RASPUNDEREA PENTRU FAPTA ALTUIA

RASPUNDEREA PENTRU FAPTA ALTUIA

RASPUNDEREA PARINTILOR PENTRU FAPTELE COPIILOR LOR MINORI

RASPUNDEREA INSTITUTORILOR PENTRU FAPTELE ELEVILOR SI A MESTESUGARILOR PENTRU FAPTELE UCENICILOR

RASPUNDEREA COMITENTILOR PENTRU FAPTELE PREPUSILOR

1. RASPUNDEREA PARINTILOR PENTRU FAPTA COPIILOR MINORI

Sediul materiei este art. 1000 al.2 C. civ. care prevede: "Tatal si mama dupa moartea barbatului, sunt responsabili de prejudiciul cauzat de copiii lor minori ce locuiesc cu dansii".

Textul trebuie considerat implicit modificat de Constitutia din 1948, in sensul ca tatal si mama raspund deopotriva de faptele ilicite cauzatoare de prejudicii ale copiilor lor minori.

Nu are importanta daca sunt copii din casatorie, din afara casatoriei ori infiati.

Tatal si mama sunt aparati de responsabilitate daca probeaza ca n-au putut impiedica faptul prejudiciabial" (art.1000 al.4 C.civ.).

Fundamentul raspunderii.Art.1000 al 2 instituie o tripla prezumtie in privinta parintilor:

prezumtia ca in exercitarea indatoririlor ce le reveneau fata de copil au existat abateri;

prezumtia de cauzalitate intre neindeplinirea indatoririlor ce le reveneau si comiterea de catre minor a faptei ilicite;

prezumtia vinovatiei parintilor, de obicei sub forma neglijentei, in indeplinirea necorespunzatoare a indatoririlor ce le reveneau.

Prezumtiile care stau la baza raspunderii sunt legate relativ, deci pot fi rasturnate prin proba contrarie.

Una din teoriile privind temeiul raspunderii, regasite atat in literatura de specialitate cat si in Decizia de indrumare nr. 6/1973 a Plenului Tribunalului Suprem, se intemeiaza pe nerespectarea de catre parinti a obligatiei ce le revenea in exercitarea supravegherii copiilor minori.

Domeniul de aplicatie al. art 1000 al. 2 C. civ. se aplica parintilor indiferent daca filiatia este din casatorie ori din afara casatoriei, ca si celui care a infiat un copil minor.

Conditiile raspunderii

Conditii generale ale raspunderii trebuie sa fie prezente si in cazul angajarii raspunderii parintilor pentru fapta ilicita a copilului lor minor.

Cat priveste proba existentei conditiilor mentionate, pentru unele sarcina incumba victimei prejudiciul, pentru altele Codul civil instituie anumite prezumtii:

A. Victima prejudiciului trebuie sa faca dovada:

1) existenta prejudiciului;

2) existenta faptei ilicite a minorului;

3) existenta raportului de cauzalitate dintre fapta ilicita a minorului si prejudiciu.

Pentru angajarea raspunderii parintilor nu este necesar ca minorul sa fi actionat cu discernamant, deci cu vinovatie.

B. Urmatoarele conditii sunt prezumate de lege, daca, fireste, s-a facut dovada primelor trei mentionate mai sus.

Aceste conditii se refera la parinti;

a) existenta faptei ilicite constand in neindeplinirea sau indeplinirea

necorecpunzatoare a indatoririlor ce le reveneau privind supravegherea si educatia sau cresterea minorului

b) existenta raportului de cauzalitate dintre fapta ilicita a parintilor si comiterea de catre minor a unei fapte ilicite;

c) existenta vinei parintilor pentru neindeplinirea ori indeplinirea necorespunzatoare a indatoririlor cele reveneau potrivit legii.

Conditii speciale ce trebuie indeplinite, cumulativ cu cele generale:

a) copilul sa fie minor, deci sub 18 ani, sau la varsta casatoriei;

b) copilul sa aiba locuinta la parintii sai.

Cand nu exista coincidenta intre domuciliul si locuinta, pentru determinarea raspunderii parintilor, in temeiul art. 1000 alin. 2 C. civ., se va lua in considerare locuinta nu domiciliul, deoarece minorul are domiciliul la parintii sai, chiar daca este incredintat unei a treia persoane.

In al doilea rand, trebuie pornit de la premiza ca ceea ce intereseaza este locuinta pe care legea o stabileste pentru minor, chiar daca in fapt minorul nu ar avea acea locuinta.

Daca minorul trebuie sa locuiasca cu parintii, dar din vina acestora nu se afla la locuinta stabilita potrivit legii, avand in fapt o alta locuinta, raspunderea parintilor, intemeiata pe prevederile art. 1000 ali. 2, nu poate fi inlaturata.

In practica judiciara au fost distinse mai multe situatii cand locuinta de fapt a minorului se afla in alta parte decat la locuinta parintilor sai, unde ar fi trebuit sa se afle potrivit legii:

a. Minorul a parasit locuinta parintilor fara voia acestora si, in timp ce era fugit, a savarsit o fapta ilicita.

Decizia nr. 6/1973 a Plenului fostului Tribunal Suprem stabilea: "Raspunderea parintilor nu poate fi inlaturata decat daca s-a exercitat o supraveghere corespunzatoare si s-au facut diligentele necesare pentru readucerea sa (a minorului-n.n.) la domiciliu. Simplul fapt al parasirii de catre minor a domiciliului parintilor nu-i exonereaza de raspundere pe acestia".

b. Minorul se afla, la data savarsirii faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu, temporar, pe o durata mai mica sau mai indelungata, in vizita la rude sau prieteni, in aceeasi, ori in alta localitate (ex. in vacanta). Ca principiu, nu se inlatura raspunderea parintilor pentru ca minorul se afla in locuinta temporara cu acordul parintilor.

c. Minorul era internat in spital la data savarsirii faptei.Fostul Tribunal Suprem a decis, intr-o speta, ca se inlatura raspunderea parintilor, dar literatura juridica are rezerve fata de aceasta solutie.

d. Minorul internat intr-o scoala de munca si reeducare a fugit de la scoala si a savarsit o fapta ilicita cauzatoare de prejudicii. Solutiile practicii judiciare sunt contradictorii. Au fost pronuntate solutii care exonerau pe parinti de raspundere, dar in ultima vreme deciziile au fost in sensul ca parintii raspund, pentru ca insasi internarea minorului in scoala de reeducare a fost determinata de culpa parintilor in supravegherea si cresterea minorului.

e. La data savarsirii faptei ilicite de catre minor, parintii erau in executarea unei pedepse privative de libertate ori erau arestati preventiv. In practica se inlatura raspunderea acestora, intrucat lipseste comunitatea de locuinta si posibilitatea efectiva a parintilor de a exercita supravegherea asupra minorului.

f. Cand parintii nu au locuinta comuna, pentru fapta minorului va raspunde parintele caruia i-a fost incredintat. Daca , in fapt, minorul se afla la locuinta parintelui caruia i-a fost incredintat potrivit legii, solutia in literatura juridica este ca raspunderea apartine parintelui caruia i-a fost incredintat nu celui la care se afla in fapt.

Practica este in sens contrar: daca minorul a fost incredintat unuia dintre parinti dar a fost luat pentru crestere si ingrijire de celalat parinte, parintele caruia i-a fost incredintat nu raspunde de daunele cauzate cat timp s-a aflat in fapt la celalalt sot.

Deci, ori de cate ori exercitarea in fapt a drepturilor parintesti de catre parintele caruia nu i-a fost incredintat copilul si lociunta minorului la acesta are un caracter de durata si nu se rezuma la o simpla vizita in cadrul relatiilor personale, raspunde cel la care se afla in fapt.

Inlaturarea prezumtiilor raspunderii parintilor

Prezumtiile din art.1000 alin.2 C. civ. sunt prezumtii legale relative,deci susceptibile de proba contrara.

Obiectul probei contrare il constituie faptul ca parintii si-au indeplinit in mod ireprosabil indatoririle ce le reveneau, deci nu se poate retine un raport de cauzalitate intre fapta lor si fapta ilicita cauzatoare de prejudiciu comisa de minor, sau a unui fapt exterior copilului, pentru care ei nu sunt tinuti a raspunde (caz fortuit, de farta majora, fapta unui tert etc.), pentru care ei nu sunt tinuti a raspunde ) sau lipsa lor de discernamant, cu caracter de durata.

Efectele raspunderii parintilor

Parintii raspund integral fata de victima pentru prejuduciul cauzat de minor.

Cand minorul a avut discernamant la momentul savarsirii faptei ilicite, victima are posibilitatea sa cheme in judecata fie pe minor singur, fie    pe parintii sai singuri, fie deopotriva pe parinti si pe minor.

Temeiul juridic al raspunderii parintilor minorului va fi art. 1000 al.2 C.civ,, in timp ce temeiul juridic al raspunderii minorului va fi art.998 sau 999 C.civ. . deci el va raspunde pentru fapta proprie.

In cazul in care s-a stabilit judecatoreste raspunderea atat a parintilor cat si a minorului, raspunderea lor va fi solidara in temeiul art. 1003 C.civ.

Daca parintii au platit integral despagubirile datorate pentru fapta savarsita de minorul cu discernamant, ei au o actiune in regres indreptata impotriva acestuia pentru a recupera ceea ce au platit pentru el.

Raportul raspunderii parintilor cu raspunderea profesorilor ori mestesugarilor

Raspunderea profesorului ori mestesugarului se intemeiaza pe lipsurile in supravegherea elevului ori ucenicului; raspunderea parintilor se intemeiaza pe neindeplinirea ori indeplinirea necorespunzatoare nu numai a indatoririi de supraveghere, dar si pe aceea privind educarea ori cresterea copilului minor.

Deci coincidenta este numai partiala si anume sub aspectul supravegherii. De aici unii autori au exprimat opinia ca ele ar putea fi aplicate concurent.

Solutia generala este de a se considera ca , in raport cu raspunderea profesorului sau a mestesugarului, raspunderea parintilor este subsudiara. Adica, ca ea se va aplica ori de cate ori profesorul sau mestesugarul va face dovada ca desi a exercitat cum se cuvine supravegherea, nu a putu impiedica faptul prejudiciabil.

Raportul dintre raspunderea parintilor si raspunderea comitentilor pentru faptele prepusilor

Solutia este ca raspunderea comitentului inlatura raspunderea parintilor.Altfel zis, daca minorul a savarsit fapta cauzatoare de prejudiciu in calitate de prepus, o unica raspundere pentru fapta altuia va fi angajata si anume raspunderea comitentului.

In practica s-a decis, tot mai mult, ca parintii nu raspund pentru minorul-prepus nici pentru prejudeciile pe care acesta le cauzeaza comitentului insusi.

2. RASPUNDEREA INSTITUTORILOR PENTRU FAPTELE ELEVILOR SI A

MESTESUGARILOR PENTRU FAPTELE UCENICILOR

Sediul materiei il constituie art. 1000 alin. 4 C. civ. care prevede ca: "institutorii si artizanii sunt responsabili de prejudiciul cauzat de elevii si ucenicii lor, in tot timpul ce se gasesc sub a lor supraveghere".

Ei se pot apara "daca probeaza faptul ca n-au putut impiedica faptul prejudiciabil"(art. 1000 ai. 4 C. civ.).

Domeniul de aplicare al prevederilor legale

Intelesul termenilor:

Institutor. Initial s-a avut in vedere invatatorul de la clasele primare. Textul a fost extins si la educatorul din invatamantul prescolar din invatamantul general, liceul si profesional, la pedagogii din internatele de elevi si la cei care ii supravegheaza pe elevi in taberele si coloniile de vacanta. Legea instituie raspunderea pentru profesor, privit ca persoana fizica, si nu institutia scolara, ca persoana juridica

Artizan. Prin "artizan" se au in vedere mestesugarii care primesc spre pregatire ucenici.Raspunderea revine persoanei fizice care are indatorirea de a se ocupa de pregatirea si supravegherea in procesul pregatirii ucenicului. In literatura si practica juridica s-a precizat ca textul art. 1000 al. 4 C.civ. se refera la elevii sau ucenicii minori.

Interpretarea restrictiva a textului a fost facuta prin raportare la art.1000 al. C. civ. ce prevede raspunderea parintilor pentru prejudiciul cauzat de copiii lor minori.

Daca art. 1000 alin. 2 C.civ. se refera la copii minori, solutia este ca textul art. 1000 alin.4 C.civ. se refera la elevii sau ucenicii minori.

Persoana prejudiciata. Se au in vedere numai prejudiciile pe care elevul sau ucenicul le cauzeaza unei alte persoane, si nu prejudiciile pe care el insusi le sufera in timpul supravegherii profesorului sau mestesugarului. Pentru acesta din urma, raspunderea va fi angajata pe temeiul art. 998-999 C.civ..

Fundamentarea raspunderii institutorului si mestesugarului.

Art.1000 alin.4 C. civ. stabileste o tripla prezumtie dedusa din fapta ilicita cauzatoare de prejudicii comisa de catre elev sau ucenic;

prezumtia ca indatorirea de supraveghere nu a fost indeplinita in mod corespunzator;

prezumtia de cauzalitate dintre neindeplinirea acestei indatoriri si savarsirea de catre elev sau ucenic a faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu;

prezumtia vinei (culpei) profesorului ori mestesugarului in indeplinirea necorespunzatoare a indatoririi ce ii revenea.

Conditiile generale ale raspunderii.

A. Victima va trebui sa dovedeasca;

- existenta prejudiciului;

- existenta faptei ilicite a elevului sau ucenicului;

- existenta raporului de cauzalitate;

- in principiu, existenta vinei ucenicului sau elevului (conditie care nu e ceruta foarte riguros, deci se va raspunde si cand nu se va face dovada capacitatii delictuale a minorului).

B. Daca victima a facut dovada acestor conditii, urmatoarele conditii sunt prezumate de lege:

- fapta ilicita constand in lipsa ori insuficienta supraveghere;

- raportul de cauzalitate intre fapta si cauzarea prejudiciului;

- vinovatia profesorului ori mestesugarului

Prezumtiile sunt relative. Proba contrara trebuie sa ateste ca desi supravegherea a fost exercitata in conditiile de exigenta cerute, totusi faptul prejudiciabil nu a putut fi impiedicat.

In acest caz se va reactiva raspunderea parintilor pentru fapta copilului minor.

Conditii speciale:

a) cel ce a cauzat prejudiciul trebuie sa aiba calitatea de elev ori ucenic si safie minor;

b) fapta ilicita sa fie savarsita cand elevul ori ucenicul se afla sau trebuia sa se afle sub supravegherea profesorului ori mestesugarului.

Deci in partea a doua a textului, raspunderea va fi angajata, chiar daca in fapt elevul ori ucenicul nu era in supravegherea sa , ori de cate ori profesorul ori mestesugarul a fost acela care prin fapte omisive sau comisive, contrare indatoririlor legale, a facut posibila sustragerea minorului de sub supraveghere.Institutorul este exonerat de raspundere daca sustragerea elevului de la scoala nu-i este imputabila (nu se prezinta la scoala sau fuge de la scoala, fara a se imputa profesorului vreo vina in supraveghere).

Efectele raspunderii institutorilor ori mestesugarilor.

Raspunderea institutorului sau artizanului este integrala. Victima poate chema in judecata fie numai pe institutor sau artizan (art. 1000 al.4 C.civ.), fie numai pe elev sau ucenic (art. 998-999 C.civ.), fie atat pe institutor sau artizan cat si pe elev sau, respectiv, ucenic.

In ultimul caz, raspunderea este solidara(art. 1003 C.civil).

Daca profesorul a platit despagubirea, el are o actiune in regres impotriva elevului pentru a carui fapta personala a raspuns.

Dupa unii autori, el ar avea o actiune in regres si impotriva parintilor, in temeiul art.998-999 C. civ., daca va face dovada ca "reaua educatie in familie a determinat pe elev sau ucenic la savarsirea faptei cauzatoare de prejudiciu".

3. RASPUNDEREA COMITENTILOR PENTRU FAPTELE PREPUSILOR

Sediul materiei il contituie art. 1000 al. 3 C.civ. care prevede; "Comitentii raspund de prejudiciul cauzat de prepusii lor in functiile ce li s-au incredintat".

Pecizam ca art. 1000 al.5 C.civ. nu prevede si pentru comitenti posibilitatea de a inlatura prezumtiile de raspundere dovedind faptul ca nu au putut impiedica producerea faptului prejudiciabil.

Exista insa si exceptii de la regula. Astfel in Legea nr11/1991 privind combatarea concurentei neloiale se prevede (art.9 al.2 ) ca fapta de concurenta neloiala savarsita de un salariat in cadrul atributiilor de serviciu atrage raspunderea comerciantului in solidar cu salariatul, afara de cazul in care comerciantul va putea dovedi ca , potrivit uzantelor, nu era in masura sa previna combaterea faptelor.

Potrivit Codului civil, comitentul poate insa sa invoce acele imprejurari care sunt de natura sa inlature raspunderea pentru fapta proprie a prepusului, inlaturand, pe cale de consecinta, si raspunderea sa.

Vom arata mai jos ca practica judiciara s-a pronuntat in sensul limitarii conditiilor in care se aplica raspunderea comitentului pentru fapta prepusului.

Domeniul de aplicare;

Comitentul este persona care are posibilitatea de a da instruciuni, de a directiona, indruma si controla activitatea celeilalte persoane denumita prepus, care are obligatia de a urma indrumarile si directivele primite.

Dependenta functionala a prepusului fata de comitent constituie nota caracteristica a raportului de prepusenie.

Temeiul raportului de prepusenie poate fi:

1) Contractul de munca care    face sa se prezume, pana la proba contrarie, existenta raportului de prepusenie. Unitatea care a incheiat contractul de munca cu autorul faptei ilicite nu raspunde in calitate de comitent in cazul in care se dovedeste ca fapta a fost savarsita intr-un moment in care activitatea faptuitorului era indrumata, supravegheata si controlata de o alta unitate.

Sub aspectul asistentei medicale acordate, medicul nu este considerat un prepus al organizatiei sanitare in care este incadrat, ci raspunde singur si personal, in temeiul art. 998-999 Cod civil. Infirmierii si infirnierele au in schimb calitatea de prepusi, deci va raspunde si unitatea, conform art.1000 alin. 3, si infirmierii, conform art.998-999 C.civ.

2) calitatea de membru al organizatiei cooperatiste este temei pentru raspunderea acesteia conform art.1000 alin.3 C.civil :

3) contractul de mandat. Desi , in principiu, nu se naste din el un raport de prepusenie, acesta poate exista daca apare subordonarea;

4) in mod exceptional, in contractul de antrepriza se poate ca antreprenorul sa renunte la autonomia sa si sa se subordoneze efectiv autoritatii beneficiarului lucrarii;

5) nu exista raport de prepusenie intre locatar si locatar;

6) militarul in termen nu este prepus. Indeplinirea serviciului militar constituie o indatorire constitutionala, ea nu este facuta pe baza contractuala. Totusi, in practica Curtii Supreme se admite obligarea Ministerului Apararii Nationale sau a Ministerului de Interne ca parte responsabila civilmente (sau in civil de comitent) prin interpretarea extensiva a art. 1000 alin.3 C.civ. pentru fapta ilicita a militarului in termen.

In regula generala, existenta elementelor constitutive ale raportului de prepusenie urmeaza a fi stabilite de la caz la caz de instanta. Esential este determinarea persoanei (fizice sau juridice) care, la data savarsirii faptului ilicit, avea autoritatea de a da instructiuni si directive celui care indeplinea atributiile in credintate si de a supraveghea, indruma si controla activitatea desfasurata de acesta in executarea acestor atributii.

Conditiile generale ale raspunderii.

Fireste este necesar ca, conditiile raspunderii pentru fapta proprie, sa se regaseasca la prepus si anume:

existenta prejudiciului;

existenta faptei ilicite a prepusului;

existenta raportului de cauzalitate;

vinovatia prepusului.

Conditiile speciale

a) raportul de prepusenie

b) prepusii sa fi savarsit fapta"in functiile ce li s-au incredintat".

a) Conditia existentei raportului de prepusenie a fost expusa mai sus.

Precizam ca raportul de prepusenie trebuie sa existe la momentul savarsirii faptei ilicite.

b) Conditia savarsirii faptei "in functiile incredintate"

Fostul Tribunal Suprem a statuat ca , in temeiul art.1000 alin.3 C.civ.,raspunderea comitentilor este angajata:

1) in primul rand pentru daunele cauzate de prepus cand acesta isi realizeaza atributiile derivand din functia incredintata, conform indicatiilor date de comitent. In limitele functiei si in interesul comitentului;

2) precum si in cazul in care prepusul, actionand in cadrul functiei incredintate, in intersesul comitentului ori intr-un mod de natura a crea convingerea ca actioneaza in numele acestuia, savarseste o fapta cauzatoare de prejudicii prin realizarea in mod necorespunzator a indicatiilor primite ori prin depasirea lor abuziva.

Limitand conditiile in care se aplica raspunderea comitentului, instanta suprema a statuat ca raspunderea comitentului nu-si gaseste temei legal in cazurile:

1) cand comitentul a luat masurile necesare spre a preintampina fapta pagubitoare a prepusului sau;

2) cand cel pagubit a stiut ca prepusul nu actioneaza in folosul comitentului, ci in interesul sau propriu ori cu depasirea atributiilor decurgand din functia incredintata, precum si in cazurile in care activitatea prepusului a iesit din sfera in care comitentul are obligatia de a-si exercita supravegherea, aceasta revenind insasi celui ce a suferit paguba;

3) comitentul nu raspunde, de asemenea, pentru pagubele cauzate de prepus prin fapte ce nu au legatura cu functia incredintata, chiar daca ele au fost savarsite in timpul exercitarii acesteia.

S-a ajuns asfel, pe cale de intrepretare, la extinderea art.1000 al.5 C.civ. si la raspunderea comitentului pentru fapta prepusului.

Efectele raspunderii comitentului in raporturile cu victima prejudiciului

Victima are posibilitatea sa se adreseze, la alegerea sa , pentru intreaga despagubire, fie comitentului singur, fie comitentului si prepusului deodata sau succesiv, fie numai prepusului.

Raspunderea comitentului, intemeiata pe art. 1000 alin.3 C.civ., cu a prepusului pentru fapta proprie intemeiata pe art.998-999 C.civ. fata de victima sunt solidare, in conformitate cu art. 1003 C. civil.

Nu exista o ordine prestabilita legal in care victima sa cheme la raspundere pe comitent sau pe prepus.

Exista insa interesul ca comitentul sa-l cheme alaturi de el, in proces, pe prepus care se poate apara impotriva victimei, apararea sa profitandu-i comitentului.

Daca prepusii unor comitenti diferiti au savarsit impreuna o fapta ilicita, prin care au cauzat prejudicii unei terte persoane, atunci pentru fiecare comitent in parte exista solidaritate cu propriul sau prepus, in limitele partii de prejudiciu cauzate de acest prepus.

Deci prepusii sunt solidari fata de victima pentru intregul prejudiciu, in timp ce fiecare comitent este solidar cu propriul prepus doar in limitele partii de prejudiciu pe care a produs-o acest prepus.

Daca mai multi prepusi, subordonati unor comitenti diferiti, au savarsit o fapta ilicita prin care s-a cauzat un prejudiciu unuia dintre acesti comitenti, solutia este ca fata de comitentul-victima al prejudiciului celalalt comitent va raspunde solidar cu propriul prepus, in limita partii de prejudiciu aferente acestui prepus.

In ce priveste prepusii , ei vor fi tinuti solidari, fata de victima prejudiciului, pentru intreg prejudiciul.