Introducere in histologia ganglionului limfatic

Introducere in histologia ganglionului limfatic

Sistemul limfatic - Sistemul limfoid

Din punct de vedere anatomic ganglionii limfatici sunt situati pe traiectul vaselor limfatice cu care constituie sistemul limfatic, element al sistemului circulator, al carui rol este de a conduce limfa si de a o deversa in sistemul venos.

Din punct de vedere tisular, ganglionii fac parte din ceea ce s-a convenit sa se numeasca sistemul limfoid, el insusi caracterizat prin prezenta predominanta a celulelor zise limfoide: limfocite, plasmocite si celulele care le-au dat nastere.

Grosso modo se poate spune ca sistemul limfoid comporta doua categorii de tesuturi (Cazal):

Tesutul limfo-epitelial in care celulele limfoide sunt asociate cu celule epiteliale.

El cuprinde, mai ales, timusul, dar de asemenea, partea limfoepiteliala a tesutului limfoid diseminat in contact cu mucoasele, mai ales cele digestive, elementele inelului lui Waldeyer, placile lui Peyer, apendicele.

Tesutul limfo-retotelial (sau limfo-reticulo-endotelial), in care celulele limfoide sunt asociate celulelor reticulohistocitare, adica, pe de o parte, elemente mobile (histiocitele) si, pe de alta parte, celule fixe (reticulare sau pseudo-endoteliale).

Ganglionii limfatici sunt in mod esential constituiti din tesut limfo-retotelial. Acelasi lucru exista si in splina (pulpa alba) si in partea limfo-retoteliala a tesutului limfoid diseminat in contact cu mucoasele.

Dezvoltarea ganglionilor limfatici

(Thomas S. Lesson, C. Roland Lesson)

Ganglionii limfatici se dezvolta dupa formarea sistemului vascular limfatic primitiv. In tesutul conjunctiv asociat plexurilor vasculare limfatice apar condensari de celule mezenchimatoase, care ulterior, infiltreaza vasele.

Limfaticele se formeaza in situ, pornind de la aceste celule. Sinusurile limfatice se dezvolta pe seama spatiilor limfatice izolate in interiorul mezenchimului. Aceste spatii fuzioneaza spre a forma un sistem de sinusuri anastomozate la nivelul ganglionilor in curs de dezvoltare. Mai tarziu, acest sistem va veni in contact cu vase limfatice aferente si eferente. Tesutul conjunctiv extern sinusului marginal se va ingrosa pentru a forma capsule, si se va intinde in ganglioni, ca si in trabecule; aceasta capsula va ramane totdeauna separata prin sinusuri de concentrarile de tesut limfoid.

Raspandirea ganglionilor limfatici

Ganglionii limfatici sunt in numar variabil, dar se gasesc mai mult sau mai putin constant, in anumite regiuni bine definite ale corpului, cum sunt; regiunea prevertebrala, mezenterul, tesutul conjunctiv lax al axilei si al regiunii inghinale, lojele carotidiene. Se prezinta frecvent in lanturi sau grupuri.

Structura

Fiecare ganglion prezinta un corp oval in forma de bob de fasole al carui diametru poate fi cuprins intre 1 si 25 mm. Indiferent de forma, prezinta o mica depresiune - hilul - pe unde intra si ies vasele sanguine. Vasele limfatice aferente patrund prin numeroase locuri ale suprafetei convexe, in timp ce vasele eferente nu ies decat la nivelul hilului.

Ganglionii limfatici sunt acoperiti de o capsula conjunctiva bine delimitata care trimite spre interiorul organului un anumit numar de septuri sau trabecule. La randul lor, aceste septuri se prelungesc cu un grilaj fin de tesut reticular.

Parenhimul ganglionului prezinta doua regiuni: una periferica - cortexul - caracterizata de prezenta de noduli limfoizi si alta centrala - medulara - in care tesutul limfoid este dispus mai ales sub forma de cordoane anastomotice neregulate.

Scheletul

Capsula este un invelis compact compus, mai ales, din fascicule stranse de fascicule colagene. Se mai pot gasi in capsula o retea laxa de fibre elastice, ca si cateva fibre musculare netede. La nivelul hilului capsula se ingroasa considerabil.

De la nivelul fetei interne a capsulei iau nastere trabecule de fibre colagene dense, care se proiecteaza spre interiorul fiecarui ganglion, impartind cortexul intr-un anumit numar de compartimente. In medulara trabeculele se ramifica abundent si in cele din urma, fuzioneaza cu tesutul conjunctivo-hilar.

Capsula, hilul si trabeculele alcatuiesc scheletul colagenic al ganglionului. In interiorul scheletului exista un grilaj delicat de fibre de reticulina continand celule reticulare si macrofage fixe. Spatiile situate in interiorul reticulului formeaza sinusurile limfatice, prin care filtreaza limfa; aceste sinusuri contin celule libere.

Cortexul

Gradul de dezvoltare al trabeculelor si separarea cortexului in compartimente variaza dupa specia animala si dupa regiunea din corp in care este situat ganglionul. La om compartimentarea este mai putin marcata decat la majoritatea mamiferelor inferioare. In interiorul compartimentelor corticale, limfaticele sunt ingramadite sub forma de noduli, agatati indirect prin reticulina de capsula si de trabeculele cele mai apropiate. Nodulii sunt separati de capsula si de trabecule, de spatii clare, sinusurile periferice, prin care circula limfa.

Cu toate ca cortexul inconjura de obicei medulara, cu exceptia hilului, el poate prezenta variatii de grosime considerabile. Nodulii corticali contin adesea o regiune centrala mai clara - centrul germinativ.

Celulele care constituie fiecare centru germinativ sunt mai voluminoase, contin mai multa citoplasma si au nuclei mai palizi decat cei ai limfocitelor mici, de unde aspectul mai clar al zonei centrale pe cupele colorate. Majoritatea acestor celule sunt limfocite mijlocii; unele sunt limfoblasti si plasmocite. In timpul fazelor de activitate limfocitele mici sunt produse de catre celulele centrului germinativ si sunt impinse treptat la periferie, care devine cortexul nodulului.

Dupa un anumit timp, activitatea mitotica slabeste si dispare fina delimitare dintre celulele centrului germinativ si cortex. Centrul devine inactiv si nodulul revine la aspectul sau omogen din repaus.

In anumite conditii patologice unele dintre centrele clare contin numeroase macrofage libere. Aceste zone au fost numite centrii de reactie.

Medulara

Constituentii celulari ai medularei si corticalei sunt identici, dar se dispun diferit. In medulara tesutul limfoid ia forma de trasee limfoide dense - cordoanele medulare care se intind intre ramurile de diviziune neregulat anastomozate ale trabeculelor. Unele se continua cu fata profunda a nodulilor corticali. Cordoanele medulare sunt separate de catre sinusurile limfatice medulare. Reticulul care limiteaza sinusurile leaga cordoanele de trabecule vecine. Ansamblul - tesut limfoid dens, sinusuri si trabecule - este asemanator celui care se afla in cortex.

Vase limfatice si sinusuri

Circulatia limfei printr-un ganglion limfatic curpinde:

vase limfatice aferente;

un sistem de sinusuri limfatice in interiorul ganglionului;

vase limfatice eferente.

Mai multe vase aferente strapung capsula pe marginea convexa a ganglionului si se deschid in sistemul de sinusuri limfatice.

Vasele aferente sunt prevazute cu valvule deschise in partea ganglionului.

Fiecare ganglion are un sistem sinuos de vase neregulate - sinusurile. Spre deosebire de vasele limfatice si sanguine marginite de un endoteliu, sinusurile au pereti discontinui. Ele sun marginite, de asemenea discontinuu, de celule reticulare si de macrofage fixe agatate de fibrele de reticulina.

Sistemul sinusurilor cuprinde trei parti: vasele aferente se deschid in sinusul marginal sau subcapsular, care separa capsula de parenhimul cortical.

De la sinusul marginal, limfa curge in sinusurile corticale, care se intind intre nodulii centrali si trabecule.

Sinusurile corticale se continua cu sinusurile medulare, care se interpun intre trabecule si cordoanele medulare.

Sinusurile medulare traverseaza portiunea ingrosata a capsulei la nivelul hilului si se continua cu vasele limfatice eferente. Vasele eferente sunt mai putin numeroase, dar mai mari decat cele aferente si contin valvule care se deschid de partea opusa ganglionului. Dispozitia valvulelor in vasele aferente si eferente obliga limfa sa curga intr-un singur sens prin ganglion.

Vase sanguine si nervi

Arterele patrund in ganglionul limfatic la nivelul hilului si dau ramuri pentru cordoanele medulare si pentru trabecule.

Ramurile destinate cordoanelor se continua in cortex pentru a alimenta nodulii corticali. Cele destinate trabeculelor hranesc tesutul conjunctiv al trabeculelor si ajung, in cele din urma, la capsula.

In interiorul cordoanelor medulare si in nodulii corticali exista plexuri capilare dense. De la nivelul lor sangele este colectat in vene care urmeaza, in general, acelasi traiect ca si arterele si ies din ganglion prin hil.

Nervii in majoritate vasomotori, patrund prin hil impreuna cu vasele sanguine pe care le urmeaza in interiorul ganglionului.

Elemente celulare

Ganglionii cuprind diferite tipuri celulare a caror morfologie a fost bine precizata datorita microscopului electronic.

Reticulocite

Sunt celulele - suse. Se disting doua tipuri: celule reticulare primitive "in repaus" (dar care se pot activa sub efectul a diversi stimuli) si celule reticulare "activate", ceea ce se traduce prin semne citologice de activitate si prin o anumita actiune fagocitara.

Celule din linia limfocitara

Plecand de la limfoblast la limfocitul mare, apoi la cel mijlociu si, in sfarsit, la cel mic, "evolutia de la o forma la alta e continua si se exprima prin reducerea progresiva a taliei nucleului si citoplasmei, intovarasita de o augmentare generala a contrastului celular" (Bernhard si Le Plus).

Limfoblastul masoara 15-20 microni, iar limfocitul mic 5-8 microni. Celulele cele mai numeroase sunt limfocitele mici. Acestea sunt de doua tipuri: unele timus-dependente sau T si altele, timus-independente sau B (burso-dependente). Limfocitele B formeaza structurile corticalei superficiale sau foliculare (nodulare), in timp ce limfocitele T sunt elementele caracteristice zonei paracorticalei sau intermediare (corticala profunda).

Sub aspect imunologic limfocitele T si B poseda o serie de caractere functionale comune (St. Berceanu si E. Paunescu):

a)      sunt inactive in absenta antigenului;

b)      poseda pe suprafata membranei lor receptori pentru antigene;

c)      sunt radiosensibile;

d)      dupa activare prin antigen ambele intra rapid in cicluri mitotice repetate, care duc la aparitia de clone de celule identice si sensibile la antigen;

e)      preexpunerea la antigen poate altera raspunsul celulelor T si B la restimularea cu acelasi antigen si anume: fie ca populatia limfocitara respectiva capata proprietatea de a raspunde mai rapid la antigen (stare de memorie imunologica pozitiva), fie ca devine mai slab reactiva (stare de memorie imunologica negativa), rezultand o partiala sau completa toleranta imunologica;

f)        atat in populatiile T cat si in cele B, celulele individuale sunt eterogene in ceea ce priveste specificitatea receptorilor la suprafata.

Studiul limfocitului la microscopul electronic nu permite sa se gaseasca nici-unul din simptomele citologice care merg in paralel cu secretia proteinelor. Deci este putin probabil ca limfocitul sa poata elabora anticorpi circulanti si, oricum, in mica cantitate (Bernhard si Granboulan). Totusi, limfocitul e o celula cu potentialitati multiple, in care nucleul joaca rolul esential: ADN, informatia genetica, posibilitatea de a forma celule mai mari, mai tinere si mai active, care sunt celulele imunologic competente.

Celulele din linia plasmocitara, plecand de la forma imatura (plasmoblastul de 15-20 microni), la forma matura (plasmocitul de 8-14 microni). ele comporta, de asemenea, un organit celular, ergastoplasma, in general, purtator al unei substante proteinice si deci martor al unei activitati de sinteza a proteinelor.

Ergastoplasma e, de altfel, prezenta in egala masura in limfocit, daca acesta este imuno-competent.

Celule fagocitare

Exista celule fagocitare de tipuri diferite, dar al caror punct comun este acela ca sunt dotate cu proprietati fagocitare in ganglionul limfatic. Ele comporta:

celule litorale - care sunt celule reticulare fixate, aplatizate, marginind sinusurile. Ele au o activitate fagocitara variabila, dar ar fi susceptibile in anumite circumstante patologice de a-si dezvolta activitatea, de a deveni mobile si de a se transforma in histiocite sau macrofage.

histiocite (alias mare limfocit clar, monoblast, histoblast, promocit, limfocit reticular, etc.) a caror functie predominanta este, in mod singur, fagocitoza;

macrofage cu "tingible bodies" (al lui Flemming), caracterizate prin blocuri citoplasmatice de ARN. Aceste macrofage participa la prelucrarea antigenilor fagocitati pe care ii transforma in antigeni cu greutate moleculara mai mica si ii furnizeaza apoi limfocitelor invecinate. Dupa unii, macrofagele ar fi celule mari histiocite (35 microni) supraincarcate cu material fagocitat si mai mobile.

Celule foliculare dedritice

Caracterizate prin lungi prelungiri citoplasmatice care formeaza o "textura" caracteristica; prin prelungirile lor, aceste celule retin un timp indelungat antigenul, fara a-l denatura sau digera (G.V.J. Nossal).

Celule diverse: fibroblasti, mastocite, diverse polinucleare, celule endoteliale.

In concluzie, ganglionul limfatic comporta doua mari tipuri de populatii celulare functional active:

limfocitele (celule imuno-competente, informatie genetica) si plasmocitele;

celule reticulare (histocite, macrofage, celule reticulare active) al caror rol esential este fagocitoza.

Modificari limfoganglionare legate de varsta

La copii ganglionii sunt mari, hipertrofici, cu foliculii bine dezvoltati si cu centrii mari reactivi, modificari care explica, cel putin partial, limfocitoza fiziologica, caracteristica acestei varste.

La batrani ganglionii se atrofiaza, iar parenchimul este partial (mai rar in totalitate) inlocuit prin tesut adipos (involutie adipoasa) sau prin tesut conjunctiv dens (scleroza ganglionara). Ganglionii cu modificari involutive au o functionalitate redusa.

Persistenta la copilul mare si la adult a unor ganglioni considerabil hipertrofiati reprezinta o stare constitutionala - starea limfatica - cu importante implicatii patologice.

Citologia

In interpretarea adenogramei trebuie tinut seama de mai multi factori:

un ganglion care a putut fi punctionat este un ganglion ce depaseste volumul normal, ceea ce inseamna ca la nivelul lui s-a produs un proces oarecare ce a dus la hipertrofie;

populatia celulara pe care o extragem dintr-un ganglion prin punctie poate sa varieze, cel putin teoretic, dupa cum materialul extras provine din zone diferite (corticola, medulara, sinus);

ganglionul este o statie seismografica, foarte sensibila, care inregistreaza cele mai mici agresiuni din vecinatate sau generale, reactionand uneori mai putin prin hipertrofie si mai mult prin schimbarea celularitatii;

continutul celular pe care il extragem din ganglioni reprezinta, ca tip de celule, expresia morfologica a starii functionale momentane a acestuia, stare despre care nu putem avea totdeauna informatii precise;

o adenograma poate fi descrisa oricand analitic, descriptiv, dar o concluzie sigura care sa reduca la minimum posibilitatile de eroare nu se poate decat cu greu formula in absenta datelor clinice.

In linii generale ganglion normal trebuie considerat ganglionul care se afla in stare de repaus relativ, cu o activitate limitata la functia lui limfocitoformatorare, de circulatie si recirculatie, nesolicitat de nici-o influenta exo sau endogena. In aceste conditii este sigur ca celulele majoritare sunt reprezentate de limfocitele adulte, aceleasi ca si limfocitele aflate in circulatie sau cele din splina si alte structuri limfoide. Nu vom intalni, nici pe departe, varietatea mare de celule pe care o gasim in maduva osoasa. Limfocitele care domina in ganglionul normal sunt limfocitele medii si mici. Celelalte celule - limfoblastii, celulele reticulare, histiocitele, plasmocitele, granulocitele, monocitele si eozinofilele - sunt foarte rare. In anumite imprejurari aceasta populatie celulara  sufera diferite modificari, transformandu-se prin anaplazie, metaplazie sau i se adauga alte celule prin metastaza.

Vom deosebi, deci, trei tipuri de populatii celulare:

a)      Celule existente in ganglionul limfatic nesolicitat, in conditii fiziologice normale;

b)      Celule aparute in ganglionul solicitat in diferite conditii patologice, benigne sau maligne.

Continutul celular al ganglionului normal este format din celule care reprezinta sistemul fagocitar: mononucleare (monocite, histiocite, macrofage fixe), cu functii complexe - antixenica, de pinocitoza, citocateretica, metabolica etc. - din celule reticulare, endoteliale sinusale, celulele liniei limfatice, plasmocite, mastocite si celule cu potential hematoformator. Dintre acestea din urma, vechilor conceptii, prin intermediul hematocitoblastului (celula orientata, rar intalnita in ganglionul normal) se va dezvolta in organul limfatic, seria limfocitara: limfoblastul, limfocitul mare, mediu si mic. De la celula zisa reticulara nediferentiata, considerata mult timp ca celula matca (stem cell), se poate urmari filiatiunea pana la limfocitul mic, adult. In tesutul limfatic nestimulat, sursa principala a limfocitelor adulte o constituie limfocitul mediu, prin cariochineza repetata. Acesta este punctul de vedere clasic al genezei seriei limfatice. Astazi, se stie, insa ca celula matca (stem cell) polipotenta hematopoetic, este o celula foarte asemanatoare limfocitului, de care nu poate fi deosebita morfologic. Totodata, se cunoaste ca limfocitele din ganglion, ca si cele din sange, sufera si ele in functie de solicitarile antigenice, un proces de modulatie in urma caruia limfocitele aparent mature iau un aspect blastic. Aceste limfocite transformate genereaza, la randul lor, celule cu caracter matur-limfocitar sau plasmocitar-producatoare de anticorpi.

In cele ce urmeaza vom analiza caracterele morfologice ale celulelor care se gasesc in ganglionul normal (Simu si Macavei).

Celula reticulara (reticulo histiocitara) are dimensiuni variabile.

Celula tanara are 15-20 microni si poate ajunge chiar la 30 microni. Citoplasma are o structura spongioasa si contine uneori mici granulatii azurofile. Are o culoare albastru-deschis sau usor violacee. Nucleul e rotund sau ovalar si ocupa pana la 3/4 din suprafata celulei. Prezinta o retea de cromatina fin dantelata cu granulatii la intretaierea ochiurilor retelei, ceea ce-i da un aspect fin, perlat. Nucleolii in numar de 1-3, sunt rotunzi si net delimitati.

Cercetarile actuale (Van Furth - 1970) au aratat ca celulele reticulare propriu-zise, care formeaza reteaua celulara a ganglionului si care produc fibre reticulare, sunt celule asemanatoare fibroblastelor, lipsite de activitatea fagocitara sau prezentand numai exceptional o astfel de activitate. Ele trebuie diferentiate de celulele cu activitate macrofagica provenite din maduva hematogena (monocite, histiocite), cu care se aseamana morfologic foarte mult, desi sunt mai fusiforme.

Histiocitul are originea in monocitul din maduva osoasa, care din circulatie trece in tesuturi si se transforma in histocit. Are o dimensiune variabila: 15-20-30 microni. Are o citoplasma clara de culoare cenusie si un nucleu alungit, cu cromatina dispusa in fasii, aderand cu unul sau ambii poli la membrana citoplasmei, avand infatisarea unui drapel. La nevoie, exercita o functie fagocitara, se deplaseaza pe cale limfatica si poate trece si in sange. Se poate transforma in celula epitelioida si in celule gigante multinucleate.

Monocitul - alta celula din sistemul macrofagelor, nu se deosebeste prea mult de monocitul din sange.

Exista doua tipuri de monocite:

unul mare (30-40 microni), cu citoplasma abundenta, palida patata, uneori cu microvacuole cu nucleul incurbat, romboidal, cu cromatina laxa;

altul mai mic (20 microni) care apare mai ales in ganglionii patologici (inflamatie) si pe care Bessis il descrie ca avand un aspect asemanator cu primul sau cu structura histiocitului.

Celule endoteliale sinusale corespunzatoare celulelor Kupffer din ficat, incadrate de unii autori intre histiocite, se intalnesc si in ganglionii limfatici normali. Au citoplasma alungita, un nucleu oval cu structura fina reticulara si uneori cate 1-2 nucleoli. Pot fi confundate cu celule epiteloide. Au si o functie fagocitara, apartinand fagocitelor fixe.

Hemocitoblastul este celula tanara, inca nediferentiata, dar in care se intalneste deja orientarea spre una din liniile celulare sanguine. Are un nucleu rotund sau infundat, cu 1-2 nucleoli. Intre el si citoplasma se interpune o banda ingusta perinucleara de culoare ceva mai deschisa, iar citoplasma propriu-zisa, bazofila, este mai inchisa la culoare spre periferia celulei. Seamana foarte mult cu celula hiperbazofila care apare in reactiile de aparare ce au loc in ganglioni.

Limfoblastul este intalnit foarte rar in frotiul din ganglionul normal si poate chiar lipsi. este celula tanara, nucleolata, din seria limfocitara. Are dimensiuni cuprinse intre 10 si 15 microni sau chiar mai mult. Nucleul este rotund, central situat. Are maximum 2 nucleoli. Este inconjurat de o citoplasma albastra ca cerul senin, mai inchisa la periferia celulei.

Limfocitul mare, prolimfocitul sau limfocitul tanar, este o celula de aceeasi marime ca si limfoblastul, uneori chiar mai mare. Are o forma rotunda, neregulata sau ovalara, cu citoplasma clara hialina, albastru deschis, de obicei fara granulatii.

Nucleul este rotund, oval sau alungit. In general, este lipsit de nucleoli.

Limfocitul mijlociu sau mediu. Este rotund sau ovalar, in jur de 10 microni. E o celula intermediara intre limfocitul mare si mic, cu o structura asemanatoare cu a celui mare, avand doar citoplasma mai redusa. Unii autori (Maximov) il considera ca fiind sursa principala a limfocitelor.

Limfocitul mic, adult are 5-9 microni. Se deosebeste structural de limfocitele descrise pana acum. are un nucleu picnotic, rotund, rareori ovalar, cu o discreta adancitura, o retea de cromatina densa, grunjoasa, de culoare rosie-violet inchisa, ocupand cea mai mare parte din celula. Este inconjurat de un lizereu foarte subtire de citoplasma omogena, uneori mai evidenta intr-o parte. Citoplasma poate fi uneori atat de redusa, incat e abia vizibila. Acest limfocit formeaza majoritatea celulelor in adenograma normala.

Ca o particularitate a celulelor limfocitare din ganglion, spre deosebire de cele circulante in sange si cele din maduva osoasa, mentionam ca citoplasma lor nu contine deloc sau foarte putine granulati azurofile. In rest, ele nu se deosebesc de celelalte limfocite din organism.

Plasmocitul este un element mai rar intalnit in ganglionul normal. Este o celula cu aspect caracteristic asupra careia s-au purtat interminabile discutii, in ce priveste geneza si functia. In ganglionul normal gasim plasmocitul matur, evoluat, cu dimensiunea in jur de 10 microni, cu nucleul excentric, la periferie, cu o retea densa de cromatina, imitand spitele unei roti. Forma lui este rotunda sau ovala. Citoplasma intens bazofila, granuloasa, uneori cu mici vacuole, imbraca nucleul in totalitatea lui. La periferia nucleului, unde citoplasma e mai abundenta intr-o parte, distingem o zona semicirculara mai clara - archoplasma. Axa mare a citoplasmei e perpendiculara pe axa mare a nucleului. In anumite imprejurari exista o mare varietate a plasmocitelor, mergand de la celula reticulara cu orientare plasmocitara si pana la plasmocitul adult. Alteori, limfocitele imbraca aspectul plasmocitelor (limfoplasmotic), banuindu-se ca ar avea o intensa activitate proteinoformatoare. Plasmocitele sunt raspandite in toate sectoarele ganglionului. Rareori izolate, ele insotesc de obicei procesele inflamatorii de orice natura.

Mastocitul (bazocitul tisular) e o celula de 15-20 microni cu nucleu rotund. Citoplasma il inconjoara ca un manson rotund sau romboidal. Mastocitele sunt celule de origine locala; ele se inmultesc foarte putin si traiesc mult. Se intalnesc in numar mare in leziunile inflamatorii si reactiile imunologice sau in leucemiile cu bazofilie, cand li se poate stabili si filiatiunea: mastoblasti, promastocite, mastocite. Mastocitul are importante functii secretorii (heparina, histamina) si este foarte bogat in enzime.

Eozinocitul se intalneste mai rar in ganglioni decat mastocitul. Are o structura si filiatiune asemanatoare cu a mastocitului, de care se deosebeste prin culoarea portocalie a granulatiilor si a numarului lor mai redus. Eozinocitele au probabil un rol in reactiile imunologice.

Granulocitele neutrofile si eozinofile se intalnesc foarte rar si nu au vreo particularitate care sa le deosebeasca de cele din sange. Prezenta lor in ganglion pledeaza fie pentru un proces inflamator infectios, fie pentru o afectiune care poarta amprenta unei specificitati (Hodgkin).

Unele din aceste celule, pe care le-am descris mai sus sub aspectul lor normal, se intalnesc rar sau lipsesc cu desavarsire in ganglionul care nu a fost solicitat. In ganglionii supusi diferitilor agenti traumatizanti, unele din ele vor suferi modificari ce or fi prezentare in cele ce urmeaza.

*

Continutul celular al ganglionilor, constituit din elementele descrise, in majoritate bazofile, dau frotiului colorat cu May-Grnwald-Giemsa o tenta albastra evidenta mai ales in unele procese patologice. Celulele plutesc adeseori intr-o masa constituita din citoplasma celulelor distruse. Pe acest fond albastrui, amorf, distingem vacuole sau grunji mici de citoplasma - corpii Wiliamson (fragmente desprinse din citoplasma). Aspectul si culoarea acestora dau indicatii precise asupra originii ganglionare a punctatului, putand astfel "ghici" chiar originea celulei (Snderstrm). Ele nu sunt artefacte, deoarece la un examen atent pe sectiuni, se observa si in vasele eferente ale ganglionilor (Dominici). Dougherty sustine ca fragmentele citoplasmatice reprezinta un proces activ.