| CATEGORII DOCUMENTE |
Exista unele cazuri in care patrimoniul succesoral este stapinit de persoane ale caror drepturi succesorale sint contestate de alte persoane, care pretind ca ar avea calitatea de adevarati mostenitori universali sau cu titlu universal. Mijlocul juridic (actiunea) cu ajutorul careia aceste din urma persoane pot valorifica drepturile pretinse si pot intra in posesiunea mostenirii se numeste traditional - fara a fi consacrata in termnis de lege - petitie de ereditate (petitio hereditatis). Prin aceasta actiune reclamantul cere recunoasterea calitatii (titlului) sau de mostenitor si, drept consecinta, posesiunea patrimoniului succesoral.
Petitia de ereditate este o actiune prin care o persaoana cere instantei judecatoresti recunoasterea titlului sau de mostenitor legal sau legatar (universal sau cu titlu universal) si obligarea la restituirea bunurilor succesorale (universalitate sau cota-parte) a persoanei care - pretinzindu‑se de asemenea mostenitor universal sau cu titlu universal - detine aceste bunuri (sau unele dintre ele) in aceasta calitate, drepturile pretinse de cele doua parti fiind inconciliabile.
Reclamantul in petitia de ereditate este persoana care se pretinde a fi succesor universal sau cu titlu universal, respectiv succesorii ei in drepturi (cesionarii de drepturi succesorale sau mostenitorii ei prin retransmitere in caz de deces). Legatarul cu titlu particular isi poate valorifica drepturile dobindite prin intermediul actiunii in revendicare sau confesorie (daca dreptul dobindit este real) or a actiunii personale (daca legatul are ca obiect un drept de creanta). Neavind pretentii asupra universalitatii succesorale, legatarul particular nu beneficiaza de petitia de ereditate.
Piritul este de asemenea o persoana care se pretinde a fi succesor universal sau cu titlu universal si care poseda bunurile succesorale in aceasta calitate (posesor pro herede). Din aceasta cauza, natura adevarata a actiunii se poate stabili numai dupa ce piritul si‑a precizat pozitia fata de cererea reclamantului: se apara in calitate de succesor universal sau cu titlu universal ori in alta calitate.
Daca piritul poseda bunurile succesorale si se apara in calitate de proprietar sau de titular al unui alt drept real ori de posesor ordinar - iar nu de mostenitor - actiunea va fi de revendicare, negatorie sau posesorie, dupa caz, chiar daca reclamantul va trebui sa‑si probeze calitatea de mostenitor pentru a putea actiona (calitate procesuala activa).
Petitia de ereditate nu se confunda nici cu actiunea personala prin care reclamantul cere plata datoriei piritului fata de succesiune, daca acesta din urma refuza plata nu pentru ca ar fi mostenitor (stingerea ei prin confuziune), ci din cauza inexistentei datoriei sau a stingerii ei pe alta cale (de exemplu plata, prescriptia extinctiva etc.).
Uneori petitia de ereditate este valorificata ca o chestiune prejudiciala, in cadrul unei actiuni de partaj, cu care insa nu se confunda, aceasta din urma avind ca obiect imparteala mostenirii dupa ce calitatea mostenitorilor si intinderea drepturilor lor au fost stabilite in cadrul petitiei de ereditate.
Alteori reusita petitiei de ereditate presupune admiterea actiunii in anularea certificatului de mostenitor eliberat pe numele piritului, daca reclamantul se considera vatamat in drepturi prin eliberarea lui (art. 88 din Legea nr. 36/1995) sau in anularea testamentului pe care piritul isi intemeiaza calitatea sa de legatar universal sau cu titlu universal.
Majoritatea autorilor califica petitia de ereditate drept o actiune reala caci are drept scop deposedarea mostenitorului aparent de bunurile succesorale, creantele din masa succesorala fiind vizate ca o valoare patrimoniala, iar nu ca un raport juridic valorificat impotriva debitorului.
S‑a mai sustinut ca petitia de ereditate ar fi o actiune personala, mixta, sau ca natura sa actiunii ar depinde de alcatuirea concreta a activului succesoral. Toate solutiile au fost propuse si nici una n‑a putut fi justificata in mod satisfacator. De altfel, indiferent de calificare, potrivit art. 14 Cod procedura civila, competenta de a solutiona petitia de ereditate apartine instantei de la locul deschiderii mostenirii. Dispozitiile procedurale de drept comun se aplica numai in cazul actiunilor intentate impotriva persoanelor care nu pretind a avea calitatea de mostenitor.
Petitia de ereditate este o actiune divizibila, in sensul ca fiecare pretins mostenitor (in caz de pluralitate) trebuie sa actioneze, respectiv sa se apere in nume propriu, neputind reprezenta - in puterea legii - pe comostenitori, iar hotarirea obtinuta este opozabila numai fata de partile din proces[1].
Majoritatea autorilor califica petitia de ereditate drept o actiune prescriptibila in termenul general de prescriptie (iar nu in termenul de 6 luni de prescriptie a dreptului de optiune succesorala, acceptarea mostenirii fiind o conditie prealabila). Avind ca obiect stabilirea calitatii de mostenitor si restituirea universalitatii sau a cotei de universalitate, nu se confunda cu actiunea in revendicare, care este imprescriptibila. Termenul curge nu de la deschiderea mostenirii, ci de la data cind piritul a facut acte de succesor care, prin natura lor, contesta drepturile succesorale ale reclamantului.
Problema centrala care se pune in legatura cu solutionarea petitiei de ereditate este dovedirea calitatii de mostenitor legal sau de legatar universal sau cu titlu universal. Mijloacele de proba admise in acest cadru sint certificatul de mostenitor sau certificatul de calitate de mostenitor, testamentul, actele de stare civila si orice alte mijloace de proba admise de lege. In cadrul solutionarii petitiei de ereditate, cu ajutorul acestor mijloace de proba reclamantul, pentru a avea cistig de cauza, trebuie sa probeze ca are calitatea de mostenitor - in tot sau in parte - in privinta patrimoniului succesoral reclamat, titlul sau fiind preferabil ori concurent cu titlu piritului.
Certificatul de mostenitor se elibereaza de catre notarul public in cadrul procedurii succesorale notariale necontencioase si cuprinde constatarile referitoare la masa succesorala, calitatea mostenitorilor si cotele ce le revin din patrimoniul defunctului, respectiv bunurile atribuite daca mostenitorii si‑au impartit bunurile prin buna invoiala in acest cadru (art. 81 si 83 din Legea nr. 36/1995). Certificatul astfel eliberat - mijloc de insezinare si instrument probator - face dovada deplina in privinta calitatii de mostenitor si a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecarui mostenitor in parte (art. 88 al. 1 fraza a II‑a din Legea nr. 36/1995).
Spre deosebire de certificatul de mostenitor, certificatul de calitate de mostenitor face dovada numai in privinta calitatii de mostenitor si se emite numai in cazul in care nu s‑a facut dovada existentei unor bunuri in patrimoniul defunctului ori determinarea acestora necesita operatiuni de durata si mostenitorii solicita sa li se stabileasca numai calitatea (art. 84 din Legea nr. 36/1995).
Daca certificatul de mostenitor (de calitate de mostenitor) a fost emis pe numele uneia dintre partile litigante (de exemplu a piritului) si cealalta parte se considera vatamata prin emiterea lui, va putea cere instantei anularea acestuia si stabilirea calitatii de mostenitor si a drepturilor sale, conform legii (art. 88 al. 1 fraza a II‑a).
In privinta anularii certificatului, trebuie distins dupa cum partea care o cere a participat la procedura succesorala notariala si a consimtit la eliberarea lui sau are calitatea de terta persoana care nu si‑a dat acordul la emiterea lui. In primul caz, certificatul are valoarea unei conventii (art. 969 Cod civil) si anularea lui, respectiv constatarea nulitatii, va putea fi ceruta numai pentru vicii de consimtamint sau incapacitate ori pentru cauze de nulitate absoluta, potrivit dreptului comun. In schimb, fata de terti (inclusiv partea din proces care nu a participat la emiterea lui) mentiunile certificatului sint opozabile numai pina la dovada contrara. Ei pot cere anularea certificatului contestind calitatea de mostenitor a titularului si intinderea drepturilor lui succesorale.
In ce priveste puterea doveditoare a certificatului de mostenitor, se admite ca el nu poate fi opus tertilor ca instrument de dovada a proprietatii, nu constituie fata de terti un titlu de proprietate, caci notarul nu are caderea sa certifice calitatea de proprietar a celui care lasa mostenirea, ci numai calitatea de mostenitor si a cotei sau bunurilor (impartite prin buna invoiala) care se cuvin fiecarui mostenitor in parte (art. 88 al. 1 din Legea nr. 36/1995). Certificatul de mostenitor nu face proba dreptului de proprietate, respectiv nu constituie o dovada ca bunurile aflate in patrimoniul defunctului i‑au apartinut acestuia in proprietate care apoi, prin efectul mostenirii, au fost transferate in patrimoniul succesorului.
Puterea doveditoare a certificatului de mostenitor nu trebuie insa minimalizata nici in raport cu tertii. Nefiind un titlu de proprietate (sau de alt drept real ori de creanta) certificatul de mostenitor - continind mentiuni in urma verificarilor facute de notar (art. 77 al. 1 din Legea nr. 36/1995) - este totusi un mijloc de dovada a dobindirii drepturilor pe care de mostenire, in vederea valorificarii lor[2], inclusiv pentru inscrierea in cartea funciara a dreptului real imobiliar constituit sau transmis prin mostenire (art. 22 din Legea nr. 7/1996 si art. 54 pct. 4 din Regulamentul de organizare si functionare a birourilor de carte funciara ale judecatoriilor), chiar daca drepturile reale provenite din succesiune sint opozabile fata de terti independent de inscrierea in cartea funciara (art. 28 din Legea nr. 7/1996). Evident, tertul interesat va putea cere rectificarea inscrierii, potrivit legii (art. 35-39 din Legea nr. 7/1996).
Testamentul poate servi, de asemenea, ca instrument probator al calitatii de mostenitor (testamentar) in cadrul procesului declansat prin petitia de ereditate, intrucit certificatul de mostenitor nu este un instrument de dovada obligatoriu. Exercitarea de catre legatarii universali a drepturilor lor nu este conditionata de existenta certificatului de mostenitor care, de altfel, in caz de neintelegere intre parti nici nu poate fi eliberat, natura si intinderea drepturilor respective putind fi dovedita in fata instantei de judecata.
Actele de stare civila vor putea fi prezentate ca dovada a calitatii de mostenitor, a rudeniei cu defunctul sau a calitatii de sot supravietuitor. Avind caracter autentic, ele vor putea fi combatute numai in conditiile prevazute de lege.
{i alte mijloace de dovada (orice mijloace de proba) vor putea fi prezentate pentru a justifica vocatia succesorala. Legea prevede expres posibilitatea stabilirii calitatii de mostenitor nu numai prin acte de stare civila, dar si cu martori (art. 77 al. 1 din Legea nr. 36/1995); aceasta posibilitate exista nu numai in cadrul procedurii succesorale notariale, dar si in fata instantei, in cursul judecarii petitiei de ereditate; in acest sens s‑a pronuntat si practica judiciara: in litigiile privind o avere succesorala, pentru dovada rudeniei cu defunctul pot fi incuviintate si alte probe decit actele de stare civila care, insa, sa nu fie contrarii certificatelor de stare civila prezentate. Calitatea de mostenitor legal poate fi dedusa - cind nu rezulta cu claritate din actele de stare civila - din recunoasterea piritilor.
Daca actiunea este admisa, recunoscindu‑se calitatea de mostenitor a reclamantului, el are dreptul la inapoierea bunurilor succesorale care au fost detinute de catre pirit si care s‑a dovedit a fi fost un simplu mostenitor aparent. Dar se pune si problema efectelor hotaririi fata de tertii care au incheiat acte juridice cu mostenitorul aparent in perioada dintre momentul deschiderii mostenirii si data solutionarii petitiei de ereditate printr‑o hotarire definitiva si irevocabila.
Ca urmare a admiterii petitiei de ereditate, mostenitorul aprent este obligat sa restituie adevaratului mostenitor toate bunurile succesorale pe care le‑a detinut, creantele pe care le‑a incasat si sa plateasca datoriile pe care le are fata de succesiune, daca este cazul.
Obligatia de restituire este guvernata de reguli deosebite (ca si in materie de revendicare) dupa cum mostenitorul aparent a fost de buna credinta[3] sau de rea credinta.
Daca mostenitorul aparent a fost de buna credinta, el este obligat sa restituie bunurile succesorale in natura si in starea actuala, riscul deteriorarilor sau pieirii fiind in sarcina adevaratului mostenitor (art. 995 al. 2 Cod civil), primul datorind numai indemnizatia de asigurare sau despagubirile primite, dupa caz. Pentru bunurile instrainate cu titlu oneros in astfel de conditii incit actul nu este susceptibil de desfiintare - tertul aparindu‑se cu teoria mostenitorului aparent - va fi obligat sa restituie pretul primit (art. 996 al. 2 Cod civil). Fructele bunurilor sint dobindite de mostenitorul aparent pina in momentul intentarii actiunii, in calitate de posesor de buna credinta (art. 485 Cod civil).
Daca mostenitorul aparent a fost de rea credinta trebuie sa restituie bunurile in starea in care le‑a luat in posesie ori valoarea lor din ziua cererii de restituire daca le‑a instrainat sau daca au pierit ori s‑au deteriorat, fie si fortuit, afara numai daca dovedeste ca pieirea s‑ar fi produs si in posesiunea adevaratului mostenitor (art. 995 al. 1, art. 996 al. 1 si art. 1156 al. 2 Cod civil). El este obligat sa restituie fructele percepute sau valoarea lor daca le‑a consumat sau a neglijat sa le perceapa.
Creantele incasate de mostenitorul aparent sint supuse, de asemenea, restituirii, cu dobinzi din ziua platii daca a fost de rea credinta. Datoriile fata de succesiune urmeaza sa fe platite potrivit dreptului comun (cu dobinzi din ziua chemarii in judecata, daca datoria nu era purtatoare de dobinzi).
La rindul lui, mostenitorul aparent are dreptul sa pretinda, respectiv sa retina din sumele datorate, indiferent daca a fost de buna sau de rea credinta:
cheltuielile facute pentru perceperea fructelor pe care a fost obligat sa le restituie;
platile facute pentru plata datoriilor succesiunii;
cheltuielile necesare (pentru conservarea bunurilor) si utile (care sporesc valoare bunurilor) facute cu bunurile supuse inapoierii (art. 997 Cod civil).
Cheltuielile voluptuarii nu sint supuse restituirii, dar lucrarile facute pot fi ridicate daca prin aceasta nu se produce deteriorarea bunului.
Daca mostenitorul aparent, in perioada cit a detinut bunurile succesorale, a incheiat acte juridice cu terte persoane avind ca obiect aceste bunuri, se pune problema care va fi soarta acestor acte? Sint sau nu opozabile fata de adevaratul mostenitor?
Se admite ca actele de conservare si de administrare se mentin, afara numai daca tertul a fost de rea credinta si actul se dovedeste a fi daunator.
In cazul actelor de dispozitie, tertul care a incheiat actul cu mostenitorul aparent se va putea apara:
daca a platit o datorie fata de succesiune - prin plata facuta cu buna credinta catre posesorul creantei (art. 1097 Cod civil);
prin posesiunea de buna credinta a bunului mobil corporal (art. 1909 Cod civil);
prin invocarea uzucapiunii, inclusiv a celei de 10-20 de ani, in cazul imobilului dobindit prin actul incheiat cu mostenitorul aparent (art. 1895 si urm. Cod civil), act care serveste drept just titlu;
prin teoria mostenitorului aparent (admisa in doctrina si jurisprudenta) potrivit careia actul incheiat cu mostenitorul aparent se mentine daca este:
cu titlu particular;
cu titlu oneros;
tertul a fost de buna credinta (se prezuma);
a existat o eroare comuna (credinta obsteasca), invincibila asupra calitatii de mostenitor a nedemnului.
Daca actul incheiat cu tertul se mentine, mostenitorul aparent va fi obligat la restituire prin echivalent. Daca actul se desfiinteaza potrivit principiului resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis, tertul va fi obligat la restituire fata de adevaratul mostenitor, insa va avea actiune impotriva mostenitorului aparent pentru evictiune, potrivit dreptului comun.
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 1299
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
