor publici de conducere si altor categorii de functionari publici carora le este interzis acest drept prin statute speciale;

→ Dreptul de asociere in organizatii profesionale sau in alte organizatii avand ca scop reprezentarea intereselor proprii, promovarea pregatirii profesionale si protejarea statutului lor;

→ Dreptul la greva, in conditiile legii, cu respectarea principiului continuitatii si celeritatii serviciului public;

→ Dreptul la un salariu compus din: salariul de baza; sporul pentru vechime in munca; suplimentul postului; suplimentul gradului; dreptul la prime si alte drepturi salariale;

→ Dreptul la gratuitatea uniformei atunci cand natura serviciului impune portul unei uniforme;

→ Dreptul la pregatire profesionala continua si, cu respectarea conditiilor legale, la recuperarea cheltuielilor aferente;

→ Dreptul la un program de lucru de 8 ore pe zi si de 40 de ore pe saptamana si de a fi platit pentru orele lucrate peste program;

→ Dreptul de a fi ales intr-o functie de demnitate publica - cu exceptia functionarilor publici civili din ministerele privind apararea nationala, ordinea publica si siguranta nationala;

→ Dreptul la concediu de odihna, la concedii medicale si la alte concedii platite, in conditiile legii;

→ Dreptul la a lucra in conditii normale de munca si igiena, de natura sa ocroteasca sanatatea si integritatea fizica si psihica;

→ Dreptul la asistenta medicala, proteze si medicamente, in conditiile legii;

→ Dreptul la pensie, precum si celelalte drepturi de asigurari sociale de stat;

→ Dreptul de a beneficia, in exercitarea atributiilor de serviciu de protectia legii - autoritatea sau institutia publica fiind obligata sa asigure protectia functionarului public impotriva amenintarilor, violentelor, faptelor de ultraj carora le-ar putea fi victima in exercitarea functiei publice sau in legatura cu aceasta. Pentru garantarea acestui drept, autoritatea sau institutia publica va solicita sprijinul organelor abilitate, potrivit legii.

→ Dreptul de a fi despagubit de catre autoritatea sau institutia publica in situatia in care acesta a suferit, din culpa autoritatii sau a institutiei publice, un prejudiciu material in timpul indeplinirii atributiilor de serviciu.

Indatoririle functionarilor publici au ca obiect indeplinirea sarcinilor de serviciu, pregatirea profesionala si respectarea disciplinei muncii.

In aceleasi conditii in care trateaza drepturile, Legea 188/1999, privind Statutul functionarilor publici, detaliaza pe parcursul sectiunii a 2-a din capitolul 5, indatoririle functionarilor publici. Astfel:

→ obligatia de indeplinire cu profesionalism, impartialitate si in conformitate cu legea a indatoririle de serviciu si de abtinere de la orice fapta care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului functionarilor publici;

→ in conditiile ocuparii unei functii de conducere, obligatia de a sprijini propunerile si initiativele motivate ale personalului din subordine, in vederea imbunatatirii activitatii autoritatii sau institutiei publice in care isi desfasoara activitatea, precum si a calitatii serviciilor publice oferite cetatenilor;

→ obligatia de a respecta normele de conduita profesionala si civica prevazute de lege;

→ obligatia ca, in exercitarea atributiilor ce le revin, sa se abtina de la exprimarea sau manifestarea publica a convingerilor si preferintelor lor politice, favorizarea vreunui partid politic sau participarea la activitati politice in timpul programului de lucru; obligatia de a nu face parte din organele de conducere ale partidelor politice.

→ obligatia de a raspunde, potrivit legii, de indeplinirea atributiilor ce le revin din functia publica pe care o detin, precum si a atributiilor ce le sunt delegate;

→ obligatia de a se conforma dispozitiilor primite de la superiorii ierarhici - functionarul public are dreptul sa refuze, in scris si motivat, indeplinirea dispozitiilor primite de la superiorul ierarhic, daca le considera ilegale. Daca cel care a emis dispozitia o formuleaza in scris, functionarul public este obligat sa o execute, cu exceptia cazului in care aceasta este vadit ilegala. Functionarul public are indatorirea sa aduca la cunostinta superiorului ierarhic al persoanei care a emis dispozitia, astfel de situatii.

→ obligatia de a pastra secretul de stat, secretul de serviciu, precum si confidentialitatea in legatura cu faptele, informatiile sau documentele de care iau cunostinta in exercitarea functiei publice, in conditiile legii, cu exceptia informatiilor de interes public.

→ obligatia de a nu solicita sau accepta, direct sau indirect, pentru ei sau pentru altii, in considerarea functiei lor publice, daruri sau alte avantaje;

→ obligatia de a face declaratia de avere, in conditiile legii;

→ obligatia de a rezolva, in termenele stabilite de catre superiorii ierarhici, lucrarile repartizate - este interzis sa primeasca direct cereri a caror rezolvare intra in competenta lor sau sa discute direct cu petentii, cu exceptia cazurilor in care au asemenea atributii, precum si sa intervina pentru solutionarea acestor cereri.

→ obligatia de a urma forme de perfectionare profesionala si specializare;

→ obligatia de a respecta intocmai regimul juridic al conflictului de interese si al incompatibilitatilor, stabilite potrivit legii.

Tema de meditatie: Rolul si locul functionarului public in societate