Raspunderea civila pentru informatia de presa

Raspunderea civila pentru informatia de presa   

Poate fi civila sau delictuala(penala), conform aceluiasi articol 30 din Constitutie.

In Carta drepturilor si indatoririlor jurnalistilor francezi este precizat: "Jurnalistul revendica dreptul de a publica in mod onest informatiile pe care le are. El nu trebuie sa nu confunde niciodata profesiunea sa cu aceea de publicitate sau propaganda, sa nu accepte nici o referinta directa sau indirecta de la acele persoane care cumpara spatiul de publicitate. Sa refuze orice presiune si sa nu accepte directive profesionale decat de la responsabilii redactionali.[1]

Problema raspunderii s-a pus atunci cand libertatea presei a devenit abuziva. Injuriile, defaimarile se pedepseau si de romani, de la inceputurile legilor,

In Franta, o lege din 1881 valabila si astazi precizeaza expres ca toate imprimatele sa poarte indicatia numelui si domiciliul editorului pentru a fi usor de gasit responsabilul in cazul unei infractiuni de presa. Aceasta regula excepteaza doar meniurile de restaurant, cartile de vizita si programele unor manifestari stiintifice.

Mai mult, orice editor se supune regulilor depozitului legal de carte si tiparituri.

Raspunderea civila revine din punct de vedere constitutional , editorului, realizatorului manifestarii, autorului, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune.

Delictele de presa

Raspunderea penala sau constitutionala pentru savarsirea unui delict are caracter eminamente personal.

Constituiau delicte de presa atacurile contra domnitorului, camerelor legiuitoare, altor autoritati statale, atatarea la ura sau dispret contra guvernului, atacurile contra respectului, publicarea cu rea credinta a vestilor mincinoase, falsificate, de natura a tulbura linistea publica sau a dispretui autoritatile, atacurile contra onoare si demnitatii suveranilor straini, defaimarea sau injuria particularilor.

Constitutiile romane de la 1866 si 1923 au mentinut obligatia pentru orice publicatie periodica de a avea un director sau redactor raspunzator, cetatean roman, bucurandu-se de drepturile civile si politice, al carui nume sa figureze in fruntea publicatiei iar inainte de aparitia publicatiei proprietarul sa-si inscrie numele la tribunalul de comert.

Proprietarul ziarului era in toate cazurile raspunzator solidar pentru plata despagubirilor civile.

Constitutia de la 1923 mentine competenta juratilor in materia delictelor de presa, stabileste competenta instantelor ordinare pentru urmatoarele delicte: ce s-ar comite impotriva suveranilor tarii, principelui mostenitor, membrilor familiei regale si dinastiei, sefilor statelor straine, reprezentantilor acestora, indemnurile directe la omor si rebeliune in cazurile in care nu au fost urmate de executare; calomniile, injuriile, afirmatiile aduse particularilor sau functionarilor publici oricare ar fi atinsi in viata particulara sau in cinstea lor personala. Constitutia interzicea arestul preventiv in materie de delict de presa.

Constitutia din 1938 devenea extrem de dura: se interzicea propovaduirea prin viu grai sau prin scris a formei de guvernamant a statului, impartirea averii altora, scutirea de impozite ori lupta de clasa, tiparirea sau multiplicarea si impartirea de manifeste, schite, desene care contin un indemn la savarsirea unui act sau manifestarea unei idei politice din cele oprite de lege. Legea dadea dreptul Ministerului de Interne sa fixeze domiciliul obligatoriu celor ce pun la cale asemenea actiuni.

Acum, la noi, dupa recomandarile UE: protectia demnitatii vizeaza exclusiv libertatea presei, dar trebuie sa se faca distinctie intre fapte imputate unei persoane care exercita o functie publica si "judecati de valoare".

Dreptul la replica

Rectificare iar daca acest drept este exercitat de particulari se cheama dreptul la raspuns prin presa.

In Franta, refuzul directorului publicatiei de a publica dreptul la replica se pedepseste cu amenda. El nu se refera insa la greselile sau inexactitatile furnizate de un functionar ci numai la faptele redactorului. Raspunsul se publica in 3 zile.

La noi, dreptul la replica nu este mentionat expres in Constitutie dar printr-o interpretare sistematica a dispozitiilor ei rezulta caracterul constitutional: mijloacele de informare in masa sunt obligate sa asigure informarea corecta a opiniei publice; dreptul la replica are valoarea unui drept constitutional corelativ celui de libera exprimare a opiniilor, indiferent in ce forma s-au exercitat. Daca informatiile au caracter vexatoriu persoanele lezate pot cere vinovatilor repararea daunei morale sau materiale suferite prin difuzarea informatiei respective pe caile prevazute de lege

Potrivit Legii audiovizualului persoana vatamata intr-un drept sau interes legitim printr-o comunicatie audio-vizuala are dreptul sa ceara rectificarea necesara, si daca i se refuza, are dreptul la replica.

Raspunderea pentru difuzarea rectificarii sau pentru asigurarea dreptului la replica revine titularului de licenta de emisie a statiei prin care s-a produs vatamarea.

Cenzura prealabila. Este definitia data restrangerii aplicate inaintea exprimarii sau publicarii exprimarii. In dreptul international restrangerea prealabila este considerata inacceptabila, cu exceptia situatiilor extreme.

Se presupune ca sanctionat de o instanta, ziaristul nu se va aventura sa abordeze subiecte privind controverse politice, sau nu va mai scrie despre functionarii publici sau politicieni.

Exista in literatura de specialitate si definitia restrangerilor prealabile privind protejarea vietii private. De la tara la tara, aceste drepturi sunt sau nu incluse in jurisdictie. Dreptul belgian nu permite impunerea de restrangeri prealabile in interesul protejarii reputatiei ci doar pedepsirea a posteriori.

Insulta     sau ofensa la adresa institutiilor nationale

Multe tari au legi care incrimineaza insulta la adresa sefului statului sau a altor oficiali de rang inalt.

In Romania, ofensa adusa autoritatii este o infractiune care poate fi savarsita prin presa numai sub forma primului aliniat al art.238 din Codul penal si anume prin atingerea adusa onoarei sau amenintarea, savarsite in public, impotriva unei persoane care indeplineste o activitate importanta de stat sau o alta activitate publica importanta, in legatura cu activitatea acesteia si de natura a aduce atingere autoritatii.

Prin atingere adusa onoarei    se intelege savarsirea infractiunilor de insulta si calomnie.

Autoritatile statului sunt enumerate in Constitutie: Parlamentul, Presedintele Romaniei, Guvernul, Administratia publica si Autoritatea judecatoreasca.

De retinut: Incadrarea faptei la art.238 Cod penal nu e conditionata numai de gradul importantei activitatii, ci si de cerinte esentiale ca fapta sa fie savarsita in public, insulta sau calomnia sa fie in legatura cu activitatea reprezentantului autoritatii de stat si fapta sa fie de natura sa aduca atingere autoritatii statului. In acest caz, legea nu admite proba veritatii, o exceptie in dreptul penal.[2]

Jurnalistul nu poate invoca in apararea sa faptul ca scopul publicarii corespunde unui interes legitim, cum ar fi informarea opiniei publice cu privire la anumite fapte reprobabile ale unei persoane care indeplineste o activitate importanta in stat, atata vreme cat el a prevazut existenta posibilitatii ca prestigiul autoritatii sa fie lezat prin atingerea adusa onoarei sau reputatiei subiectului.

Dar aceste prevederi sunt deja depasite la noi. Autoritatea este un atribut al puterii care, la randul ei, reprezinta vointa cetatenilor. Prin refuzul probei veritatii sunt incalcate nu numai libertatile de exprimare si informare ci si dreptul la aparare. Jurnalistul nu are nicio garantie asupra acestui drept. Practic el este declarat vinovat din start deoarece, fara proba veritatii, el nu are posibilitatea sa se apere in instanta.

In al treilea rand, este incalcat principiul echitatii, intrucat numai partea vatamata poate proba falsitatea informatiei, in timp ce jurnalistul nu are dreptul sa dovedeasca adevarul.

Numeroase decizii ale Curtii Europene a Drepturilor Omului au criticat legislatiile statelor care nu acorda posibilitatea probei veritatii in aceasta materie, constatand astfel ca este incalcat    art.10 privind libertatea de informare si exprimare.

Presa are un rol iminent intr-un stat de drept, ea furnizand cetatenilor unul dintre instrumentele cele mai bune pentru a cunoaste si judeca ideile si atitudinile conducatorilor. In acelasi timp, presa da oamenilor politici ocazia de a reflecta si a comenta preocuparile opiniei publice si permite fiecaruia sa participe la jocul dezbaterilor politice.

Simboluri nationale

Multe state au legi care incrimineaza profanarea sau manifestarea lipsei de respect fata de drapelul national sau fata de alte simboluri nationale. In Europa se practica toleranta fata de asemenea gesturi, incluzand aici si imnul.

In SUA Congresul a adoptat o lege prin care incrimina purtarea oricui care cu buna-stiinta mutila, deteriora, profana fizic, ardea, tinea la podea sau pamant sau calca in picioare drapelul SUA, cu exceptia situatiilor cand drapelul era murdar sau uzat. Curtea a declarat neconstitutionala legea :"Pedepsirea pangaririi drapelului dilueaza chiar libertatea care face acest simbol atat de respectat si care merita la randu-i sa fie respectata.[3]