STARILE DE HIPERSENSIBILITATE TARDIVA (HST)

STARILE DE HIPERSENSIBILITATE TARDIVA (HST)

Corespund reactiilor de tip IV dupa GELL si COOMBS si sunt mediate de LfT sensibilizate si de limfokine emise de acestea. Reactia se dezvolta lent - dupa 24-48 de ore de la introducerea Atg. la locul de introducere a acestuia. SHT poate fi transferata pasiv la un subiect neimunizat prin injectarea de Lf. vii sau a unui extract dializabil al acestuia denumit 'factor de transfer'. Specificitatea pentru Atg. este absoluta.

In practica clinica cercetarea reactiei de HT serveste ca mijloc de testare in vivo a raspunsului imun celular. Metodele cele mai uzitate sunt intradermoreactia (IDR) la tuberculina sau la derivatul proteic purificat al acesteia (PPD) sau reactia cutanata de contact fata de DNCB (dinitroclor-benzen) care se leaga covalent cu proteine ale tegumentului.

IDR la tuberculina (reactia Mantoux) este considerata ca cel mai bun model ilustrativ al unei HT: dupa 48 de ore de la adminstrarea i.d. a substantei, se formeaza la locul injectarii o papula eritematoasa care dispare dupa 1-2 zile. Examenul histologic al leziunii arata edem tisular si un infiltrat inflamator polimorf iar examinarea ganglionilor locoregionali, de drenaj, evidentiaza o hiperplazie a zonei paracorticale (T-dependente).

Cercetarile cu celule marcate au aratat ca LfT care reactioneaza specific cu Atg. reprezinta doar un procent foarte mic (aproximativ 4%) dintre celulele prezentate in leziune. Aceste celule T specifice care, ca raspuns la stimularea Atg., determina RHT apartin unui subset special de LfT_CD4+, (diferit de celulele T_H, T_S si Tc) si care au fost denumite T_DH (DH = 'delayed hypersensitivity').

Se presupune ca celulele nemarcate ale infiltratului inflamator sunt atrase in focar si activate prin intermediul limfokinelor emise de LfT_DH specifice: MIF (factorul de inhibitie a migratiei Mcf, factorul chemotactic, factorul de activare a macrofagelor, factorul mitogen (care induce proliferarea

Lf si a Mcf), factorul de transfer (induce eliberarea MIF si a IRN din Lf nespecifice). Toti acesti factori cu rol amplificator atrag un numar impresionant de celule la locul conflictului: LfPMN, bazofile, eozinofile si (in special) Mcf. RHT reprezinta mecanismul efector principal in variate conditii clinico-patologice: reactii fata de virusuri, fungi, paraziti animali si bacterii cu localizarea intracelulara in unele boli autoimune si in respingerea grefelor (Fig.77)

Hipersensibilitatea de contact reprezinta o reactie de HT a pielii la contactul cu unele substante chimice simple cum ar fi unele metale (Ni, Hg, Cr), bicromatul de K (utilizat in industria pielariei) unele cosmetice, fibre vegetale (bumbac), extracte din plante (Primula). Reactia apare dupa circa 7 zile de la contactul cu Atg. sub forma unor papule eritematoase care se acopera ulterior cu vezicule care decoleaza epidermul.

In aceasta reactie Atg. este prezentat de celulele Langerhans care se deplaseaza in ganglionii regionali unde interactioneaza cu LfT specific. Acest model de reactie reprezinta substratul unor dermatite de contact denumite eczeme alergice.

Fig. 77 Reactia de tip IV: Hipersensibilitatea tardiva mediata celular

13.5. HIPERSENSIBILITATEA STIMULATOARE

DE TIPUL V

Cadrul conceptual al acestui tip de hipersensibilitate contestata de mai multi cercetatori (WELLS, 1984) a fost elaborat pentru a explica stimularea secretiei hormonului tiroidian din boala Basedow de la om si caine si care se caracterizeaza printr-o stare de tireotoxicoza. In mod normal, hormonul stimulator al tiroidei elaborat de hipofiza (HST) se fixeaza pe receptorii specifici complementari, de pe suprafata celulelor toridiene determinand un semnal activator.

Acest semnal transmis in celula activeaza adenilat ciclaza din membrana celulara care mareste concentratia de adenozin monofosfat ciclic (AMPc) si, prin intermediul acestuia, cresterea sintezei si secretiei de hormon tiroidian.

In paralel cu acest mecanism poate functiona, un al doilea, reprezentat de un factor stimulator cu actiune indelungata (LATS= 'Long acting thyroid stimulator'). Acesta este reprezentat de un autoanticorp, apartinand izotipului IgG, dirijat de un antigen de pe suprafata celulei tiroidiene si capabil sa mimeze, actiunea ligandului natural. El se cupleaza cu receptorul HST sau cu o molecula asemanatoare inducand deasemeni, cresterea sintezei si secretiei de hormon tiroidian.

Legarea anticorpilor de celula tiroidiana poate declansa si alte tipuri de raspuns:

1. blocarea receptorilor pentru HST;

2. cresterea excesiva a foliculilor tiroidiene fara stimularea cresterii secretiei de hormon;

3. blocarea efectului de stimulare a cresterii foliculare.

In acelasi context efectele prezentate au fost confirmate si pentru alte tipuri de anticorpi antireceptori (receptorii de insulina, acetilcolina somatostatina, etc.)

In concluzie se poate spune ca legarea anticorpilor de receptorii specifici de pe suprafata celulelor nu determina numai un raspuns unic, caracteristic, ci mai multe, cum ar fi :

blocarea situsului de recunoastere a receptorului;

stimularea activitatii receptorului prin mimarea efectului ligandului natural (ca in cazul LATS);

lezarea receptoruui si/sau a celulei prin activarea complementului sau a unor celule efectoare;

degradarea accelerata a receptorului;

alterarea capacitatii de legare a receptorului de ligandul sau natural.

Aceste date au dus la concluzia ca reactiile de tip stimulator pot fi incadrate ca o categorie aparte de tipul II de hipersensibilitate propus de GELL si COOMBS (1968), existenta unui tip aparte (V) fiind creata artificial.