Comunicarea - Factor determinant in cunoasterea, intelegerea si acceptarea deciziei

Comunicarea - Factor determinant in cunoasterea, intelegerea si acceptarea deciziei.

In sporirea performantei, a lua decizii inseamna, inainte de toate, a comunica, ambele demersuri avand la baza informatia relevanta si "la zi", actuala, reala si semnificativa adica, de unde se poate deduce ca intre abilitatea de a conduce si aceea de a comunica exista o anumita identitate, o legatura organica, interferandu-se, completandu-se. Mai mult decat atat, decizia nu este altceva decat o problema specifica de comunicare, in sensul ca atragerea salariatilor la explorarea si gasirea alternativei optimale de actiune sau determinarea (motivarea) lor de a participa cat mai activ si mai aplicat la infaptuirea obiectivelor prestabilite, avand constiinta ca acestea intruchipeaza propriile lor aspiratii si scopuri, nu pot deveni operationale si eficiente daca nu se construieste un sistem coerent si unitar de relatii inter-personale, avand structuri esentialmente comunicationale cu dublu sens. Altfel spus, comunicarea actioneaza ca un element integrator, dar si ca un mecanism coordonator si de control, capabil sa genereze si sa mentina climatul favorabil obtinerii satisfactiei profesionale si sociale, care, de regula, este proportionala cu eficienta si calitatea activitatii desfasurate.

Ca sistem deschis influentelor provenind din mediul in care evolueaza, organizatia nu este o simpla locatie unde se produc valori (bunuri si servicii) materiale, ci o structura sociala cu obiective ce trebuie infaptuite intr-un timp explicit si rezonabil, in cadrul careia oamenii comunica permanent fie intre ei, fie cu furnizorii (de materii prime si materiale, de informatii, date si idei, de cunoastere si experienta in varii domenii) si cu beneficiarii (cumparatorii), ale caror asteptari si preferinte se convertesc in prioritati, in politici si strategii de crestere si dezvoltare social-economica. De pilda, daca omul hotaraste sa vorbeasca la telefon, sa scrie o epistola (carte postala, adresa etc), sa schimbe impresii si opinii cu un cunoscut sau prieten, ori pur-si-simplu sa astepte in statia de autobuz inseamna ca se afla in postura de a comunica intr-un anume mod. Daca vorbeste in numele altora insa, acesta transmite un mesaj si incearca sa fie cat mai clar exprimat pentru a fi perceput cu fidelitate si a declansa o reactie pozitiva, in favoarea scopului urmarit de emitenti. Acestea ar fi doar cateva dintre argumentele care pledeaza pentru explorarea, descifrarea, intelegerea si cunoasterea legitatilor si a mecanismelor care au loc in procesul comunicarii, al raporturilor interpersonale.

Prin urmare, comunicarea nu este un incident intamplator, izolat, ci un complex de stari constientizate si obiectivate ce implica emotii, stimuli senzoriali, cuvinte si propozitii logice, actiuni si reactii ce dau coerenta si sens, valoare axiologica si, deci, informationala si cognitiva dialogului uman, mergand pana la institutionalizarea acestuia. In termenii teoriei economice moderne, comunicarea constituie un factor de competitivitate materializat intr-un important avantaj strategic al organizatiei, mai presus de profilul, gradul de complexitate si marimea acesteia. Cercetatorii in domeniu, evidentiind obiectivele specifice ale comunicarii (informarea oportuna si eficienta, pe orizontala si verticala; corecta percepere, interpretare si receptare a mesajului; determinarea unei reactii pozitive din partea interlocutorului) releva similitudinea dintre cele doua procese, decizional si comunicational (tabelul 3.1).

Tabelul 3.1

Structurandu-se dupa regulile procesului decizional si devenind parte a acestuia, functiile comunicarii manageriale trebuie privite si intelese in unitatea si interconditionarea lor:

a - Informarea, cea mai importanta, indeplineste urmatoarele roluri: asigurarea accesului la informatii, furnizarea informatiilor necesare desfasurarii unei activitati care sa permita realizarea obiectivelor, oferirea informatiilor necesare infaptuirii deciziilor;

b - Transmiterea deciziilor: comunicarea operativa a deciziilor, crearea unui climat de natura sa stimuleze asumarea responsabilitatilor pentru realizarea deciziei;

c - Influentarea receptorului: organizarea dialogului cu angajatii pentru a-i motiva, stimularea comunicarii dintre angajati, impulsionarea initiativei si a creativitatii;

d - Instruirea angajatilor: transmiterea cunostintelor necesare pentru perfectionarea pregatirii profesionale si imbogatirea spirituala, dobandirea aptitudinilor si a competentelor necesare exercitarii profesiei, amplificarea capacitatii de a percepe si interpreta evenimentele, de a aborda si solutiona eficient problemele;

e - Crearea de imagine: asigurarea informatiilor necesare crearii de imagine personala si organizationala, formarea cunostintei de apartenenta la organizatie;

f - Motivarea angajatilor: furnizarea informatiilor menite sa consolideze interesul si participarea angajatilor la realizarea obiectivelor, recunoasterea realizarii performante, evaluarea corecta a angajatilor, intretinerea unui climat favorabil de munca, stimularea increderii in sine, cresterea raspunderii personale;

g - Promovarea culturii organizationale: transmiterea elementelor culturii organizationale (slogane, norme, sisteme de valori), largirea orizontului cultural al angajatilor, dezvoltarea imaginatiei si creativitatii, stimularea nevoilor etice si estetice;

h - Evaluarea rezultatelor si a efectelor pe termen scurt si indelungat.

Legaturile de interdependenta ce se creaza intre functiile procesului de comunicare, intre acesta si mediul in care actioneaza (fig.3.1) sugereaza succesiunea analizelor si ordinea in care se parcurg etapele respective.

[Adaptare dupa V.Tran, I.Stanculescu, Teoria comunicarii, Editura SNSPA, Bucuresti, 2001, pag.210]

- Fig.3.1 -

In teoria deciziei, comunicarea are o importanta aparte, capitala, chiar si numai pentru motivul ca fundamentarea, adoptarea si infaptuirea liniei optimale de actiune sunt de neconceput fara existenta unor fluxuri informationale intre structurile decizionale, intre acestea si restul salariatilor. Din cate se poate usor constata, in economia contemporana, comunicarea tinde sa influenteze perceptiile, atitudinile, comportamentele, sentimentele si opiniile unui individ sau ale grupului din care acesta face parte, in concordanta cu cerintele si exigentele momentului, tot mai dinamice. Asa cum sublinia Abraham Moles, stabilirea corespondentei univoce intre universul spatial temporal A, denumit emitator, si altul receptor B, cu acelasi rang si natura, include, in mod obiectiv actiunea de intelegere si de transfer, ce se desfasoara de la campul fenomenelor pana la cel al simbolurilor, legate in aceeasi structura. Un demers logic, rational, din care rezulta, fara echivoc, adevarul axiomatic potrivit caruia comunicarea este un proces fundamental de inter-actiune intre persoane integrate intr-o entitate organizata urmarind atingerea de obiective comune. Mai mult, aceasta asigura coeziunea de comportament si interese, impunand integrarea profesionala si sociala, ca premisa a obtinerii unor performante superioare in comparatie cu perioada anterioara si competitia.

Analiza rolului si a importantei comunicarii, ca instrument de exercitare a functiunilor sau atributelor specifice de conducere, se face tinandu-se seama de cateva aspecte, precum [16, pag.215] caracterul inter - personal al activitatii manageriale, care presupune comunicarea constanta cu subordonatii, clientii, furnizorii si, nu in ultimul rand, cu ierarhiile superioare, in principal cu actionarii; rolul informational, care implica preocuparea managerului de a obtine sistematic noi informatii, care pot influenta - chiar si numai potential - obiectivele si performantele organizatiei; rolul decizional in actiunea de utilizare a tuturor oportunitatilor si posibilitatilor pentru valorificarea resurselor - intotdeauna limitate, pentru solutionarea problemelor si a conflictelor (contradictiilor)aparute in functionarea organizatiei. In astfel de imprejurari, se poate considera ca, de fapt, comunicarea reprezibta liantul sistemului de conducere, aflandu-se in raporturi de interdependenta cu functiunile acestuia (fig.3.2).

- Fig.3.2 -

In esenta, functiunile conducerii, ca forma a cunoasterii realitatii, au un rol bine definit in evolutiile economice, sociale si de alta natura, iar logica sau demersul cunoasterii stiintifice ajuta la descoperirea legilor si a miscarii gandirii, a mecanisemelor care le guverneaza trecerea dinspre prezent spre orizontul incert al viitorului. Parafrazandu-l pe Hegel, principiile de mare generalitate nu sunt altceva decat afirmatia faptului ca orice stiinta sau teorie, deci si cea decizionala, este ''logica aplicata'', reespectiv poate contribui la cunoasterea, intelegerea si, eventual, orientarea, in favoarea omului, arealitatilor. De indata ce cunoastem legile, inseamna ca putem afla esenta, precum si relatiile generale si permanente ale evenimentelor, fenomenelor si prceselor din natura si din societate. O asemenea lege este reala, obiectiva si exista interdependent de cunostinta si de vointa omului, prin excelenta subiective generate de singularitatea si unicitatea acestuia. Mai mult decat atat, ca legi ale gandirii corecte, legile logicii reflectarelatiile cele mai generale, permanente si esentiale ale realitatilor, si sunt fundamentale intrucat au valabilitate universala. Cu alte cuvinte, acestea se regasesc si actioneaza in toate operatiile gandirii, sub una din formele:

Legea identitatii permitand gandirii sa foloseasca idei si rationamente ori de cate ori s-ar repeta acestea in dezvoltarea aceleiasi operatii logice,

Legea non-contradictiei potrivit careia gandirea nu admite ca adevarate, in acelati timp si sub acelasi raport, doua juedecati ce se neaga, de unde rezulta ca o judecata data nu poate fi adevarata in acelasi timp cu negatia ei,

Legea tertului exclus respectiv daca judecatile opuse nu pot fi adevarate in acelasi timp, atunci acesteanu pot fi deodata nici false si, ca urmare, una dintre ele trebuie sa fie adevarata,

Legea ratiunii suficiente in conformitate cu care gandirea accepta doar judecati intemeiate, ceea ce arata ca in adevarul conditiei consta, in mod necesar, adevarul consecintei.

In sinteza, principalele forme logice ale gandirii sunt: notiunea (forma logica prin care gandirea structureaza reflectarea caracterelor si insusirilor esentialeale lucrurilor si fenomenelor obiective), judecata (reflectarea legaturilor dintre fenomenele examinate sau dintre insusirile lor, spre exemplu: enuntarea unui fapt prin altul, afirmarea sua negarea anumitor raporturi dintre fenomene sau dintre insusirile lor), si rationamentul, care cuprinde, in structura sa, atat notiunea, cat si judecata. Astfel spus, notiunile constituie un factor de intelegere a fenomenelor din natura si din societate, dar si un instrumentde organizare, in plan mental, a unor actiuni vizand realizarea scopurilor, a obiectivelor organizatiei. Desi, uneori, in literatura de specialitate se pune semnul egalitatii intre notiune si cocept, intre cele doua categorii valorice exista numeroase diferente, unele chiar foarte semnificative; conceptul apare ca o unitate delimitata de gandire abstracta, eliminand aproape in intregime trasaturile concrete; in timp ce notiunea poate capata forme particulare de la un decident la altul, conceptul elimina aproape in intregime trasaturile concrete.

Notiunea este un proces complex de gandire, format din urmatoarele etape: compararea si analiza fenomenului examinat, sinteza partilor fenomenului studiat si exprimarea lui sub alta forma, abstractizarea lui pentru a se patrunde in esenta generalizata, generalizarea pornind de la elementele particulare identificate anterior. In functie de continutul intrinsec, exista notiuni empirice, caracterizate de insuficienta abstractizare si sistematizare, insa validate in practica, si notiuni stiintifice, riguroase avand continutul esentializat si strict delimitat, logic.

Prin urmare, cunoasterea realitatii nu are loc sub forma senzatiilor izolate, ci a perceptiilor, ca imagine integrata a fenomenului analizat, in care senzatiile nu sunt elemente constitutive.