TERAPEUTICA TULBURARILOR SEXUALE

TERAPEUTICA TULBURARILOR SEXUALE

Terapeutica in materie de sexologie si psihosexologie implica aspecte particulare legate de natura tulburarilor si de faptul ca acestea sunt in directa relatie cu "cuplul sexual'.

P. A. Gloor si G. Abraham, referindu-se la aspectele patologice sexuale, insista in principal pe urmatoarele aspecte: conflictul nevrotic, stresul, tulburarile de functionare a Eului, existenta unei afectiuni psiho-motorii sau motorii. :

Practica terapiei psihosexuale are particularitati specifice, datorate in principal faptului ca viata sexuala se desfasoara in cadrul interior legitim, monogam, stabil si fecund, in spirit traditional, se considera ca un "cuplu sexual' reprezinta structura care asigura o dinamica psihosexuala normala, intemeiata pe principiile unei sanatati morale.

Din punct de vedere al demografilor se constata ca tendinta de stabilitate a "cuplului sexual' este data de dependenta feminina fata de "tabu'-urile morale si sociale traditionale.

Multe situatii conflictuale care apar in cadrul cuplului sunt legate de slabirea factorilor care asigura coeziunea interna a acestuia, manifestandu-se sub forma de dezordini intre parteneri, stari depresive, drame sentimentale etc. Demografii noteaza o crestere a numarului de divorturi si o scadere a natalitatii, cu consecinte deosebit de grave asupra societatii.

Terapia psihosexuala trebuie sa se adapteze noilor conditii aparute in viata sociala, legate de mutatiile din sfera familiei si a formelor de comportament social general ale individului in lumea moderna, in raport cu factorii de progres si necesitatea de asimilare si adaptare la acestia, in mare masura, progresul, prin schimbarile rapide si brutale pe care le produce, face imposibila uneori adaptarea individului la noile conditii, cu implicatii in toate domeniile, in sensul acesta factori de progres se vor transforma in factori de stres cu caracter general. Familia moderna este in mod direct influentata de aceste schimbari, pecetea lor putand fi regasita in structura si dinamica actuala a cuplurilor, in acest fel, atat in fata cuplurilor, cat si in cadrul practicii curente a terapiei psihosexuale apare o noua problematica.

B. P. Schneider face o analiza a problemelor care confrunta in practica medicul cu familiile acestor categorii de bolnavi, in sensul acesta, din punct de vedere medical psihosexologie, B. P. Schneider prefera termenul de cuplu sexual celui de cuplu marital sau de cuplu familial, ca fiind mai sugestiv in raport cu domeniul de referinta.

Caracteristicile cuplului sexual, dupa autorul mai. sus citat, sunt urmatoarele:

in practica, medicul este confruntat nu numai cu "cupluri onjugale', ci si cu alte tipuri ale acestuia, cum ar fi: concubini clasici; cupluri heterosexuale efemere; cupluri homosexuale; cupluri "mama-u'; cupluri "tata-fiica'; cupluri "mama-fiica'.

2) in interiorul practicii medicale se creeaza relatia speciala "medic bolnav', care in cazul psihosexologiei trebuie sa se raporteze in mod diferentiat la tipologia de "cuplu' care intra in discutie, in sensul acesta sunt subliniate ca fiind mai frecvente conflictele dintre parteneri sau persoanele implicate in grupul respectiv, eventualele tulburari psihice care apar, ranirea amorului propriu, reactii somatizate etc.

P. B. Schneider considera orice cuplu ca fiind o stare - limita intre subiectul care functioneaza singur, intr-un mod considerat independent si autonom, si familia, considerata ca grup sau cuplu consolidat, cu o structura si o dinamica proprii.

Toate aceste aspecte ridica probleme deosebit de serioase legate de situatia terapeutica a cuplului marital.

J. G. Lemaire studiaza pozitia medicului fata de cuplul sexual. Aceasta pozitie trebuie sa aiba un caracter suplu, adaptat la situatiile mereu in schimbare, care apar.

Un loc important revine limbajului pacientilor. Acesta, in forma sa specifica, in raport cu nivelul de educatie, cultura si profesiune al bolnavului, va expune tulburarile relatiilor din cadrul cuplului sexual; dar, de fapt, el exprima o tulburare interioara a individului care relateaza aceste aspecte, in plus, de cele mai multe ori remarcam tendinta adevaratilor bolnavi sau a "persoanelor cu probleme' din cadrul cuplului de a proiecta propriile lor tulburari asupra partenerului, sau chiar asupra altor persoane din afara cuplului.

Exista insa si situatii de "persoane culpabilizate' din interiorul cuplului care preiau asupra lor intreaga problematica conflictuala a cuplului respectiv. Acestea sunt, de regula, femei anxioase, dominate, terorizate de soti tiranici, alcoolici, violenti, care le culpabilizeaza si le ameninta cu divortul.

Exista si persoane, de regula tot femei, hiperprotectoare, care ascund tulburarile partenerilor si proiecteaza "problemele cuplului' asupra unor factori exteriori acestuia.

O alta categorie o reprezinta persoanele, de regula barbati, care "refuza sa vada' problemele cuplului, neglijandu-le, minimalizandu-le sau taxandu-le ca pe niste simple manifestari absolut nesemnificative ale partenerilor lor.

Se poate vedea, prin urmare, ca exista anumite roluri in ceea ce priveste distributia problemelor in interiorul cuplului.

in toate aceste situatii, suntem obligati sa tinem seama de relatarile fiecarui membru al cuplului pentru a putea descifra exact atmosfera care exista in interiorul cuplului respectiv. Aceasta reprezinta calea de acces cea mai buna care ne poate conduce catre un diagnostic exact.

Simptomatologia cuplului este diferita de simptomatologia individului, dar intre simptomatologia individului si cea a cuplului exista o corelatie directa.

Simptomatologia individului recunoaste acuze de ordin nevrotic, de regula cu un caracter reactiv, avand ca "obiect' partenerul sau. Simptomatologia cuplului exprima deteriorarea atmosferei relationale si de comunicare din interiorul cuplului, cu caracter tensional sau mflictual net.

in acest caz se vor investiga, in mod separat, "simptomatologia dividuala' si "simptomatologia cuplului'.

Simptomatologia cuplului va pune in evidenta rolurile patologice e membrilor cuplului respectiv, in sensul acesta se disting mai multe Ipuri de "roluri patologice', dupa cum urmeaza:

a) Rol patologic inductor, caracterizat prin dominanta, atitudine ica, neglijarea partenerului, culpabilizarea acestuia, inducerea la

acesta a unor sentimente de inferioritate.

b) Rol patologic indus, caracterizat prin dominare, atitudine submisiva, sentimentul propriei sale inutilitati, acceptarea culpabilizarii, sentiment de inferioritate, angoasa legata de perspectiva excluderii din cuplu.

Din investigarea si cunoasterea simptomatologiei cuplului si a rolurilor patogene din cadrul acestuia, vom putea reconstitui sfeni tulburarilor psihice ale cuplului, sau, cum spunea J. G. Lemaire, campul psihozei.

O etapa preliminara importanta este rezervata, dupa J. G. Lemaire, investigarii istoriei familiale sau,altfel spus, "mitologiei cuplului'.

Istoria familiala pune in evidenta procesele transgenerationale sub multiple aspecte: genetic, socio-cultural, moral, economic, dar si in ceea ce priveste "imaginea familiilor de origine' ale celor doi parteneri ai cuplului marital. Aceste aspecte, si mai ales cel din urma, ne introduc in atmosfera tematica a mentalitatii acestor tipuri de familii.

Vom desprinde, in felul acesta, ceea ce J. G. Lemaire numeste "dimensiunea mitica' a familiei, reprezentata prin modelele si ritualurile transmise de familiile de origine si preluate de partenerii cuplului marital pentru a fi implantate in noua familie constituita. Aspectele de ritualuri ale existentei au valoare de "habitudini mostenite', pe care, indiferent de natura lor, indivizii le preiau si cauta sa le "re-planteze' in propria lor familie.

Problema care se pune este "acceptarea' sau "respingerea' acestor tradifii familiale mostenite de catre noul cuplu marital, in cadrul "familiilor traditionale' aceste traditii sunt acceptate, pe cand in cazul "familiilor moderne' aceste traditii sunt, de regula, refuzate. Acest aspect este foarte important, intrucat de el depind stabilitatea familiei si starea ei de sanatate mintala, atmosfera intrafamiliala, comunicarea si cooperarea dintre membrii acesteia. Familiile traditionale sunt mult mai putin expuse la riscul tulburarilor si al dezorganizarii in raport cu familiile moderne, tocmai pe considerentele de mai sus.

Putem trece acum la investigarea si evaluarea "campului psihozei'. Aceasta reprezinta pentru J. G. Lemaire starea clinica a cuplului. Ea se exprima prin natura relatiilor si a comunicarii intrafamiliale in cazurile respective si consta din urmatoarele: stare de tensiune; conflicte; brutalitati, violenta; insecuritate; izolarea si instrainarea membrilor cuplului; lipsa de comunicare si de cooperare; culpabilizare reciproca; dorinta reciproca de excludere din grup; dorinta fiecarui individ de a-si domina partenerul; tulburari de dinamica sexuala diferite.

Doua aspecte apar ca importante in urma investigarii "campului psihozei' la un cuplu familial: raportul dintre "erotism si patologie' si raportul dintre partenerii cuplului marital privit ca o stare de "simbioza erotica'.

S. Freud a subliniat faptul ca iubirea este prototipul psihozei. Noi functionam utilizand aceleasi tipuri de procese ca si bolnavii psihotici, dar intr-o maniera incontestabil reversibila in cadrul campului de relatii interpersonale. Orice cuplu functioneaza pe baza unui "model simbiotic' intre partenerii care-I compun. Acest model simbiotic exprima fuziunea erotico-psihologica a celor doi parteneri ai cuplului marital. Concluzia acestei simbioze erotice este constituirea unui nou tip de personalitate pentru membrii cuplului marital, dar concomitent si a unei anumite configuratii psihologice particulare a cuplului, care decurge din aceasta. Aceasta noua configuratie este reprezentata prin acel "Noi', in care frontierele "Eului' sunt depasite si inlocuite cu cele ale lui "Noi'.

Simbioza celor doi parteneri ai cuplului marital face sa se produca saltul dialectic de la "Eu' la "Noi'.

Aceasta dinamica simbiotica tinde insa sa intre in conflict cu ititudinea erotica exagerata a unuia dintre parteneri fata de celalalt, creand situatia unui disconfort emotional pentru acesta din urma. In mare lasura, aceste situatii pot determina numeroase forme de conflict sub tensiune in interiorul cuplurilor maritale, frecvent intalnite in practica medicala curenta.

Un alt aspect este reprezentat, dupa parerea lui J. G. Lemaire, de dificultatile care apar in simbioza erotica dintre partenerii cuplului narital, si care imbraca forma "aspectelor devoratoare, devastante, angoasante, cu efect distructiv asupra relatiei erotice dintre parteneri', care vor duce in mod inevitabil la conflicte, izolari, sau chiar Ia ^dezorganizarea cuplului.

O importanta deosebita in procesul terapeutic al tulburarilor sihosexuale o are rolul medicului terapeut.

S-ar parea ca oricine poate poate face terapia cuplurilor familiale cu obleme sexuale, in realitate, se cer calitati deosebite si un nivel de pregatire, o experienta profesionala deosebite in acest sens.

Aratam mai sus care sunt problemele care caracterizeaza cuplul marital in situatia terapeutica. Am insistat asupra rolurilor celor doi l parteneri in cazul "cuplurilor fragile' sau patologice pure. Aceste aspecte j trebuie avute in vedere ori de cate ori se face o terapie a cuplurilor maritale: mai cu seama atunci cand este vorba de psihoterapie.

in situatia terapeutica, in general, se creeaza o relatie speciala de tipul "medic - bolnav', dar in cazul cuplului aceasta capata o configuratie noua de tipul "medic - cuplu conjugal'.

Fiecare dintre acesti "membri' ai situatiei terapeutice va avea un rol ^: bine determinant, a carui importanta va garanta succesul sau esecul actului terapeutic.

Am vorbit mai sus despre rolurile membrilor cuplului marital. Ne vom referi in continuare la rolul medicului terapeut in cadrul acestei relatii.

Ca sa poata avea un rol terapeutic pozitiv, eficient, in terapia tulburarilor psihosexuale ale grupului familial, medicul trebuie sa aiba un anumit tip de personalitate, echilibrat emotional-afectiv, matur, serios dar receptiv, sa fie un exemplu pozitiv de incredere si sustinere a problemelor care-i sunt prezentate de partenerii cuplului marital.

Rolul terapeutic al medicului se va caracteriza prin urmatoarele aspecte:

- responsabilitate fata de problemele bolnavilor;

- seriozitate, dar nu rigiditate;

- un mod binevoitor de a privi si asculta plangerile bolnavilor, rabdare si ingaduinta;

- discretie deosebita in ceea ce priveste continutul relatarilor bolnavilor, manifestat in special prin necomunicarea acestor discutii celuilalt partener, rudelor sau altor persoane din afara cuplului;

- tact deosebit in abordarea problemelor si a subiectului;

- o atitudine neutra, dar plina de intelegere fata de relatarile bolnavilor;

- capacitatea de a sesiza esentialul, de a opera sinteza datelor relatate de persoanele cuplului;

- o atitudine directoare discreta, nedominanta, in discutii;

- discutiile .trebuie sa aiba un caracter cat mai liber, deschis, cultivandu-se spontaneitatea si evocarea amintirilor;

- favorizarea transferului pozitiv din partea bolnavilor;

- sa apropie partenerii cuplului marital, sa realizeze reunificarea acestora si lichidarea problemelor care au dus la aparitia tulburarilor in interiorul cuplului;

- sa aiba permanent in vedere, ca scop final al terapiei, rezolvarea | "problemelor cuplului marital', restabilirea starii de echilibru si sanatate l mintala a familiei si a membrilor acesteia.

Sunt insa, din nefericire, si situatii care esueaza, diferite de conditiile ^cerute mai sus, si care pot duce la stari grave, atat pentru partenerii '' cuplului marital cat si in ceea ce priveste relatia terapeutica dintre medic v si bolnav.

Cele mai frecvente situatii negative sunt oferite de urmatoarele aspecte:

- aparitia unor fenomene de rezistenta si refuzul bolnavilor de a mai comunica sau de a continua relatia terapeutica cu medicul;

- agravarea starii clinice printr-un interviu "medic-bolnav' gresit conceput sau rau condus;

- realizarea unui transfer negativ din partea bolnavului;

- substituirea rolului medicului fata de bolnav, care poate prelua rolul director;

- aparitia unor relatii emotional-afective de tip erotic intre medic si pacient, situatii care pot duce la complicatii extrem de grave si de neplacute prin urmarile lor;

- asocierea partenerilor cuplului marital intr-o atitudine de rezistenta sau de ostilitate impotriva medicului terapeut;

- nesesizarea esentialului problemelor pacientului de catre medic si orientarea catre piste gresite sau solutii terapeutice inadecvate;

- agravarea tulburarilor initiale pentru care bolnavul a venit la medic.

Toate acestea sunt accidente negative, cu caracter extrem de nefavorabil pentru relatia "medic-bolnav', dar concomitent si cu consecinte nefaste asupra starii psihice a bolnavului si a cuplului marital al acestuia.

,,iu in orice caz, din cele mai sus prezentate se poate desprinde cu usurinta faptul ca tratamentul tulburarilor psihosexuale ale partenerilor cuplului sexual, fie separat, fie global considerand cuplul, se face prin formele de psihoterapie inspirate din psihanaliza. Acest aspect este esential, intrucat se urmaresc a fi puse in evidenta problemele de ordin conflictual, interne, ale cuplului, care, fiind in raport cu relatia erotico-sexuala, trimit la sfera pulsionala si emotional-afectiva a membrilor cuplului marital, ceea ce justifica utilizarea psihoterapiilor de inspiratie psihanalitica.

Formele terapiei tulburarilor psihosexuale

Terapia tulburarilor psihosexuale are o mare gama de forme si tehnici de tratament, pe care le putem grupa in urmatoarele: tehnici de sfatuire (counseling), tehnici de psihoprofilaxia tulburarilor psihosexuale (igiena mintala), tehnici de psihoterapie (individuala sau de grup). Le vom analiza in continuare.

1) Tehnicile de sfatuire sau de consiliere (counseling) reunesc totalitatea actiunilor cu caracter educativ-terapeutic, avand ca scop pregatirea membrilor unei familii in vederea actiunii careia trebuie sa-i faca fata.

Prima forma de consiliere este reprezentata de "sfatul familiei' in legatura cu planificarea familiala. De regula, familiile actuale nu doresc sa aiba un numar mai mare de unu sau doi copii. Pentru a se evita sarcinile nedorite sau nasterea unor copii nedoriti de partenerii cuplului marital, acestia se adreseaza medicului in scopul organizarii planului de natalitate in familia respectiva. Se urmareste care este varsta cea mai favorabila, ce trebuie facut in vederea fertilizarii si a realizarii unei sarcini de optima eficienta, in mod egal, familiile cu multi copii vor cere sfaturi referitoare la evitarea producerii unor sarcini, pentru a se elimina riscul avorturilor provocate.

Planificarea familiei priveste in mod egal si masurile contraceptice pe care trebuie sa le ia membrii cuplului marital in vederea evitarii unor sarcini nedorite. Acestea pot fi masuri de ordin mecanic, cu rol protector (de a impiedica lichidul seminal masculin sa vina in contact cu ovulul feminin, pentru a se evita actul fecundarii) sau utilizarea unor metode chimice locale (intravaginale) de neutralizare a efectului lichidului spennatic.

Cea mai eficace si raspandita forma de contraceptive utilizata astazi este reprezentata prin "pilula' cu formula hormonala, care modifica ciclul menstrual al femeii, impiedicand fecundatia ovulului.

Masurile contraceptive sunt larg utilizate pentru a se evita interventiile chirurgicale de provocare a avortului, cu efectele lor traumatizante asupra aparatului genital feminin, cat si pe plan psihic si .moral pentru femeie.

O a doua directie a consilierii este rezervata adolescentilor pentru explicarea fenomenelor fiziologice legate de viata sexuala, pregatindu-i in felul acesta pentru alegerea partenerului, a primei experiente sexuale, a regimului de viata sexuala, a regimului de viata sexuala (ritm, conditii de desfasurare etc). Se vor explica aspecte legate de publicitatea cu continut sexual, riscurile pe care le incumba o viata sexuala haotica, schimbarea frecventa si la intamplare a partenerilor, consecintele morale, fiziologice si sociale ale unei vieti sexuale dezordonate.

2) Tehnicile de psihoprofilaxie a tulburarilor psihosexuale. in cadrul acestei grupe sunt cuprinse totalitatea masurilor de igiena mintala cu rol psihoprofilactic, adresate sferei sexualitatii individului.

Masurile de igiena mintala au un caracter individual, adresandu-se in primul rand individului, in scopul pregatirii acestuia pentru o viata sexuala normala. Se vor evidentia consecintele abuzurilor, dar si cele ale abstinentei nemotivate, ale schimbarii frecvente a partenerilor. Se va aratade ce sunt importante formarea identitatii sexuale, orientarea catre un partener stabil, alegerea partenerului, intemeierea familiei.

Masurile de igiena mintala colectiva privesc fie grupele populationale, fie cuplurile maritale, familiile. Se vor preconiza masuri de psihoprofilaxia tulburarilor psihosexuale in grupul familial, a starilor de tensiune emotionala, a conflictelor, recurgerii la violente etc.

Masurile de psihoprofilaxie in materie de psihosexologie, atat de ordin individual cat si colectiv, vor avea in vedere tipul de personalitate, caracteristicile fiecarui individ din cadrul familiei, riscul morbigenetic intrafamilial, tipul de comunicare si de relatii erotico-sexuale etc.

in cadrul masurilor de igiena mintala se va acorda o importanta deosebita efectelor negative asupra comportamentului psihosexual individual sau intrafamilial ale utilizarii alcoolului, drogurilor, a medicamentelor psihotrope sau substantelor afrodisiace.

Un aspect important de ordin psihoprofilactic il reprezinta recomandarea evitarii relatiilor sexuale extraconjugale, care pot avea consecinte nedorite atat in planul biologic, cat si in cel psihologic. Ambele situatii pot genera conflicte, adesea cu caracter ireparabil, intre partenerii cuplului marital.

Psihoigiena cuplului recomanda masuri proiective, de intelegere si toleranta reciproca intre parteneri, care sa intretina si sa promoveze in continuare o atmosfera familiala pozitiva, pe plan emotional-afectiv, erotico-sexual, moral, comunicational etc.

Se va acorda, atunci cand este cazul, o atentie speciala bolilor psihice din cadrul familiei, intervenindu-se cu promptitudine in vederea solutionarii acestor situatii si a restabilirii starii de sanatate mintala in familia respectiva.

3) Tehnicile de psihoterapie. Ocupa locul central in abordarea terapeutica a afectiunilor psihosexuale. Ele au fost analizate pe larg in prima jumatate a acestui capitol, cand s-au prezentat problemele cuplului sexual (simptomatologia individuala si a cuplului), rolul patogen al partenerilor, rolul medicului si relatia "medic-bolnav', situatia terapeutica etc.

Reafirmam faptul ca majoritatea acestor tehnici terapeutice au la baza principiile psihanalitice clasice si variante ale formelor acesteia.

Tehnicile psihoterapeutice urmaresc anularea starilor conflictuale, a dezechilibrelor emotional-afective, a tulburarilor erotico-sexuale ale partenerilor cuplului marital.

Ca procedee sau tehnici terapeutice notam existenta mai multor forme.

Psihoterapiile individuale, care se adreseaza numai unei singure persoane din cadrul grupului familial, considerata a fi bolnava. Forma cea mai comuna este reprezentata prin cura psihanalitica de tip clasic.

Psihoterapiile colective sau de grup au mai multe variante si ele vizeaza, ca adresabilitate psihoterapeutica, intregul grup familial, extinzandu-si actiunea asupra tuturor membrilor familiei respective, in sensul acesta mentionam mai multe tipuri, dupa cum urmeaza: terapia de grup obisnuita, care utilizeaza dinamica grupului familial; terapia cuplului marital (dual-sex therapy), vizand restabilirea si readaptarea

elatiilor erotico-sexuale si a comunicarii intre membrii cuplului marital, psihoterapia familiei, ca forma particulara de psihoterapie de grup axata sau centrata intensiv pe problemele conflictuale ale familiei respective, utilizandu-se dinamismul grupului.

Dintre tehnicile de psihoterapie mai sus mentionate cea mai importanta ca efect pozitiv si adresabilitate este psihoterapia familiei si i asupra ei vom insista, fiind recomandata de majoritatea specialistilor (J. G. Howells, J. S. Scharff, I. Boszormenyi-Nagy si J. L. Framo).

Orice psihoterapie adresata grupului familial trebuie sa aiba in vedere aspectele structurale si dinamice ale acesteia, reprezentate prin urmatoarele: a) caracteristicile indivizilor care intra in componenta grupului familial respectiv, statutele si rolurile acestora; b) caracteristicile comunicarii interne a familiei respective; c) aspectele psihologice particulare ale grupului familial de referinta; d) caracteristicile comunicarii externe a familiei, modul in care ea se integreaza in lume, relatiile cu ceilalti etc; e) aspectele economice, culturale, sociale, educationale etc. ale grupului familial de referinta.

in abordarea psihoterapeutica a grupului familial, centrata ca interes pe problemele de psihosexologie, trebuie avuta in vedere dimensiunea "istorica' a familiei respective, sau durata acesteia de la momentul intemeierii cuplului familial pana la data aparitiei primelor "probleme' (conflicte, tensiuni, crize de separare, probleme sexuale etc.), care constituie obiectul psihoterapiei.

in al doilea rand, trebuie foarte bine diagnosticate tulburarile psihosexuale, cauzele acestora, formele lor, data aparitiei in scopul instituirii celor mai adecvate forme de terapie, in acest sens trebuie avuti in vedere, de fiecare data, ambii parteneri ai cuplului conjugal, precum si alte eventuale persoane implicate in acest proces (rude, prieteni, alte persoane etc.).

Asa cum am mai spus, patologia psihosexuala a familiei difera in raport eu "etapele sale istorice'. Acest aspect este deosebit de important, intrucat, asa cum patologia psihosexuala a cuplului marital difera in raport cu "etapele varstei partenerilor' cat si cu "etapele istorice' ale familiei, in egala masura trebuie organizata si psihoterapia familiei, j conform cu cerintele acestor etape.

Pe baza datelor din literatura de specialitate se disting cateva "etape;; istorice' specifice pentru grupul familial (C. C. Harris, J. G. Howells),dupa cum urmeaza:

a) etapa de "intrare in cuplu', de informare / cunoastere reciproca a partenerilor, sau "faza de curtare';

b) faza casatoriei, de "legalizare,, a relatiei dintre partenerii cuplului si intemeierea de facto si de jure a grupului familial respectiv;

c) faza de expansiune sau de dezvoltare a familiei, formarea unui stil de viata comun, proiectarea copiilor si nasterea acestora, aparitia primelor preferinte si rivalitati dintre parinti raportate la copii, noile statute si roluri familiale de "mama' pentru "sotie' si "tata' pentru "sot';

d) faza de consolidare a familiei, legata de cresterea si educatia in ' comun a copiilor de catre cei doi parinti, problemele legate de scolaritate, adolescenta si sexualitatea tinerilor,'independenta copiilor etc;

e) faza de contractie familiala, caracterizata prin "iesirea'-copiilor din familia de origine, pierderea rolurilor parentale de catre partenerii cuplului conjugal, reluarea "vietii in doi';

f) faza de disparitie naturala a familiei, prin retragerea din activitate a partenerilor cuplului, batranetea acestora si in final moartea lor.

Este absolut evident faptul ca orice actiune de psihoterapie trebuie in mod natural sa aiba in vedere aceste "etape istorice' ale grupului familial respectiv. .Problemele si patologia psihosexuala a familiei sunt direct legate de aceste etape, in sensul acesta notam o corespondenta intre patologia psihosexuala si etapele evolutiei istorice a familiei, dupa cum urmeaza:

a) Problemele legate de prima etapa de "intrare in cuplu' sunt, de regula, legate de alegerea defectuoasa sau chiar impusa, intamplatoare a partenerului. Partenerii pot fi nepotriviti din punct de vedere temperamental, ca nivel de educatie, cultura interese profesionale, gusturi, stil de viata. Toate acestea vor duce la esecuri imediate sau la scurt timp, prin incapacitatea de a relationa a partenerilor.

b) Pentru etapa intemeierii si a legalizarii cuplului marital problemele care se pot ivi sunt legate de interventia altor persoane in

;relatiile dintre parteneri (rude, prieteni etc), aparitia unor interese divergente, a unor idealuri contradictorii care pot declansa conflicte, stari de tensiune sau chiar disolutia cuplului.

c) in faza de expansiune a familiei, problemele care apar sunt legate de aparitia copiilor in familie (copii nedoriti, copii cu handicap, conflicte legate de preferinta parintilor pentru copii etc). Un alt aspect care poate duce la. conflicte este legat de modelul de educatie al acestora, orientarea in viata, distributia sarcinilor celor doi parteneri ai cuplului fata de copii etc.

d) in faza de consolidare a familiei, problemele pot fi legate de anflictele dintre generatii, "parinti / copii', aparitia unor mentalitati si

stiluri de viata divergente, alegerea de catre tineri a profesiunii, dar mai ales de viata sexuala a tinerilor.

e) in faza de contractie a familiei, problemele care apar se pot raporta la fenomenele de involutie a partenerilor cuplului marital, fie ca

ste vorba de aspectele biologice, fie de cele psihologice atat ale vietii in 3I, pe plan comunicational, cat si sexual. Apar modificari de ordin fiziologic, dar si modificari de ordin psihologic (temperamental, acterial, de comunicare, de adaptare la realitate etc). Ramasi singuri, tenerii cuplului marital vor incepe sa devina dependenti unul de elalalt, sau pot aparea tensiuni, conflicte etc.

f) Faza de disolutie familiala, cu caracter natural, este legata de atranetea partenerilor, de starea de dependenta biologica si psihica, de decesul acestora si incheierea istoriei familiei respective.

Este de la sine inteles faptul ca masurile de psihoterapie care se impun vor avea un caracter diferentiat. Primele care intra in discutie sunt

masurile de psihoigiena a familiei, avand ca obiectiv prevenirea aparitiei rilor conflictuale, de tensiune, dificultati de comunicare si viata intre

nembrii familiei, in al doilea rand, se impun masuri diferentiate de onsiliere pentru fiecare faza de evolutie a familiei, in al treilea rand, stituirea unor masuri adecvate de psihoterapie. Psihoterapia familiei se

va desfasura individual, "centrata' pe un anumit membru al familiei,precum si "colectiva', vizand intregul grup familial (relatii, stil de viata, nevoi, aspiratii etc). O atentie deosebita se va acorda relatiilor interpersonale si comunicarii dintre membrii familiei, in raport cu statutele si rolurile acestora, in scopul corectarii situatiilor negative care apar (dependenta, dominanta, atitudine tiranica sau de indiferenta, imixiunea unor persoane straine in grupul familial, conflictele dintre generatii, boli somatice sau psihice, stari de handicap etc).