METODE UTILIZATE IN STUDIUL SI EVALUAREA DIFERITELOR SISTEME ORGANIZATIONALE

METODE UTILIZATE IN STUDIUL SI EVALUAREA DIFERITELOR SISTEME ORGANIZATIONALE.

Metoda de conducere pe baza de sistem se intemeiaza pe elementele de teoria si analiza sistemelor. Ea consta in examinarea detaliata a tuturor partilor (subsistemelor) care formeaza sistemul organiatiei, in vederea stabilirii celor mai potrivite cai de dirijare si racordare a acestora in scopul realizarii obiectivelor propuse. Conducerea pe baza de sistem s-a impus datorita cresterii complexitatii organizatiilor si de necesitatea de a sistematiza activitatea de management devenita tot mai ampla si mai dificil de realizat prin metode traditionale. Aplicarea acestei metode pretinde recurgerea la tehnicile matematice, la tehnica electronica de calcul si la un sistem informational bine organizat. Din aceste motive ea poate fi aplicata numai in situatii cand managerii dispun de o buna pregatire in teoria sistemelor si teoria informatiei.

Eficienta metodei de conducere pe baza de sistem depinde de:

Organizarea fiecarui sistem;

Colaborarea stransa intre managerii compartimentelor;

Existenta unei interdependente minime intre subsisteme(pentru a asigura posibilitatea modelarii relatiilor functionale);

Respectarea principiului unitatii de conducere.

Metoda pe baza de sistem ofera o serie de avantaje:

Operativitatea in management;

Faciliteaza exercitarea functiilor procesului de management (mai ales previziunea, coordonarea si controlul);

Ofera mijloace precise de stabilire a prioritatilor;

Inlatura subiectivismul in aprecierea activitatii unor compartimente;

Ofera posibilitati de simplificare a structurilor organizatorice si de reducere a costurilor de conducere;

Aceasta modalitate de operare cu notiunile de sistem si subsistem ofera posibilitatea sesizarii legaturilor functionale la diferite nivele, factorii de influenta, modalitatile de structurare etc. Ea permite elaborarea de analize de sistem atat in vedere proiectarii de sisteme fiabile si eficiente cat si de perfectionare a sistemelor existente in functie de obiectivele avute in vedere si de resursele disponibile.

Dificultati in aplicarea acestei metode provin in principal din faptul ca regulile metodei nu sunt bine cunoscute sau nu sunt respectate. Aceasta metoda este folosita in mai multe firme si din tara noastra. Utilizarea ei va fi mai larga in viitor, pe masura ce se va extinde utilizarea tehnicii moderne e calcul.

1.1. NOTIUNI GENERALE DESPRE SISTEM

Un sistem reprezinta o realitate concreta sau abstracta avand o conotatie sinergetica. Aristotel facea afirmatia ca, 'intregul este mai mult decit suma partilor componente' ceea ce, raportandu-ne la notiunea de sistem, conduce la ideea ca o simpla aditionare de subsisteme, fara legaturi functionale si fara sa poata fi percepute ca un intreg nu reprezinta un sistem.

Sistemul reprezinta un ansamblu ordonat de elemente caracterizate prin interconexiune si interactiune, capabil sa realizeze, sub actiunea a diversi stimuli, un anumit obiectiv, cu anumite performante. Acest concept are o dimensiune relativa data in special de necesitatile metodologice de raportare si operare. Astfel orice sistem este alcatuit din entitati reprezentand subsisteme si la randul sau constituie o entitate desemnabila prin conceptul de subsisteme pentru un alt sistem. Asadar fiecare entitate poate fi privita atat ca sistem cat si ca subsistem in functie de ce ne raportam. Daca ne raportam la entitate ca atare o consideram sistem, daca aceeasi entitate o privim ca element al unei structuri apartinand unui sistem o consideram subsistem. Entitatea 'farmacie', reprezinta un sistem alcatuit dintr-o serie de subsisteme cum ar fi 'oficina', 'receptura', 'depozit', 'medicamente', ` farmacisti' etc. Daca farmacia respectiva face parte dintr-o 'uniune' ea este subsistem al acestei 'uniuni' care luata ca atare reprezinta un sistem (ex. farmaciile din Romania; farmaciile din Comunitatea Europeana, etc.). Pe de alta parte subsistemele constitutive ale sistemului 'farmacie' luate ca atare sunt ele insele sisteme alcatuite din alte subsisteme care de asemenea pot fi privite ca sisteme alcatuite din alte subsisteme s.a.m.d. De exemplu 'receptura' este subsistem daca o raportam la sistemul 'farmacie' si sistem daca o raportam la subsistemul 'aparat de distilat', iar acesta ca entitate este sistem in raport cu 'refrigerentul' sau 'furtunele care aduc apa' etc.

Diferitele elemente ale sistemului sunt interconectate prin legaturi de tip cauza- efect, ceea ce inseamna ca orice modificare a unuia sau mai multe elemente, a uneia sau mai multor legaturi atrage dupa sine modificarea altor elemente si legaturi, fara ca aceasta sa afecteze toate elementele si legaturile.

Dupa cum s-a vazut mai sus orice sistem este subsistem in cadrul unui alt sistem mai complex care-1 inglobeaza. Acest sistem, mai complex, reprezinta pentru subsistem mediul in care subsistemul evolueaza si de aceea atat in modelare, cat si in analizele de sistem care se elaboreaza cu referire la un subsistem trebuie sa se tina seama si de relatiile dintre subsistem sau elemente ale acestuia si mediu precum si de factorii de mediu care determina sau influenteaza comportamentul subsistemului. Desprinderea din context, respectiv din mediul sau a unui subsistem se face numai conceptual pentru analiza, in vederea studierii intrarilor / iesirilor in / din subsistem, respectiv, mediu. Astfel analiza permite reprezentarea si intelegerea comportamentului dinamic al subsistemului, oferind totodata directiile in care trebuie actionat pentru utilizarea eficienta a acestui comportament in scopul atingerii unor performante sau indeplinirii unor misiuni. Subsistemele, privite ca entitati sau elemente, pot fi infinit variate si pot face parte din orice domeniu. Ele reprezinta abstractizari ale realitatii concrete sau imaginate, abstractiile insele putand juca rolul de entitati. Ca exemple de entitati mentionam 'om', 'boala', 'sistem national de sanatate', 'farmacie', 'medicament', 'proces informatic', 'legi', 'reteta', 'sistem', 'gand', etc. Din punct de vedere metodologic nivelul de selectie al unei anumite entitati poate merge pina unde nivelul ei de relevanta intr-o aplicatie concreta o impune. Aceste entitati la care procesul de descompunere a unui sistem se opreste, respectiv sunt selectate in cadrul unui model aplicativ, reprezinta sisteme atomi sau black - boxes (cutii negre) in termenii TGS. Aceasta tehnica de descompunere se poate realiza cu ajutorul unor proceduri determinate de obiectivul sistemului (Goal Analysis) sau de comportamentul lui (Behavioral Analysis). In TGS ea poarta numele de decompozitie functionala - structurala si constitue un instrument esential in cadrul oricarei analize de sistem. Ansamblul elementelor (entitatilor) care alcatuiesc un sistem constituie 'structura' acelui sistem.

Limitele unui sistem pot fi definite in mod arbitrar, deoarece o anumita entitate poate fi considerata partea sistemului, dintr-un anumit punct de vedere, iar din altul, parte a mediului inconjurator.

Atat in cadrul sistemului cat si in raporturile acestuia cu mediul sau se manifesta 'relatiile' definite ca legaturi in timp si spatiu de tipul cauza - efect, actiune - reactiune, negociere, etc., intre diferite entitati. Relatiile sunt exprimate prin verbe sau expresii verbale. Relatiile pot fi variate si de diferite tipuri ele reflectand raporturile sau manifestarile reale in care se afla diferitele entitati. In analizele de sistem selectia relatiilor semnificative pentru o aplicatie are o importanta esentiala. Ea poate influenta in mod hotarator concluziile analizei. Tehnica de selectie este influentata de operatorul care o executa, de formatia sa profesionala, de nivelul sau de pregatire, etc. De aceea se impune ca, pentru sisteme complexe, selectia relatiilor - conexiuni sa fie facuta de colective interdisciplinare de specialisti. Se asigura astfel posibilitatea decelarii din ansamblul de relatii a acelora semnificative cu relevanta si utilitate pentru aplicatie inlaturandu-se relatiile inutile sau care, mai rau, pot ingreuna ori impiedica procesul de analiza. Prezentam in continuare cateva tipuri de relatii: interne, externe, temporale, spatiale, cauzale, de proprietate, de folosinta, de subordonare, reflexive, simetrice, asimetrice, tranzitive, financiare, informationale, tehnologice, juridice, contractuale etc. Numai si din aceasta succinta prezentare se poate observa multitudinea tipologica a relatiilor care se pot stabili intre diferitele entitati. Este evident ca un inginer va observa cu predilectie relatiile de natura tehnica, un economist pe cele de natura financiar-contabila, iar un psiholog sau un sociolog pe cele de natura afectiva sau comportamentala. Numai un colectiv interdisciplinar poate face o selectie competenta, pertinenta si relevanta pentru sisteme complexe de tipul sistemelor quasi-vii.

Existenta si functionabilitatea unui sistem sunt caracterizate prin variabile, care pot fi impartite in doua mari categorii: endogene(interne), ce caracterizeaza starea sistemului la un moment dat, numite si variabile de stare; exogene(externe), care pot fi variabile de intrare si iesire.

Caracterizarea sistemului se poate face cu ajutorul limbajelor, cel mai concis si mai eficient dintre acestea fiind limbajul matematic, deoarece permite, printr-o concentrare extrema de elemente, exprimarea unei game, practic infinita, de caracterizari. O astfel de caracterizare, daca este suficienta, poate conduce la un model si de aceea sistemele sunt considerate modele ale realitatii naturale sau ale celei create de om.

Din clasa mare a sistemelor generale se desprind cateva clase de sisteme de o importanta deosebita, si anume: sistemul cibernetic, sistemul informational, sistemul de operare, sistemul de gestiune a bazelor de date, sistemul de prelucrare a datelor, etc.

1.1.1. Proprietati ale sistemelor

Notiunea de sistem comporta definirea urmatoarelor concepte derivate (proprietati):

1.1.1.1. Structurabilitatea

Prin structurabilitatea care se intelege proprietatea sistemului de a putea fi structurat(de a avea o structura) potrivit obiectivelor sale;

Toate sistemele contin un ansamblul de entitati organizate potrivit unui anumit algoritm. La sistemele nevii naturale structura este aleatorie in timp si spatiu. Sistemele nevii artificiale de regula au structuri stabile (produse de orice fel) ori predictibile (procesele). Sistemele vii au in principiu structuri predictibile in conformitate cu informatia genetica pe care o contin, sunt relativ stabile pe anumite perioade de timp, in anumite spatii si conditii de mediu. Sunt sisteme de tip autonom, in sensul ca in anumite limite ale parametrilor mediului se autointretin in viata. Ingineria genetica a facut progrese in posibilitatea interventiei umane privind modificarilor structurale ale sistemelor vii. Sistemele quasi-vii au de regula structurari mai mult sau mai putin flexibile, adaptabile atat prin interventii din afara sistemului, cat si prin autointerventii cu influenta pozitiva sau negativa asupra performantelor sistemelor in cazul modificarii parametrilor de stare proprii sau ai mediului in care evolueaza.

1.1.1.2. Decompozabilitatea

Decompozabilitate se refera la faptul ca sistemul se poate descompune in parti interdependente(subsisteme), sistemul avand proprietati pe care nu le au partile componente.

Elementele care compun sistemul, subsistemele pot fi sau nu componente permanente ale acestuia. Diferitele elemente ale sistemului sunt interconectate prin legaturi de tip cauza- efect, ceea ce inseamna ca orice modificare a unuia sau mai multe elemente, a uneia sau mai multor legaturi atrage dupa sine modificarea altor elemente si legaturi, fara ca aceasta sa afecteze toate lementele si legaturile.

1.1.1.3. Functionalitatea

Functionalitatea reprezinta proprietatea sistemului de a asigura realizarea inn timp a implicatiei: << intrare >> (stimul) → << iesire >> (raspuns), corespunzator obiectivelor sale.

Orice sistem are capacitatea de a functiona, adica, de a transforma anumite marimi de intrare in anumite marimi de iesire. Capacitatea de a functiona a sistemului se manifesta prin functia sa, care exprima relatiile dintre anumite intrari descriptibile cel putin calitativ, si anumite iesiri de asemenea descriptibile cel putin calitativ. Aceasta capacitate de transformare se bazeaza pe schimbul de informatii. Informatiile care intra intr-un sistem sunt procesate in, sau de catre, structura relationala a acestuia conform determinarii sale genetice. O parte a informatiilor poate fi utilizata ca informatii pentru propria sa intretinere, iar o alta este transferata sub forma informatiilor de iesire din sistem si ca informatii de intrare in alte sisteme cu care se afla in conexiune care reprezinta informatii de intretinere. Ciclul functional se reia iar procesul continua.

Functia unui sistem poate fi exprimata prin formule, ecuatii, algoritmi, sau poate fi descriptibila calitativ. In toate cazurile este necesara o definire riguroasa a termenilor si intelegerea lor exacta pentru evitarea oricaror ambiguitati.

1.1.1.1. Realizabilitatea

Realizabilitatea se refers la proprietatea sistemului de a fi realizabil, din punct de vedere logic(conceptual) sau fizic (practic).

1.2. SISTEME DE CONDUCERE

Conceptele privind sistemele isi gasesc o aplicatie directa si imediata la realizarea sistemului de conducere incepand de la nivelul unitatilor economice pana la cel al economiei nationale. Prin sistem de conducere se intelege un sistem dinamic, organizat si integrat intr-un mediu format din intrari (materiale, energetice, informajionale) si iesiri (rezultatele objinute).

1.2.1. Componentele sistemului de conducere.

Sistemul de conducere, ca orice alt sistem, este format din subsisteme: - decizional, - operational si subsistemul informational.

Componentele si functionarea unui sistem de conducere

Subsistemul decizional  

Subsistemul decizional denumit si subsistem conducator cuprinde toate centrele decizionale existente in sistem, ale caror decizii si actiuni au drept obiect dirijarea subsistemului operational.

Centrele decizionale au rolul de a lua decizii care sa declanseze sau sa corecteze actiuni.

La nivel macroeconomic centrele decizionale sunt reprezentate de organele centrale si locale si unitatile economico-sociale care au autoritate decizionala corespunzatoare locului si rolului lor.

La nivel microeconomic centrele de conducere sunt reprezentate de organele de conducere existente in structura de productie si de conceptie, precum si cele din structura functionala. La proiectarea structurilor organizatorice, plasarea centrelor de decizie in configuratia sistemului si autoritatea decizionala ce li se atribuie sunt de cea mai mare importanta. Pentru a asigura eficientei subsistemului decizional, se tine seama de urmatorii factori in proiectarea acestui subsistem:

gradul de descentralizare,

natura activitatii desfasurate,

importanta problemelor decizionale,

complexitatea atributiilor si sarcinilor si frecventa cu care acestea se schimba,

nivelul de pregatire si competenta personalului, etc.

Numarul centrelor decizionale este determinat de acesti factori.

Concentrarea autoritatii decizionale intr-un singur centru, sau intr-un numar redus de centre, plasate la nivelurile ierarhice superioare, prezinta avantajul ca se usureaza coordonarea lor si se diminueaza riscul luarii unor decizii la nivelurile inferioare, care ar putea avea efecte negative asupra activitatii ansamblului.

Pe de alta parte, centralizarea decizionala excesiva, este nefavorabila:

reduce initiativa personalului si creeaza inertia profesionala, lipsa de interes pentru realizarea obiectivelor,

scade responsabilitatea si mareste nejustificat numarul problemalor ce trebuiesc solutionate la nivelurile superioare,

scade flexibilitatea sistemului pe masura cresterii dimensiunilor acestuia.

In desfasurarea procesului decizional trebuiesc parcurse o serie de etape:

1. Delimitarea si precizarea problemei sau problemelor ce trebuie rezolvate. Deci, inainte de a merge mai departe, trebuie ca decidentul sa stie precis despre ce este vorba. Formularea precisa a problemei elimina eventualele interpretari nedorite si, in functie de acestea, actiuni care nu se justifica.

Precizarea corecta a problemei, delimitarea domeniului in care trebuie sa se intervina permite si conturarea cu claritate a obiectivului ce trebuie atins. Deci, se desprinde scopul intregii actiuni care, la randul lui trebuie sa fie mobilizator si perceptibil nu numai pentru decident, dar si pentru executanti.

Deci, formularea corecta a problemei si, pe baza ei, stabilirea cu precizie a scopului, constituie o conditie esentiala pentru calitatea deciziei.

2. Documentarea sau culegerea, selectarea si prelucrarea informatiilor necesare luarii deciziilor. Pentru luarea oricarei decizii este necesara cunoasterea perfecta a situatiei, fapt care se realizeaza printr-o anumita cantitate de informatii suficient de complete si sintetice, obtinute atat din interiorul intreprinderii, cat si din exteriorul acesteia. Informatiile obtinute reprezinta, de fapt, materialul ce ne permite sa apreciem situatia reaia a unitatii respective pentru a putea lua decizia corespunzatoare in functie de natura problemei ce trebuie rezolvata. Paralel cu informatiile obtinute printr-o documentare riguroasa, decidentul, in aceasta etapa face apel si la propunerile sau solutiile pe care le pot da salariatii.

Sursele principale de furnizare a datelor sunt urmatoarele: situatiile statistice, situatiile care consemneaza datele de control, datele de plan, din contabilitate si planificare financiara, prognozele elaborate de intreprindere sau de organele tututelare, colectiile de legi si alte acte normative, arhiva unitatii, lucrarile de specialitate, investigatiile de teren etc.

3. Prelucrarea datelor colectate, care urmareste sa stabileasca exactitatea acestora, gradul de cuprindere a problemei respective, modul in care se coreleaza diversele date etc. Deci, aceasta este propriu-zis o etapa de analiza si prelucrare a informatiilor culese, unde sunt puse in evidenta aspecte de ordin atat cantitativ, cat si calitativ ale informatiilor.

1. Formularea variantelor de decizie si analiza lor comparativa. Pe baza informatiilor si a posibilitatilor concrete de care dispune intreprinderea la momentul respectiv, in functie de modul de combinare a acestora, apar mai multe solutii, alternative sau modalitati de realizare a obiectivului sau directiveior existente. La stabilirea alternativelor, o importanta deosebita, in special pentru elementele cantitative, o are utilizarea metodelor statistico-matematice si a tehnicii moderne decizionale. De asemenea, un rol important il detine procesul de stimulare a activitatii decidentului prin diferite metode si tehnici. In aceasta etapa, sarcina acelor care se ocupa cu pregatirea deciziei este de a elabora toate variantele posibile. Atunci cand deciziile sunt deosebit de importante si cand solicita cunostinte de stricta specialitate, este necesar ca variantele elaborate sa fie avizate de catre specialisti sau comisii de specialisti din intreprinderi si din afara.

5. Alegerea variantei optime, respectiv a deciziei si aprobarea acesteia. Din totalitatea variantelor, decidentul o alege pe aceea care va da cele mai bune rezultate cu aceleasi cheltuieli de resurse umane, materiale si financiare. Alegerea variantei optime se face prin dezbaterea proiectului de decizie de catre organul de conducere colectiva, daca decizia intra in competenta unui asemenea organ, sau prin consultarea decidentului, individual, cu alti specialisti din unitate. Dezbaterea poate duce la imbunatatirea deciziei prin introducerea unor noi criterii de optimizare si, in acelasi timp, pregateste pe toti decidentii sa-si asume raspunderea privind traducerea in fapta a deciziei care se naste. Evident, la alegerea variantei optime, azi se utilizeaza cu succes modele matematice.

6. Realizarea deciziei sau transpunerea in viata a deciziei, etapa deosebit de importanta care trebuie pregatita cu multa atentie. Deciziile, odata elaboratesi adoptate, trebuie, in primul rand, sa ajunga in timp util si in forma lor autenticade la organul conducator la cel executiv si, in al doilea rand, prin masurile operative ce se iau de catre organele receptoare cu sprijinul conducerii, sa fie transpuse imediat in practica. Pentru aceasta, se intocmeste un plan de actiune unde sunt precizate masurile ce se impun pentru realizarea deciziei si se concretizeaza raspunderile si sarcinile ce revin pe colective de munca si persoane, precum si perioada de timp sau termenele cand trebuie rezolvata fiecare sarcina. Acest plan de actiune general poate fi detaliat la nivelul colectivelor de munca ce primesc sarcina de realizare a deciziei printr-un plan de masuri organizatorice mult mai complet in care se precizeaza concret metodele si caile alese pentru realizarea deciziei, resursele materiale necesare, numarul persoanelor necesare si calificarea lor pentru realizarea unei lucrari sau a totalului de lucrari ce se impun, termenul general si termenele partiale etc. In acest plan de masuri organizatorice se include de la bun inceput obiectivul sau scopul general al colectivului asa cum rezulta el, sau decurge din obiectivul general al intreprinderii.

Tot in aceasta etapa se determina si formele si metodele de control privind executarea deciziei si evaluarea rezultatelor.

Procesul decizional, pentru a deveni cat mai eficient, se recomanda a fi declansat cat mai aproape de momentul aparitiei problemei ce trebuie rezolvata. In cazul amanarii acesteia, efectul scade si, de la un anumit punct, eficienta incepe sa coboare brusc, ceea ce face ca orice decizie luata cu intarziere sa poata fi pusa sub semn de intrebare. Etapele procesului decizional, mai bine spus derularea lor, in ordinea pe care am prezentat-o, nu este intotdeauna necesara, ordinea lor nu este rigida. Decidentii isi pot organiza munca in conformitate cu cerintele de baza ale procesului decizional, cu situatia concreta cu care se confrunta. Ideal ar fi ca toate deciziile sa treaca prin aceste etape, insa activitatea practica, desi se bazeaza pe teorie, de multe ori se desfasoara ignorand-o. In orice caz, managerii trebuie sa aiba un ghid de actiune, un model de luare a deciziilor, pe care, in functie de situatii, sa incerce sa-l respecte, deoarece calitatea deciziei si eficienta economica rezultata prin aplicarea ei cresc atunci cand procesul decizional se desfasoara corect.

Procesul decizional, in cadrul organizatiilor, este un proces continuu, fiecare decizie contribuind alaturi de ceilalti stimuli, la declansarea unui alt proces decizional.

1.2.1.2. Subsistemul operational.

Subsistemul operational -componenta a sistemului de conducere, cu rolul da a ealiza acjiunile programate pentru transpunerea in viata a deciziilor adoptate de subsistemul decizional.

Subsistemul operational este format din elemente denumite centre efectorii, care au rolul de a realiza anumite aciiuni.

La nivelul macroeconomic, subsistemul operational cuprinde organele centrale si locale, precum si unitatile care au atributii de executie corespunzatoare locului si rolului lor. La nivelul micro-economico-social, subsistemul operational cuprinde toate posturile de executie atat in structura de productie cat si in structura functionala.

Centrele efectorii din componenta subsistemului operational, ca elemente ale sistemului de conducere, ocupa cea mai mare pondere in structura organizatorica si constituie surse informationale, ele fiind totodata puncte de culegere a datelor ce se transmit conducerii prin intermediul subsistemului informational.

1.2.1.3. Subsistemul informational.

Subsistemul informational componenta a sistemului de conducere - cuprinde totalitatea conexiunilor dintre centrele decizionale (componente ale subsistemului decizional) si centrele efectorii (componente ale subsistemului operational) si asigura vehicularea informatiilor de-a lungul acestor conexiuni.

In literatura de specialitate exista numeroase definitii date conceptului de sistem informational. In esenta toate aceste definitii, in unanimitate, sunt de acord cu ideea ca sistemul informational reprezinta totalitatea datelor, informatiilor, circuitelor si fluxurilor informationale, procedurilor si mijloacelor de tratare a informatiilor existente in cadrul unei intreprinderi, avand drept scop sa asigure suportul informaational necesar pentru asumarea si indeplinirea obiectivelor programate. El este o componenta a sistemului de management cu un impact tot mai puternic asupra functionalitatii si eficientei economice, avand drept scop prelucrarea informatiilor existente in vederea satisfacerii unor obiective stabilite de managementul intreprinderii.

Subsistemul informational cuprinde totalitatea datelor, informatiilor, circuitelor si fluxurilor informationale, procedurilor si mijloacelor de tratare a informatiilor existente intr-o unitate economica.

Rolul subsistemului informational intr-un sistem de conducere este de importanta majora, intrucat de calitatea si eficienta acestui subsistem depinde eficienta si eficacitatea ansamblului. Acest subsistem, prin componentele sale, sprijina stabilirea si realizarea obiectivelor planificate.

O componenta a acestui subsistem poate si trebuie sa fie in conditiile actuale, sistemul informatic.

Daca sistemul informatic, intr-un sistem informational, din punct de vedere cantitativ are o pondere mai mica, din punct de vedere calitativ, al eficientei, sistemul informatic este superior sistemului informational in ansamblu.

La elaborarea si perfectionarea sistemului informational intr-o unitate economico-sociala trebuie sa se tina seama de urmatoarele principii:

a)-conceperea si functionarea sistemului informational corespunzator cerintelor conducerilor unitatii; 

b)-intercorelarea acestui sistem cu structura organizatorica si cu sistemul decizional;

c)-tratarea unitara a informatiilor din punct de vedere metodologic;

d)-sistemul informajional sa furnizeze conducerii informajii privind abaterile esentiale de la obiectivele, normele, standardele etc. stabilite;

e)-sa asigure un timp corespunzator de reactie decizionala si oparationala pentru toti beneficiarii de informatii;

f)-obtinerea maximului de informatii finale din fondul de informatii primare;

g)-sa aiba flexibilitate constructiva si functionala;

h)-sa fie eficient.

Circuitul informatiilor intr-un sistem de conducere

1.2.2. Sisteme de conducere si caracteristici ale acestora.

1.2.2.1. Sistem de conducere adaptiv

Sistemul de conducere adaptiv este un sistem caruia, pe masura acumularii si folosirii unor noi informatii, ii este proprie capacitatea de a se adapta in procesul functionarii sale, la schimbarile care au loc in conditiile interne si externe, in vederea imbunatatirii nivelului calitativ al conducerii.

In procesul adaptarii, parametrii si structura sistemului, precum si algoritmul functionarii acestuia se pot modifica.

1.2.2.2. Sistem de conducere autoorganizabil

Sistemul de conducere autoorganizabil este un sistem care isi modifica structura organizatorica sub influenta schimbarilor care se produc in factorii determinanti ai acesteia ( de exemplu, intr-o intreprindere se creeaza compartimentul de export ca urmare a largirii substantiale a legaturilor economice cu alte tari).

1.2.2.3. Sistem de conducere autoreglabil.

Sistemul de conducere autoreglabil este caracterizat prin faptul ca modul de functionare al acestuia se modifica in functie de schimbarile care au loc in mediul exterior ( de exemplu, o intreprindere isi reduce nomenclatura de fabricatie ca urmare a modificarii carerii de piata).

Autoreglarea reprezinta capacitatea de autoadaptare a sistemelor si de contracarare a actiunilor altor sisteme care ar putea rupe echilibrul dinamic in care ele se afla. Capacitatea de autoreglare permite sistemelor sa-si mentina functionalitatea si evolutia in limitele "prevazute' de informatia genetica a acestora. Tipul de autoreglare este diferit de la un sistem la altul si are ca baza mecanismul feed back.

1.3.METODE UTILIZATE IN STUDIUL

SISTEMELOR ECONOMICO- SOCIALE

Abordarea reprezinta studierea fenomenelor, proceselor si sistemelor economico-sociale.

Conceptul de sistem a capatat in ultimii ani o raspandire larga, datorita faptului ca toat entitatile din lumea care ne inconjoara pot fi tratate ca sisteme. Aceasta situatie a condus, in final, la noi moduri de abordare a fenomenelor si proceselor naturale si economico-sociale.

1.3.1. Diferite tipuri de abordare.

1.3.1.1. Abordarea cauzala

Prin acest tip de abordare, se releva cauzele care genereaza fenomenele, procesele, si sistemele economico-sociale.

1.3.1.2. Abordarea descriptiva

Prin abordarea descriptiva, cercetarea se rezuma la descrierea, inregistrarea si prezentarea evenimentelor din cadrul sistemului sau la rlevarea particularitatilor acestora. In procesul decizional, abordarea descriptiva, constand in prezentarea procesului de luare a deciziilor, indeosebi a celor strategice, contrubuie la dezvoltarea teoriei decizionale si la sporirea rationalitatii deciziilor prin prezentarea procesului decizional in ansamblul sau s prin evidentierea rolului factorului uman in aceste procese. Studiile specialistilor din tarile socialiste imbina in mod armonios elemente specifice al e abordarii descriptive cu cele ale abordarii normative.

1.3.1.3. Abordarea determinista

Prin abordarea determinista, fenomenele, procesele si sistemele economico-sociale sunt considerate ca avand o determinare precisa si nu probabilistica, in sensul ca fiecare decizie, actiune, produce un rezultat strict determinat, eventualele influente intamplatoare, neprevazute la timp, fiind neglijate.

Evolutia unui sistem determinist este integral conditionata, iar iesirile(rezultatele, starile finale) ale acestui sistem sunt determinate de intrarile acestuia, de actiunile exercitate asupra lui de sistemul conducator. Intr-un sistem determinist, elementele si legaturile dintre elemente interactioneaza in mod previzibil, procesele sint interconectate, ceea ce permite urmarirea, cu usurinta, in cadrul acestuia, a relatiei cauza- efect. Daca sunt cunoscute starea unui sistem determinist, precum si programul care asigura trecerea acestuia in alata stare, atunci se poate determina, cu precizie, noua lui stare, comportamentul sistemului avand un caracter logic, chiar daca sistemul respectiv este de mare complexitate. Acest comportament poate fi previzionat, precizand, de fieare data, starea sitemului ce urmeaza starii anterioare ca urmare a unui sistem de conducere. Datorita acestei particularitati, sistemele complexe tehnice, cum sunt calculatoarele electronice, pot fi conduse cu usurinta. Intr-un sistem determinist trecerea dintr-o stare in alta sub influenta stimulului conducator are loc in acelasi mod, precis determinat.

Reprezentarea grafica a functionarii unui sistem determinist