Controlul total asupra individului

Controlul total asupra individului

Controlul total asupra individului inseamna controlul total asupra modului sau de gandire, asupra comportamentului sau si asupra sentimentelor sale. Sistemele totalitare ce urmaresc supunerea neconditionata a oamenilor se concentreaza spre crearea acelui tip de cetatean incapabil sa ia decizii de unul singur.

In consecinta esenta controlului total asupra individului este reprezentata de anihilarea sentimentului de independenta a acestuia, sentiment ce l-ar putea determina sa gandeasca, sa-si creeze propriul sau sistem de valori si sa ia decizii de unul singur. Pentru a pune sub control total mintea oamenilor, trebuie ca ei sa fie cufundati in anonimatul maselor de manevra, sa fie permanent dependenti de sistemul de gandire al grupului din care fac parte si sa se supuna neconditionat, instinctiv, autoritatilor.

Pentru a intelege mai bine ce inseamna controlul asupra mintii umane si cum se obtine, practic, reformarea gandirii indivizilor, este necesara, de la bun inceput, sublinierea diferentelor existente intre aceasta reforma a gandirii si spalarea creierului sau manipularea prin hipnoza.

Spalarea creierulu, metoda careia ii va fi dedicat un capitol special al acestui volum, are efecte remarcabile in ceea ce priveste determinarea individului de a se supune din reflex ordinelor sau de a-si trada semenii ori propria sa tara. Tehnica a iesit in evidenta in timpul razboiului din Coreea. Prizonierii americani erau supusi unui tratament intensiv de manipulare a gandirii, in urma caruia ajungeau sa serveasca propaganda procoreeana, impotriva intereselor Statelor Unite. Si totusi efectele spalarii creierului depindeau de conjunctura in care se afla prizonierul. Scapat de sub influenta 'educatorilor' sai, eliberat de spaima, individul era capabil, in majoritatea cazurilor, sa revina la vechiul sau mod de gandire..

Hipnotismul, la randul lui, consta in desprinderea individului din starea de constienta normala, in timpul careia atentia ii este concentrata catre exterior prin intermediul celor cinci simturi, pentru a-l plasa intr-o stare de transa: legaturile cu exteriorul ii sunt estompate sau chiar retezate, iar atentia ii este focalizata catre interior, catre sine. Evident, exista mai multe feluri de transe, mergand de la cele de simpla reverie, cand subiectul are semnale slabe de la lumea exterioara, pana la cele puternice, cand se supune total ordinelor hipnotizatorului, ajungand chiar la performante incredibile. In foarte multe secte, ritualurile specifice sunt menite sa induca adeptilor o stare de transa, in urma careia predicatorii ii fac sa se comporte irational sau sa comita acte pe care, in mod normal, le-ar fi respins.

Comparativ cu spalarea creierului sau cu manipularea prin hipnoza, reformarea gandirii este un proces mult mai subtil si mai sofisticat. In sistemele totalitare, in special in cele evoluate, abuzul fizic sau psihic este foarte putin sau chiar deloc perceptibil. Artizanii manipularii incearca sa creeze o imagine agreabila a liderului in randul maselor. In acest fel, rezistenta psihica a individului este mult diminuata si el poate fi influentat mult mai usor. Fara sa vrea, el va coopera astfel cu manipulatorii sai, oferindu-le de multe ori informatii despre sine, informatii care mai apoi, fara stirea sa, vor fi folosite chiar impotriva lui. Treptat subiectul se va integra maselor si va raspunde perfect la ceea ce este 'programat' sa raspunda.

Experienta celui de-al doilea razboi mondial, in timpul caruia mii de oameni obisnuiti au fost determinati sa participe la exterminarea, in lagarele de concentrare, a milioane de alti oameni obisnuiti, a relevat inca o data, cu acuitate, necesitatea studierii mecanismelor de manipulare atat la nivel individual, cat si la nivelul unor largi grupuri de oameni. Rezultatele acestor studii au aratat ca procesul de influentare are trei componente principale: modificarea comportamentului, integrarea in grup si inducerea sentimentului de supunere neconditionata fata de autoritati.

Experimentele desfasurate de cercetatorii in domeniul psihologiei sociale au demonstrat ca, in majoritatea cazurilor, atunci cand individul cauta sa raspunda unei anumite situatii sociale, el reactioneaza din reflex, conform informatiei acumulate in subconstientul sau. Actionand asupra subconstientului, artizanii manipularii obtin aproape intotdeauna reactiile dorite din partea subiectilor, fara ca acestia sa isi dea seama ca sunt influentati.

Pentru a intelege mai bine cele trei componente ale procesului de influentare este necesara prezentarea catorva experimente foarte simple, insa deosebit de relevante.

In studierea tehnicilor de modificare subtila a comportamentului, fara ca subiectul manipulat sa-si dea seama, un grup de cercetatori i-a instruit pe studentii unei clase de psihologie sa experimenteze metoda pe propriul lor profesor. Astfel, in timp ce profesorul isi tinea cursul miscandu-se spre partea stanga a incaperii, trebuia ca studentii sa zambeasca si sa para mult mai atenti la spusele lui. In momentul in care profesorul se deplasa catre partea dreapta a clasei, studentii pareau plictisiti, iritati, neatenti. Dupa mai multe cursuri, profesorul a inceput sa prefere doar partea stanga a incaperii pentru a-si tine prelegerile, iar cateva zile mai tarziu s-a obisnuit sa vorbeasca sprijinit lejer de peretele din stanga clasei.

Dar lucrurile nu s-au oprit aici. Chiar si dupa ce studentii au revenit la comportamentul absolut normal, profesorul a continuat sa-si tina cursurile in apropierea peretelui din stanga. Intrebat de cercetatori asupra comportamentului sau, a reactionat oarecum cu iritare, sustinand ca asa preda el dintotdeauna, ca acela era stilul sau personal, ca nu i se parea deloc ciudat sa se sprijine de peretele din stanga clasei. In mod clar el nu constientiza faptul ca fusese influentat de 'jocul' studentilor sai.

Exact ca in experimentul descris mai sus, nenumarate caracteristici comportamentale ii sunt induse individului in urma presiunii exercitate permanent asupra sa de cei din jur, de traditii, obiceiuri, rutine.

In acest mod se ajunge la cea de-a doua caracteristica, cea a integrarii tntnle a individului in grupul din care face parte. Un alt experiment faimos, initiat de doctorul Solomon Asch, a demonstrat ca marea majoritate a indivizilor ajung sa se indoiasca de propriile lor cunostinte atunci cand sunt pusi intr-o situatie sociala in cadrul careia componentii grupului care se bucura de cel mai mare respect dau raspunsuri gresite la intrebari simple. O varianta a acestui experiment s-a desfasurat intr-o scoala cu elevi foarte buni, care au fost pusi in rand, in fata unui examinator sever. Acesta i-a intrebat care este formula apei. Elevii au raspuns relaxati, unul dupa altul: H₂O. Examinatorul a zambit oarecum dispretuitor, apoi a reluat cu severitate intrebarea: Inca o data: care este formula chimica a apei? Pusi sa raspunda pe rand, elevii au ramas dezorientati, unii au tacut incurcati, altii au raspuns ca nu stiu. Nimeni nu a reluat raspunsul corect!

Un alt exemplu care demonstreaza cat de puternica, dar si subtila, este influenta regulilor grupului asupra individului il reprezinta unul dintre episoadele indragitului serial de televiziune Camera ascunsa. Organizatorii au trimis un grup de cativa cetateni sa intre in liftul unei institutii si sa-l ocupe in asa fel incat sa nu mai fie loc inauntru decat pentru o singura persoana, apoi sa stea cu spatele la usa pe tot timpul deplasarii ascensorului. Dupa terminarea aranjamentului, camera ascunsa a inregistrat comportamentul indivizilor inocenti, care intrau in lift, alaturi de grupul manipulatorilor.

La inceput, fiecare 'victima' era vizibil surprinsa de comportamentul neobisnuit al celor dinauntru, manifesta o stare accentuata de disconfort, se agita, incerca sa ramana, totusi, cu fata la usa, apoi se intorcea intr-o parte, tot mai mult, iar la destinatie era aproape intotdeauna cu spatele la usa, la fel cu toti ceilalti. Intr-un singur caz, un tanar s-a agitat permanent, dar a rezistat eroic tentatiei de a se supune regulii de grup. Dupa ce a iesit din ascensor, starea de tensiune ii era atat de mare, incat a simtit nevoia sa-si aprinda imediat o tigara.

In privinta supunerii fata de autoritati, cele mai elocvente sunt experimentele lui Stanley Milgram, ce au fost descrise pe larg in capitolul dedicat clasificarii manipularilor. Ca o concluzie importanta a studiilor sale, nu trebuie uitat ca Milgram scria: Esenta supunerii consta in faptul ca o persoana ajunge sa se considere pe sine insasi ca fiind un instrument al indeplinirii dorintelor si ordinelor unei alte persoane si, ca urmare, nu se mai considera responsabila pentru propriile sale actiuni.

In capitolul dedicat sistemelor totalitare au fost descrise pe larg cele opt cai majore de manipulare a individului si, in ultima instanta, a maselor, pentru obtinerea unui control total asupra acestora. Cele opt tehnici urmaresc declansarea si amplificarea procesului de influentare, cu cele trei scopuri principale ale acestuia, deja descrise anterior: modificarea comportamentului, integrarea individului in grup (cufundarea in anonimat) si supunerea neconditionata fata de autoritati.

Efectele acestui proces de influentare se concretizeaza, treptat, in supunerea totala a individului, deoarece manipulatorii ajung in cele din urma sa-i controleze si comportamentul, si gandirea, si sentimentele.

Inainte de analizarea celor trei componente ale recrearii complete a individului: controlul comportamentului, controlul gandirii si controlul sentimentelor, este necesara introducerea unui nou concept, anume disonanta cognitivaJ

In 1957, Leon Festinger a facut cunoscute rezultatele unor studii ale sale bazate pe conflictul interior ce apare atunci cand un rationament, o traire sau un act de comportament vine in contradictie cu celelalte doua. Identitatea unui individ este alcatuita din impletirea armonioasa a gandirii, sentimentelor si actiunilor sale. Individul poate suporta numai discrepantele minore intre cele trei componente ale identitatii lui. Atunci cand apare o discrepanta majora, omul are o senzatie foarte puternica de disconfort, care reprezinta disonanta cognitiva.

Intotdeauna cand omului ii este foame, incearca sa manance. Intotdeauna cand ii este sete, incearca sa bea La fel, intotdeauna cand resimte disconfortul psihic, incearca sa-l reduca sau chiar sa-l anihileze. Cum? Festinger ofera un exemplu general in concluziile studiului sau: Daca unei persoane i se modifica actele comportamentale, atunci gandirea si sentimentele sale se vor modifica in sensul minimalizarii disonantei.

Altfel spus, intotdeauna cand unui individ ii este indusa schimbarea uneia dintre cele trei componente ale identitatii sale (gandire, comportament, sentimente), el si le va modifica instinctiv pe celelalte doua, pentru a nu mai avea senzatia acuta de disconfort psihic.

Sa dam cateva exemple simple pentru a intelege cat mai exact implacabilul mecanism declansat de disonanta cognitiva. Sa presupunem ca un individ are obiceiul fumatului. In urma citirii avertismentelor privind nocivitatea viciului sau, privind rata inalta de cancer pulmonar in randul fumatorilor, intre obiceiul (comportamentul) sau si ratiune apare un conflict. Pentru a elimina acest conflict, individul are doua variante: ori renunta la viciu, ori isi adapteaza gandirea acestui comportament, in sensul gasirii unor justificari. Optand pentru cea de-a doua varianta, fumatorul inveterat va ajunge sa-si spuna ca, de fapt, statisticile privind cancerul nu sunt concludente, sau ca va fi ferit de pericol daca va fuma numai tigari cu filtru, ori va gasi exemple justificative de genul: Uite la nea Ilie, are nouazeci de ani, fumeaza cate un pachet pe zi de la doi'spe ani si n-are nici pe naiba Daca adaptarea gandirii este insuficienta, fumatorul isi va adapta si sentimentele, ajungand sa fie convins ca o tigara ii produce atat de multa placere, incat merita sa-si sacrifice cateva minute din viata pentru ea. Pentru nefumatori asemenea justificari par stupide. Insa pentru fumatori ele devin convingeri de nezdruncinat. Si tocmai pe crearea unor asemenea convingeri se bazeaza strategia publicitara a marilor companii producatoare de tigari.

Pe acelasi fenomen al disonantei cognitive se bazeaza si dezumanizarea victimelor, in urma careia oamenii obisnuiti sunt transformati in ucigasi cu sange rece, proces descris intr-un capitol anterior. Soldatii, altminteri indivizi normali, sunt antrenati sa lupte si sa ucida inamicul. De multe ori se ajunge chiar la masacrarea unor fiinte nevinovate: femei, batrani, copii. In urma unor asemenea acte de cruzime, soldatul resimte un acut disconfort psihic, concretizat prin aparitia remuscarilor. Pentru a scapa de remuscari, pentru a-si aduce in consonanta actiunile cu sentimentele si ratiunea, soldatul ajunge sa creada sincer in propaganda desfasurata de conducatorii sai. El considera ca dusmanii nu sunt oameni ca si el, ci figuri odioase a caror viata nu are nici un fel de valoare. In consecinta astfel de rationamente il absolva de vina, iar sentimentele se conformeaza si ele ratiunii, in sensul ca remuscarile fac loc dispretului si urii fata de inamic, ba mai mult, satisfactiei ca dusmanii au fost eliminati.

Revenind la exemple mai simple, trebuie mentionat si comportamentul cumparatorului obisnuit. Sa presupunem ca cineva colinda magazinele specializate pentru a-si gasi o masina pe placul sau. In cele din urma se decide si cumpara un anumit model. Dupa efectuarea platii, in subconstientul individului apare o contradictie intre actul de cumparare pe care tocmai l-a efectuat si gandul ca poate ar fi gasit ceva mai bun ori sentimentul ca alte modele ar fi totusi mai frumoase. In timp, pentru a reduce disonanta, va ajunge sa creada ca masina pe care a cumparat-o este cea mai frumoasa si cea mai performanta. Chiar daca un cunoscut ar incerca sa-i demonstreze ca alegerea sa a fost gresita, noul posesor de autoturism nu-l va asculta sau va cauta imediat argumente prin care sa-i demonstreze ca modelul cumparat de el este cel mai bun. Daca argumentele nu stau in picioare, el va pune interventia cunoscutului pe seama invidiei.

Este interesant si modul in care au reusit sa se impuna, pe pietele occidentale, alimentele cu continut scazut de grasimi, fara colesterol etc, desi gustul lor este diferit de cel al alimentelor traditionale. In acest caz, propaganda producatorilor a actionat asupra ratiunii consumatorilor, convingandu-i ca asemenea alimente sunt cele mai sanatoase. Comportamentul a urmat ratiunea, in sensul ca oamenii au inceput sa cumpere numai astfel de produse. Mai ramaneau simtamintele. Pentru cei neobisnuiti, gustul noilor alimente parea fad. Treptat insa, gustul s-a adaptat, conformandu-se ratiunii si comportamentului. Dupa cateva luni, consumatorii chiar nu mai suporta gustul bucatelor traditionale, care li se par infernal de grase, spre exemplu.

In concluzie trebuie subliniat inca o data faptul ca, datorita fenomenului de disonanta cognitiva, obtinerea controlului total asupra individului nu este neaparat conditionata de exercitarea presiunilor, cu aceeasi intensitate, si asupra gandirii individului, si asupra sentimentelor lui, si asupra comportamentului sau. In functie de scopul urmarit, manipulatorii pot actiona, in principal, numai asupra uneia dintre cele trei componente ale identitatii individului, celelalte doua modificandu-se de la sine in functie de cea deja schimbata. Cu alte cuvinte, artizanii manipularii provoaca in mod deliberat disonante cognitive, pentru a face mult mai eficient si mai rapid procesul de influentare.

Avand in vedere importanta fenomenului de disonanta, sa analizam pe rand cei trei piloni pe care se bazeaza controlul total asupra individului: controlul comportamentului, controlul gandirii si controlul emotiilor.

Controlul comportamentului este determinat de controlul realitatii fizice in care traieste individul. In aceasta idee, artizanii manipularii au in vedere tipul de locuinta a individului, felul in care acesta se imbraca, numarul mediu al orelor de somn, alimentatia, felul muncii pe care o presteaza, ritualurile si obiceiurile sale si, in general, toate actiunile lui.

Primul pas il constituie instituirea unui program zilnic foarte strict, valabil pentru toti membrii grupului social (cetateni obisnuiti din societatile guvernate de ideologii totalitare, membri ai unor secte, indivizi aflati in captivitate etc). In fiecare zi, un important interval de timp este dedicat activitatilor de indoctrinare si indeplinirii unor ritualuri. In acelasi timp fiecarui individ i se dau sarcini specifice, a caror rezolvare ii ocupa cea mai mare parte a timpului. In societatile totalitare si in cadrul sectelor distructive, omul are intotdeauna ceva de facut. El nu se poate substitui regulilor deoarece stie ca este pasibil de pedeapsa.

In unele sisteme sociale ca si in sectele extremiste, indivizii sunt adusi pana in faza unei dependente totale fata de lideri. Ei trebuie sa ceara permisiunea pentru absolut orice. Trebuie sa ceara bani pentru autobuz, pentru haine, pentru a putea da un telefon unor rude sau cunostinte, pentru a se duce la doctor s.a.m.d. Fiecare ora din viata este destinata pentru ceva anume, conform indicatiilor liderilor sau cu aprobarea acestora. Pentru a fi exclusa orice manifestare de insubordonare, indivizii sunt adusi in starea de dependenta financiara totala fata de liderul de grup sau fata de sistem. Nesupunandu-se ordinelor si regulamentelor, ei nu mai au sanse de supravietuire fizica.

In Albania lui Enver Hogea, spre exemplu, oamenii ajunsesera la o dependenta totala fata de conducatorii regimului. Pentru a avea dreptul sa primeasca un aparat de radio, trebuia sa se inscrie pe liste la serviciu si sa dovedeasca un comportament 'exemplar' in munca si viata. Dupa ani intregi de demonstrare a loialitatii fata de regim puteau primi chiar si aprobarea de a-si cumpara o bicicleta sau, culmea luxului, un televizor. Locuitorii obisnuiti ai blocurilor din Tirana nu aveau incalzire, nici bucatarii in apartamente. Existau bucatarii comune, pe strada, iar femeile erau obligate sa mearga acolo pentru a gati. In Albania nu existau autoturisme, decat in posesia unor membri ai ambasadelor sau a unor lideri comunisti. In rest nimeni nu avea acces la asa ceva. Singurele mijloace de transport in comun erau autobuzele. Nu trebuia ca oamenii sa fie lasati sa simta ca le apartine ceva numai lor, indiferent ca era vorba de un autoturism sau de linistea unui camin. Ei puteau doar sa primeasca recompense pentru comportament loial. Casele de odihna existente la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial pe superbul litoral al Adriaticii au fost inchise si lasate in paragina. A merge in concediu la mare era considerat un obicei 'mic-burghez', ce trebuia eradicat. In locul acestor perioade de relaxare, oamenilor li se oferea ceva mult mai 'util'. Datoria de onoare a fiecaruia era sa-si apere tara de iminenta invazie a cotropitorilor imperialisti, intr-un timp record, intreg teritoriul tarii a fost impanzit cu cazemate. Cupolele de ciment au fost amplasate in sate, la intersectia drumurilor, in vii, in livezi, in lanuri, pe plaja de la malul marii, in munti, absolut peste tot. Cazematele erau astfel orientate pentru a primi atacurile venite din vest, in special din Italia. Nu era zi in care fiecare cetatean al tarii sa nu vada cazematele si sa nu simta, instinctiv, pericolul. Iar daca se intampla totusi sa-i mai ramana si ceva timp liber, era preocupat sa si-l ocupe in intregime cu cautarea unei imbucaturi mai bune sau cu procurarea catorva lemne cu care sa faca focul intr-o soba speciala, doua ore pe saptamana, pentru a-si imbaia copilul.

Pe langa controlul strict exercitat asupra fiecarei ore din viata, o alta metoda de determinare a comportamentului este impunerea unor reguli care sa-l determine pe individ sa se integreze grupului, sa nu aiba senzatia unei identitati proprii, ce l-ar putea duce spre exprimarea unor opinii personale. In sistemele totalitare, dar mai ales in sectele distructive, oamenii sunt pusi sa manance impreuna, sa lucreze impreuna, sa aiba cat mai multe intalniri in grup si chiar sa doarma in mari dormitoare comune. Individualismul este descurajat prin orice mijloace. Mai mult, individul trebuie inregimentat intr-o organizatie anume, oricare ar fi ea, pentru a se supune unor regulamente abuzive si a se integra unei ierarhii suplimentare.

In Romania lui Ceausescu, conform experientei nord-coreene, s-a incercat crearea 'omului nou', cu un comportament total nou, prin plasarea lui intr-un cadru complet nou. Marile monumente istorice ale tarii au fost lasate in paragina, pentru ca trecutul trebuia rescris. Traditiile si obiceiurile romanesti au fost ignorate si chiar interzise. Un fabulos tezaur spiritual, cel al mitologiei nationale, a fost cenzurat total, deoarece nu avea nici o legatura cu noua doctrina comunista. Nici macar locuintele nu au scapat tavalugului demolator. Nenumarate cladiri din centrele tuturor oraselor tarii au fost rase de pe suprafata pamantului pentru a face loc arhitecturii 'de tip nou', concretizate in asa-numitele 'centre civice', toate trase parca la indigo, pentru a nu individualiza in vreun fel orasul sau regiunea respectiva. In fiecare cartier al Bucurestiului a inceput construirea unor mari complexe alimentare, despre care a prins sa se insinueze tot mai mult zvonul ca urmau a fi transformate in uriase cantine publice. La tara, teroarea a fost si mai mare. Sute de sate au fost distruse sau rase de pe fata pamantului in intentia de a desfiinta gospodaria taraneasca, asa neajutorata cum era ea, pentru ca reprezenta o sursa de inducere a simtului de proprietate privata, care, la randul sau, ii conferea omului o anume individualitate. In locul caselor au fost ridicate blocuri, in incercarea de a le impune taranilor un nou mod de viata, bazat pe traiul in comun, anost, fara posibilitatea vreunei initiative. De asemenea, in orase oamenii au fost inghesuiti in blocuri-tip, fara personalitate, fara nici un detaliu arhitectonic distinctiv, care sa le inoculeze tocmai acest sentiment de cufundare in anonimat, si implicit comportamentul respectiv. Toate orasele din tarile foste comuniste au acelasi aspect: sufocate de blocuri uriase, identice, in culori sterse. Omului ii era impusa prin orice mijloace pierderea identitatii.

Controlul comportamentului se creeaza din frageda pruncie, prin inregimentarea in tot felul de organizatii bazate pe o ierarhie bine stabilita, cu un statut rigid, cu obligatia de a purta un anumit gen de uniforme, aceleasi pentru toti. In Romania regimului comunist a fost infiintata organizatia nationala a 'Soimilor patriei', in cadrul careia comportamentul copiilor era controlat inca din faza prescolara. Urmau apoi organizatia de pionieri, UTC-ul, sindicatul, organizatia de partid s.a.m.d. Intreaga populatie trebuia cuprinsa in una sau mai multe forme de organizare, cu reguli stricte, eventual cu uniforme specifice, care sa creeze sentimentul supunerii fata de autoritati, orice reprezentare ar fi avut acestea. Inducerea supunerii determina implicit si un anume model de comportament. Omul nu trebuia sa aiba timp de reflectie pentru a ajunge la vreo opinie proprie sau la manifestari personale. Permanent, individul era ocupat sa participe la actiunile organizatiei, sa se zbata pentru obtinerea unor mici recompense, in majoritatea cazurilor 'titluri de merit' ce nu aveau nici o componenta materiala, sa se comporte 'exemplar' pentru a accede la trepte superioare ale erarhiei grupului. Intr-un asemenea mediu, guvernat de reguli nenumarate, orice act comportamental putea fi interpretat intr-un anume fel, atragand dupa sine recompense sau pedepse. Individul era mentinut permanent intr-o balanta asupra careia isi concentra intreaga atentie. Actionand in sensul dorit de autoritati, el era recompensat, laudat si, uneori, promovat; actionand in sens nedorit, el era expus oprobriului public, criticat, retrogradat, supus unor munci umilitoare.

Viata in cadrul unui asemenea sistem, fara alternativa, fara derogari de la reguli (in cazul majoritatii cetatenilor obisnuiti), il aduce pe individ in situatia de a crede sincer ca recompensele pe care le obtine in cazul comportamentului 'corect' sunt absolut firesti. De asemenea el crede sincer ca atunci cand este pedepsit pentru acte 'incorecte', chiar merita pedeapsa. Astfel impunerea unui anume gen de comportament atrage dupa sine, in timp, modificarea gandirii individului si chiar a sentimentelor acestuia.

Obtinerea controlului total asupra individului prin determinarea modului sau de comportament impune crearea unui intreg sistem de ritualuri si obisnuinte menite sa asigure coeziunea grupului, sa cufunde individul in anonimat si sa-l faca sa se supuna din reflex autoritatilor si regulilor statuate de acestea. Se ajunge astfel la crearea unei maniere de a vorbi, de a se imbraca, de a se tunde, chiar si la o anumita expresie faciala. 'Limbajul de lemn' atat de ironizat dupa colapsul comunismului reprezenta totusi, la vremea lui, o poarta spre promovarea sociala. Cei care ajungeau sa-l stapaneasca erau constienti ca puteau accede mult mai usor spre varful ierarhiei. Multi ajungeau chiar sa creada sincer ca un asemenea limbaj este 'diplomatic' si superior celui utilizat de 'vulg'. Tunsoarea 'decenta' era un alt element care ii facea pe oameni sa nu se deosebeasca unii de altii. In sistemele totalitare asiatice, majoritatea populatiei purta un soi de uniforme tot timpul zilei. Dependenta totala fata de regim din punct de vedere financiar ii obliga pe cetatenii obisnuiti sa se aseze la coada pentru a primi periodic imbracaminte si incaltaminte. Chiar si sa fi vrut, oamenii nu aveau posibilitatea sa-si procure haine mai 'altfel'. Cu timpul, obisnuinta i-a facut sa creada sincer ca acel gen de imbracaminte este cel mai potrivit, cel mai decent, cel mai practic. Oamenii imbracati deosebit le provocau un instinctiv sentiment de respingere.

In cadrul sectelor, adeptii sunt supusi unor nenumarate ritualuri ce le creeaza un anume gen de comportament, care, la fel, atrage dupa sine reformarea gandirii si a sentimentelor. Un fost membru al sectei lui Moon isi aminteste ca pana si obiceiuri orientale minore precum descaltatul la intrarea intr-un centru de meditatie, ingenuncherea si plecaciunile in fata celor mai in varsta il faceau sa se simta deosebit de restul lumii, sa aiba un sentiment de relaxare si multumire de sine.

Indivizii care totusi mai rezista integrarii totale sunt acuzati de egoism, de mentalitati invechite si, inainte de a fi pedepsiti, li se ofera 'sansa' reabilitarii. Pentru a se reabilita, sau chiar pentru a nu se pune in asemenea situatii, indivizii cauta sa se integreze perfect grupului, ajungand pana la a-si controla cele mai mici gesturi sau chiar tonul vocii in dorinta de a nu iesi cu ceva in evidenta. Supunerea totala fata de conducator, orice reprezentare ar avea acesta, devine cel mai important lucru pe care il au de invatat.

Conducatorii stiu ca nu pot comanda gandurile ascunse ale indivizilor. Insa ei stiu foarte bine cum sa le comande comportamentul, pentru ca gandirea si emotiile sa se conformeze de la sine acestuia.

Controlul gandirii presupune indoctrinarea indivizilor atat de profund, incat ei sa accepte neconditionat ideologia grupului, sa adopte in mod firesc noul limbaj si sa isi formeze reflexul de a respinge instinctiv orice 'gand perturbator'. Pentru a deveni un 'bun' membru al respectivului grup social, individul ajunge sa isj manipuleze singur propria sa gandire.

In sistemele totalitare, oamenii sunt adusi in situatia de a crede ca ideologia propagata de conducatori reprezinta 'adevarul absolut', singura interpretare corecta a realitatii. Doctrina si intregul paienjenis de legi si regulamente ale sistemelor totalitare nu se axeaza doar pe filtrarea informatiilor culese de individ din exterior, ci mai ales au in vedere crearea unui sistem de gandire prin care individul insusi sa selecteze si sa interpreteze informatiile in sensul dorit de lideri.

Indoctrinarea, pentru a fi cat mai eficienta, trebuie sa se bazeze pe simplicitate. Individului i se anuleaza posibilitatea de a judeca inprorunzime, de a interpreta situatiile sociale, in special prin impartirea tuturor fenomenelor in 'bune' si 'rele'. Nuantele sunt excluse. In acest sens, lozinca: Cine nu este cu noi, este impotriva noastra separa dintr-o data societatea, lumea exterioara, in 'buni' si 'rai', in oameni care gandesc 'corect' si inamici cu 'mentalitati invechite'. Delimitarea dintre cele doua categorii este stricta si nu accepta nici o derogare, nici o interpretare. Pentru a da masura lucrurilor 'corecte', tot ce este 'bun' si permis se regaseste in imaginea conducatorului. Tot ce este 'rau' provine din afara.

Mai mult, toate sistemele totalitare sustin ca doctrina lor este riguros fundamentata din punct de vedere stiintific. Este, de fapt, singura 'valabila', singura 'adevarata'. Din acest motiv, indivizilor le este inoculata ideea de a nu se mai gandi la asemenea lucruri, 'deja verificate', pentru ca ideologii sistemului au avut grija sa gandeasca pentru ei si sa le asigure integrarea in 'cea mai buna dintre lumi'.

Conducatorii unui sistem totalitar creeaza intotdeauna un limbaj propriu grupului, alcatuit din cuvinte si expresii specifice, pentru ca limbajul pune la dispozitia gandirii simbolurile cu care aceasta opereaza. Controland limbajul, se poate controla gandirea. Majoritatea situatiilor ce ar necesita analize complexe pentru a fi intelese in esenta de oamenii obisnuiti sunt condensate, etichetate si reduse la simple clisee verbale, ce atrag dupa ele formarea unor clisee de gandire.

Spre exemplu, in secta lui Moon, atunci cand un membru are dificultati in a se intelege cu un altul, situat fie deasupra, fie dedesubtul sau in ierarhia grupului, conflictul este calificat drept 'problema Cain-Abel'. Aceasta etichetare induce imediat in mintea adeptilor si modul de rezolvare a conflictului: Cain trebuie sa i se supuna lui Abel si sa-l urmeze, nu sa-l ucida, asa cum s-a intamplat in episodul descris de Vechiul Testament. Cu alte cuvinte, cel situat pe o treapta ierarhica superioara are intotdeauna dreptate. In acest mod conflictul este dezamorsat pe loc. Incercarea vreunui adept de a gandi altfel este calificata imediat drept supunere fata de dorinta Diavolului de a-l pune pe Cain-cel-rau mai presus de Abel-cel-bun. Acest cliseu verbal si de gandire ii impiedica pe adepti sa judece actele si eventualele greseli ale conducatorilor. Pentru ca liderul actioneaza intotdeauna corect si, chiar daca deciziile lui par uneori bizare, el stie foarte bine ce face.

Cliseele verbale si, mai apoi, cele de gandire au rolul de a-i separa net pe membrii grupului de restul lumii. Acest lucru este vizibil mai ales in cadrul unor secte, al caror sistem de indoctrinare este foarte eficient si pentru faptul ca liderii lor actioneaza asupra unor grupuri de oameni relativ restranse, izolate de ansamblul societatii. Prin practicarea unui limbaj propriu, sectantii, se simt superiori, alesj, posesori ai adevarului absolut. In acelasi timp, cliseele verbale servesc pentru derutarea nou-ve-nitilor. Acestia au impresia ca sectantii au ajuns la o intelegere superioara a fenomenelor vietii, ca pentru a deveni asemenea lor trebuie parcurse nenumarate trepte initiatice, care sa deschida noi porti ale cunoasterii, ca vor fi necesari ani intregi de eforturi pentru a accede la 'adevarul absolut''. In realitate, insusindu-si limbajul sectei, participand la ritualurile initiatice, novicii vor invata cum sa nu gandeasca. Ei vor invata ca adevarata cunoastere inseamna credinta totala in ideologia sectei.

O alta componenta importanta a controlului gandirii este formarea reflexelor mentale ale individului de a respinge orice gand ce ar putea contraveni ideologiei. Judecarea instinctiva a diverselor situatii sociale este anihilata, prin crearea unei noi identitati spirituale a individului, deosebite total de cea veche. Procesul inducerii unor astfel de reflexe mentale are mai multe etape. In prima faza se aplica negarea totala a ideilor 'incorecte', coroborata cu cenzurarea drastica a informatiilor venite din exterior: Ce spun ei nu este adevarat. Este o minciuna inventata de dusmanii nostri. Treptat, individul ajunge in situatia de a-si forma el insusi un nou mod de gandire. Atunci cand are unele dubii, din instinct va fi invatat sa gandeasca: Asa ceva s-a intamplat din motive bine intemeiate. Apoi nu va mai gandi, ci va veni imediat cu justificarea: Asa ceva s-a intamplat pentru ca trebuia sa se intample.

Crearea reflexelor mentale are ca scop aducerea indivizilor in situatia de a respinge din start orice idee ce vine in contradictie cu doctrina sistemului, price critica la adresa conducatorilor sau a grupului. Astfel de indivizi vor fi incapabili sa rationeze cu detasare, sa evalueze si sa interpreteze obiectiv situatiile sociale. Rigiditatea gandirii lor ii va impiedica sa se angreneze chiar in cel mai banal schimb de opinii. Ei vor fi sincer convinsi ca sunt posesorii adevarului absolut. Dar ceea ce este mai grav, vor fi la fel de sincer convinsi ca toti cei ce nu au idei asemenea lor le sunt dusmani de moarte si trebuie eliminati.

Tot in ideea inducerii reflexelor mentale este incurajat un anume gen de critica si autocritica- in cazul multor indivizi, desi atrofiat pana aproape de disparitie, instinctul de judecare detasata a unor situatii sociale nu poate fi eliminat definitiv. De aceea el trebuie pervertit treptat, oferindu-i-se sansa de a fi utilizat, spre exemplu, in afirmarea unor pareri critice. Critica si autocritica au si menirea de a crea o imagine de 'obiectivitate' a sistemului, intrucat cetatenilor le este permis sa-si expuna, chiar public, parerile. Insa punctul vital al acestor manifestari consta in faptul ca niciodata nu este permisa criticarea ideologiei, ci a fenomenelor, a situatiilor si a persoanelor care i se opun. Intotdeauna doctrina, sistemul, conducatorul sunt mai presus de orice indoiala. In consecinta numai ceea ce i se opune este demn de critica. La fel, autocritica nu va include niciodata parerea de rau a individului ca a crezut neconditionat in ideologia grupului, ci nemultumirea ca nu a crezut destul pentru a fi un 'bun' cetatean sau un 'bun' adept al sectei respective.

In cadrul unor secte se practica intens ritualuri speciale de alungare a gandurilor 'rele'. Adeptii sunt invatati sa identifice ei insisi aceste ganduri si sa le anihileze pentru a se putea ridica pe o 'treapta superioara a cunoasterii'.

In functie de secta, respectivele ritualuri pot consta in: rugaciuni, matanii, meditatii, cantece specifice, repetarea cu voce tare sau in gand a unor clisee cu valoare de simbol, intrarea in transa s.a.m.d. Treptat, ritualurile devin obisnuinta. Individul este 'programat' sa le activeze la primul semn de indoiala, teama sau nesiguranta. Automatismul ajunge la perfectiune, iar sectantul incepe sa se roage brusc sau intra subit in transa fara ca macar sa realizeze ca tocmai a avut un gand 'rau'.

Asemenea automatisme mentale de inlaturare a oricarui gand 'incorect', a oricarei indoieli sau incertitudini reprezinta cea mai directa cale de a rupe individul de realitate. Pentru el doctrina grupului va fi perfecta, conducatorii vor fi perfecti, iar toate lucrurile rele ce i se vor intampla vor fi numai din vina lui. Daca in cadrul sectelor astfel de automatisme se pot crea in cateva saptamani sau luni, in cadrul sistemelor sociale mai mari este nevoie de ani sau chiar de decenii. Cu cat trece mai mult timp, apar noi generatii, care, chiar daca nu ar fi indoctrinate in mod evident, ar ajunge sa serveasca ideologia regimului prin simplul fapt ca traiesc in acel sistem, ca intreg comportamentul lor, modul de gandire, sistemul de valori, standardele culturale etc. se formeaza sub influenta totala a ideologiei respective. Din acest motiv, seismele sociale mari, provocate de prabusirea unui intreg sistem doctrinar, induc la nivelul intregii populatii starea de anomie, despre care am discutat intr-un capitol anterior. Pentru reducerea perioadei de anomie cat mai mult posibil este necesara restructurarea din temelii a intregului sistem de valori, de legi si regulamente. Perpetuarea unei stari de falsa tranzitie, in care vechile structuri si mentalitati continua sa functioneze, chiar si sub forme poleite, in paralel cu noile mecanisme politice, economice si sociale, nu face decat sa permanentizeze haosul si confuzia. Sistemele totalitare au putut fi instaurate rapid tocmai prin eliminarea completa, intr-un interval de timp foarte scurt, a vechilor structuri. Instaurarea unui regim democratic, bazat pe incurajarea individului de a-si manifesta propria sa identitate, nu se poate realiza prin forta. Aici intervine rolul personalitatilor in istorie.

Atunci cand personalitatile, aflate la conducere in asemenea situatii de criza, sunt incapabile sa imprime un curs ascendent redefinirii societatii, artizanii manipularii pot induce foarte usor sentimentul culpabilizarii generale. Avand in vedere ca fostul regim ideologic totalitar a inoculat in mentalitatea cetatenilor de rand ideea ca doctrina si actiunile conducatorilor sunt intotdeauna corecte, iar fenomenele negative sunt puse exclusiv pe seama oamenilor obisnuiti, cu conceptii 'incorecte', acestia vor putea fi invinuiti mult mai usor de toate relele, pe motiv ca 'mentalitatea lor este invechita', ca nu vor sa inteleaga maretia programelor propuse de lideri si justetea acestora, ca se lasa influentati de dusmanii natiunii sau de diversi 'huligani' ori 'golani', ca toata lumea este corupta, ca oamenii nu-si merita liderii.

Conducatorii totalitari nu vor accepta niciodata ideea ca fenomenele negative s-ar putea intampla din cauza incompetentei lor, doctrinei pe care o servesc, sau sistemului pe care il sustin. Chiar in fata celor mai clare evidente ale esecului totalitarismului, ei vor sustine in continuare ideologiile de inspiratie totalitara sub diverse pretexte precum: Se poate democratie si cu un despot luminat s.a.m.d.

Revenind la mecanismele de control al gandirii, trebuie subliniat si in acest caz faptul ca, actionand asupra gandirii, exploatand fenomenul de disonanta cognitiva se poate obtine si controlul asupra comportamentului sau al sentimentelor.

Controlul sentimentelor consta in manipularea emotiilor individului si in restrangerea cat mai mult posibila a spectrului sau sentimental. Vinovatia si frica sunt doua instrumente absolut necesare pentru a tine oamenii sub control. Manipularea sentimentului de vinovatie da cele mai bune rezultate pentru integrarea individului in societate, pentru cufundarea lui in anonimat, dar si pentru inducerea supunerii neconditionate fata de autoritati.

Vinovatia poate fi de multe feluri. Astfel vina istorica este cea prin care se creeaza culpabilizarea generala. Pentru ororile nazismului a fost blamat intregul popor german. Pentru aruncarea bombelor de la Hiroshima si Nagasaki, fiecare american s-a simtit vinovat. Pentru a nu se incepe procesele criminalilor comunisti s-a insinuat ideea ca toti membrii de partid ar fi vinovati de crimele comise in lagarele si puscariile comuniste. Vina istorica poate fi indusa atat de cuceritorii din afara, care urmaresc sa obtina supunerea neconditionata a 'vinovatilor' in numele pacatelor comise de reprezentantii acestora, cat si de propriii conducatori, care doresc sa-si justifice unele acte grave si sa le prezinte distorsionat in ochii opiniei publice interne sau internationale. Vina istorica se bazeaza pe inducerea unui sentiment de complicitate intre autoritati si cetatenii obisnuiti, chiar daca deciziile le iau numai unii, ceilalti reprezentand doar masa de manevra. Complicitatea si vina istorica prind mult mai repede in regimurile totalitare, acolo unde opozitia a fost eliminata, iar liderii actioneaza si vorbesc in numele intregii natiuni.

Vina incapacitatii de afirmare a propriei identitati, exprimata prin sentimentul de insatisfactie al individului ca nu traieste la nivelul valorii sale, poate fi de asemenea exploatata pentru amplificarea starii de nemultumire pana la stadiul de revolta ori, in sens opus, pana la acceptarea unei supuneri totale fata de autoritati, supunere in schimbul careia individului ii este facilitat accesul spre treptele superioare ale ierarhiei sociale, spre un loc pe care acesta considera ca il merita.

Vina pentru actiuni comise in trecut este intens utilizata de artizanii manipularii pentru santajarea individului. In acest sens sunt alcatuite dosare voluminoase, care pot fi scoase la iveala ori de cate ori persoana in cauza da semne de nesupunere. Puterea extraordinara a acestui tip de vinovatie determina si crearea unor noi genuri de 'pacate', tocmai pentru a face dosarele cat mai voluminoase. Iar daca individul a avut o viata exemplara, se pot gasi oricand parinti, frati, prieteni sau simple cunostinte ale acestuia pentru greselile carora sa fie facut si el raspunzator. Marturisirea pacatelor nu aduce niciodata iertarea lor. Cu atat mai putin uitarea. In sistemele totalitare sau in sectele distructive, este generalizata aplicarea practicii intalnite la societatile democratice doar in cadrul proceselor penale: Tot ce spui poate fi folosit impotriva ta.

Vina sociala consta in culpabilizarea generala a indivizilor pentru tarele existente in societate. Prin inducerea acestei vinovatii, individul este determinat sa-si minimalizeze propriile sale probleme si incertitudini, sa nu mai dea atentie indoielilor la adresa celor care il conduc. Cum te poti lega de unele greseli minore ale guvernului, cand atatia oameni mor de foame pe strazi si din vina ta?, suna doar una dintre intrebarile retorice prin care se propaga vina sociala. In cadrul unor secte se ajunge la blamarea adeptilor pentru toate tarele societatii, chiar si pentru cele ipotetice, precum iminenta declansare a unui razboi nuclear. Ei sunt facuti raspunzatori pentru toate pacatele omenirii. Bineinteles, ca sa-si spele 'greselile', trebuie sa creada nestramutat in liderul lor spiritual, care, mai devreme sau mai tarziu, le va aduce iertarea.

 Frica este celalalt sentiment utilizat pe scara larga pentru manipularea indivizilor, in special in sensul mentinerii coeziunii grupului social din care fac parte. Sentimentul de frica este indus si amplificat in doua directii principale, fiecare avand la baza o amenintare specifica. Astfel, in primul rand, indivizii sunt avertizati permanent asupra pericolului reprezentat de fortele ostile din exterior, care actioneaza continuu pentru a dezmembra si a distruge grupul. Aceste forte pot fi autoritatile statului in cazul unor secte extremiste, 'fortele imperialiste, reactionare' in cazul sistemelor socialiste, slujitorii Diavolului in cazul unor grupari religioase, gruparile comuniste in cazul unor societati cu doctrina de dreapta, etniile rivale in cazul in care se urmareste exacerbarea unor conflicte interetnice, gruparile teroriste dusmane unei natiuni, religii sau unui sistem social s.a.m.d.

Manipularea indivizilor prin inducerea si amplificarea amenintarilor venite din exterior poate ajunge pana la subtilitati extrem de perfide. In cazurile in care 'dusmanul' nu exista, el este inventat. Individul trebuie mentinut permanent intr-o stare de frica pentru a nu avea timp sa gandeasca. In acelasi timp, existenta 'dusmanului' poate motiva, in sistemele totalitare, actiuni in forta, sangeroase, care au ca scop final accentuarea starii de teama si nesiguranta in randurile intregii populatii. Propaganda nazista s-a bazat intr-o mare masura pe invinovatirea evreilor de toate relele societatii. Milioane de oameni au fost ucisi in numele acestei idei, dar, in acelasi timp, a fost dezvoltat un imens sistem de represiune menit sa distruga orice opozant al regimului, indiferent daca avea sau nu vreo legatura cu etnia evreilor. La randul sau, propaganda comunista se baza pe exacerbarea sentimentelor de teama fata de 'actiunile dusmanoase ale cercurilor imperialiste, reactionare'. Oricine nu era de acord cu doctrina comunista putea fi oricand invinovatit de legaturi cu 'agenturile straine'.

Avand in vedere cele spuse mai sus, iese in evidenta cea de-a doua cale de utilizare a terorii in scopul controlarii totale a individului. Acestuia ii este indusa, permanent, teama de a nu fi descoperit si pedepsit de autoritati, indiferent daca vina lui este reala (in sensul incalcarii unor reguli arbitrar impuse de regimul la putere) sau pur si simplu inventata. Aceasta perfida combinatie intre dezvoltarea unui sentiment de vina individuala si frica de a nu fi descoperit este cu atat mai eficienta cu cat regulile sunt mai numeroase, mai oculte si, astfel, foarte usor de incalcat. Intr-un sistem totalitar dezvoltat este practic imposibil ca individul sa respecte absolut toate regulile si legile, mai ales ca aproape in fiecare zi sunt inventate altele noi, iar popularizarea lor este tinuta in frau, 'din ratiuni superioare', astfel incat cetateanul sa afle de ele abia dupa ce le-a incalcat si a devenit, in acest fel, pasibil de pedeapsa. Mai mult, de fiecare data cand apar reglementari noi, efectul lor este retroactiv, pentru a nu da nici o sansa individului, oricat de supus si de atent ar fi el.

De multe ori, pentru a controla eficient emotiile indivizilor, se utilizeaza redefinirea sentimentelor. In acest mod, ceea ce era motiv de tristete trebuie sa devina prilej de bucurie, ceea ce reprezenta o rusine trebuie sa devina o mandrie s.a.m.d. Fericirea, spre exemplu, este un sentiment spre care aspira orice fiinta umana. In unele secte, de pilda, liderii spun ca omul poate fi fericit numai atunci cand se simte cat mai aproape de Dumnezeu. Dar cum Dumnezeu este, in viziunea respectivilor lideri, mai tot timpul nefericit si nemultumit, ar fi un adevarat sacrilegiu ca adeptii sectei sa-si manifeste, vreodata, in mod deschis, bucuria. In consecinta, starea de fericire se atinge printr-o permanenta nefericire si suferinta. De multe ori, sectantii ajung in extaz numai dupa ce se supun unor suplicii infricosatoare (flagelari, posturi negre, automutilari, crucificari etc). Cu cat durerea este mai atroce, cu atat ei se simt mai aproape de divinitate, deci mai fericiti.

Redefinirea sentimentelor este o tehnica de baza in absolut toate sistemele totalitare. Copiii sunt crescuti si educati dupa standarde noi, conform carora tradarea parintilor pentru 'mentalitati invechite' devine un merit. Mai mult, in sistemele comuniste de mana forte, au fost numeroase cazuri in care fiii si-au acuzat parintii in cadrul unor procese publice si au cerut condamnarea lor la moarte. Tinerii au fost prezentati ca veritabili eroi, au fost coplesiti de onoruri si li s-a facilitat ascensiunea sociala, pentru ca exemplul lor sa fie urmat de cat mai multi. Treptat s-a creat o noua mentalitate, in care delatiunea a fost ridicata la rangul de virtute, de 'indatorire patriotica' fundamentala a oricarui cetatean. Mai trist este faptul ca astfel de metode sunt continuate chiar si dupa colapsul sistemelor totalitare. In Romania, spre exemplu, la sase ani dupa revolutia din decembrie 1989, forul legislativ a adoptat noua lege a secretului de stat, in care delatiunea se mentine ca o expresie a 'fidelitatii fata de tara'. Pentru a-si demonstra aceasta fidelitate, fiecare cetatean este obligat sa-si supravegheze si sa-si suspecteze permanent semenii, sa devina un colaborator asiduu al serviciilor de informatii. Astfel noua lege a secretului de stat nu numai ca mentine redefinirea sentimentelor initiata de fostul regim, dar are si un al doilea scop extrem de important, acela de a crea o neintrerupta stare de suspiciune in randurile cetatenilor. Astfel este facilitata dezbinarea, oamenii pot fi asmutiti mult mai usor unii asupra altora, iar controlul asupra lor este extrem de eficient, conform principiului de guvernare: Divide et impera!, enuntat de Machiavelli. De fapt, principiul este preluat de la romani: Divide ut regnes! (Dezbina ca sa domnesti!).

Fericirea, in majoritatea cazurilor de redefinire a sentimentelor, este redusa la bucuria individului de a se integra grupului, de a-si urma si adula conducatorul, de a indeplini constiincios toate sarcinile ce ii sunt atribuite. In Coreea de Nord, copiii, dar si foarte multi oameni maturi atingeau chiar o veritabila stare de extaz la vederea 'Conducatorului' Kim Ir Sen. De asemenea, in multe secte, fericirea adeptilor este concretizata intr-o munca epuizanta in folosul grupului, in cedarea tuturor bunurilor catre comunitate, in respectarea fiecarui indemn adresat de catre lider. Chiar si atunci cand acesta face apel la sacrificiul suprem, asa cum a fost cazul in Guyana, cand Jim Jones a determinat sinuciderea in grup a peste noua sute de oameni.

Alte doua sentimente utilizate intens de artizanii manipularii sunt loialitatea si devotamentul. Un urias sistem de propaganda este pus in miscare pentrua-l determina pe individ sa-si canalizeze sentimentele negative numai catre cei din afara grupului. Nu este admisa nici o critica la adresa doctrinei sau a liderilor, ci doar la adresa celor care au conceptii potrivnice sistemului. De asemenea, autocritica este incurajata doar in sensul blamarii oricarei tendinte de nesupunere fata de normele ideologiei respective sau fata de indemnurile conducatorilor. Pentru incurajarea sentimentului de cufundare in anonimat, ce atrage dupa sine obedienta neconditionata fata de autoritati, indivizii sunt invatati sa nu se mai preocupe de ei insisi, de nevoile si aspiratiile lor firesti, ci numai de ceea ce este 'bun' si 'corect' pentru intregul grup. In acest sens, sistemul comunist urmarea continuu inducerea in constiinta cetateanului a principiului: De la fiecare dupa capacitati, fiecaruia dupa nevoi. Individul trebuia sa se gandeasca permanent la faptul ca sunt destui cei cu un standard de viata mai scazut decat el (apare aici si sentimentul de vina sociala), de aceea nu trebuia sa se planga, ci sa depuna eforturi tot mai mari pentru 'binele colectiv'. Nu conta ca acest principiu era aplicat numai oamenilor de rand, in timp ce suprastructura se bucura de privilegii nemasurate. Despre acele privilegii era interzis sa se vorbeasca. 'Codul eticii si echitatii socialiste' anula ierarhia fireasca a valorilor si ii acuza imediat de 'egoism' pe cei care doreau sa-si puna in evidenta propriile lor capacitati. Manifestarea unui spirit egalitarist perfect (in cazul cetatenilor de rand) era dovada suprema a loialitatii fata de doctrina comunista.

O importanta deosebita pentru controlul total asupra structurii emotionale a individului o are manipularea relatiilor interpersonale ale acestuia. Liderii urmaresc directionarea indivizilor spre un anume gen de prietenii, le inoculeaza necesitatea evitarii celor cu conceptii 'incorecte', ii angreneaza in activitati entuziaste de grup, axate in special pe indeplinirea indemnurilor venite de la conducatori. Munca patriotica, colectarea sticlelor goale, organizarea de brigazi artistice, dincolo de scopul lor pur economic sau cultural, creeaza prietenii si simpatii avand la baza tocmai indeplinirea unei 'sarcini' transmise 'de la Centru'. Chiar si micile abateri de la linia impusa 'de sus' sunt tolerate, pentru a da individului sentimentul de libertate, pentru a-l determina sa se angreneze sincer in respectivele activitati.

Uneori, sentimentele pe care trebuie sa le manifeste permanent un 'bun' membru al grupului social sunt impuse prin directive clare. Acestea au un rol bine determinat, mai ales atunci cand ii vizeaza pe cei mai tineri membri ai societatii, al caror sistem de valori este in plina formare. Astfel Statutul soimilor patriei, elaborat in timpul regimului Ceausescu, impunea inca din primele paragrafe: Soimii patriei trebuie sa fie intotdeauna veseli. Oricat ar parea de absurda, la prima vedere, o asemenea 'sarcina', trebuie luat in considerare intregul sistem de educatie din vremea respectiva, sistem prin care primii raspunzatori de incalcarea statutului puteau fi educatorii. Trebuia ca ei sa-i mentina veseli pe micii 'soimi', dar, in acelasi timp, sa-i invete sa respecte intocmai legile si reglementarile regimului. In consecinta, singura solutie era aceea de a-i forma pe copii in asa fel incat sa fie veseli si fericiti numai atunci cand gandeau si se comportau 'corect'.

Controlul relatiilor interpersonale mai are o componenta deosebit de importanta, anume controlul relatiilor sexuale. Liderii sistemelor totalitare impun reguli foarte stricte in ceea ce priveste alegerea partenerului de viata si numarul urmasilor pe care ii poate avea un cuplu. O atentie deosebita este acordata tinerei generatii, deoarece aceasta este mult mai usor de indoctrinat. In timpul regimului nazist, alegerea unui sot sau a unei sotii apartinand etniei evreilor echivala cu trimiterea intr-un lagar de concentrare si exterminare. In paralel, liderii nazisti au imaginat si au pus in aplicare un program halucinant de obtinere a unor noi generatii de 'arieni', care sa reprezinte viitorul natiunii germane. Trupe speciale SS rapeau din teritoriile ocupate copii care corespundeau 'standardelor' si ii internau in camine speciale unde erau crescuti doar in scopul procrearii. Pe de alta parte, multe tinere germane erau selectate, intr-o atmosfera de extaz ideologic, pentru misiunea 'suprema' de a oferi copii Reich-ului. Fetele se impreunau. In cadru organizat si supravegheat, cu soldati germani, de asemenea selectati riguros, pe care nu ii cunosteau si nici nu ii mai intalneau vreodata. Dupa nastere, pruncii erau preluati imediat in camine speciale si crescuti in spiritul doctrinei naziste. Ei nu isi mai vedeau niciodata parintii, iar acestia din urma erau mandri ca isi servisera patria si Fhrer-ul.

In Romania regimului comunist, casatoriile erau controlate prin mijloace mai subtile. In foarte multe cazuri, parintii se opuneau casatoriei copilului cu cineva provenind dintr-o familie 'cu probleme'. Ei stiau ca noul cuplu va avea de suferit din cauza 'petelor' de la dosarele viitoarelor rude apropiate si de aceea preferau sa evite asemenea situatii. Erau indeobste dorite casatoriile cu odrasle ale suprastructurii comuniste, avandu-se in vedere privilegiile de care se va bucura, automat, tanara familie. Aparea astfel o polarizare invizibila a societatii in familii 'bune' si familii 'cu probleme'.

In ceea ce priveste 'politica demografica' a Partidului Comunist Roman, situatia a capatat accente dramatice, mai ales in timpul regimului Ceausescu. In dorinta lui de a crea 'omul nou', Ceausescu, la fel ca si Hitler si ca toti ceilalti lideri ai sistemelor totalitare, a stiut ca masa de manevra cea mai docila va fi constituita de tanara generatie, crescuta si educata 'in spiritul valorilor comunismului', ce urma sa ia locul celor cu 'mentalitati invechite'. In acest sens, un prim pas a fost facut prin interzicerea avorturilor, lucru ce a dus la nasterea unor generatii intregi de 'ceausei'. Apoi, pentru a elimina total avorturile ilegale, a fost initiat un sistem draconic de legi si regulamente, ce a dus la moartea a mii de femei. Doctorilor le-a fost interzis, sub amenintarea cu ani grei de puscarie, acordarea oricarui ajutor pacientelor aflate in stare grava, ca urmare a unor interventii empirice, pana ce acestea nu-l denuntau pe autorul interventiei. Chiar si atunci cand femeile se aflau in coma, sistemul conditiona acordarea primului ajutor de existenta unui denunt. Mii de familii au ramas indoliate, sute de medici au ajuns in puscarii, alte mii de tinere au fost trimise la inchisoare, deoarece, chiar daca facusera marturisiri complete, fapta era pedepsita exemplar, in semn de avertisment pentru cei care ar mai fi indraznit sa incalce respectivele legi. In acelasi timp, pentru incurajarea nasterilor, ideologii comunismului au inventat titlul onorific de 'mama eroina', acordat femeilor cu multi copii.

Insa conditiile tot mai mizere de viata din ultimii ani ai regimului Ceausescu au facut ca aparitia unui copil sa devina o adevarata problema in foarte multe familii. De aceea avorturile clandestine au continuat. Pentru a le contracara si mai eficient, autoritatile au impus fiecarei femei din Romania obligativitatea de a se supune periodic unui control ginecologic umilitor, ce urmarea depistarea si inregistrarea unor eventuale sarcini inca din primele luni. In acest mod, viata intima a intregii populatii a intrat sub o supraveghere foarte stricta. Dupa revolutia din decembrie '89 s-a decretat imediat libertatea avorturilor, insa responsabilii pentru acea politica soldata cu mii de victime nu au fost niciodata trasi la raspundere.

Controlul vietii sexuale este practicat si in foarte multe secte. In unele dintre ele, adeptilor le este impus un regim de abstinenta. Pentru a putea rezista, ei trebuie sa-si gaseasca o preocupare permanenta, aceasta fiind, cel mai adesea, desfasurarea unor munci extenuante in folosul grupului (de fapt, in foarte multe cazuri, cel care profita de roadele muncii adeptilor este exclusiv conducatorul sectei). In alte grupuri, sectantii sunt indemnati spre o viata sexuala frenetica, spre adevarate orgii si chiar perversiuni, precum cele practicate in unele grupuri satanice. In ambele cazuri, adeptii devin tot mai dependenti de stilul de viata al grupului, iar controlul asupra starii lor emotionale ajunge o arma redutabila in mainile conducatorului sectei.

Dar cea mai puternica tehnica utilizata in obtinerea unui control total asupra sentimentelor individului este inocularea spaimei fata de parasirea grupului. Individul este obisnuit cu o totala dependenta fata de comunitatea din care face parte. El trebuie sa se simta in siguranta numai in cadrul grupului. Permanent i se spune ca, in cazul parasirii comunitatii, va ramane fara aparare, se va imbolnavi, va fi persecutat de cei din afara, va fi chiar ucis sau se va sinucide. In cadrul unor secte, adeptii ajung sa aiba veritabile reactii de panica numai la gandul plecarii: transpira, bataile inimii se accelereaza, subconstientul le transmite o dorinta intensa de a respinge respectiva idee. In societatile totalitare, aparatul de propaganda se preocupa intens de difuzarea unei imagini cat mai sumbre a lumii exterioare. Prin mediile oficiale de comunicare in masa ori prin intermediul zvonurilor, lumea exterioara este infatisata ca un spatiu haotic, populat numai de teroristi, drogati, someri, criminali, indivizi fara scrupule, care abia asteapta sa-i ingenuncheze si sa-i exploateze pe nou-veniti. O captura importanta pentru propaganda totalitara sunt cei reveniti in tara, dupa esecurile inregistrate in exterior. Acestia sunt mediatizati intens, pusi sa-si prezinte nerealizarile ca fiind obiective, generate exclusiv de actiunile fortelor oculte din exterior, apoi sunt reincadrati in societate, chiar cu unele privilegii efemere, ca exemplu de marinimie a sistemului fata de 'fiii ratacitori'.

Insa oricum s-ar actiona pentru obtinerea controlului asupra emotiilor unui individ, trebuie retinut faptul ca, o data dobandit acest control, comportamentul si gandirea individului se vor conforma noii structuri emotionale.

In concluzie, modificandu-se una dintre componentele identitatii individuale (fie gandire, fie comportament, fie structura afectiva), ca urmare a fenomenului de disonanta cognitiva, celelalte doua se vor adapta corespunzator.

In cele mai multe cazuri insa, artizanii manipularii actioneaza in paralel asupra tuturor celor trei componente, astfel incat fiecare modificare a uneia dintre ele sa vina imediat in intampinarea modificarilor celorlalte doua. Astfel eficienta in obtinerea unui control total asupra individului este maxima