Pufulita-cu-flori-mici – rolul in tratarea afectiunilor

PUFULITA-CU-FLORI-MICI – ROLUL IN TRATAREA AFECTIUNILOR

(Epilobium parviflorum)

Am primit odata o scrisoare de la un tata de familie în care scrie textual: „Va implor cu mâinile împreunate si ridi­cate, poate îmi mai puteti indica un drum înapoi spre sanatate si darui familiei mele, care sufera din greu alaturi de mine, un tata sanatos.' înainte îmi evoca drumul suferintei sale: în anul 1961 devine acuta o prostatita cronica (inflamatie cronica a prostatei) din cauza îmbaierii într-o apa care continea radiu. A umblat din spital în spital, dar nici un medic nu l-a operat; era disperat. La fiecare scaun elimina sânge si puroi. Din cauza numeroaselor medicamente a capatat ulcer duodenal si o afectiune grava la ficat, iar flora intestinala i-a fost distrusa. Era mai aproape de moarte decât de viata si a trebuit, la indicatia doctorului, sa suspende orice medicament. Apoi a fost operat, dupa cum scrie, pe cale electrica, în ciuda operatiei, inflamatiile au ramas pâna astazi. Medicamentele si injectiile i-au înrautatit din nou starea. A recurs la ceaiul de urzici si la ceaiul diu­retic care i-au ameliorat boala în asa masura, încât astazi poate lucra din nou. De acest drum chinuitor ar fi fost

probabil crutat mult încercatul tata de familie daca ar fi stiut de pufulita-cu-flori-mici

care poate vindeca din temelie bolile de prostata.

Pufulita-cu-flori-mici, necunoscuta pâna acum ca planta medicinala si nementionata

în nici o carte obisnuita despre plante medicinale, a intrat abia prin prezentarea din

prima editie a brosurii mele „Sanatate din farmacia Domnului' într-un adevarat mars
triumfal ca planta medicinala contra bolilor de prostata, în cel mai scurt timp a de­
venit cunoscuta în întreaga Europa si în afara ei, nu în ultima instanta din cauza ca a
ajutat deja multi oameni în maladiile susmentionate, în ultima vreme apare si în cartile
despre plante medicinale si revistele de specialitate.                               •

Din cauza numeroaselor varietati ale acestei flori s-a ivit însa o anumita incertitu­dine. Dintre subspeciile cu actiune tamaduitoare trebuie însirate urmatoarele: cârlige sau racitoaica (Epilobium roseum), pufulita-cu-flori-mici (Epilobium parviflorum), puflulita (Epilobium montanum), numita si fata-n fata, pufulita-verde-închis (Epilobium obscurum), puf ulita lanceolata (Epilobium lanceolatum), pufulita-de-colina (Epilobium collinum), pufulita-de-mlastina (Epilobium palustre), Pufulita-de-pietris (Epilobium fleischeri) si pufiilita-alpinâ (Epilobium anagallidifolium). Varietatile tamaduitoare se recunosc toate dupa florile lor mici în culori rosietice, roz pal sau al­bicioase. Ele stau ca batute-n cuie pe silicvele (fruct capsula) lunguiete, înguste, din care tâsnesc la plesnire semintele pavoazate cu peri albi, asemanatori bumbacului, în Tirol, pufulita este cunoscuta în mod surprinzator sub numele de „Frauenhaar' = parul femeii.

Din varietatile enumerate si care au putere lecuitoare se colecteaza întreaga planta, deci tulpina, frunze si flori, cu grija ca planta sa fie culeasa din mijloc - de altfel, ea se rupe foarte usor-, pentru ca sa poata forma noi mladite laterale. Ceea ce s-a cules se taie cât este în stare proaspata. Din ceaiul de plante se beau, si în cazurile cele mai grave, numai 2 cesti pe zi, si anume 1 ceasca dimineata, pe stomacul gol, si 1 ceasca seara. Acest lucru nu înseamna însa ca se poate renunta la controlul medical. Oricum, sfatul medicului trebuie cerut în orice boala grea.

Doua subspecii de Epilobium, care pot fi doar cu greu confundate cu celelalte soiuri cu flori mici, nu au voie sa fie colectate. Este vorba de cea numita rascoage, limbricas, pufulita sau sburatoare (Epilobium hirsutum) si de sburatoare (Epilobium angustifblium). La prima dintre ele, florile ajung de marimea unghiei degetului mare si stralucesc purpuriu. Ea se gaseste adesea în stocuri mari, stufoase, pâna la 150 centi­metri înaltime, în si lânga apele putin adânci; tulpina si frunzele sunt carnoase si acoperite usor cu par pe partea inferioara. Cunoscutul botanist austriac Richard Wili-fort, care cunostea foarte bine pufulita ca planta de leac, nu o mentioneaza în cartea sa. Ar putea, dupa cum a sustinut el! sa fie confundata cu rascoagele (Epilobium hir­sutum); acestea au, însa, spre deosebire de pufulita-cu-flori-mici, niste flori cel putin de cinci ori mai mari, tije si frunze mai carnoase, 6 înaltime sensibil mai mare si de­clanseaza un efect contrar. - Sburatoarele (Epilobium angustifolium) cresc înalte de 150 centimetri si prefera luminisurile, lizierele si vecinatatea tufisurilor de zmeura. Florile mari, de culoarea purpurei, sunt dispuse în ciorchini lungi, piramidali, neândesati pe o tulpina rosietica la baza. Florile acestei varietati foarte des întâlnite stralucesc în timpul înfloririi, formând niste suprafete rosii ca focul. Denumirea germana populara „Unholdenkraut' = iarba-diavolului este, cred, un indiciu destul de clar ca nu poate fi folosita contra prostatitei

Eram femeie tânara când socrul meu a murit în puterea vârstei de hipertrofie a prostatei, deci de o marire patologica a prostatei. Un vecin care era expert în materie de plante medicinale mi-a aratat aceasta pufulita-cu-flori-mici, spunându-mi: „Daca socrul dumneavoastra ar fi baut ceai din aceasta planta, astazi ar mai fi fost în viata. Tineti-o minte! Sunteti femeie tânara si puteti ajuta multi oameni cu ea.' Dar dupa cum se întâmpla când esti tânar si sanatos, nu m-a mai preocupat aceasta planta. Nu la fel a facut si mama! Ea a cules-o în fiecare an si a ajutat multi oameni suferinzi de vezica urinara si de rinichi. Forta sa curativa este atât de mare, încât adesea înlatura fulgerator toate supararile si durerile legate de bolile de prostata. Au existat cazuri când oamenii se aflau în preajma operatiei si nu puteau urina decât picatura cu

picatura; o singura ceasca a si adus o usurare. Ceaiul trebuie baut, bineînteles, mai mult timp, pentru a obtine o reala însanatosire.

Mi-a relatat odinioara mama mea despre un pacient care suferise deja trei operatii de cancer vezical - cancer vezical dovedit clinic - si care se gasea într-o stare fizica foarte proasta. L-am sfatuit sa bea ceai de pufulita. Am aflat ulterior de la medicul sau ca s-a vindecat. Era pe vremea când înca nu ma ocupam de plantele medicinale. Aceasta vindecare m-a impresionat profund. Mama mea m-a rugat deseori sa nu uit niciodata sa culeg aceasta planta medicinala când ea n-o sa mai fie în viata, în 1961, de ziua Intrarii Maicii Domnului în biserica, a murit mama mea cea draga si eu am uitat în vara aceea sa adun pufulite.

în cabinetul de consultatii al medicului meu am aflat ca un barbat pe care-l cunosteam zacea fara sperante în spitalul nostru, bolnav de cancer vezical. „Nu', am exclamat, „acest barbat vrednic n-are voie sa moara!' M-am gândit la pufulita. Medicul, desi avea o atitudine pozitiva fata de plantele medicinale, a fost de parere ca în acest caz nu mai putea ajuta nimic. Eu nu culesesem însa pufulite si m-am gândit cu groaza ca la mijlocul lui octombrie totul o fi ofilit si uscat. M-am dus totusi sa caut. Stiam un loc unde înfloreau în timpul verii.

N-am mai gasit, ce-i drept, decât câteva tulpini vestejite, pe care le-am cules totusi, le-am taiat marunt si le-am trimis sotiei bolnavului. I-a dat sa bea 2 cesti pe zi, una di­mineata si una seara, si dupa 14 zile am aflat de la medic, printr-un anunt telefonic, ca în starea bolnavului survenise o mare schimbare în bine. Mi-a spus râzând: „Deci plantuta ta ajuta!' De-atunci am putut ajuta sute si sute de oameni, asa cum îmi spusese odinioara batrânul din locul meu natal: „Tineti minte aceasta planta; puteti ajuta multi oameni cu ea.'

Un farmacist din MQnchen mi-a aratat într-o carte veche si groasa de farmacie lo­cul în care în jurul anului 1880 pufulita mai era consemnata în mod oficial. Medicamen­tele chimice au izgonit-o total. Prin prelegerile mele, drumetiile în scopul descoperirii plantelor medicinale si publicatiile mele, pufulita a devenit din nou cunoscuta în toate rondurile populatiei, îndrumarile mele gasesc ecou puternic în sufletele multor oameni, caci pretutindeni unde ajung cu sotul meu în drumetiile noastre, fie în munti, pe dru­muri de padure, la margini de pâraie, fie în luminisuri vedem, spre bucuria noastra, ca a fost culeasa numai mladita centrala a pufulitei, în scopul de a cruta planta. Oricine cunoaste aceasta planta medicinala o apreciaza si o apara de pieire, culegând-o astfel cu multa bagare de seama. Planta mai creste, dupa cules, înca de 2-3 ori. Daca rizomul ramâne în pamânt, atunci va înmuguri din nou în primavara urmatoare.

Aflu cu bucurie din scrisori ca în multe gradini pufulita-cu-flori-mici creste acum printre capsuni, legume si arbusti decorativi, înainte era smulsa din pamânt ca orice buruiana suparatoare. Câtor suferinzi le-ar fi putut aduce în acest rastimp vindecare si un nou curaj de a înfrunta viata! De curând am avut posibilitatea de a ajuta un preot care era considerat de medici incurabil, având cancer la prostata si la vezica si care se dedica astazi din nou cu întreaga putere de munca profesiei sale.

O scrisoare din Schwarzwald: „Cumnata mea a fost tratata de un cancer al or­ganelor pelviene cu raze care i-au daunat, provocându-i o fisura în intestin si în vezica. A capatat asemenea dureri vezicale, încât medicul a fost nevoit sa-i prescrie morfina. Atunci am cautat dupa ilustratia dumneavoastra din «Farmacia Domnului» pufulita-cu-flori-mici, am descoperit-o si dupa o saptamâna de cura cu ceai, toate durerile au disparut. Acestea sunt minunile din farmacia Domnului!' - Despre alte vindecari obtinute puteti citi în brosura „Maria Treben's Heilerfolge', aparuta la editura Wilhelm Enhsthaler.

Multi dintre cei care sufera de prostata se pot însanatosi cu ajutorul pufulitei-cu-flori-mici, deseori chiar fara sa mai fie nevoie sa se opereze. Daca operatia s-a efectuat

deja, ceaiul de pufulita înlatura usturimile si celelalte inconveniente care se ivesc de multe ori ulterior. Trebuie consultat însa în orice caz medicul.

Un barbat vindecat de o boala a prostatei scrie din Coburg: „Pufulita-cu-flori-mici m-a ajutat în durerile mele de prostata. Zaceam în spital în Coburg, bolnav de infarct miocardic. Pe lânga aceasta, aveam dureri de prostata si nu puteam fi operat din cauza starii proaste a inimii. Mi s-a spus ca mi se va pune b sonda permanenta, daca situatia mi se va înrautati. - Am aflat despre minunata pufulita-cu-flori-mici care a ajutat pe atâtia în suferinte asemanatoare. Am început sa beau câte 3 cesti pe zi; în câteva zile am scapat de orice dureri de prostata. Acum mai beau pentru ca sa ma refac câte 2 cesti pe zi. - îi multumesc lui Dumnezeu din toata inima. Va doresc, doamna Treben, sa mai ajutati cu pufulita-cu-flori-mici multi oameni care sufera de acelasi chin. Este in­credibil ca plantele medicinale ale Domnului aduc - când medicina nu mai are solutii -un ajutor atât de mare.'

MOD DE FOLOSIRE

Prepararea ceaiului: Se opareste 1 lingurita (cu vârf) de plante cu 1/4 litru de apa si se lasa sa stea putin. Numai 2 cesti pe zi - prima, dimineata, pe stomacul gol, iar a doua, seara, 1/2 ora înainte de cina.

Pufulita ajuta (de dr. Dirk Arntzen, Berlin)

O scrisoare de la dr. Arntzen, medic practician, antropozof: „La baza urmatoarei evocari sta o întelegere a plantelor, asa cum a fost ea stimulata de Rudolf Steiner si dezvoltata în continuare de diferiti biologi si botanisti. Aceasta întelegere este de fapt o imagine si se numeste: «Omul invers triarticulat». Asta înseamna ca radacina corespunde organizarii nervi-simturi, deci mai ales capului omului, zona frun­zelor - sistemului central, ritmic, iar zona flori-fruct, partii metabolism-membre.

Aceasta reprezentare, ca toate lucrurile vietii, nu se poate aplica mecanic. Ea tre­buie prelucrata în mod individual pentru fiecare planta în parte si invers, si pentru fie­care pacient în parte. Dar, odata existenta, chiar daca este înteleasa mai întâi doar pe baza câtorva exemple, ea ofera un fundament solid, temeinic pentru întelegerea «relatiilor» dintre om si planta, care altfel ramân întotdeauna putin neclare.

Principiul acestui procedeu va fi ilustrat pe baza unui exemplu. Sa luam Hamamelis virginica. Aici, florile apar iarna direct din scoarta. Nu are loc legatura normala prin frunza. Scoarta trebuie considerata ca apartinând zonei minerale a radacinii. Avem deci o situatie în care «principiul metabolic» al florii da direct de «principiul nervi-simturi» al radacinii si scoartei, fara a trece prin echilibrarea «sanatoasa, normala» prin frunza. Aceasta situatie exista si la om (si natural, la animal), de exemplu în cazul ranii, dar mai ales în zona anala. Hamamelis este un model pentru rana, pentru hemoroizi. Aceasta planta poate trai cu aceasta situatie o viata întreaga, fara sa însemne ca se îmbolnaveste; s-ar putea chiar spune ca ea traieste din si prin aceasta situatie de ex­ceptie. De aceea, planta poate deveni un mijloc de leac pentru noi. Caci ne arata cum putem jongla o viata întreaga cu o situatie anumita, care exista, fara a ne îmbolnavi. Si întrucât astfel de «situatii» sunt realitati ale vietii, deci deja ceva spiritual, nu este atât de mult vorba de materialitate, de substanta, ceea ce poate da o explicatie pentru efectul diluarilor homeopatice (potente).

Si acum referitor la Epilobium, pufulita Mariei Treben. Aceasta planta se carae-terizeaza mai ales prin faptul ca ceea ce este considerat la început drept o tulpina

florala mica si nevinovata este în realitate un ovar de fruct hipogin care, asa cum e normal la un fruct, se umfla sensibil dupa înflorire, se decoloreaza si creste în lungime. Toamna sunt eliberate apoi semintele înconjurate în abundenta de bumbac. Pufulita în toate varietatile sale este o planta relativ raspândita. Planta înfloreste si rodeste destul de puternic, adica se desfasoara destul de puternic în acest domeniu; frunzele, tulpina si radacina devin în schimb mai putin importante, mai neinteresante în comparatie cu aceasta. Totul raportat la om înseamna: Putem cauta efectul principal în partea de jos a omului, din care fac parte în mod esential organele urinare si de reproducere. Prin alte reflectii se poate oarecum exclude zona intestinala (acestea sunt mai cu seama plantele cu gust amar).

Ovarul de fruct ca parte esentiala, batatoare la ochi se afla spre înauntru. Prin acest lucru se poate întelege faptul ca în el se vede clar un raport pozitional cu prostata. Dezvoltarea fructului toamna te duce cu gândul si la toamna omului, om­niprezenta sa - la o «boala» cam la fel de frecventa.

Ceva foarte asemanator se întâlneste la pepene, la dovleac: ovar de fruct hipogin, marire uriasa dupa înflorire si, ca sa spunem asa, în mod necesar, actiune asupra or­ganelor urinare. La fel si la para (Pyrus). Si pentru specialisti: Hypoxis rooperi are tot ovar de fruct hipogin.

Demn de remarcat este fenomenul ca anumite plante urogenitale importante, ca plopul, ca bumbacul (Gossypium), prezinta si ele o formatie cu aspect de bumbac puternica, batatoare la ochi. Explicatia acestui fenomen înca nu s-a gasit.

Cea mai eficace, asa cum scrie si Maria Treben, este prepararea ceaiului. Acest mod de preparare aromat, apos da puterilor tamaduitoare si directia speciala catre partea de jos a omului cu aparatul sau urinar.

Si, ceea ce este cel. mai. important, pufulita ajuta! Multe multumiri redescoperitoarei acestei plante medicinale din farmacia Domnului, pâna acum neglijate.'