Praeterintentia sau intetia depasita

Praeterintentia sau intetia depasita

O forma speciala a vinovatiei, ce rezulta din unirea intentiei cu culpa, este denumita in doctrina de drept penal ‑ praeterintentie (intentie depasita). Ea se caracterizeaza prin aceea ca subiectul infractiunii prevede si doreste ori accepta producerea unor urmari periculoase, insa cele produse in realitate sunt mult mai grave, iar acestea le‑a prevazut, dar a socotit fara temei ca nu se vor produce sau nu le‑a prevazut, dar putea si trebuia sa le prevada.

Ceea ce caracterizeaza asadar praeterintentia este imprejurarea ca, urmarind producerea unui anumit rezultat, faptuitorul savarseste o fapta ce constituie elementul material al unei infractiuni, dar produce un rezultat mai grav sau in plus, care caracterizeaza o infractiune mai grava sau o varianta agravata a aceleiasi infractiuni.

Legislatia noastra penala prevede astfel de situatii, incriminand ca infractiuni de sine statatoare ‑ exemple: vatamarea corporala grava prevazuta de art. 182 C. pen., loviri sau vatamari cauzatoare de moarte, art. 183 C. pen. etc. ‑ unele fapte cu urmari praeterintentionate sau ca variante agravate ale unor infractiuni in al caror continut complex astfel de situatii au fost prevazute, ca de exemplu: violul care a avut ca urmare moartea victimei, art. 197 alin. (3) C. pen., talharia care a avut ca urmare moartea victimei, art. 211 alin. (4) C. pen. etc.

In toate aceste cazuri, actiunea initiala este savarsita cu intentie, iar rezultatul mai amplu ori in plus, care depaseste intentia faptuitorului si conduce la o infractiune mai grava, este imputat sub forma de culpa, fie prin usurinta, fie din neglijenta.

Pentru ca organele judiciare sa poata stabili concret si in mod corect daca un anumit rezultat sau urmare prevazuta de legea penala s‑a datorat activitatii unei persoane fizice care a actionat cu intentie depasita, consideram necesar sa se stabileasca, pe de o parte, intentia in raport cu fapta intentionata si culpa fata de rezultatul mai grav.