Management comparat - Istoricul stiintei managementului comparat

Management comparat este stiinta care studiaza relatiile si procesele de management din organizatii care functioneaza in contexte nationale diferite, fiind axata pe identificarea si analizarea asemanarilor si deosebirilor manageriale dintre aceste organizatii, in vederea favorizarii transferului international de know-how managerial si cresterii functionalitatii, eficientei si eficacitatii organizatiilor.

- Managementul comparat are ca obiect principal studiul similaritatilor si diferentelor dintre sisteme manageriale promovate in diferite tari,

- Managementul internatnal are in vedere managementul companiilor multinationale.

E. L. Miller mg.int. = "ansamblul activitatilor de asigurare si de control al fondurilor, personalului si informatiilor care depasesc granitele nationale si politice".

Obiectul manage. comparat - Richard Farmer, obiectivele managementului comparat sunt:

q       cercetarea relatiilor relevante dintre mediu si management;

q       analizarea diferentelor comportamentale ale personalului din diverse tari, in procesele de management;

q       stabilirea modului de a conduce eficient intr-o alta tara;

q       descoperirea modalitatilor de imbunatatire a performantelor economice care tin de domeniul managementului.

Mg. comparat trebuie sa abordeze toate aspectele ce fac obiectul de activitate al managementului, :

- procesele, functiile si principiile managementului;

- sistemul de management al firmelor in ansamblul lor;

- subsistemele organizatoric, metodologic, informational si decizional;

- strategia si politica firmei;

- cultura organizationala si managementul resurselor umane;

- intreprinzatorii si managerii;

- eficienta managementului.

Indiferent de tema de management comparat abordata, tratarea acesteia trebuie sa prezinte doua dimensiuni principale.

sa prezinte un puternic continut de management.

abordarile de management trebuie sa prezinte o puternica dimensiune de mediu.

Necesitatea studierii managementului comparat

Se pot enumera cel putin cinci motive care pot sta la baza necesitatii studiului managementului comparat.

- Interdependentele, in special economice, manifestate intre diferite tari.

- Utilitatea analizei comparative, in general.

- Studiul diferitelor culturi permite managerilor sa-si dezvolte abilitatile de aprecire si intelegere a diferentelor dintre popoare, aspect deosebit de important in negocierile cu persoane de alta cultura.

- Studiul managementului comparat mareste numarul variabilelor in raport cu care analizam fenomenele manageriale si organizationale, fapt ce permite dezvoltarea cunostintelor economice.

- Studierea disciplinei de management comparat permite indivizilor sa-si evalueze mai corect cultura sau mediul propriu.=  motivatia cea mai importanta

Istoricul stiintei managementului comparat

Primele studii manageriale in viziune plurinationala au aparut in deceniul al VI-lea in SUA, ca urmare a intensificarii tranzactiilor internationale si a dezvoltarii stiintei managementului.

Perioada anilor 1965-1972 a fost denumita de specialisti perioada primului "boom" al managementului comparat.

Dupa anul 1972, pana in preajma anului 1980, se remarca o stagnare a activitatii de cercetare atat in planul cercetarilor empirice, cat si in planul acumularilor teoretice.

In perioada anilor 1980-1990, acumularile cantitative si calitative din deceniile anterioare si-au aratat roadele. Managementul comparat si cel international au cunoscut o noua perioada de boom, atat sub aspectul dezvoltarii stiintifice, cat si pe plan educational. Tot in aceasta perioada au fost publicate lucrari de sinteza care marcheaza maturizarea acestei stiinte. Dintre cele mai importante mentionam:

q         Advances in International Comparative Management, autori Richard Farmer si Elton McGoaun;

q         Comparative Management, editata de Raghu Nath;

q         Managing Cultural Differences, autori Philip R. Harris si Robert T. Moren;

q         Les differences culturelles dans le management, editata de Daniel Bollinger si Geert Hofstede.

Principalele scoli de management comparat

Raghu Nath a realizat o clasificare a acestor abordari, identificand cinci scoli de management comparat:

- scoala dezvoltarii economice; regasim primele studii teoretice si empirice de management comparat, realizate in perioada anilor 1950-1960. Cei care au surprins cel mai bine orientarea acestei abordari au fost Frederick Harbinson si Charles Myers. In lucrarea lor, Education Manpower and Economic Growth, ei au pornit de la premisa ca procedurile manageriale joaca un rol semnificativ in realizarea dezvoltarii industriale si economice.

- scoala mediului; Caracteristica de baza a studiilor cuprinse in cadrul acestei scoli o constituie faptul ca pornesc de la ipoteza ca eficienta manageriala este rezultatul influentei factorilor de mediu extern, de natura socio-culturala, politica, juridica, economica si educationala. Aceasta orientare s-a dezvoltat mai ales intre anii 1960-1970 si a fost semnificativ reprezentata in lucrarea autorilor Richard Farmer si Barry Richman - Comparative Management and Economic Progress. Principalele limite ale acestei abordari constau in supraccentuarea rolului factorilor externi ai managementului, considerandu-se ca managementul are un rol pasiv, de receptare a influentelor externe.

- scoala comportista; Conturata in perioada anilor 1965-1975, scoala comportista este reprezentata de M. Davis, D. Narain, Ghisseli, M. Porter. Abordarea acestei scoli face trecerea de la abordarea macrosociala, caracteristica primelor doua scoli, la abordarea microsociala. Toate lucrarile ce se circumscriu acestei abordari se caracterizeaza prin concentrarea asupra influentei pe care o au variabilele ca atitudini, credinte, sisteme de valori, modele comportamentale asupra practicilor manageriale si asupra eficientei managementului. Raghu Nath identifica trei aspecte asupra carora s-au concentrat adeptii scolii comportiste:

q       identificarea corelatiei dintre profitul national si anumite variabile comportamentale organizationale;

q       analiza atitudinilor si perceptiilor managerilor in ceea ce priveste anumite concepte si activitati manageriale;

q       convingerile, sistemele de valori si de ierarhie prevalente intr-o anumita societate.

- scoala sistemelor deschise; Aceasta abordare s-a dezvoltat in perioada anilor 1970-1980, la baza aparitiei sale stand larga proliferare a teoriei sistemice in toate domeniile sociale. Cei mai cunoscuti reprezentanti ai acestei abordari sunt: Anant Negandhi, S. D. Prasad, Bernard Estafen, Rosalie Tung, s.a.. Specifica acestei abordari este identificarea organizatiei, a managementului si a mediului cu trei sisteme deschise, aflate intr-o permanenta interactiune. Managementul, ca sistem organic integrat intr-o organizatie, intra in multiple relatii cu mediul, prin vehicularea de informatii, resurse umane, materiale si financiare.

- scoala centrata pe rolul principal al culturii in management.Cristalizata dupa anul 1980, aceasta scoala are ca principali reprezentanti pe Geert Hofstede, John Child, Lane Kelly, Reginald Worthley, Ch. Triandis.

Potrivit lui Geert Hofstede, "esenta culturii este programarea mentala colectiva. Ea este acea parte a conditionarii noastre pe care noi o acceptam impreuna cu alti membri ai natiunii, regiunii sau grupului nostru, dar nu cu componentii altor natiuni, regiuni sau grupuri". Printre contributiile importante ale acestei scoli se numara obtinerea unui vast material informational privind managementul din diverse tari, reprezentantii scolii subliniind ca la baza diferentelor dintre tari, in planul managementului, stau diferentele culturale dintre ele. De asemenea, s-a acordat o importanta deosebita efectelor sinergice ale mediului asupra managementului practicat in diverse tari. Rezultatul cercetarilor acestei scoli a fost impulsionarea preocuparilor stiintifice si educationale nu numai in sfera managementului comparat, dar si in domeniul managementului in general.

Modele de management comparat

Modelul Farmer-Richman Fiind prima expresie formalizata a managementului comparat, modelul Farmer-Richman are la baza patru concepte:

manag. intern al organizatiei, care se refera la coordonarea resurselor umane si materiale,

constrangerile exogene, concretizate in ansamb. variab. de natura economica, juridica,

politica caracteristice mediului in care functioneaza organizatia,

eficienta manageriala si eficienta organizatiei.

Desi prezinta deficienta majora a subevaluarii rolului managementului intr-o organizatie, modelul Farmer-Richman reprezinta prima constructie coerenta ce a surprins fundamentele metodologice ale managementului comparat si care a atras atentia publicului asupra rolului major pe care il are mediul asupra managementului.

Modelul Negandhi - Prasad. Premise:

q     manag. are un rol activ, fiind o variabila independenta, cu o influenta analoaga mediului;

q     in cadrul mediului, organizatia joaca un rol important economic si social;

q     mediul trebuie tratat diferentiat, ca mediu organizational, prin care se intelege ansamblul elementelor caracteristice organizatiei, mediu instrumental, reprezentat de agentii economici sau politici ale caror relatii cu organizatia pot fi identificate si evaluate si mediul societal, care se refera la fenomenele macrosociale.

Modelul Rosalie Tung Rosalie Tung a constatat ca acestea prezinta doua limite majore, ------ supraaccentuarea de catre fiecare model a unei variabile

- categorii de variabile si omiterea evidentierii relatiei dintre variabile.

La baza modelului Tung se afla patru categorii de variabile, delimitate dupa doua criterii: dupa sfera de actiune si dupa natura lor. Aceste variabile sunt de mediu sau extraorganizationale, intraorganizationale, personale si de rezultate. In schema prezentata in figura

Modelul Tung permite evidentierea urmatoarelor particularitati:

q       perceptia climatului organizational de catre membrii organizatiei este influentata de variabilele intraorganizationale si de calitatile personale ale membrilor organizatiei care, la randul lor, sunt influentate de variabilele extraorganizationale;

q       climatul organizational modereaza relatiile dintre variabilele intraorganizationale si variabilele de rezultate;

q       climatul organizational influenteaza relatiile dintre variabilele de mediu (extraorganizationale) si cele de rezultate.

Abordarea lui Geert Hofstede. Desi nu a fost formalizata ca model, abordarea specialistului olandez Geert Hofstede are in vedere evidentierea influentei diferentelor culturale asupra managementului, prezentand un grad ridicat de originalitate si complexitate.

Geert Hofstede a identificat patru dimensiuni culturale, fiecare avand doua laturi, concomitent complementare si contrare. Aceste dimensiuni, diferite de la o tara la alta si care explica diferentele dintre sistemele de management analizate, sunt: individualism/colectivism, distanta fata de putere mare/mica, evitarea incertitudinii intens/redus, masculinitate/feminitate. Ulterior, Hofstede si Michael Bond au identificat o a cincea dimensiune, respectiv orientarea pe termen scurt/lung sau dinamism confucianist, investigatiile fiind efectuate in zeci de tari, in principal din Extremul Orient.

Dimensiunea individualism/colectivism. Prin aceasta dimensiune sunt avute in vedere raporturile individului cu celelalte fiinte umane. Societatile in care interesul de grup predomina asupra interesului individual se numesc societati colectiviste sau comunitare, la polul opus situandu-se societatile individualiste.

In cadrul societatilor colectiviste, indivizii sunt puternic atasati grupului din care fac parte: familia, scoala, firma etc., acesta fiind principala sursa a identitatii unei persoane si singura masura de protectie impotriva greutatilor vietii

In cadrul societatilor individualiste, fiecare individ isi dezvolta o identitate proprie, distincta de a celorlalti membri ai grupului.

In tarile in care predomina colectivismul, membrii organizatiilor manifesta incredere si loialitate fata de acestea, se identifica cu scopurilor acestora, percepand esecurile si succesele companiilor ca esecuri sau succese personale.

In tarile in care predomina individualismul, salariatii abordeaza relatiile cu organizatiile in care lucreaza in principal pe baza interesului propriu, atasamentul fata de acestea fiind foarte redus. Pe baza indicilor de individualism calculati de Hofstede se poate concluziona ca tarile cu cel mai pronuntat individualism fac parte din categoria tarilor dezvoltate, cel mai mare indice, 91, apartinand Statelor Unite ale Americii, urmate de Australia, Marea Britanie, Olanda, in timp ce toate tarile sarace au un punctaj redus. De remarcat faptul ca, potrivit datelor lui Hofstede, Japonia este o tara care prezinta un grad redus de individualism, care poate fi explicat in principal prin raportare la traditiile japoneze, dar trebuie subliniat ca, sub influenta culturii si a managementului occidental, lucrurile incep sa se schimbe.

Dimensiunea distantei fata de putere. Aceasta dimensiune este asociata mijloacelor pe care le foloseste societatea in relatiile cu oamenii care sunt inegali. Societatile care incearca sa reduca inegalitatile in putere si bogatie se caracterizeaza prin distanta mica fata de putere, in schimb cele care institutionalizeaza diferentele in bogatie si putere sunt considerate societati cu distanta mare fata de putere.

In cazul societatilor caracterizate prin distanta mare fata de putere, copiii trebuie sa fie supusi fata de parinti, existand chiar intre copii o ierarhie a autoritatii.

In societatile caracterizate prin distanta mica fata de putere, scopul educatiei parintesti este acela de a lasa copiii sa se descurce singuri cat mai repede posibil, existand un ideal de independenta al individului in familie

In societatile ce manifesta o distanta mare fata de putere, managerii si subordonatii se considera reciproc inegali existential. Organizatiile centralizeaza puterea pe cat posibil in mai putine maini. Sistemele salariale arata o discrepanta mare intre managerii de nivel superior si cei de la baza organizatiei. Muncitorii au un nivel relativ redus de calificare si munca manuala are un statut mult mai coborat decat munca functionarilor. Managerilor li se acorda privilegii iar contactele dintre manageri si subordonati se presupune a fi initiate numai de catre manageri. arile cele mai sarace sunt, de regula, colectiviste si prezinta o distanta ierarhica apreciabila.

Dimensiunea evitarii incertitudinii. Aceasta dimensiune se refera la abordarea societatii vizavi de faptul ca timpul curge intr-o singura directie. Cunoastem trecutul, traim prezentul, dar viitorul ramane incert si trebuie sa ne obisnuim cu aceasta incertitudine. Dar incertitudinea extrema produce anxietate. Prin urmare, fiecare societate a dezvoltat metode pentru a diminua aceasta anxietate, metode care apartin tehnologiei, dreptului si religiei. Tehnologia ajuta la prevenirea incertitudinilor produse de natura; dreptul si legile incearca sa previna incertitudinile in comportamentul celorlalti oameni. Religia este un mijloc de legatura cu fortele transcedentale, care se presupun a controla viitorul personal al omului.

Societatile caracterizate printr-un grad ridicat de evitare a incertitudinii au tendinta de a incerca sa controleze viitorul prin reguli si proceduri, depunand eforturi sustinute pentru a evita imprevizibilul, anticipabilul. In cadrul acestor societati exista o intoleranta fata de imprevizibil sau fata de comportamentul si opiniile care deviaza de la normele societatii. Este interesant de precizat ca cercetarile realizate au condus la concluzia ca in tarile in care evitarea incertitudinii este mare, oamenii par a fi mai ocupati, agitati, emotionati, agresivi.

In tarile in care evitarea incertitudinii este mica, oamenii dau impresia ca sunt calmi, linistiti, indolenti si lenesi; evident aceste impresii depind insa de cultura proprie observatorului.

In plan managerial, aceasta dimensiune afecteaza, in special, conceperea si exercitarea functiilor de previziune, organizare si control.

In societatile si organizatiile microsociale, in care se pune accent pe evitarea incertitudinii, se acorda o atentie mare proiectarii si operationalizarii de previziuni. Organizarea este perceputa ca un ansamblu de procese laborioase, adesea cu un pronuntat caracter formalizat, concretizandu-se in descrieri de posturi detaliate si riguroase. Functia de control este exercitata intens, cu puternice tente ierarhice, fiindu-i asociate frecvent stilurile manageriale prospective si autoritare.

}arile care inregistreaza cel mai ridicat grad de control al incertitudinii sunt tarile latine din Europa si America de Sud, tarile mediteraneene, precum si Japonia, Coreea de Sud si Israel. Nivel mediu inregistreaza SUA, Canada, Noua Zeelanda, Australia, tarile din Africa Occidentala si Orientala etc. }arile cu grad redus de control al incertitudinii sunt din randul tarilor scandinave si anglo-saxone, precum si unele tari asiatice. Coreland aceasta dimensiune cu precedenta, respectiv cu dimensiunea distantei fata de putere, se poate concluziona ca majoritatea tarilor cu un puternic grad de control al incertitudinii prezinta si o mare distanta fata de putere si invers.

Dimensiunea masculinitate/feminitate. In functie de inclinatia de a minimiza sau a maximiza diviziunea sociala pe baza de sex a rolurilor ce revin membrilor sai, societatile pot fi clasificate in doua categorii: masculine si feminine. In societatile de tip masculin, valorile pe care se pune accent sunt subordonarea, obtinerea de bani si indiferenta fata de altii

In societatile de tip feminin, valorile dominante, atat pentru barbati cat si pentru femei sunt legate de cooperarea intre oameni, conservarea mediului, importanta acordata calitatii vietii. In aceste tari oamenii invata sa nu fie ambitiosi si sa fie modesti.

In plan managerial aceasta dimensiune influenteaza in special modul de exercitare a previziunii, antrenarii si organizarii. Astfel, in societatile masculine, managerii tind sa promoveze strategii si politici agresive in vederea exploatarii oportunitatilor oferite de mediul ambiant. Organizatiei i se imprima un dinamism ridicat.

In organizatiile in care predomina feminitatea se promoveaza strategii mai putin ofensive si care sunt implementate treptat. Motivarea se realizeaza atat pe seama stimulentelor materiale, cat si pe baza stimulentelor morale, iar discriminarile in randul personalului, pe anumite criterii, inclusiv sex, sunt reduse. Se acorda importanta climatului organizational si culturii organizationale. Predomina stilul managerial democratic, rolul managerilor fiind in general moderat.

}ara cu cel mai mare indice de masculinitate este Japonia, fiind urmata de cateva tari europene, precum Austria, Italia, Elvetia si Germania, si de unele tari americo-latine (Venezuela, Mexic). Un pronuntat grad de feminitate prezinta tarile scandinave, Suedia, Norvegia, Danemarca, Finlanda, la care se adauga Olanda, Costa Rica, Iugoslavia. Printre tarile in care cele doua elemente sunt echilibrate se numara SUA, Marea Britanie, Australia, Canada etc.

Dimensiunea abordarii pe termen lung/scurt, mentionam ca aceasta a fost mai putin conturata si caracterizata. La baza acestei dimensiuni sta criteriul "pozitia individului fata de trecerea timpului".

In cazul societatilor orientate pe termen lung, valorile asumate sunt: perseverenta, organizarea relatiilor pe baza de documente si supravegherea functionarii acestora, cumpatare, detinerea sentimentului de rusine. La polul opus, se afla valori precum: siguranta personala si stabilitate, protejarea obrazului, respect pentru traditie, reciprocitate in saluturi, favoruri si cadouri.

In plan managerial implicatiile acestei dimensiuni sunt majore. Astfel, in cazul orientarii pe termen lung, perseverenta in urmarirea unui anumit scop este o insusire esentiala pentru a deveni un intreprinzator de succes. De asemenea, cumpatarea se traduce in plan economic in tendinta de a economisi, ceea ce se reflecta in cresterea disponibilului de capital, deci resurse suplimentare pentru investitii si dezvoltare. Sentimentul de rusine este un factor cu multiple implicatii asupra mentinerii relatiilor umane, a evitarii sau diminuarii stresului in cadrul organizatiilor.

In ceea ce priveste orientarea pe termen scurt, se constata ca supraccentuarea sigurantei personale si a stabilitatii descurajeaza initiativa si chiar inovarea, asumarea de riscuri, adoptarea de strategii ofensive si inovationale. }arile cu cele mai mari valori ale indicatorului care surprinde gradul de orientare pe termen lung sunt tarile asiatice, in frunte cu China. La polul opus se situeaza Pakistan, Nigeria, Filipine, Canada, Marea Britanie, SUA etc.

O prima particularitate se refera la complexitatea deosebita a studiilor de management comparat. Cu cat numarul culturilor investigate este mai mare si evantaiul aspectelor de management este mai larg, cu atat sporeste complexitatea studiilor. in plus, complexitatea este amplificata si de volumul sensibil mai mare al interdependentelor analizate.

Necesitatea asigurarii echivalentei reprezinta o alta particularitate a studiilor de management comparat.

Abordarea poate fi standardizata sau echivalenta.

Abordarea standardizata se refera la folosirea acelorasi concepte, metode si tehnici, indiferent de culturile analizate. Prezinta dezavantajul ca nu reuseste sa reliefeze particularitatile fiecarei culturi, rezultatele cercetarilor fiind distorsionate.

Abordarea echivalenta se caracterizeaza prin faptul ca cercetarorii utilizeaza metode si tehnici partial diferite, partial identice pentru a surprinde specificul fiecarei culturi. Datorita complexitatii sale si dispersiei teritoriale a subiectilor investigati, studiile de management comparat implica un volum mai mare si mai divers, experienta practica demonstrand ca sunt si foarte costisitoare.

Etapele de elaborare a studiilor de management comparat

Nancy Adler, de la Universitatea Mc Gill din Montreal, propune o metodologie de elaborare a unui studiu complex de management comparat, structurat in urmatoarele etape:

q       Stabilirea scopurilor cercetarii

q       Precizarea tematicii

q       Esantionarea subiectilor de investigat

q       Traducerea materialelor implicate

q       Masurarea si instrumentalizarea fenomenelor de management

q       Administrarea desfasurarii investigatiei

q       Analiza informatiilor privind elementele de management investigate

q       Formularea concluziilor si valorificarea rezultatelor

Stabilirea scopurilor cercetarii

Scopul teoretic se refera la dezvoltarea unei teorii echivalente in cadrul culturilor considerate,

Scopul practic la conturarea si dezvoltarea unor abordari de management sau a unor comportamente sociale adecvate in cadrul diferitelor culturi.

Odata cu stabilirea scopurilor cercetarii se solutioneaza si o serie de alte probleme, precum:

q       Definirea culturilor

q       Stabilirea comportamentelor organizationale universale si respectiv specifice care reclama o tratare diferentiata.

q       Stabilirea abordarilor identice si a celor echivalente.

q       Alcatuirea echipei de cercetare. Jean Claude Larrch recomanda ca pe langa criteriul competentei sa se aiba in vedere varsta, sexul si nationalitatea specialistilor.

Precizarea tematicii. La un nivel mai inalt de abstractizare, tematica abordata si/sau teoriile ce urmeaza a fi verificate pot fi identice in cadrul tuturor culturilor analizate

Esantionarea subiectilor de investigat. Aceasta etapa presupune stabilirea subiectilor care intra in sfera investigatiei, dimensionarea judicioasa a esantionului, respectiv stabilirea numarului de culturi implicate si a numarului de subiecti din cadrul fiecareia, selectia culturilor de investigat, reflectata in numarul de esantioane etc.

Traducerea materialelor implicate. Reusita studiilor de management comparat este conditionata de multe ori in mod decisiv de traduceri, respectiv de echivalenta acestora. Se va evita traducerea ad literam, recomandandu-se totodata apelarea la cuvinte comune, la fraze scurte si complete cu valoare echivalenta.

Masurarea si instrumentalizarea fenomenelor de management Scopul studiilor comparative este de a dezvolta teorii echivalente ale comportamentului social in cadrul muncii, desfasurate in structuri mai mult sau mai putin similare, din diferite culturi.

Aceasta presupune solutionarea unor probleme, dintre care cele mai importante sunt:

q       Echiv. instrumentarului folosit in toate culturile investigate. Acest lucru se poate realiza prin modul de exprimare a ideilor, gramatica si sintaxa, uneori folosind standardizarea daca aceasta permite o mai corecta comparabilitate.

q       Echiva. variabilelor care trebuie sa permita diferitelor componente ale esantionului investigat sa manifeste aceeasi familiaritate pentru instrumentarul folosit.

q       Echivalenta scarilor de valori, prin folosirea acelorasi proceduri, a acelorasi modele si corelatii in toate culturile investigate.

q       Echivalenta limbajului, prin atentia care trebuie sa se acorde traducerii materialelor folosite in procesul de investigare.

q       Echivalenta nivelului de manipulare a celor implicati in procesul de cercetare in diferite culturi investigate.

Administrarea desfasurarii investigatiei }inand seama de efectul Heisenberg, respectiv de modificarea modului de a decide si actiona al colectivitatilor ca urmare a faptului ca se afla sub observatia specialistilor ce le investigheaza, este necesar ca cercetarea sa fie astfel proiectata si condusa incat sa se obtina pe cat posibil aceleasi raspunsuri la stimuli si situatii similare in diferite culturi investigate. in acest sens, se va urmari sa se asigure aceeasi dimensiune privind:

q       familiaritatea subiectilor investigati cu instrumentarul utilizat in cadrul cercetarilor intreprinse in toate culturile investigate;

q       efectul investigatorului, care in general are tendinta de a sugera raspunsurile pe care le asteapta;

q       starea psihilogica a subiectilor din toate culturile investigate, la care sunt supusi pe parcursul cercetarii;

q       caracteristicile persoanelor investigate care incearca sa inteleaga ce urmareste investigatorul si, in functie de aceasta, sa-l ajute sau sa se opuna cercetarii;

q       caracteristicile investigatorului (sex, rasa, daca provine dintr-o tara dezvoltata sau in curs de dezvoltare, daca este strain sau conational etc.), care pot denatura raspunsurile date de catre cei investigati;

q       modul de prezentare a obiectivelor cercetarii, al duratei de realizare a cercetarii, a sarcinilor etc., in functie de care se va face culegerea informatiilor si prelucrarea acestora.

Analiza informatiilor privind elementele de management investigate. in analiza informatiilor obtinute de specialisti pe parcursul desfasurarii cercetarii este esential ca intreaga analiza sa fie subordonata in permanenta realizarii obiectivelor urmarite prin initierea cercetarii. Din punct de vedere metodologic se recomanda utilizarea de tehnici statistice variate, adecvate numarului mare de variabile implicate si interdependentelor complexe dintre acestea.

Practica a demonstrat ca, in analiza rezultatelor cercetarii, specialistii manifesta frecvent doua tendinte:

q       adoptarea si utilizarea in mod aprioric a anumitor prejudecati privind anumite culturi;

q       evaluarea informatiilor prin prisma experientelor individuale mai deosebite ale specialistilor, cu privire la cultura in cauza.

Formularea concluziilor si valorificarea rezultatelor in cazul cercetarilor cu caracter teoretic, atentia este concentrata asupra formularii unor teorii cat mai coerente. in functie de amploarea si importanta concluziilor, rezultatele cercetarii pot lua forma referatelor stiintifice, studiilor si articolelor etc.; se recomanda ca acestea sa fie difuzate inlusiv in tarile cuprinse in investigatie. in cazul cercetarilor aplicative, formele cele mai intalnite de prezentare a concluziilor sunt metodologiile, recomandarile sau solutiile manageriale care se predau firmelor care au comandat studiul.

Tipologia studiilor de management comparat Studiile de management comparat pot prezenta o mare diversitate atat in ceea ce priveste tematica, cat si modul de abordare, de formulare a concluziilor si valorificare a rezultatelor. Una dintre cele mai utilizate si reprezentative clasificari apartine profesoarei canadiene Nancy Adler. Criteriile care stau la baza clasificarii sale sunt de natura metodologica si se refera la: numarul culturilor implicate, tipul problemelor abordate, ipotezele privind geneza similaritatilor si diferentelor de management constatate si gradul de universalitate a concluziilor.

Principalele studii de management comparat identificate de Nancy Adler sunt:

q       studii parohiale;

q       studii etnocentrice;

q       studii policentrice;

q       studii comparative;

q       studii geocentrice;

q       studii sinergetice.

Studiile parohiale. Sunt studii proiectate si realizate intr-o singura cultura de catre cercetatorii apartinand culturii respective. in general, aceste studii au fost realizate in SUA, dar fara a se lua in considerare cultura ca o variabila dependenta sau independenta, ea considerandu-se ca o constanta.

Studiile parohiale sunt foarte cuprinzatoare, ele ocupandu-se practic de toate problemele semnificative ce definesc sfera managementului. Studiile parohiale utilizeaza intreaga gama de instrumente folosite in cadrul cercetarilor traditionale din domeniul managementului. Problemele metodologice pe care le intampina cercetatorii se refera la modul de alegere a esantionului, de analiza a informatiilor si de interpretare a rezultatelor la care se ajunge.

Numerosi specialisti considera studiile parohiale ca fiind studii clasice de management. Singurul element care le plaseaza in categoria studiilor incipiente de management comparat este tendinta, observabila in special in SUA, de a extinde valabilitatea concluziilor studiilor parohiale si asupra managementului din alte tari.

Studiile etnocentrice. Caracteristica principala a acestor studii este aceea ca investigatiile initial proiectate si realizate in cadrul unei culturi, de catre cercetatorii apartinand acesteia, sunt repetate in a doua cultura, presupunandu-se implicit ca prima cultura este superioara celei de-a doua culturi. Prin aceste studii, cercetatorii isi propun sa dea raspuns la inrebarea: teoria valabila pentru cultura A este aplicabila si pentru cultura B?

- Din punct de vedere managerial problema este daca abordarile de management din cadrul primei culturi pot fi utilizate si in alte tari.

- Din punct de vedere metodologic, se urmareste o abordare standardizata a celor doua culturi. Se incearca sa se mentina identice toate aspectele metodologice implicate; cercetarea este condusa in acelasi mod, utilizand acelasi tip de oameni, se apeleaza la acelasi instrumentar, cu exceptia limbii folosite, administrarea are la baza acelasi set de instructiuni, iar pentru analiza si concluzii se utilizeaza aceleasi metode. Premisa de la care se porneste este ca standardizarea si echivalenta sunt sinonime, acest lucru fiind evident mai ales la traducerea literara a materialelor.

In cadrul studiilor etnocentrice se cauta similaritatile intre culturi pentru validarea extinderii cadrului lor teoretic asupra conditiilor gasite in cea de-a doua cultura. Descoperirea de similaritati intre cele doua culturi este frecvant interpretata ca o confirmare a universalitatii teoriei. Mai mult, demonstrarea valabilitatii teoriei pentru doua culturi este apreciata ca suficienta, pentru a-i afirma universalitatea.

In ceea ce priveste deosebirile constatate intre fenomenele de management dintre cele doua culturi, de cele mai multe ori acestea sunt puse pe seama neconcordantelor esantioanelor analizate. Studiile policentrice Sceste studii cauta sa descrie, sa explice si sa interpreteze practicile manageriale din cadrul anumitor culturi specifice, fiind studii pe aceeasi tema, efectuate in mai multe culturi, de catre echipe nationale de cercetatori si practicieni.

Din punct de vedere teoretic se urmareste identificarea unei structuri de relatii care reflecta o anumita cultura. Investigatiile se axeaza asupra identificarii diferentelor dintre culturi, urmarindu-se surprinderea specificului fiecareia. Specific studiilor policentrice este faptul ca acestea pun sub semnul intrebarii universalitatea aspectelor teoretice implicate, ajungand uneori chiar la negarea acesteia.

Sub aspect metodologic, aceste studii se caracterizeaza prin faptul ca se folosesc mai ales metode inductive, bazate pe o descriere amanuntita a fenomenelor investigate. Acest lucru confera studiilor policentrice un caracter mai mult descriptiv decat evaluativ.

Acest tip de cercetare a fost criticat datorita utilizarii a doua ipoteze de lucru: echifinalitatea si relativitatea culturala. Echifinalitatea, care se refera la faptul ca exista mai multe modalitati de a realiza anumite obiective manageriale, este demonstrabila si, de aceea, este acceptata de majoritatea specialistilor din domeniul managementului. Referitor la relativitatea culturala, potrivit careia nici o metoda manageriala de indeplinire a unui obiectiv nu este superioara altora, aceasta premisa nu este acceptata de specialisti. Practica a demonstrat ca exista intotdeauna diferente calitative si de randament intre diferite modalitati de decizie si actiune.

Prin elementele de specific si diferentiere avute in vedere, studiile policentrice servesc drept contrapondere studiilor etnocentrice.

Studiile comparative. Aceste studii isi propun sa identifice similaritatile si diferentele in cadrul a doua sau mai multor culturi, considerandu-se totodata ca nu exista o cultura dominanta si, prin urmare, nici o modalitate nationala specifica de management nu este superioara celorlalte.

Din punct de vedere teoretic, intrebarea la care se raspunde prin aceste studii este: care aspecte ale teoriei managementului sunt universale si care sunt specific culturale? in ceea ce priveste practica manageriala se cauta sa se determine cat de diferita este cultura A comparativ cu culturile B, C, sau D, care sunt domeniile in care strategiile si politicile organizationale pot fi similare in toate tarile si care sunt aspectele in care trebuie sa difere.

Metodologia de efectuare a studiilor se caracterizeaza printr-o mare complexitate si urmareste, in ansamblu, etapele de realizare a unui studiu de management comparat prezentate mai inainte. Pentru a asigura corectitudinea rezultatelor studiului, cercetatorii trebuie sa solutioneze in prealabil urmatoarele aspecte:

Studiile geocentrice. Acestea au ca arie de investigare corporatiile multinationale, fara o raportare explicita la culturile implicate. Deseori, culturile tarilor pe teritoriul carora se actioneaza sunt ignorate sau luate in considerare cu o pondere minora. Avand, in general, un caracter aplicativ, acestea cauta sa raspunda la intrebarea: cum functioneaza corporatiile internationale si cum poate fi perfectionat managementul acestora?

Studiile geocentrice cauta sa descopere similaritatile culturilor in cadrul carora opereaza companiile multinationale. Se pleaca de la premisa existentei universalitatii in abordarile de management transnationale, fara a-i demonstra valabilitatea prin intermediul variabilelor culturale.

Studiile geocentrice se remarca prin contributia adusa la cunoasterea si imbunatatirea managementului corporatiilor internationale.

Studiile sinergetice. Aceste studii se concentreaza asupra intelegerii structurilor de relatii si teoriilor manageriale care se aplica atunci cand persoane care apartin mai multor culturi interactioneaza in procesul muncii.

Mai concret, studiile sinergetice analizeaza comportamentul:

q       persoanelor din cadrul companiilor multinationale;

q       persoanelor cu activitati internationale din cadrul intreprinderilor nationale;

q       persoanelor din cadrul intreprinderilor nationale care provin din diferite culturi.

Cercetatorii cauta sa identifice conditiile in care este indicata utilizarea abordarilor manageriale universale pentru a conduce relatiile dintre oameni si situatiile in care se recomanda folosirea abordarilor culturale specifice, indigene. Specifica studiilor sinergetice este utilizarea similitudinilor si diferentelor culturale si de management ca surse ale cresterii si dezvoltarii. Principalele deosebiri ale studiilor sinergetice in raport cu cele prezentate anterior sunt:

q       studiile sinergetice sunt concentrate asupra intelegerii interactiunilor dintre persoane apartinand diferitelor culturi si nu asupra descrierii culturilor;

q       studiile sinergetice urmaresc crearea de structuri sau de modele manageriale sau ale organizatiilor si nu identificarea de configuratii care apar in mod natural;

q       studiile sinergetice sunt axate asupra intelegerii, armonizarii si generarii celui mai bun echilibru intre modelele culturale specifice si universale de management si asupra evidentierii similitudinilor si deosebirilor dintre acestea.

Evaluarea studiilor de management comparat

Puncte forte ale studiilor de management comparat:

q       elaborarea unui mare numar de studii de management comparat, indeosebi in ultimile doua decenii;

q       folosirea unei game variate de metode si tehnici de cercetare provenind din management, sociologie, psihologie, economie, informatica etc.;

q       obtinerea unor rezultate apreciabile, in special in domeniul empiric. Rezultatele acestor studii au stimulat si facilitat un intens transfer international de know-how. in plus, s-a acumulat un bogat material de caracterizare a managementului si culturii din zeci de tari;

q       conturarea unor valoroase abordari metodologice, care faciliteaza realizarea de studii de management comparat. Mentionam in acest sens, abordarile de tip sinergetic, bazate pe o viziune sistemica, in care elementele cu caracter prospectiv si constructiv au o pondere determinanta.

Puncte slabe ale studiilor de management comparat:

q       predominanta abordarilor descriptiviste si o tratare insuficient centrata pe determinarea cauzala a fenomenelor manageriale in viziune transnationala;

q       nerespectarea, in proportie apreciabila, a etapelor metodologice ale unui studiu de management comparat si neutilizarea metodelor de investigare stiintifica adecvate particularitatilor situatiilor manageriale si culturale investigate;

q       aparitia unei specializari a cercetatorilor in domeniul studiilor teoretico-metodologice si, respectiv, empirice;

q       manifestarea unei insuficiente tendinte de abstractizare si generalizare in studiile empirice, datorita nevalorificarii corespunzatoare de catre specialisti a materialului informational faptic;

q       utilizarea pe scara larga a unor abordari de management comparat unilaterale - predominant sociologice, psihologice sau economice - ce reflecta pregatirea de baza si experienta cercetatorilor implicati.

CULTURA-CONCEPT

Geert Hofstede defineste aceste modele de gandire, simtire si manifestare ca fiind "programe mentale". Sursele acestor programe mentale individuale provin din mediul social in care individul a crescut si castigat experienta de viata. Programarea incepe in cadrul familiei si continua in anturaj, la scoala, in grupurile de tineri, la locul de munca si in comunitatea de viata.

Termenul obisnuit care defineste aceasta programare este acela de cultura.

Geert Hofstede descrie cultura ca fiind "programarea colectiva a gandirii care ii distinge pe membrii unui grup de cei ai altui grup".

In principiu, mediul social reprezinta o adaptare a mediului fizic si biologic inconjurator Metode de analiza a culturi

Caracteristicile culturii. Acestea sunt dimensiuni pe baza carora pot fi identificate si clasificate diferite tipuri de culturi, ele putand fi utilizate la studiul oricarui grup de persoane.

Perceptia identitatii si spatiului

Comunicare si limbaj

Imbracamintea si aspectul exterior

Obiceiuri alimentare

Timpul si perceptia acestuia

Sistemul de relatii intre indivizi

Valori si norme culturale

Credinte si atitudini

Procese mentale si de invatare

Obiceiuri si procese de munca

Sisteme de analiza a culturii. Deoarece numarul elementelor culturale analizate poate fi deosebit de mare, numerosi specialisti au preferat delimitarea si analizarea lor in raport cu anumite sisteme sociale unitare, bine delimitate, prezentate in cele ce urmeaza.

Sistemul familial. -este reprezentat de relatiile intrafamiliale si de modul in care indivizii isi educa copiii.

Sistemul educational. -este reprezentat de metodele prin care membrii unei societati asimileaza informatii, cunostinte si dezvolta aptitudini si valori culturale. In cadrul unei culturi, sistemele educationale pot fi formale si informale.

Sistemul economic. - este reprezentat de maniera in care societatea produce si distribuie bunurile si serviciile. In acest sens putem identifica - - economii centralizate, in care statul are influenta decisiva,

economii mixte

economii de piata sau libere, in care se promoveaza ideea interactiunii neingradite a cererii si ofertei.

Sistemul politic. -este caracterizat, in general de forma de guvernamant. Anumite culturi se afla inca in stadiul tribal, in care seful de trib are autoritatea suprema. Alte societati sunt conduse de o familie regala cu un rege activ, in timp ce altele prefera democratia, sau comunismul.

Sistemul religios. - este reprezentat de metodele prin care oamenii dau semnificatie si motivatie vietii, dincolo de aspectele sale materiale. Cu alte cuvinte, sistemul religios reprezinta latura spirituala a culturii. Sistemul religios reprezinta modalitatea prin care omenirea abordeaza supranaturalul  Sistemul de asociere. - este reprezentat de reteaua de grupuri sociale. Aceste grupuri pot varia de la societati fratesti sau secrete, la asociatii profesionale si comerciale. Unele culturi au o predilectie pentru grupism si creeaza asociatii formale si informale pentru orice tip de activitate imaginabila. Alte societati sunt individualiste si evita o astfel de organizare.

Sistemul de sanatate. Sistemul de sanatate este reflectat de modul in care o colectivitate previne si trateaza bolile si ingrijeste victimele dezastrelor sau accidentelor.

Sistemul recreational Sistemul recreational este caracterizat de modalitatile in care oamenii isi petrec timpul liber. Ceea ce intr-o anumita cultura este considerata distractie, in alta este considerata munca si viceversa. In anumite culturi sportul are implicatii politice considerabile, in timp ce in altele reprezinta o afacere. Anumite tipuri de divertisment, cum sunt dansurile populare, tind sa traverseze granitele culturale

Culturi liniar-active, multiactive si reactive

Richard D. Lewis in lucrarea sa When Cultures Collide a identificat trei tipuri de culturi:

q       culturi liniar-active, in care indivizii acorda importanta deosebita planificarii, organizarii, respectarii programuluii orar; in aceasta categorie sunt incluse, de exemplu, Germania si Suedia;

q       culturi multiactive, in care indivizii se caracterizeaza prin volubilitate, tendinta de a face mai multe lucruri odata, structurarea prioritatilor in functie de impulsuri de moment, Italia, America Latina si tarile arabe incluzandu-se in aceasta categorie;

q       culturi reactive, caracterizate prin faptul ca membrii sai acorda importanta politetii si respectului, ascultarii interlocutorilor cu calm si atentie, reactionand atent la propunerile tertilor. In aceasta categorie sunt incluse China, Japonia si Finlanda.

Persoanele liniar-active, precum suedezii, elvetienii si germanii, isi ordoneaza actiunile, concentrandu-se asupra lor si alocandu-le fiecareia un timp bine determinat. Acesti indivizi considera ca printr-o buna programare a timpului devin mai eficienti si realizeaza ceea ce au de facut mult mai bine.

Persoanele multiactive considera ca obtin rezultate mai bune daca realizeaza mai multe lucruri dintr-o data, de cele mai multe ori intr-o ordine aleatoare. Nu acorda importanta punctualitatii si respectarii unui anumit program, considerand evenimentele curente mai importante decat intalnirile prestabilite.

Americanii sunt, de asemenea, persoane atasate puternic culturii liniar-active, dar au o atitudine putin diferita de ceilalti. Americanii sunt orientati catre prezent si viitor.

In ceea ce priveste culturile reactive, acestea se pot intalni in Japonia, China, Taiwan, Singapore, Coreea, Turcia si Finlanda. Persoanele care apartin culturilor reactive isi asculta partenerii cu atentie, concentrandu-se numai asupra a ceea ce acestia au de spus si chiar daca au o interventie, aceasta va fi de scurta durata, discutia urmandu-si cursul normal. Culturile reactive sunt introvertite, deranjate de abundenta de cuvinte, fiind adepte ale comunicarii nonverbale. Persoanele liniar-active considera tacticile reactive greu de inteles, deoarece acestea nu se incadreaza in nici un sistem liniar cunoscut (intrebare/raspuns, cauza/efect). Persoanele multiactive, care se caracterizeaza printr-o comportare extrovertita, definesc culturile reactive ca fiind misterioase.

culturile reactive, modul preferat de comunicare este: monolog - pauza -reflectie - monolog.

culturilor liniar-active, comunicarea se caracterizeaza prin dialog, respectiv prin intreruperea frecventa a monologului, pentru a face diferite comentarii si a pune intrebari care demonstreaza interesul ascultatorului fata de subiectul discutiei.

Occidentalii trebuie sa tina seama de faptul ca o persoana apartinand culturii reactive, prin raspunsul dat, nu-si exprima decat partial opinia. Din acest motiv, o mare importanta trebuie acordata nu raspunsului propriu-zis, cat modalitatii in care acesta este transmis, persoanei care-l formuleaza si contextului.

Culturi tribale, colectiviste si pluraliste

O alta abordare a culturii apartine autoarei lucrarii Rules of the Game - Global Business Protocol, Nan Leaptrott, care clasifica diferitele culturi ale lumii, in functie de normele de comportament promovate in trei mari categorii: culturi tribale, culturi colectiviste si culturi pluraliste.

Tribalism. Structura prin care individul isi dobandeste identitatea este unitatea familiala. Aceasta poate fi definita ca un clan, sau ca o familie extinsa. Familia este un grup inchis, in care baza o reprezinta ereditatea. In cultura tribala, familia trebuie sa supravietuiasca indiferent de pret. Familia este structura sociala care reflecta viziunea ierarhica asupra realitatii. Ascensiunea in cadrul ierarhiei se realizeaza in functie de varsta. Culturile tribale le regasim in tarile mediteraneene, tarile latino-americane, tarile arabe, africane, precum si in tarile din Europa de Est.

Colectivismul. In cultura colectiva, individul isi gaseste identitatea prin afiliere la un grup larg. Pentru a se mentine identitatea grupului, este important ca grupul sa puna accent pe omogenitate. Natura colectiva este o reflectie a credintei in unitatea universului. Toti oamenii si toate lucrurile se afla in interconectare. Esenta umana este o emanatie divina Ordinea sociala colectiva pune accent pe armonie. Viata individului este subordonata legilor si regulilor universale. Daca in cultura tribala supunerea era ceruta, in cultura colectiva supunerea este asumata de fiecare individ.

Cultura colectiva o regasim in tarile din Asia si Asia de SE. Totusi, in Malaesia si Indonezia predomina religia musulman.Ierarhica puternica, ce caracterizeaza cultura tribala, este atenuata de egalitarismul promovat de cultura colectiva.

Pluralismul. In societatile pluraliste, fiecare este liber sa-si construiasca propria identitate. Individul este responsabil pentru sine. Ceea ce consolideaza o cultura pluralista in cadrul unei unitati culturale asociative este consensul mutual. Membrii culturii pluraliste aleg sa ramana in cultura si sa mentina legile civile de baza prin liber consimtamant Religia este privita ca o relatie personala. Culturi pluraliste regasim in SUA, Canada, Australia, tarile scandinave, Europa centrala si de nord.

In ceea ce priveste Japonia, aceasta are o cultura care s-a schimbat rapid dupa al doilea razboi mondial, evoluand de la o societate feudala, la o natiune puternic industrializata. De aceea, japonezii nu pot fi considerati ca fiind o societate colectiva in mod strict, pentru ca prezinta puternice forme de pluralism reflectate de existenta unei ierarhii a puterii. Rezultatul influentelor occidentale este reprezentat de promovarea unei ierarhii a puterii orientate catre obtinerea de rezultate, dar pentru binele intregului grup.

Tot hibrida este si cultura Marii Britanii si acest lucru datorita influentei primite din partea altor popoare.

In culturile pluraliste intalnim numeroase confesiuni, predominand in special religia protestanta. Legat de aceasta, la inceputul secolului trecut, sociologul Maw Weber observa ca tarile predominant protestante erau si cele mai dezvoltate economic. Weber atribuie acest fapt atitudinii fata de munca existenta la majoritatea acestor tari, atitudine pe care el a numit-o etica protestanta. Potrivit lui Weber, etica protestanta a fost o consecinta a Reformei, care a vazut in munca un mijloc de salvare. Aderand la aceasta credinta, oamenii preferau sa transforme castigurile din productivitate in productie suplimentara, mai degraba decat in mai mult timp liber.

In general, se apreciaza ca

-factorul principal care determina caracteristicile culturale ale unui popor este perceptia indigena asupra realitatii,

-factorul secundar este reprezentat de influenta din afara, a culturii promovate de popoarele ocupante