RELATII INTERPERSONALE - Stabilirea de relatii in comunicarea interpersonala

RELATII INTERPERSONALE

1. Stabilirea de relatii in comunicarea interpersonala

Participantii la comunicarea interpersonala definesc, prin intermediul acesteia, diverse tipuri de relatii care depind de caracteristicile interne si externe ale interactiunii create. Stabilirea si mentinerea acestor relatii necesita eforturi multiple din partea indivizilor, eforturi materializate si observabile la nivelul mecanismelor de adaptare reciproca.

Planul relational reprezinta, alaturi de cel referential,    cea de a doua componenta majora a oricarui proces de comunicare. "Discutiile zilnice si rutina concretizeaza, sustin, dezvolta si in unele cazuri diminueaza interdependenta coordonata care constituie relatia" sustine Steve Duck.

La nivelul relatiilor interpersonale de natura diadica, se instituie o tipologie (surprinsa foarte bine de Mark Knapp in modelul sau) bazata pe doua faze componente: faza de dezvoltare a relatiei (Relationship development) si cea de dezintegrare (Relationship disintegration) a acesteia (fiecare alcatuita, la randul ei, din 5 etape):

I)           Faza de dezvoltare a relatiei

a)      initierea contactului - presupune o perioada scurta de timp in care indivizii vin in contact direct, se observa unul pe celalalt si incearca sa faca o impresie favorabila (primele impresii sunt primite si receptionate atat voluntar cat si involuntar

b)      experimentare - relatia se dezvolta pe baza unui proces sustinut de intrebari si raspunsuri ("small talk/phatic communication") prin care indivizii incearca sa capete cat mai multe informatii unul despre celalalt si sa stabileasca puncte in comun (daca este posibil)

c)      intensificare - indivizii care decid in etapa de "experimentare" ca doresc sa continue relatia, se angajeaza acum intr-un proces voluntar de autodezvaluire, se percep unul pe celalalt ca persoane unice si fac eforturi de a transforma relatia deja instituita intr-o relatie cu un caracter mai putin formal; se utilizeaza prenumele in adresare, termeni de alint, se fac favoruri reciproce si se dezvolta activitati comune

d)      integrare - este etapa in care indivizii se manifesta ca un cuplu/parteneri si incearca sa impuna aceasta imagine si celor din jur; se utilizeaza pronumele "noi" care ia locul pronumelor de persoana I si II singular; indivizii au interese, opinii, activitati in comun

e)      sudarea legaturii - manifestarile concrete ale acestei etape sunt fie casatoria, fie acordul de parteneriat (in afaceri), ca o recunoastere oficiala a legaturii stabilite

II)        Faza de dezintegrare a relatiei

a)      diferentierea - etapa in care marcatorul pentru identificarea cuplului/parteneriatului (pronumele "noi") nu mai este utilizat; indivizii incep sa-si manifeste (verbal sau nonverbal) independenta unul fata de celalalt; pot sa apara conflicte usoare

b)      circumscriere - comunicarea se diminueaza atat din punct de vedere cantitativ cat si calitativ; indivizii tind sa evite discutarea anumitor teme/probleme/subiecte; daca nu se fac eforturi pentru discutarea starii de fapt si depasirea impasului relational, atunci relatia ca atare evolueaza spre faza urmatoare

c)      stagnare - indivizii nu incearca sa discute problemele aparute pe plan relational; eforturile de comunicare sunt abandonate si se recurge la adresari stereotip, intr-o atmosfera si pe un ton impersonal

d)      evitare - indivizii evita conversatia si chiar intalnirea fata-in-fata, oferind (sau nu) scuze pentru acest lucru

e)      incheierea relatiei - ultima etapa a unei relatii, materializata prin separarea indivizilor

Dintr-o alta perspectiva, tipologia relatiilor interpersonale ia in calcul doua axe: axa orizontala (distanta vs. familiaritate) si axa verticala (putere/ierarhie/dominatie). Clasificarea este facuta de Catherine Kerbrat-Orecchioni[3], care vorbeste despre: relatie simetrica si relatie asimetrica.

Trebuie subliniat de la inceput faptul ca aceste relatii au un caracter gradul si negociabil pe cele doua axe: atat distanta cat si familiaritatea pot fi exprimate in diverse grade, asa cum si formalitatea urmeaza aceeasi traiectorie.

In general, distanta in cadrul relatiei este creata de inegalitatea relatiei de putere/autoritate (de ordin social sau profesional), diferenta de gen sau varsta, de frecventa contactului sau gradului de implicare afectiva. Distanta fizica dintre parteneri si distanta pe axa relatiei nu coincid. Micsorarea distantei fizice poate avea un dublu efect pe planul relatiei: un efect pozitiv (releva o strangere/sudare a relatiei, marcata prin imbratisare sau simpla atingere) sau un efect negativ (considerat ca o posibila amenintare la adresa integritatii corporale).

In viziunea lui Kerbrat-Orecchioni caracteristicile celor doua tipuri de relatii sunt urmatoarele:

a)      Relatia simetrica (pe axa orizontala)

se stabileste in de regula intr-un cadru neinstitutionalizat, familial sau "ocazional", ceea ce face ca sa nu existe constrangeri privind locul, timpul desfasurarii su organizarea cadrului comunicativ

participantii sunt membrii aceleiasi familii, rude, prieteni sau colegi de serviciu

indivizii se percep si se trateaza ca fiind egali (datorita faptului ca raportul de locuri nu este prestabilit in termeni de pozitii sociale institutionalizate)

functia afectiva a comunicarii joaca un rol important

atitudinea indivizilor implicati in aceste interactiuni este una de intelegere reciproca, respect si afectiune; indivizii incearca sa clarifice lucruri, sa exprime alternative, sa negocieze; ei exprima sentimente, ofera sprijin, incurajeaza, apreciaza, evalueaza

marcile nonlingvistice sunt:

1. minimalizarea distantei fata de partenerul de dialog (reducand distanta, cei doi pot comunica mai bine, pot crea o atmosfera intima, propice schimbului de idei si sentimente); distanta dintre parteneri )atat cea fizica cat si cea relationala) este negociata explicit sau implicit: Vino mai aproape!, Ce-ar fi sa-mi spui pe nume?; Spune-mi Adina!; Ce-ar fi sa ne tutuim?; Nu vrei sa ne tutuim?

2. gesturi care dezvaluie intelegere, afectiune, respect;

3. pozitia capului si a intregului corp (indreptat spre cel care vorbeste, ca marca a respectului si empatiei);

4. intensitatea crescuta contactului ocular;

5. expresia faciala (indica afectiune, atasament, interes, empatie); inaltimea redusa a vocii vocii (se utilizeaza uneori susoteala, ca semn al intimitatii);

6. viteza cu care se vorbeste (intre prieteni, de regula, se vorbeste intr-un ritm mai rapid)

7. apar fenomene de mimetism comportamental

marcile lingvistice sunt:

1. termenii de adresare - marcheaza familiaritatea, apropierea dintre participanti (utilizarea reciproca a pronumelui "tu", a numelui de adresare - Petre- sau    a apelativelor de tipul "draga colega", "draga mea")
2. se utilizeaza termeni de alint
3. temele abordate    sunt de interes comun si dau posibilitatea participantilor de a-si exprima liber sentimentele, atitudinile, parerile
4. indivizii trec cu usurinta de la o tema la alta
5. nivelul limbii este adaptat la partenerul de dialog (termenii sunt recunoscuti cu usurinta de acesta)
6. apar structuri eliptice si termeni care capata conotatii sau intelesuri stiute doar de cei care au fost martorii unei istorii conversationale/interactionale
7. randul la cuvant este respectat, iar atunci cand acest lucru nu se intampla (cand se produc intreruperi sau suprapuneri in lantul discursiv) , acest lucru    nu este considerat a fi ofensator; oricare dintre participantii la interactiune poate initia/incheia schimbul
8. actele de limbaj sunt manuite cu perspicacitate pentru a se evita amenintarea fetelor partenerului de dialog
9. acte de limbaj precum auto-critica sau confesiunea fac dovada dorintei de cooperare, de autodezvaluire a sinelui, dovada spontaneitatii si a implicarii active in interactiune (ele cer la randul lor reciprocitate de actiune)
10. registrul limbii este unul formal (in situatii formale) sau informal
11. mesajele transmise iau uneori forma serioasa sau jucausa, potrivit circumstantelor comunicarii
12. gluma sau ironia nu devin suparatoare
13. stilul si registrul limbii denota intimitate, afectiune, bucurie impartasita, tandrete, respect si cooperare

b)      relatia asimetrica (pe verticala)

se stabileste, de regula, intr-un cadru institutionalizat, la nivelul caruia opereaza numeroase constrangeri care actioneaza asupra organizarii spatiului comunicativ, pozitiei adoptate de participanti (profesorul in spatele catedrei, fata de elevii asezati in banca: judecatorul la biroul sau; seful in spatele biroului impunator)

indivizii au statut si rol bine definit, ceea ce da relatiei caracterul sau asimetric (unul dintre indivizi este situat pe o pozitie inalta, in timp ce celalalt este situat pe o pozitie joasa)

relatie bazata si pe diferente de varsta, sex, calitati personale, prestigiu sau aspect fizic (de regula, inaltime, greutate corporala)

individul situat pe o pozitie "inalta" cauta sa detina controlul in permanenta

marcile nonlingvistice sunt

1. aspectul fizic (de comparat o persoana inalta si robusta cu una mai scunda i slaba)
2. imbracamintea (uniforma politistului, roba judecatorului, halatul medicului - toate devin "taxeme de pozitie"[4])
3. distanta (indivizii tind sa pastreze distanta intre ei)
4. contactul ocular (mai redus decat in cazul relatiei simetrice; uneori este evitat de catre persoanele aflate pe o pozitie "joasa"/inferioara; cel de pe o pozitie "inalta" poate sa utilizeze un contact ocular intens, prelungit, care intimideaza)
5. intensitatea vocii (cel de pe o pozitie "inalta" utilizeaza o voce mai inalta, pentru a se face auzit); intensitatea vocii, asociata unei priviri de sus in jos asupra interlocutorului marcheaza pozitia inalta si dominatoare, indicand totodata pozitia pe care este plasat si interpretat interlocutorul; tonul scazut, retinut, sunt caracteristicile pozitiei de inferioritate

marcatorii lingvistici includ:

1. salut respectuos
2. termeni de adresare - formule de adresare specializate, utilizate pentru a marca asimetria (Domnule profesor/director); cel situat pe o pozitie privilegiata poate utiliza si persoana a II-a singular, in timp ce reciproca nu este valabila (profesorul catre elev, medicul catre asistenta, seful catre subaltern)
3. actele de limbaj de tipul ordinului, interdictiei, sfatului sau criticii, reprosului, insultei sau respingerii il plaseaza pe cel care le utilizeaza pe o pozitie de superioritate, in timp ce actle de limbaj de tipul scuzei, confesiunii, autocriticii, il plaseaza pe utilizator pe o pozitie de inferioritate
4. mesajul se transmite intr-o maniera serioasa; tonul de gluma sau ironia pot fi initiate numai de cel care ocupa o pozitie inalta
5. stilul schimbului este dictat de participantul aflat in situatie privilegiata, pentru ca el este cel care, de obicei, initiaza conversatia (asa cum de regula o si incheie), introduce tema de conversatie, aloca randul la cuvant si vorbeste mai mult
6. intreruperile frecvente in timp ce partenerul vorbeste, lipsa de atentie, tacerea semnificativa reprezinta taxeme ale pozitiei privilegiate, ceea ce poate duce la inhibare, intreruperea temporara a fluxului comunicational sau chiar la incheierea dialogului