INDUSTRIALIZAREA COMUNICARII SOCIALE

1. Istoria scaderii costurilor

Istoria civilizatiei moderne ne-a demonstrat pe parcursul anilor ca, de cate ori apare un bun nou de consum, fie el produs sau serviciu, el se adreseaza la inceput unei elite. Publicul sau tinta este acesta in primul rand din considerente financiare- el detinand resursele necesare procurarii produsului in cauza, fie ca un semn al statutului, fie ca o sursa de avantaje si confort.

Apoi, treptat, pe masura ce tehnologiile se perfectioneaza, ele permit o schimbare pe plan economic si anume ieftinirea produsului si amplificarea considerabila a numarului de cumparatori dornici de achizitie odata cu necesitatile individuale sau chiar cu schimbarile din moda.

Produsul incepe sa fie fabricat in serie, pe banda rulanta si cumparat in cantitati din ce in ce mai mari. Dupa o perioada, bunul respectiv isi pierde din valoare, devenind o prezenta banala in viata noastra incat uitam deseori cat de rar si cat de greu era odata acesta de procurat.

Trebuie doar sa ne amintim ce zarva era pe scara blocului cand si-a cumparat vecinul, director la o firma de renume din oras, primul televizor color. Apoi, cum odata oamenii se adunau in jurul aparatului de radio, rar la vremea aceea, ascultand o emisiune culturala. Si nu in ultimul rand, cat de importanta era discutia despre o "foaie" in Poiana lui Iocan, pentru Ilie Moromete.

"In SUA, in 1921 se vandusera numai 50.000 de aparate de radio. Un an mai tarziu cifra urcase la 600.000. In 1948 numai 1,5 milioane de case aveau televizor; in 1952, 15 milioane; in 1960, 45 de milioane de case, adica 90% din toate caminele americane. Atunci cand s-au lansat pe piata, videocasetofoanele s-au vandut cu 1.300 dolari bucata; dupa un an, pretul unui aparat scazuse la 650 dolari."[1]

"S-a vazut in acea clipa ce consumator urias si puternic este poporul atunci cand intra in joc." Cuvintele lui Jules Michelet vorbesc despre un adevar economic, valabil peste ani: poti sa produci putin si scump, dar mai rentabil este sa produci mult si la preturi accesibile.

La inceputul secolului 20 aceasta conceptie a cuprins si sfera bunurilor culturale, transformand creatia valorilor simbolice, mass media intr-un sistem aflat sub imperativele productiei capitaliste.

De fapt acest angrenaj tehnologic care se interpune intre emitator si receptor, permitand transmiterea mesajului catre o multime enorma de receptori, prin multiplicarea suporturilor, a permis transformarea comunicarii mediate in comunicare de masa.

Astfel, comunicarea mediata cuprinde in sfera ei doua tipuri de relatii: comunicarea mediata tehnologic si comunicarea de masa.

In prima categorie, denumita de Dominick "comunicare asistata de aparate" (Dynamics of Mass Communication) pot fi enumerate discutiile la telefon, e-mailurile, concertele, spectacolele in care sunt necesare instalatii complexe de sonorizare. In cel de-al doilea tip sunt incluse situatiile in care intre emitator si receptor se impun utilaje complexe. Receptorii alcatuiesc o masa enorma de oameni, indivizi care nu se cunosc intre ei, sunt diferiti in ceea ce priveste cultura, religia, varsta, mentalitati si nici nu apartin acelorasi arii geografice, ci sunt dispersati. Tehnologiile fac posibil accesul democratic, fara bariere de ordin politic, religios, social, la aceste mesaje.

J.B.Thompson observa ca "aparitia comunicarii de masa poate fi interpretata ca aparitia in Europa, la sfarsitul secolului al 15-lea si inceputul secolului al 16-lea a unui ansamblu de institutii ocupate cu valoarea economica a formelor simbolice si cu circulatia lor largita in timp si spatiu" (apud Jean Noelle Jeanneney, O istorie a mijloacelor de comunicare de la origini si pana astazi).

Istoria comunicarii de masa este o istorie a scaderii preturilor.

De la primele carti produse sub tiparul lui Gutenberg, pana la revistele si ziarele actuale, de la inceputurile radiodifuziunii, a televiziunii si a cinematografiei, costurile percepute pentru accesul la acest tip de informatii au inregistrat o permanenta scadere.

Cu toate acestea, exista un cost, un sacrificiu care trebuie platit: industrializarea productiei de mesaje prin tehnici de standardizare, tipizare a mesajului, productie a lui pe principiul badei rulante, evitarea unicitatii.

Productia este astfel dictata de consum si nu de criterii de judecata de ordin estetic, moral.

Se aplica si aici regula invers proportionalitatii: cu cat un produs din aria comunicarii de masa este cunoscut de un public mai numeros, cu atat pretul vizionarii produsului in cauza este mai mic.

Aceasta a condus in cele din urma la largirea fara precedent a posibilitatilor de acces la informatii si divertisment.

De pilda, actualul faimos ziar "Sun" a reusit sa "straluceasca pentru toti" (dupa cum indica si motto-ul) datorita formulei reusite gasite de Benjamin Day, un marunt tipograf din New York. Tabloidul punea accentul pe stirile locale, povestiri de interes uman si chiar fapte senzationale. Pentru a impacheta informatia intr-un stil cat mai picant posibil, Day a angajat un reporter care trata cu caracter umoristic toate articolele survenite din informatii de la sectia locala de politie.

Ziarul a cunoscut si numeroase critici - intelectualii, in general si oamenii de litere erau foarte ofensati de caracterul facil, batjocoritor al tabloidului.

The Sun era vandut cu exemplarul, pentru doar un penny - din acest motiv fiind ulterior denumit si "ziarul de un penny"- pe strazi, de catre vanzatori ambulanti. Astfel i s-a marit tirajul "la 5000 in patru luni si la 8000 in sase luni. Succesul uimitor al acestui ziar controversat i-a scandalizat pe ceilalti editori de ziare. Motorul cu aburi fusese deja cuplat cu noua presa rotativa. Celebra presa Hoe cu cilindru se gasea in Statele Unite, impreuna cu provizii abundente de hartie de ziar ieftina. Problemele tehnice ale producerii si distribuirii zilnice a unor tiraje uriase fusesera in mare parte rezolvate, iar aparitia presei de masa era un fapt implinit."[2]

Informatia ca o marfa

Ca marfa informatia este supusa legilor pietei, cererii si ofertei deopotriva. Aceasta logica economica sta in fata altora de tip etic sau civic care, in mod normal ar trebui sa primeze.

Piata mass-media este una deosebit de variata, profitabila si complexa. Curios, dar produsele pe care le arunca in acest joc al cererii si ofertei nu sunt bunuri de prima necesitate, nu apartin bazei piramidei lui Maslow. "Industria mass media trebuie sa satisfaca nevoi numite de "autodepasire" . Evolutiile gusturilor si ale nevoilor publicului nu pot fi prevazute cu usurinta si, drept urmare, intreprinderile de presa scrisa, radio sau televiziune nu pot stabili politici de productie pe termen lung."[3]

Asadar piata este diversa, in schimbare mereu iar produsele pe care le promoveaza mass media sunt perisabile, ele ducand in timp la saturatie. De aceea informatia trebuie mereu innoita, imbunatatita.

Daca initial presa a aparut ca activitate intelectuala, ulterior, incepand cu secolul al 19-lea ea a inceput sa se invarta in spirala industrializarii si a comercializarii. Informatiile, adica marfurile au un caracter complex, ambivalent, atat de bunuri, cat si de servicii. Ele pot fi pe de o parte produse autonome sau, pe alta parte, produse ce necesita tehnologii separate pentru a fi consumate. Ele pot fi consumate individual sau, deopotriva, colectiv. Pot fi vandute atat la bucata (in presa scrisa indeosebi, vezi exemplul de mai sus al ziarului de un penny "The Sun"), sau le poate fi inchiriat dreptul de acces (prin abonamente), le poate fi vandut spatiul/timpul mediatic pentru acei clienti care vor sa distribuie mesajele proprii. Mai mult, institutiile de presa pot beneficia si de sume obtinute din subventii de la stat sau din partea institutiilor filantropice. In plus, pe langa simpla vanzare la bucata, un ziar se mai vinde odata, si anume prin vanzarea spatiului de publicitate. De aceea avem de-a face cu o piata duala a produselor media.

Deseori, setea de profit a patronilor de presa, organizati in trusturi si concerne pentru a amortiza cheltuielile, incurajeaza jurnalismul de tip senzational, facil, putin atent la culturalizarea sau educarea publicului. "In felul acesta, sustin criticii, trustizarea duce la reducerea ponderii jurnalismului civic si la cresterea ponderii jurnalismului de divertisment."[4]

Presa este o activitate economica. Este un adevar adeseori uitat. Ea functioneaza si se dezvolta dupa o logica a castigului.

Acest lucru functioneaza in jurul tuturor bunurilor simbolice, inclusiv in cinematografie. Astfel, precum bine sustine Diane Crane ca, pentru a-si asigura profitul firmele "copiaza succesele anterioare si recicleaza vechile teme; regizorii sunt pretuiti mai mult pentru succesul economic decat pentru noutatea artistica (.). Deoarece costurile de productie au crescut, a crescut si riscul, iar varietatea in continut a scazut. Filmele produse de marile companii sunt din ce in ce mai asemanatoare."[5]

Ignatio Ramonet se intreaba in cartea sa Tirania Comunicarii "cum ar putea supravietui informatia independenta?" Intr-o lume in care intreprinderile colosale cu magnatii lor conduc sub specrul legilor business-ului si a ratiunilor comerciale, cum putem fi siguri ca nu suntem manipulati din punct de vedere mediatic?

Mai mult, informatia se degradeaza. Ea ajunge sa fie confundata cu divertismentul, tocmai pentru ca e interpretata in forma divertismentului. Se recurge la senzational din cauza imperativelor comandate de rentabilitate si presiune a concurentei intre grupurile mediatice. Informatia nu mai are demult o baza culturala.

Intr-o carte celebra, Imperiul Efemerului (L'empire de l'ephemere) ganditorul francez Gilles Lipovetsky a analizat mecanismele prin care este reinnoita, in mod constant, curiozitatea si dorinta de consum cultural. El sustine ca in lumea de azi, "cultura de masa este o cultura de consum, fabricata in intregime pentru placerea imediata

Mijloacele de comunicare de masa

Obiectul cultural si placerea se epuizeaza, se dizolva in actul consumului. Interesul pentru informatie ca marfa trebuie mereu improspatat. Pe principiul "unde-s doi puterea creste", pentru a spori curiozitatea publicului, marile grupuri din domeniu investesc sume uriase, se combina in trusturi, concerne, corporatii.

Istoria mijloacelor folosite in comunicarea de masa vizeaza atat productia de masa, cat si difuzarea de masa.

Productia surprinde regimul industrial de bunuri culturale, care se caracterizeaza prin existenta principiului benzii rulante. Astfel, procesul surprinde serializarea, stereotipia continuturilor, distributia sarcinilor catre oameni specializati.

E adevarat, in alte domenii ale culturii precum teatrul, muzeele, expozitiile, opera, sculptura sau pictura, aceste caracteristici ale industrializarii sunt mai putin prezente.

Diferenta este ca la acestea din urma nu s-au inventat tehnici de marire a productivitatii.

La nivelul executiei, diviziunea muncii este extrem de avansata. Se poate constata astfel existenta unei prese politice, a unei prese a elitelor intelectuale, la care au acces doar cititori avizati, o presa specializata - pentru femei, copii si adolescenti, de popularizare stiintifica, o presa locala, dar si o presa de scandal.

Distributia reprezinta cheia succesului: o emisiune sau un film au aceleasi costuri, indiferent daca sunt privite de un milion sau de o mie de spectatori. O buna distributie, sustinuta de o campanie de promovare reusita, asigura amortizarea costurilor de productie si obtinerea profitului.

Mijloacele de comunicare de masa reprezentau elemente ale acumularii tehnologice din decursul anilor. Ritmul vietii umane s-a accelerat si s-a simplificat.

"La inceputul secolului 20, societatea occidentala a cunoscut o dezvoltare a tehnicilor de comunicare care depasea imaginatia cea mai inflacarata existenta cu numai un secol in urma. In timpul primului deceniu al noului secol, filmele au devenit un mijloc de destindere. Ele au fost urmate prin anii 1920 de intrarea radioului in casele oamenilor si prin anii 1940 de intrarea televiziunii in casele oamenilor. Pe la inceputurile anilor 1950, radioul patrunsese pana la saturatie in casele americane, plus aparate radio montate pe automobile, aparate radio pentru dormitor si pentru bucatarie si un numar din ce in ce mai mare de aparate-miniatura tranzistorizate.Au aparut mijloace noi televiziunea prin cablu, videocasetofoanele si chiar videotex-ul interactiv. Comunicarea de masa devenise unul dintre elementele semnificative si inevitabile ale vietii mondene."[7]

Alvin Toffler, un autor de renume, privind din perspectiva istorica prezinta in cartea sa de referinta, Al treilea val, trei moduri diferite de comunicare.

In Primul val, caracteristic societatilor agrare, "majoritatea comunicatiilor circulau din gura in gura si fata in fata, in cadrul unor grupuri foarte mici." Fara ziare, televiziune sau radio, singura cale de a transmite un mesaj era multimea. Toffler sustine ca multimea a fost de fapt primul mass-medium. Insa aceasta multime este deseori efemera. (Alvin Toeffler, Powershift)

Al doilea val surprinde aparitia mai multor comunicatii la distanta, ceea ce a dus la nasterea oficiului postal, a telegrafului si a tefefonului. "Ziarele, revistele, filmele, radioul si televiziunea, fiecare capabile sa transmita acelasi mesaj simultan spre milioane de receptori, au devenit principalele instrumente de masificare in societatile industriale", afirma Toffler.

Sistemul din Al treilea val vine cu ceva nou, deosebit fata de celelalte doua. Acesta "isi specializeaza produsele imagistice si transmite imagini, idei si simboluri diferite unor segmente de populatie, piete, categorii de varsta si profesiuni, grupari etnice sau ca stil de viata ochite cu grija."[8]

De la Galaxia Gutenberg la comunicarea prin Internet

In afara scrisului, una dintre cele mai mari realizari umane ale tuturor timpurilor a fost inventarea tiparului. Pana in secolul al 15-lea oamenii reproduceau cartile in modul in care noua astazi ni se pare cel mai laborios-de mana. In felul acesta, numarul cartilor disponibile era redus, ele putand fi cumparate numai de persoane instarite. Ca si primele aparate de radio sau TV, si acestea s-au adresat la inceput elitelor ce detineau puterea financiara. Tiparul s-a dovedit o descoperire senzationala, sute, mii de exemplare putand fi reproduse cu mare precizie. Si in lumea islamica, dupa secolul al-8-lea, hartia a fost inlocuita cu pergamentul.

Chinezii au fost cei care au inventat hartia. Si tot chinezii au tiparit prima carte din lume, in anul 800 d.Hr., cu secole inainte ca tiparul sa fie cunoscut in societatea occidentala. Totusi, era departe de sistemul care utiliza litere individuale turnate in metal.[9]

De Fleur trece in istorie povestea lui Johann Gutenberg, un obscur aurar din Maintz, care a descoperit un mod unic de a face caractere. Acesta a realizat o stanta de otel pentru fiecare litera, gravata. Apoi a stantat imaginea pe un patrat mic dintr-un metal mai moale, in genul alamei. A facut o matrita din lut astfel incat sa aiba loc pentru turnarea plumbului topit in ea, pentru a face un mulaj al literei. Aceasta matrita putea fi folosita la nesfarsit pentru a turna oricate litere dorea imprimatorul. Literele puteau ulterior forma cuvinte si propozitii. Chiar daca plumbul s-a dovedit initial prea mare, Gutenberg a gasit o modalitate de a combina plumbul cu alte metale, realizand un aliaj. A facut ulterior rost si de o presa.

Insa "Gutenberg a inceput sa se ingrijoreze. Nu era deloc sigur ca inventia sa se va bucura de succes. Era ingrijorat de faptul ca cei care isi vor putea permite cartile vor prefera versiunea scrisa de mana si vor privi inventia lui ca pe o imitatie ieftina. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care si-a ales drept prim proiect o Biblie laborios tiparita si decorata."[10] El a simtit ca o va putea vinde celor instariti. Si a avut dreptate. Insa succesul sau s-a produs mai tarziu, Gutenberg pierzand sume uriase de bani si chiar insusi atelierul, in fata avocatului sau avid de avere.

Cedase atelierul, presa si cele doua sute de exemplare din Biblie imprimate deja. Zece ani mai tarziu, Gutenberg murea in saracie, fara a putea realiza cat a contribuit la dezvoltarea, la emanciparea omenirii, prin educatie si cultura.

Dar daca Gutenberg a avut un sfarsit atat de tragic, istoria ne-a demonstrat ca noi inventii au condus la noi cai de renastere. Au urmat ziarele, radioul si televiziunea.

Apoi, in ultimele decenii ale secolului al 20-lea o noua descoperire se impune in comunicarea de masa: calculatorul. Daca alcatuirea fiecarei matrite era o munca istovitoare, ce necesita timp si rabdare, trecerea peste hotarul anilor ne-a adus un mijloc prin care informatiile pot fi pastrate si prelucrate in variate moduri cu o maxima rapiditate. Calculatorul are capacitatea de a memora cantitati imense de date; se pot astfel alcatui baze de date, prin modalitati moderne de editare. Acesta are un rol fundamental in evolutia societatii, in general si a presei in particular.

Mediul de comunicare devine astfel specializat, destinat doar cunoscatorilor. Acest aspect creeaza un fel de discriminare in procesul comunicarii. In timp acest mijloc de comunicare va deveni un nou alfabet pentru omenire-cine vrea sa supravietuiasca fara a fi marginalizat-trebuie sa-l invete.

La inceput Internetul a aparut si s-a dezvoltat ca unealta folosita in scop militar. Un alt mijloc de comunicare, radioul are o istorie similara intrucat acesta din urma a servit scopului maritim.

Ignacio Ramonet ne dezvaluie perspectiva sa revolutionara in ceea ce priveste Internetul. Acesta il vede ca model principal al viitorului comunicational, "reteaua mondiala de computere care, legate intre ele prin modemuri integrate acum in mod sistematic pot sa dialogheze si sa faca schimb de informatii.

Nascut in Statele Unite, in 1969, la initiativa Pentagonului, si adoptat foarte rapid de mediile de contracultura americane, ca si de comunicarea stiintifica si universitara internationala, Internetul constituie un model de convivialitate telematica din ce in ce mai amenintat de apetitul economic al marilor grupuri industriale si mediatice care ravnesc la cei aproximativ 140 de milioane de utilizatori conectati, locuitori fascinati a unui ciberspatiu imaterial."[11]

Este adevarat, daca nu ar fi existat Gutenberg care sa incerce timp de peste 20 de ani solutii de inventare a tiparului, de imbunatatire a acestui mare miracol, poate nu s-ar fi ajuns la Internet; sau, daca ar fi facut-o, omenirea ar fi intarziat cu cativa ani.

Pentru ca adevarul este ca nici un alt mijloc de comunicare nu s-a dezvoltat vreodata asa de repede cum s-a intamplat cu Internetul. Insa una din problemele mari pe care le ridica este problema reglementarii surselor de informatii din interiorul granitelor care pot avea foarte usor scapari.

In timp, s-a creat o legatura deosebita intre societate si acest mijloc. Marturie stau miliardele de dolari ce "navigheaza" de la magazinele on-line catre producatorii ce si-au achizitionat domenii in cauza.

Hackerii, care cu cat sunt mai rai, cu cat stiu sa se dezlantuie pe net, cu atat sunt mai doriti de laboratoarele de cercetare ale firmelor de hard si soft. In spatele infractorilor cibernetici se pot ascunde uneori copii de 13-14 ani, mici genii ale calculatoarelor care dezlantuie probleme atat emitatorilor, cat si consumatorilor de informatii de pe Internet.

Bill Gates a declarat la Forumul Economic Mondial de la Davos ca Internetul va schimba fundamental televiziunea in urmatorii cinci ani, iar consumatorii de atunci vor rade de ceea ce numim noi astazi divertisment TV (Sursa: Bloombiz).

"Sunt absolut uimit ca oamenii nu inteleg faptul ca in industria TV, peste numai cinci ani, oamenii vor rade de ceea ce numim noi azi TV", afirma Gates.

Fondatorul Microsoft crede ca in 5 ani nu ne vom mai uita la televizor asa cum suntem obisnuiti sa o facem, ci vom folosi exclusiv calculatorul pentru a urmari programele TV preferate.

In ceea ce priveste tanara generatie de utilizatori, Bill Gates a afirmat ca ei vor trebui sa faca fata provocarilor si oportunitatilor generate de acest impact tehnologic de o nemaiintalnita amploare.

In timp, emitatorii de mesaje, adica jurnalistii reprezentanti ai institutiilor de presa au invatat sa transforme un ziar de pe hartie in unul pe ecran, adaptandu-l evident la cerintele mediului in cauza.

Nici scandalurile n-au fost evitate, aceste site-uri fiind vizitate de numere fabuloase de utilizatori.

Ignacio Ramonet sublinia: "Intr-o zi se va scrie probabil ca scandalul Clinton-Lewinsky a insemnat pentru Internet ceea ce asasinarea lui John Kennedy a fost pentru televiziune: evenimentul care a stat la temelia unei noi forme de difuzare a informatiei."[12]

Din acest moment, odata cu Internetul, avem acces la aproape toate informatiile, iar aceasta supraabundenta creeaza confuzie incat libertatea cetatenilor, in loc sa creasca, "pare sa aiba mai curand tendinta sa ne joace un renghi, imbracand forma moderna si democratica a cenzurii."[13]

Foarte multi autori, printre care si profesorul Jacques Lesourne, considera accelerarea procesului de dependenta a omenirii fata de Internet ca o forma de dezumanizare. Transferul catre computer al proprietatilor "neo-cortexului uman" face posibil ca "masina" sa preia tot mai multe decizii rezervate odinioara indivizilor.

"Daca revolutia industriala s-a produs cand masina a inlocuit muschiul si forta fizica, revolutia tehnologica actuala este cu atat mai importanta cu cat masina emblematica contemporana, computerul, inlocuieste creierul sau cel putin functii din ce in ce mai precise ale acestuia. In plus, revolutia digitala ofera posibilitatea conectarii intre ele a acestor masini cerebralizate. Toate masinile din lume pot fi astfel legate intre ele, ceea ce duce la crearea unei retele la scara planetara, in interiorul careia se face schimbul intensiv de informatii."[14]

Aceasta informatie circula cvasi instantaneu, indiferent de distanta; mai mult, se stocheaza pe timp nedeterminat, chiar cu costuri derizorii.

Gigantii industriali din sectorul informaticii stiu ca profiturile viitorului se afla in aceste resurse noi care deschid in fata ochilor lor fascinati tehnologia digitalului.

Tehnologia noua, computerul are un evident si in acelasi timp neasteptat impact asupra ziarelor. In mod normal, a fost un eveniment revolutionar pentru ziare faptul ca, "in 1814, introducerea imprimeriei cu aburi a determinat cresterea de patru ori a numarului de exemplare pe ora."[15]

Insa efectul noilor tehnologii nu este intotdeauna benign. "Sute de mii de tipografi din intreaga lume si-au pierdut slujbele in anii 1980, din cauza tehnologiei de imprimare computerizata, iar aplicatiile fiecarui nou mijloc de informare sau divertisment diminueaza cererea pentru ziarele conventionale."[16]

In plus nu trebuie scapat din vedere ziarul electronic care a devenit o realitate la inceputul anilor 1990. Asemenea ziare on-line pur si simplu sar peste etapele conventionale de tiparire si distributie. Nu numai ca in felul acesta se fac enorme economii de cost, dar sunt rezolvate si probleme de genul lipsei de mijloace de tiparire si distributie. Accesandu-le, cititorii vad pagini de titluri pe ecran si pot sari direct la articolul pe care il doresc, cu doar un simplu click pe titlu.

In felul acesta apare o intrebare: De ce ar mai citi oamenii ziarele pe hartie? Tiparul a aparut odata cu Gutenberg, insa timpul a trecut, am evoluat. Ar trebui sa ne concentram atentia asupra noilor media.

Da, insa se pierde din vedere un aspect: fiecare mijloc de comunicare isi are propriile caracteristici care ii creeaza unicitate si care isi servesc publicul la momentul sau locul potrivit. Aici se inscriu ca exemple elocvente radioul si televiziunea. Datorita sunetului, mesajul poate fi receptat concomitent cu desfasurarea altor activitati (munca fizica, gospodareasca). De asemenea, viteza de transmitere permite celor doua media sa surclaseze ziarul. Un mesaj televizat sau radiofonic poate fi transmis in direct (chiar in momentul in care se desfasoara actiunea).

E de recunoscut ca in competitia pentru intaietate (daca se aplica principiul "care e mai rapid"), castig de cauza are radioul deoarece nu necesita deplasari de aparatura excesiva. Desi in acest caz radioul este invingator, televiziunea isi ia revansa si castiga pe alt plan : informatia pe care ea o difuzeaza are un impact mai mare fata de radio pentru ca are asul din maneca -imaginea- care ofera credibilitate mai mare.

In acelasi timp ziarele pe hartie pot relata pe larg si in profunzime, aducand in atentie anumite detalii si idei. Ele sunt la indemana oricui, pot fi citite in metrou, in inghesuiala din autobuz sau pe tren, in sala de asteptare sau pe o banca, in parc. Plus, sunt usor de stocat si au pret mic. Si, ceea ce reprezinta marele lor avantaj ca media de informare, permit cititorilor sa treaca in revista o gama mare de subiecte, aproape instantaneu, pentru ca in cele din urma sa decida in care dintre ele sa-si investeasca timpul, citindu-le.

Expertii in computere din lumea intreaga muncesc din greu pentru a inventa moduri in care calculatoarele sa-i ofere utilizatorului control si participare, adica interactiune. Lucru pe care ziarele il ofera de trei secole. Daca cineva ar inventa ziarul astazi ar fi considerat un geniu.

In acelasi timp, oricine are in fata o editie a unui ziar pe ecran il poate imprima, obtinand in acest mod o publicatie fizica. Insa de multe ori se intampla ca ziarul in cauza sa nu fie afisat pe ecran in toate paginile sale, o parte din subiecte putand foarte usor lipsi.

Insa existenta ziarelor electronice presupune, in mod clar, un inalt nivel de computerizare in tara respectiva, pentru ca acestea sa devina viabile.

In Romania lucrurile deruleaza mai greu. In special populatia cu varste de peste 40 de ani nu pot deslusi tainele calculatorului, ei nereusind sub vechiul regim sa treaca din etapa in etapa prin aceasta revolutie tehnologica deplina ce a avut loc in tarile dezvoltate ale lumii. Astfel, conform Barometrului de Opinie Publica (mai, 2006) s-au constatat urmatoarele vizavi de tara noastra: a) 27% dintre romani au in gospodarie un calculator dar,

b) mai putin de 16% au acces la Internet si, poate cel mai important, c) evolutia procentului romanilor care spun ca stiu sa foloseasca calculatorul era: 22% in 2003, 25% in 2004, 26% in 2005 si 2006 - 27% .

Dar lucrurile vor evolua intrucat toata lumea e nevoita sa stie sa scrie la calculator, sa trimita un mail sau chiar CV-ul pe Internet.

Atat pe termen mediu, cat si lung, ziarele electronice vor putea oferi relatari de o profunzime extraordinara, conectand articolele la arhive computerizate. "Astfel, pentru cititorii viitorului ar fi posibil nu numai sa citeasca pe ecran un articol despre conflictul din Cecenia, ci si sa acceseze apoi ultimul film si sa "paseasca" pe strazile orasului in ruine."

5 Cultura de masa si teorii ale violentei simbolice. Omul mijlociu al lui Edgar Morin.

Cultura de masa a fost definita intr-un mod peiorativ. Ea a aparut ca "un concept apocaliptic", ca o expresie a decaderii culturii clasice in contactul cu masele, cu noile tehnologii.

"Cultura de masa este definita nu de faptul ca este cultura maselor sau ca este produsa pentru a fi consumata de catre mase, ci de faptul ca ei ii lipseste atat caracterul reflexiv si subtilitatea culturii "inalte" a elitelor (sociale, culturale sau academice), cat si simplitatea si concretetea culturii folclorice din societatile traditionale.[18]"

De fapt, in realitate, diversele categorii sociale creeaza "sub-culturi". Precum afirma si Mihai Coman in Introducere in Sistemul Mass Media, in spatiul cultural modern intalnim: subcultura de elita, subcultura folclorica, subcultura populara, subcultura de masa. Aceasta din urma este produsa de institutii specializate, dupa canoane eterogene, pentru o piata larga, nediferentiata, de consumatori potentiali.

Cultura de masa se individualizeaza prin cateva caracteristici: a aplicarea modalitatii industriale de producere a bunurilor culturale, pe principiul benzii rulante; b) standardizarea produselor, datorita fabricarii lor "in serie"; c) cresterea distantei sociale dintre receptori, adica creatorii de bunuri culturale si emitatori, respectiv publicul in cauza; d) inlocuirea criteriilor estetice de valorizare prin criterii economice (profitul adus de respectivul bun cultural devine criteriu de valoare); e) simplificarea continuturilor si eliminarea dimensiunii intelectuale in favoarea atributelor afective. (Ed. Morin)

Consumul de bunuri culturale nu se poate dezvolta decat daca produsele oferite au capacitatea de a raspunde tuturor asteptarilor, de a satisface toate gusturile, de a fi pe intelesul tuturor si de a starni interesul general. Pentru a atinge acest obiectiv, valorile culturale sunt simplificate, sunt reduse la scheme accesibile si sunt ambalate in forme atragatoare.

In plus, pentru ca sunt ieftine si accesibile, difuzate la domiciliu, aceste creatii culturale incep a fi consumate in intimitatea camerei. Astfel dispare comunicarea intre consumatori si producatori si solidaritatea celor care au trait actul artistic in sali de teatru, expozitii, cenacluri.

In asemenea momente de evaziune, scopul consumului cultural isi muta accentul de la informare, educare, la un alt pol- relaxarea. Astfel, practicile culturale se ancoreaza in practicile de divertisment si evaziune.

Consecinta care se creeaza din aceasta transformare este ca latura intelectuala este diminuata in favoarea dimensiunii afective. Omul ajunge sa se identifice cu mesajul sau cu protagonistii care intruchipeaza acel mesaj, sa-l interpreteze din perspectiva personala, sa aiba trairi vicariale, cum spun psihologii. Aceasta suprapunere peste realitatea cotidiana nu face altceva decat sa corespunda in mod evident universului cultural si emotional al majoritatii. Produsele au caracter standardizat: exista "formate-tip", "povesti-tip", realizate prin procese de "fabricare-tip". Ele reusesc sa corespunda orizontului cultural si emotional al unor mari segmente din populatie: asa numita "logica a celui mai mic numitor comun", prin construirea mesajelor in jurul unor valori si sentimente comune, cat mai aproape de interesul uman general.

In acest mod se faciliteaza receptarea si intelegerea produselor, se mareste numarul consumatorilor, apare profitul, insa totul este plasat la nivelul unui "om mijlociu" sau, in formula ironica a lui Edgar Morin "impune esteticile mijlocii, indraznelile mijlocii, inteligentele mijlocii si prostiile mijlocii".

Cultura de masa ridica o serie de intrebari referitoare la calitatea mesajelor difuzate, la utilizarea mijloacelor electronice de comunicare in scopuri comerciale, la transformarea lor in instrumente ale violentei simbolice. Datorita impactului social, aceste mijloace au amplificat posibilitatile de manipulare ale indivizilor prin mesaje mediatice.

In fata valului noilor tehnologii se impune un proces ce tine de o noua "alfabetizare" a indivizilor, de formare a unor deprinderi si abilitati de a utiliza aceasta tehnologie. Aceasta pentru ca noile tehnologii pot crea decalaje de natura informationala si cognitiva. De exemplu Internetul poate alimenta diferentele dintre cei ce au acces la retea si cei care nu dispun de aceasta sansa. Aceste diferente au implicatii semnificative in ceea ce priveste formarea culturala a indivizilor, stocul de cunostinte si baza de date la care au acces.

In comparatie cu societatile traditionale, societatile moderne introduc un nou mod de viata, in care timpul este segmentat riguros in "timpul de lucru" si "timpul liber" sau loisir. In acest fel a aparut nevoia sociala de a umple acest timp liber cu produse, servicii si activitati culturale si distractive. Cultura de masa a aparut pentru a raspunde acestei nevoi.

Sub impactul noilor mijloace de comunicare, universul culturii s-a schimbat radical. A aparut cultura de masa, in ipostaza de corelativ cultural al societatii de masa, si a aparut marele public, "masa" in ipostaza de ansamblu al receptorilor potentiali, al consumatorilor de cultura. Este un nou tip de cultura, intercalat in spatiul aparut intre cele doua niveluri culturale anterioare (cultura veche populara si cultura specializata moderna), dependent de sistemul mediatic.

Cultura de masa este subordonata logicii economice a cererii si a ofertei, a obtinerii profitului. Creatia devine acum "productie" de tip industrial, fiind subordonata fata de asteptarile acestui nou public. Relatia creator-receptor este inlocuita de relatia productie-consum. In ipostaza de consumator, publicul de masa se raporteaza la oferta culturii de masa ca la niste bunuri sau marfuri, pe care le evalueaza in functie de utilitatea lor, in raport cu nevoile si aspiratiile sale. Receptorii, la randul lor se raporteaza la produsele ce au valente culturale adecvate deprinderilor pe care le-au dobandit in calitatea lor de consumatori de mesaje media, cautand noutatea, senzationalul, divertismentul.

Asadar, spre deosebire de creatiile culturii specializate, unde criteriul valoric era predominant, in cultura de masa predomina criteriul comercial. Produsele acestei culturi trebuie vandute, uneori chiar cu riscul de a "traduce" opere ale culturii specializate (a elitelor), in codurile si registrele culturii de masa.

"Cultura de masa, dezvoltata initial in societatile occidentale are si o semnificatie geopolitica. Este un tip de cultura ce s-a nascut in Statele Unite si s-a aclimatizat rapid in mediile Europei Occidentale."[19]

Edgar Morin afirma ca acest tip de cultura pare a fi "prima cultura universala din istoria omenirii."[20]

Dupa acelasi autor, citat mai sus, cultura de masa ar avea trei caracteristici fundamentale: a) este produsa pe cale industriala; b) este difuzata prin mass media; c) se adreseaza masei, adica un conglomerat de indivizi diferiti, unui public ce se extinde potential la totalitatea receptorilor.

Acest tip de cultura care dezintegreaza celelalte modele, asimilandu-le, este caracterizata si prin absenta spiritului critic si a interesului pentru valoarea mesajelor. "Ea se bazeaza pe o manipulare a dorintelor si a asteptarilor culturale, producandu-le indivizilor o stare de somnambulism cultural, acestia fiind dirijati intr-un mod inconstient spre anumite reprezentari, opinii si comportamente sociale."[21]

Astfel, cultura de masa este privita intr-un mod negativ, ca o cultura fabricata pe cale industriala si vanduta negustoreste. Fata de acest tip de cultura s-a declansat critica elitista a intelectualilor. Alti critici vad in aceasta cultura un "divertisment al sclavilor", altii chiar un "opium pentru popor". Alienarea prin munca este prelungita in alienarea prin consum si distractii, instrumentata de aceasta falsa cultura. Exista asadar o rezistenta a intelectualilor fata de cultura de masa.

Edgar Morin considera ca acest tip de cultura reprezinta o rascruce in secolul 20. Cultura de masa exprima conditia existentiala a societatii de masa si a societatii de consum, din capitalismul tarziu, societati ce ofera indivizilor "o viata mai putin supusa necesitatilor materiale, dar tot mai mult supusa fleacurilor."

Scoala de la Frankfurt, in special Adorno si Marcuse, a dezvoltat o serie de teorii critice a culturii de masa, a culturii produse si difuzate de sistemul mediatic. Uneori a fost apreciata ca o cultura de consum, fiind asociata cu spiritul pragmatic si comercial, cu hedonismul si cautarea placerilor, cu uniformizarea modurilor de viata.

Marcuse afirma ca prin aceasta cultura de consum - care are capacitatea de "a administra dorintele, de a stimula nevoi artificiale si de a controla imaginarul colectiv" - se produce "consumatorul pasiv", impacat cu situatia sa, integrat sistemului, incapabil sa se detaseze critic fata de realitate si sa i se opuna acesteia.

In plus, exponentii Scolii de la Frankfurt considera ca mass media favorizeaza o circulatie sociala intensa a valorilor, dar si o circulatie intensa a nonvalorilor. Se cauta astfel doar placerea ca refugiu.

Credinta ca noile tehnologii vor aduce fericirea omenirii este denuntata de Lucien Sfez ca o iluzie periculoasa. Sub presiunea sisitemului mediatic, scufundati in multitudinea de imagini contrastante, indivizii isi pierd identitatea, imaginea lor se disperseaza, iar "in fata hiperproductiei, hiperconsumul trimite pe fiecare la gusturile sale schimbatoare." Retelele de comunicatii, Internetul, computerul, "toata reteaua care se intinde deasupra capetelor noastre", cu "glasul lor anonim", sunt factori care duc la "stergerea diferentelor", la anularea identitatilor in anonimatul unei comunicari generalizate.[22]

Sistemul mediatic, asemuit cu un "balaur anonim" a provocat serioase transformari culturale, vorbindu-se de stergerea reperelor de valori, de generarea unei "culturi medii", unei "culturi mozaicate", lipsita de repere stabile.

Mediatizarea excesiva a vietii duce la o "derealizare" in care se scufunda indivizii si grupurile sociale.[23]

In timp, violenta fizica a fost inlocuita cu violenta simbolica, idee sustinuta de unele regimuri politice. Aceasta actiune consta in mod special in manipularea constiintelor printr-un flux informational dirijat in asemenea maniera incat sa produca anumite reprezentari, imagini si opinii ale indivizilor asupra unei anumite situatii sociale. Treptat, aceste reprezentari, in timp vor duce la modificarea atitudinii si comportamentului.

In acceptiunea lui Ignacio Ramonet, ziaristii exercita o violenta simbolica prin intermediul cuvintelor, participand in acest mod la manipularea inconstientilor.

Pierre Bourdieu considera ca televiziunea selecteaza numai "evenimente" de senzatie, cu scopul de a-si spori audienta, formand astfel o reprezentare falsa asupra lumii in care traim. Imaginea lumii, asa cum este oferita de televiziuni, apare ca "o succesiune de povesti aparent absurde, ce sfarsesc prin a semana unele cu altele, defilari interminabile de popoare traind in mizerie, suite de evenimente care, aparute fara explicatie, sunt sortite sa dispara fara solutie", deci o "succesiune absurda de dezastre din care nimeni nu intelege nimic si asupra carora nimeni nu are vreo putere."[24]

Sociologii au interpretat fenomenul manipularii mediatice, ajungand la concluzia ca presa, prin audienta ei sociala, reprezinta o putere cu un statut deosebit in societatile democratice contemporane, prin forta ei de a influenta opiniile si atitudinile cetatenilor. Mass media declanseaza o "cultura de spectacol" in care presa joaca rolul principal de industrie a iluziilor, inlocuind realitatea cu o imagine asupra ei, transformand viata publica intr-o vitrina cu imagini care seduce spectatorii, ii intoxica cu mesaje politice si evenimente mediatizate.