Prejudecati curente care influenteaza negativ comunicarea

Prejudecati curente care influenteaza negativ comunicarea

Va puteti intreba cum putem sa depasim unele blocaje mentale, care functioneaza ca niste 'scheme mentale preconcepute' care va impiedica sa tineti cuvantari, sa aveti succes intr-un dialog, sa puteti realiza prezentarea unor probleme stapanindu-va emotiile si fiind convingator?

In mentalitatea curenta exista o serie de conceptii gresite care impiedica comunicarea sociala si dezvoltarea increderii in capacitatea proprie de a vorbi in public. O astfel de conceptie gresita - prejudecata - care ne impiedica sa abordam dialogul social cu dezinvoltura este aceea ca, aflandu-ne in fata unui auditoriu, suntem in situatia de a 'prezenta': pe noi insine, un anumit subiect, sau o anumita situatie astfel incat sa impresionam auditoriul.

De fapt uitam ca in viata noastra curenta, in realitate, realizam mereu prezentari: fie ca exprimam o idee la o sedinta, fie ca cerem sefului o marire de salariu, conversam cu prieteni despre politica sau incercam sa-l convingem pe vanzatorul de la magazin sa ne schimbe marfa si sa ne dea ceva mai bun. Nu conteaza daca 'prezentarea' o facem cu o singura persoana cunoscuta, sau in fata a mii de persoane pe care nu le cunoastem, prezentarea ramane in sine o prezentare - a dorintelor, nevoilor, ideilor, dar si a personalitatii noastre.

Alaturi de aceasta prejudecata dominanta care ne impiedica sa ne comportam normal atunci cand suntem in situatia de a vorbi unui grup de persoane, functioneaza inca alte cateva conceptii restrictive pentru succesul in munca sociala: 'nu pot!' si 'nu-mi sta in fire', 'ar trebui sa par natural', 'toata lumea ma priveste pe mine', 'e nevoie doar sa cred ca pot si increderea in mine insumi va creste', 'toti isi dau seama de ceea ce simt', 'munca mea vorbeste de la sine', 'ceea ce spun conteaza, nu cum spun', 'trebuie sa par profesionist', 'daca repet o sa par plicticos'.

Vom aborda pe rand toate aceste scheme mentale - cognitive - care ne impiedica sa putem gandi ca aceasta capacitate de a vorbi in public si a fi convingator se poate treptat forma.

Nu pot, pur si simplu nu sunt in stare!

Multi dintre cei care sunt gata sa urmeze cursuri pentru a-si optimiza modul de comunicare declara cu incapatanare: 'Nu pot, nu-mi sta in fire. Nu pot sa fac asa ceva, pur si simplu nu sunt capabil'.

Este paradoxala incongruenta dintre dorinta de a participa la un astfel de curs, care semnifica o dorinta de schimbare si oarba argumentare afisata: 'Nu-mi cere sa ma schimb. Nu sunt in stare'.

De fapt, este vorba de reactia de aparare fata de schimbare, respectiv fata de eforturile pe care le implica schimbarea. In acelasi timp, ne-ar fi foarte usor sa ne imaginam ca exista o tehnica miraculoasa prin care, luand o pilula, participand la un fel de sedinta de hipnoza condusa de un specialist adecvat, ne-am putea scuti de orice efort personal in acest demers de invatare. Invatarea cere constientizarea situatiei prezente, a greselilor actuale, observarea lor sistematica, actiuni sistematice de modificare, adica iesirea din ceea ce ne-am obisnuit sa facem pana in prezent si inceperea unui proces dificil si de durata de modificare si evolutie.

'Nu pot' exprima adesea teama in fata unei perioade de schimbare. Desigur, 'nu pot' poate fi corect cand se iau in consideratie limitele proprii: nu pot sa devin un mare cantaret de opera pentru ca intr-adevar nu am aptitudinile necesare, nu pot si mi-e greu sa gandesc ca pot sa fac ceva impotriva a ceea ce am invatat in mod curent, de o viata.

Schimbarea presupune o amenintare a pierderii controlului pe care reuseam sa-l exercitam pana acum in raport cu incercarile vietii si cu propriile reactii la evenimente. In acest sens, este normal sa ne simtim amenintati in momentul cand cineva ne cere sa realizam o schimbare: teama va fi direct proportionala cu riscul, cu sentimentul de jena sau rusine pe care il anticipam legat de 'a vorbi in public' si, mai mult, chiar cu ceea ce ne asteptam sa traim in relatie cu aceasta rusine - de exemplu, furia provocata de rusine datorita sentimentului de pierdere a controlului, perioadei de stangacii si de greseli care toate ne vor face de ras in ochii celorlalti.

Schimbarea ne ingrozeste si pentru ca poate insemna, cel putin temporar si pierdere - pierderea beneficiilor rezultate din conditia de handicap! E mai simplu sa te scuzi 'nu sunt un bun orator', 'nu sunt suficient de convingator' decat sa lupti cu tine insuti sa te schimbi.

Nu-mi sta in fire! Nu mi se potriveste!

Dar ce anume din firea Dvs. va impiedica? Raspunsurile pe care le putem primi punand o astfel de problema sunt diferite, dar graviteaza in jurul aceluiasi laitmotiv ascuns: nu vreau sa ma schimb!

Timiditatea, conservatorismul, incapacitatea de a fi 'deschis', modul singuratec, experienta negativa acumulata pe parcurs. De fapt sunt aspecte care tin mai putin de firea, de temperamentul unei persoane si de limitarile acestuia, cat de perturbarea sentimentului de sine, a respectului si increderii in propria persoana. Este adevarat ca toate acestea se construiesc si se bazeaza pe experienta de viata, dar tocmai de aceea, cel putin in principiu, ar trebui sa admitem ca se pot re-forma adecvat in conditiile unei exersari suficient de gratificante.

Dificultatea principala consta desigur in faptul ca a scapa de un obicei vechi si a-l inlocui cu unul nou pare mare pentru unii dintre noi in masura in care ne centram nu pe rezultat ci pe starile de disconfort de pe parcursul acestui proces. Pot interveni conditii dificile precum admiterea propriilor greseli si sentimentul de jena sau de disconfort pe care il traiesti cand acest lucru devine evident si pentru tine dar si in contextul prezentei altora. Dar nu uita! Si cei din jur sunt veniti la curs tot pentru a-si descoperi propriile greseli! Nu exista nimic rusinos in a invata, a deveni mai adecvat. Construirea unor noi deprinderi si atitudini inseamna implicit o transformare care se repercuteaza la nivelul intregii noastre personalitati, la nivelul fortei si dinamicii unora dintre 'eurile' noastre; pentru ca schimbarile sa fie permanente trebuie intarit eul adult, al maturului realist.

Ar trebui sa par natural!

Natural inseamna evident 'legat de ceea ce este propriu naturii. In acelasi timp, in 'naturalul' comportamentului nostru intervin foarte multe deprinderi si atitudini formate, invatate din educatie, din utilizarea lor curenta: cu cat faci un lucru mai des, cu atat mai natural te simti facandu-l.

Incercati sa va evaluati, pe o scala de la 1 la 10 care ar fi acele calitati, deprinderi, atitudini care va pot asigura succesul in sustinerea unei comunicari, prezentari, dialog de succes. Este important ca acum sa generati Dvs. propriile dimensiuni pe care le considerati importante.

Dupa ce le generati si le discutati, eventual cu alti participanti la curs sau cu formatorul, veti putea trece la etapa a doua, le veti compara cu o lista din capitolul de exercitii.

La abordarea acestui exercitiu nu pierdeti din minte atitudinea deschisa fata de propria posibilitate de evolutie: deprinderile se pot schimba, iar unele dintre ele pot evolua organizandu-se intr-o aptitudine de a stapani situatia de comunicare.

In acelasi timp, sa nu uitati si corolarul acestei afirmatii: aptitudinile care nu sunt practicate curent se pierd!

Toti ma privesc! Toata lumea se uita la mine!

Cand intri intr-o incapere, cand te ridici din sala de sedinte sa vorbesti, cand iei cuvantul pentru a spune ceva la masa de lucru, cand vorbesti la tribuna 'toata lumea te priveste', atragi atentia si acesta este un fapt normal. Este momentul cand oamenii te observa pentru prima oara.

Dar in acelasi timp nu pierdeti din vedere ca aspectul principal al actiunilor enumerate mai sus este organizarea propriului comportament pentru a comunica, organizarea mentala a discursului, a mesajului: daca nu va uitati pe unde mergeti, daca nu va concentrati asupra elementelor principale ale informatiei pe care doriti sa o transmiteti, daca nu va organizati aceasta informatie in cadrul unui expuneri care, oricat ar fi de scurta, cuprinde un inceput, o desfasurare si un final veti ajunge in situatia de a pierde din vedere scopul: acela de a comunica.

Cand suntem preocupati mai ales de ceea ce gandesc ceilalti despre noi, nu mai suntem capabili nici sa ne organizam coerent comportamentul, nici sa le apreciem comportamentul in mod realist si nici macar sa decidem ce parere avem noi despre aceste persoane.

In masura in care le acordati prea multa atentie altora, energia Dvs. se va distribui total ineficient si rezultatul va fi ca nu veti mai avea cand si cu ce (energie) sa va mai ganditi la aspectul principal: la Dvs. care comunicati celorlalti un mesaj, la organizarea acestui mesaj. Iar observand auditoriul, concentrati-va asupra modului cum si in ce masura mesajul este receptionat de ceilalti, nu asupra felului cum va receptioneaza pe Dvs. ca fiinta.

In acelasi sens, este bine sa contracarati prejudecata de mai sus cu cateva consecinte care rezulta dintr-un comportament evident dependent de nevoia de a atrage simpatia si atentia celuilalt: contrar a ceea ce intentionati, ascultatorii nu-l simpatizeaza de loc pe cel care le ravneste simpatia; cand nelinistea vorbitorului este vizibila pentru cel care asculta interesul scade fata de subiectul prezentarii si scade si dorinta, deci posibilitatea, unor interactiuni viitoare.

E nevoie doar sa cred in mine si-mi va creste si prestanta!

Este o prejudecata comuna faptul ca 'daca as arata mai increzator as avea succes'.

Increderea provine din mai multe surse: masura in care stii ceea ce ai de facut; masura in care ai invatat, deci stii cum sa faci acel lucru; masura in care, experienta te-a facut sa fii pus in situatia de a exersa des acel lucru.

Forta increderii in tine este data de siguranta rezultata din experienta. Si tot experienta iti va da posibilitatea sa-ti cunosti si stapanesti si propriile limite si felul cum, abordand deschis si recunoscand ceea ce poti, nu-ti impui performante care sa depaseasca aceste limite: de exemplu, faptul ca un temperament lent nu va putea niciodata sa performeze intr-o activitate de viteza care, in plus, mai impune si dinamica si distributivitatea atentiei. Insa va performa intr-o activitate care cere constanta si rabdare!

Respectul de sine si siguranta de sine nu se pot schimba peste noapte; un om nesigur nu poate deveni sigur de el doar pentru ca a inteles ceea ce i-a spus un psiholog despre defectele sale si despre calitatile sale, sau pentru ca i se spune 'trebuie sa ai incredere!'. Respectul de sine, increderea se formeaza; un proces de invatare care presupune experiente multiple in care incet, incet individul capata siguranta constanta in actiunile proprii. Ceea ce se poate schimba si ceea ce sta la baza acestui proces de invatare este insa atitudinea fata de propria persoana: a-ti acorda sau nu sansa schimbarii!

Laudele false, lipsa de discernamant din partea celor din jur pot face la fel de mult rau stimei de sine ca si situatia in care individul isi propune - din ambitie, vanitate sau disperare - scopuri greu tangibile, de neatins. Nu uitati, cu cat sunt asteptarile mai mari, cu atat creste nivelul de neliniste si gradul de nesiguranta.

Toti isi dau seama ce simt!

Aceasta preconceptie aduce in prim plan problema congruentei si coerentei dintre limbajul mimico - gestic si exprimarea verbala. Adesea, pentru un vorbitor neantrenat, emotionat de faptul ca vorbeste in public si este in centrul atentei, ca este observat, nelinistit de succesul sau insuccesul personal in fata auditoriului, ceea ce transmite prin comunicarea non-verbala este contrar sau altceva decat incearca sa comunice verbal. Ca si cand doua entitati separate pot fuziona in acelasi timp.

De fapt, asa si este: sufletul tulburat de neincredere, de emotie, de dorinta egocentrica de succes personal transmite neliniste, in timp ce mintea, atat cat se poate aduna incearca sa transmita un mesaj logic. Cand vorbim cuiva, punctul de concentrare mentala si dorinta de a reusi sa transmiti trebuie sa se focalizeze pe acelasi aspect: mesajul de transmis. Intr-o situatie de incongruenta, mesajul este bruiat de comportamentul non-verbal.

Si nu uitati ce au afirmat cercetatorii: doar 20% din ceea ce transmit provine de mesajul verbal, restul este preluat automat din mesajul expresivitatii non-verbale.

Daca dorim sa-i afectam pe ceilalti, puntea de legatura este mesajul afectiv, capacitatea de a reflecta emotii pozitive care insotesc un text pozitiv. Congruenta dintre cele doua planuri este de natura sa convinga auditoriul ca noi insine credem in ceea ce le spunem.

Munca mea vorbeste de la sine!

Oamenii nu au timp sa faca deductii. In general sunt preocupati de lucruri curente, de trebuinte personale pentru a avea in plus si disponibilitatea de a deduce.

Orice discurs al Dvs. va trebui sa fie bine organizat si sa cuprinda toate punctele care va intereseaza inclusiv acela al scopului. Adesea un vorbitor neexperimentat are tendinta de a prezenta totul deodata, relativ neorganizat, nesistematic si a-i lasa pe cei care il asculta sa inteleaga, sa vada, sa intuiasca 'incotro bat', 'ce doresc', 'care este telul pentru care le spun toate aceste lucruri, care sunt intentiile mele dincolo de ceea ce este vizibil'!

Nu uitati, in dinamica lumii moderne nimeni nu are tihna de a descifra mesajul ascuns despre valoarea celui care a facut un anume lucru bun, sau despre importanta muncii sale, sau ceea ce intentionezi tu dincolo de ceea ce le spui. Deci, cand se expune ideea se si insista pe valoarea ei!

Continutul conteaza!

Desigur ca orice mesaj real are nevoie de un continut; altfel ai pierdut atentia auditoriului in masura in care simte ca 'bati apa in piua'.

Dar credibilitatea mesajului, a comunicarii tine de masura in care exista congruenta dintre ceea ce se prezinta, continut, si opiniile reale ale celui care vorbeste: cred sau nu eu insumi in cea ce spun!

Studiile au demonstrat ca in general, un auditoriu obisnuit - nu specializat - retine aproximativ 7% din ceea ce spuneti, 38 % din modul cum spuneti si 55 % din ceea ce face trupul Dvs.

Imaginati-va deci cat anume din cea ce spuneti poate fi sufocat de    o exprimare defectuoasa si neadecvata limbajului celui care asculta, de manierismule verbale si / sau gestice, de o slaba calitate vocala. Sa nu uitam ca o voce energica, folosirea unei game largi de tonuri, intonatii, diversitatea inflexiunilor vocii si accentuarile necesare mentin treaza atentia ascultatorului si il fac sa retina mai mult si mai bine informatiile cheie pe care doriti sa le pastreze ca atare.

Trebuie sa par profesionist!

Nu trebuie sa pareti ci este important sa reusiti sa va simtiti ca atare. Reamintiti-va ca orice nesiguranta se transmite chiar daca nu intentionati, inclusiv dorinta Dvs. de 'a parea' ceea ce nu credeti nici Dvs. ca sunteti.

Desigur, a deveni profesionist intr-un domeniu, este un proces treptat si trebuie considerat ca atare. Problema pentru cel care se afla la inceput de drum este sa invete sa-si creeze o prezentare profesionista.

Repetitiile ma plictisesc!

Paradoxal, lipsa de chef pentru repetitii este determinata din punct de vedere psihologic de teama de a te expune in fata propriei persoane: astfel ca persoana amana cat de mult posibil pregatirea concreta a prezentarii imbarbatandu-se 'ma voi descurca eu!' Abia cand momentul se apropie incepe panica si nevoia de a incerca sa repeti pentru a nu te face de ras!

Trebuie sa ne reamintim insa, contrar cu ceea ce se intampla in scoala, cand invatam 'pe dinafara' o poezie repetand-o pana la aplatizare, sau cand profesorul de istorie ne cerea sa invatam pe dinafara ce este scris in carte uitand ca sarcina principala era sa ne faca sa intelegem ce inseamna aceste date si evenimente, - in situatia in care esti un activist profesionist intervin alte considerente.

Repetarea la varsta adulta are urmatoarele caracteristici:

Se petrece un proces de repetare prin care:

Doar cand toate aceste lucruri au devenit o a doua natura, putem spune ca repetitia si-a facut efectul si sunteti un profesionist care tine cuvantari, care comunica liber, eficient, flexibil si convingator.