Functiile structurii organizatorice

Functiile structurii organizatorice

Importanta structurii formale poate fi exprimata prin functiile pe care le indeplineste:

Functia de instrument al managementului.

Structura organizatorica nu este un scop in sine, ci un mijloc de realizare a obiectivelor si de crestere a performantelor organizatiei. Se poate afirma ca rationalitatea modelului de combinare a resurselor umane, materiale si financiare in cadrul structurii organizatorice conditioneaza calitatea si operativitatea sistemului decizional, configuratia si functionalitatea sistemului informational, varietatea metodelor si tehnicilor utilizate.

Functia de legitimare a puterii si obligatiilor ce revin fiecarei persoane din  organizatie. Delimitand prin post, locul si rolul fiecarei persoane, structura organizatorica trebuie sa-i ofere si mijloacele oficiale pentru desfasurarea actiunilor, inlaturand astfel arbitrariul, dezordinea si abuzurile.

Functia de integrare sociala a personalului conform anumitor reguli si forme scrise. Prin aceasta functie se regleaza activitatea personalului din diferite compartimente ce lucreaza pentru realizarea unor obiective comune.

Referindu-se la rolul structurii formale in obtinerea performantelor organizatiei, cunoscutul specialist american P. Drucker afirma ca daca o structura buna nu garanteaza obtinerea rezultatelor dorite, o structura prost conceputa face sa moara chiar si eforturile cel mai bine dirijate.

A identifica efectele pozitive generate de structura formala este un demers dificil, deoarece este greu de disociat cate procente din cresterea productivitatii sau profitului ii revin structurii, cate tehnologiei, cate meritelor managerului etc. In schimb, deficientele generate de o structura slab proiectata si cu o functionalitate scazuta sunt cu mult mai evidente. Aceste deficiente apar ca simptome, ca mod de manifestare a unor probleme structurale generate de incapacitatea diferentierii si integrarii activitatilor, de adaptare redusa la mediul ambiant extern. Simptomele generale, manifestate insa cu intensitatii diferite, sunt:

decizii insuficient fundamentate, inoportune si necorelate in timp si spatiu cu alte decizii;

insatisfactia personalului ca urmare a confuziilor sau ambiguitatii in exprimare a obiectivelor individuale, performantelor dorite si criteriilor de apreciere;

supraincarcarea sau subincarcarea unor posturi, functii;

cresterea costurilor structurii ca urmare a tendintei de multiplicare a posturilor, compartimentelor si nivelurilor ierarhice;

Tendinta de ridigizare in tipare depasite de realitate;

Incapacitatea unor reactii adecvate in situatiile care cer schimbarea;