INSTRUCTIUNE PROPRIE DE SECURITATE SI SANATATE IN MUNCA cod: IPSMM-013 Denumire: PRIMUL AJUTOR IN CAZ DE ACCIDENTARE

INSTRUCTIUNE PROPRIE DE SECURITATE SI SANATATE IN MUNCA cod: IPSMM-013 Denumire: PRIMUL AJUTOR IN CAZ DE ACCIDENTARE

CUPRINS:

1. Prevederi generale referitor la acordarea primului ajutor in caz de accidentare

2. Accidente generate de curentul electric

2.1. Scoaterea accidentatului de sub influenta curentului electric

2.2. Determinarea starii accidentatului

3. Stopul respirator

3.1. Faze de interventie

3.2. Metode de respiratie artificiala

3.3. Reanimarea cardio-respiratorie (RCR)

4. Obstructia cailor respiratorii

4.1. Compresii abdominale (manevra Heimlich)

4.2. Compresii (apasari) pe torace

4.3. Explorarea si scoaterea cu degetele a obiectului strain din gura

4.4. Ventilarea pulmonara

5. Primul ajutor in caz de soc

6. Pierderea cunostintei

6.1. Pozitia de siguranta (de recuperare)

6.2. Lesinul (lipotimia) si sincopa

7. Plagi si hemoragii

7.1. Contuzii, vanatai

7.2. Plagi minore cu sangerari

7.3. Plagi grave cu sangerare abundenta

7.4. Plagi cu un corp strain infipt

7.5. Plagi prin intepare

7.6. Plagi prin strivire

7.7. Plagile palmei

7.8. Plagile abdomenului

7.9. Ingrijirea segmentelor amputate

7.10. Metode de realizare a hemostazei in hemoragiile externe

7.11. Sangerari externe cu localizari diverse

7.12. Sangerari interne

1. Prevederi generale referitor la acordarea primului ajutor in caz de accidentare

Art.1. (1) Entitatea trebuie sa doteze toate locurile de munca cu truse cu materiale sanitare si substante adecvate luarii de masuri urgente, corespunzatoare unor accidente posibile in procesele tehnologice respective, dupa caz.

Continutul truselor trebuie sa fie conform reglementarilor emise de Ministerul Sanatatii pentru riscurile specifice proceselor de munca desfasurate la locurile respective de munca.

Art.2. Primele ingrijiri medicale ce pot fi acordate victimelor si modul de solicitare a asistentei medicale trebuie sa fie cunoscute de intregul personal; toti lucratorii trebuie sa indeplineasca criteriile de incadrare in categoria salvatorilor (sa fie instruiti pentru a acorda primul ajutor).

Art.3. In cazul producerii unui accident, interventia imediata a salvatorului trebuie sa aiba in vedere:

analizarea situatiei, care sa conduca la identificarea naturii accidentului, la depistarea eventualelor riscuri care persista si a cailor prin care pot fi anihilate, pentru a proteja victima si a preveni extinderea accidentului;

protejarea victimei(lor) prin suprimarea sau izolarea riscurilor sau prin scoaterea victimei de sub actiunea riscului;

examinarea victimei(lor) daca sangereaza abundent, raspunde la intrebari, respira, ii bate inima;

anuntarea accidentului;

acordarea primului ajutor;

supravegherea victimei si asteptarea echipei de specialitate.

Art.4. Primul ajutor se acorda la locul unde se gaseste accidentatul, actionandu-se rapid dupa urmatoarele reguli:

examinarea exterioara completa a accidentatului, avand grija sa nu se agraveze starea sa prin actiuni bruste si gresite;

respectarea unei asepsii perfecte;

acordarea primului ajutor in ordinea gravitatii, in cazul unui accident colectiv, daca nu sunt suficiente persoane pentru a se ajuta simultan accidentatii, si anume:

extrema urgenta hemoragiile la cap, gat, axila, coapse; hemoragiile interne; ranitii in zona toracelui; cei cu arsuri mari; cei cu mai multe rani grave;

prima urgenta ranitii care au pierderi de sange sau membrele zdrobite;

a doua urgenta fracturile (de craniu, de coloana vertebrala, deschise, ranile adanci);

a treia urgenta fracturile mici inchise; ranile putin adanci.

Art. 5. (1) Accidentatii vor fi transportati cu autosanitara (ambulanta).

(2) Numai victimele cu leziuni usoare, care nu influenteaza functiile vitale ale organismului, pot fi transportate cu mijloace improvizate.

(3) Numai in conditii exceptionale sau cand accidentul s-a produs in locuri izolate, la mare distanta de statiile de salvare, accidentatii grav pot fi transportati cu mijloace improvizate.

(4) Nici un accidentat nu va fi transportat inainte de fi examinat si a i se acorda primul ajutor. In mod obisnuit, numai cadrele medico-sanitare de specialitate au dreptul sa dispuna ridicarea si transportul victimelor de la locul accidentului.

Art.6. Persoana care anunta accidentul serviciilor medicale trebuie sa dea relatii corecte si suficiente: unde este locul accidentului, ce s-a intamplat, daca ranitii sunt blocati, daca drumul este accesibil, cate victime sunt, dintre care cate in stare grava, ce tipuri de leziuni s-au produs, descrierea in special a leziunilor care pot provoca deces, numele sau si numarul de telefon de la care suna.

Art.7. La sosirea autosanitarei, cadrele de specialitate preiau cazul.

Art.8. Pana la sosirea ambulantei, salvatorul(ii), pe langa manevrele de prim ajutor, trebuie sa urmareasca semnele vitale ale victimei: prezenta respiratiei, a pulsului, starea de constienta, ca si efectele primului ajutor acordat: restabilirea respiratiei si a circulatiei sanguine, oprirea hemoragiilor, starea pansamentelor, imobilizarea fracturilor, pozitia de siguranta.

Art.9. Salvatorul va acorda primul ajutor in functie de starea victimei:

daca victima nu vorbeste (este inconstienta), dar respira si are puls, sunt necesare: asezarea in pozitia de siguranta; acoperirea victimei, alarma; supravegherea semnelor vitale, pana la sosirea ajutoarelor medicale;

daca victima nu raspunde, nu respira, dar are puls: degajarea cailor respiratorii; manevra Heimlich; respiratie gura la gura sau gura la nas;

daca victima nu raspunde, nu respira, nu are puls, este necesara reanimarea cardio-respiratorie;

daca victima sangereaza abundent, se aplica: compresie manuala locala; pansament compresiv; compresie manuala la distanta;

daca victima prezinta arsuri provocate de:

foc sau caldura: se face spalare, pentru a se evita intinderea arsurii si pentru racorire;

substante chimice: se face spalare abundenta cu apa (nu se incearca neutralizarea substantei);

daca victima vorbeste, dar nu poate efectua anumite miscari, se va actiona ca si cum ar avea o fractura, evitandu-se deplasarea sa si respectandu-se toate eventualele deformari la nivelul membrului superior, al celui inferior, al coloanei vertebrale.

Art.10. Persoanele care au suferit traumatisme grave nu trebuie deplasate inainte de sosirea unei persoane calificate, in afara cazurilor in care este absolut necesar ca sa fie scoase dintr-o pozitie sau situatie periculoasa, care ar putea agrava vatamarea.

Art.11. Momentele cele mai importante ale transportului (scoaterea victimei de la locul accidentului, ridicarea ei de la sol, transportul, asezarea in pat) trebuie executate in mod diferentiat, in functie de circumstantele in care s-a produs accidentul, de gravitatea si tipul leziunilor provocate, cat si de numarul salvatorilor prezenti.

2. Accidente generate de curentul electric

Art.12. In ambele situatii, respectiv cand accidentatul nu se poate desprinde de instalatia electrica si cand accidentatul s-a desprins de instalatia electrica, nemaifiind in contact cu aceasta si nici in imediata ei apropiere, persoana care actioneaza pentru acordarea primului ajutor trebuie sa constate cu operativitate situatia concreta a victimei si sa hotarasca modul de actionare, astfel incat sa nu isi pericliteze integritatea corporala sau chiar viata, expunandu-se aceluiasi risc.

2.1. Scoaterea accidentatului de sub influenta curentului electric

Art.13. Daca accidentul s-a produs intr-o instalatie cu tensiunea de lucru sub 1000 V, iar victima este in contact cu instalatia electrica si se afla la inaltime, se va proceda astfel:

se sprijina accidentatul cu proptele izolante sau se organizeaza atenuarea caderii prin prinderea victimei ori prin plasarea pe sol a unor suporturi groase la locul eventualei caderi paie, materiale textile, crengi;

se actioneaza pentru intreruperea tensiunii;

daca intreruperea tensiunii necesita timp mai indelungat, se scoate accidentatul de sub tensiune prin utilizarea materialelor sau echipamentelor electroizolante aflate la dispozitie;

se aseaza victima in pozitie de siguranta, pe o parte, pentru a evita inundarea cailor sale respiratorii si inecarea.

Art.14. In situatia unui accident in instalatii cu tensiunea de lucru peste 1000 V, este obligatoriu sa se execute mai intai manevra de deconectare a instalatiei. Pentru scoaterea victimei din instalatie se vor folosi mijloacele disponibile: prin strigat, telefonic, prin radio sau prin mesager etc.

Art.15. Scoaterea accidentatului de sub tensiune este permisa numai in statiile electrice, unde operatia se va executa de catre personal autorizat, cu mijloacele de protectie electroizolante adecvate (cizme si manusi de inalta tensiune, stanga de manevra, corespunzatoare tensiunii nominale a instalatiei).

Art.16. Daca din cauza arcului electric provocat de accidentat ca urmare a atingerii instalatiei electrice, acestuia i s-au aprins hainele, fara ca el sa fie in contact sau in imediata apropiere a instalatiei electrice sub tensiune, se va actiona pentru stingerea hainelor aprinse prin inabusire. De preferinta, in timpul acestor interventii accidentatul va fi culcat la pamant.

2.2. Determinarea starii accidentatului

Art.17. Dupa scoaterea accidentatului de sub tensiune si in afara riscului generat de aceasta, se va determina starea clinica printr-o examinare rapida:

a) Daca accidentatul este constient, concomitent cu actiunea de calmare a victimei, se stabileste un contact verbal cu aceasta, sub forma de intrebari: aseaza-te!, respira adanc si regulat!, cum s-a intamplat accidentul?, te supara ceva?, ai ameteli?, ai greata?, ai dificultati in respiratie?, te supara inima?. In timpul dialogului se cauta vizual eventuale semne exterioare ale starii de rau (culoarea pielii, mai ales culoarea fetei, transpiratia fetei si a palmelor, prezenta si caracteristicile respiratiei si ale pulsului). La aparitia acestora, se solicita salvarea.

b) Daca accidentatul este inconstient si nu prezinta vatamari si leziuni care ar contraindica in mod evident miscarea si deplasarea sa (cadere cu grave leziuni si vatamari, fracturi, hemoragii), victima va fi asezata intr-o pozitie in care sa poata fi examinata culcat pe spate pe o suprafata plana si suficient de rigida, fara a fi miscat inutil, i se desfac hainele la gat, piept si zona abdominala, se verifica starea respiratiei si existenta pulsului. In cazul lipsei functiilor vitale, fara a se mai tine seama de eventuale interdictii de miscare a accidentatului, acestuia i se va face respiratie artificiala sau reanimare cardio-respiratorie.

Art.18. In cazul accidentatilor care si-au pierdut cunostinta, cercetarea vatamarilor trebuie facuta abia dupa ce s-a constatat starea satisfacatoare a respiratiei si circulatiei sanguine, iar examinarea trebuie realizata numai vizual, fara a misca si a dezbraca victima.

Art.19. Dupa constatarea starii victimei, se va decide modul de acordare a primului ajutor in functie de tipul vatamarii: arsuri, fracturi, plagi etc.

Art.20. Chiar daca dupa electrocutare, victima nu acuza stari de rau (nici macar trecatoare), el trebuie tinut in repaus timp de 0,51 ora, dupa care va fi supus unei consultatii medicale. Orice electrocutat se transporta la spital pentru supraveghere medicala.

Art.21. Daca starea de rau persista sau se agraveaza, accidentatul va fi asezat in pozitie culcat, cu picioarele ridicate. Imbracamintea trebuie descheiata si slabita in zona gatului, a pieptului si abdomenului; se va asigura transportul la un serviciu medical de urgenta.

3. Stopul respirator

3.1. Faze de interventie

Art.22. Respiratia artificiala trebuie sa inceapa imediat, nedepasindu-se o perioada mai mare de 4 minute.

Art.23. Executarea respiratiei artificiale necesita parcurgerea a 5 faze:

aprecierea capacitatii de raspuns a victimei;

deschiderea (eliberarea) cailor respiratorii;

verificarea existentei respiratiei;

ventilarea plamanilor;

verificarea existentei pulsului.

Art.24. Pentru aprecierea capacitatii de raspuns a victimei se scutura usor umarul si

se intreaba persoana daca-i este bine. Daca felul in care s-a produs accidentul indica eventuale vatamari ale capului sau gatului, acestea se imobilizeaza (se sprijina) inainte de a solicita raspunsul.

Art.25. Nu se intervine asupra unei persoane aparent inconstienta, pana cand starea de inconstienta nu este confirmata.

Art.26. Pentru eliberarea rapida a cailor respiratorii se efectueaza manevra de tragere a limbii afara, printr-una din urmatoarele modalitati:

a) manevra cap rasturnat barbie ridicata (fig.1), cand se presupune ca nu exista vatamari ale gatului: se pune o mana pe fruntea victimei, impingand-o inapoi; in acelasi timp, se pun degetele celeilalte maini sub barbie, pe partea osoasa a mandibulei, si se ridica; nu se apasa tesutul moale de sub barbie;

b) impingerea mandibulei fara rasturnarea capului (fig.2), daca se presupune ca exista raniri ale gatului: se pun mainile de ambele parti ale capului, imobilizand capul si gatul; se apuca barbia cu degetele 24 ale fiecarei maini, ridicand-o si impingand-o usor inainte (spre torace); folosind degetele mari, se deschide gura accidentatului.

Art.27. Daca stopul respirator a fost cauzat de obstructia cailor respiratorii cu un corp strain, se executa urgent manevra Heimlich sau extragerea manuala. Dupa eliberarea cailor, se va verifica, timp de 35 secunde, existenta respiratiei: se pune urechea langa gura si nasul victimei si se privesc cu atentie miscarile susjos ale toracelui (fig.3).

Fig.1. Caile respiratorii deschise

(cap rasturnat barbie ridicata)

Fig.2. Caile respiratorii deschise

(impingerea mandibulei fara rasturnarea capului)

Fig.3. Verificarea existentei respiratiei.

Art.28. Ventilarea plamanilor se realizeaza prin insuflarea de aer in plamanii victimei, de catre salvator, prin gura (metoda gura la gura) sau prin nas (metoda gura la nas). Masurile de aplicat sunt:

verificarea deschiderii cailor respiratorii si a etanseitatii dintre gura salvatorului si caile respiratorii ale victimei;

astuparea celorlalte cai respiratorii deschise;

salvatorul inspira adanc si sufla usor aerul in plamanii victimei; pentru fiecare respiratie se acorda 11,5 secunde;

dupa fiecare respiratie, se indeparteaza gura si se priveste toracele victimei, in timp ce se pastreaza urechea si obrazul langa fata sa; daca nu apar semne de miscare a aerului, se repozitioneaza capul, se ridica mai mult barbia, se verifica din nou etanseitatea si se mai incearca o data; in caz de nereusita, se aplica manevrele de prim ajutor in caz de obstructie a cailor respiratorii.

Art.29. Ventilarea plamanilor se va executa lent, cu o durata de 11,5 secunde de pentru fiecare insuflare, cu o presiune care sa realizeze numai dilatarea toracelui victimei. Frecventa ventilarii trebuie sa fie, pe cat posibil, cat mai apropiata de respiratia normala: aproximativ 12 respiratii pe minut (o respiratie intreaga la fiecare 5 secunde).

Art.30. Daca stomacul accidentatului se umfla in timpul respiratiei artificiale, trebuie sa se verifice si sa se repozitioneze caile respiratorii, sa se urmareasca miscarile toracelui si sa se evite presiunea excesiva a aerului in caile respiratorii; se va continua respiratia artificiala; nu se apasa manual abdomenul victimei.

Art.31. Daca tensiunea stomacului este atat de mare incat impiedica umflarea corespunzatoare a plamanilor, inainte de a aplica presiunea abdominala se intoarce victima intr-o parte, cu capul in jos. In caz ca, odata cu aerul, este evacuat si continutul stomacului, trebuie sa i se stearga repede gura, dupa care se reia respiratia artificiala.

Art. 32. (1) Dupa doua respiratii si dupa ce se constata ca toracele se umfla, se verifica existenta pulsului la artera carotida. Pentru atingerea acesteia, se repereaza mai intai laringele si se aluneca cu degetele 234 lateral, spre muschii gatului. Daca nu se sesizeaza pulsul la una dintre artere, se va verifica si la cealalta (dar nu la ambele artere carotide simultan).

(2) Daca intr-un interval de 510 secunde nu se deceleaza pulsul la nici una dintre carotide, se incepe masajul cardiac extern, respectiv reanimarea cardio-respiratorie, si se solicita urgent ajutor medical calificat.

(3) Daca pulsul este prezent, se continua respiratia artificiala si se verifica din nou pulsul dupa un minut.

3.2. Metode de respiratie artificiala

Metode directe (gura la gura, gura la nas)

Art.33. Metodele directe se pot incepe imediat ce salvatorul atinge victima si ii curata gura de eventualele materii care ar putea bloca caile respiratorii, fara ca sa fie nevoie sa ii schimbe pozitia. Pe cat posibil, accidentatul va fi asezat pe spate, pe o suprafata solida si dreapta. Este interzisa aplicarea metodelor directe in caz de stop respirator aparut in intoxicatii cu gaze si vapori.

Art.34. La executarea respiratiei artificiale gura la gura (fig.47), salvatorul va proceda astfel:

se asigura ca sunt deschise caile respiratorii ale victimei; daca aceasta are proteza dentara, care impiedica fluxul de aer, i se scoate proteza;

isi strange narile intre degetul mare si aratator, inspira adanc, deschide gura larg, plasand-o deasupra gurii accidentatului, in conditiile unei bune etansari, si sufla usor in gura acestuia;

dupa fiecare insuflare, ridica gura de pe fata victimei, pentru a permite aerului sa iasa si pentru a privi, asculta si sesiza circulatia aerului din gura, nas si miscarea toracelui;

se continua, pastrand ritmul de 12 respiratii pe minut.

Art.35. Metoda gura la nas se va folosi daca exista vatamari ale gurii sau cand nu este posibila acoperirea ei completa. Se procedeaza la fel ca la metoda gura la gura, insufland aer prin nasul accidentatului. Se rastoarna capul spre spate cu o mana, se ridica barbia cu cealalta mana, folosind degetul mare pentru a inchide gura victimei si se aplica doua insuflatii pentru a permite aerului sa iasa prin expiratie. Daca aerul intra in plamani si pulsul este prezent, se continua in acelasi mod ca la metoda gura la gura.

Metode indirecte

(apasare pe spate brate ridicate, apasare pe piept brate ridicate)

Art.36. In cazul vatamarilor grave ale gurii si fetei sau al otravirii cu gaze toxice se vor folosi metodele indirecte (manuale) de respiratie artificiala.

Art.37. Metoda apasare pe spate brate ridicate (metoda Holger-Nielsen) nu se executa in cazul persoanelor obeze, al femeilor cu stare de graviditate avansata sau al accidentatilor cu rani la gat, spate sau membrele superioare. Manevrele care trebuie efectuate sunt urmatoarele (fig.8):

Fig.8. Metoda Holger Nielsen

se plaseaza victima cu fata in jos, cu fruntea sprijinita pe mainile asezate una peste alta si cu capul intors cu grija intr-o parte;

salvatorul se aseaza cu un genunchi langa capul accidentatului si cu celalalt picior inainte, pentru a asigura o pozitie stabila;

salvatorul pune mainile pe spatele accidentatului, cu palmele pe aceeasi linie cu axila (subsuoara) sa si degetele rasfirate, pastrand bratele drepte; ciclul de respiratie trebuie sa dureze aproximativ 5 secunde, pentru a se asigura o frecventa de 12 respiratii pe minut, si va avea 4 faze:

faza de compresie (expiratia): salvatorul pastreaza bratele drepte, se balanseaza usor in fata, pana cand bratele sunt verticale, apoi se apasa cu greutatea corpului pe spatele victimei, doar atat cat sa se evacueze aerul din plamani; in timpul procedurii numara: 1-1000, 2-1000 ;

faza 1 de tranzitie: salvatorul revine in pozitia initiala, coborand mainile peste umerii victimei, prinzand-o de brate deasupra umerilor si continuand numaratoarea: 3-1000;

faza de dilatare (inspiratie): salvatorul executa un balans inapoi, ridicand si tragand de umerii accidentatului pana cand simte o tensiune; bratele trebuie sa fie drepte, nefiind nevoie ca toracele victimei sa se ridice de la sol; in acest timp se numara: 4-1000, 5-1000;

faza 2 de tranzitie: mainile se duc inapoi pe spatele victimei, cu palmele pe aceeasi linie cu subsuorile pentru a reincepe faza de compresie.

Art.38. Metoda apasare pe piept brate ridicate (metoda Sylvester) se foloseste pentru persoane obeze, femei in stare avansata de graviditate sau in alte cazuri care nu permit asezarea cu fata in jos. Metoda nu este indicata in cazul accidentatilor cu rani ale gatului, spatelui sau membrelor superioare. Manevrele care trebuie executate sunt (fig.9):

se aseaza victima pe spate, pe o suprafata rigida, cu gatul intins si o patura rulata

sub umeri, indepartandu-se orice ar putea bloca gatul sau gura; mainile i se pun pe piept, paralel, una sub alta;

salvatorul se aseaza in genunchi, de o parte si de alta a capului victimei;

cu bratele drepte, salvatorul apuca pumnii victimei si le incruciseaza deasupra partii de jos a sternului (toracelui); ciclul de respiratie trebuie executat asa incat sa se asigure o frecventa de aproximativ 12 respiratii pe minut si va cuprinde 3 faze:

faza de compresie (expiratia) se apuca ferm ambii pumni ai victimei, se balanseaza in fata, apasandu-se cu greutatea corpului pe toracele sau, pentru a-i evacua aerul din plamanii, numarand 1-1000, 1-2000;

faza de dilatare (inspiratia) salvatorul se balanseaza inapoi, sprijinindu-se pe calcaie, intinde bratele victimei in sus si spre exterior pentru o dilatare completa, numarand 3-1000, 4-1000;

faza de tranzitie se readuc pumnii victimei pe piept in pozitia initiala, in timp ce se numara: 5-1000;

pastrand ritmicitatea, se reiau cele trei faze ale ciclului de respiratie.

Apasarea se reduce in cazul persoanelor slabe, fragile; trebuie avut in vedere permanent riscul fracturarii coastelor.

Fig.9. Metoda Sylvester

3.3. Reanimarea cardio-respiratorie (RCR)

Art.39. Pentru reanimarea unei persoane aflata in stop respirator si cardiac, se va aplica RCR, realizandu-se urmatoarele sase faze de interventie:

a) aprecierea capacitatii de raspuns a victimei: se bate sau se scutura usor umarul victimei, concomitent cu intrebarea Va simtiti bine?, pentru a stabili daca este sau nu constienta;

b) deschiderea (eliberarea) cailor respiratorii: se deschid caile respiratorii folosind metoda rasturnarea capului ridicarea barbiei sau impingerea mandibulei fara rasturnarea capului; se verifica respiratia; daca stopul respirator a fost cauzat de obstructia cailor respiratorii, se efectueaza manevra Heimlich sau se extrage manual corpul strain; caile respiratorii se mentin deschise, o a doua persoana putand tine capul victimei inclinat catre spate, in timp ce salvatorul efectueaza respiratia artificiala;

c) verificarea existentei respiratiei: se urmareste orice miscare de aer pe o durata de 35 secunde;

d) ventilarea plamanilor: se realizeaza timp de 11,5 secunde pentru fiecare insuflare si cu pauze pentru a permite victimei sa expire, astfel incat sa se execute 12 cicluri respiratorii pe minut; cand este confirmata absenta respiratiei, se incepe cu doua respiratii; pe durata RCR, respiratiile ulterioare se coordoneaza si cu compresiile toracelui, intr-un raport dependent de numarul de salvatori:

un salvator dupa fiecare secventa de 15 compresii se aplica 2 respiratii intr-un raport de 15:2;

doi salvatori dupa fiecare secventa de 5 compresii se aplica 1 respiratie, intr-un raport de 5:1.

e) verificarea existentei pulsului (fig.10) se apasa usor zona corespunzatoare cu

Fig.10. Verificarea existentei pulsului

degetele 2-4, evitandu-se compresia arterei, fara graba, pentru detectarea chiar si a unui puls slab si neregulat; daca inima bate, este interzis sa se aplice apasari ale toracelui; verificarea initiala poate dura 510 secunde, iar cele ulterioare nu trebuie sa depaseasca 5 secunde; daca pulsul nu se deceleaza la o artera carotida, se verifica si la cealalta (dar nu la ambele artere carotide simultan); apasarile toracelui se intrerup daca se detecteaza aparitia spontana a pulsului; daca acesta nu a reaparut, se continua respiratia artificiala si verificarea pulsului la fiecare cateva minute; verificarea pulsului se va face:

dupa primele doua ventilatii (insuflatii);

dupa primul minut de RCR;

la cateva minute in timpul RCR;

de catre al doilea salvator, inainte de a prelua RCR;

de o a doua echipa de salvatori, inainte de a prelua RCR si cand se schimba pozitiile;

continuu, pentru a verifica eficienta compresiilor la RCR executata de doua echipe de salvatori;

f) masaj cardiac extern (M.C.E., compresia toracelui).

Art.40. Masajul cardiac extern (fig.1115) se realizeaza astfel:

se asaza victima pe o suprafata plana si tare; i se ridica membrele inferioare;

salvatorul ingenuncheaza pe o parte a victimei, in dreptul umarului acesteia; mana cea mai apropiata de picioarele victimei se foloseste pentru marcarea zonei de interventie; se localizeaza marginea inferioara a cutiei toracice a victimei cu degetele aratator si mijlociu ale mainii; cu aceste degete se urmareste conturul coastelor pana la plexul solar, in locul unde coastele intalnesc sternul; se lasa degetul mijlociu in dreptul plexului solar si se plaseaza aratatorul deasupra acestuia, pe terminatia inferioara a sternului; se pozitioneaza cealalta mana langa degetul aratator, astfel incat podul palmei sa fie asezat de-a lungul sternului, cu degetele ridicate transversal pe piept; mana folosita pentru marcare se asaza peste cealalta cu degetele paralele si ridicate sau inlantuite;

Fig.11. Masajul cardiac extern (compresia toracelui)

se aplica presiunea (apasarea) in jumatatea inferioara a sternului, pe lungime, exercitand suficienta forta pentru a comprima pieptul intre 3,8 si 5,0 cm; este interzis sa se aplice presiuni asupra coastelor si asupra varfului sternului; presiunea se aplica vertical pe stern, numai prin intermediul podului palmelor, cu umerii pozitionati deasupra mainilor si coatele blocate, astfel incat bratele sa fie perfect intinse; in aceasta pozitie, folosind greutatea corpului, se opreste complet apasarea pentru a permite sangelui sa inunde inima, dar se pastreaza mainile in pozitia initiala, cu contact usor cu toracele;

se repeta cele doua faze (apasare si relaxare) ritmic, asa incat durata lor sa fie egala; se foloseste orice metoda mentala pentru a mentine un ritm constant (de exemplu, numaratoarea de tipul: si unu, si doi, si trei s.a.m.d.);

se fac pauze dupa 5 sau 15 apasari pentru ventilarea plamanilor sau pentru a schimba cu un alt salvator; se marcheaza din nou pozitia, folosind aceeasi tehnica pentru pozitionarea mainilor, daca acestea au fost deplasate pentru ventilarea plamanilor.

Fig. 12. Masajul cardiac extern. Marcarea zonei de interventie.

aurmarirea conturului coastelor; bdegetul mijlociu la plexul solar, c-pozitionarea mainilor

Fig. 13. Masajul cardiac extern

a pregatit pentru compresie; b compresia toracelui.

4. Obstructia cailor respiratorii

Art. 41. (1) Inainte de a stabili manevra de prim ajutor cea mai indicata, se va evalua daca schimbul de aer este suficient sau nu.

(2) Tusea fortata, chiar cu suieraturi intermediare, indica un bun schimb de aer. In acest caz, se va supraveghea victima, care va fi incurajata sa tuseasca si i se vor aplica lovituri ferme cu palma pe spate. Nu se intervine pentru eliberarea cailor respiratorii.

(3) Tusea slaba si ineficace, respiratia zgomotoasa si dificila si cianoza (invinetirea) sunt semne ale schimbului insuficient de aer.

(4) In cazul obstructiei complete a cailor respiratorii, victima este incapabila sa respire, sa tuseasca sau sa vorbeasca si va duce mainile la gat (fig.16). Congestia initiala se va schimba in cianoza, dupa care urmeaza rapid pierderea cunostintei.

Fig.16. Semnul inecarii prin inghitire

Art.42. In functie de varsta si starea fizica a victimei, in cazul obstructiei cailor respiratorii se vor aplica: compresii (apasari) abdominale (manevra Heimlich); compresii (apasari) pe torace; explorarea si scoaterea cu degetele din gura a obiectului strain; ventilarea plamanilor.

Se interzice exersarea acestor manevre pe persoane sanatoase; pentru insusirea lor se vor folosi manechine.

4.1. Compresii abdominale (manevra Heimlich)

Art.43. Daca victima este in picioare sau asezata, presiunea se aplica cu pumnul pe abdomenul superior. Daca victima este asezata pe spate, apasarea se face cu podul palmelor. Compresiile abdominale nu vor fi aplicate la persoane obeze sau la femei gravide in ultimele luni de sarcina.

Art.44. Daca victima este constienta, in pozitie in picioare sau asezat, salvatorul se va plasa in picioare in spatele acesteia si ii va cuprinde talia cu mainile. Se localizeaza varful sternului cu degetul mijlociu al unei maini si ombilicul cu degetul mijlociu al celeilalte maini. Fara a schimba pozitia, se strange pumnul si se rasuceste astfel incat degetul mare sa fie indreptat in jos, pe mijlocul abdomenului, intre ombilic si varful sternului.

Fig.17. Marcarea zonei pentru compresii abdominale si pozitionarea pumnului

Fig.18. Compresii abdominale

a fixarea pumnului;     b apasarea abdominala

Fig.19. Compresii abdominale, victima culcata pe spate

Art.46. O persoana constienta poate sa-si efectueze singura apasari abdominale pentru a elimina prin tuse corpul strain. Pentru aceasta va strange pumnul unei maini si va plasa degetul mare pe linia mediana a abdomenului, mai sus de ombilic si mai jos de stern. Se prinde pumnul cu cealalta mana si se preseaza cu forta si rapid spre diafragma.

Se repeta pana la eliminarea corpului strain. Pot fi folosite pentru apasarile abdominale autoadministrate si spatarul unui scaun tapitat sau marginea unei sau mese.

4.2. Compresii (apasari) pe torace

Art.47. In cazul persoanelor adulte obeze sau in stare avansata a sarcinii se vor folosi compresiile toracice. Ele pot fi aplicate numai persoanelor constiente asezate in picioare sau, in cazul pierderii cunostintei, culcate pe spate.

Art.48. Daca victima este constienta, salvatorul, stand in picioare in spatele ei, isi petrece mainile pe sub bratele acesteia si isi pozitioneaza pumnul unei maini, avand degetul mare din interior pe mijlocul sternului victimei. Trebuie evitate varful sternului si coastele.

Se prinde pumnul cu cealalta mana si se impinge cu forta spre spate. Se efectueaza apasari pana la eliberarea cailor respiratorii sau pana cand victima isi pierde cunostinta.

Art.49. Daca victima este inconstienta, se plaseaza culcata cu fata in sus, pe o suprafata tare si plana, cu bratele situate lateral. Salvatorul ingenuncheaza aproape de pieptul victimei si identifica jumatatea inferioara a sternului in acelasi mod ca la RCR. Se aplica o serie de sase pana la zece apasari pe torace, lent si distinct, presand sternul cu 3,85cm. Fiecare serie de 610 apasari pe torace va fi urmata de explorari in gura victimei si incercari de ventilare a plamanilor.

4.3. Explorarea si scoaterea cu degetele a obiectului strain din gura

4.4. Ventilarea pulmonara

Art.51. Dupa fiecare manevra de explorare cu degetul pentru scoaterea corpului strain, se deschid caile respiratorii pentru a ventila plamanii. Daca cutia toracica nu se ridica, se efectueaza respiratie artificiala. Daca plamanii nu se umfla, se continua primul ajutor pentru a elibera caile respiratorii.

5. Primul ajutor in caz de soc

Art.52. Pana la obtinerea asistentei medicale, victimei in stare de soc i se aplica urmatoarele masuri de prevenire a instalarii si evolutiei socului:

se trateaza cauzele evidente ale socului, precum si sangerarea, fracturile si arsurile;

se linisteste si se incurajeaza victima;

se controleaza pulsul si tensiunea arteriala;

victima trebuie miscata cu grija, pentru a nu-i provoca dureri;

se dezgoleste victima in jurul cefei, al pieptului, taliei;

se previne pierderea caldurii corpului victimei, punand paturi sub si deasupra ei, dar fara a o supraincalzi; nu trebuie folosite sticle cu apa fierbinte, patura electrica etc., decat la recomandarea medicului; nu i se da nimic pe gura unei persoane aflate in stare de inconstienta sau de soc sever. Daca victima se plange de sete i se umezesc buzele.

Accidentatul se va pozitiona astfel incat sa i se asigure confort maxim, pe cat posibil pe spate (fig.23), cu capul mai jos si membrele inferioare ridicate cu 1530 cm. Daca victima are o fractura pelviana, se va mentine intinsa pe spate, preferabil pe o brancarda. Victimele care au suferit raniri la torace, care au o boala pulmonara sau care tocmai au suferit un atac de cord, vor fi asezate semiculcat, in capul oaselor. Accidentatii in stare de inconstienta sau care dau semne de voma trebuie plasati in pozitie de siguranta, conform prevederilor capitolului 6, sectiunea 15, din prezentele instructiuni.

Fig. 23. Pozitia victimei in caz de soc (victima constienta)

6. Pierderea cunostintei

Art.53. In cazul pierderii cunostintei, indiferent de stadiul tulburarii, singura actiune permisa consta in asezarea victimei in pozitie de siguranta, pe o parte, pentru a evita inundarea cailor sale respiratorii si inecarea.

Art.54. Daca pierderea cunostintei este insotita de obstructionarea cailor respiratorii, prima manevra care se va executa este cea de eliberare a lor si de asigurare a unei respiratii corespunzatoare. Pentru aceasta:

se pastreaza caile respiratorii deschise;

daca victima nu respira, se incepe imediat respiratia artificiala;

daca se observa raniri la fata sau la maxilare se cauta si se scot eventualii dinti rupti din gura victimei;

se largesc hainele in dreptul gatului, toracelui si taliei;

se stabileste cauza care a produs pierderea cunostintei si se acorda primul ajutor in functie de cauza;

se aseaza victima in pozitia de siguranta (de recuperare), daca leziunile permit, si i se urmareste respiratia;

se observa gradul de constienta si se retin (in scris sau mental) modificarile survenite si momentele respective.

Art.55. Daca nu este transferata imediat serviciilor medicale, o persoana care si-a recapatat cunostinta se preda spre ingrijire altor persoane calificate.

Art.56. Daca o victima inconstienta, dar care respira, este deja asezata pe burta sau pe o parte, ea nu va mai fi miscata. Se va avea grija sa se faciliteze respiratia si scurgerea eventualelor varsaturi.

6.1. Pozitia de siguranta (de recuperare)

Art.57. Pentru a aseza un accidentat care se gaseste pe spate in pozitia de siguranta se va proceda astfel (fig.24):

se ingenuncheaza pe o parte a victimei, cu fata spre aceasta si se aduce piciorul opus al victimei catre salvator, incrucisand picioarele la nivelul gleznelor;

se aseaza bratul victimei dinspre salvator intins de-a lungul corpului, cat mai aproape de corp; se aseaza celalalt brat transversal pe piept;

salvatorul ingenuncheaza aproape de victima, aseaza o mana sub capul acesteia pentru a-l sprijini si apuca hainele sau centura victimei pe partea opusa;

victima este rostogolita de catre salvator dintr-o singura miscare, lina dar ferma, sustinand cu o mana umerii si cu cealalta bazinul, asa incat acestea sa fie deplasate in acelasi timp; se aduc pieptul si abdomenul victimei in sprijin pe coapsele salvatorului;

salvatorul se retrage si indoie genunchiul piciorului de deasupra al victimei, pentru a preveni rostogolirea acesteia in fata; se aseaza capul victimei pentru a preveni caderea in fata si asa incat acesta sa fie intr-o pozitie extinsa (spre spate), pentru mentinerea cailor respiratorii deschise;

se indoaie bratul victimei cel mai apropiat de salvator, pentru a sprijini partea superioara a corpului; se pozitioneaza celalalt brat al victimei, confortabil, de-a lungul corpului sau intins in fata sa, pentru a preveni rostogolirea spre spate;

se deschide gura victimei, orientand-o spre sol;

se controleaza permanent existenta respiratiei.

6.2. Lesinul (lipotimia) si sincopa

Art.58. In cazul observarii unor simptome care preced lesinul (pierderea echilibrului, paliditate, transpiratie) sau al sincopei, masurile preventive care se pot lua sunt:

asigurarea de aer proaspat prin deschiderea usilor/ferestrelor;

slabirea stransorii hainelor la gat, piept, talie;

ridicarea picioarelor la inaltimea de 1030 cm fata de sol, daca persoana este culcata.

Art.59. Primul ajutor se acorda astfel:

se verifica daca victima are caile respiratorii deschise si respira;

se slabesc hainele la gat, piept si talie;

se aseaza victima in pozitie de siguranta (de recuperare);

se asigura aer proaspat si se protejeaza victima de temperaturi extreme;

se mentine victima intinsa confortabil inca 1015 minute dupa ce si-a recapatat cunostinta.

Art.60. Daca revenirea din lesin nu este rapida si completa se solicita ajutor medical.

7. Plagi si hemoragii

Art.61. Pentru prevenirea infectiilor in cazul accidentelor care provoaca plagi, trusele de prim ajutor vor fi prevazute cu urmatoarele materiale:

comprese sterile, vata, fesi, leucoplast;

alcool sanitar, tinctura de iod sau metosept;

apa oxigenata sau tablete de perogen (10 tablete/200 ml apa);

solutie de cloramina (4 tablete/1 l apa); solutie de permanganat de potasiu 1; rivanol 1%; tinctura de iod; apa fiarta 30 minute si racita;

medicamente analgezice: algocalmin, antinevralgic etc.

Fig. 25. Curatarea si dezinfectarea plagii.

Art.62. La acordarea primului ajutor in caz de plaga:

nu se va pansa rana decat cu materiale din trusa medicala;

nu se va neglija o hemoragie importanta, pierzandu-se timpul cu pregatirea materialelor pentru pansat; daca sangele tasneste din plaga sau se scurge intr-o cantitate apreciabila, primul ajutor se va adresa hemoragiei;

corpii straini care nu pot fi inlaturati cu apa oxigenata se vor lasa pe loc;

se va proceda asa incat sa nu se accentueze durerea victimei;

nu se vor turna pe plaga substante antiseptice iritante (alcool, tinctura de iod);

nu se sterge rana cu comprese; se va proceda lin si bland, fara gesturi dezordonate si inutile;

nu se aplica pe rana proaspata substante grase (alifii sulfamidate sau cu antibiotice);

persoana care acorda primul ajutor se va spala intai bine pe maini; la fel va proceda si dupa acordarea primului ajutor, cand se va spala si pe orice portiune care a venit in contact cu sangele ranitului;

nu trebuie sa se tuseasca sau sa se respire direct deasupra plagii;

nu se atinge rana sau partea bandajului care va veni in contact cu aceasta;

se acopera rana cat mai repede cu un pansament steril sau macar cu unul care este curat.

Art.63. Acordarea primului ajutor in caz de plaga incepe cu prevenirea suprainfectarii, aplicandu-se urmatoarele masuri, in ordine:

se curata zona cu o comprese sterile, pornind de la marginile plagii spre pielea sanatoasa; este interzis sa se utilizeze vata;

se spala pielea din jur utilizand substante detergente (sapun lichid, bromocet, benzina etc.);

se dezinfecteaza pielea din jurul plagii cu sub-stante antiseptice (alcool, tinctura de iod, rivanol), folosind comprese sterile; se va evita patrunderea solutiei in plaga;

daca este cazul, se toarna apa oxigenata peste plaga, pentru a indeparta eventualii corpi straini; numai pentru corpii straini superficiali si care nu sunt indepartati de lichidul turnat, se poate incerca extragerea cu pensete sterile (eventual sterilizate la flacara) sau cu degetele (unghiile), dupa o buna dezinfectare (alcool, tinctura de iod, apa si sapun); ulterior, rana se dezinfecteaza din nou, cu o solutie de cloramina, permanganat de potasiu, rivanol sau apa oxigenata;

daca rana este situata intr-o zona paroasa, se va realiza, daca este posibil, o barbierire a zonei din jurul plagii, dupa care se va dezinfecta din nou pielea din jurul ranii cu alcool, tinctura de iod etc.;

se acopera plaga cu un strat de comprese sterile, se adauga eventual un strat de vata, dupa care se efectueaza bandajarea;

Fig.26. Aplicarea pansamentului

la ranile care sangereaza, straturile de comprese si vata vor fi mai groase; inainte de bandajare, pe pansamentul aplicat se va pune o fasie nederulata, peste care se aplica bandajul cat mai strans; daca sangele imbiba mai departe pansamentul si nu se opreste, se vor aplica masuri de oprire a hemoragiei.

Art.64. Este interzisa sutura ranilor de alte persoane decat cadrele sanitare.

7.1. Contuzii, vanatai

Art. 65. (1) In cazul contuziilor si al vanatailor, se va aplica o compresa rece sau o punga cu gheata (in reprize de 15 minute), persoana vatamata va fi culcata si i se va ridica membrul ranit. Se mai poate turna din cand in cand apa rece peste compresa sau aceasta poate fi inlocuita cu o alta.

(2) Compresa rece se poate realiza prin inmuierea unui prosop in apa rece, stoarcerea lui de excesul de apa si infasurarea in jurul partii afectate.

(3) Punga cu gheata poate fi pregatita astfel: se umple o punga de plastic sau de cauciuc cu gheata sparta, apoi se scoate aerul din ea si se inchide bine, ca sa nu se scurga apa. Punga se inveleste intr-un prosop si se aplica cu atentie pe rana, in reprize de 15 minute. Schimbati gheata daca e necesar. Este interzis sa se aplice punga cu gheata direct pe piele.

7.2. Plagi minore cu sangerari

Art.66. Plagile minore cu sangerari mici juliturile, taieturile mici si zgarieturile minore vor fi spalate cu apa de la robinet si sapun, daca sunt murdare, dupa care se sterg cu tifon steril si se acopera cu pansament special preparat sau improvizat.

7.3. Plagi grave cu sangerare abundenta

Art.67. In cazul plagilor grave cu sangerare abundenta este necesara o apasare continua si directa. Daca rana este mai mare si marginile sunt desfacute, acestea se vor apropia marginile inainte de a apasa. Daca in rana nu se gasesc corpuri straine, se acorda primul ajutor dupa regulile pentru hemostaza.

7.5. Plagi prin intepare

Art.71. Mai ales daca rana este la torace sau abdomen, plagile intepate se vor trata cu multa atentie: se controleaza sangerarea si se da primul ajutor pentru dezinfectarea si pansarea ranii; pentru masurile ulterioare se solicita interventia unui cadru sanitar.

7.6. Plagi prin strivire

Art.72. Chiar daca ranitul nu prezinta semne si simptome de soc la scoaterea de la locul accidentului, in caz de plaga prin strivire trebuie acordat imediat primul ajutor pentru a impiedica instalarea si agravarea socului:

se protejeaza victima fata de alte circumstante de accidentare;

se opreste sangerarea (sangerarile);

se aplica pungi de gheata pe zona ranita;

se aplica manevrele specifice de prevenire a aparitiei si instalarii socului.

7.7. Plagile palmei

Art.73. Daca rana este de-a latul palmei (transversala fig.29), aceasta se acopera cu un pansament gros, se indoaie degetele peste pansament ca sa se formeze pumnul si sa apese pe rana. Se bandajeaza mana inchisa cu un bandaj triunghiular, cu centrul pe interiorul incheieturii pumnului, se aduc capetele de jur imprejurul dosului mainii ca sa se incruciseze in diagonala peste degete si se leaga in jurul incheieturii. Se ridica si se sprijina mana intr-o esarfa.

Art.74. Daca rana este longitudinala (de-a lungul palmei, fig.30), se pune pansamentul pe aceasta si se bandajeaza mana cu degetele intinse. O fasa aplicata in jurul mainii va mentine rana inchisa. Se ridica si se sprijina mana cu o esarfa.

7.8. Plagile abdomenului

Art.75. Metoda de pansare a unei rani abdominale se alege astfel:

daca organele nu sunt iesite in afara, se aplica un pansament pe rana si se bandajeaza strans;

daca organele ies in afara, nu trebuie incercata reintroducerea lor; se acopera rana si organele iesite cu un pansament umed mare sau cu un prosop moale umed si apoi se bandajeaza fara a strange; nu se administreaza nimic bolnavului pe gura; daca ranitul tuseste sau vomita, se sprijina abdomenul cu bandaje late; se asigura transportul victimei la o unitate medicala de specialitate.

7.9. Ingrijirea segmentelor amputate

Art.76. Partile amputate complet sau partial trebuie conservate, indiferent de conditia in care se afla, si duse la spital impreuna cu ranitul.

Daca partea este amputata partial, se va mentine cat mai aproape posibil de pozitia anatomica normala, se acopera zona cu pansamente sterile, bandajand-o si sprijinind-o. Se pune o punga de gheata sau o alta compresa rece impermeabila pe rana si peste bandajele ce acopera rana.

7.10. Metode de realizare a hemostazei in hemoragiile externe

Art. 80. (1) In cazul hemoragiilor mici, hemostaza se realizeaza prin simpla compresiune, obtinuta printr-un pansament corect aplicat.

(2) In hemoragiile mijlocii si mari, daca hemostaza spontana nu se produce, se va acorda primul ajutor sub forma unei hemostaze provizorii. Hemostaza definitiva se realizeaza numai de catre medic.

Art.81. In functie de vasul de sange afectat, de volumul sangerarii si de localizare, pentru realizarea hemostazei se pot utiliza: metoda pansamentului compresiv, compresiunea manuala, compresiunea circulara a tesuturilor, compresiunea prin flexie fortata a membrelor.

Art. 82. (1) Metoda pansamentului compresiv se foloseste in hemoragiile capilare si in hemoragiile venoase mici, mai ales cand garoul nu poate fi utilizat, dar nu se aplica daca in rana se afla corpuri straine ascutite.

(2) Pansamentul compresiv se realizeaza prin asezarea unui strat gros de comprese sterile peste primele comprese cu care se acopera rana (sau a unei bucati de panza curata impaturita la dimensiunile ranii), care se strang cu un bandaj compresiv.

(3) Daca pansamentul compresiv este folosit la nivelul unui membru, trebuie urmarita extremitatea acestuia pentru a constata o eventuala racire, coloratie violeta sau disparitia pulsului, caz in care trebuie slabita putin compresiunea; de asemenea, se recomanda ca membrul ranit sa fie ridicat pentru a favoriza circulatia venoasa.

Art.83. Compresiunea manuala se realizeaza numai de salvatori instruiti, prin apasarea arterei afectate pe un plan osos situat intre inima si artera. In functie de calibrul vasului si de profunzimea acestuia, apasarea se va face cu o oarecare forta, cu varful degetelor, cu unul sau mai multe degete sau chiar cu pumnul. Punctele de compresiune, in functie de artera si locul in care aceasta trebuie comprimata, sunt:

in hemoragiile fruntii si ale pielii capului se preseaza arterele temporale, situate de ambele parti ale fetei, inaintea urechii si deasupra pometilor obrajilor;

in hemoragiile fetei se va presa, cu degetul, santul de pe marginea maxilarului inferior, de partea leziunii, pe unde trece artera maxilara;

in hemoragiile mari ale fetei si gatului, compresiunea se realizeaza pe artera carotida pe fata antero-laterala a gatului spre baza acestuia; in adancime se simte un plan osos, iar in artera se simte pulsul;

in hemoragiile umarului si bratului se apasa artera subclaviculara, patrunzand cu degetul mare deasupra claviculei si comprimand artera pe arcul osos al primei coaste;

in hemoragiile bratului si cotului se comprima artera axilara, patrunzand cu mai multe degete in apropierea axilei, pe fata interioara a bratului;

Fig. 32. Principalele puncte de compresiune a vaselor pentru hemostaza de scurta durata

in hemoragiile antebratului se comprima artera humerala, la brat; artera trece pe fata interioara a bratului, avand dedesubt planul dur al osului humerus;

in hemoragiile mainii se comprima cu ambele degete mari arterele radiala si cubitala, pe fata anterioara a antebratului, in dreptul pumnului (la nivelul locului unde se ia pulsul);

in hemoragiile membrului inferior se comprima artera femurala, la diferite niveluri, in functie de localizarea ranii:

la locul unde se indoaie coapsa pe abdomen (plica inghinala), se apasa cu pumnul strans imediat deasupra zonei inghinale;

se apasa cu amandoua degetele mari sau cu mai multe pe fata antero-interioara a coapsei, avand dedesubt osul femur;

daca hemoragia este mai jos de genunchi, se comprima artera care trece prin gropita dinapoia genunchiului (spatiul popliteu);

in unele cazuri poate fi comprimata si artera abdominala, prin apasarea cu pumnul in partea de jos a abdomenului.

Art.84. In timp ce se realizeaza hemostaza prin compresiunea manuala a unei artere, se va pregati un garou si oprirea sangelui se va completa prin metoda compresiunea circulara a tesuturilor.

Art.85. In absenta unui garou, pentru compresiunea circulara a tesuturilor se pot utiliza: un tub, o banda de cauciuc (80100 cm lungime) sau o curea, franghie, cravata, fasii textile sau de plastic etc., dar in nici un caz sfoara sau snur subtire ori sarma.

Art.86. La aplicarea garoului trebuie sa se respecte urmatoarele reguli:

garoul trebuie folosit doar in ultima instanta sau pe timpul curatarii si pansarii plagii, numai in cazul ranirii membrelor, infasurandu-se la radacina acestora;

compresiunea se realizeaza dupa ce membrul ranit este ridicat in sus cateva secunde, pentru a se goli de o parte din sangele venos;

garoul se aplica numai peste un invelis textil (panza, vata etc.);

locul aplicarii garoului difera dupa tipul hemoragiei: venoasa garoul se plaseaza distal, sub nivelul plagii; arteriala garoul se aplica proximal (deasupra plagii);

garoul se aplica acolo unde vasul de sange este mai la suprafata si trece totodata peste un plan osos: la radacina bratelor la patru laturi de deget sub axila, respectiv la radacina coapsei la nivelul zonei inghinale;

garoul nu se aplica pe antebrat sau gamba;

daca vasul de sange este situat mai in profunzime, se va aplica un rulou textil intre piele si garou; se cauta mai intai locul in care se simte sub degete pulsul si se plaseaza in acest loc ruloul prin intermediul caruia se va transmite presiunea exercitata de stransoarea garoului; apoi se trece garoul o data sau de doua ori in jurul membrului, intins ca o coarda, strangandu-se prin innodarea sau rasucirea capetelor sale (eventual utilizandu-se un betisor).

Art.87. Daca garoul nu este din cauciuc, se aplica masuri suplimentare:

se face un prim lat de panza, strans la radacina membrului;

in nod se introduce un bat sau un creion si se rasuceste la 1800 pentru cresterea compresiunii circulare; capatul rasturnat in jos al batului se fixeaza cu un al doilea lat de panza.

Art.88. Deoarece este interzisa mentinerea garoului mai mult de o ora, interval in care trebuie sa se faca hemostaza definitiva, pe un bilet atarnat de garou se vor nota ora si minutul aplicarii sale. Daca se depaseste intervalul in timpul transportarii victimei spre spital, se slabeste usor garoul (fara a-l scoate) timp de 12 minute la fiecare 1520 minute, dupa care, de fiecare data, se strange din nou. Pe timpul slabirii garoului, se apasa pansamentul cu palma, comprimand plaga. Desfacerea definitiva a garoului se face lent, prin decompresiune progresiva, timp de 45 minute.

Art.89. In anumite situatii, se va inlocui garoul cu metoda compresiunii prin flexie fortata a membrelor, dupa cum urmeaza:

pentru hemoragiile coapsei se aplica un sul de tifon (panza) in plica inghinala, dupa care se indoaie gamba pe coapsa si coapsa pe abdomen, fixand aceasta pozitie cu ajutorul unei fasii textile (fular, basma);

pentru gamba sau picior se aplica un sul la indoitura genunchiului, se flexeaza bine gamba pe coapsa si se fixeaza pozitia;

se procedeaza la fel pentru mana, antebrat si brat, aplicand sulul la nivelul articulatiei cotului.

Art.90. Atunci cand accidentatul a pierdut mult sange, el trebuie culcat cu capul mai jos decat picioarele. Daca ii este sete, i se vor da cantitati mici si repetate de bauturi calde, i se vor incalzi mainile si picioarele cu sticle de apa calda si i se vor administra calmante. In situatii extreme in iminenta unui soc hemoragic, atunci cand accidentatul este inconstient, are pulsul rapid si slab, respira superficial si are o paloare extrema, se poate aplica cate un garou la toate membrele, dupa ce acestea au fost ridicate.

7.11. Sangerari externe cu localizari diverse

Art.91. In caz de sangerari la nivelul gingiilor, se pune un pansament pe alveola dintelui sau pe rana respectiva, suficient de gros pentru a impiedica muscarea completa. I se spune victimei sa apese pe pansament, sprijinind barbia cu mainile, pana se opreste sangerarea (1020 minute). Daca nu poate fi controlata sangerarea, se apeleaza la un medic. Dupa ce sangerarea a incetat, nu se clateste gura.

Art.92. Pentru sangerarile din limba sau obraz, se va folosi un pansament steril sau o carpa, cu care se apasa pe rana cu degetul mare si un alt deget.

Art.93. Daca sangerarile la nivelul scalpului (pielii paroase a capului) sunt complicate cu o fractura a craniului sau prin existenta unui obiect infipt, se va evita palparea, apasarea sau infectarea ranii. Se curata rana de murdarie, se aplica un pansament gros, steril, destul de mare pentru a depasi marginile ranii si se bandajeaza strans. Daca exista si un obiect infipt, se aplica un pansament compresiv in jurul acestuia.

Art.94. Daca sangerarile din nas sunt produse prin ranire indirecta, cum ar fi o fractura a craniului, nu se opreste curgerea sangelui.

Art.95. In sangerari ale nasului rezultate din alte cauze, se aseaza ranitul in pozitie sezand, cu capul usor inclinat in fata si este pus sa-si stranga narile intre degetul mare si aratator circa 10 minute, timp in care respira pe gura. Articolele de imbracaminte se desfac la gat si la piept. Se linisteste victima, pentru a evita cresterea pulsului si a sangerarii. Victima nu trebuie sa isi sufle nasul cateva ore dupa ce sangerarea s-a oprit. Daca in urma acestor masuri, sangerarea nu se opreste, accidentatul trebuie dus la spital.

Art. 96. (1) Daca sangerarile din urechi sunt insotite de o eliminare a unui lichid galbui (simptom care indica o fractura craniana), nu trebuie incercata oprirea curgerii de sange sau de alte lichide si nu se acopera urechea cu tifon.

(2) Se anunta imediat medicul si se aplica un bandaj cervical si un pansament steril lejer pe ureche. Ranitul va fi culcat pe partea afectata, sprijinindu-i-se cu atentie capul si gatul, cu partea superioara a corpului usor ridicata. Daca vomita sau daca trebuie lasat singur, va fi asezat in pozitia de recuperare pe partea afectata. Se controleaza respiratia si circulatia si se iau masurile impotriva socului.

Art.97. In cazul sangerarii varicelor, membrul inferior se ridica cat de mult, pana la limita confortului, se aplica un pansament compresiv si se fixeaza pansamentul cu un bandaj, in timp ce membrul e mentinut ridicat si sprijinit. Se scoate si se desface orice articol de imbracaminte care ar putea impiedica circulatia sangelui. Victima se transporta la spital.

7.12. Sangerari interne

Art.98. Sangerarea interna poate fi recunoscuta astfel:

sangele curge din ureche sau nas ori poate sa apara la un ochi puternic injectat sau invinetit raniri la cap;

se elimina spuma insangerata la tuse traumatismele toracelui;

daca sangele din materialul vomitat este rosu aprins, sangerarea din stomac este recenta; daca este brun si granulat, sangerarea este mai veche;

sangerarile la nivelul superior al intestinelor dau scaunului o culoare neagra, iar cele la nivelul inferior o culoare rosie;

urina devine rosiatica sau maronie in cazul sangerarii rinichilor sau a vezicii urinare.

Art.99. Primul ajutor in sangerarile interne trebuie sa previna si sa intarzie instalarea starii de soc si sa asigure asistenta medicala de specialitate cat mai curand. Se aseaza ranitul in pozitia culcat, cu picioarele ridicate la 1530 cm, daca ranile o permit, avertizandu-l sa nu se miste. Daca este in stare de inconstienta, trebuie asezat in pozitia de recuperare.

Art.100. Nu se ofera nimic pe gura, se desfac articolele de imbracaminte stranse in jurul gatului, pieptului sau taliei, se calmeaza ranitul explicandu-i importanta de a se relaxa fizic si psihic. Ranitul trebuie tinut la temperatura confortabila, protejat de temperaturi extreme si transportat de urgenta la spital, daca nu poate fi adus medicul la accidentat.

Art.101. Este obligatoriu sa se noteze datele care l-ar putea interesa pe medic: marimea si calitatea pulsului si a respiratiei, temperatura pielii, simptome cum ar fi voma, urinare necontrolata sau tulburari intestinale, timpul cand au aparut schimbari majore in infatisarea sau starea ranitului.