IMUNITATEA TRACTUSULUI UROGENITAL

IMUNITATEA TRACTUSULUI UROGENITAL

Tractusul urogenital joaca un rol important in apararea organsimului, bazata pe mecanisme specifice sau nespecifice.

Simplul flux urinar si pH-ul urinei asigura o anumita protectie. Prezenta unui epiteliu pluristratificat, bogat in glicogen,la nivelul vaginului furnizeaza prin descuamare un substrat abundent pentru dezvoltarea florei specifice care intra in competitie cu germenii patogeni (rezistenta la colonizare).

Flora vaginala normala, constituita in principal din Lactobacillus acidophilus, produce cantitati mari de acid lactic care scade pH-ul vaginal si contracareaza proliferarea anumitor microorganisme patogene. Nivelul de glicogen al celulelor epiteliale este sub control estrogenic la femele, infectiile vaginale aparand mai frecvent inainte de pubertate si mai ales dupa menopauza. Estrogenii provoaca in acelasi timp un aflux de polimorfonucleare neutrofile la nivelul mucoasei uterine, ce contribuie la eliminarea germenilor prin fagocitoza. Aceasta explica rezistenta mai mare la infectii a uterului in faza foliculara. Progesteronul, dimpotriva, exercita o actiune inversa. In afara acestor mecanisme neimunologice, anticorpii din diferite clase, mai ales din clasa IgA sunt regasiti in urina si in mucusul cervico-vaginal. Aceste imunoglobuline protejeaza in mod eficace mucoasele, in special prin prevenirea adeziunii anumitor virusuri, bacterii si levuri pe suprafata epiteliala. Totusi, pot fi detectate in urina mucusul cervic-vaginal, sperma si imunoglobuline din clasele IgE, IgG, IgM. Concentratia IgG creste foarte mult atunci cand apar reactii inflamatorii. Mai mult, prezenta celulelor sangvine in mucusul vaginal si reactiile de hipersensibilitate intarziata de tipul IV, observate in cazul infectiilor cu Campylobacter fetus denota ca si imunitatea celulara participa in egala masura la defensiva imuna a tractusului urogenital.

Tractusul genital mascul

Prezenta anticorpilor in secretiile preputiale este frecventa in cazul infectiilor cu microorganisme, dar rolul lor exact nu este cunoscut. Dimpotriva, prezenta anticorpilor antispermatici in plasma seminala si in ser, paote fi la originea anumitor cazuri de infertilitate la om si animale. Prezenta acestor anticorpi rezulta dintr-o autoimunizare sau este consecinta unei rupturi a barierei hematotesticulare in urma traumatismelor, inflamatiilor, obstructiei tubare sau vasectomiei.

In medicina veterinara, rolul lor este mai putin cunoscut, dar poate explica anumite cazuri de infertilitate.

Tractusul genital femel

Existenta unui raspuns imun, datorat infectiei tractusului genital femel, a fost studiat in situatia de infertilitate la vaca. Astfel, infectia acesteia cu Mycoplasma bovigenitalium sau M. bovis se asociaza cu prezenta aglutininelor in mucusul cervico-vaginal, putand sa promoveze de o maniera semnificativa, fagocitoza, aspect descris 'in vitro' sa impiedice adeziunea micoplasmelor la suprafata mucoaselor, sau sa inhibe cresterea lor. In infectiile cu Trichomonas fetus si Trichomonas vaginallis, raspunsul imun local este dat in principal de IgE, cel putin la femeie.

Reactia de hipersensibilitate locala care rezulta sta la baza simptomatologiei, dar afecteaza si permeabilitatea vasculara cu cresterea concentratiei locale in IgG.

Raspusnul imun la infectiile cu Candida albicans a fost in particular studiata la specia umana. Aceasta levura este un microorganism comensal, prezent in tractusul digestiv al omului si animalelor; ea este considerata din aceasta cauza ca un microorganism endosaprofit. In caz de modificare a sistemului hormonal (graviditate), schimbari in flora intestinala (antibioterapie), imunodepresia (administrarea de glucocorticoizi) sau in prezenta altor factori favorizanti, Candida albicans se dezvolta si poate invada diferite organe ale corpului.

La nivelul mucoasei vaginale, fagocitoza este mecanismul de aparare nespecifica principala. Aici se gasesc polimorfonuclearele neutrofile, si in masura mai mica macrofagele, care fagociteaza si distrug Candida albicans dupa opsonizarea prin anticorpi. Polimorfonuclearele neutrofile adera in egala masura la formele hifale ale levurii, care sunt fagocitate si distruse datorita enzimelor lizozomale proprii.

In stadiul de dezvoltare hifala defensiva organismului este in general insuficienta, dar o interventie terapeutica conduce in general la vindecare. Mai mult, au fost descrise si mecanisme specifice ale defensivei imune in care limfocitele T par sa joace un rol importnat. In sfarsit prezenta aglutininelor in mucusul cervico-vaginal poate fi detectata in vederea unui test de diagnostic. Aceasta situatie este asemanatoare si pentru bruceloza, campilobacterioza si trichomonoza.