POLIARTRITA REUMATOIDA

POLIARTRITA REUMATOIDA

Numita si poliartrita cronica evolutiva, artrita reumatoida este o boala autoimuna cu localizari mai frecvente la nivelul articulatiilor si tecilor sinoviale. Boala `ncepe cu o inflamatie cronica nesupurativa, ce duce cu timpul la instalarea de leziuni distructive si deformante ale articulatiilor. ~n aceasta perioada leziunile distructive care erodeaza suprafetele articulare sunt de aspect histologic granulomatos, iar sinoviala se `ngroase si este puternic infiltrata cu limfocite si plasmocite. Inflamatiile articulare au caracterul unei reactii granulomatoase, `n care sunt bogat reprezentate infiltratele limfoplamsocitare si macrofagele.

Leziunile nearticulare constau din vasculita cu localizari viscerale si tisulare diverse, precum si miocardita, serozita si chiar leziuni de neuropatie periferica.

Modificarile morfologice tisulare sunt `nsotite de perturbari complexe si severe ale mecanismelor umorale si celulare. Anomalia imuna cea mai semnificativa si cu rol `n geneza leziunilor, o constituie autoanticorpii anti-Ig, denumiti `n trecut, factorul reumatoid. Anticorpii anti-Ig, sunt de tip IgM si IgG. ~n aceasta boala se precizeaza ca imunoglobulinele, care au `n mod normal functie de anticorpi, joaca rol de antigen si provoaca un raspuns imun, prin producerea de anticorpi anti-Ig. Cantitatea mare de factor reumatoid din lichidul sinovial, comparativ cu cea serica, precum si prezenta lui `n cavitatea articulara, chiar `n absenta sa din ser, sugereaza ca articulatia este sursa principala a acestui factor.

Atc. antinucleari care se asociaza mult mai rar, sunt de 2 tipuri: comuni (antinucleoproteine sau anti-ADN nativ) in 80% din cazuri si particulari (RAP+ 'Rheumatoid arthritis precipitin') cu o specificitate pentru un Atg., oarecum caracteristic PR ('Rheumatoid arthritis nuclear antigen'). Factorii reumatoizi sunt anticorpi de clasa IgM (curent) sau IgG (rar) cu specificitate impotriva determinantilor Fc ai IgG (umane sau animale). FR de tip IgM pot fi diagnosticati prin reactii de aglutinare in vitro a unor particule invelite cu IgG. Aceste particule pot fi eritrocite de oaie (testul Waaler-Rose) bentonita sau latex. FR de tip IgG pot fi detectati prin aglutinarea unor Er Rh.⁺, 'sensibilizate' prin incubarea lor cu serul bolnavului si puse in contact cu un antiser anti-D. FR pot fi prezenti si in alte boli imune sau infectioase (lepra, tuberculoza, leishmanioza) sau pot fi indusi experimental cu antigene bacteriene (streptolizina S) sau cu alte microorganisme. Cele de mai sus sugereaza o relatie cauzala intre PR si o stimulare imuna cronica produsa la randul ei de o presiune antigenica de lunga durata.

Diagnosticul pozitiv se stabileste prin:

a.     determinarea factorului reumomatoid `n ser si sinovie (testul Waaler-Rose); evidentierea se face prin reactii de aglutinare a unor particule (eritrocite, latex), `nvelite `n IgG; se precizeaza ca 60-75% din caini cu artrtita reumatoida reactioneaza pozitiv cu titruturi mai mari de 1/16;

b.     examenul citologic al lichidului sinovial; se constata 10000-40000 leucocite/ml, `ntre ele fiind mentionat prezenta "ragocitelor", celule din categoria polinuclearelor, care contin incluzii intracitoplasmatice, rotunjite de culoare verzuie, asemanatoare boabelor de strugure (Pouchelon-1976, cit.Ghergariu).

Tratamentul se bazeaza pe medicatie antiinflamatorie si `n unele situatii imunosupresiva. Salicilatul, asociat cu doze mici de corticosteroizi, poate avea un efect benefic. Se apreciaza ca salicilatul ar reduce prostaglandinele care `n mod constant sunt crescute `n sinoviala reumatoida. Corticosteroizii sunt constraindicati, datorita accentuarii distructiilor asupra cartilajului articular.