| CATEGORII DOCUMENTE |
| Administratie | Drept |
Calitatea de om liber constituie una din conditiile capacitatii juridice. Starea de libertate se dobandeste odata cu nasterea sau posterior nasterii. Daca ambii parinti sunt liberi, copilul se naste liber, iar daca unul din parinti e liber si celalalt sclav, copilul urmeaza starea mamei. Daca mama este sclava in momentul nasterii, dar in timpul sarcinii a avut calitatea de femeie libera - indiferent pentru cata vreme - copilul nascut se bucura de calitatea de om liber. Solutia se explica in virtutea regulii pe care am cercetat-o mai sus, ca un copil conceput este privit ca si nascut, daca interesele lui o cer, si evident acestea cereau ca el sa fie liber si nu sclav.
Posterior nasterii, calitatea de om liber se dobandeste prin dezrobire si prin prescriptie achizitiva: sclavul care se comporta de buna-credinta vreme de 20 de ani ca om liber, dobandeste dupa scurgerea termenului si in drept aceasta calitate.
Libertatea se pierde prin caderea in prizonierat, potrivit unei reguli de drept a gintilor, dupa care prizonierii deveneau sclavii celor care i-au invins. De asemenea, erau vanduti ca sclavi in afara Romei si in consecinta isi pierdeau libertatea cei care nu se prezentau la recrutare, cei care refuzau sa se inscrie pe listele censului, debitorii insolvabili etc. La aceste cazuri se adauga - cele prevazute de dreptul imperial, dintre care mai importante sunt condamnarile penale grave care au drept consecinta pierderea libertatii, ca de pilda, condamnarile la munca silnica.
Sclavii au jucat un rol deosebit de important in viata economica a statului roman, care in tot timpul existentei sale a ramas un stat sclavagist. In epoca veche numarul sclavilor era relativ redus deoarece productia sociala se desfasoara intr-un cadru familial restrans. Sclavii duceau o viata patriarhala, ei lucrau alaturi de stapanii lor fiind priviti ca membrii inferiori ai familiei pentru care munceau. Dupa razboaiele de cucerire duse de Roma si in special, dupa razboaiele punice, proportiile productiei materiale s-au largit foarte mult, iar numarul sclavilor a crescut simtitor. In epoca clasica a dreptului roman, sclavia devine "baza intregii productii , sclavii sunt folositi la cele mai istovitoare munci si sunt siliti sa duca o viata care nu se deosebea prea mult de aceea a animalelor de povara.
Socotit simplu obiect de proprietate (res mancipi) al stapanului, sclavul nu putea avea un patrimoniu al sau si, in consecinta, nu putea fi proprietar, creditor sau debitor si nici sa lase acestora o mostenire. El era, un simplu instrument de achizitie pentru stapanul sau, caruia putea sa-i faca situatia mai buna, dar nu mai rea. Asupra sclavului stapanul avea drept nelimitat, putand sa-l instraineze cu orice titlu, sa-l omoare.
Fiind lucru, sclavul nu putea sa se casatoreasca, deoarece aceasta institutie era rezervata numai celor liberi. Legatura cu o alta sclava oricat de trainica ar fi fost ea era fata de legile romane un simplu fapt (contubernum) asemenea relatiilor intamplatoare dintre animale (mone ferrarum), si nu o casatorie in sensul juridic al termenului.
Avand statutul juridic de lucru (res), sclavul nu se poate plange in justitie, nu putea - cu alte cuvinte - intenta o actiune. Daca a fost ranit, lovit sau nedreptatit intr-o forma oricat de grava, el nu se putea adresa magistratului. Acest drept apartinea numai stapanului sau, care singur putea intenta o actiune in fata justitiei (instantei) asa cum ar fi facut-o daca era vatamat un animal al sau, deteriorat un lucru neinsufletit ce-i apartinea etc.
Daca aceasta era situatia juridica a sclavului in epoca veche a dreptului roman, ea se schimba la finele epocii republicane.
Pretorul intervine recunoscind in anumite cazuri si limite, potrivit necesitatilor economice si sociale ale epocii, capacitatea sclavului de a incheia acte juridice in numele si in interesul stapanului si de a-l face in consecinta, in egala masura creditorul si debitorul acestor tranzactii.
Cazurile in care pretorul a recunoscut sclavilor capacitatea juridica pentru a incheia acte in numele stapanilor lor sunt urmatoarele:
a). stapanul putea insarcina un sclav sa duca la indeplinire o afacere comerciala determinata sau sa conduca pentru o perioada mai indelungata un comert terestru sau maritim. Din punct de vedere procedural problema era solutionata pe calea actiunilor cu transpozitie de care ne-am ocupat in capitolul procedurii de judecata.
In intentia (intentio) formulei era trecut numele sclavului caci cu el contractase tertul, iar in condamnarea (condemnatio) aceleiasi formule, numele stapanului, deoarece asupra acestuia se rasfrangea activ sau pasiv - efectele tranzactiei incheiate. Rezulta din cele de mai sus ca masurile luate de pretor in vederea recunoasterii dreptului sclavului de a contracta, se explica prin interesele stapanilor.
b). in vederea realizarii acelorasi interese speculative, stapanii puteau atribui sclavilor spre administrare o masa de bunuri numita peculium "peculiu ce cuprindea vite (pecus, de aici si numele), bani, imobile si uneori chiar sclavi. Desi aceste bunuri ramaneau in proprietatea stapanului, ele constituiau o masa de bunuri distincte incredintate spre valorificare sclavului.
Veniturile realizate apartineau stapanului. In administrarea peculiilor sclavii erau indrituiti, ca si in cazul precedent sa incheie in numele si in interesul stapanilor diverse tranzactii economice.
De aici posibilitatea stapanilor de a urmari pe tertii cu care contractase sclavul sau de a fi urmariti de catre acestia. In acest din urma caz tertii nu puteau urmari pe stapan decat in limita valorii bunurilor ce formau peculiul sau a imbogatirii sale, adica a foloaselor trase peste valoarea peculiului din tranzactiile incheiate de catre sclavul sau.
In epoca imperiala, economia sclavagista isi incepe declinul, contradictiile sociale se ascut treptat, iar munca sclavilor devine din ce in ce mai putin productiva. Pe de alta parte, numarul acestora scade cu mult sub nevoile productiei. Razboaiele nu mai procura ca odinioara numarul de sclavi de care avea acum nevoie roma imperiala. Autoritatea de stat intervine incercand sa puna o frana arbitrarului stapanilor ai caror victime erau sclavii (omorati fara scrupule pentru vini marunte sau in jocuri de gladiatori la circuri, imputinand numarul lor. Sclavii constituiau o bogatie publica si erau superiori ca numar oamenilor liberi, putand deveni o primejdie, asa cum dovedise revolta lui spartacus anterior. De aici necesitatea de a se interveni pe cale legislativa pentru a fi aparati.
In Legea Petronia din anul 61 e. n., stapanii sunt opriti sa-si dea sclavii fara incuviintarea magistratilor, sa fie devorati de fiare la jocurile de circ. Imparatul Claudius (41-51 e. n.) lipseste de dreptul de proprietate pe stapanul care isi abandoneaza un sclav batran si bolnav, iar Antoninus (138-161) promulga doua constitutii: prima pedepseste ca omucid pe stapanul care si-a ucis fara motiv sclavul, iar o a doua ingaduie magistratilor sa sileasca pe stapanii prea cruzi sa-si vanda sclavii pe care-i maltrateaza.
Modurile stabilite de ordinea juridica pentru ca cineva sa deriva sclav sunt: nasterea, caderea in prizonierat si regulile speciale ale dreptului civil.
A) copiii nascuti dintr-o mama sclava sunt sclavi indiferent daca tatal lor este om liber sau nu, deoarece o sclava in conformitate cu legea romana nu se putea casatori si in consecinta conditia juridica a tatalui era o simpla stare de fapt fara nici o consecinta legala.
B) prizonierii de razboi deveneau potrivit regulilor dreptului gintilor sclavi, indiferent daca erau romani sau straini. Daca romanii cazuti in captivitate reveneau in patrie, ei isi redobandeau potrivit dreptului roman libertatea impreuna cu toate drepturile pierdute. Ordinea juridica romana a creat in acest domeniu un ingenios mecanism bazat pe o fictiune cunoscuta sub denumirea de "dreptul de reintoarcere (ius postliminii).
Fictiunea considera pe romanii intorsi din captivitate ca nu au fost niciodata - prizonieri si in consecinta niciodata sclavi. In felul acesta isi recapatau toate drepturile, care se aplicau unor situatii juridice nu si de fapt - ex posesiunea, fiind obligati sa procedeze la o noua luare in posesiune a bunurilor, chiar daca acestea nu au fost de nimeni posedate in timpul captivitatii.
In cazul cand un cetatean roman murea in captivitate, Legea Cornelia edictata in anul 80 i. e. n. il socotea tot printr-o fictiune mort in momentul caderii in prizonierat. Fictiunea se justifica prin necesitatea de a se mentine valabilitatea testamentelor intocmite de catre cetatenii romani, inainte de caderea lor in prizonierat.
c). sclav mai putea deveni cineva in virtutea unor reguli speciale de drept:
- in epoca republicana debitorii insolvabili, persoanele care nu se prezentau la oaste sau cele care refuzau sa faca declaratii necesare cu ocazia recensamantului populatiei sau averii lor, puteau fi vanduti de creditori, in primul caz, de catre magistrati, in celelalte doua, ca sclavi in afara hotarelor statului roman, dincolo de Tibru (trans Tiberim). In unele cazuri hotul prins in flagrant delict putea fi vandut si el ca sclav de catre pagubas.
- in epoca imperiala unele persoane puteau deveni sclavi cu titlu de pedeapsa sau ca urmare a pronuntarii unei pedepse. In prima categorie intrau persoanele care desi libere, se lasasera sa fie vandute ca sclavi de catre o terta persoana - cu care se intelesesera anterior - pentru ca, revendicandu-si libertatea posterior vanzarii, sa imparta cu tertul suma dobandita din aceasta escrocherie. Drept pedeapsa cel ce se lasase cu rea-credinta ca sclav, ramanea sclavul cumparatorului de buna-credinta. Tot cu pierderea libertatii erau pedepsite femeile libere care aveau legaturi cu un sclav, cu toata impotrivirea stapanului acestuia.
In a doua categorie intrau persoanele, care condamnate la munci silnice, ce se efectuau mai ales in mine (in metalla) deveneau sclavi drept urmare acestei condamnari (servi poenae).
Dezrobirea (manumissio) consta intr-un act juridic prin care stapanul renunta la dreptul sau de proprietate asupra sclavului, pe care-l transforma, cu unele limitari de drepturi civile si politice - intr-un cetatean liber, in sarcina caruia insa ramaneau unele indatoriri fata de fostul stapan, numit acum patron (patronus). Acesta va aduce numeroase profituri fostului stapan.
a). printr-un proces fictiv stapanul se intelegea cu o terta persoana sa-l cheme in judecata si sa pretinda ca in realitate sclavul este un om liber. La judecata stapanul sclavului nu va contesta afirmatia tertului, iar magistratul, luand act de acest fapt, va declara pe sclav om liber. Cu timpul, asemenea procese fictive s-au transformat in simple declaratii facute inaintea pretorului.
b). prin inscrierea sclavului in listele censului ca fiind om liber. In timpul recensamantului populatiei si bunurilor, ce avea loc din 5 in 5 ani, stapanii care voiau sa-si elibereze sclavii puteau sa-i declare oameni liberi inscriindu-i ca atare in registrele ce se intocmeau de cenzori.
c). prin testament - cu ocazia intocmirii testamentului stapanul putea sa-si dezrobeasca unul sau mai multi sclavi fie in mod direct, fie obligand pe mostenitorul sau sa procedeze la dezrobire. In primul caz, sclavul era socotit ca fiind dezrobit de defunct (libertus orcinus); in cel de-al doilea caz de catre mostenitorul acestuia.
d). se cunosteau si alte moduri simple introduse de dreptul pretorian. Acestea constau fie intr-o declaratie orala facuta de stapanul sclavului inaintea unor prieteni (inter amicos) sau cu ocazia unui banchet (convivii adhibitione) fie intr-un inscris redactat de acesta ca o dovada a dezrobirii intervenite (per epistulam). Cei dezrobiti prin mijloace pretoriene aveau o pozitie juridica inferioara celor eliberati prin modurile solemne sanctionate de dreptul civil.
Sclavii dezrobiti purtau numele de liberti (liberti) iar fostul lor stapan purta cat priveste raporturile ulterioare dezrobirii pe cel de patron (patronus). Pozitia juridica a dezrobitilor nu era identica, ea depindea de modul in care au fost dezrobiti.
Cei eliberati prin mijloacele solemne ale dreptului civil aveau o situatie juridica superioara celor dezrobiti prin mijloacele neformale ale dreptului pretorian; cei dintai erau liberti cetateni, iar ceilalti liberti latini. Libertii cetateni se bucurau in principiu de privilegiile cetatenilor liberi, cu toate acestea conditia lor juridica era ingradita atat datorita obligatiilor pe care le aveau fata de fostii lor stapani, cat si datorita unor limitari fixate in interesul societatii sclavagiste in general. In folosul patronilor, dezrobitii aveau urmatoarele obligatii:
a). obligatia de a presta anumite servicii materiale apreciabile in bani (operae fabriles). Patronul era indrituit sa foloseasca aceste servicii in interesul sau in cele mai diverse forme; de pilda le putea inchiria contra cost unor terte persoane sau le putea da in plata unui creditor de al sau. Obligatia dezrobitului de a presta asemenea slujbe se transmitea, la moartea patronului, mostenitorilor acestuia.
b). obligatia libertilor de a procura patronului in anumite cazuri alimente (bona) la aceasta se adauga dreptul patronului de a mosteni averea dezrobitului sau in cazul cand acesta murea fara mostenitori.
c). obligatia de a respecta persoana patronului (obsequium), de aici unele consecinte juridice, ca de pilda, interdictia dezrobitului de a chema in judecata pe patron si pe rudele acestuia fara autorizarea magistratului. Dependenta libertului fata de patron se poate observa si in numele pe care il ia dupa dezrobire. Noul sau nume este alcatuit din numele patronului, la care se adauga cel pe care-l purtase in sclavie. De pilda, sclavul lui Marcus Tullius, Marci Libertus Hermodarus, adica numele si prenumele lui Cicero (Marcus Tullius), precizarea ca este dezrobitul sau (dezrobitul lui Marcus), iar ca nume de familie numele sau de sclav (Hermodarus).
Obligatiile libertilor erau sanctionate de ordinea juridica; cu alte cuvinte ei puteau fi constransi la nevoie sa le indeplineasca, patronii avand dreptul sa se adreseze autoritatii de stat: prefectului Romei, guvernatorilor de provincii etc. In epoca postclasica, datorita contradictiilor sociale, libertul ce refuza sa-si indeplineasca obligatiile fata de patron, putea fi readus in stare de sclavie (revocatio in servitutem - propter ingratitudinem).
Conditia juridica a dezrobitilor era ingradita si de unele limitari, concepute in interesul societatii sclavagiste in general.
De aceea, libertii nu puteau fi alesi magistrati (ius honorum) in adunarile pe triburi, dar pentru a li se micsora valoarea votului, erau inscrisi in listele electorale ale triburilor urbane. Deoarece fiecare trib avea un vot, indiferent de numarul alegatorilor inscrisi, votul triburilor urbane cu tot numarul lor mare de alegatori, nu egala pe acela al triburilor rustice, care in ciuda numarului mic de alegatori, erau mai numeroase decat cele urbane. In acest mod se asigura preponderenta politica a paturilor stapanitoare.
Sclavii dezrobiti prin mijloace neformale ale dreptului pretorian, aveau o pozitie juridica inferioara libertilor cetateni. Situatia acestor dezrobiti a fost reglementata prin Legea Iunia Norbana din anul 19 e. n., care i-a asimilat cu latinii din colonii, de unde si numele de liberti latini. Dupa cum se stie, romanii intemeiau in scopuri politice si militare numeroase colonii pe teritoriile cucerite. Daca unele se bucurau de privilegiul de a avea dreptul la cetatenia romana, altele, printre care si cele latine - alcatuite la inceput din latini supusi Romei - posedau mai putine drepturi. Legea Iunia a acordat libertilor dezrobiti prin mijloacele neformale statutul juridic al latinilor din colonii, adica o pozitie inferioara cetatenilor romani. Ca si dezrobitii, cetateni romani, libertii latini numiti si latini iuniani dupa numele Legii Iunia - aveau aceleasi obligatii materiale si morale, fata de patronii lor, dar, pe deasupra le era interzis de a dispune prin testament de patrimoniul propriu, care revenea fostilor lor stapani. Ei traiau ca oameni liberi, dar asa cum se spunea, mureau ca sclavi.
Spre finele Republicii, dezrobirile luasera proportii, ceea ce periclita bunul mers al productiei sclavagiste. De aceea, imparatul Augustus, care a pus bazele Imperiului Roman, a promulgat doua legi menite sa ingreuneze dezrobirile. Prima - Fufia Caninia din anul 2 e. n. - limiteaza numarul de sclavi pe care stapanul putea sa-i elibereze prin testament, proportional cu numarul total de sclavi aflati in proprietatea sa, fara insa de a putea depasi limita de 100. Legea s-a aplicat in tot timpul imperiului, ea a fost abrogata numai pe vremea imparatului Iustinian, adica in epoca in care productia sclavagista a fost inlocuita cu cea feudala.
A doua lege este Legea Aelia Sentia din anul 4 e. n. Aceasta interzicea tinerilor sub 20 de ani sa-si dezrobeasca sclavii, in afara cazului cand dezrobirea le-a fost aprobata de un consiliu special prezidat de pretor. Sunt oprite, in afara de motive bine intemeiate, eliberarile sclavilor care nu au atins varsta de 30 de ani, precum si dezrobirile facute in dauna creditorilor. In acest din urma caz se cerea ca stapanul care si-a eliberat sclavii, sa fi pricinuit un prejudiciu material creditorilor sai si sa fi procedat cu intentia de a-i fi prejudiciat.
In diverse etape de dezvoltare a statului roman au aparut diferite categorii de persoane care desi teoretic se bucurau de libertate - de fapt aveau o situatie foarte apropiata de a sclavilor. Acceptandu-le in fapt, ordinea juridica nu a reusit insa sa elaboreze o constructie juridica adecvata pentru noile categorii sociale, fie din pricina complexitatii problemei, fie datorita interesului de a pastra o confuzie permanenta, intre aceste categorii si sclavie, baza a intregii productii sclavagiste. Aceasta va inlesni trecerea la feudalism. Exemplu:
a). omul liber care slujeste ca sclav unei alte persoane libere pe temeiul unei erori din partea ambelor parti (homo liber bona fide serviens). Desi in drept pretinsul sclav este om liber tot ceea ce acesta dobandeste, dobandeste pentru pretinsul sau stapan.
b). persoanele ce se afla in puterea (in mancipio) altei persoane. Aceasta situatie se intalneste atunci cand un sef de familie (pater familias) trece, printr-un act formal numit manicipatio in puterea unui alt cap de familie, o persoana ce se afla in puterea sa, fie pentru a-i vinde serviciile, fie pentru a o abandona noxal. Prin abandon noxal se intelege trecerea in vederea despagubirii, a unei persoane, care a comis un delict, de sub puterea capului ei de familie in puterea capului de familie sub care se afla victima. Aceste persoane constituiau adevarate instrumente de achizitie pentru stapanii lor, deoarece tot ce ele dobandeau, dobandeau pentru acestia, avand de fapt o pozitie asemanatoare cu cea a sclavilor (loco servi). Din punct de vedere juridic insa, persoanele in manicipatio nu erau sclavi, deoarece se gaseau numai temporar in aceasta situatie; intr-adevar daca ajunsesera in puterea altei persoane printr-un act de vanzare incheiat de seful lor de familie cu respectiva persoana, ele puteau pretinde dupa 5 ani eliberarea lor, cerand sa fie inscrise in listele censului; daca fusesera abandonate noxal, puteau reclama libertatea numai dupa ce despagubisera prin munca lor pe victima.
De asemenea, cat timp se gaseau in puterea altora (in mancipio) persoanele in mancipio puteau intenta in cazul unui tratament inuman, o actiune de injurie impotriva acestora si, dupa toate probabilitatile, puteau sa-si exercite in continuare drepturile politice.
c). persoanele care se angajau (auctorati) vanzandu-si forta de munca la un antreprenor (lanista) ce organiza jocuri de circ si lupte de gladiatori. Dupa ce depuneau un juramant "ca vor invinge sau vor muri , ele deveneau in fapt sclavi ai antreprenorului, desi in drept isi pastrau calitatea de om liber si cetatean.
d). persoanele rascumparate de la dusman (redempti ab hostibus) de catre un tert. Pana cand acestea reusesc prin munca lor sau cu bani sa achite tertului respectiva suma, raman in puterea lui.
e). colonii. La romani, marii proprietari funciari isi puneau in valoare intinsele lor domenii, lucrandu-le fie cu sclavi, fie dandu-le in arenda colonilor. Acestia plateau stapanului o arenda in bani, dar, pe deasupra, aveau si unele obligatii in natura. In epoca postclasica, numarul fondurilor cultivate sporesc iar munca lipsita de randament a sclavilor, este inlocuita pe scara din ce in ce mai larga, prin aceea a colonilor interesati in anumite limite in procesul de productie; de aici doua consecinte: stapanii tind pe de o parte sa faca din sclavii lor coloni, iar, pe de alta parte sa impiedice pe coloni sa paraseasca terenurile pe care lucrau. Acest din urma fapt era usurat prin aceea ca arendasii nu reuseau sa plateasca intotdeauna arenda la termenul fixat.
Consfintita la inceput pe calea cutumiara, legarea colonului de pamant a fost sanctionata prin lege de catre imparatul Constantin in anul 332. Daca la inceput raporturile de colonat se intemeiau pe un contract de arenda (locatio-conductio), treptat colonii devin, dupa reformele sus-mentionate, parte integranta a domeniului pe care-l lucrau. In masura in care criza sclavajului se adancea, colonatul se dezvolta, devenind spre finele imperiului elementul hotarator al productiei de bunuri materiale.
O persoana devenea colon:
- prin nastere, daca unul din parinti era colon;
- prin prescriptie, daca un om liber a muncit vreme de 30 de ani pe un ogor in slujba altuia, trecand drept colon;
- ca pedeapsa, in cazurile prevazute de lege;
- prin contract incheiat cu un proprietar si inscris in arhivele cetatii (municipalia gesta).
Din punct de vedere juridic, colonul era un om liber, dar situatia lui de fapt il apropia de pozitia sclavului, fiind "rob al pamantului . Daca isi parasea ogorul, colonul putea fi readus de catre stapan, care avea in acest scop o actiune reala, ca si cand ar fi fost vorba de un sclav. Fiind sclav al pamantului, colonul nu putea fi despartit de ogorul sau, iar vanzarea fondului fara colon sau a colonului fara fond era nula. In schimb era ingaduit ca proprietarul sa-si mute colonii de pe o mosie pe alta.
Fiind om liber, colonul se putea casatori, avea puterea parinteasca asupra copiilor, putea incheia diferite acte juridice, intocmi un testament etc. Supus unui drept de corectie din partea stapanului sau, colonul nu putea sa-l cheme in fata instantei pe stapanul sau, decat in cazuri cu totul exceptionale; de asemenea colonul nu se putea casatori, spre finele imperiului cu o femeie libera, ci numai cu o femeie avand aceeasi pozitie sociala ca si el.
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 2440
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
